22 mai 1889

 „Întâlnirea de tabără. Prelegerea de încheiere a fratelui Jones”
The Topeka Daily Capital, 11, 121, p. 3

 Fratele Jones pleacă pentru a participa la întâlnirea de tabără de la Williamsport, Penn.

Ultima sa prelegere despre relele legislației religioase – toți ar trebui să o citească – Adevărata poziția a doctorului Crafts și a altor reformatori naționali – Ei resping evanghelia lui Hristos și reneagă principiile sale – O perioadă aglomerată în tabără și mulți nou veniți – Mulțimi prezente în tabără duminică, dar au fugit înainte de furtună – Noile programe ale taberei

Corespondența specială a ziarului Capital

Ottawa, Kan., 20 mai

Timp de câteva zile, a fost o serie de ploi abundente însoțite uneori de grindină, de puțin soare, ceea ce încurcă cumva diferitele activități și îi incomodează foarte mult pe nou veniții care sosesc în mare număr. În ceea ce privește clasele de instruire, a fost o perioadă foarte aglomerată de când s-a încheiat institutul și a început adunarea lucrătorilor. Au avut loc nu mai puțin de patru clase de colportori în același timp, pe lângă cele trei sau patru întâlniri de alt gen, probabil în același interval orar. Cu toate acestea, colportorii, sub conducerea căpitanului Eldrige și a locotenentului său Belden, par să depășească de fiecare dată comitetul de conferință și să organizeze mai multe întâlniri decât toate celelalte ramuri ale lucrării. Totul forfotește, totul este în activitate și se dau și se primesc multe instrucțiuni bune și de folos, astfel încât peste tot se văd fețe vesele, în ciuda noroiului și a umezelii, și chiar dacă lucrătorii se înghesuie atât de mult în preajma pastorilor, încât aceștia din urmă se gândesc în mod serios dacă au sau nu vreun „drept” la această adunare, totuși toți simt că este bine că sunt aici și se bucură, mergând înainte în armonie. Fratele Jones împreună cu soția sa au plecat, el mergând la întâlnirea de tabără din Williamsport, Pennsylvania, iar ea, la casa lor din Battle Creek, Michigan. Fratele Olsen pleacă mâine în acest din urmă oraș, mergând de acolo la Colorado, iar apoi la Minneapolis. Frații W. C. White și D. T. Jones vor rămâne pe parcursul întregii săptămâni, iar doamna White va fi împreună cu noi până la finalul întâlnirii. Parcul a fost aglomerat duminică după amiaza, dar o furtună puternică de vânt și ploaie i-a alungat pe oameni spre apus. Următorul program îl va înlocui pe cel anterior tipărit în Capital și va rămâne valabil până la sfârșitul întâlnirii de tabără.

PROGRAMUL TABEREI

5:30 Tinerii în cortul din partea de vest, străinii în cortul din partea de est, iar toți ceilalți în tabernacol.

8:00 Altarul familial – copiii în cortul din partea de vest, comitetul conferinței în birou, toți ceilalți în corturi.

9:00 Întâlnirea anuală de lucru.

10:30 Lecturi biblice – pentru public și cei noi în credință în tabernacol, pentru membrii mai vechi în cortul din partea de est, pentru tineri în cortul din partea de vest, pentru lucrătorii biblici și pentru străini sub platforma principală.

12:00 Consultări – liderii de district în cortul din partea de vest, comitetul de primire în cortul din partea de est.

14:30 Predica sau prelegerea de după-amiază.

16:30 Întâlnirea anuală de lucru.

18:15 Instructorii școlii de Sabat în cortul din partea de vest, colportorii în cortul din partea de est.

19:30 Predica sau prelegerea de seară.

 

Prelegerea de încheiere a fratelui Jones

Dorim să examinăm în această seară ce autoritate există pentru legile duminicale. În cadrul audierii în fața Comisiei Senatului, a avut loc următoarea conversație.

Dl. Jones: Ca răspuns la întrebarea ridicată de domnul Wood, potrivit căreia convingerile conștiinței nu ne cer să lucrăm în prima zi a săptămânii, în a șasea zi, doresc să discut pe marginea opiniei judecătorului Cooley.

Dl. Wood: M-am referit la Biblie.

