A fost vreodată un moment când adventiștii au fost aproape de înțelegerea misiunii lor pentru ultimele zile? Oh, da! Fără îndoială!
După câte se pare, adventiștii au sesizat această imagine mai largă a misiunii lor între anii 1888 – 1896, o perioadă care a fost marcată de o înțelegere proaspătă și profundă a ceea ce înseamnă să vestești „ultima solie de milă”.
„Timpul încercării este chiar în fața noastră, deoarece marea strigare a celui de-al treilea înger a început să fie vestită deja prin descoperirea neprihănirii lui Hristos, Mântuitorul care iartă păcatele. Aceasta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple tot pământul, pentru că este lucrarea fiecărui om care a auzit solia de avertizare să Îl înalțe pe Isus, să-L prezinte lumii așa cum a fost descoperit în tipurile din vechime, așa cum a fost prevestit prin simboluri, așa cum a fost arătat prin descoperirile profeților și așa cum a fost prezentat în învățăturile date ucenicilor Săi în minunile uimitoare pe care le-a făcut pentru fiii oamenilor. Cercetați Scripturile, pentru că ele mărturisesc despre El.” – Selected Messages, cartea 1, p. 363.[1]
Totuși, în 1896 într-o scrisoare către Uriah Smith, Ellen White a spus:
„La temelia împotrivirii manifestate la Minneapolis față de solia vestită de Domnul prin frații [E. J.] Waggoner și [A. T.] Jones se află în mare măsură, o lipsă a dispoziției de a renunța la părerile preconcepute și de a accepta acest adevăr. Prin exercitarea acestei împotriviri, Satana a reușit să îndepărteze de poporul nostru puterea deosebită a Duhului Sfânt, pe care Dumnezeu a dorit mult să i-o împărtășească. Vrăjmașul i-a împiedicat să obțină eficiența pe care ar fi putut să o aibă în vestirea adevărului pentru lume, așa cum l-au predicat apostolii după Ziua Cincizecimii. Lumina care trebuia să lumineze lumea cu slava ei a fost respinsă, iar prin acțiunea fraților noștri ea a fost ținută în mare măsură departe de lume.” – Selected Messages, cartea 1, p. 235.
Ne întrebăm: De ce Ellen White vorbește pe un ton așa de dur? Dar, ca de obicei, ea este întotdeauna directă. Iată ce spune ea în Scrisoarea 57 din 1 mai 1895 (Manuscript Releases, vol. 14, pp. 115-119, Mărturii pentru pastori și slujitorii evangheliei, pp. 77-98), adresată lui Ole Andres Olsen, președintele Conferinței Generale, din Hobart, Tasmania, înainte de a trimite scrisoare către Uriah Smith din care am citat mai sus:
„Domnul, în marea Sa îndurare, a trimis poporului Său cea mai prețioasă solie prin frații Waggoner și Jones. Această solie a avut scopul de a-L aduce în atenția oamenilor pe Mântuitorul înălțat ca jertfă pentru păcatele întregii lumi. Ea a prezentat îndreptățirea prin credința în Garantul divin, a invitat oamenii să primească neprihănirea lui Hristos, care se manifestă prin ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu. Mulți L-au pierdut din vedere pe Domnul Isus. Ei aveau nevoie să li se îndrepte privirile spre Persoana Sa divină, spre meritele Sale și spre iubirea Sa neschimbătoare față de familia omenească. Toată puterea este dată în mâinile Sale, ca să poată împărți oamenilor daruri bogate, împărtășindu-i omului neajutorat darul neprețuit al neprihănirii Sale. Aceasta este solia pe care Dumnezeu ne-a poruncit s-o vestim lumii. Este solia îngerului al treilea, care trebuie să fie proclamată cu glas tare și să fie însoțită de revărsarea Duhului Său într-o mare măsură.” – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, p. 91.
„Aceasta este mărturia care trebuie să fie vestită până la marginile pământului. Ea prezintă legea și evanghelia, unindu-le într-un întreg desăvârșit. […] «Dar celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.» Acești oameni nu au doar o credință cu numele, o teorie a adevărului, o religie legalistă, ci ei cred cu un scop, însușindu-și cele mai bogate daruri ale lui Dumnezeu.” – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, p. 94.
„Aceasta este tocmai lucrarea pe care o plănuiește Domnul, și anume ca solia pe care le-a dat-o slujitorilor Săi să ajungă în inima și în mintea fiecărui om.” – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, p. 95.
