General Conference Daily Bulletin
Duminică, 26 martie 1893

Vom începe cu pasajul pe care l-am studiat în seara trecută, din Volumul 4. Se află la p. 443 în ediţia colportată sub titlul Marea Luptă:

„Ca să înţelegem cu ce se aseamănă icoana, şi cum va lua naştere, trebuie să studiem caracteristicile fiarei înseşi - papalitatea.” (ed. 1888)

Avem nevoie chiar acum să studiem aceste caracteristici, la fel cum tot timpul avem această nevoie; pentru că încă nu s-au dezvoltat toate trăsăturile chipului fiarei. Chipul fiarei încă nu a apărut în faţa lumii cu toate trăsăturile fiarei şi în toate acţiunile ei. Fiecare pas care va fi făcut, şi tot ce va avea loc de acum înainte, va determina apariția succesivă a trăsăturilor icoanei, conturând din ce în ce mai mult asemănarea deplină, perfecta asemănare, în toate privinţele cu originalul. Acum este doar începutul; dar, aşa după cum am văzut aici în lecţiile noastre, începutul care a fost declanşat este de aşa manieră încât nicio putere de pe pământ sau de altundeva nu îl mai poate opri. Îşi va urma drumul şi va dezvolta tot ce este în acest chip, în ciuda oricărui lucru care s-ar face pentru a-l împiedica. Îşi va continua dezvoltarea, chiar fără voia, şi de multe ori împotriva intenţiilor celor care l-au pornit.

Priviţi doar cum a crescut acest chip în timpul nostru; cum a crescut chiar în faţa ochilor noştri. Acum câţiva ani, când am început pentru prima oară să lucrăm în mod real, direct şi activ împotriva acestor lucruri, am înfiinţat revista American Sentinel. Aceasta a fost acum opt ani, cred. Atunci exista doar o singură organizaţie în ţară, pornită să atingă acest scop. În scurt timp, această organizaţie a adunat şi altele pe lângă ea, astfel că într-un an sau doi a mai strâns încă patru sau cinci organizaţii. Apoi mişcarea a depăşit conducerea şi realmente puterea organizaţiei originale. După aceea, organizaţia iniţială ne-a ieşit din minte, căpătând o nouă amprentă, şi anume această putere mărită care i-a fost dată, depăşindu-o pe cea a organizaţiei originale prin cele care i s-au alăturat. Împotriva acestei noi forme cu care aveam de-a face era îndreptată atunci opoziţia noastră.

Acum, puterea mărită care i-a fost dată de aceste organizaţii adiţionale, a dus-o pe ea şi întreaga mişcare în acea poziţie în care organizaţia iniţială intenţiona să ajungă; astfel că acum nu mai avem de-a face cu aceste organizaţii. Nu mai avem treabă cu ele în mod special. Lupta noastră nu mai este împotriva lor sau a lucrării lor. Acum avem de a face cu guvernul Statelor Unite; iar aceste lucruri sunt... eram gata să spun, numai incidente, dar sunt mai puţin decât atât, pentru că guvernul va face paşi, şi va fi forţat să facă paşi care vor fi în mod clar împotriva intenţiilor, şi de multe ori în afara controlului celor care fac ceea ce fac. Şi aşa cum lucrarea noastră la început a fost împotriva primei organizaţii, iar apoi împotriva organizaţiei extinse şi a lucrării pe care o făceau, acum toate aceste organizaţii sunt date la o parte, iar noi avem de-a face cu ceea ce au făcut ele.

Aceasta este acum poziţia noastră. Aici suntem, şi fie că Uniunea Sabatului American face un lucru sau altul, nu mai avem de luptat cu ea, pentru că vor fi făcuţi paşi, şi vor fi făcute lucruri pe care Uniunea Sabatului American nu le-a intenţionat niciodată în mod inteligent şi conştient. Vor fi făcute lucruri împotriva dorinţelor şi dincolo de intenţia conştientă a acestei alianţe. Deoarece ei, chiar în cea mai radicală intenţie, nu au intenţionat niciodată altceva decât ca ei să poată conduce guvernul când pun mâna pe el; dar, iată, de fapt catolicii vor conduce guvernul după ce aceste organizaţii pun mâna pe el. Atunci ei vor fi dezorientaţi şi se vor vedea dezavantajaţi. Şi vor fi făcute lucruri fără ca ei să le poată împiedica, lucruri la care nu s-au gândit niciodată pe când erau orbiţi de zelul de a obţine puterea care nu le aparţinea; dar nu pot învinui pe nimeni decât pe ei înşişi.

