Predica 15

General Conference Daily Bulletin
Joi, 23 februarie 1893

Vom începe în această seară cu gândul pe care l-am avut în seara trecută; şi anume că vom începe să studiem acest subiect aşa cum este în Biblie. Aş putea să-mi iau timp şi să-l citesc în întregime din Mărturii şi din Calea către Hristos. Aş putea să-l predic în întregime din aceste scrieri tot aşa de bine ca şi din Biblie. Dar există o problemă; fraţii par atât de dispuşi să se mulţumească cu ce citim din ele, încât nu vor merge la Biblie ca să-l găsească acolo. Mărturiile şi Calea către Hristos ne sunt date ca să ne conducă să vedem că acest subiect este în Biblie şi să-l primim de acolo. Aşa că, înadins voi evita aceste scrieri, nu pentru că ar fi ceva rău în a le folosi, dar avem nevoie, fraţilor, să-l primim din Biblie şi să ştim unde este în Biblie. Aceasta este voia Domnului după cum reiese din Mărturii. Să citim:

„Cuvântul lui Dumnezeu este suficient pentru a lumina cea mai întunecată minte, şi poate fi înţeles de cei care au dorinţa să-l înţeleagă. Dar cu toate acestea, unii care mărturisesc a face din Cuvântul lui Dumnezeu studiul lor, sunt găsiţi în directă opoziţie cu învăţăturile lămurite ale lui. De aceea, pentru a lăsa bărbaţii şi femeile fără scuză, Dumnezeu dă mărturii clare şi la obiect, aducându-i înapoi la cuvântul pe care au neglijat să-l urmeze.” (Mărturii, vol. 5, 663)

„Cuvântul lui Dumnezeu abundă în principii generale pentru formarea unor obiceiuri corecte de viaţă, şi mărturiile generale şi personale au fost rânduite pentru a atrage atenţia în mod deosebit asupra acestor principii (…).” (Ibidem.)

„Voi nu sunteţi familiarizaţi cu Scriptura. Dacă voi aţi fi făcut din Cuvântul lui Dumnezeu obiectul vostru de studiu cu dorinţa de a atinge standardul Bibliei şi de a ajunge la desăvârşirea creştină, nu aţi fi avut nevoie de Mărturii. Dar pentru că aţi neglijat să vă obişnuiţi cu Cartea inspirată a lui Dumnezeu, El a căutat să vă impresioneze prin mărturii simple şi directe, atrăgându-vă atenţia asupra cuvântului inspirat căruia aţi neglijat să vă supuneţi.” (Ibidem., p. 664)

„Nu a fost adăugat nimic la adevăr; dar Dumnezeu, prin aceste Mărturii, a simplificat marile adevăruri deja date şi le-a prezentat poporului pentru a le trezi şi impresiona mintea cu ele, în aşa fel ca toţi să fie fără scuză. (…) Mărturiile nu sunt date pentru a micşora importanţa Cuvântului lui Dumnezeu, ci pentru a-l înălţa, şi a atrage minţile la El, aşa încât frumoasa simplitate a adevărului să-i poată impresiona pe toţi.”  (Ibidem., p. 665)

Mai există încă un motiv pentru care avem nevoie să primim şi să cunoaştem acest subiect aşa cum este în Biblie. Şi anume pentru că, după acest institut şi după această Conferinţă, trebuie să mergem şi să predicăm această solie şi nu altceva. Şi trebuie să o predicăm unor oameni care nu cred Mărturiile. Scriptura ne spune că proorociile nu sunt pentru cei necredincioşi ci pentru cei care le cred. Limbile sunt un semn pentru cei care nu cred; proorociile sunt un semn pentru cei care cred. 1 Corinteni 14:22. Pentru că vom merge şi vom predica această solie oamenilor care nu ştiu nimic despre Mărturii, trebuie să-i învăţăm aşa cum o spune Biblia, şi folosind doar Biblia. Dacă am predica poporului nostru folosind Mărturiile şi toate scrierile, aceasta ar fi de folos. Dar chiar şi aşa, dacă minţile lor ar fi aţintite asupra acestor scrieri, şi nu ar fi conduse de către ele la Biblie, atunci această folosire a Mărturiilor nu este cea dreaptă, intenţionată de Dumnezeu.

Am mai întâlnit acest lucru, în alt fel. Există cartea de care se face mare caz, The Christian’s Secret of a Happy Life (N.r. Secretul unei vieţi fericite de creştin[1]). Am văzut oameni care au citit cartea şi au găsit în ea multe lucruri bune, după cum cred ei, care le-au adus o lumină mare, încurajare şi mult bine; dar chiar şi atunci nu au putut merge la Biblie ca să le primească de acolo. Fraţilor, aş vrea ca fiecare să înţelegeţi că în Biblie[2], există mai mult secret pentru o viaţă fericită de creştin decât în zeci de mii de volume ale acelei cărţi.

(Audienţa: „Amin!”).

Nu de mult am văzut această carte. Cred că prima dată am văzut-o acum cinci sau şase ani. Cineva o avea şi o citea şi m-a întrebat dacă o văzusem. I-am zis: „Nu!” M-a întrebat dacă aş vrea să o citesc. Am răspuns: „Da, o voi citi!”; şi am citit-o. Dar când am citit-o, am ştiut că deja găsisem din Biblie mai mult din secretul creştinului pentru o viaţă fericită decât era în acea carte. Mi-am dat seama că găsisem din Biblie mai mult din secretul vieţii fericite de creştin decât găsise autoarea în acea carte. Aş dori ca oamenii să înveţe să primească direct din Biblie ceea ce este în ea.

