Atenționări cu privire la scoaterea în evidență a diferențelor doctrinale; contemplarea minunilor și tainelor întrupării
Scrisă în 18 februarie 1887, din Basel, Elveția, către E. J. Waggoner și A. T. Jones^[1]

Am să vă spun ceva ce nu doresc să mai fie reținut. Am căutat în zadar până în prezent să găsesc un articol, scris acum aproape douăzeci de ani, cu privire la „legea adăugată”. Am citit acest articol fratelui (J. H.) Waggoner. I-am spus atunci că mi-a fost arătat că poziția sa cu privire la lege este incorectă și, în urma declarațiilor pe care i le-am adresat, păstrează tăcerea în privința acestui subiect de mulți ani de zile.

Nu am avut obiceiul să citesc vreun articol doctrinal din ziare, pentru ca mintea mea să nu prindă înțelegerea sau vederea altcuiva, pentru ca nicio amprentă a teoriilor vreunui om să aibă vreo legătură cu ceea ce scriu. Am cerut în repetate rânduri să mi se trimită scrierile mele în ce privește legea, dar acel articol special nu l-am primit încă. Am fost informată că un astfel de articol se află la Healdsburg, dar încă nu mi-a sosit. Am aici multe articole, scrise de demult, în ce privește legea, dar acel articol special pe care l-am citit fratelui Waggoner încă nu l-am primit.

Am primit scrisori din partea unor persoane care frecventează Colegiul Healdsburg, în legătură cu învățăturile fratelui E. J. Waggoner despre cele două legi. Am scris imediat și am protestat față de faptul că se procedează contrar cu lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu în ce privește orice diferență de opinie, fără să primesc niciun răspuns la scrisoare. Probabil că scrisoarea nu a ajuns niciodată la voi. Dacă voi, frații mei, [21] ați fi avut experiența pe care am avut-o eu și soțul meu în privința publicării diferențelor de opinie cunoscute în articole din ziarele noastre, nu ați fi urmat niciodată calea pe care o urmați, nu le-ați fi prezentat în fața studenților de la colegiu și nu le-ați fi publicat în The Signs. Orice diferență trebuie să fie reprimată, îndeosebi în acest timp. Tinerii sunt foarte încrezători în sine și mult mai neprevăzători decât ar trebui să fie. În privința diferențelor, trebuie să fiți înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. Chiar dacă sunteți pe deplin convinși că ideile voastre sunt temeinice, nu dați pe față înțelepciune dacă le scoateți în evidență.

Fără nicio ezitare vă spun că ați făcut o greșeală. Voi v-ați îndepărtat de îndrumările pe care ni le-a dat Dumnezeu în ce privește această problemă, iar rezultatul va fi numai rău. Aceasta nu este după planul lui Dumnezeu. Voi ați dat un exemplu pe care și alții îl vor urma și se vor simți liberi să-și expună în public diferitele lor idei și teorii, pentru că și voi ați făcut așa. Aceasta va produce o stare de lucruri cum nici nu vă puteți imagina. Aș fi dorit să am mai multe articole despre lege, însă eu mă mut tot timpul și scrierile mele sunt acolo unde nu le pot folosi.

Nu este puțin lucru că ați ieșit în evidență în The Signs, căci Dumnezeu a arătat clar că așa ceva nu trebuie făcut. Noi trebuie să păstrăm un front unit în fața lumii. Satana va triumfa văzând diferențele din mijlocul adventiștilor de ziua a șaptea. Aceste probleme nu sunt puncte vitale. [22] Nu am citit broșura fratelui Butler, nici vreun articol scris de vreunul dintre scriitorii noștri și nici nu mă gândesc să citesc. Dar, acum mulți ani, am văzut că vederile fratelui (J. H.) Waggoner nu erau corecte, motiv pentru care i-am citit ceea ce am scris. Subiectul încă nu este clar și distinct în mintea mea. Nu pot cuprinde subiectul, de aceea sunt convinsă, nu numai că nu este momentul să fie prezentat, ci este și vătămător a o face.

Fratele Butler a avut atâtea poveri de purtat, încât nu a fost pregătit să conceapă subiectul în mod drept. Fratele E. J. W. (Waggoner) are mintea exersată cu subiectul, dar a prezenta diferențele în cadrul Conferinței Generale este o greșeală. Nu ar trebui să se facă aceasta. Există persoane care nu studiază profund, care nu sunt cercetători ai Bibliei, care vor lua poziție hotărâtă pentru sau împotrivă, prinzându-se de dovezile superficiale ce s-ar putea să nu fie adevărul. Nu este în planul lui Dumnezeu să se prezinte diferențele în cadrul conferințelor noastre, de unde se vor răspândi în toate câmpurile diferite idei aflate în opoziție, întrucât acestea vor provoca semne de întrebare și îndoială dacă avem adevărul sau dacă nu cumva greșim și suntem înșelați.

