Anexa B - Mântuitorul tuturor oamenilor

Anexa B - Mântuitorul tuturor oamenilor

Mântuitorul tuturor oamenilor

În ultimii câțiva ani, unul dintre subiectele care au atras multă atenție a fost cel legat de jertfa lui Hristos, ce a realizat ea în trecut și ce realizează astăzi. Adesea, o mare parte din controversă se bazează pe Romani 5, îndeosebi versetul 18. Ce a realizat moartea lui Hristos pentru toți oamenii? În 1895, Ellen White a scris binecunoscuta ei declarație despre „cea mai prețioasă solie” trimisă Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea prin „frații Waggoner și Jones”. Ea a descris-o ca fiind solia care trebuia să fie vestită lumii, „însoțită de o mare măsură a revărsării Duhului Sfânt”. Câteva paragrafe după aceea, continuând să vorbească despre solie, Ellen White a declarat: „Ea prezintă legea și evanghelia, îmbinându-le într-un întreg desăvârșit (vezi Romani 5 și 1 Ioan 3:9-24). Aceste pasaje biblice prețioase vor fi întipărite în fiecare inimă deschisă pentru a le primi.”[1]

Romani 5 a fost unul dintre capitolele despre care Waggoner, Jones și Prescott au predicat și au scris înainte de declarația lui Ellen White din 1 mai 1895, din Testimonies to Ministers.[2] Pasajul acesta din Scriptură reprezintă însuși miezul evangheliei – care a fost efectul păcatului lui Adam asupra întregului neam omenesc și ce a realizat jertfa lui Hristos pentru întregul neam omenesc. 1 Ioan 3 este un capitol care vorbește despre evlavia practică – dragostea în acțiune, păzirea legii – demonstrată prin dragostea reciprocă a fraților. În conformitate cu Ellen White, aceste două pasaje din Scriptură reprezintă legea și evanghelia, combinate într-un întreg desăvârșit. Dumnezeu a spus că va întipări aceste pasaje în fiecare inimă deschisă pentru a le primi.

Romani 5 cuprinde două aspecte: Ce au făcut păcatul lui Adam și jertfa lui Hristos pentru toți oamenii, indiferent de alegerea noastră, și ce anume implică alegerea noastră. Prin urmare, adevărurile aflate în Romani 5 nu desființează îndreptățirea prin credință, ci explică temelia acesteia. [493] Moartea lui Hristos a făcut realmente o lucrare pentru fiecare om, atât din perspectivă temporară, cât și veșnică, însă fără un răspuns concret din partea omului, plinătatea acestui mare Dar nu va fi înțeleasă sau experimentată în totalitate. Totuși, crucea lui Hristos solicită sau atrage un răspuns din partea fiecărui om: „Ce veți face cu Darul pe care vi L-am dat?” Pe baza acestui răspuns va fi hotărât destinul veșnic al fiecărui om. Din nefericire, „majoritatea își irosesc” dreptul de moștenire a vieții veșnice și „îl aruncă”.[3]

Întocmai cum păcatul lui Adam a adus un „verdict al condamnării” asupra tuturor oamenilor,[4] „tot astfel”, pe crucea Sa, Hristos, cel de-al doilea Adam, a adus „un verdict de achitare” a „tuturor oamenilor” (Romani 5:12-18[5]). Aceasta este „îndreptățirea vieții”, temporară sau colectivă, care le-a fost dată tuturor oamenilor (Romani 5:18). Astfel, oamenii sunt născuți liberi față de condamnarea lui Adam și li s-a dat posibilitatea de a alege.

Totuși, „însăși esența evangheliei este refacerea” – mântuirea din păcat, nu în păcat.[6] Când faptul acesta este înțeles în lumina marii lupte dintre Hristos și Satana, omul abia începe să își dea seama de măreția planului de mântuire. Când este adus față în față cu jertfa de pe Golgota, omul începe „să-și dea seama de valoarea mântuirii […], să înțeleagă ce a costat ea”[7]. Adevărata credință vine dintr-o inimă care „apreciază prețul mântuirii”[8]. Îndreptățirea prin credință care rezultă din predarea față de voința lui Hristos, este mai mult decât o iertare legală a păcatelor trecute – legea este scrisă în inimă, așa încât cel păcătos poate și încetează să păcătuiască. Acesta este scopul îndreptățirii prin credință și totuși el nu ar fi putut fi îndeplinit niciodată, dacă Hristos nu ar fi intervenit, plătind datoria pe care o are păcătosul (atât Adam, cât și noi) încă de la întemeierea lumii. Ca urmare, îndreptățirea și sfințirea prin credință, ca un întreg, constituie adevărata neprihănire prin credință.

