Am văzut că Îngerul al Şaselea din cei Şapte, a încetat să mai sune la 11 august 1840; şi că atunci, aşa cum spune Scriptura, „al Doilea Vai a trecut; şi iată, al Treilea vai vine curând.” Apocalipsa 11:14 (KJV). Cel de-al Treilea Vai şi cea de-a Şaptea Trâmbiţă coincid în timp.
Atunci când „îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă”, spune profetul, „în cer s-au auzit glasuri puternice care spuneau: Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său; şi El va împărăţi în vecii vecilor.”
Profetul a mai spus de asemenea: „Naţiunile se înfuriaseră” (KJV). Aceasta am văzut că s-a întâmplat cu naţiunile începând din 1844, până în prezent – cu naţiunile care sunt acum implicate în încurcătura din China: Problema Orientală extinsă.
Evenimentele celei de-a Şaptea Trâmbiţe, cel de-al Treilea Vai, sunt astfel descrise de profet: „dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!’ Şi Templul lui Dumnezeu care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ, şi o grindină mare.” Apocalipsa 11:18, 19.
Am dori să se înţeleagă limpede, şi se poate înţelege, că evenimentele descrise aici sunt identice cu cele din Apocalipsa 14:6-20 – întreita solie – şi 16:1-21 – consecinţele respingerii acelei întreite solii. Evenimentele din Apocalipsa 14:6-20 şi 16:1-21 nu constituie decât o explicare detaliată a celor menţionate în Apocalipsa 11:18, 19, ca fiind evenimentele din cadrul sunetului celei de-a Şaptea Trâmbiţe până la finalul ei. Pentru a clarifica acest lucru, vom reda aici împreună afirmaţiile din Apocalipsa 11:18, 19 – următoarele evenimente ale Trâmbiţei a Şaptea – împreună cu afirmaţiile corespunzătoare din capitolele 14 şi 16.
Pavel a predicat aceeaşi Evanghelie, dar nu a predicat că a sosit ceasul judecăţi Lui, ci doar că va veni judecata. (Fapte 24:25; 17:31.) Dar când cel de-al Şaptelea Înger începe să sune, atunci este anunţat că a sosit ceasul judecăţii Lui, potrivit aceleiaşi Evanghelii.
Faptul că acest „ceas” nu reprezintă marea zi a Judecăţii care va interveni la sfârşitul lumii, ci este un timp care precede sfârşitul lumii, este demonstrat prin faptul că încă două solii o urmează pe aceasta înainte de venirea Domnului şi de sfârşitul lumii. Dar acestea două o urmează pe aceasta, iar cea de-a treia dintre ele este Solia Îngerului al Treilea care îi avertizează pe toţi oamenii să nu se închine Fiarei şi Chipului ei şi să nu primească semnul ei, fiind ameninţaţi de groaznica pedeapsă de a bea vinul mâniei lui Dumnezeu; şi care, în acelaşi timp, îi cheamă pe toţi să păzească poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. „Am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului … el zicea cu glas tare: ‚Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci A VENIT ceasul judecăţii Lui.’” Apocalipsa 14:6, 7.
„Secerişul este sfârşitul lumii.” Matei 13:39.
Aici sunt prezentate două recolte. O recoltă este adunată de Fiul lui Dumnezeu care culege secerişul pământului şi strânge grâul în grânarele lui Dumnezeu. Cealaltă recoltă trebuie strânsă ca să-i adune pe cei care vor fi aruncaţi în teascul mâniei lui Dumnezeu. Cea dintâi reprezintă roadele adevăratei Viţe, Isus Hristos. Căci El afirmă: „Eu sunt adevărata Viţă.” „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele.” Aceasta este Via cerului; căci Hristos, adevărata Viţă, a coborât din cer pentru a face voia Tatălui Său; iar „Tatăl este Vierul” acestei Vii. Toţi cei care rămân în Hristos, adevărata Viţă, vor fi adunaţi de îngeri în împărăţia lui Dumnezeu atunci când El va veni pe norul alb pentru a culege secerişul pământului. Ceilalţi sunt denumiţi „strugurii viei pământului.” Aceştia nu au nicio legătură cu Via cerească ci sunt de pe pământ, sunt pământeşti. Iar atunci când strugurii acestei vii vor fi strânşi, acest lucru se va face numai pentru ca ei să fie aruncaţi în teascul mâniei lui Dumnezeu.