Acum, Congresul şi-a încheiat sesiunea. Dar acţiunea pe care a   făcut-o Congresul este legată de guvern în mod iremediabil. Nu numai atât, dar a mai fost făcut încă un pas în direcţia aceasta chiar în ultimele zile ale sesiunii. Încă nu am aflat toate detaliile efectului acestui pas, dar cunosc faptele, care sunt următoarele: se ştie că balul inaugural care trebuia să aibă loc cu ocazia investirii lui Cleveland, trebuia să aibă loc sâmbătă noaptea. Se aştepta desigur ca participanţii să danseze până după miezul nopţii. Era angajată Formaţia Marinei - Formaţia Naţională a Statelor Unite - ca să asigure muzica pentru bal, şi tot ei urmau să dea concerte în duminica următoare. Clericii din Washington au trimis Congresului o petiţie pe care a prezentat-o, desigur, senatorul Quay. Vă redau amănunte din înregistrarea dezbaterii ei.

„28 februarie 1893. D-l. Quay a prezentat astăzi în Senat o petiţie semnată de pastori ai multor biserici din Washington şi din altele, cu privire la concertul susţinut de Formaţia Marinei ce va avea loc în clădirea Oficiului de Pensii, în duminica următoare, ca o parte a ceremoniei inaugurale.”

Nu ştiu cum a fost. Aceasta este petiţia:

 

CONCERTE DE DUMINICĂ ÎN CLĂDIREA

OFICIULUI DE PENSII

 

Domnul Quay: Vă cer permisiunea să citesc o petiţie semnată de şaizeci de clerici ai oraşului Washington.

Vice preşedintele: Petiţia va fi citită, dacă nu există nicio obiecţie.

Secretarul Şef: Petiţia este după cum urmează:

„Preşedintelui Statelor Unite, Ministerului de Interne şi Senatului şi Camerei Reprezentanţilor în Congresul reunit:

Petiţie

Întrucât, a fost anunţat de către comitetul inaugural prin intermediul ziarelor locale că vor fi ţinute, ca parte a ceremoniilor inaugurale, trei concerte ale Formaţiei Marinei în clădirea Oficiului de Pensii, duminică, 5 martie, şi,

Întrucât Congresul Statelor Unite, din respect pentru sentimentul creştinesc al naţiunii exprimat în mod clar şi sigur de către presa religioasă, de amvoane şi de petiţii, a decis printr-un act legal închiderea porţilor Expoziţiei Columbiene în zilele de duminică,

De aceea, considerând că a permite desfăşurarea unor astfel de concerte în ziua de duminică, susţinute de o formaţie de muzicanţi aflată în legătură cu unul dintre marile departamente ale guvernului, într-o clădire guvernamentală ocupată de un alt mare departament, şi ca o parte a ceremoniilor legate de investirea Preşedintelui acestei mari naţiuni creştine, prin şi cu aprobarea conducătorilor ei aleşi, va fi un păcat naţional; considerând de asemenea că o desacralizare ca aceea propusă este fără precedent, şi rezultatul va fi un rău incalculabil ce va fi folosit ca o autoritate şi ca un exemplu pentru completa secularizare a duminicii:

Vă rugăm în mod foarte serios să se dea ordine prin care să se interzică folosirea unei clădiri guvernamentale pentru un astfel de scop în această zi.

Semnată de W.R. Graham, pastor al Bisericii Metodiste de pe Congress Street; W. Sherman Phillips pastor al Bisericii Metodiste Muntele Tabor şi mulţi alţii.”

După cum vedeţi, Senatul a adoptat o hotărâre, drept răspuns la această petiţie, supunându-se cererilor ei, astfel că au apelat la Ministrul de Interne pentru informare. Am văzut într-un articol ulterior, care prezenta rezultatul petiţiei, declaraţia prin care Ministrul de Interne a ordonat ca Formaţia Marinei să nu cânte duminica, iar preşedintele Cleveland a arătat că aceeaşi era şi dorinţa lui. De aceea, când a bătut miezul nopţii, sâmbătă noaptea, muzica s-a oprit brusc, luminile electrice puternice şi strălucitoare s-au stins şi toată lumea a încetat să danseze.

Motivul pentru care v-am reţinut atenţia cu această relatare, este de a vedea că guvernul, Senatul Statelor Unite, cel puţin, a făcut încă un pas în susţinerea duminicii adoptând această hotărâre; şi acum se află în această poziţie.

Acum, încă un caz: acel caz care s-a dezbătut la Curtea Judecătorului Tuley din Chicago, prin care Companiile Steamboat au chemat în faţa instanţei pe comisionarii Târgului Internaţional pentru că au închis parcul Jackson pentru excursioniştii care vizitau expoziţia Steamboat în zilele de duminică. Dar acţiunea lor nu a reuşit, iar judecătorul Tuley a decis că guvernul Statelor Unite are singura autoritate asupra Parcului pentru scopuri expoziţionale, şi întrucât acesta a declarat că duminica trebuie să fie respectată acolo, Statul Illinois şi oraşul Chicago au rămas fără cuvânt în această problemă.