Dl. Jones: Ei bine, opinia judecătorului Cooley vorbește despre o forțare prin lege. Judecătorul Cooley spune: „Dar evreul care este obligat să respecte prima zi a săptămânii atunci când conștiința sa îi cere de asemenea s-o respecte pe cea de-a șaptea, poate în mod plauzibil să insiste că legea este discriminatorie față de religia sa și, prin faptul că îl obligă să păzească în fiecare săptămână un al doilea sabat, cu toate că indirect, îl pedepsește pe nedrept pentru credința sa.” Am arătat –

Președintele: El spune „în mod plauzibil”. Acest cuvânt „plauzibil” ar putea indica faptul că există pe undeva opinii contrare.

Dl. Jones: Argumentul este fără răspuns. Curtea Supremă din Pennsylvania a menționat câteva motive pe baza cărora acest lucru poate fi susținut. Citez mai departe din judecătorul Cooley, care spune:

„Legile care interzic serviciul obișnuit duminica trebuie să fie apărate fie pe aceleași motive care justifică pedepsirea blasfemiei, fie pe baza stabilirii normelor sanitare, fondate pe demonstrația experienței că o zi de odihnă din șapte este necesară pentru a recupera energiile epuizate ale trupului și ale minții.” Acesta este baza acestei petiții. Răspunsul la cele de mai sus este următorul: „Curtea Supremă din Pennsylvania a preferat pentru o astfel de legislație cel de-al doilea motiv mai degrabă decât primul, dar ni se pare că dacă trebuie luat în considerare numai beneficiul individului, argumentul pe care îl poate aduce împotriva legii cel care deja a păzit ziua a șaptea, este fără răspuns.” (Stephen J. Field a pretins cu ani în urmă că oamenii de știință și oamenii de stat au dovedit faptul că omul are nevoie de o zi de odihnă din șapte pentru sistemul său fizic, dar el nu a încercat să arate de ce omul are nevoie de două zile în loc de una. Toată această chestiune este o fraudă. Ea vine odată cu teoria „o zi din șapte” și a apărut, după cum am arătat deja, în secolul al șaisprezecelea prin domnul Nicholas Bowne).

Dl. Blair: El susține de asemenea că pentru binele general, pentru binele public, legile duminicale sunt constituționale.

Dl. Jones: Da; pentru a fi lipsite de autoritate. Apoi, următoarea propoziție este după cum urmează:

„Dar, din alt punct de vedere, este clar că aceste legi pot fi susținute de autoritate, în ciuda inconvenientelor pe care le provoacă celor ale căror sentimente religioase nu recunosc sacralitatea celei dintâi zile a săptămânii.”

(Acesta este modul în care judecătorul Cooley răspunde la un argument fără răspuns, și acesta este modul în care s-a răspuns de pe vremea lui Sozomen care, atunci când a fost întrebat cu ce autoritate a emis anumite edicte, a răspuns: „Așa a plăcut Scaunului Apostolic” – ca și în Parlamentul englez; au perceput o taxă, iar părinții noștri au refuzat să se supună; iar noi refuzăm acum).

Dl. Jones: Ce autoritate există pentru legile duminicale?

Președintele: Despre aceasta ați discutat, dar se pare că afirmați că, datorită faptului că legile duminicale sunt susținute de autoritate, acesta este singurul argument în favoarea unei legi rele, că există autoritate pentru ea. Dar poate exista o autoritate bună pentru legea duminicală.

Dl. Jones: Acest lucru este arătat aici, că nu există o autoritate bună pentru ea, atunci când pedepsește pe nedrept un om pentru necredința sa.

Președintele: El nu spune că este rea.

Dl. Jones: Există vreun răspuns pentru un argument fără răspuns?

Aș dori ca în această seară să cercetăm ce autoritate există pentru legile duminicale. Doctorul Crafts, doctorul Herrick și ceilalți susțin ca bază porunca a patra. Atunci, ce autoritate există în porunca a patra pentru legile duminicale? Acum, aceasta este o problemă care ține de legislație și de lege, așa că haideți să o cercetăm din punct de vedere legal. Dacă proiectul de lege va fi adoptat și va deveni lege, instanțele vor fi îndrumate în interpretarea legii de anumite reguli foarte bine stabilite, dintre care una spune: „Ceea ce trebuie să facă o instanță este să declare legea așa cum este scrisă.” Acum, să presupunem că legea ia cunoștință de porunca a patra. Dacă fac lucrul acesta, atunci ei trebuie să o ia așa cum e scrisă, și acolo spune că ziua a șaptea este Sabatul, și chiar această primă regulă a legii va exclude legea duminicală. Dar ei vor spune: „Acolo nu spune care zi a șaptea.” Or, e clar că este a șaptea zi după șase zile de lucru ale Creatorului la creațiune și, în consecință, trebuie să fie cea de-a șaptea zi dintr-un ciclu de șapte și, așa cum prezintă Noul Testament Sabatul, a trecut înainte de a apărea prima zi a săptămânii; citiți Marcu 16:1-2; Luca 24:1.

