General Conference Daily Bulletin
Vineri, 24 februarie 1893

Nu de mult am primit o scrisoare de la fratele Starr din Australia. Voi citi două sau trei fraze deoarece sunt binevenite chiar în acest moment în lecţiile noastre:

„Sora White spune că suntem în timpul ploii târzii de la întâlnirea de la Minneapolis încoace.”

Tocmai acest lucru l-am văzut în studiul acestor lecţii, nu este aşa? Fraţilor, cât de mult să mai aştepte Domnul ca să o primim? El a încercat în aceşti patru ani să ne facă să primim ploaia târzie. Cât timp va mai aştepta până când o vom primi? Acum subiectul se va lega direct de cel al fratelui Prescott[1], iar relatarea lui este pur şi simplu începutul lecţiei mele; iar el a chemat pe fiecare, să facă ceea ce ar fi trebuit să facă acum patru ani.

Ceva se va face. Cei care Îl vor căuta pe Domnul în acest fel, cei care vor primi solia Lui în acest fel, vor obţine ceea ce El vrea să dea. Cei care nu vor face aceasta, vor fi lăsaţi singuri, iar când vor fi lăsaţi singuri, vor fi lăsaţi pentru totdeauna. Aceasta este grozăvia situaţiei la această întâlnire; aceasta este ceea ce dă întâlnirii caracterul ei înfricoşător. Pericolul este că vor fi unii care au rezistat soliei timp de patru ani sau probabil unii care nu au rezistat atât de mult, dar care acum nu vor reuşi să o primească aşa cum o dă Domnul, şi atunci Domnul va trece pe lângă ei. O hotărâre va fi luată de Domnul, de noi înşine de fapt, la această întâlnire. De care parte veţi fi găsiţi?

Iată încă ceva care arată acelaşi lucru pe care l-am studiat în seara trecută în lecţia noastră, şi anume a primi Cuvântul lui Dumnezeu chiar aşa cum este, exact aşa cum îl rosteşte El, fără nicio îndoială din partea noastră. Fratele Starr spune că a vorbit într-o zi cu sora White despre îngerii[2] care erau la muntele Sinai la darea Legii, şi el spune următoarele:

„Ea a văzut că îngerii, de zece mii de ori zece mii, şi mii de mii, înconjurau poporul lui Dumnezeu care era adunat la poalele muntelui, fiind în jurul lor şi peste tot deasupra lor, făcând astfel un imens cort viu din care a fost îndepărtat orice înger rău; pentru ca niciun cuvânt care urma să vină prin vocea lui Isus să nu fie alterat în vreo minte sau ca să nu fie sugerată nicio îndoială, sau vreun rău vreunui suflet.”

De aceasta avem nevoie aici.

(Audienţa: „Amin!”)

Ceea ce avem nevoie aici este ca fiecare să-şi înalţe rugăciunea lui, pentru el, către Domnul ca să ne acopere cu un cort de acest fel la acest institut, încât atunci când sunt citite cuvintele Domnului, niciunul să nu fie alterat în vreo minte faţă de felul în care îl spune Dumnezeu, şi pentru ca să nu poată fi sugerată nicio îndoială şi niciun rău niciunui singur suflet; ci fiecare să putem primi exact ceea ce spune Domnul în felul Său, aşa cum spune El şi aşa cum înţelege El.

Apoi, mai departe din scrisoarea fratelui Starr:

„Într-o ultimă mărturie adresată unei persoane de aici, sorei White i s-a interzis să i-o trimită în scris, ci a trebuit să i-o citească personal; pentru motivul că îngeri răi lucrează înlocuind cuvintele în înţelesul celui căruia îi sunt scrise. Alte cuvinte sunt rostite în urechile lui şi el primeşte o înţelegere tocmai opusă celei intenţionate de Dumnezeu.”

Dacă acel om are nevoie de aceasta, este el singurul din lume care are o astfel de nevoie? Dacă Satana lucrează în acest fel, se mărgineşte numai la Australia? Nu avem nevoie de urechi unse ca să putem auzi, tot aşa cum avem nevoie de ochi unşi? Nu ni se adresează nouă cuvântul lui Isus: „Fiţi atenţi cum auziţi!”?