Reforma protestantă a fost mult întârziată prin faptul că s-au scos în evidență diferențele care existau în înțelegerea diferitelor puncte de credință, și fiecare partidă susținea cu tenacitate lucrurile prin care erau diferiți. Noi trebuie să ne privim ochi în ochi, dar, a fi atât de fermi și a considera de datoria voastră să vă prezentați punctele de vedere în opoziție hotărâtă cu credința și adevărul care au fost predicate de noi ca popor, este o greșeală care va face rău și numai rău, ca în zilele lui Martin Luther. Dacă începeți să vă separați și să vă simțiți liberi să vă exprimați ideile fără să țineți seama [23] de vederile fraților voștri, va fi produsă o stare de lucruri cum nici nu visați.

Soțul meu a avut anumite idei diferite de vederile fraților săi în legătură cu anumite puncte. Mi-a fost arătat că oricât de corecte ar fi fost vederile lui, Dumnezeu nu l-a chemat ca să le expună înaintea fraților săi și să creeze astfel diferențe de opinii. Era posibil ca el să privească aceste lucruri ca fiind secundare, dar, odată făcute publice, mințile ar fi stăruit asupra lor și, doar pentru că alții cred altfel, ar fi făcut din aceste diferențe întreaga povară a soliei, stârnind lupte și contradicții.

Există stâlpi de bază ai credinței noastre, subiecte de interes vital, Sabatul, păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Nu trebuie să fie agitate idei speculative, pentru că există minți ciudate care găsesc plăcere în a primi puncte pe care alții nu le acceptă, în a argumenta și a strânge totul în jurul acelui punct, insistând asupra lui, exagerându-l, când de fapt nu este o problemă de importanță vitală și va fi înțeles în moduri diferite. De două ori mi-a fost arătat că orice lucru ce va conduce pe frații noștri să fie distrași de la punctele care sunt esențiale pentru acest timp, trebuie să fie reținute în umbră.

Hristos nu a descoperit multe lucruri care constituiau adevăr, pentru că ar fi creat diferențe de opinii și dispute, însă cei tineri, care nu au trecut prin experiența pe care o avem noi, sunt gata de luptă. Nimic nu le place mai mult decât o discuție tăioasă.

Dacă astfel de lucruri se vor întâmpla la conferința noastră, voi refuza să particip la vreuna dintre ele. Am avut atâta lumină în privința acestui subiect, încât știu că inimile neconsacrate și nesfințite vor găsi plăcere în astfel de exerciții. E prea târziu din zi, fraților, e prea târziu din zi. Suntem în marea zi [24] a ispășirii, un timp în care omul trebuie să-și mâhnească sufletul, să-și mărturisească păcatele, să-și umilească inima înaintea lui Dumnezeu și să se pregătească pentru marele conflict. Când se produc astfel de dispute înaintea poporului, ei vor crede că unul are dreptate, apoi că celălalt, care este total opus, are dreptate. Bieții oameni ajung în confuzie, iar conferința va fi o încurcătură de moarte, mai rău decât dacă nu s-ar fi ținut nicio conferință. Apoi, când totul este disensiune și ceartă, va fi nevoie de eforturi hotărâte pentru a mânui cu pana și cu vocea, lucrurile care vor aduce armonia.

Fratele (J. H.) Waggoner a iubit discuțiile și disputele. Mă tem că E. J. W. (Waggoner) a cultivat iubirea pentru aceleași lucruri. Acum, avem nevoie de o religie bună, smerită. E. J. W. (Waggoner) are nevoie de umilință și blândețe, iar fratele Jones poate fi o putere spre bine dacă va cultiva în mod constant evlavia practică, să o poată prezenta înaintea oamenilor.

Cum credeți că mă simt când văd în conflict cele două ziare de frunte ale noastre? Eu știu cum au luat naștere aceste ziare. Eu știu ce a spus Dumnezeu despre ele, că ele sunt una și nicio divergență nu trebuie să se vadă între aceste două instrumente ale lui Dumnezeu. Ele sunt una și trebuie să rămână una, respirând același spirit, exercitând aceeași lucrare de a pregăti un popor care să stea în ziua Domnului, una în credință, una în scop.