Cele două aspecte ale planului de mântuire sunt prezentate pe întregul parcurs al Bibliei, dar cel mai clar în Romani 5 – darul „acordării dreptului la viață”, oferit tuturor oamenilor, și darul îndreptățirii prin credință, oferit tuturor celor ce cred. Ellen White, de asemenea, prezintă aceste două aspecte pe întregul parcurs al scrierilor ei, dar eșecul de a nu înțelege cu claritate și de a nu avea o concepție echilibrată poate să conducă la greșeli și la căderea într-o extremă teologică. Un aspect al mântuirii nu îl desființează pe celălalt, iar dacă sunt separate, pot fi periculoase. Când jertfa lui Hristos pentru toți oamenii, în ansamblu, este prezentată în mod izolat, se poate ajunge la harul ieftin. Pe de altă parte, când răspunsul dat prin credință de către cel păcătos este prezentat [494] fără a arăta ce a făcut Dumnezeu deja pentru toți oamenii, se poate ajunge la un legalism lipsit de adevărata dragoste față de Dumnezeu și față de om. Ambele probleme alcătuiesc o biserică laodiceeană călduță. Până când nu vedem și nu înțelegem (judecăm) dragostea lui Dumnezeu din perspectiva cuvintelor „Unul a murit pentru toți, ca urmare, toți au murit”, nu vom fi „constrânși” să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele nostru ca pe noi înșine (2 Corinteni 5:14).

În cele ce urmează se află câteva dintre declarațiile lui Ellen White, în care folosește diferite cuvinte pentru a descrie ce a făcut Hristos sau ce este El pentru toți oamenii.[9]* Scopul acestei compilații este de a arăta doar câteva dintre declarațiile lui Ellen White cu privire la acest aspect al mântuirii. Totuși, scopul compilației nu este de a anula celelalte declarații ale ei, care vorbesc despre răspunsul omului.

De exemplu, când vorbește în sens general, colectiv, Ellen White declară: „Neamul omenesc este acceptat în Cel Preaiubit.”[10] Totuși, în alte locuri, Ellen White face declarații corespunzătoare cu privire la răspunsul omului, prin credință, spunând: „Cei care săvârșesc faptele lui Hristos sunt acceptați în Cel Preaiubit.”[11] Ambele declarații sunt inspirate și adevărate. Noi nu trebuie să desființăm niciuna dintre ele. „După cum Jertfa adusă pentru noi a fost deplină, tot astfel refacerea noastră din starea de întinare produsă de păcat trebuie să fie deplină.”[12]

De multe ori, Ellen White include ambele aspecte ale planului de mântuire în aceeași declarație: „Domnul Hristos a adus o jertfă cuprinzătoare pentru toți! Când S-a oferit pe Sine ca jertfă, Hristos a îndeplinit cerințele dreptății, […].” Aici vedem aspectul colectiv, dar Ellen White continuă: „Și «cum vom scăpa, dacă neglijăm o mântuire atât de mare?» Cei care resping darul vieții vor fi fără scuză […] [Ioan 3:16].”[13] Astfel, ea prezintă cu frumusețe ambele aspecte împreună. Un alt exemplu: „Isus a plătit prețul de răscumpărare pentru noi. Ea este a noastră [a întregii lumii], dar noi suntem așezați aici pentru a fi puși la probă, spre a se vedea dacă ne vom dovedi vrednici de viața veșnică.”[14] Încă un exemplu: „Fiul lui Dumnezeu a suferit pedeapsa păcatului, împăcând lumea cu Sine. Cel care nu a cunoscut păcatul a devenit jertfa pentru păcat […].” Totuși, Ellen White continuă: „pentru ca făpturile omenești căzute și păcătoase să poată primi iertarea prin pocăință.”[15] Din nou, vedem că aici sunt prezentate împreună ambele aspecte ale planului de mântuire. În alte locuri, Ellen White vorbește numai despre unul dintre aceste aspecte, dar niciuna dintre declarații, fie sub formă individuală, fie sub formă de compilație, nu ar trebui să fie folosită pentru [495] a dezaproba sau pentru a reprezenta greșit planul de mântuire în ansamblul lui.