Iată un alt exemplu: un frate a fost atras în legături strânse cu anumite societăţi secrete, şi a înaintat până când era aproape de a primi cel mai înalt grad. A venit pentru el o mărturie de la Dumnezeu; Dumnezeu a prezentat cazul acesta sorei White, ca pe al unui om aflat pe marginea unei prăpăstii şi pe care îl poţi pune în pericol chiar şi chemându-l să se întoarcă. Sora White a întrebat pe Domnul ce putea să facă ea pentru el, şi pe dată ce s-a rugat, îngerul i-a zis:

„Spune-i parola! Dă-i parola de intrare în societatea cerească: «Isus Hristos, şi El răstignit.»”

Care este parola de intrare în societatea cerească?

(Audienţa: „Isus Hristos şi El răstignit.”)

Acesta este singurul lucru despre care trebuie să ştim totul. Aceasta este solia Sa către lume: „Isus Hristos şi El răstignit!”; acesta este paşaportul.

Acum să deschidem din nou la Romani capitolul 4. Avem nevoie să citim despre neprihănirea lui Dumnezeu, şi în timp ce citim despre ea, avem nevoie să o primim exact aşa cum o rosteşte Domnul. Nu uitaţi: avem nevoie acum de acel cort de îngeri deasupra noastră şi în jurul nostru, pentru ca niciun cuvânt să nu poată fi pervertit în înţelegerea noastră. Avem nevoie să primim fiecare cuvânt aşa cum îl dă El.

„Ce vom zice dar că a primit, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? «Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.»” Ce anume i s-a socotit lui Avraam ca neprihănire?

(Audienţa: „A crezut pe Dumnezeu.”)

Când Dumnezeu a spus ceva, Avraam l-a crezut. El a zis: „Aşa este.” Ce i-a spus Domnul lui Avraam? Să deschidem şi să citim, fiindcă este important pentru noi. Geneza 15:4-6: „Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: «Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.» Şi după ce l-a dus afară i-a zis: «Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.» Şi i-a zis: «Aşa va fi sămânţa ta.» Avraam a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.”

Credeţi că Avraam a devenit neprihănit doar în acest fel?

(Audienţa: „Da!”)

În mod sincer, credeţi?

(Audienţa: „Da!”)

Ştiţi că a devenit astfel neprihănit?

(Audienţa: „Da!”)

Domnul l-a chemat pe Avraam şi i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele dacă poţi; aşa va fi sămânţa ta.” Avraam a zis: „Amin!” Aşa este în ebraică, Avraam a zis: „Amin!” Şi Domnul a spus: „Tu eşti drept.”

Credeţi că a fost o tranzacţie aşa de simplă? Este ca şi cum Dumnezeu ne-ar chema afară, şi ne-ar spune: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Da, aşa va fi cutare şi cutare lucru. Iar noi am spune: „Amin!” Şi El ar spune: „Eşti neprihănit.” Să zicem că Domnul ne cheamă afară în noaptea aceasta. Nu, El poate să o facă fără să ne cheme afară. L-a chemat afară pe Avraam pentru a-i arăta stelele; dar nouă poate să ne arate păcatele fără a ne chema afară. V-a arătat El o mare mulţime de păcate? A făcut-o?

(Audienţa: „Da!”)

El zice: „Cele pe care nu poţi să le numeri, se vor face albe ca zăpada!” Ce spuneţi?

(Audienţa: „Amin!”)

Iar Domnul ce spune?

(Audienţa: „Sunteţi neprihăniţi.”)

Sunteţi?

(Voce: „Da!”)

Devin oamenii neprihăniţi aşa de simplu? Este aşa de simplă tranzacţia?

(Audienţa: „Da!”)

Amin! Să mulţumim Domnului! Să deschidem din nou la Romani capitolul 4 şi să reţinem versetul în care ne este spus acest lucru. Romani 4:23, 24: „Dar nu numai pentru el este scris că i-a fost socotită ca neprihănire; ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi, pe Isus Hristos, Domnul nostru.”

Unii dintre fraţi au spus în această dimineaţă la întâlnirea socială, că în seara trecută s-au simţit ca şi cum ar fi vrut să laude pe Domnul cu voce tare, dar s-au gândit că mai bine să nu o facă. „Nu stingeţi Duhul.” Dacă vreţi să lăudaţi pe Domnul pentru ceva, Domnul vă spune să o faceţi. Am putea să începem acum, dar şi în orice alte ocazii, ca adventiştii de ziua a şaptea să-L laude pe Domnul sau să spună: „Domnul fie lăudat!” în timpul adunării. Am putea să începem să facem acest lucru aici ca şi în orice altă parte.