The Sickle^[2] a luat naștere la Battle Creek, însă nu este destinat să înlocuiască The Signs, și nu văd că într-adevăr este nevoie de el. Este nevoie de The Signs of the Times; acesta va face ceea ce The Sickle nu poate face. știu că dacă The Signs va avea tot timpul articole prețioase, va fi hrană pentru oameni și fiecare familie ar trebui să-l aibă. Dar, mă doare inima de fiecare dată când văd The Sickle. Repet că nu este așa cum Dumnezeu ar fi vrut să fie. Dacă Satana poate crea disensiuni în mijlocul nostru ca popor, va fi foarte fericit. [25]

Nu cred că trecerea anilor va șterge impresia lăsată de ultima noastră conferință. știu cum acționează aceste lucruri. Mă bucur că trebuie să avem mai mult din Isus și mai puțin din eul nostru. Dacă există diferențe între părți în înțelegerea unor pasaje anumite din Scriptură, nu expuneți aceste diferențe cu stiloul sau cu vocea, făcând astfel o ruptură care nu este necesară.

Noi suntem una în credința în adevărurile fundamentale ale lui Dumnezeu. Un singur scop trebuie păstrat în mod continuu în vedere, și anume că armonia și cooperarea trebuie să fie menținute fără a compromite niciun principiu al adevărului. În timp ce săpați continuu ca după comori ascunse pentru a cunoaște adevărul, aveți grijă cum exprimați noi opinii care pot duce la conflicte. Noi avem o solie care trebuie să cuprindă toată lumea. Poruncile lui Dumnezeu și mărturia lui Isus Hristos sunt povara lucrării noastre. Unitatea și iubirea unora față de alții este marea lucrare ce trebuie dusă acum la bun sfârșit. Lucrătorii noștri sunt în pericol să stăruie prea mult asupra doctrinelor, predicând prea multe discursuri despre subiecte în care este nevoie de argumentare, în timp ce sufletul lor are nevoie de evlavia practică.

A fost deschisă larg o ușă pentru divergențe, ceartă, conflicte și diferențe, ușă pe care niciunul dintre voi nu o poate vedea, în afară de Dumnezeu. Ochii Lui văd sfârșitul de la început. Numai Dumnezeu cunoaște magnitudinea răului produs. Amărăciunea, mânia, resentimentele, geloziile, aprinderea spiritelor, provocate de controverse de ambele părți ale conflictului, vor duce la pierderea multor suflete.

Fie ca Domnul să ne facă să ne vedem nevoia de a bea din fântâna nesecată a apei vieții. Izvoarele ei curate ne vor înviora și ne vor vindeca, înviorând pe toți cei ce vin în legătură cu noi. Oh, dacă inimile ar fi supuse de către Duhul lui Dumnezeu! Dacă ochiul ar fi ațintit numai asupra lui Dumnezeu, ce potop [26] de lumină cerească s-ar revărsa asupra sufletului! Cel care a vorbit așa cum nu a vorbit niciun om vreodată, a fost un educator când era pe pământ. După ce a înviat a fost educatorul ucenicilor singuratici și dezamăgiți care călătoreau spre Emaus, precum și al celor adunați în camera de sus. El le-a arătat în toate Scripturile lucrurile care vorbeau despre El, făcând ca inimile lor să se umple de o nouă, sacră și sfântă speranță și bucurie.

Din sfânta sfintelor se continuă marea lucrare de instruire. Îngerii lui Dumnezeu comunică cu oamenii. Hristos oficiază în sanctuar. Noi nu Îl urmăm în sanctuar așa cum ar trebui să o facem. Hristos și îngerii Săi lucrează în inimile oamenilor. Biserica de sus, unită cu biserica de jos, luptă lupta cea bună pe pământ. Trebuie să aibă loc o curățire a sufletului aici pe pământ, în armonie cu lucrarea lui Hristos de curățire a sanctuarului din cer. Atunci vom vedea mai clar cum suntem văzuți. Vom cunoaște cum suntem cunoscuți.

Este întristător și descurajator să vezi ce efect slab au adevărurile solemne ce privesc aceste zile din urmă asupra minților și inimilor celor ce pretind a crede adevărul. Ei ascultă cuvântările predicate, par a fi profund interesați și sorb cuvintele de pe buzele vorbitorului, cuvintele sublime le produc desfătare, iar ochii lor varsă lacrimi când le este prezentată iubirea lui Hristos.

