GALATENI 3:19

„Atunci care e rostul Legii? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege.”

Din dovezile prezentate săptămâna trecută în studiul din Galateni, reiese clar că legea lui Dumnezeu, cele zece porunci, în forma scrisă – atât pe tablele de piatră, cât şi aşa cum este trasată în principiile ei, în poruncile şi rânduielile cuprinse în „instrucţiunile suplimentare date lui Moise” – a fost rostită, a fost dată, a fost adăugată din cauza fărădelegilor oamenilor. Cu cât oamenii au înaintat în întuneric, Domnul i-a urmărit cu eforturi suplimentare şi cu mai multe detalii, ca să-i aducă la lumină. De fapt, ei au mers aşa de departe în fărădelege şi întuneric, încât Domnul i-a urmat efectiv până acolo ca să le dea „porunci care nu erau bune”.[1] Toată situația aceasta este relatată în următorul pasaj:

„Legea lui Dumnezeu exista înainte ca omul să fie creat. Îngerii erau guvernaţi de ea. Satana a căzut pentru că a încălcat principiile guvernării lui Dumnezeu. După ce au fost creaţi Adam şi Eva, Dumnezeu le-a făcut cunoscută legea Sa. Ea nu a fost scrisă atunci, ci le-a fost reamintită de către Iehova.

Sabatul poruncii a patra a fost instituit în Eden. După ce Dumnezeu a făcut lumea şi a creat omul pe pământ, a făcut Sabatul pentru om. După ce s-a produs păcatul şi căderea lui Adam, nimic nu a fost scos din legea lui Dumnezeu. Principiile celor zece porunci au existat înainte de cădere şi aveau un caracter pe măsura stării unor fiinţe sfinte. După cădere, principiile acestor precepte nu s-au schimbat, ci au fost date precepte suplimentare pentru a face faţă nevoii omului în starea lui căzută. […]

Adam i-a învăţat pe descendenţii săi legea lui Dumnezeu, lege care a fost transmisă celor credincioşi, din aproape în aproape, în toate generaţiile care s-au succedat. Continua încălcare a legii lui Dumnezeu a făcut necesar ca un potop de ape să vină peste pământ. Legea a fost păstrată de Noe şi de familia lui care, pentru că au păzit-o, au fost salvaţi printr-o minune a lui Dumnezeu, în corabie. Noe i-a învăţat pe descendenţii săi cele zece porunci. Domnul Şi-a păstrat un popor pentru Sine însuşi de la Adam încoace, în ale căror inimi era scrisă legea Sa. El spune despre Avraam că «a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele». […]

Dacă descendenţii lui Avraam ar fi rămas separaţi de celelalte neamuri, ei nu ar fi fost seduşi de idolatrie. […]

Cei care au coborât la început în Egipt au fost doar câteva familii. Acestea au sporit până când au ajuns o mare mulţime. Unii dintre ei au fost atenţi să îi înveţe pe copiii lor despre legea lui Dumnezeu, dar mulţi dintre israeliţi au dat dovadă de aşa multă idolatrie, încât au ajuns să aibă idei confuze despre legea lui Dumnezeu. […]

Ca să-i lase fără scuză, Domnul însuşi a binevoit să coboare pe Sinai, învăluit în slavă şi înconjurat de îngerii Lui, şi a făcut cunoscută legea Sa, cele zece porunci, în cea mai sublimă şi copleşitoare manieră. El nu a împuternicit pe nimeni ca să-i înveţe legea aceasta, nici măcar pe îngerii Săi, ci a rostit legea Sa cu voce tare, în auzul întregului popor. Ba încă nici chiar după aceea nu a încredinţat-o memoriei scurte a poporului care era predispus să uite cerinţele ei, ci a scris-o cu degetul Lui cel sfânt pe table de piatră. El a dorit să îndepărteze de ei orice posibilitate de a amesteca vreo tradiţie cu preceptele ei sfinte sau de a confunda cerinţele ei cu practicile oamenilor.

Apoi El S-a apropiat şi mai mult de poporul Său, care era atât de predispus să rătăcească, şi nu a voit să-i lase doar cu cele zece precepte ale decalogului. I-a poruncit lui Moise să scrie, după cum avea să-i arate, rânduieli şi legi, oferind îndrumări minuţioase în legătură cu ceea ce cerea ca ei să împlinească, şi prin aceasta să păzească cele zece porunci pe care le gravase pe table de piatră. Aceste îndrumări şi cerinţe specifice au fost date ca să atragă pe omul supus greşelii la ascultare faţă de legea morală, pe care este atât de predispus să o încalce.

Dacă oamenii ar fi păzit legea lui Dumnezeu care a fost dată lui Adam după ce a căzut, a fost păstrată de Noe şi respectată de Avraam, nu ar fi fost nevoie de rânduiala tăierii împrejur. Iar dacă descendenţii lui Avraam ar fi păzit legământul al cărui semn era tăierea împrejur, ei nu ar fi fost seduşi niciodată de idolatrie, nici nu ar fi fost nevoie ca ei să sufere o viaţă de robie în Egipt. Ei ar fi păstrat în minte legea lui Dumnezeu şi nu ar fi fost necesar ca ea să fie vestită de pe Sinai de Dumnezeu, gravată pe table de piatră și păzită de îndrumări precise în rânduielile și poruncile[2] date lui Moise.