Avraam a crezut ceea ce i-a spus Domnul. Şi dacă noi credem ceea ce ne spune Domnul, vom obţine aceleaşi rezultate. Nu există anumite lucruri speciale pe care le spune Domnul şi pe care trebuie să le credem pentru a fi neprihăniţi. Orice spune El, crede, iar El va spune: „Eşti drept.” Este adevărat că atunci când Domnul spune un lucru El este drept?

(Audienţa: „Este.”)

Atunci, dacă şi eu spun că este aşa, eu nu sunt drept?

(Audienţa: „Ba da!”)

Ce anume mă poate împiedica să fiu drept? Puteţi spune? Repet: când Domnul spune un lucru, este El drept?

(Audienţa: „Da!”)

El este drept în ceea ce spune; iar dacă şi eu spun: „Aşa este!”; dacă eu spun „Amin!”; dacă spun: „Aşa să fie!”; dacă spun: „Da, este adevărat!”, atunci eu nu sunt drept? Ba da! Nu sunt drept la fel cum şi El este drept? Cu siguranţă că sunt! Poate chiar El să spună că greşesc?

(Audienţa: „Nu!”)

El spune ceva, iar eu spun acelaşi lucru; poate să spună El că greşesc?

(Audienţa: „Nu!”)

Atunci când voi spuneţi acelaşi lucru, poate El să spună că greşiţi?

(Audienţa: „Nu!”)

Ei bine, dacă suntem în situaţia în care Domnul Însuşi nu poate spune că suntem greşiţi, aş vrea să ştiu care este motivul pentru care nu suntem drepţi? A crede pe Dumnezeu, ne pune în aceeaşi situaţie în care l-a pus şi pe Avraam. Aş vrea să ştiu atunci, ce poate să ne ţină în afara cerului? Ce poate să ne ţină, în afara împărăţiei lui Dumnezeu?

Singurul lucru care poate să ne ţină în afara împărăţiei lui Dumnezeu este să spunem Domnului că El minte; iar dacă încetăm să mai spunem aşa, atunci vom intra în cer. E nevoie ca oamenii să înceteze să mai spună Domnului că El minte. „Cel care nu-L crede pe Dumnezeu, Îl face mincinos.” Dar oricine Îl face pe Dumnezeu mincinos, el însuşi este mincinos, iar mincinoşii nu pot intra în împărăţia lui Dumnezeu „Afară sunt mincinoşii (…)” şi toţi ceilalţi oameni la care se referă Apocalipsa 21:8, 27 şi 22:15. Deci lucrul pe care avem nevoie să-l facem, este să încetăm să mai minţim. Să părăsim minciuna chiar acum. Să încetăm să mai minţim. Indiferent ce spune Domnul, voi să spuneţi: „Aşa este.”

Nu vedeţi că aceasta este toată povestea, şi este tocmai ideea pe care fratele Haskell se străduia să ne-o insufle aici în lecţiile noastre, şi anume că există mântuire în fiecare rând al Scripturii[3]? Pentru că Dumnezeu o spune, nu? Ei bine, când Dumnezeu spune, şi noi spunem la fel, suntem neprihăniţi, aceasta e tot. Dumnezeu i-a spus acele cuvinte lui Avraam; Avraam a zis: „Amin, aşa este, primesc aceste cuvinte.” Aceasta dovedeşte că există mântuire în fiecare rând al Scripturii, în orice cuvânt pe care îl spune Dumnezeu.

Capitolul 4 din Romani spune mai mult despre ceea ce a spus Avraam, sau mai degrabă despre ceea ce a gândit el. Romani 4:20-22: „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. De aceea, credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” După cum am citit în seara trecută din Romani capitolul 3, Isus a fost rânduit ca să fie o jertfă pentru păcatele din trecut: „Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte în vremea îndelungatei răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca în vremea de acum, să-şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.” Ideea este că Dumnezeu este neprihănit când face acest lucru; aceasta este suficient; El a împlinit orice cerinţă. Astfel, El poate în mod desăvârşit să îndreptăţească pe cel ce crede în Isus. Poate în mod desăvârşit să facă neprihănit pe cel ce crede în Isus. El a făgăduit că va face aceasta pentru oricine va crede în Isus. Ei bine, credeţi că El poate să împlinească ceea ce a promis? A promis El să facă acest lucru?

(Audienţa: „Da!”)

Credeţi că El poate să împlinească ceea ce a promis?

(Audienţa: „Amin!”)

Poate?

(Audienţa: „Da!”)

Amin! Credinţa aceasta vă este socotită ca neprihănire.