Dar odată cu încheierea cuvântării, farmecul încetează. Intrați în case și veți fi surprinși să nu auziți nici măcar un cuvânt care să dea de înțeles că prezentarea unor lucruri atât de ziditoare ar fi făcut vreo impresie durabilă. Ei au ascultat ca și cum ar fi ascultat un cântec sau o melodie plăcută. Odată ce s-a terminat, impresia dispare ca roua dimineții în fața soarelui. [27]

Care este cauza? Adevărul nu este adus în viață. Ei nu acceptă adevărul rostit ca pe cuvântul  lui Dumnezeu adresat lor. Ei nu privesc dincolo de unealtă, la marele Slujitor din sanctuarul ceresc. Ei nu primesc cuvântul ca pe o solie specială de la Dumnezeu, încredințată vorbitorului. Este de mirare că în felul acesta adevărul este atât de lipsit de putere, încât asupra unui mare număr de ascultători influența nu este profundă, ci doar un anumit grad de excitare, puțin extaz animalic și puțină cunoștință intelectuală?

Deja se predică prea mult. Prea puțin se ascultă și se aude vocea lui Dumnezeu. Nu se aude decât vocea omului, iar ascultătorii se întorc la casele lor cu sufletele flămânde și la fel de goale ca și înainte, gata să stea pe scaunul de judecată, făcând comentarii asupra predicii ca și cum ar fi fost o piesă de teatru, fără să vadă în aceasta decât un efort omenesc. „Să fie în voi mintea aceasta care era și în Hristos Isus.” Umpleți-vă mintea cu marea umilință a lui Hristos, apoi contemplați caracterul Său divin, observați maiestatea Sa și slava Celui Prea Înalt, la care a renunțat și și-a îmbrăcat divinitatea cu omenescul. Atunci vom vedea o tăgăduire de sine, o jertfire de sine care a umplut îngerii de uimire.

Oh, de câtă sărăcie a avut parte Fiul lui Dumnezeu prin faptul că S-a mutat într-una dintre provinciile imperiului Său, fără să fie recunoscut și mărturisit de către națiunea pe care venise să o binecuvânteze și să o salveze. Câtă sărăcie a suferit când, deși umbla printre oameni și răspândea binecuvântări pe unde călca, nu răsunau imnuri de laudă în jurul Lui, dimpotrivă atmosfera era prea adesea încărcată cu blesteme și blasfemii. Câtă sărăcie când, deși umbla dintr-o parte în alta printre cei pe care venise să-i salveze, rareori câte o voce solitară Îl numea binecuvântat, rareori câte o mână singuratică I se întindea în semn de prietenie, și rareori [28] câte un acoperiș izolat îi oferea adăpost. Dar dacă privim dincolo de înfățișare, pe cine vedem? Divinitatea, Fiul cel nemuritor al lui Dumnezeu, la fel de tare, la fel de înzestrat cu toate resursele puterii, dar de data aceasta în forma omului.

Aș dori ca mințile mărginite să poată vedea și simți marea iubire a Dumnezeului infinit, marea Lui tăgăduire de sine, marele Lui sacrificiu de sine pe care l-a dat pe față când și-a asumat omenescul. Dumnezeu S-a umilit pe Sine și a devenit om, S-a umilit prin faptul că a murit, și nu numai prin faptul că a murit, ci a murit o moarte rușinoasă. Oh, dacă am putea să ne vedem nevoia de umilință, de umblare smerită cu Dumnezeu și de a ne păzi la fiecare pas.

știu că Satana lucrează ca să creeze divergențe între frați. Dacă nu aș fi știut că Conducătorul mântuirii noastre este la cârmă pentru a conduce în port corabia evangheliei, aș fi spus: lăsați-mă să mă odihnesc în mormânt.

Răscumpărătorul nostru trăiește ca să facă mijlocire pentru noi și, dacă vom învăța zilnic în școala lui Hristos, dacă vom păstra în inima blândă și smerită lecțiile pe care ni le predă, vom avea o măsură atât de mare din Duhul lui Isus încât eul nu va mai fi întrețesut în nimic din ceea ce vom face sau vom spune. Ochiul va fi ațintit numai asupra slavei lui Dumnezeu. Trebuie să depunem anumite eforturi pentru a răspunde rugăciunii lui Hristos ca să fim una așa cum El este una cu Tatăl, El care S-a declarat efectiv îngrădit în zilele umilinței Sale, din cauza faptului că avea multe de zis ucenicilor Săi, însă aceștia nu le puteau purta. Prea puțin se stăruie asupra minunilor răscumpărării.