Aș încuraja cititorul să caute declarațiile următoare și să vadă cum sunt prezentate cu claritate aceste aspecte complementare ale planului de mântuire. Pentru că noi căutăm și vedem adesea doar un singur aspect – fie îndreptățirea prin credință, fie răspunsul omului, am enumerat mai jos doar o parte din declarațiile ei care exprimă aspectul colectiv – cel pe care se bazează îndreptățirea prin credință –, cu scopul de atrage mai multă atenție asupra acestui aspect.

„El a răscumpărat căderea rușinoasă a lui Adam și a mântuit lumea.”[16]

„Mântuitorul lumii a devenit păcat pentru neamul omenesc.”[17]

„El a plătit prețul de răscumpărare pentru întreaga lume.”[18]

„Iudeii au văzut în jertfe simbolul lui Hristos al cărui sânge a fost vărsat pentru mântuirea lumii.”[19]

„Răscumpărătorul lumii estimează valoarea sufletului omenesc prin intermediul prețului pe care l-a plătit pentru el pe Golgota.”[20]

„Întregul sistem al jertfelor era o prevestire a morții Mântuitorului pentru a răscumpăra lumea.”[21]

„Satana știe că Hristos a plătit prețul de răscumpărare pentru întreaga lume și este hotărât să smulgă din mâna lui Hristos fiecare suflet pe care poate să-l influențeze.”[22]

„El este Creatorul întregii omeniri. Toți oamenii aparțin unei singure familii prin creațiune și toți sunt una prin răscumpărare.”[23]

„El a semnat actele de eliberare a neamului omenesc.”[24]

„Domnul Hristos, Garantul neamului omenesc, este într-o activitate neîntreruptă.”[25]

„Cuvintele rostite cu indignare, «Ce rost are risipa aceasta?» au adus în mod viu în fața lui Hristos jertfa cea mai mare care a fost adusă vreodată – El însuși oferit în dar ca jertfă de ispășire pentru o lume pierdută.”[26]

„Pe cruce, Hristos, Mântuitorul, a făcut ispășire pentru neamul omenesc.”[27] [496]

„Hristos, marele Antitip, atât Jertfă, cât și Mare Preot […] pentru păcatele lumii.”[28]

„Înainte de venirea lui Hristos în lume, fuseseră date dovezi îmbelșugate cu privire la faptul că Dumnezeu a iubit neamul omenesc. Totuși, prin dăruirea lui Hristos pentru un neam omenesc, atât de lipsit de merite, a fost demonstrat că dragostea lui Dumnezeu este dincolo de orice îndoială.”[29]

„Ar trebui să cultivăm amabilitatea creștină și simpatia duioasă chiar și pentru cel mai aspru și necioplit dintre oameni […] care este totuși un supus al harului și este prețios în ochii Domnului.”[30]

„Da, Hristos Și-a dat viața pentru viața lumii.”[31]

„Astfel, Hristos i-a dat omenirii o existență din El însuși.”[32]

„Cu brațul Său omenesc lung, Fiul lui Dumnezeu a înconjurat întreaga familie omenească, în timp ce cu brațul Său divin a cuprins tronul Celui Infinit.”[33]

„Prin oaia pierdută, Hristos reprezintă nu numai păcătosul ca individ, ci întreaga lume care a apostaziat și a fost distrusă de păcat […] această mică lume căzută – oaia pierdută – este mult mai prețioasă în ochii Săi, decât sunt cele nouăzeci și nouă care nu s-au rătăcit de turmă. Hristos, Comandantul cel iubit din curțile cerești, a coborât din poziția Sa înaltă, a lăsat deoparte slava pe care o avea alături de Tatăl, în scopul de a salva acea lume pierdută.”[34]

„Prin moartea pentru om, Isus a înălțat omenirea pe scara valorii morale a lui Dumnezeu.”[35]

„Prin biruința lui Hristos, neamul omenesc a fost înălțat din punct de vedere al valorii morale, nu datorită a ceea ce făcuse omul, ci datorită marii lucrări care fusese săvârșită pentru el prin Fiul lui Dumnezeu.”[36]

„În calitate de înlocuitor și garant, în natură umană prin puterea divină, Hristos l-a pus pe om pe un teren avantajos.”[37]

„Neamul omenesc este acceptat în Cel Preaiubit.”[38] [497]

„Când, în agonia Sa de moarte, Mântuitorul a strigat: «S-a isprăvit», El a adus lumea înapoi în starea de a primi favoarea lui Dumnezeu.”[39]