Acelaşi rezultat este înfăţişat de Ioan Botezătorul printr-un alt simbol: „Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.” Matei 3:11, 12.
Sanctuarul, templul legii levitice era un simbol al sanctuarului, al templului Evangheliei. Evrei 9:9, 11:23. Acela era pe pământ, acesta este în cer. Acela a fost făcut de mâini omeneşti şi a fost ridicat de om; celălalt nu a fost făcut de mâini omeneşti, ci a fost ridicat de Domnul. Evrei 9:9, 23, 24; 8:2; 9;11. Cel de pe pământ avea două încăperi, sau locuri sfinte – locul sfânt şi locul preasfânt – iar cel din cer are de asemenea două încăperi sau locuri sfinte. Evrei 9:2-7, 24. Iar chivotul Legământului se găsea în locul preasfânt. Slujirea acelui sanctuar era făcută de oameni după rânduiala preoţiei levitice, cu sânge de animale; slujirea celuilalt sanctuar este făcută de Hristos Domnul, după preoţia lui Melhisedec, cu sângele lui Hristos Însuşi. Evrei 7:6, 9, 12-14, 22-26; 8:1. Slujirea din sanctuarul de pe pământ ajungea completă o dată pe an, odată cu lucrarea făcută de marele preot în locul preasfânt; slujirea din sanctuarul ceresc, atunci când ajunge completă, este o dată pentru totdeauna. Evrei 9:7, 25, 26; 10:3, 10.
Ultima lucrare a serviciului anual din sanctuarul pământesc se desfăşura în ziua ce se numea „ziua ispăşirii”; iar slujba, în mod deosebit desfăşurată în locul preasfânt, era numită „curăţirea sanctuarului” – îndepărtarea tuturor păcatelor care fuseseră aduse în sanctuar prin slujirea preoţilor cu ocazia mărturisirilor şi jertfelor poporului, în timpul anului care atunci se sfârşea. Leviticul 23:27-32; 16:2-34. Ultima lucrare a slujbei făcute o dată pentru totdeauna în sanctuarul ceresc, va fi marea zi a ispăşirii veşnice; iar slujirea va consta în îndepărtarea pentru totdeauna a tuturor păcatelor care au fost purtate de Marele nostru Preot, în urma mărturisirilor făcute de credincioşi şi a prezentării Lui prin credinţă ca jertfă a noastră: întrucât El se dă pe Sine Însuşi pentru noi.
Lucrarea aceasta este numită de asemenea curăţarea sanctuarului, dar nu a celui pământesc, ci a celui ceresc. Aşa cum curăţarea sanctuarului pământesc era ultima lucrare din an în favoarea poporului, tot aşa curăţarea sanctuarului ceresc va fi ultima lucrare, pentru totdeauna, în beneficiul vreunui om. După cum curăţarea sanctuarului pământesc era chiar ultima zi a acelui ciclu anual de slujbe, tot aşa, când lumea va ajunge în timpul curăţirii sanctuarului ceresc, va intra atunci în chiar ultimele zile ale lucrării Evangheliei. Iar după ce sanctuarul va fi fost curăţit, Evanghelia – taina lui Dumnezeu – se va fi sfârşi, „după vestea bună vestită de El robilor Săi, proorocilor.”
Întrebarea este, potrivit Scripturii, când va începe curăţarea sanctuarului ceresc? În Daniel 8.14, despre un anumit timp, este spus: „Până vor trece 2300 de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit.” Întrucât acesta este un timp profetic, fiecare zi reprezintă un an, şi de aceea durează 2300 de ani.
De când? – „De la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului.” Daniel 9:25. Şaptezeci de săptămâni – adică 490 de ani – au fost hotărâţi (tăiaţi – KJV) din cei 2300, şi destinaţi poporului lui Daniel: evreilor; iar începutul celor 490 de ani este începutul celor 2300. Acest început, aşa cum a fost citat mai sus, este marcat de darea poruncii pentru rezidirea Ierusalimului, poruncă dată în anul 457 î.Hr. Vezi Ezra 7.