(Audienţa: „Amin”).

Dacă acea carte îi ajută pe oameni să găsească în Biblie acel secret într-o măsură mai mare, foarte bine. Dar ştiu că acea carte nu are un alt secret al unei vieţi fericite de creştin decât cel pe care oricine îl poate găsi în Biblie.

Am auzit cândva, se zvonea, că eu mi-am primit lumina din acea carte. Aceasta este cartea din care am secretul meu pentru o viaţă fericită de creştin (ridicând Biblia), şi numai aceasta. Şi îl am dinainte de a vedea cealaltă carte sau de a şti despre existenţa ei. Repet: când am citit cartea am ştiut că aveam mai mult din secretul vieţii fericite de creştin decât era în acea carte. Şi aşa va şti oricine va citi Biblia şi o va crede.

Acum, aş vrea să pun câteva întrebări din ceea ce am studiat. Ce este ploaia târzie?

(Audienţa: Învăţătura neprihănirii potrivit cu neprihănirea.”)

Ce este marea strigare?

(Audienţa: „Solia neprihănirii lui Hristos.”)

„Marea strigare a început deja în solia neprihănirii lui Hristos.” De unde vine ploaia târzie?

(Audienţa: „De la Dumnezeu.”)

În întregime?

(Audienţa: „Da!”)

Ce este ea? „Duhul lui Dumnezeu.”

Acum să punem laolaltă două lucruri. Învăţătura neprihănirii în acord cu neprihănirea - solia neprihănirii - aceasta este marea strigare; aceasta este ploaia târzie; aceasta este neprihănirea lui Hristos. Aşa este?

(Audienţa: „Da!”)

Ploaia târzie coboară din cer. Cât din ploaia târzie vine de la mine?

(Audienţa: „Niciun pic.”)

Cât din ea pot eu să produc?

(Audienţa: „Nimic.”)

Este aşa?

(Audienţa: „Da!”)

Nu pot produce nimic din ea? Nimic din ea nu pleacă de la mine? De unde vine ea?

(Audienţa: „Din cer.”)

Vreţi să o primiţi în acest fel? Vreţi să o primiţi din cer?

(Audienţa: „Da!”)

Aici am ajuns în seara trecută. Sunteţi gata să o primiţi din cer?

(Audienţa: „Da!”)

Este gata şi doreşte fiecare din sală, în această seară, să primească neprihănirea din cer?

(Audienţa: „Amin!”)

În acord cu Dumnezeu, fără a cere ca Dumnezeu să primească din ea ceva ce vine de la noi? Sunteţi gata?

(Audienţa: „Da!”)

Oricine este dispus să primească neprihănirea din cer, poate primi ploaia târzie.

(Audienţa: „Amin!”)

Oricine nu este dispus, dar vrea ca Domnul să primească o neprihănire care are şi ceva ce vine de la om, nu poate avea ploaia târzie, nu poate avea neprihănirea lui Dumnezeu, nu poate avea solia neprihănirii lui Hristos.

Ce este ploaia târzie?

(Audienţa: „Neprihănire.”)

Suntem în timpul ploii târzii?

(Audienţa: „Da!”)

Ce trebuie să cerem?

(Audienţa: „Ploaie.”)

Ce este aceasta?

(Audienţa: „Învăţătura neprihănirii conform cu neprihănirea.”)

De unde vine aceasta?

(Audienţa: „Din cer.”)

O putem avea?

(Audienţa: „Da!”)

O putem avea acum?

(Audienţa: „Da!”)

Deci ploaia târzie este neprihănirea lui Dumnezeu, solia neprihănirii Lui, marea strigare; şi aceasta fiind, trebuie să coboare în întregime din cer; iar noi suntem acum în timpul ei, şi trebuie să o cerem şi să o primim. Atunci, ce ne poate împiedica să primim ploaia târzie acum?

(Audienţa: „Necredinţa.”)

Voi citi un pasaj pe care l-am mai citit, şi care se găseşte la p. 8 din „Pericolul de a adopta metode lumeşti”:

„Ca Mijlocitor şi Avocat al omului, Isus îi va conduce pe toţi cei ce sunt dispuşi să fie conduşi, zicând: «Urmaţi-Mă în sus, pas cu pas, acolo unde străluceşte lumina limpede a Soarelui Neprihănirii.» Dar nu toţi urmează luminii. Unii părăsesc cărarea sigură, care este o cărare a umilinţei la fiecare pas. Dumnezeu a încredinţat slujitorilor Săi o solie pentru acest timp. (…) Nu vreau să vă aduc în faţă dovezile date în ultimii doi ani (acum sunt patru) cu privire la purtarea lui Dumnezeu faţă de slujitorii Săi aleşi; dar dovada prezentă a lucrării Lui vă este descoperită, şi voi sunteţi acum sub obligaţia de a crede.” (Special Testimonies, „Danger in Adopting Worldly Policy in the Work of God”, p. 115)

A crede ce? La ce solie se referă aici că Dumnezeu a dat-o slujitorilor Săi pentru acest timp?