Cea de-a doua regulă este: „În cazul tuturor legilor, intenția celui ce a dat legea este ca ea să fie aplicată.” Acum, care a fost intenția celui ce a dat legea? Nu a dorit el să fie ținută ziua a șaptea? Nu le-a dovedit pe parcursul pribegiei prin pustie, prin căderea manei timp de șase zile, prin porția dublă din ziua a șasea și prin lipsa ei în ziua a șaptea timp de patruzeci de ani? Nu a arătat El ce zi a cerut să fie ținută? Ei bine, atunci, potrivit legii, instanțele judecătorești nu pot să susțină niciodată legile duminicale pe temeiul poruncii a patra. O altă regulă este: „Atunci când cuvintele sunt clare în cadrul unei legi scrise, nu mai există nici un fel de interpretare; ele trebuie urmate.” Nu există loc pentru interpretare acolo unde cuvintele sunt uzuale, astfel încât oamenii să le poată înțelege. Câte cuvinte sunt în porunca a patra care nu sunt clare? Niciunul. Cuvintele nu sunt numai clare, ci și cele mai clare și mai curate ale limbii engleze. Atunci, instanțele trebuie să se pronunțe împotriva legii dacă vor rămâne instanțe de judecată, dar vor veni teologii cu definițiile lor teologice și se vor aștepta ca instanțele să le urmeze, transformând astfel instanțele în instanțe de teologie. Dar când încearcă să spună că exprimarea este nedefinită, ei își asumă o autoritate pe care nu o are niciun om, deoarece dacă este nedefinită, atunci Domnul a făcut-o astfel, și nicio putere de pe pământ nu o poate face definită. La început ei o declară a fi nedefinită și apoi o declară definită prin introducerea duminicii.

Dacă instanțele acționează împotriva regulilor obișnuite ale legii, este încălcată o altă regulă care afirmă: „Nicio interpretare forțată sau nenaturală nu trebuie să fie dată limbajului unei legi.” A face ca expresia „ziua a șaptea” din această poruncă să fie nedefinită și să însemne oricare zi din cele șapte, și nu o a șaptea zi în particular, sau a face ca legea să sprijine respectarea celei dintâi zi a săptămânii pentru comemorarea învierii, nu numai că îi dă o interpretare forțată și chiar una foarte nenaturală, dar este o încălcare directă a acelei alte reguli: „O constituție sau o lege nu trebuie să fie făcută să însemne un lucru la un moment dat și un altul la un moment ulterior, când circumstanțele se pot schimba în așa fel încât să facă de dorit o regulă diferită în cazul respectiv.     Însemnătatea constituției (sau a legii) este fixată în momentul adoptării și nu este diferită în niciun moment ulterior, atunci când o instanță are ocazia să se pronunțe asupra ei.”

Citez din nou din audierea în fața comisiei Senatului, din argumentația doctorului Herrick Johnson:

Dr. Johnson: Această numire a unei zile din șapte este arbitrară. Nu există nimic în natură care să indice această împărțire a timpului. Există ziua de douăzeci și patru de ore, există luna și există anul, toate acestea fiind divizări naturale; dar nu există nimic în natură care să indice împărțirea săptămânală, păstrarea unei zile din șapte. Este arbitrar, iar noi o privim ca o dovadă a originii sale divine.

Președintele: Cum fundamentați Sabatul însuși pe hotărârea divină atât timp cât nu există nicio lege naturală care să indice care zi trebuie ținută?

Doctorul Johnson: Se găsește în Revelație și se dovedește a fi într-un acord desăvârșit cu legile naturii.

Președintele: Fundamentați legea unei zile de odihnă din șapte pe Revelație, adică pe Biblie?

Dr. Johnson: Da, domnule.

Președintele: Sunt mulți oameni care se îndoiesc că este instituită prin Revelație, nu-i așa?