(Audienţa: „Mulţumim Domnului.” „Slavă Domnului.” „Domnul fie lăudat.”)

Asta este toată povestea!

(Audienţa: „Domnul fie lăudat.”)

Totul este destul de simplu, dar partea cea rea este că noi îngăduim atât de mult planurilor lui Satana să mistifice acest adevăr simplu. Aceasta este partea cea rea. Domnul nu doreşte aşa ceva. El doreşte ca totul să fie simplu, aşa cum l-a spus El. Iar El l-a spus atât de simplu încât şi un copilaş îl poate înţelege şi primi. Iar voi, dacă nu-l primiţi ca nişte copilaşi, nu-l puteţi primi. Repet, indiferent ce spune Dumnezeu sau când spune; orice spune El, noi, ca şi Avraam, să spunem: „Amin, Doamne cred acest lucru! Aşa este.” Apoi El spune că sunteţi drepţi (aveţi dreptate). Şi sunteţi drepţi.

Să citim mai departe din Romani 4:3-5: „Căci ce zice Scriptura? Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire. Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat, pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.” Crede în Cel ce socoteşte neprihănit pe cine?

(Audienţa: „Pe păcătos.”)

Cine este cel pe care îl îndreptăţeşte Domnul?

(Audienţa: „Cel păcătos.”)

Cel păcătos. Mă bucur de acest lucru, pentru că mă asigură de salvarea mea veşnică. Dacă ar fi fost altfel, nu ar fi existat speranţă pentru mine. Dacă Dumnezeu ar îndreptăţi oameni care sunt pe jumătate sfinţi, aş fi lăsat pe dinafară. Dacă El ar îndreptăţi oameni care au măcar un lucru bun, aş fi lăsat pe dinafară. Dacă El ar îndreptăţi oameni care au măcar ceva cât de puţin bun al lor, atunci aş fi lăsat pe dinafară. Dar, mulţumesc Domnului, El este atât de bun, El mă iubeşte atât de mult, El are o putere atât de minunată, puterea divină a neprihănirii Lui este atât de mare, încât atunci când rosteşte cuvântul asupra unui păcătos atât de corupt cum sunt eu, mă face din ce în ce mai neprihănit în faţa lui Dumnezeu.

(Audienţa: „Amin!”)

Aceasta este valoarea cuvântului lui Dumnezeu; „neprihănire”.

Şi pentru că El este atât de bun, pentru că există o astfel de putere divină în neprihănirea Lui, pentru că El îndreptăţeşte pe cei păcătoşi, eu am siguranţa deplină a mântuirii Lui veşnice. Ce mă mai poate împiedica să fiu fericit? Vă puteţi imagina ceva ce m-ar putea opri să fiu fericit? Vă puteţi imagina ceva ce v-ar putea opri pe voi să fiţi fericiţi? Nu este destul să fiu eu fericit; vreau ca şi voi să fiţi fericiţi; eu pot îngriji de partea mea.

(Audienţa: „Eu sunt fericit.”)

Amin!

„Celui ce nu lucrează.” Da, dacă s-ar cere fapte eu nu aş putea face suficiente. Dacă s-ar cere vreo faptă, aş fi lăsat pe dinafară. Dar, oh, aşa cum am citit într-o altă seară, „voi v-aţi vândut pe nimic” şi „sunteţi răscumpăraţi fără bani”. Dar nu fără preţ, căci El a plătit preţul. Binecuvântarea este că El a fost nespus de bogat pentru a putea plăti preţul, iar o altă binecuvântare este că El a fost nespus de bun ca să dea toate bogăţiile Sale pentru a plăti preţul, ca să mă poată avea. El mă poate avea.

Am auzit fraţi spunând: „Mulţumesc Domnului că am încredere în El.” Eu mulţumesc Domnului că El are încredere în mine. Cred că este destul de puţin ca un om, pentru care Domnul face atât de multe, să aibă încredere în Domnul; dar gândiţi-vă, ca Domnul să facă o aşa investiţie grozavă în mine cu încrederea că va obţine rezultatul valoros al ei, încrederea Lui în mine nu o pot înţelege. Este prea minunată pentru mine. Sunt recunoscător că Domnul a avut atât de multă încredere atunci când a riscat pentru mine. Pentru acest motiv sunt atât de fericit încât nu ştiu cum să fiu altfel. Fraţilor, Domnul este bun!

(Audienţa: „Amin!”) Să ne încredem în El!