Cu toate că Ezra a plecat din Babilon cu decretul în prima lună, nu a ajuns la Ierusalim decât în luna a cincia. Şi pentru că decretul se adresa dregătorilor „de dincolo de râu” – Eufrat, şi din Palestina, el nu a intrat în vigoare decât atunci când a ajuns în acea ţară; astfel, aproape o jumătate de an a trecut până când se poate spune că s-a dat porunca de rezidire a oraşului, ceea ce ne conduce spre mijlocul anului 457, sau 456 de ani şi jumătate înainte de Hristos.
Dacă vom calcula 2300 de ani de la anul 456 şi jumătate înainte de Hristos, ajungem la 2300 – 456 ½ = 1843 ½ după Hristos. 1843 de ani şi jumătate după Hristos, înseamnă anul 1844. Atunci, după cum a spus îngerul lui Daniel, va fi timpul pentru curăţirea sanctuarului: „Până vor trece 2300 de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit.”
Faptul că profeţia aceasta nu poate fi aplicată sanctuarului pământesc este clarificat prin declaraţia din Daniel 9:26, că după ce Unsul va fi stârpit, poporul unui domn care va veni (romanii) „va nimici cetatea şi sfântul locaş.” Iar Hristos a spus că după ce acestea vor fi distruse, Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până când se va împlini timpul neamurilor. Luca 21:24. Pentru că oraşul şi templul urmau să fie distruse, şi urmau să fie distruse doar la câţiva ani după expirarea celor 490 de ani, este imposibil ca acela să fie sanctuarul ce avea să fie curăţit la expirarea celor 2300 de ani. În consecinţă sanctuarul care trebuia să fie curăţit la sfârşitul celor 2300 de ani este sanctuarul ceresc, deoarece este singurul care mai exista în vremea aceea. Aşadar, este cert despre curăţirea sanctuarului ceresc că a început în anul 1844 d.Hr.
Curăţirea sanctuarului, lucrarea ispăşirii sub legea levitică, era o lucrare de judecată. Căci Scriptura spune: „Oricine nu se va smeri în ziua aceea, va fi nimicit din poporul lui.” Leviticul 23:29. Cine nu îşi mărturisea păcatul în acea zi, nu putea să aibă parte de ispăşirea care se făcea în acea zi; iar după ce sanctuarul era curăţat şi ispăşirea făcută, el trebuia nimicit fără milă – nu mai avea o altă şansă, timpul său de probă expirase. Este scris că în timp ce sună cea de-a Şaptea Trâmbiţă a sosit „timpul ca cei morţi să fie judecaţi;” iar Primul Înger din întreita solie spune: „A venit ceasul judecăţii Lui.”
De aceea, în perioada curăţirii sanctuarului ceresc, care este acum, în cadrul ispăşirii ce se realizează o dată pentru totdeauna, oricine nu îşi mărturiseşte păcatele pentru a avea parte de mijlocirea lui Hristos, nu poate avea parte de ispăşirea lui Hristos; iar după ce sanctuarul va fi curăţit şi ispăşirea terminată, va trebui nimicit fără milă – nu mai poate avea o altă şansă; timpul său de probă va fi încheiat. Despre unul ca acesta se va spune: „Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe.” Sângele preţios, care curăţă, nu va mai fi aplicat. Aceştia sunt cei care sug şi sorb până la fund paharul care este în mâna Domnului (Psalmul 75:8); aceştia sunt cei care vor bea „din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui.” Apocalipsa 14:10.
Templul ceresc, locul preasfânt, a fost deschis în anul 1844. Atunci a început curăţirea sanctuarului din cer; şi, după cum se prezintă lucrurile, se va termina curând. Trăim acum în marea zi a ispăşirii. Acum este timpul când de urgenţă fiecare trebuie să-şi mărturisească păcatele, să se îndepărteze de orice fărădelege, să fie părtaş mijlocirii lui Hristos, să-şi spele hainele şi să le albească în sângele Mielului. Căci, Îngerul al Şaptelea sună din trâmbiţă din anul 1844. În curând, taina lui Dumnezeu se va sfârşi, lucrarea Evangheliei sa va termina şi mânia neamestecată a lui Dumnezeu şi a Mielului vor fi turnate peste toţi nelegiuiţii de pe pământ.
