„La Forest Park. Institutul de dimineață”
The Topeka Daily Capital 11, 111, p. 4

 A sosit doamna White

Alaltăieri seară a sosit doamna White și a ocupat cortul special amenajat pentru ea. A doua zi dimineața devreme, ea a apărut la întrunire și a vorbit oamenilor din inimă. I-a îndemnat pe toți să-și lase povara păcatelor la picioarele lui Isus, prin mărturisire, și să plece liberi în libertatea pe care o oferă Hristos. I-a îndemnat să-și pună încrederea în făgăduințele lui Isus că le va da odihnă tuturor celor obosiți care vor veni la El. I-a rugat pe toți cei care aveau de făcut mărturisiri să le facă la debutul întâlnirilor, pentru a se bucura din plin de binecuvântarea lui Dumnezeu. Ea era foarte recunoscătoare lui Dumnezeu că i-a îngăduit să-i întâlnească din nou pe frații din Kansas și și-a manifestat speranța ca această întâlnire să fie cea mai binecuvântată dintre cele ținute vreodată în mijlocul lor. S-au făcut aranjamentele ca această doamnă să susțină zilnic o cuvântare, care va fi ținută la ora 5 după-amiaza, începând de astăzi. La prelegerea de seară din tabernacol a fost o prezență numeroasă. Furtuna din ziua precedentă așezase praful, vântul nu a fost supărător și mulți cetățeni au participat, în special datorită faptului că treizeci și trei de tinere și tineri din tabără au vizitat casele oamenilor și i-au invitat să participe, explicându-le natura predicilor și prelegerilor.

INSTITUTUL DE DIMINEAȚĂ

(a luat cuvântul A. T. Jones)

Institutul de dimineață a continuat studiul despre adevărata libertate religioasă, așa cum a fost prezentat în numărul de ieri. Referindu-se la impunerea moralității, vorbitorul a afirmat că există ceva ce biserica a impus, și acest lucru era disciplina, dar nu și moralitatea. Dacă ar avea dreptul de a impune moralitatea, ar avea dreptul de a pedepsi imoralitatea. Domnul folosește biserica pentru a promova și a asigura moralitatea în lume. Dacă încearcă să facă acest lucru în mod independent, biserica ia locul Domnului. El lucrează prin Duhul, prin care, folosind biserica drept intermediar, lucrarea este îndeplinită. „Vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcați-vă cu Dumnezeu!” Lucrurile care sunt legate sau dezlegate din nou sunt astfel legate sau dezlegate și în cer, numai după ce toate au fost făcute în conformitate cu învățătura Scripturii cu privire la acel punct, altfel nu este deloc cuvântul lui Dumnezeu. Când cuvântul este urmat cu strictețe, este lucrarea lui Dumnezeu și nu altfel. Acest lucru însă va fi prezentat într-o predică ulterioară. Rețineți că linia dintre adevăr și cea mai puternică obiecție față de el este foarte fină și, pentru a face deosebirea, trebuie să gândim cu mare atenție; însă Domnul le-a gândit înaintea noastră și ne-a oferit ilustrații în cartea Sa pentru a ne îndruma. Astfel, El ne-a oferit spre studiu fiara și chipul ei, iar dacă înțelegem ce este cu adevărat fiara, vom fi în stare să identificăm chipul ei. Așadar, păstrați clară deosebirea între moralitate și partea civilă, cea dintâi referindu-se la gândurile, emoțiile și sentimentele noastre, cea de-a doua luând cunoștință numai de acțiunile exterioare. De asemenea, să nu uităm de deosebirea dintre lucrurile civile care se referă la legătura noastră cu oamenii și loialitatea noastră față de Dumnezeu. Dacă oamenii se unesc din dorința de a se proteja, ei trebuie să respecte proprietatea vecinilor lor, de exemplu. Statul interzice furtul, nu din punct de vedere religios, ci din punct de vedere civil. Dacă cineva se închină la un idol, este imoral, însă statul nu-l poate cataloga astfel, ci doar ca nefiind civil. Dacă un om fură, aceasta nu este imoralitate. Imoralitatea a început înainte. El a fost imoral înainte de a fura, iar când a furat, a încetat să mai fie civic. Imoralitatea manifestată în exterior devine o chestiune care nu e civilă. Nimic din ceea ce se află pe prima tablă a decalogului nu poate deveni ceva civil, dacă nu este exteriorizat. Un om care are alți dumnezei este pur și simplu imoral și nu face rău nimănui, prin urmare, aceasta nu este o chestiune civilă și nici nu poate fi, decât dacă se comite o faptă care afectează o altă persoană.

Vorbitorul a citit apoi din Schaff’s Church[1] și a enunțat un argument pentru a arăta că a vorbi împotriva religiei populare înseamnă a vorbi împotriva legii, dar problema este că statul nu are dreptul de a avea o religie, niciun guvern pământesc nu are dreptul de a pedepsi ofensele împotriva religiei sau de a impune respectarea ei. Citatul a fost după cum urmează: „A spune că religia este o înșelătorie înseamnă a desființa toate obligațiile prin care sunt menținute societățile civile. Întrucât creștinismul face parte din legile Angliei, prin urmare, a dezaproba religia creștină înseamnă a vorbi împotriva legilor.” Referindu-se la faptul că a vorbi împotriva religiei înseamnă a desființa toate îndatoririle civile ale indivizilor, vorbitorul a arătat că obligația rămâne intactă, indiferent de schimbarea care intervine în crezul religios.

[1] History of the Christian Church (Istoria bisericii creștine), de Philip Schaff (n.tr.)