(Audienţa: „Solia neprihănirii.”)

Solia neprihănirii lui Isus Hristos. Aceasta este o mărturie care a fost dispreţuită, respinsă şi criticată timp de doi ani, şi de atunci au trecut încă doi ani. Dar acum dovada prezentă a lucrării Lui este descoperită, şi ce ne spune Dumnezeu fiecăruia dintre noi? „Voi sunteţi acum sub obligaţia de a crede” această solie. Iar oricine nu crede va trebui să dea socoteală lui Dumnezeu. Aşa este! Haideţi să începem!

Iată un alt text asupra căruia doresc să vă atrag atenţia. Vă reamintiţi că am citit Isaia 59:6 în ultima lecţie; era vorba despre oamenii care încearcă să se acopere cu lucrările lor. În versetul patru avem aceste cuvinte: „Niciunul nu strigă după neprihănire” (KJV). După ce s-a încheiat lectura, fratele Starr mi-a atras atenţia asupra traducerii germane, care spune că: „Niciunul nu predică neprihănirea.” Am căutat în versiunea revizuită şi aceasta spune: „Niciunuia nu-i place neprihănirea” sau conform notei marginale: „Niciunul nu strigă după neprihănire.” Am citit în traducerea lui Young, la fel: „Niciunul nu strigă după neprihănire.” Observaţi că ideea aşa cum este exprimată în acest verset, „Niciunuia nu-i place...”, înseamnă că nimeni nu încearcă să obţină, nu cere, nu imploră „neprihănirea”? Niciunul nu strigă după ea. Aceeaşi idee este exprimată şi în traducerea germană, doar că este pusă în alte cuvinte: „Niciunul nu predică neprihănirea.” Nu este aceasta ceea ce spune Domnul? Anume că ei încearcă să se acopere cu faptele lor, dar aceasta nu este neprihănire?

Isaia 54, ultimul verset din capitol: „Aceasta este moştenirea slujitorilor Domnului, şi neprihănirea lor vine de la Mine, zice Domnul.” (KJV) De unde vine neprihănirea lor? De la ei înşişi?

(Audienţa: „De la Domnul.”)

Neprihănirea lor este a faptelor lor? Nu, „neprihănirea lor vine de la Mine, zice Domnul”. Ce spuneţi?

(Audienţa: „Amin!”)

Ce se întâmplă cu cel care aşteaptă, caută sau speră vreo neprihănire care nu vine de la Dumnezeu? Ce are el?

(Voce: „Haine murdare.”)

Nu are neprihănire deloc. Chiar cei care vor să obţină neprihănirea prin faptele lor, vor obţine neprihănirea în acest fel?

(Audienţa: „Nu!”)

Vine aceasta de la Dumnezeu?

(Audienţa: „Nu!”)

Singurul fel în care Dumnezeu poate intra în faptele noastre este prin a-L avea pe El şi neprihănirea Lui de la bun început; singura noastră nădejde este în neprihănirea lui Hristos ce ne este atribuită şi în cea înfăptuită prin Duhul Său lucrând în şi prin noi[3]. Aici se preia subiectul exact de unde s-a oprit fratele Prescott[4]. Observaţi că Hristos în noi, această prezenţă vie, este Cel care face faptele neprihănite, şi le face prin Duhul Sfânt? Aceasta ne aduce Duhul Sfânt; aceasta este revărsarea ploii târzii, nu-i aşa? Vedeţi, noi nu putem studia nimic altceva. Aceasta este solia pentru noi acum. Vom primi solia? Când vom primi solia, ce vom primi?

(Audienţa: „Pe Hristos.”)

Când îl primim pe El, ce avem?

(Voce: Duhul Sfânt, ploaia târzie.”)

Aceasta va veni mai deplin după aceea.

Acum un alt lucru, fraţilor. Nu doresc ca voi să amânaţi primirea soliei pentru cândva, după încheierea întâlnirilor. Nu trebuie să faceţi aceasta. Domnul doreşte ca noi să venim aici în fiecare seară, să ocupăm loc şi să primim solia exact aşa cum o dă El. Exact aşa cum o spune El. Doar deschideţi-vă Domnului mintea şi inima, şi spuneţi: „Doamne aşa este.”

(Audienţa: „Amin!”)

Nu aşteptaţi până când veţi ieşi afară din sală. „Dar…”, ar putea spune cineva, „trebuie să stăm aici şi să primim orice se spune, fără nicio întrebare?” Nu, nu în sensul acesta. Dar trebuie să stăm aici şi să avem o astfel de măsură a Duhului lui Dumnezeu, încât să putem vedea ce ne dă El prin cuvântul care este adevărul, şi să-l primim pentru că este adevărul lui Dumnezeu.

(Audienţa: „Amin!”)

Fratele D.C. Babcock: Frate Jones, citiţi vă rog Iov 29:23!

Fratele Jones: Foarte bine: „Mă aşteptau ca pe o ploaie, căscau gura ca după ploaia târzie.” (KJV) Ce să facem? Ce doreşte Domnul să facem? Să aşteptăm Duhul Său ca pe o ploaie. Să ne deschidem mintea, să-L aşteptăm ca ploaie târzie. Ce spune El prin David? „Deschide-ţi gura larg şi Eu ţi-o voi umple.” Fraţilor, să luăm loc aici şi să ne deschidem gurile ca puii de pasăre, ştiţi cum fac aceştia; arată de parcă pasărea ar avea numai gură. Aşa doreşte Domnul să facem.