Dar care este mărturia, sau legământul ce trebuia pus în chivot? „Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.” Exodul 31:18. „Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table.” Cap. 32:16.
Moise a spart aceste table atunci când a coborât de pe munte şi a găsit poporul dedat idolatriei. Atunci Domnul i-a spus lui Moise: „Taie două table de piatră ca cele dintâi şi suie-te la Mine, pe munte; fă şi un chivot de lemn. Eu voi scrie pe aceste două table cuvintele care erau scrise pe tablele dintâi, pe care le-ai sfărâmat, şi să le pui în chivot.’ Atunci Moise a spus: ‚Am făcut un chivot din lemn de salcâm, am tăiat două table de piatră ca cele dintâi şi m-am suit pe munte cu cele două table în mână. Domnul a scris pe table ce fusese scris pe cele dintâi, Cele Zece Porunci care vă fuseseră spuse pe munte din mijlocul focului, în ziua adunării; şi Domnul mi le-a dat. M-am întors apoi şi m-am pogorât de pe munte, am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem, şi ele au rămas acolo, cum îmi poruncise Domnul.” Deuteronomul 10:1-5.
Chivotul a fost denumit „chivotul mărturiei” sau al legământului, pentru că în el au fost aşezate tablele mărturiei pe care Dumnezeu a dat-o lui Moise, iar această mărturie sunt cele zece porunci. Prezenţa acestei mărturii este cea care i-a conferit titlul de „chivotul mărturiei.”
Am văzut că sanctuarul, sau templul de pe pământ, a fost numai o machetă, o figurină a sanctuarului, sau templului din cer. De aceea, mărturia aceea care i-a conferit chivotului din sanctuarul pământesc titlul de „chivotul mărturiei”, trebuie să fie identică cu mărturia care conferă chivotului din cer titlul de „chivotul legământului Său”, şi anume, cele zece porunci. Acum: Templul acesta al lui Dumnezeu din cer a fost deschis la sunetul celei de-a Şaptea Trâmbiţe; atunci s-a văzut chivotul ceresc al legământului Său, în care se află cele zece porunci – tablele legii Sale sfinte. În strânsă legătură cu aceasta, este ceea ce scrie în Apocalipsa 14:12, - Solia Îngerului al Treilea: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu.”
Dar ultimele şapte plăgi conţin mânia lui Dumnezeu. Această mânie este turnată peste cei care se închină Fiarei şi Icoanei ei, peste cei care refuză să păzească poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Iar Solia Îngerului al Treilea este menită să-i avertizeze pe oameni împotriva acestei închinări, pentru a scăpa de această mânie. Ea îi invită în mod deosebit să „păzească poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”
Toate acestea dovedesc că soliile din Apocalipsa 14 şi mânia prevestită de cea de-a Treia dintre ele, precum şi venirea Domnului ce urmează după vestirea celei de-a treia solii, sunt evenimente la care se face referire ca având loc în perioada în care sună din trâmbiţă cel de-al Şaptelea Înger. De aceea, este sigur că în zilele celui de-a Şaptelea Înger, când el începe să sune, Solia Îngerului al Treilea din Apocalipsa 14 este datorată lumii.
Aici trebuie să ne referim din nou la Apocalipsa 10:7, unde îngerul afirmă sub jurământ că „în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu.” Întrucât zilele acestea sunt zile profetice – o zi pentru un an – expresia afirmă: „în anii în care îngerul al şaptelea va suna.” Cea de-a Şaptea Trâmbiţă, cel de-al Treilea Vai cuprinde toate nenorocirile care există pe pământ din clipa în care această trâmbiţă începe să sune. Dar taina lui Dumnezeu trebuie să se sfârşească în anii în care aceasta începe să sune (vezi KJV)– nu în ultima parte, nici la final, ci la început. De aceea, când cel de-al Şaptelea Înger începe să sune, încheierea tainei lui Dumnezeu este aproape.
