GALATENI 3:19
„Atunci care e rostul Legii? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, […]; ea a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor.”
Declaraţia aceasta din Galateni 3:19 este identică în esenţă cu cea făcută de Ştefan în ultimele lui cuvinte rostite înaintea Sinedriului, pe când aceştia erau gata să-l omoare cu pietre: „Pe care din prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri? I-au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Drept ai cărui trădători și ucigași sunteți voi, care ați primit Legea prin mijlocirea îngerilor, și n-ați păzit-o!”[1]
Replica lui Ştefan cum că legea a fost primită fiind „dată prin mijlocirea îngerilor”[2] şi expresia din Galateni 3:19 că legea „a fost dată prin îngeri”[3], sunt identice. Cuvântul lui Ştefan tradus în engleză prin „disposition” şi cuvântul lui Pavel tradus „ordained” sunt exact acelaşi cuvânt grecesc, cu o simplă variaţie de timp gramatical. Cuvântul lui Ştefan este diatage, iar cel al lui Pavel este diatasso.
Care lege putea fi aceea la care s-a referit, cu precădere, Ştefan atunci când, în contextul legii pe care nu o păziseră, i-a acuzat că sunt ucigaşi? Care lege este aceea care, cu precădere, nu este păzită de un ucigaş? Este legea lui Dumnezeu, cele zece porunci, dintre care una spune: „Să nu ucizi.” Şi pentru că exact acelaşi cuvânt este folosit în Galateni 3:19, în exact acelaşi context, atunci despre care lege se poate spune că se face referire, cu precădere – chiar dacă pot fi incluse şi altele? A spune că nu este vorba de aceeaşi lege în ambele locuri, ar fi o violare flagrantă a Scripturii clare. Iar, întrucât nu se poate pune la îndoială care este legea la care se referă Ştefan în mod deosebit, în acelaşi fel nu se poate pune la îndoială care este legea la care se referă în mod deosebit Galateni 3:19, întrucât exact acelaşi cuvânt folosit de Ştefan este folosit şi aici, exact în aceeaşi legătură şi exact în acelaşi sens.
Dar care este ideea exprimată prin cuvintele „dată prin îngeri”? Rădăcina cuvintelor folosite de Ştefan şi de Pavel este tasso, care înseamnă: a aranja, a ordona, a organiza sau a pune în ordine, a aşeza o armată pentru paradă sau în ordine de luptă. Astfel, declaraţia specifică din cele două pasaje spune că la darea legii despre care se aminteşte în cele două locuri, îngerii au fost aşezaţi într-o formaţie plină de măreţie, aşa cum îşi aranjează un împărat armata sau un general trupele. Și că, în prezenţa acestei formaţii ordonate a îngerilor lui Dumnezeu, legea în discuție a fost dată prin mâna unui mijlocitor.
După cum a fost prezentat într-un studiu anterior, întrucât este doar „un singur mijlocitor între Dumnezeu şi om, Omul Isus Hristos”[4], înseamnă că Hristos a fost Mijlocitorul prin a cărui mână a fost dată legea. Scena este descrisă în Deuteronomul 33:2 astfel: „Domnul a venit din Sinai şi a răsărit peste ei din Seir, a strălucit din muntele Paran şi a ieşit din mijlocul zecilor de mii de sfinţi, având în dreapta Lui focul legii[5].” Din mâna Lui dreaptă a ieşit „legea care arde” atunci când a fost scrisă pe table de piatră şi, de asemenea, când au fost făcute tablele pe care a fost scrisă această lege de mâna cea de foc. Căci: „Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table” (Exodul 32:16).
După ce tablele acestea originale au fost sparte de Moise, cu toate că Moise a tăiat alte două table ca şi cele dintâi, i s-a cerut să ducă aceste table pe munte. Iar acolo, Moise spune: „Domnul a scris pe table ce fusese scris pe cele dintâi, cele zece porunci care vă fuseseră spuse pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării; şi Domnul mi le-a dat. M-am întors apoi şi m-am pogorât de pe munte, am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem, şi ele au rămas acolo, cum îmi poruncise Domnul.”[6]
În felul acesta, legea celor zece porunci, în sensul cel mai deplin, a fost dată prin mâna Acelui „singur Mijlocitor între Dumnezeu şi om, Omul Isus Hristos”. Nicio altă lege nu a mai fost dată în felul acesta. Alte legi au fost date lui Moise prin cuvânt sau prin inspiraţie, legi pe care le-a scris cu propria sa mână. Însă, nicio altă lege, în afară de aceea scrisă pe tablele de piatră, nu a fost dată în sau prin mâna Mjlocitorului. Din mâna Acestuia a ieşit legea care arde însă din mâna aceasta nu a mai ieşit nicio altă lege. Iar atunci când din „dreapta Lui” a ieşit legea care arde, de faţă au fost zeci de mii de sfinţi. Aceşti zeci de mii de sfinţi au fost măreaţa şi glorioasa adunare a îngerilor aşezaţi în formaţie, desfăşuraţi, puşi în ordine de Împăratul cerului, ca să privească şi să onoreze această tranzacţie minunată desfăşurată cu ocazia aceea extraordinară.