Moise a scris acele rânduieli şi porunci ieşite din gura lui Dumnezeu pe când era cu El pe munte. Dacă poporul lui Dumnezeu ar fi ascultat de principiile celor zece porunci, nu ar fi fost nevoie de îndrumările specifice date lui Moise, pe care el le-a scris într-o carte, referitoare la datoria lor faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi. Îndrumările clare pe care Domnul le-a dat lui Moise, în ce priveşte datoria poporului Său faţă de semenii lor şi faţă de cel străin, sunt principiile celor zece porunci simplificate şi prezentate în mod clar, pentru ca ei să nu poată greşi.

Domnul a spus despre copiii lui Israel: «Pentru că n-au împlinit poruncile Mele şi au lepădat învăţăturile Mele, au pângărit Sabatele mele şi şi-au întors ochii spre idolii părinţilor lor. Ba încă le-am dat şi legi care nu erau bune, şi porunci prin care nu puteau să trăiască.» Din cauza neascultării continue, Domnul a anexat pedepse pentru încălcarea legii Sale, care nu erau bune pentru călcătorul legii sau prin care acesta nu putea să trăiască în starea sa de rebeliune.

Prin încălcarea legii pe care Dumnezeu o dăduse cu atâta maiestate în mijlocul unei slave de care nimeni nu se putea apropia, poporul a dovedit dispreţ făţiş faţă de marele Dătător al legii, lucru pentru care pedeapsa era moartea.”[3]

Este adevărat că sistemul jertfelor a fost dat şi acesta, adăugat din pricina călcărilor de lege. Acest fapt este adevărat în ce priveşte jertfele originale, aduse de Adam şi Avraam. Este adevărat, de asemenea, în cazul sistemului levitic dat lui Israel în pustie. Acest fapt este declarat într-un pasaj citat în studiile anterioare, după cum urmează:

„După aceea [după cădere] a fost instituit un sistem prin care se cerea jertfirea de animale, pentru a păstra în atenţia omului căzut realitatea faptului că pedeapsa păcatului este moartea, lucru pe care şarpele o condusese pe Eva să nu-l creadă. Încălcarea legii lui Dumnezeu a făcut necesar ca Hristos să moară ca jertfă şi, în felul acesta, a făcut posibilă o cale prin care omul să scape de pedeapsă şi totuşi onoarea legii lui Dumnezeu să fie păstrată.”[4]

„Sistemul jertfelor încredinţat lui Adam a fost, de asemenea, pervertit de urmaşii lui. Superstiţia, idolatria, cruzimea şi imoralitatea au corupt slujba simplă şi semnificativă pe care o rânduise Dumnezeu. Prin relaţiile îndelungate pe care le-au avut cu idolatrii, poporul Israel a amestecat multe obiceiuri păgâne cu propria lor închinare. De aceea, Domnul le-a dat la Sinai instrucţiuni clare referitoare la slujbele legate de jertfe. După ridicarea cortului, El a comunicat cu Moise din norul de slavă aflat deasupra tronului îndurării şi a dat îndrumări complete în ce priveşte sistemul jertfelor şi formele de închinare ce trebuiau să fie menţinute în sanctuar. În felul acesta a fost dată lui Moise legea ceremonială şi a fost scrisă de acesta într-o carte. Dar legea celor zece porunci, rostită de pe Sinai, a fost scrisă de Dumnezeu însuşi pe table de piatră şi a fost păstrată cu sfinţenie în chivot.”[5]

În felul acesta, fie că este vorba de legea morală sau de legea ceremonială, este adevărat că a fost dată – adăugată – din pricina călcărilor de lege. Întrebarea este însă: „La care lege se face referire în mod deosebit în Galateni 3:19?” Având în vedere specificaţiile amintite deja, cum că legea a fost „dată […] prin mâna unui mijlocitor”, precum şi asocierea directă a textului cu cele din Evrei 12:20 şi Deuteronomul 5:22, trebuie să fie adevărat faptul că legea la care se face referire cu proeminenţă este legea lui Dumnezeu, cele zece porunci, în forma lor scrisă pe tablele de piatră şi în Biblie.

Note de subsol:

[1]. Ezechiel 20:25 (n.ed.).

[2]. În KJV și scrierile lui Ellen White, statutes and judgments – statute (legi) și judecății. În traducerea lui D. Cornilescu, rânduielile și poruncile (n.ed.).

[3]. E. G.White, Spirit of Prophecy, vol.1, pp. 261-265. Vezi, de asemenea, Patriarhi şi profeţi, cap. 32, par. 1-4.

[4]. E. G.White, Spirit of Prophecy, vol. 1, p. 261.

[5]. E. G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 364.