Dr. Johnson: Nu cred că cineva care acceptă Biblia se îndoiește de faptul că există o zi din șapte care trebuie respectată ca zi de odihnă.

Președintele: Ne puteți spune care este autoritatea?

Dr. Johnson: Există referințe la această lege pe tot parcursul Bibliei.

Președintele: Acum veniți și schimbați acea zi de Sabat la care se referă Domnul?

Dr. Johnson: Ceea ce susținem noi a fost schimbat de Domnul însuși.

Președintele: Când a făcut El lucrul acesta și prin ce limbaj?

Dr. Johnson: A avut loc o întâlnire de închinare în prima zi a săptămânii, ziua în care Domnul a înviat, iar șapte zile mai târziu a avut loc o altă întâlnire în același scop, și apoi se face referire la ea ca fiind ziua Domnului.

Președintele: După schimbare?

Dr. Johnson: Da, domnule, după schimbare.

Președintele: Atunci este fundamentată pe două sau trei zile care au fost respectate ca zile de închinare religioasă după înviere?

Dr. Johnson: Da, domnule.

Așadar, aceasta reprezintă întreaga autoritate pe care ei o au pentru respectarea duminicii, și totuși ei se bazează pe porunca a patra. Atunci ce este aceasta decât o acțiune contrară legii? Porunca a fost stabilită și adoptată cu mult înainte de a fi nevoie de o înviere, iar ziua a șaptea a constituit scopul și intenția autorului ei cu mult înainte de a exista o astfel de nevoie și, de aceea, nu poate fi făcută să însemne altceva acum. O altă regulă a legii este aceasta: „O instanță judecătorească sau o legislatură care ar trebui să permită o schimbare a opiniei publice pentru a o influența în a da unei constituții scrise o interpretare care nu este garantată de fondatorii ei, ar fi învinuită pe bună dreptate de nesocotirea nesăbuită a jurământului oficial și a datoriei publice.”

Acum, ce anume cer acești teologi Congresul să facă? Nu este oare ca legea să dea poruncilor o interpretare pe care Dumnezeu nu a intenționat-o niciodată? Aceasta este exact ceea ce senatorul Blair cere Congresului să le dea puterea de a face. Proiectul de lege al senatorului Blair se referă la duminică ca fiind „ziua Domnului”. Dacă proiectul ar deveni lege, nu ar trebui ca instanțele să caute în Biblie pentru a afla din ea care este ziua pe care Domnul a revendicat-o ca fiind a Sa? În cazul acesta, ce s-ar fi aflat? Prima afirmație este aceasta: „Fiul omului este Domn și al Sabatului.” Următoarea: „Ziua a șaptea este Sabatul.” Foarte bine atunci, Fiul omului este Domnul zilei a șaptea. Toți trebuie să recunoască faptul că această concluzie este logică și că nu poate fi contrazisă cu succes. Prin urmare, oricare ar fi ziua al cărei Domn este Hristos, acea zi este Sabatul. Ioan a spus: „În ziua Domnului am fost în duhul” și, așadar, Ioan a fost în duhul în ziua a șaptea. Dar argumentul acestor oameni va fi: „Instanțele nu trebuie să se considere drept interpreți ai Bibliei, ci numai să decidă ce semnificație are legea.” Făcând lucrul acesta, ce urmează? Mai întâi ei afirmă că duminica este ziua Domnului și apoi îi obligă pe oameni s-o accepte ca atare, fie că doresc sau nu să facă acest lucru. Nu există nicio autoritate pentru legile duminicale în porunca a patra și, de aceea, pentru a obține o autoritate, instanțele de judecată trebuie schimbate în instanțe de teologie, iar biserica va trebui să dicteze instanțelor, conducând astfel statul.