„Cei care pretindeau a fi urmași ai lui Avraam au încercat să numere poporul Israel, ca și când darul vieții veșnice aparținea doar câtorva aleși. Ei doreau ca beneficiile mântuirii să fie limitate la propria națiune. Dar Dumnezeu a acordat favoarea divină fiecărui membru al neamului nostru omenesc.”[40]

„«Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.» Cât de mulți au trecut cu vederea relația aceasta și nu au avut inima mișcată de adevărurile ei importante! Mulți au crezut că nu avea legătură cu omenirea, dar ea este de cea mai mare importanță pentru fiecare dintre ei. Isus a fost acceptat de către cer ca fiind reprezentantul neamului omenesc. În ciuda tuturor păcatelor și slăbiciunilor noastre, noi nu suntem alungați ca fiind nevrednici, noi suntem acceptați în Cel Preaiubit.”[41]

„Religia lui Hristos îl înalță pe primitor pe un plan mai înalt de gândire și acțiune, în timp ce prezintă întregul neam omenesc ca fiind obiectul dragostei lui Dumnezeu, răscumpărat prin jertfa Fiului Său.”[42]

„Fiecare binecuvântare, trecătoare sau spirituală, vine la noi ca fiind răscumpărată prin sângele Său.”[43]

„Toți oamenii au fost răscumpărați cu prețul acesta infinit […]. Dumnezeu a plătit prețul de răscumpărare pentru voința, sentimentele, mintea și sufletul fiecărei făpturi omenești. Indiferent dacă sunt credincioși sau necredincioși, toți oamenii sunt proprietatea Domnului.”[44]

„Isus a plătit prețul de răscumpărare pentru noi. Ea este a noastră.”[45]

„Fiul lui Dumnezeu a suferit pedeapsa păcatului, împăcând lumea cu Sine.”[46]

„Misiunea Sa a fost aceea de a înălța legea Tatălui, de a o face vrednică de cinste și de a împlini cerințele ei, plătind cu propria viață pedeapsa pentru călcarea ei. În felul acesta, El a realizat împăcarea dintre Dumnezeu și om.”[47]

„Hristos nu a venit pentru a-Și mărturisi propriile păcate, ci Lui I-a fost atribuită vinovăția în calitate de înlocuitor al păcătosului. El nu a venit spre a se pocăi pentru Sine, ci în locul celui păcătos.”[48] [498]

„Desăvârșirea caracterului a fost pusă în dreptul omului. Hristos a luat asupra Sa blestemul Legii.”[49]

„După ce făcuse pașii necesari prin pocăință, convertire și credință în locul neamului omenesc, Hristos a mers la Ioan pentru a fi botezat în Iordan.”[50]

„El Se proclamă a fi Apărătorul familiei omenești păcătoase.”[51]

„Domnul Hristos plătise suma nemăsurată pentru ca vinovăția păcatului să fie anulată și a adunat asupra sufletului Său muribund această responsabilitate vastă, luând asupra Sa păcatele întregii lumi.”[52]

„El a trebuit să poarte vina omenirii căzute. Asupra Aceluia care nu a cunoscut păcatul a trebuit să fie pusă nelegiuirea noastră a tuturor.”[53]

„Când întreaga lume se afla sub condamnare, Hristos a luat asupra Sa vina celui păcătos. El a suportat mânia lui Dumnezeu pentru cel nelegiuit și, suferind pedeapsa păcatului, l-a răscumpărat pe cel păcătos.”[54]

„Hristos a devenit păcat pentru neamul căzut, luând asupra Sa condamnarea care îi revenea celui păcătos, pentru călcarea Legii lui Dumnezeu. Hristos a stat în fruntea familiei omenești în calitate de reprezentant al acesteia. El luase asupra Sa păcatele lumii. Prin asemănarea cu firea pământească, El a osândit păcatul în firea pământească.”[55]

„Îndreptățirea este opusul condamnării.”[56]

„Dreptatea cere ca păcatul să nu fie iertat pur și simplu, ci să fie executată pedeapsa cu moartea. Prin dăruirea Fiului Său, Dumnezeu a împlinit ambele cerințe. Când a murit în locul omului, Hristos a suportat pedeapsa și a oferit iertarea.”[57]

„El a fost garantul omului, ambasadorul lui Dumnezeu – garanția că omul va împlini cerințele legii, atribuindu-i omului neprihănirea Sa, și a fost reprezentantul lui Dumnezeu, manifestând caracterul Său pentru neamul omenesc căzut.”[58]

„Hristos a împlinit cerințele legii în natura Sa umană.”[59] [499]

Note de subsol:

[1]. Ellen G. White, Testimonies to Ministers, pp. 91, 94.