Astfel, după cum vedeţi, la tot ce atinge această problemă, la tot ce apare, i se dă ca sprijin ceea ce s-a făcut. Acum, dacă nu va fi convocată nicio sesiune specială a Congresului, care încă nu a fost şi fără îndoială nu va fi convocată, întrucât Preşedintele nu şi-a arătat intenţia să o facă, atunci această legislaţie va merge înainte fără nicio dezbatere sau intervenţie până când se va sfârşi cu Târgul Internaţional, şi scopul pentru care s-a făcut acest act va fi atins. Astfel, guvernul Statelor Unite este angajat şi trăieşte o istorie de mai bine de un an sub prezenta lege duminicală statutară. În felul acesta va fi creat un precedent care va fi o parte a experienţei guvernului, o parte a istoriei sale. Şi pentru că oamenii care nu sunt oameni de stat - şi sunt foarte puţini aceştia în zilele noastre, îndeosebi în Congres - sunt guvernaţi mai mult de ceea ce s-a făcut decât de ceea ce ar trebui să se facă, acesta va fi cel mai puternic argument şi cel mai întărit bastion pentru posteritate în favoarea duminicii ca zi sacră a guvernului Statelor Unite.

Dar, aşa cum am spus mai devreme, dacă ar fi convocată o sesiune specială, şi un alt Congres ar revoca această lege duminicală, aceasta nu va afecta principiul implicat în legislaţia duminicală câtuşi de puţin; pentru că orice legislativ poate revoca orice lege adoptată de un legislativ anterior, dar o astfel de acţiune nu pune în discuţie dreptul legislativului anterior de a elabora ceea ce ei revocă. Atunci când un legislativ revocă un act al legislativului anterior, nu ia în discuţie dreptul celuilalt de a-l elabora, ci doar politica lui. Dreptul de a elabora acel act rămâne la fel, ca şi cum nu ar fi fost revocat. În consecinţă, dacă va fi convocată o sesiune specială, şi va fi revocat actul de închidere duminica, guvernul va rămâne la fel angajat şi luat ca dovadă pentru faptul că guvernul are dreptul să legifereze în dreptul duminicii, aşa cum o face acum.

(Voce: „Poate că o vor revoca pe temei constituţional.”)

Dacă Congresul ar revoca-o în mod expres pe baza declaraţiei şi a motivului că a fost cu totul neconstituţională, ar avea un efect foarte mic. Pentru că ar fi pur şi simplu opinia unui Congres împotriva opiniei altuia, aşa cum se întâmplă adesea între marile partide. Chiar acum, exact aceasta este situaţia celor două mari partide în dreptul chestiunii taxelor. Partidul Democrat insistă că proiectul legii taxelor propus de republicani este neconstituţional. De aceea, dacă legislaţia duminicală nu va fi revocată complet pentru că este neconstituţională, orice Congres ulterior o va putea relua din cauză că Congresul a mai aprobat-o o dată. Se va stârni astfel o controversă neîncetată, şi atâta tot.

Dar nimic nu poate fi făcut pentru a şterge legislaţia în întregime, în principiul ei, şi în ce priveşte dreptul guvernului de a o duce mai departe. Realitatea este că guvernul a căzut în mâinile acestei ierarhii aşa de mult, încât nu poate fi eliberat niciodată. Se vor stârni controverse, şi de îndată ce catolicii vor începe să se avânte puţin înainte, şi să-şi arate puterea, aşa zişii protestanţi se vor simţi ofensaţi. Ne putem aştepta la aceasta oricând. Ne putem aştepta din orice direcţie şi aproape din orice sursă. Se va întâmpla cu siguranţă, şi de fapt deja se întâmplă. Când clădirile Târgului Internaţional au fost consacrate, catolicii, cardinalul Gibbons şi reprezentantul papei au primit mari onoruri. Din această cauză o mulţime de aşa zişi protestanţi, predicatori, s-au simţit foarte jigniţi. Ei au spus că nu vor să mai aibă de a face cu problema Târgului. Au declarat: „Dacă va fi să aibă catolicii întâietate, şi dacă ei vor primi onorurile şi toate celelalte, atunci nu vrem să mai avem de a face cu Târgul.” Dar catolicilor nu le pasă. Au primit onorul, şi vor primi puterea, iar dacă „protestanţilor” nu le convine, nu au decât să stea de o parte. Şi stând de o parte, le vor da voie cu atât mai mult catolicilor să facă ceea ce au vrut ei la început să facă. Astfel, rezultatul va fi că dacă ei stau de o parte vor da catolicilor cu atât mai multă putere. Dacă merg mai departe, va fi o recunoaştere a supremaţiei catolice. Aşa se face că ei sunt captivi, şi tot ce pot face este să fie conduşi de această putere după voia ei. Aceasta e tot ce pot face.