Acum, legile duminicale ale statelor mai tinere se bazează toate pe legile celor mai vechi, fiecare din cele treisprezece state inițiale având o religie de stat și legi duminicale. Aceste state mai vechi le-au obținut pe ale lor din Anglia, iar aceasta de la papalitate. Sistemul britanic este sistemul papal sub un nume creștin, iar în spatele lui se află tot păgânismul care l-a însuflețit. Prima duminică, așa cum am văzut, a fost stabilită de Constantin care și-a asumat titlul de Pontifex Maximus al creștinilor și, de asemenea, titlul păgân pentru ca în dubla sa calitate să le facă pe plac tuturor supușilor săi. O înaltă autoritate afirmă că titlul pe care l-a folosit, Dies Solis, constituie o dovadă suficientă a ideii păgâne (ziua soarelui, adică sun-day) care a fost atașată originii sale, iar aceasta a fost ideea lui Constantin de a armoniza diferitele elemente ale noii credințe. Aceasta este singura autoritate care există pentru respectarea duminicii. Nu există niciuna în Scripturi. Atunci, în loc de a face eforturi pentru a stabili legi duminicale, nu ar trebui să avem ca scop să le ștergem din cărțile de legi ale statelor noastre și să înălțăm legislația și constituția statelor la nivelul constituției Statelor Unite? S-a sugerat ca următoarea cerere adresată Congresului să fie mai modestă decât cea precedentă, astfel încât să nu mai apară nicio încercare de legislație religioasă –  vor cere pur și simplu ca angajaților guvernamentali să li se îngăduie să se odihnească duminica – însă este de datoria fiecărui bun cetățean să se opună până la capăt oricărei încercări de a adopta legi cu privire la problema legilor duminicale sau a respectării duminicii sub orice formă. Acești oameni doresc să creeze un precedent. Dacă vor reuși să determine guvernul să recunoască principiul potrivit căruia un stat are dreptul de a adopta legi pe aceste subiecte, cererilor lor vor crește până când, în final, vor obține puterea deplină prin legi care să le favorizeze întreaga poziție. Doctorul Crafts spune despre această politică nouă: „Va duce la ceva mult mai satisfăcător.” Acesta a fost exact argumentul lui Constantin în secolul al IV-lea, iar rezultatul a fost crearea papalității, și tot atât de sigur cum Congresul va face primul pas, oricât de nevinovat ar părea, tot atât de sigur va urma și papalitatea.

Acum doresc să vorbesc despre petițiile care au fost prezentate Congresului, petiții care pretindeau că ar conține 14 milioane de nume, să vă arăt răutatea și lipsa de onestitate ale întregului plan și ca să vă las pe dumneavoastră să decideți dacă asemenea metode nesfinte pot avea altceva decât consecințe rele. Atunci când senatorul Blair a prezentat petiția în fața Congresului, despre care se spunea că ar conține 14 milioane de nume, a făcut afirmația că nu au existat decât 407 de semnături de bună credință. I-am scris personal senatorului și l-am întrebat dacă această afirmație este corectă, iar el a răspuns că este, și apoi a spus: „Am citit din extrasul pe care îl găsiți în raportul din memorandumurile furnizate în mod obișnuit de către cei care au solicitat prezentarea” și a adăugat: „Puteți avea acces la dosare, sau orice prieten, dacă nu puteți să vă ocupați de acest lucru, și să aflați faptele în ceea ce privește semnăturile.” Centimetru după centimetru din sulurile petiției, numele sunt toate semnate de aceeași mână, o mână pentru 30 cm sau mai mult în lungime, apoi o altă mână pentru următorii 30 cm și așa mai departe. Cum s-a ajuns la această situație? Toate numele, mai puțin a celui ce a scris, sunt date prin „aprobare”, el scriind toate numele și atașând un certificat semnat de el însuși, potrivit căruia respectivii indivizi au aprobat petiția. Aceste semnături personale reprezintă numele de bună credință. Un pastor a citit petiția în biserică și le-a cerut tuturor să fie de acord cu ea. Dacă, să spunem, cincizeci din cei 300 prezenți poate și-au dat consimțământul, el s-a retras în biroul său și, la ordinele de la sediul central, a scris numele fiecărui participant la biserică, chiar și al celor care nu au fost prezenți deoarece, așa cum a explicat cineva, „tăcerea dă consimțământul, iar noi trebuie să ne supunem oricum ordinelor”. Iar acum, ei merg din nou peste tot din ordinul secretarului Asociației Naționale de Reformă, care a trimis o circulară prin care le cere să obțină, de data aceasta, semnătura personală a fiecărui membru al bisericii, și astfel să „dubleze” numele. Atunci când se aduce la îndeplinire acest lucru iar ei adaugă aceste liste noi celor vechi, vor avea 28 de milioane în loc de 14 milioane.