[2]. Vom trata mai amplu subiectul acesta în capitolul 24, care va fi publicat în volumul al doilea.

[3]. E. J. Waggoner, The Glad Tidings, p. 14.

[4]. Pentru declarațiile lui Ellen White cu privire la rezultatele păcatului lui Adam asupra întregului neam omenesc vezi Review and Herald, 24 februarie 1874; Manuscript Releases, vol. 9, p. 229; Spirit of Prophecy, vol. 4, pp. 49-50; Tragedia veacurilor, p. 180; Manuscript Releases, vol. 9, p. 236; Spiritual Gifts, vol. 3, p. 46; Spalding and Magan, p. 146; Youth Instructor, 1 aprilie 1897.

[5]. Ron Duffiled folosește aici versiunea New English Bible care redă versetul 16 astfel: „And again, the gift of God is not to be compared in its effect with that one man’s sin; for the judicial action, following upon the one offence, issued in a verdict of condemnation, but the act of grace, following upon so many misdeeds, issued in a verdict of acquittal.” Versiunea NEB este o traducerea dinamică (n.ed.).

[6]. Ellen G. White, Desire of Ages, p. 824.

[7]. Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, p. 200.

[8]. Ellen G. White, Review and Herald, 24 iulie 1888.

[9]. Am compilat o colecție care, fără editare, conține mai mult de 160 de pagini de declarații ale lui Ellen White în care sunt incluse ambele aspecte ale planului de mântuire.

[10]. Materialele 1888, p. 124.

[11]. Signs of the Times, 19 septembrie 1895.

[12]. Mărturii, vol. 8, p. 312.

[13]. Signs of the Times, 2 ianuarie 1893.

[14]. Signs of the Times, 26 noiembrie 1886.

[15]. Manuscript Releases, vol. 11, p. 365.

[16]. Youth Instructor, 2 iunie 1898.

[17]. Review and Herald, 18 septembrie 1874.

[18]. Home Missionary, 1 iulie 1897.

[19]. Selected Messages, cartea 1, pp. 106-107.

[20]. Bible Echo, 8 ianuarie 1894.

[21]. Desire of Ages, p. 165.

[22]. Review and Herald, 19 mai 1896.

[23]. Christ Object Lessons, p. 386.

[24]. The Ministry of Healing, p. 89.

[25]. Review and Herald, 5 martie 1901.

[26]. Desire of Ages, p. 565.

[27]. Signs of the Times, 17 decembrie 1902.

[28]. Signs of the Times, 19 septembrie 1892.

[29]. Signs of the Times, 5 februarie 1894.

[30]. Mărturii, vol. 3, p. 422.

[31]. Review and Herald, 1 mai 1900.

[32]. Selected Messages, cartea 1, p. 251.

[33]. Youth Instructor, 29 iulie 1895.

[34]. Christ Object Lessons, p. 190.

[35]. Notebook Leaflets, vol. 1, p. 82.

[36]. Bible Echo, 1 decembrie 1893.

[37]. Review and Herald, 24 aprilie 1894.

[38]. Materialele 1888, p. 124.

[39]. Signs of the Times, 15 februarie 1900.

[40]. Youth Instructor, 5 august 1897.

[41]. Signs of the Times, 28 iulie 1890.

[42]. Signs of the Times, 17 august 1891

[43]. Review and Herald, 24 noiembrie 1896.

[44]. Christ's Object Lessons, p. 326.

[45]. Youth Instructor, 4 noiembrie 1897.

[46]. Steps to Christ, p. 35.

[47]. Signs of the Times, 25 august 1887.

[48]. Review and Herald, 21 ianuarie 1873.

[49]. Manuscript Releases, vol. 6, p. 233.

[50]. 1901 General Conference Bulletin, p. 36.

[51]. Manuscript Releases, vol. 17, p. 213.

[52]. Signs of the Times, 17 august 1891.

[53]. Desire of Ages, p. 685.

[54]. Review and Herald, 1 septembrie 1891.

[55]. Review and Herald, 6 mai 1875.

[56]. Materialele 1888, p. 899.

[57]. Selected Messages, cartea 1, pp. 339-340.

[58]. Ibidem, p. 257.

[59]. Faith and Works, p. 93.