Există un singur lucru pe care îl mai pot face. Ei pot scăpa din această cursă şi pot fi eliberaţi dacă vor. Dar singurul fel în care este posibilă eliberarea, este prin a accepta solia îngerului al treilea. Altă cale nu există. Aceşti oameni, mulţi dintre ei, au fost conduşi în această cursă pentru că nu au văzut ce este în ea. Au fost aduşi aici prin influenţa predicatorilor cu poziţie înaltă, fără a-şi imagina ce se ascunde aici. Când se vor vedea prinşi într-un labirint fără ieşire în care cu cât merg mai departe, în orice parte s-ar întoarce, se văd pierduţi; când vor vedea aceasta şi când vor vedea cât de complet au permis să fie vânduţi, vor putea fi eliberaţi fugind la Dumnezeu. De aceea, Domnul Îşi ridică poporul deasupra lumii şi face biserica Lui să strălucească în aşa fel încât să nu poată fi ascunsă. Iar când ei vor căuta eliberarea, vor vedea unde este eliberarea, pentru că prin solia îngerului al treilea, Dumnezeu a pus eliberarea în faţa lumii, şi „o cetate aşezată pe un munte nu poate fi ascunsă”.

Dacă Dumnezeu ne ridică şi ne aşează pe munte, şi face ca lumina Lui să radieze în orice direcţie, oamenii o vor vedea din orice parte, iar când îşi vor da seama că sunt pierduţi acolo unde se află, vor fi bucuroşi să primească eliberare, indiferent de unde ar veni ea. Ei se vor bucura să vadă că Dumnezeu îi eliberează pe această cale şi vor dori mai mult să-L aibă pe Dumnezeu decât să fie cu papalitatea, chiar dacă vor trebui să vină la adventiştii de ziua a şaptea pentru a-L găsi. Şi o vor face.

Altceva: acest Congres al bisericii, acest auxiliar al Târgul Internaţional care a fost consacrat sau mai degrabă a fost inaugurat prin ceremonii de consacrare - arhiepiscopul Ireland a fost marele magnat şi singurul orator - a fost deschis cu aprobarea, binecuvântarea, şi bunăvoinţa Bisericii Catolice. La fel şi de această dată, din cauza importanţei care li s-a dat catolicilor, aceiaşi predicatori protestanţi au fost siliţi să spună „dacă totul va fi condus de catolici, noi nu vom fi de faţă.”

Acum, când se apropie Congresul Mondial al Religiilor, după ce au avut loc toate acestea, ne putem aştepta - nu ştiu cum se va întâmpla, dar ne putem aştepta - să apară controverse din cauza acestei recunoaşteri guvernamentale a religiei. Şi de acum înainte, în tot ce se va întâmpla, putem aştepta doar dezvoltarea mai completă a chipului care este deja făcut. Tot ce putem aştepta de acum, este ca la fiecare pas şi în tot ce va fi făcut să se manifeste alte trăsături care vor completa mai desăvârşit chipul deplin, viu şi neschimbat al fiarei.

Când se vor întâmpla toate acestea şi când vor începe să aibă loc şi să vină asupra naţiunii tulburări, dezordine şi toate relele cauzate de acestea, atunci se vor face eforturi pentru a elibera guvernul din toate acestea. Se vor face eforturi pentru a salva guvernul şi a-l elibera din răul adus prin toate acestea. Vor avea loc persecuţii. Vor avea loc opresiuni din ce în ce mai mari, şi ca urmare va avea loc o reacţiune; iar dacă această reacţiune va conduce la un act guvernamental prin care se va intenţiona întoarcerea guvernului înapoi la principiile originale ale Declaraţiei şi Constituţiei, aşa cum am arătat seara trecută, când se va întâmpla aceasta, va fi timpul ca fiecare să fie gata de plecare. Atunci va fi timpul ca fiecare să-şi sporească energia, să-şi adâncească consacrarea, să se ofere lucrării pe el şi tot ce are, cu toată puterea şi prioritatea. Pentru că atunci când se va reacţiona împotriva acestei reacţiuni, iar curentul rău se va întoarce, şi cu siguranţă se va întoarce în persecuţii şi opresiuni religioase, nimic nu-l va mai opri.

În Europa aceasta se poate întâmpla de două ori. Voi citi un pasaj referitor la aceasta, din materiale care nu au fost publicate. Pasajul este cuprins într-o viziune dată în 1850 şi în alta dată în 1852. Fratele Cornell deţine acest material şi ne-a dat permisiunea să îl copiem. El spune că fratele O. Hewitt era de faţă când au fost date viziunile, şi confirmă că aceste copii sunt exacte. Despre acest subiect este scris:

„Am văzut în Europa ca şi cum lucrurile se mişcau spre împlinirea dorinţelor lor, apoi se părea că ele slăbesc în vigoarea lor o dată sau de două ori, astfel că inimile celor răi s-au simţit uşurate şi s-au împietrit, dar lucrarea nu a încetat (doar se părea a înceta), întrucât minţile împăraţilor şi ale conducătorilor erau îndreptate spre a stăpâni unul asupra altuia, iar minţile oamenilor spre a-şi lărgi influenţa.” (Manuscrisul 1, 1852)