Acum, referitor la „aprobarea” petițiilor, doamna Bateham, avocatul celor de la W.C.T.U. a spus: „Semnăturile sunt cele mai valoroase, însă aprobările se numără cel mai repede.” În Indianapolis, doctorul Crafts a obținut semnăturile a 240 de membri din federația muncii Knights of Labor pentru petiție și, pentru că ei erau delegați la o convenție dintr-o altă localitate, el a pretins ansamblul celor din Knights of Labor din Statele Unite „prin aprobare” – 240.000 în total. Din nou, cardinalul Gibbons a scris o scrisoare în care a spus: „Sunt cel mai fericit să-mi adaug numele” și, pe baza acestei semnături, cei 7.200.000 de catolici din Statele Unite au fost adăugați la petiție „prin aprobare”. Domnul D. E. Lindsey din Baltimore i-a scris cardinalului întrebându-l dacă, prin menționarea numelui său, intenționa să-i includă pe toți ceilalți catolici și vă citesc răspunsul pe care l-a oferit prin secretarul său:

„Ca răspuns la scrisoarea dumneavoastră din data de 25 februarie 1889, primită în timp util, Eminența Sa Cardinalul Gibbons dorește să vă scriu că, indiferent de aprobarea pe care Eminența Sa a dat-o «legii duminicale» la care vă referiți în scrisoare, el nu a avut nici autoritatea și nici intenția de a-i constrânge pe arhiepiscopi, episcopi sau pe laicii catolici din Statele Unite. Eminența Sa mă roagă să vă spun că a fost îndemnat să scrie o scrisoare în favoarea adoptării proiectului de lege, în mod deosebit din considerația odihnei și a recreerii care ar rezulta pentru bieții noștri concetățeni suprasolicitați și a facilității de care ar beneficia prin respectarea duminicii într-un mod religios și cuviincios. Este incorect să presupunem că Eminența Sa, după pretinsele cuvinte ale senatorului Blair, expuse în scrisoarea dumneavoastră, «a semnat proiectul de lege, garantând astfel că 7.200.000 de catolici aprobă proiectul de lege». Am onoarea de a rămâne cu mult respect, al dumneavoastră,

[Semnat] J. P. Donahue, cancelar.”

Dacă se ține seama și de faptul că o mare parte din acești catolici sunt membri ai federației muncii Knights of Labor deja numărați, apare din nou „dublarea”. Deci, și conferințele generale ale Bisericilor Metodistă, Prezbiteriană, Baptistă și Reformată Olandeză care „au aprobat” petițiile și, prin urmare, doctorul Crafts a numărat pe toți membrii acestor denominațiuni, cu toate că fuseseră deja aprobați în bisericile lor de pastorii locali. Mai mult, un mare procent din membrii Bisericilor Prezbiteriană, Baptistă și Metodistă sunt de asemenea membrii ai W.C.T.U., organizație ai cărei membri fuseseră deja numărați, triplându-le astfel numele, iar în noile petiții urmând să fie împătriți. Cu privire la semnăturile catolicilor, nu este adevărat că petițiile sunt acceptate printre ei. Demnitarii și laicii catolici de pe tot cuprinsul țării semnează protestul împotriva unei asemenea legislații. Un domn din Minneapolis, Minnesota, a strâns semnăturile a peste 1.200 de episcopi, preoți, călugărițe etc. și aproape fiecare catolic căreia i-a fost prezentat protestul, l-a semnat. În plus, în cadrul petiției prezentate Congresului de acești oameni, se pretinde că toate semnăturile sunt ale persoanelor „care au peste 21 de ani”, în timp ce, așa cum se poate vedea mai sus, au fost numărați toți catolicii de toate vârstele, iar în cadrul școlilor de duminică au fost socotite numele tuturor copiilor, chiar și ale bebelușilor.

Aș dori să vă arăt modul în care doctorul Crafts a reușit să obțină semnăturile celor din federația muncii Knights of Labor din Indianapolis. I-a fost adresată întrebarea dacă nu ar fi cel mai bine ca guvernul să controleze toate căile ferate și să oprească circulația trenurilor în ziua de duminică. El a răspuns: „Cred lucrul acesta” și a continuat: „Dacă cei de la căile ferate refuză ceea ce noi cerem acum, oamenii vor pretinde controlul asupra întregii lucrări.” Apoi el a dat citire următoarei petiții, aceeași care circulă mult acum în Minnesota și în alte state: „Petiție a cetățenilor adulți din statul __ pentru o lege de șase zile. Către Senatul statului: Subsemnații solicită cu insistență onorabila dumneavoastră cameră să aprobe un proiect de lege care să interzică oricărei persoane să angajeze pe cineva sau să fie angajată pentru mai mult de șase zile pe săptămână, excepție făcând serviciile domestice și îngrijirea celor bolnavi, pentru ca cei cărora legea sau obiceiul le permite să lucreze duminica să fie protejați în dreptul lor de a se odihni într-o altă zi a săptămânii și în dreptul lor la un salariu săptămânal pentru șase zile de lucru.”