Se poate să nu avem încredere în Dumnezeu ca să ne dea ceea ce doreşte El să avem? Fraţilor, vreau să pun aici o întrebare: când noi venim într-un loc ca acesta, împreună cu sute de oameni care Îl caută pe Domnul, când venim să întrebăm de drumul Sionului, cu feţele îndreptate într-acolo, se poate să stăm suspicioşi, privind pieziş la Domnul, ca şi cum nu am îndrăzni să ne încredem în El pentru ceea ce ne va da? Este cinstit aşa?

(Audienţa: „Nu!”)

Este onest?

(Audienţa: „Nu!”)

Nu domnilor! Eu cred aşa de mult în Domnul, că atunci când venim împreună cu inimile noastre căutând pe Domnul, oricine îşi va deschide inima larg pentru a primi ceea ce Domnul are de dat, nu va primi altceva decât ceea ce dă Dumnezeu. Iar omul care vine într-un loc ca acesta cu suspiciunile treze şi cu dispoziţia de a privi îndoielnic la Domnul, nu tratează pe Domnul aşa cum ar trebui să trateze cineva pe Domnul: Îl tratează pe Domnul exact aşa cum o persoană are tot dreptul să-l trateze pe diavol. Nu este aşa?

Haideţi, fraţilor, să-L tratăm pe Dumnezeu în mod onest; haideţi să fim oneşti cu El şi El va fi onest cu noi! „Pe cel care Mă va cinsti, şi Eu îl voi cinsti.” Dacă noi Îl tratăm pe Dumnezeu în mod onest, El ne va trata exact aşa cum tratează Dumnezeu pe oameni. Aşa că, nu trebuie să venim în această sală cu niciun pic de suspiciune că Domnul nu ne va da exact ce are de dat. O va face; iar eu voi aştepta să o facă, şi astfel voi primi o mulţime de binecuvântări. Cu certitudine!

Romani 5:17: „Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin Acel unul singur, care este Isus Hristos!” Ce este neprihănirea, deci, în acest verset?

(Audienţa: „Un dar.”)

Este?

(Audienţa: „Da!”)

„Neprihănirea lor vine de la Mine, zice Domnul!” Este un dar al neprihănirii. Cum vine, deci, la noi?

(Audienţa: „Este un dar.”)

Acum puneţi aceste două lucruri laolaltă: „Neprihănirea lor vine de la Mine!” - este un dar. Cel care o primeşte, ce anume primeşte? (Audienţa: „Un dar.”) Cel care o primeşte ca pe un dar, aşa cum şi este, ce anume primeşte? (Audienţa: „Neprihănire.”) În acord cu ce? Cu gândul lui Dumnezeu despre neprihănire. Ne va da El altceva decât ceea ce este neprihănire în ochii Săi, şi potrivit cu gândurile Lui? (Audienţa: „Nu!”) Vedeţi acest lucru? Atunci, cel care nu primeşte neprihănirea lui Dumnezeu ca pe darul gratuit al lui Dumnezeu, o poate avea? (Audienţa: „Nu!”) Nu o poate avea, înţelegeţi, pentru că ea este un dar. Ea este a lui Dumnezeu. Ea vine de la Dumnezeu ca un dar preţios. Şi de aceea, pentru că este a lui Dumnezeu, şi pentru că El ne-o dă prin darul Său, nu îmi rămâne decât să o primesc aşa cum o dă El. El dă ceea ce este al Său şi dă conform cu gândurile Sale. Acesta este articolul original; aceasta este însăşi neprihănirea lui Dumnezeu.

Se vede că aici nu încape loc nici măcar pentru un singur fir de invenţie omenească? Nu putem introduce niciun astfel de fir. Nu vedeţi ce provizie amplă a făcut Domnul ca să putem avea haina desăvârşită pe care El Însuşi a ţesut-o, care este neprihănirea lui Dumnezeu Însuşi, şi care ne va face desăvârşiţi acum şi în timpul plăgilor, şi în orice timp, şi de-a lungul întregii veşnicii? Fraţilor, mă bucur că aşa stau lucrurile! Sunt cât se poate de fericit!

O soră mi-a spus nu cu mult timp în urmă că, înainte de aceşti patru ani, ea îşi plângea starea şi se întreba cum va sosi vreodată timpul să vină Domnul, dacă El trebuia să aştepte până când poporul Său se va pregăti să-L întâlnească. Pentru că, spunea ea - şi ea se străduise mai mult ca oricine, credea ea - vedea că nu progresa destul de rapid pe calea pe care se afla, pentru ca Domnul să vină într-un timp rezonabil; şi nu îşi putea imagina cum urma ca Domnul să vină.

Ea îşi făcea probleme din cauza aceasta; dar când oamenii s-au întors acasă de la Minneapolis zicând: „Neprihănirea Domnului este un dar. Noi putem avea neprihănirea lui Hristos în dar, şi o putem avea chiar acum!”, ea a spus: „Oh, aceasta mă face fericită, aceasta aduce lumină, căci acum văd cum Domnul ar putea veni în curând. Dacă El ne dă veşmântul, haina, caracterul care ne pregăteşte pentru judecată şi pentru timpul de strâmtorare, atunci văd că El ar putea să vină cât de curând doreşte.” „Şi”, a zis ea, „aceasta mă bucură, şi mă bucur mereu de atunci încoace.” Fraţilor, şi eu sunt fericit pentru aceasta, necontenit.