Nici chiar creştinii încă nu au priceput cu adevărat maiestatea şi splendoarea actului de dare a legii pe Sinai. Iar maiestatea şi splendoarea sunt adevărata unitate de măsură care arată importanţa acestui eveniment. „[…] au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere […] Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se pogorâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor şi tot muntele se cutremura cu putere. Trâmbiţa răsuna tot mai puternic.”[7] „Tunetul Tău a izbucnit în vârtej de vânt, fulgerele au luminat lumea: pământul s-a mişcat şi s-a cutremurat” (Psalmii 77:18). Iar din mijlocul acestei scene înfricoşătoare şi pline de măreţie, pe când „muntele era aprins, şi flăcările se ridicau până în inima cerului”, când „era întuneric, nori şi negură deasă” (Deuteronomul 4:11), Domnul a rostit – „cu glas tare pe munte, din mijlocul focului din nori şi din negură deasă” – cele zece porunci, „fără să adauge ceva” (Deuteronomul 5:22). „Tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă” şi „au cerut să nu li se mai vorbească (adauge)”[8]. După aceea, cu mâna Sa de foc, „le-a scris pe două table de piatră şi i le-a dat lui Moise”.
„Carele lui Dumnezeu sunt douăzeci de mii, chiar mii de îngeri, Domnul este printre ei, ca în Sinai, în locul sfânt” (Psalmii 68:17)[9]. „Îngerii lui Dumnezeu, de zece mii de ori zece mii, şi mii de mii, înconjurau pe poporul lui Dumnezeu adunat în jurul muntelui şi erau peste tot deasupra lor. În felul acesta formau un cort viu uriaş, din mijlocul căruia era exclus orice înger rău, pentru ca niciun singur cuvânt ce urma să iasă din gura lui Isus să nu fie alterat în vreo minte, nicio singură sugestie de îndoială sau rău să nu fie insuflată vreunui suflet.”[10]
În felul acesta, când legea a fost dată la Sinai, splendoarea Domnului şi tot poporul au fost înconjuraţi de oastea cerească a îngerilor, desfăşurată, ordonată, aranjată în formaţie. Heruvimii cu patru feţe şi patru aripi, serafimii cu şase aripi, îngerii luminoşi în carele lor strălucitoare de aur – toate aceste făpturi numărându-se cu miile, erau însoţite de Maiestatea cerului, Cel care este Mijlocitorul din a cărui mână a ieşit, cu iubire pentru omul păcătos, măreaţa Sa lege arzătoare a iubirii. (Deuteronomul 33:3) La darea legii lui Dumnezeu pe Sinai – cele zece porunci – a avut loc, în mod sigur, cea mai maiestuoasă scenă de după crearea lumii. Şi aceasta este singura lege care a fost dată vreodată prin mâna Mijlocitorului.
Cum poate să mai existe vreo îndoială că aceasta este legea despre care se spune în Galateni 3:19 că a fost adăugată din pricina călcărilor de lege şi că a fost dată prin îngeri, prin mâna unui Mijlocitor?
Note de subsol:
[1]. Faptele apostolilor 7:52-53.
[2]. În engleză: „by the disposition of angels”, KJV (n.t.).
[3]. În engleză: „was ordained by angels”, KJV (n.t.).
[4]. 1 Timotei 2:5 (n.ed.).
[5]. În engleză, fiery law – o lege de foc, o lege care arde (n.t.).
[6]. Deuteronomul 10:4-5.
[7]. Exodul 19:16, 18-19 (n.ed.).
[8]. Exodul 19:16; Evrei 12:19 (n.ed.).
[9]. KJV (n.ed.).
[10]. A. T. Jones, General Conference Daily Bulletin, vol. 5, 1893, p. 377. Descrierea făcută de G. B. Starr poate fi citită în articolul „Din ținutul reginei”, pe www.zguduireaadventismului.ro (n.ed.).