Nu e se mirare că a obținut semnăturile lor, totuși sunt mulți cei din federația muncii Knights of Labor care nu au putut fi convinși sub nicio formă să semneze vreo petiție care să favorizeze legislația duminicală. Principiul care stă la baza petiției citate mai sus este un socialism autentic. Dacă o persoană poate ca în mod legal să fie plătită pentru o zi mai mult decât lucrează, ea poate cere să fie plătită și dacă nu lucrează deloc. Dacă are dreptul la șapte zile plătite pentru șase zile lucrate, atunci poate pretinde salariul pe șase zile pentru cinci zile lucrate, salariul pe cinci zile pentru patru zile lucrate, salariul pe patru zile pentru trei zile lucrate, salariul pe trei zile pentru două zile lucrate, salariul pe două zile pentru o zi lucrată și salariul pe o zi în schimbul nici unei zile lucrate. Nu este aceasta ordinea logică? Dar se poate afirma că acești oameni nu vor să ceară de fapt salariul pe șapte zile pentru numai șase zile lucrate, dar vă pot arăta că exact acest lucru îl fac. În pledoaria reverendului George Elliott înaintea comisiei Senatului, apar următoarele întrebări din partea senatorului Call la care a răspuns domnul Elliott:

Senatorul Call: Propuneți ca Congresul să ia măsuri pentru a plăti persoanele angajate de guvern care sunt scutite de la muncă duminica pentru ziua de duminică?

Dl. Elliott: Mă aștept să le oferiți o compensație adecvată.

Senatorul Call: Propuneți ca legea să prevadă ca aceeași sumă de bani care este oferită pentru șapte zile de lucru, să fie plătită pentru șase zile de lucru?

Dl. Elliott: Da, deoarece noi credem că angajații pot presta toată munca în șase zile, iar dacă prestează toată munca, ar trebui să fie plătiți ca atare.

Să ne oprim aici și să-i punem muncitorului în mod serios această întrebare. Dacă acești oameni reușesc în efortul lor de a vă „salva” de „monopolurile” care vă oprimă, cine vă va salva de monopolul religios în care încearcă să vă atragă? Și rețineți că un monopol religios este cel mai teribil și mai apăsător dintre toate cele pe care le-a cunoscut lumea vreodată. Prietenii mei, atunci când pastorii se ocupă de astfel de treburi, acceptând în mod deliberat tendințele socialiste ale claselor muncitoare și înclinându-se în fața dogmei Bisericii Catolice, conform căreia preoții au dreptul de a dicta oamenilor cum să acționeze și cum să vorbească, ducând acest principiu în bisericile lor, lăudându-se chiar că ei controlează un anumit număr de voturi pe care sunt dispuși să le negocieze pentru favoruri politice. Atunci când pastorii se ocupă de astfel de treburi, ei sunt orice altceva, dar nu slujitori ai evangheliei. Și vă voi arăta că evanghelia va fi, ba chiar a fost, respinsă în urmărirea planurilor lor ticăloase. În luna februarie a anului trecut, a avut loc în Columbus, Ohio, ceea ce s-a numit Convenția Internațională a Sabatului din Ohio, ținută în sprijinul legislației duminicale, și trebuia să reprezinte toate denominațiunile din acest stat. Un mare număr de vorbitori proeminenți au fost prezenți, inclusiv doctorul Wilbur F. Crafts și venerabilul Thomas McDougall din Cincinnati, care a fost special invitat. Aș dori să vă arăt că acest domn a prezentat evanghelia lui Isus Hristos ca fiind mijlocul potrivit de regenerare a omenirii și că această convenție (având printre ei pe vicepreședintele și pe alții din Asociația Reformei Naționale) a respins în mod deliberat evanghelia și a refuzat să-i îngăduie acestui domn să mai vorbească. Vă citesc extracte din discursul care poate fi găsit tipărit în întregime în American Sentinel, Oakland, California, în numărul din 3 aprilie.