„Până şi David descrie binecuvântarea omului acela.” (KJV) Eu aş spune la fel. Binecuvântarea omului „pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit”. Fraţilor, voi cunoaşteţi binecuvântarea acelui om? Sau sunt unii în această sală care cunosc doar nefericirea acelui om, care încearcă să obţină neprihănirea prin fapte? Nu există nicio binecuvântare (fericire) în acest fel. Biblia nu descrie nicio binecuvântare de acest fel. Pe această cale este doar nefericire, şi voi ştiţi aceasta. Dar Dumnezeu descrie binecuvântarea omului pe care Dumnezeu îl socoteşte neprihănit fără fapte, zicând: „Oh, binecuvântarea omului.” În acest fel a spus David, în limbajul Său, dar în limbajul nostru este tradus simplu: „Fericit este omul.” Oh, fericirea omului ale cărui fărădelegi sunt iertate şi ale cărui păcate sunt acoperite.

Este o fericire pentru acel om!; vă spun că este! Oh, fericirea omului căruia Domnul nu-i ţine în seamă păcatul! Căruia Domnul nu-i ţine în seamă păcatul pentru că a primit darul lui Isus Hristos şi tot ceea ce a dat Dumnezeu în El. Iar atunci când priveşte la el, Îl vede pe Isus Hristos; nu mai ţine de fel în seamă păcatul acelui om. Oh, fericirea omului căruia Domnul nu-i ţine în seamă păcatul!

„Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa i-a fost socotită ca neprihănire.” Aici, în aceste nouă versete, de trei ori repetă Domnul despre credinţă că este socotită ca neprihănire. Vă rog să observaţi aceasta! „Avraam a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” „Celui ce crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.” „Căci zicem că lui Avraam credinţa i-a fost socotită ca neprihănire.” Fraţilor, să facem aşa cum a făcut Avraam; să spunem „Amin!”

(Audienţa: „Amin!”)

Deplin încredinţaţi că ceea ce Dumnezeu făgăduieşte poate să şi împlinească.

(Audienţa: „Amin!”)

Apoi să mulţumim Domnului că ne socoteşte neprihănirea şi ne face liberi.

„Dar când i-a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur?” Nu a trebuit să se taie împrejur el şi toată casa lui, înainte de a putea fi neprihănit?

(Audienţa: „Nu!”)

„După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.” Pe când era dintre neamuri. Aşa este?

(Audienţa: „Da!”)

Avraam a fost socotit neprihănit pe când era dintre neamuri?

(Audienţa: „Da!”)

Pe când era un păgân?

(Audienţa: „Da!”)

Înainte de a fi tăiat împrejur? „Apoi a primit ca semn tăierea împrejur ca o pecete a acelei neprihăniri” pe care o avea?

(Audienţa: „A acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă”).

Nu este scris că a primit semnul tăierii împrejur, ca o pecete a neprihănirii pe care o avea?

(Audienţa: „Nu; «ca o pecete a neprihănirii pe care o căpătase prin credinţă.»”)

Da domnilor! Da, el „a primit semnul tăierii împrejur, ca o pecete a neprihănirii pe care o căpătase prin credinţă.”

(Audienţa: „Amin!”)

O pecete a neprihănirii pe care o căpătase prin credinţă; nu a neprihănirii pe care o avea, ci a acelei neprihăniri pe care o primise prin credinţă; deoarece neprihănirea pe care o avea, venea prin credinţa pe care o avea.

„Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur.” Sunteţi voi aceştia? Tatăl tuturor celor care cred pe Dumnezeu.

(Audienţa: „Amin!”)

Al tuturor celor care cred. Aşa este?

(Audienţa: „Da!”)

Ca să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta. Pentru ce este El tatăl tuturor celor care cred? „Ca adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta.” „Tatăl tuturor celor care cred.” Nu e de mirare că Avraam nu putea să-i numere. Doar mintea lui Dumnezeu ar putea număra sămânţa lui Avraam. Ei sunt nenumăraţi ca şi stelele, dar despre stele este spus: „El le cheamă pe toate pe nume.” El poate să ne numere, ne cunoaşte pe nume, şi mai mult, ne va da un nume nou. Vă spun fraţilor că Domnul ne iubeşte! Chiar ne iubeşte!

„În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă.” Aşa este?

(Audienţa: „Da!”)

„Căci dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită; pentru că Legea aduce mânie.” O face?

(Audienţa: „Da!”)

O face acum?

(Audienţa: „Da!”)

Atunci, cât de multă neprihănire poate obţine un om din Lege?