„Aș dori să le adresez un avertisment celor care au stat ani de zile împotriva luminii și au cultivat spiritul opoziției. Cât timp veți continua să-i urâți și să-i disprețuiți pe solii neprihănirii lui Dumnezeu? Domnul le-a dat solia Sa. Ei vestesc cuvântul Său […]. Dar unii au disprețuit atât oamenii, cat și solia vestită de ei și i-au ridiculizat, declarându-i fanatici, entuziaști și extremiști. Îngăduiți-mi să vă fac o profeție: Dacă nu vă umiliți inima înaintea lui Dumnezeu cât mai repede și dacă nu vă mărturisiți păcatele, care sunt multe, într-o zi veți vedea că ați luptat împotriva lui Dumnezeu, dar va fi prea târziu. Prin convingerea dată de Duhul Sfânt, dar care nu mai este spre reformare și iertare, veți vedea că acești oameni împotriva cărora ați vorbit, au fost ca niște semne în lume, ca martori pentru Dumnezeu. Atunci, veți fi dispușisă dați o lume întreagă, ca să vă puteți răscumpăra trecutul și să fiți exact ca acești oameni zeloși, conduși de Duhul lui Dumnezeu spre a vă ridica vocea pentru a vesti lumii avertizarea solemnă și să fiți asemenea lor, statornici ca o stâncă în respectarea principiilor. Domnul cunoaște modul în care ați răstălmăcit lucrurile. Dacă veți continua să respingeți lumina cerului, mai este foarte puțin și sunteți pierduți. «Un om care va fi necurat, și nu se va curăța, va fi nimicit din mijlocul adunării.» Nu am niciun mesaj blând pentru cei care au fost până acum niște indicatoare false și au îndrumat pe o cale greșită. Când îi respingeți pe trimișii lui Hristos, voi îl respingeți pe Hristos însuși. Dacă neglijați această mare mântuire, păstrată înaintea ochilor voștri ani de zile, dacă disprețuiți oferta glorioasă a îndreptățirii prin sângele lui Hristos și a sfințirii prin puterea curățitoare a Duhului Sfânt, în cele din urmă nu va mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare înfiorătoare a judecății și a mâniei arzătoare, ce vor veni în mod sigur. Acum, vă avertizez să vă umiliți și sa puneți capăt împotrivirii voastre încăpățânate față de lumina și dovezile care v-au fost acordate.” – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, pp. 96-97.
(Observați cum Ellen White folosește pentru explicarea adevărurilor esențiale „principiul elipsei”, unirea a două adevăruri importante.)
Ce am citit acum? 1) Lumea, și nu doar adventiștii de ziua a șaptea trebuie să audă ceea ce a ajuns să fie cunoscut ca solia 1888; 2) Simplitatea evangheliei este cel mai bine exprimată prin elipsa evangheliei; 3) Elipsa are întotdeauna două focare: îndreptățirea (iertare, grațiere, atribuire) și sfințirea (apreciere, încredere, ascultare de bună voie); 4) Aici claritatea întrece teologia Reformei și scoate în evidență inima soliei celor trei îngeri; 5) Aceia care se opun acestei solii simple, dar complete, se opun față de Hristos, nu numai față de doi tineri predicatori.
Ce înseamnă toate acestea? În opinia mea, Biserica Adventistă rareori aude astăzi, și de aceea lumea nu are ideea, ce este „această lumină” care va trebui să lumineze inimile și mințile oamenilor de pe întreg pământul. Singurul, singurul răspuns complet la această dilemă poate fi găsit în singura carte de la timpul prezent care spune povestea reală a începutului ploii târzii și înăbușirea ei – Întoarcerea ploii târzii – scrisă de Ron Duffield (în două volume). Aceasta are implicații serioase pentru adventiștii de astăzi.
Ron Duffield ne-a oferit cel mai bine documentat material, dintotdeauna, în legătură cu ce s-a întâmplat în 1888 și după. Mulți oameni consideră că doar notele de subsol merită prețul acestei cărți. După ce vor citi cartea, cititorii vor vedea dintr-odată care ar trebui să fie mesajul principal al fiecărui articol tipărit și a fiecărei predici adventiste. Orice mai puțin decât această examinare clară și nelustruită a istoriei, va contribui doar la refuzul continuu de a accepta planul lui Dumnezeu pentru terminarea misiunii adventiste și pregătirea lumii pentru întoarcerea lui Isus.
Herbert Edgar Douglass,
doctor în teologie, 2012
Note de subsol:
[1] Sublinierile aparțin lui Herbert Douglass (n.ed.).