Este nevoie ca aceste lucruri să fie prezentate mult mai pe larg și încontinuu în cuvântările și în ziarele noastre. Avem nevoie ca inimile să ne fie adânc mișcate [29] de adevărurile profunde și salvatoare. Există pericolul de a prezenta cuvântările și articolele din ziare în același fel ca și jertfa lui Cain, fără Hristos.

Dacă vom fi botezați cu Duhul lui Hristos, va fi iubire, armonie, blândețe și ascundere a eului în Hristos ca să ne fie dată înțelepciunea lui Hristos, înțelegerea va fi luminată, și ceea ce părea întunecos se va limpezi. Facultățile se vor dezvolta și vor fi sfințite. El poate să-i conducă pe cei pe care îi pregătește pentru mutarea la cer, pe culmi mai înalte ale cunoașterii și le poate da vederi mai largi asupra adevărului. Motivul pentru care Domnul poate face atât de puțin pentru cei care au în mâini adevărurile atât de pline de greutate, este că foarte mulți țin aceste adevăruri departe de viața lor. Aceștia le țin în nedreptate. Mâinile lor nu sunt curate, inimile lor sunt mânjite de păcat și, dacă Dumnezeu ar lucra pentru ei cu puterea Spiritului Său în măsură corespunzătoare cu magnitudinea adevărului pe care l-a deschis înțelegerii, ar fi ca și cum Domnul ar aproba păcatul.

Poporul nostru trebuie să aibă întrețesută în viața și în caracterul lui desfășurarea planului de mântuire, și concepții mult mai elevate despre Dumnezeu și despre sfințenia Sa trebuie să fie primite în viață. Spălarea hainelor în sângele Mielului este o lucrare la care trebuie să luăm parte cu seriozitate, până când orice defect de caracter este îndepărtat. În felul acesta ne ducem mântuirea până la capăt cu frică și cu cutremur. Domnul este cel care lucrează în noi și voința și înfăptuirea, după buna Sa plăcere.  Avem nevoie de Isus  ca să rămână în inimă ca un izvor viu și permanent. Atunci șuvoiul care va curge din fântâna vie va fi curat, dulce și ceresc. Atunci, celui smerit cu inima i se va da o pregustare a cerului. [30]

Se va vorbi și se va scrie mai mult decât acum, despre adevărurile legate de a doua venire a lui Hristos pe norii cerului. Trebuie să se închidă orice ușă care conduce la puncte de diferențiere și dispută în mijlocul fraților noștri. Dacă omul cel vechi ar fi scos afară din orice inimă, ar exista mai multă siguranță în discuții, dar acum oamenii au nevoie de altceva. Există mult prea puțin din iubirea lui Hristos în inima celor care își afirmă credința în adevăr. Dacă toate speranțele lor vor avea în centru pe Isus Hristos, dacă Duhul Său va pătrunde sufletul, atunci va fi unitate, chiar dacă nu vor fi toate ideile exact la fel în toate punctele.

Biblia este încă prea puțin înțeleasă. Chiar și o viață întreagă de studiu, împreună cu rugăciune, a descoperirilor ei sacre, va lăsa încă multe lucruri neexplicate. Este nevoie ca mișcările profunde ale Duhului lui Dumnezeu să lucreze asupra sufletului pentru a modela caracterul, să deschidă calea de comunicație între Dumnezeu și suflet, pentru ca adevărurile cele adânci să poată fi deslușite. Omul are multe de învățat înainte ca Dumnezeu să poată face lucruri mari pentru el. Puțina cunoștință împărtășită poate fi însutită dacă mintea și caracterul sunt echilibrate prin luminarea divină a Duhului lui Dumnezeu. Se dă pe față prea puțină blândețe și umilință în cercetarea după adevăr ca după o comoară ascunsă. Dacă adevărul ar fi predicat așa cum este în Isus, ar exista o putere însutită, putere de convertire a inimilor omenești, însă totul este atât de amestecat cu eul omenesc încât nu poate fi împărtășită înțelepciunea de sus.

Fundația Ellen G. White
Washington, D.C., 2 mai 1985. Scrisoarea întreagă. [31]

Note de subsol:

^[1] Click aici pentru a citi răspunsul lui Waggoner, click aici pentru a citi răspunsul lui Jones.

^[2] Ziar misionar publicat în 1886.