Dar care este taina lui Dumnezeu? – Taina lui Dumnezeu este Evanghelia. Dovada: în Efeseni 3:3 Pavel afirmă: „Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta … taina lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi prooroci ai lui Hristos, prin Duhul. Că adică Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelie, … mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos, şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine (ce înseamnă să fii părtaş acestei taine – KJV), ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi prin biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veşnic (potrivit scopului etern pe care Şi l-a propus în Hristos Isus – KJV), pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. … aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste (fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste – KJV), să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.” Efeseni 3:3-11, 17-19; Coloseni 2:9.
Din aceste texte se vede în mod evident faptul că scopul etern al lui Dumnezeu pe care Şi l-a propus în Hristos pentru noi; că bogăţiile nemăsurate ale lui Hristos, care sunt aduse copiilor oamenilor; că nemăsurata dragoste a lui Hristos şi a lui Dumnezeu pentru om; că dragostea lui Hristos şi a lui Dumnezeu care întrece orice cunoştinţă, toate acestea reprezintă taina lui Dumnezeu. Dar toate acestea nu sunt nimic altceva decât Evanghelia. Predicarea Evangheliei nu este decât efortul lui Dumnezeu de a descoperi taina aceasta şi de a face pe înţelesul oamenilor adâncimile ei.
Din nou: în Efeseni 6:19, Pavel numeşte lucrarea sa de predicare, descoperirea tainei lui Dumnezeu, spunând: „Rugaţi-vă … şi pentru mine, ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanţuri sunt.” Colosenilor, de asemenea le-a spus: „Rugaţi-vă tot odată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată, mă găsesc în lanţuri.” Coloseni 4:3. Şi romanilor: „Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei, care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, dar a fost arătată acum prin scrierile profeţilor, şi prin porunca Dumnezeului celui veşnic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor Neamurilor, ca să asculte de credinţă.” Romani 16: 25, 26.
Nu poate exista nicio îndoială că taina lui Dumnezeu este Evanghelia lui Dumnezeu; că taina lui Hristos este Evanghelia lui Hristos, căci este numită atât „Evanghelia lui Dumnezeu” cât şi „Evanghelia lui Hristos” (1 Petru 4:17; 1 Tesaloniceni 2:9; 1 Timotei 1:11); şi este firesc să fie aşa, deoarece Hristos este „Dumnezeu cu noi” (Matei 1:23), şi „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” (2 Corinteni 5:19).
Taina lui Dumnezeu fiind Evanghelia, atunci când îngerul a spus că taina lui Dumnezeu se va sfârşi, nu spune altceva decât că, potrivit Scripturii, Evanghelia se va sfârşi. Evanghelia „este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire.” De aceea, a spune că taina lui Dumnezeu – Evanghelia – se va sfârşi, nu este altceva decât a afirma că puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor va înceta să mai fie exercitată.
Din nou: taina lui Dumnezeu este Dumnezeu manifestat în trup omenesc, „Hristos în voi, nădejdea slavei.” Finalul acestei taine nu va fi decât Dumnezeu manifestat: Hristos descoperit în plinătatea Lui: în trupul celor care cred în El. Potrivit cu aceasta, harul lui Hristos şi darurile Duhului Său sunt date „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.” Efeseni 4:7-13.
Astfel, potrivit explicării oferite de aceste versete, îngerul din Apocalipsa 10:7 spune că în zilele – anii – în care cel de-al Şaptelea Înger va suna din trâmbiţă, Evanghelia se va sfârşi, puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor va înceta să mai fie exercitată, iar lucrarea lui Dumnezeu în Hristos în cei care cu adevărat cred în El, va fi desăvârşită până când ei vor ajunge la înălţimea plinătăţii staturii lui Hristos, „aşa cum le-a spus El slujitorilor Săi, profeţii.”
Pe baza acestor aspecte, este sigur că în anul 1844 a început curăţirea sanctuarului ceresc; este sigur că în 1844 Templul lui Dumnezeu a fost deschis în cer; este sigur că în 1844 a început perioada în care sunt judecaţi cei morţi, când se poate spune pe bună dreptate: „A venit ceasul judecăţii Lui”. Iar pe baza tuturor acestor certitudini, este foarte cert că în 1844 a început să sune Trâmbiţa a Şaptea.