Deci, după cum vedeţi, deşi se pare că evenimentele se opresc o dată sau de două ori, aceasta nu se întâmplă în realitate; doar se pare că ar fi aşa. Şi ni se spune că astfel inimile celor răi se vor simţi uşurate. Uşurate de ce? Ce împovărează inimile celor răi? Solia care le spune ce înseamnă nenorocirile prin care trec, după cum spune Domnul: „Pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ.” Ei vor fi convinşi de Duhul lui Dumnezeu că aceasta este realitatea, le va fi teamă că este adevărat, nu vor fi bucuroşi ci le va fi teamă. Apoi, când strâmtorarea va slăbi, se vor simţi uşuraţi. Atunci vor spune: „Am ştiut că este o alarmă falsă.” Însă, când evenimentele vor începe din nou să se desfăşoare şi solia va înainta vestind: „Se întâmplă ceea ce v-am spus, pregătiţi-vă să fiţi gata!”, atunci ei vor spune: „La fel aţi spus şi data trecută, dar evenimentele s-au oprit şi au dat înapoi.” În acest fel se împietreşte inima; la fel cum s-a împietrit şi inima lui Faraon, la fel inimile celor răi vor fi uşurate şi apoi se vor împietri. Iar când va veni sfârşitul, vor fi luaţi prin surprindere.

Acum, referitor la ţara noastră: în 1888, când am fost în Senat, am fost audiat în faţa Comitetului Senatului. Când m-am întors, sora White m-a întrebat care era situaţia şi care era perspectiva. I-am spus ce-mi spuseseră senatorii, cum că aceea fiind o sesiune scurtă, întrucât Congresul urma să-şi încheie mandatul pe 4 martie, sesiunea fiind aproape de încheiere, ei nu puteau să dezbată legislaţia, chiar dacă ar fi fost introdusă. Ei nu vedeau nicio posibilitate ca aceasta să fie discutată nici măcar în Senat, şi chiar dacă era discutată, nu era posibil să fie trecută şi adoptată în ambele Camere, aşa cum trebuie să se facă. I-am spus care era situaţia. Răspunsul pe care mi l-a dat a fost: „Deci este mai aproape decât ne aşteptăm.” Gândul firesc este că dacă legea nu era adoptată atunci, acele lucruri pe care le aşteptam - necazuri, persecuţii, etc. - erau undeva departe, şi doar dacă ar fi fost adoptată atunci, abia în acel caz ar fi fost aproape să se întâmple cele aşteptate. Întrucât acesta este felul firesc de a privi lucrurile, desigur calea Domnului fiind cea dreaptă, iar a noastră greşită, a Lui trebuia să fie opusă celei a noastre, iar ceea ce în mod firesc ne gândeam că era semnul că evenimentele sunt departe, era de fapt semnul că sunt mai aproape decât ne aşteptam.

Apoi ea mi-a spus că atunci când se vor întâmpla aceste lucruri, când vor lua guvernul în mâinile lor şi vor începe opresiunea dând pe faţă spiritul care este în ei, opresiunile şi persecuţiile care vor fi stârnite vor cauza o reacţie din partea oamenilor cu mintea limpede care detestă persecuţiile, şi va urma un timp de linişte, un scurt timp de uşurare şi pace aparentă. Iar apoi, când curentul se va întoarce înapoi după reacţiune, toate se vor precipita. Puteţi vedea că această situaţie este similară cu ceea ce a văzut în Europa, după cum este exprimat în acea mărturie din 1852.

Din această cauză am spus seara trecută ca nici unul dintre noi să nu fie surprins sau înşelat de ceva ce se va face de acum înainte cu pretenţia sau cu aşteptarea de a anula ceea ce s-a făcut până aici. Orice s-ar întâmpla, nu uitaţi, când se va întâmpla, va fi doar o scurtă uşurare pe care Domnul ne-o va da, un timp în care să facem mai multă lucrare decât am făcut vreodată. Nu uitaţi că aceasta, doar va deschide calea pentru ca să facem mai uşor ce avem de făcut. Astfel, oricine va adopta acest punct de vedere şi va acţiona ca atare, va intra în adunarea triumfală de pe Muntele Sionului atunci când lucrarea lui Dumnezeu se va sfârşi.

Dar unii vor spune: „Voi mergeţi prea în faţă, prea mult insistaţi pe aceste lucruri!”, şi destul de mulţi o vor spune, iar noi trebuie să fim avertizaţi şi împotriva acestora. Iată o relatare despre ceea ce se va spune. Mărturii nr.33, p. 243:

„Când străjerul vede venind sabia şi sună din trâmbiţă cu un sunet clar, poporul va repeta pretutindeni avertizarea, şi toţi vor avea posibilitatea de a se pregăti de luptă. Dar prea adesea conducătorii ezită, părând a spune: «Să nu ne grăbim prea tare. Poate că este o greşeală. Trebuie să avem grijă să nu dăm o alarmă falsă.» Această ezitare şi nesiguranţă a lor strigă: «Pace şi linişte».” (Mărturii, vol. 5, p. 715)

Înţelegeţi că cei care ezită şi cei care şovăie, prin purtarea lor spun „Pace şi linişte!”? Poate că nu o spun cu voce tare, dar o spun. De aceea citim în alte locuri, în lecţiile anterioare, că: „este nevoie de Calebi care vor spune: «Acum este timpul de a acţiona!».”