(Audienţa: „Niciun pic.”)

Legea nu este pentru aşa ceva; pentru că „Legea aduce mânie”.

„Şi unde nu este Lege, acolo nu este nici călcare de lege. De aceea moştenirea este prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie sigură.” (KJV) Oh, Domnul vrea ca făgăduinţa Lui să fie sigură pentru noi, da? Şi pentru ca să fie sigură, cum a făcut-o? „Prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie sigură.” Gândiţi-vă cu atenţie la aceasta! Voi spune rar. Moştenirea este „prin credinţă, pentru ca să fie prin har”. Ce înseamnă acest „pentru ca”? Doar în acest fel, numai aşa se poate. „Pentru ca să fie prin har.” Deci este prin har?

(Audienţa: „Da!”)

Este prin credinţă, pentru ca să fie prin har; pentru ce? „Pentru ca făgăduinţa să fie sigură.” Deci cel care primeşte ceva de la Dumnezeu prin credinţă, poate fi sigur de acel ceva?

(Audienţa: „Da!”)

Iar cel ce vrea să primească ceva de la Dumnezeu în vreun alt fel decât prin credinţă, niciodată nu poate fi sigur că are acel lucru, deoarece, de fapt nici nu îl are. Nu vedeţi aceasta?

(Audienţa: „Ba da!”)

Să primim deci, prin credinţă.

„Moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie sigură pentru toată sămânţa.”

(Audienţa: „Amin!”)

Pentru toţi. Pentru toţi. „Pentru ca făgăduinţa să fie sigură pentru toată sămânţa lui Avraam; nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.” Ce face Dumnezeu?

(Audienţa: „Înviază.”)

Ce este aceasta?

(Audienţa: „Face să trăiască.”)

Dă viaţă celor morţi. „Cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi.” Când El cheamă un lucru care nu este ca şi cum ar fi, atunci acel lucru există?

(Audienţa: „Da!”)

Nu a făcut El la fel când a creat lumea? Nu era lume; El a chemat-o; şi atunci?

(Audienţa: „A fost.”)

Nu era lumină; El a chemat lumina: „Şi a fost lumină.”

În mine nu este neprihănire; nu este decât păcat; nu este decât necurăţie; Dumnezeu a trimis pe Acelaşi care a rostit cuvântul şi lumea s-a arătat; Acelaşi care a rostit cuvântul „Lumină” şi a apărut lumina; a trimis pe Acelaşi Unul ca să rostească neprihănirea în locul acestui trup al păcatului.

(Audienţa: „Domnul fie lăudat.”)

În acest loc, în acest trup, în acest caracter al păcatului, El cheamă ceea ce nu este ca şi cum ar fi, şi, mulţumim Domnului, este!

(Audienţa: „Amin!”)

În acest loc în care este doar necurăţie, El a trimis pe Singurul binecuvântat ca să rostească sfinţenia şi El cheamă acest lucru care nu este ca şi cum ar fi şi, mulţumiri fie aduse atotputerniciei Lui, există!

(Audienţa: „Amin!”)

Există!

„Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: «Aşa va fi sămânţa ta.» Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit - avea aproape o sută de ani - nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că ce făgăduieşte El, poate să şi împlinească. De aceea credinţa aceasta «i-a fost socotită ca neprihănire». Dar nu numai pentru el este scris că «i-a fost socotită ca neprihănire«; ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră.” (KJV) El a înviat pentru ca noi să putem fi îndreptăţiţi[4]; a înviat pentru îndreptăţirea noastră. Eu Îl voi lăsa să-şi împlinească scopul pentru care a înviat dintre cei morţi. El ştie cum să o facă, şi poate să o facă; iar eu Îl voi lăsa.

Acum capitolul 5 din Romani: „Deci, fiindcă suntem îndreptăţiţi, prin credinţă.” Ce spuneţi?

(Audienţa: „Amin!”)

Deci, fiindcă suntem făcuţi neprihăniţi, fiindcă suntem îndreptăţiţi prin credinţă, „avem pace cu Dumnezeu”. Şi ştiu acest lucru; voi nu? Avem pace cu Dumnezeu. El spune aşa. Deci, aşa este! Chiar dacă nu a fost aşa, acum este aşa. Chiar dacă nu a fost aşa, este aşa după ce El cheamă acele lucruri care nu sunt ca şi cum ar fi. Noi nu putem înţelege acest lucru. Dar putem să-l cunoaştem. Eu îl cunosc, ştiu că este aşa; şi este tot ce am nevoie.