Lucrul acesta are sens, astăzi. Ştiţi că am fost cu toţii în aceeaşi stare. Ştiţi că a fost un timp când efectiv ne-am pus jos şi am plâns pentru că nu puteam face bine îndeajuns pentru a mulţumi aşteptările noastre de înfăptuire a binelui; şi întrucât aşteptam ca Domnul să vină în curând, ne era teamă de vestea că venirea Lui este atât de aproape; pentru că nu ştiam cum urma să fim gata. Să mulţumim Domnului că El poate să ne facă gata!

(Audienţa: „Amin!”)

El dă haina de nuntă. Întotdeauna Cel al cărui este ospăţul de nuntă este Cel care dă haina de nuntă. A Domnului este masa nunţii acum, şi El urmează să vină în curând; iar El spune: „Aici este îmbrăcămintea care te va pregăti să stai în acest loc.” Unii nu vor putea participa la ospăţ pentru că nu au haina de nuntă, dar Domnul o oferă ca pe un dar gratuit tuturor, şi dacă cineva nu o ia, cine este de vină?

Un alt lucru: Credeţi…? Haideţi să lămurim aceasta înainte de a merge mai departe! Aş vrea să ştiu câţi din această sală cred  într-adevăr cu toată sinceritatea inimii lor, că Dumnezeu este în stare să spună exact ceea ce vrea să spună, atunci când spune ceva?

(Audienţa: „Da!”)

Deci când noi citim ceea ce spune El, exact aşa cum spune El în Biblie, aş vrea să ştiu dacă este de vreun folos să deschidem la alte pasaje ale Bibliei şi să căutăm alte texte spre a vedea dacă nu contrazic ceea ce spune primul text. Este Domnul în stare să spună tot ce are de spus, în felul Său, fără a se contrazice pe El Însuşi?

(Audienţa: „Da!”)

Am stăruit asupra acestui lucru suficient. Aşa că nu îmi propun să armonizez texte ale Scripturii în lucrarea pe care o am de făcut la acest institut. Eu cred că totul la Domnul este exact, aşa cum şi este. Eu nu cred că El are nevoie de ajutor din partea mea. Cred mai degrabă că eu am nevoie de ajutorul Său ca să văd că nu se contrazice de fel. Şi cred că dacă ceva îmi pare a fi contradicţie, atunci am nevoie de mai mult din Duhul Său pentru a vedea că nu este nicio contradicţie. Şi în loc de a încerca să armonizez presupusele contradicţii, voi spune că Domnul ştie totul cu privire la aceasta şi voi aştepta până când El îmi va da o lărgime a minţii suficientă pentru a vedea că nu există nicio contradicţie.

Aşa că, doresc să hotărâm acum şi pentru totdeauna, că atunci când citim ceva din Biblie, acel ceva înseamnă exact ceea ce spune, şi nu e nevoie să căutaţi texte în Biblie pentru a vedea dacă nu cumva spun cealaltă faţă. Nu există o altă faţă, totul este una. „Bine, dar, cum veţi explica totul din Biblie atunci când vă întreabă oamenii?” Aici este partea cea grea; oamenii merg şi predică Evanghelia, şi cred că dacă nu pot explica tot ceea ce-i întreabă oamenii, aceasta ar fi o mare discreditare pentru slujirea lor. Nu, domnilor, va fi mai bine să recunoaşteţi că există unele lucruri în Biblie pe care nu le-aţi înţeles încă pe deplin.

Ceea ce cere Domnul de la noi este declarat în 2 Timotei 2:7, şi aceasta este cheia oricărui studiu Biblic; este îndrumarea lui Dumnezeu pentru studiul Bibliei: „Gândeşte-te la ceea ce spun; şi Domnul îţi va da înţelegere în toate lucrurile” (KJV) El ne cere să ne gândim la ceea ce spune El; şi dacă va trebui să ne gândim timp de zece, cincisprezece sau douăzeci de ani pentru a înţelege semnificaţia, vom găsi că a meritat să aşteptăm douăzeci de ani. Nu avem pentru ce să fim dezamăgiţi. Ţineţi minte: cu cât trebuie să vă gândiţi mai mult la un text pentru a afla ce este în el, cu atât va fi mai valoroasă înţelegerea când o veţi găsi. Aşa că, nu este niciodată loc pentru descurajare. De aceea, dacă nu pot măsura adâncimea textului, voi fi bucuros că înţelegerea este atât de adâncă încât atunci când o voi găsi, mă voi bucura cât timp voi trăi.

Tot ce avem de făcut în aceste lecţii este să ne gândim la ceea ce spune El, şi să ne sprijinim pe El pentru a ne da înţelegerea. Aceasta este totul. Aceasta este tot ce pot să fac, şi oricine va face aşa, va câştiga mai mult din text decât cel care nu se gândeşte la ce spune El.

Deci, „neprihănirea lor vine de la Mine, zice Domnul.” Aceasta o spune El?

(Audienţa: „Da!”)