„Simpatizând pe deplin cu orice mișcare rațională și bine direcționată în scopul unei mai bune respectări a sabatului civil, răspund la invitația dumneavoastră de a lua cuvântul. Relele care există și de care ne plângem sunt în marile noastre orașe (vorbind despre indulgență etc.). Cum va fi aplicată legea existentă în ele? Prosperitatea lor este problema omului de stat și a creștinului.

Orice lege în acest sens, a cărei aplicare depinde de recurgerea la o curte cu jurați, în cadrul actualei opinii publice existente în marile noastre orașe, trebuie să fie cu siguranță un eșec în orice sistem corect de selectare a unei curți cu jurați care reprezintă comunitatea din care provine. Ce este atunci de făcut? Căutați cel mai mare bine posibil. Răscumpărarea maselor din marile noastre orașe și ridicarea lor la o mai bună păzire a legii trebuie căutată prin intermediul evangheliei lui Isus Hristos. Slujind în numele Său, mergeți în căminele lor, căutați bunăstarea lor, educați-i prin puterea și învățătura lui Isus Hristos și veți obține acea reformă pe care o căutați. Ei așteaptă slujirea Sa, educația Sa. Nu în convenții; nu în rezoluții; nu în decretele legislației, ci oferiți timpul, banii, rugăciunile și slujirea dumneavoastră pentru a duce în căminele maselor muncitoare evanghelia binefăcătoare și îi veți înălța și îndrepta, așa cum nimic altceva nu o poate face sau nu va face, pe aceia pe care acum îi priviți ca dușmani ai sabatului. Să reținem că aceasta este o chestiune extrem de practică, care ne prezintă probleme dificil de rezolvat și pe care nicio legislație nu le poate rezolva. Rădăcinile răului sunt și mai adânci; ei au nevoie de evanghelia lui Hristos ca puterea care ne dă ceea ce ne dorim. Abandonați agitația și slujirea pentru lucrurile de neatins și consacrați-vă timpul, banii, rugăciunile și slujirea pentru a duce celor pentru care Hristos a murit evanghelia dragostei Sale și lucrarea Sa de slujire.” Chiar în următoarea întâlnire după acest discurs, s-a făcut o propunere potrivit căreia „această convenție nu este în acord cu discursul domnului McDougall”. Propunerea a fost adoptată în unanimitate și fără discuții. O întâlnire similară a fost aranjată în Cincinnati pentru sâmbăta următoare pentru ca domnul McDougall să vorbească, dar când comitetul a citit discursul său din Columbus, l-au așteptat pe acest domn și l-au întrebat dacă discursul pe care l-a ținut la Columbus reprezintă gândurile pe care dorește să le transmită și la Cincinnati. După ce au primit răspunsul afirmativ din partea sa, i-au cerut să nu participe la întâlnire și, pentru că le-a spus că nu are obiceiul de a merge ca „vorbitorul acelei întâlniri” acolo unde nu este dorit, el nu a fost prezent. Acum, prin respingerea doctrinei lui Isus Hristos, nu sunt acești oameni consecvenți din punct de vedere logic? Evident că sunt, deoarece dacă îi pot face pe oameni neprihăniți prin legislație, ce nevoie să mai aibă ei de evanghelie? Mai mult, pot fi acești pastori politici urmașii blândului și umilului Isus, care a respins politica și a spus: „Împărăția Mea nu este de pe acest pământ”? Evanghelia lui Hristos nu se asociază bine cu uneltirile politice; iar sugestiile de a predica evanghelia și de a lucra după metodele și cu mijloacele evangheliei nu sunt pe gustul predicatorului politic.

Sub constituția și guvernarea noastră, această țară a fost un exemplu pentru întreaga lume. Exemplul ei a condus toate națiunile spre o lumină mai mare. Nu constituie aceasta o mărturie mare în favoarea țării și a constituției noastre? Așadar, atunci când acești oameni vor încerca să modifice libertatea religioasă și civilă de care ne putem bucura acum și care a fost o putere atât de regeneratoare pentru celelalte națiuni prin exemplul său, și vor căuta să o înlocuiască cu impunerea legislației religioase și a intoleranței religioase, făcând ca națiunea să se întoarcă din nou în evul întunecat, care vor fi consecințele pentru celelalte țări? Deoarece și ele vor decade, papalitatea își va ridica din nou capul și va deveni supremă, iar un chip viu al ei va fi înălțat în țara noastră pe fundamente papale.