„Deci, fiindcă suntem îndreptăţiţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har.” Cum intrăm în această stare de har? Prin credinţă. Şi am intrat, mulţumim Domnului! „În care suntem.” Sunteţi în ea într-adevăr?

(Audienţa: „Da!”)

El spune aşa; este aşa. El spune aşa şi este aşa. El spune că suntem în această stare de har, şi suntem, mulţumim Domnului! „În care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.” Ne bucurăm? El spune că ne bucurăm, şi ne bucurăm. Deoarece, când El spune că ne bucurăm, El are dreptate; iar noi spunem „Amin!”, şi atunci şi noi avem dreptate. „Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre.” Necazuri vor veni foarte uşor, dar nu vor avea nicio putere asupra noastră. „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită” (Romani 8:18), nu doar „faţă de noi”, ci „în noi” (KJV), care va fi o parte din noi. În acest fel vom străluci ca soarele în împărăţia Tatălui nostru.

Aceasta este neprihănirea lui Dumnezeu; în acest fel a primit-o Avraam. Ce este, atunci, binecuvântarea lui Avraam? Ce este?

(Audienţa: „Neprihănire prin credinţă.”)

Cum a primit-o?

(Audienţa: „Prin credinţă.”)

Binecuvântarea lui Avraam nu este primită decât de cel care are neprihănire prin credinţă; aşa este?

(Audienţa: „Da!”)

Să citim acum textul pe care fratele Prescott tocmai l-a citit! Nu contează că l-a citit el. Se încadrează în lecţia mea la fel de bine ca şi într-a lui; şi este oricum doar o singură lecţie. Galateni 3:13, 14: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii.” Ne-a răscumpărat? El spune că a făcut-o; deci a făcut-o. „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se blestem pentru noi; fiindcă este scris: ‚blestemat e oricine este atârnat pe lemn’, pentru ca binecuvântarea lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus.” (KJV)

Pentru ce a fost făcut Hristos blestem, pe lemn? Pentru ca binecuvântarea lui Avraam să poată veni peste voi şi peste mine. Pentru ce ne-a răscumpărat din blestemul Legii? Pentru ca binecuvântarea lui Avraam să poată veni peste voi şi peste mine. Ce este binecuvântarea lui Avraam?

(Audienţa: „Neprihănire prin credinţă.”)

Hristos a murit pentru ca voi şi eu să putem fi făcuţi neprihăniţi prin credinţă. Fraţilor, nu este îngrozitor ca omul să-L jefuiască pe Hristos tocmai de lucrul pentru care El a murit, şi să caute neprihănirea pe o altă cale? Nu este îngrozitor? Fraţilor, să credem în Isus Hristos!

„Pentru ca binecuvântarea lui Avraam să poată veni peste Neamuri, în Hristos Isus.” Deci, suntem răscumpăraţi din blestemul Legii; Hristos a fost făcut blestem pentru noi, pentru ca binecuvântarea lui Avraam să poată veni peste noi. Şi pentru ce vine peste noi? „Aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.”

Când noi ca popor, ca un trup, ca biserică, primim binecuvântarea lui Avraam, ce se întâmplă?

(Audienţa: „Ploaia târzie.”)

Revărsarea Duhului. Aşa este şi individual. Când cineva crede în Isus Hristos, şi obţine neprihănirea care se capătă prin credinţă, atunci primeşte Duhul Sfânt, care este tăierea împrejur a inimii. Iar când întregul popor, ca biserică, primeşte neprihănirea prin credinţă, binecuvântarea lui Avraam, ce mai poate împiedica biserica să primească Duhul lui Dumnezeu?

(Audienţa: „Nimic.”)

În această poziţie suntem. Ce poate împiedica atunci, revărsarea Duhului Sfânt? Ce opreşte revărsarea Duhului Sfânt?

(Audienţa: „Necredinţa.”)

Neprihănirea lui Dumnezeu, care ne lipsește, care se primeşte prin credinţă; aceasta o opreşte; pentru că atunci când aceasta este primită, este dată pentru ca să putem primi prin credinţă Duhul făgăduit. Aşadar, să ne asigurăm că avem binecuvântarea lui Avraam, şi apoi să cerem şi vom primi!