Este un dar al neprihănirii; este vorba de un dar, aşa este?

(Audienţa: „Da!”)

Cum primim noi un dar? „Neprihănirea vine de la Mine”, El o dă. Un dar gratuit. Noi cum o primim?

(Audienţa: „Prin credinţă.”)

Prin credinţă. Prin credinţă. Să păstrăm în minte definiţia credinţei pe care am studiat-o. Nu prin credinţa satanică; aceea nu este deloc credinţă. Ci prin supunere voinţei faţă de Dumnezeu, prin consacrarea inimii pentru El, prin concentrarea afecţiunilor asupra Lui, aceasta este credinţa. Acesta este gândul lui Dumnezeu despre credinţă. Iar când citim prin credinţă şi primim cuvântul credinţei pe care Îl rosteşte în cuvântul Său – acesta înseamnă exact ceea ce spune.

Remarcaţi un lucru: este primită prin credinţă. Este cunoscută prin credinţă. Dar să citim textul şi să vedem că este aşa. Romani 1:17. Versetul 16 vorbeşte despre Evanghelie. „Deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă.” Care este singura cale de a o obţine?

(Audienţa: „credinţa.”)

Nu este dată prin credinţă ca să ducă la fapte, ci este dată prin credinţă şi duce la credinţă. Dar ce este credinţa? Supunerea voinţei noastre Lui, cedarea inimii noastre Lui, concentrarea afecţiunilor asupra Lui. Aceasta este predarea eului şi acceptarea a ceea ce spune Dumnezeu ca adevăr. Cu alte cuvinte, credinţa este pur şi simplu aceasta: atunci când Dumnezeu spune un lucru, iar noi citim, să spunem „Aşa este.” Aceasta este credinţa!

Credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea prin Cuvântul lui Dumnezeu. Romani 10:17. Care este, deci, sursa credinţei?

(Audienţa: „Cuvântul lui Dumnezeu.”)

Cum vine credinţa la noi?

(Audienţa: „Prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu.”)

Credinţa vine la noi prin Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este sursa, izvorul credinţei. De aceea, când este citit Cuvântul, cedaţi în faţa lui şi spuneţi: „Aşa este!” Îl iau aşa cum este spus, fără nicio încercare de a-l explica nici măcar pentru mine însumi. Îl iau aşa cum îl spune Dumnezeu. Îl primesc exact aşa cum îl spune, rămân în el aşa cum îl spune El, şi El îmi va da înţelegerea. Astfel, de ce să nu cred că voi primi prin acest cuvânt, şi din el exact ceea ce Dumnezeu are să-mi dea prin el? Cu siguranţă că voi primi! Acest fel de a proceda nu ne îngăduie să introducem niciun fir de născocire omenească.

Deci, este prin credinţă şi vine prin credinţă. În acest fel o primim. Nu vedeţi că dacă cineva nu înţelege şi începe să pună la îndoială neprihănirea doar prin credinţă, este pentru că sufletul său nu este supus lui Dumnezeu, inima lui nu cedează în faţa lui Dumnezeu, afecţiunile nu-i sunt îndreptate asupra Lui. Acesta este necazul. Toată încurcătura care poate fi în mintea cuiva în ce priveşte îndreptăţirea prin credinţă izvorăşte din inimă, din refuzul de a se supune lui Dumnezeu; aceasta este mintea carnală. După cum am citit într-o altă seară, mintea carnală nu poate s-o înţeleagă, nu poate să o cunoască.

Să deschidem acum la Romani 3:20: „Nimeni nu va fi îndreptăţit înaintea Lui prin faptele Legii” (KJV). Îndreptăţit înseamnă făcut neprihănit, aşa că, ori de câte ori citiţi acest text puteţi pune cuvintele „făcut neprihănit” în loc de „îndreptăţit”, şi aveţi de fapt acelaşi lucru. „Deoarece prin Lege vine cunoştinţa păcatului. Dar acum s-a arătat neprihănirea lui Dumnezeu, fără lege - fiind mărturisită de Lege şi de prooroci - şi anume, neprihănirea lui Dumnezeu, care vine prin credinţa lui Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred”, şi apoi fac tot ce pot mai bine.

(Audienţa: „Nu, ci, nu este nicio deosebire.”)

„Pentru toţi şi peste toţi cei care cred; căci nu este nicio deosebire: pentru că toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (KJV).

Acum versetul: „Şi sunt îndreptăţiţi (făcuţi neprihăniţi)” Cum?

(Audienţa: „Fără plată.”)

„Sunt făcuţi neprihăniţi fără plată.” (KJV) Aşa este?

(Audienţa: „Da!”)

Este aşa?

(Audienţa: „Amin!”)

Să mulţumim Domnului că este aşa! Haideţi să o primim chiar acum!

(Audienţa: „Amin!”)

„Şi sunt făcuţi neprihăniţi fără plată prin harul Său.” Să ne oprim la cuvântul „har”, şi să deschidem la Romani 11:6, unde citim după cum urmează: „Şi dacă este prin har atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har.” Şi dacă harul nu mai este har, ce s-ar face oamenii din această lume? Dacă harul lui Dumnezeu ar dispare ce s-ar întâmpla cu noi?

(Voce: „Am dispărea şi noi.”)