Citesc mai departe:

„Această ezitare şi nesiguranţă a lor strigă: ‚Pace şi linişte. Nu vă agitaţi. Nu fiţi alarmaţi. Se face prea mult caz de problema acestui amendament religios. Agitaţia se va linişti’.”

Vedeţi? Aceasta înseamnă că unii vor spune aşa. Vă daţi seama că cei care vor spune aşa, luând această poziţie de ezitare, îndoială şi amânare, când vor vedea ceva ce pare că va anula tot ce a fost făcut, vor spune: „Iată ce v-am spus noi. V-am spus cu mult înainte. Dar voi aţi continuat şi aţi agitat şi alarmat oamenii, iar acum totul s-a terminat, şi care este folosul lucrării voastre? Aţi dat o alarmă falsă. Aţi amăgit oamenii.”

Dar nu este aşa! Atunci când va veni acel timp de linişte, chiar atunci, cei care stau în frica lui Dumnezeu, şi în sfatul lui Dumnezeu, vor vedea că este marea lor ocazie.

(Voce: „Nu va fi acesta un răspuns la rugăciunea pentru a fi ţinute vânturile în frâu?”)

Da, este! Iar când vine acest timp de linişte, în loc de a spune „Pace şi linişte!”, oricine stă în sfatul lui Dumnezeu, să exclame: „Fiţi gata, repede.” Fiţi gata, căci curând curentul se va întoarce, şi atunci oricine va fi prins, va fi prins pentru totdeauna. Acesta este pericolul.

Să citim puţin mai departe din Marea Luptă, p. 443:

„Când biserica primară s-a corupt prin depărtarea de la simplitatea Evangheliei şi prin acceptarea riturilor şi obiceiurilor păgâne, ea a pierdut Duhul şi puterea lui Dumnezeu; iar pentru a stăpâni conştiinţa oamenilor a căutat sprijinul puterii seculare.” - (ed. 1888)

Reţineţi că aceasta a fost papalitatea;

„Rezultatul a fost papalitatea, o biserică ce controla puterea statului, şi o folosea pentru a-şi atinge scopurile, în special pentru a pedepsi pe eretici. Pentru ca Statele Unite să formeze un chip al fiarei, puterea religioasă trebuie să controleze guvernul civil astfel încât autoritatea statului să fie la fel folosită de biserică pentru a-şi realiza scopurile ei.” - Ibidem.

A văzut cineva, ceva de acest fel în Statele Unite?

(Audienţa: „Da!”)

Credeţi că sunt oameni în această sală care au văzut ceva de acest fel în Statele Unite?

(Audienţa: „Da!”)

Este cineva care nu a văzut?

(Audienţa: „Nu!”)

Indiferent ce părere are despre aceasta sau cum o vede, este cineva în această sală sau în Statele Unite care nu a văzut aceasta? Întrebarea nu este ce părere are despre acest lucru, ci dacă este cineva care nu a văzut făcându-se acest lucru?

(Audienţa: „Nu!”)

Nu este nimeni care să nu fi văzut acest lucru făcut; toţi ştiu că este făcut, fie că recunosc sau nu că acesta este chipul fiarei. Este făcut. Toţi îl pot vedea. Dacă cineva va spune că nu este chipul fiarei, îi putem spune că oricum este ceva exact la fel cu chipul fiarei.

Încă ceva: unii au dorit să vadă o declaraţie a Curţii Supreme a Statelor Unite prin care Curtea să arate ce înţelege prin această hotărâre sau să arate ce a intenţionat să facă prin ea. Dar fraţilor, aşa ceva nu foloseşte la nimic. Dacă Curtea Supremă ar redacta o declaraţie expresă prin care să precizeze că afirmaţia ei nu a însemnat deloc că această naţiune este o naţiune creştină, şi că nu a intenţionat să stabilească aici o religie naţională, aceasta nu ar schimba cu nimic lucrurile.

Problema nu este ce a intenţionat Curtea, ci ce face ea. Ce face contează. Şi ce face Curtea se va vedea, roadele vor fi culese, iar efectele vor urma în pofida oricărui lucru pe care l-a intenţionat Curtea. Nu are nimic una cu alta. Nu cred că cineva din Curtea Supremă a intenţionat ceea ce este în ce a spus Curtea; deoarece Curtea nu ştie ce este în ceea ce a declarat, şi de aceea nu se poate ca ea să fi intenţionat aceasta. Curtea nu ştie ce se află în această declaraţie. Nici nu visează ce este în ea.