Note de subsol:

[1]. N.r. În predica rostită cu o zi mai înainte, W.W. Prescott a spus: „De ce ar sta cineva afară, refuzând să primească lumina, puterea și binecuvântarea lui Hristos, locuind în el (…). Hristos locuiește înlăuntru prin Duhul care vine la noi. (…) Domnul dorește ca noi să primim chiar acum Duhul Său; El dorește ca inimile noastre să fie deschise tot timpul pentru a-L primi. Inima este deschisă prin mărturisire și pocăință de păcatele noastre, printr-un spirit de căință, printr-un permanent spirit al nevredniciei (…).” - General Conference Daily Bulletin, 23 februarie 1893, „The Promise of the Holy Spirit - no. 7”, pp. 368, 369.

[2]. N.r. G.B. Starr a descris cele povestite de Ellen White și în manuscrisul Sixty-Two Years in the Highest University, unde spune: „Călătorind într-o zi cu sora White spre Aukland, Noua Zeelandă, am întrebat-o dacă are vreo lumină în legătură cu rolul pe care l-au avut îngerii în darea Legii pe Muntele Sinai. I-am menționat textul din Galateni 3:19 unde se spune: «Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină ‚Sămânţa’ căreia Îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor.” I-am explicat că am înțeles că Legea a fost spusă pe Muntele Sinai pentru a descoperi călcarea de Lege și că am înțeles că «Sămânța» se referă la Isus, care a fost moștenitorul căruia îi fusese promis noul pământ după cum se spune în versetele 16-18 și că venirea din versetul 19 este a doua venire pentru a-și cere moștenirea. A părut că ea a consimțit la aceste lucruri. Dar am întrebat: «Cum adică Legea ,a fost dată prin îngeri’? Ce parte au avut ei?» Ea a răspuns: «Nu îți amintești că în psalmul 68 cu versetul 17 se spune: ,Carele lui Dumnezeu sunt douăzeci de mii, chiar mii de îngeri: Domnul este între ele, ca la Sinai’» (versiunea engleză KJV). «La Muntele Sinai», a explicat ea, «Dumnezeu a așezat o graniță de-a lungul muntelui. Era ca un cort viu alcătuit din îngeri care stăteau unii pe umerii altora și își deschideau aripile pentru a preveni intrarea unui singur înger rău. Acest acoperământ viu acoperea vârful muntelui. Dacă ar fi putut, Satana ar fi intrat acolo și ar fi rostit cuvinte pentru a duce poporul în confuzie. Îngerii au fost însărcinați să lovească de moarte orice înger rău, om sau animal care ar încerca să penetreze acoperământul. Satana a știut lucrul acesta și nu a încercat. Astfel că, atunci când Legea le-a fost rostită de vocea lui Dumnezeu, tot poporul, trei milioane, când Moise a adus jos copia scrisă, au mărturisit: ,Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul’. Acum îți voi da și o ilustrație a acestor lucruri», a spus ea. «Am scris mărturii unor oameni care mai târziu au venit la mine tulburați, pentru a arăta ceva ce ei erau siguri că au citit, dar nu se putea aplica lor. Când citau declarația, nu puteam să îmi amintesc să o fi auzit sau scris, așa că îi rugam să aducă mărturia scrisă și să mi-o citească, iar ei mergeau la pagina unde ei credeau că au văzut aceasta, dar nu puteau să găsească. ,De ce’ spuneau ei, ,Sunt sigur că era aici’ și indicau locul de pe pagină. ,Ei bine’, le spuneam, ,se pare că acum nu este acolo și nu am scris niciodată, nici nu am auzit până nu mi-ai spus’. ,Cum vezi asta?’, întrebau ei. ,Oh, este simplu’, le răspundeam. ,Poate că ai fost stârnit, anticipând lucruri pe care Dumnezeu nu le are în minte, iar dușmanul a profitat de tine și, fie ți-a aruncat cuvintele pe hârtie, fie ți le-a spus, tot așa cum a făcut cu Eva, declarația falsă apărând în mintea și în ochii tăi.’»”. - Sixty-Two Years in the Highest University, „How Angels an Mount Sinai Helped the Situation in Queensland” („Cum îngerii de la Muntele Sinai au ajutat situației din Queensland”), p. 26, manuscris nepublicat.  Pentru continuarea relatării accesează linkul: https://www.zguduireaadventismului.ro/spiritulprofetic/din-tinutul-reginelor-2/

[3]. N.r. Vezi General Conference Daily Bulletin, 27 ianuarie 1893, p. 2

[4]. N.r. „Care a fost predat din cauza greşelilor noastre şi a fost înviat pentru îndreptățirea noastră.” – Romani 4:25 (KJV).