Da! Fraţilor, să ne supunem! Haideţi să ne supunem! „Şi dacă este prin fapte nu mai este prin har; altminteri fapta n-ar mai fi faptă.” Faptele omului dispar cu totul dacă fapta nu mai este faptă. Vedeţi atunci ce se întâmplă cu omul care alege această cale?

Romani 3:24: „Şi sunt îndreptăţiţi fără plată prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să declare neprihănirea Lui” (KJV). A cui neprihănire?

(Audienţa: „A lui Dumnezeu.”)

Pe cine a rânduit Dumnezeu ca să declare neprihănirea Lui?

(Audienţa: „Pe Hristos.”)

Da! „Pentru absolvirea de păcatele din trecut, prin îndelunga răbdare a lui Dumnezeu; pentru ca în vremea de acum, să-Şi declare neprihănirea Lui.” Când să o declare?

(Audienţa: „Acum.”)

Adică acum, chiar acum, în seara aceasta?

(Audienţa: „Da!”)

Chiar acum, la ora nouă fără patru minute?

(Audienţa: „Da!”)

Neprihănirea Lui?

(Audienţa: „Da!”)

Slavă Domnului! „Pentru absolvirea de păcatele din trecut, prin îndelunga răbdare a lui Dumnezeu; pentru ca în vremea de acum să-Şi declare neprihănirea Lui.” Veţi pleca din această sală, cu acest lucru înţeles? Vreau să vă întreb, dacă cineva iese din sală fără a înţelege acest fapt, care poate fi cauza?

(Voce: „Necredinţa.”)

Cine este de vină?

(Voce: „Omul însuşi.”)

Haideţi să nu facem aşa! Domnul vrea să primim ploaia târzie. Dar se poate să o cerem, şi atunci când vine să nu o primim aşa cum o dă El, pentru că nu vine chiar aşa cum ne-am gândit noi că va veni. Nu este treaba noastră felul în care vine. Partea Lui este să o dea, iar partea noastră să avem discernământ de a vedea că El este Cel care o dă.

„Pentru ca, în vremea de acum, să-Şi declare neprihănirea Lui în aşa fel încât să poată fi drept.” Să poată fi neprihănit. Oh, El este drept în felul acesta; nu este pus în încurcătură; nu este adusă dizgraţia asupra Lui; „(…) să poată fi drept, şi totuşi să îndreptăţească pe cel ce crede în Isus.” (KJV). Iar dacă Dumnezeu îndreptăţeşte, aş vrea să ştiu ce drept are cineva să condamne? El îndreptăţeşte; El poate să o facă; El a stabilit lucrurile astfel încât poate să îndreptăţească şi în acelaşi timp să fie drept - să fie drept atunci când îndreptăţeşte. Aşa că, să-L lăsăm să lucreze în felul Său! Legea lui Dumnezeu este satisfăcută; de aceea să ne bucurăm!

(Audienţa: „Amin!”)

Vă pot spune că atunci când am înţeles că prin împlinirea acestui lucru Dumnezeu a fost îndreptăţit şi Legea Lui a fost satisfăcută, m-am bucurat mult.

Să citim mai departe: „Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. Pentru că noi credem că omul este îndreptăţit (făcut neprihănit) prin credinţă, fără faptele Legii.” (KJV) Este aceasta o concluzie corectă?

(Audienţa: „Da!”)

Este corectă?

(Audienţa: „Da!”)

Cine a tras-o? A cui concluzie este?

(Audienţa: „A lui Dumnezeu.”)

Să Îl lăsăm să lucreze în felul Său. Nu poate El să argumenteze corect? „Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? Dacă strămoşul nostru Avraam a fost îndreptăţit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.” Dar la ce bun să se laude cineva, dacă nu se poate lăuda înaintea lui Dumnezeu? Avem nevoie de ceva cu care să ne putem lăuda, când cerurile se vor deschide, iar faţa lui Dumnezeu va străluci în inimile oamenilor. Avem nevoie de acel ceva în care ne putem lăuda pe drept. Vă spun că Dumnezeu ne dă acest ceva, şi anume neprihănirea Lui.

„Căci ce zice Scriptura? Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i  s-a socotit ca neprihănire.” Ce spune aici? Avraam a crezut pe Dumnezeu şi aceasta (…)”, aceasta, aceasta; aceasta ce?

(Audienţa: „Credinţa.”)

Aceasta, ce?

(Audienţa: „A crezut pe Dumnezeu.”)

Ce i-a adus faptul că L-a crezut pe Dumnezeu?

(Audienţa: „Neprihănire.”)

Cine i-a socotit credinţa ca neprihănire?

(Audienţa: „Dumnezeu.”)

A făcut Dumnezeu o greşeală?

(Audienţa: „Nu!”)

Fie că înţelegem sau nu, Dumnezeu a făcut aceasta, şi El a fost drept făcând aceasta. A fost complet neprihănit; El a zis aşa. Noi nu am fost în înfăptuirea acestui lucru; noi nu aveam intenţia de a-l realiza. Noi nici nu l-am fi putut înfăptui chiar dacă am fi încercat. Vă spun din nou fraţilor, haideţi să-L lăsăm să lucreze în felul Său; iar când Îl vom lăsa să lucreze în felul Său şi noi vom fi pe calea Lui, totul va fi bine şi nu vom avea de ce să ne fie teamă.