A ştiut Congresul ce era în actul duminical de închidere a Târgului Internaţional duminica? Au ştiut ei ce era în acel act?

(Audienţa: „Nu!”)

Să presupunem că Congresul s-ar trezi şi ar adopta o rezoluţie pentru naţiune, pentru poporul american, afirmând: „Noi nu am intenţionat nicidecum prin acest act să punem guvernul Statelor Unite şi puterea guvernului în mâinile bisericilor.” Şi ar putea să o spună cu toată sinceritatea, nu credeţi?

Întrebare: Episcopii din timpul lui Constantin au ştiut ce era în acea hotărâre de atunci?

Răspuns: Nu! Ei nu au înţeles ce era în ea, aceasta e problema.

Aşa că acum, dacă Congresul ar spune clar că nu a intenţionat să dea guvernul în mâinile bisericilor, şi de aceea guvernul nu este în mâinile bisericilor, este corectă concluzia? Nu! Guvernul este în mâinile bisericilor, orice ar intenţiona Congresul.

Problema este că ei nu au ştiut ce se află în această hotărâre, iar acum ştiu că există în ea ceea ce atunci nu ştiau că există. Un senator din statul Washington a spus fratelui Decker că dacă ar fi ştiut dinainte ce ştie acum, nu ar fi votat. Desigur. Şi membri ai Camerei Reprezentanţilor au spus la fel. Aici este înşelătoria cea mare. Satanei nu-i pasă, şi papalităţii nu-i pasă dacă ei au ştiut sau nu ce se ascunde în spatele hotărârilor, dacă au intenţionat sau nu să facă aceasta. Au făcut-o, roadele vor apărea, şi tot răul ascuns va veni, în pofida intenţiei Curţii, în pofida intenţiilor Congresului, în pofida a ceea ce au ştiut Curtea şi Congresul.

Nu trebuie să privim nici la Curte nici la Congres pentru interpretarea lucrurilor care se petrec. Trebuie să privim la cuvântul lui Dumnezeu şi la istoria papalităţii pentru interpretarea acestor date. Şi doar cei care privesc aici vor putea să vadă ce se ascunde în ceea ce se face. Cine nu cunoaşte istoria papalităţii, cine nu a studiat-o şi nu vede originea ei, dezvoltarea ei, şi logica fiecărui pas făcut până să ajungă la forma ei de papalitate, cel care nu urmăreşte aceasta, nu va fi pregătit să vadă ce se ascunde în aceste lucruri şi ce va rezulta din ele.

De aceea, Domnul ne-a îndreptat spre acestea ca sursă a cunoaşterii noastre. Daţi-mi voie să citesc din nou: „Pentru a învăţa cu ce se aseamănă chipul, şi cum va lua naştere.” Aşa cum am spus seara trecută, Dumnezeu ne-a dat semne prin care să ştim dinainte ce va fi chipul fiarei, pentru ca atunci când apare să fim în stare să recunoaştem îndată că în el se ascunde papalitatea.

De aceea, ce a intenţionat Curtea nu are nimic de a face cu problema. Şi dacă ar putea fi emis un document al Curţii Supreme a Statelor Unite, semnat de fiecare judecător în exerciţiu, prin care să afirme că ei nu au intenţionat nimic de acest fel, aş spune pur şi simplu că aceasta nu are nimic de a face cu problema. Realitatea este aşa cum au declarat. Ei au spus: „Aceasta este o naţiune creştină!” şi au dovedit-o. Şi toate relele vor rezulta de aici în pofida a ceea ce ei au intenţionat sau au ştiut despre aceasta.

Există acele mărturii pe care le-am citit aici, şi le avem cu toţii în volumul Mărturii Speciale. În ele ni se spune că nu trebuie să căutăm să ne obţinem informaţiile de la cei dinafară; nu trebuie să căutăm sfatul lumii. Călăuzirea noastră trebuie să vină de sus, sfatul nostru trebuie să-l primim din cer. În Review and Herald din 21 februarie, pe prima pagină este o declaraţie despre faptul că aceia care stau în sfatul lui Dumnezeu vor avea înţelepciunea să detecteze mişcările Satanei şi să le evite. Fraţilor, Domnul ne-a înarmat în orice privinţă împotriva oricărui lucru pe care îl poate face Satana. El a deschis trei surse deosebite pentru absoluta cunoaştere a acestui lucru: Biblia, Mărturiile şi istoria papalităţii. Sunt trei surse pentru cunoaşterea chipului fiarei: este istoria, este Scriptura, şi este Spiritul profeţiei care le explică pe ambele. Nu ne-a înarmat Dumnezeu până în dinţi?