Toate aceste lucruri nu sunt decât evenimente care se petrec în zilele în care cel de-al Şaptelea Înger sună din trâmbiţă. Şi, după cum am descoperit că acest al Şaptelea Înger a început să sune în anul 1844, începând de atunci şi până astăzi, Solia Îngerului al Treilea este datorată a fi vestită lumii. Când vestirea acestei solii se va sfârşi, taina lui Dumnezeu se va sfârşi. Când se va termina vestirea acestei solii, lucrarea Evangheliei se va încheia. Şi atunci când cele din urmă şapte plăgi, despre care această solie spune că vor veni asupra celor ce se închină Fiarei şi Chipului ei, vor fi vărsate peste cei care au semnul Fiarei şi peste cei ce se închină Chipului ei – o dată cu turnarea ultimei plăgi, vine sfârşitul lumii.
De aceea, acum este timpul primejdiei de a fi atraşi în închinarea înaintea Fiarei şi a Chipului ei. Oamenii care trăiesc astăzi în cadrul marile naţiuni de astăzi sunt cei ameninţaţi de acest pericol. Oamenii care sunt acum în viaţă vor fi chemaţi să facă un Chip Fiarei. Marile naţiuni de astăzi sunt cele care vor fi somate, şi vor soma, la închinarea înaintea Fiarei şi a Chipului ei. Şi oamenii din cadrul marilor naţiuni de astăzi sunt cei care vor fi avertizaţi de solia lui Dumnezeu să nu facă aceste lucruri, şi vor fi chemaţi să păzească poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus, pentru că „a venit ceasul judecăţii Lui.”
Iar în momentul dezlănţuirii maxime a mâniei marilor naţiuni de astăzi, când va veni acel „timp de strâmtoare cum nu a mai fost de când există naţiunile”, vor putea scăpa numai cei „care vor fi găsiţi scrişi în carte.” Daniel 12:1. În ce priveşte pe Dumnezeu, Solia Îngerului al Treilea reprezintă punctul culminant al evenimentelor desfăşurate în timpul celei de-a Şaptea Trâmbiţe. De aceea, este extrem de lămurit faptul că Solia Îngerului al Treilea reprezintă chemarea plină de har a lui Dumnezeu adresată tuturor oamenilor, însoţită de toate cele necesare tuturor, pentru ca numele lor să fie scrise în Cartea Vieţii, astfel încât să poate fi protejaţi în timpul acela de strâmtorare cum nu a mai existat. Şi acest lucru este de două ori subliniat prin faptul că Solia Îngerului al Treilea îi avertizează pe toţi oamenii să nu se închine înaintea Fiarei şi Chipul ei; „Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina (fiarei), toţi aceia ale căror nume nu sunt scrise în Cartea Vieţii Mielului, care a fost junghiat de la întemeierea lumii.” Apocalipsa 13:8. (KJV)
Este numele tău în Cartea Vieţii? Crezi în Isus?
--------
Întrucât am demonstrat că – începând din 1844 – trăim în timpul în care Solia Îngerului al Treilea, marea solie întreită, este datorată a fi vestită lumii, nu ne rămâne decât să studiem importanţa acestei solii.
Este o solie de importanţă mondială pentru că:
Aceste consideraţii certifică la maxim faptul că Solia Îngerului al Treilea – întreita solie – din Apocalipsa 14, oricare ar fi această solie în plinătatea ei, nu numai că priveşte în mod vital marile naţiuni de astăzi, ci se adresează în mod direct tuturor oamenilor – „fiecărei naţiuni, neam, limbă şi popor” – din marile naţiuni de astăzi. Este solia lui Dumnezeu către marile naţiuni de astăzi.
Iar acum, chiar acum, datorită timpurilor şi a obiceiurilor şi datorită obiceiurilor timpurilor, ni se impune următoarea întrebare: Ce este Babilonul? Ce este Fiara? Ce este Chipul fiarei?