Ce anume i s-a socotit lui Avraam ca neprihănire? A crezut pe Dumnezeu şi Dumnezeu a zis : „Avraame, eşti neprihănit!” Acest lucru este spus de trei ori în acest scurt pasaj. Ce anume i s-a socotit ca neprihănire? A crezut pe Dumnezeu. Aceasta, aceasta, aceasta. „Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când celui ce nu lucrează (…).” Aşa spune textul?

(Audienţa: „Da!”)

A spus Dumnezeu în acest fel?

(Audienţa: „Da!”)

„(…) ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit (…).” Dar aceasta este din nou solia către Laodicea? Nenorocit, sărac, orb şi gol; acesta este felul de oameni pe care Dumnezeu îi îndreptăţeşte. „ (…) credinţa lui i s-a socotit ca neprihănire.” Celui păcătos, credinţa lui îi este socotită ca neprihănire. Ce i s-a socotit?

(Audienţa: „Credinţa ca neprihănire.”)

Şi aceasta înseamnă să crezi că Dumnezeu îndreptăţeşte pe oamenii păcătoşi? Va aduce aceasta neprihănire omului?

(Audienţa: „Da!”)

Dacă mărturiseşte că este păcătos şi apoi crede că Dumnezeu face neprihăniţi pe acest fel de oameni. Da într-adevăr!

Eu nu pot spune cum, nu pot să înţeleg cum se face. Ştiu că este aşa, şi mă bucur atât de mult că este aşa, încât nu-mi fac griji dacă voi înţelege vreodată sau nu. Domnul vrea să avem ceea ce ne dă El. Haideţi să primim! Timpul s-a scurs şi vom începe din nou exact de aici. Dar nu uitaţi ce anume i s-a socotit lui Avraam ca neprihănire; şi dacă „suntem ai lui Hristos, suntem sămânţa lui Avraam.”

Note de subsol:

[1]. N.r. Cartea a fost scrisă de Hannah Whitall Smith, o scriitoare activă într-o mișcare de redeșteptare apărută în cadrul comunităților metodiste din Statele Unite. Cu referire la carte George Knight afirmă că „(…) Review  a făcut o publicitate atractivă pentru ea în 1896. În acel timp atât Pacific Press, cât și Review and Herald Publishing Association promovau cartea, care rapid a devenit o binecunoscută scriere despre sfințire.” - A.T. Jones Point Man on Adventism’s Charismatic Frontier, Review and Herald Publishing Association, 2011, p. 192. Herbert E. Douglass a surprins și el utilizarea acestei cărți în rândul adventismului și a făcut o observație corectă în ce privește conținutul cărții și solia neprihănirii predicată de Jones și Waggoner: „(…) mesajele ei (N.r. ale lui Ellen White) demonstrează cu claritate că «cea mai prețioasă solie» nu era doar o redescoperire a accentului secolului al XVI-lea și nici un împrumut de la accentul metodist din secolul al XIX-lea, ca cel reprezentat de The Christian’s Secret of a Happy Life, scrisă de Hannah Whitall Smith.” - Messenger of the Lord, Pacific Press Publishing Association, 1998, p. 197

[2]. N.r. Pentru George Knight, predicarea lui Jones și a altor predicatori ai neprihănirii prin credință din adventism, nu era decât o altă mișcare de agitare a sfințirii complete, caracteristică și altor biserici, în special cea metodistă, de unde pornise mișcarea sfințirii. Vezi A.T. Jones Point Man on Adventism’s Charismatic Frontier, „The Adventist Holiness Movement”, pp. 191-195. O astfel de prezentare a faptelor nu poate decât să sperie cititorul, considerându-l pe Jones un element al unei mișcări frenetice, dar fără fundament biblic. Însă orice cititor atent, lipsit de superficialitate și fără părtinire, va observa că Jones, care se delimita de una din cele mai reprezentative cărții ale mișcării sfințirii - cartea lui Hannah Whitall Smith - confirmat de Ellen White ca sol al lui Dumnezeu, îndrepta oamenii spre neprihănirea lui Dumnezeu care se obține prin credință, care era prezentată în Biblie și despre care Ellen White a spus că este «cea mai prețioasă solie».

[3]. N.r. Vezi Calea către Hristos, p. 63.

[4]. N.r. La sfârșitul celei de a șasea prezentări din „The Promise of the Holy Spirit”, W.W. Prescot a spus: „Dumnezeu dorește ca Hristos să locuiască prin credință în inimile noastre și să foloseacă acum sabia Duhului împotriva întregii puteri a vrăjmașului, tot așa de eficient ca atunci. Dar trebuie ca El să o foloseacă, ca și atunci, pentru că este sabia Duhului. Și Duhul trebuie să-și folosească propria sabie ca să poată fi folosită în siguranță și cu folos. Conform gândirii mele, lecția din această oră este foarte importantă și imprimă în mințile noastre nevoia actuală; că dacă ar trebui să mergem să folosim cuvântul lui Dumnezeu, cu putere, pentru a convinge sufletele, pentru corectarea răului, pentru disciplinare, conform cu neprihănirea, Duhul lui Dumnezeu trebuie să locuiască în noi, adică, Hristos în noi prin Duhul Său, cu o prezență care este mai personală decât atunci când a fost aici pe pământ.” - General Conference Daily Bulletin, 22 februarie 1893, p. 342.