Haideţi să folosim documentele şi mijloacele pe care El ni le-a dat, prin care să fim înarmaţi pe deplin împotriva acestor amăgiri! De aceasta este nevoie. Se cere studiu, dar pentru ce este cineva predicator, dacă nu pentru a studia? Aş vrea să ştiu. Predicatorul nu are altceva de făcut decât să studieze; şi nimic altceva de făcut decât să lucreze. Să studieze şi să lucreze, să lucreze şi să studieze în permanenţă. Desigur că va fi o muncă mai grea decât cea pe care mulţi dintre noi am făcut-o, să studiezi toate aceste lucruri, şi să-ţi pui mintea la lucru cu toată puterea ta. Nu trebuie să vă fie teamă că veţi face congestie cerebrală; nu vă fie frică! Aş dori - nu vreau să mă limitez numai la predicatori, pentru că toţi trebuie să fie predicatori în diferite ocazii - dar aş dori ca fiecare adventist de ziua a şaptea să înceapă să studieze până când simte că îi pocneşte creierul. Îi va face bine. Să studieze până când simte că îi explodează creierul din cauza efortului. Ce spune Domnul? „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău” şi cu cât din mintea ta?

(Audienţa: „Cu toată.”) S

ă o facem. Dumnezeu doreşte „toată mintea ta.” Toată mintea ta. Toată. Haideţi să i-o dăm!

Voi citi mai departe despre cei care spun că totul se va linişti: Mărturia nr.33, pp. 243, 244:

„Prea adesea conducătorii ezită, părând a spune: «Să nu ne grăbim prea tare. Poate că este o greşeală. Trebuie să avem grijă să nu dăm o alarmă falsă.» Această ezitare şi nesiguranţă a lor strigă: «Pace şi linişte. Nu vă agitaţi. Nu fiţi alarmaţi. Se face prea mult caz de problema acestui amendament religios. Această agitaţie se va linişti.» Astfel, ei neagă în mod virtual solia trimisă de Dumnezeu; iar avertizarea care era destinată să trezească bisericile nu îşi poate face lucrarea. Trâmbiţa străjerului nu dă un sunet sigur, iar oamenii nu se pregătesc pentru luptă. Să se ferească străjerul ca nu cumva prin ezitarea şi întârzierea lui, suflete să fie lăsate să piară, iar sângele lor să fie cerut din mâna lui.” (Mărturii, vol. 5, p. 715)

Unii dintre fraţii predicatori şi o bună parte din popor au spus: „Eu nu cred că această lucrare legată de libertatea religioasă, această lucrare despre biserică şi stat este chiar ce trebuie făcut; seamănă prea mult cu politica. Nu cred că este chiar o lucrare potrivită de făcut în biserică, în Sabat, ş.a.m.d.” Ei bine, aceasta depinde de starea în care se află inima voastră. Depinde de ce reprezintă pentru voi. Dacă pentru voi este doar ceva politic, atunci totul pentru voi este doar politică. Dacă este lucrare pentru libertatea religioasă, cu adevărat pentru voi şi în voi, atunci este Evanghelia. Dacă pentru voi este doar o teorie, doar un formalism exterior, atunci totul pentru voi este politică: politica e tot ce cunoaşteţi. Dar dacă se întâmplă cu voi şi în voi adevărata eliberare a sufletului, adevărata libertate pe care o dă Hristos sufletului convertit, atunci este într-adevăr libertate religioasă, Evanghelia lui Hristos, şi nu politică. Aceasta este diferenţa între politică şi Evanghelia lui Hristos.

Aş vrea să ştiu cine este cel mai mare, cel mai ager, şi cel mai abil politician de pe pământ?

(Audienţa: „Papa de la Roma.”)

Sigur că da, papa. El a fost întotdeauna cel mai mare politician. Fiecare papă a fost politician, ştiţi bine. Dar el mărturiseşte Evanghelia. Mărturiseşte cineva religia pe o scară mai largă decât papa? Dar principiile papalităţii şi Evanghelia aşa cum este mărturisită de papalitate, sunt cu totul exterioare. Ele nu pot fi decât politică. Dar, lăsaţi principiile Evangheliei pe care aceşti oameni le pun doar în exterior, pe care le privesc doar ca pe o teorie, ca pe un crez, lăsaţi aceste principii ale Evangheliei să atingă inima şi să-L aducă pe Isus Hristos în inimă, şi atunci veţi cunoaşte libertatea religioasă cu adevărat. Dar atunci nu vor exista papi.

Astfel, fraţii care au crezut că lucrarea libertăţii religioase seamănă prea mult cu politica, au nevoie să afle ce este cu adevărat libertatea religioasă, să primească libertatea religioasă pentru ei şi în inimile lor, şi atunci vor şti că ceea ce am prezentat aici nu este politică. Vor şti că este religie. Aceşti oameni nu au aflat ce este adevărata religie. Nu! Omul care găseşte libertatea religioasă ce se află în Isus Hristos, pe care i-o aduce Evanghelia, şi care separă de stat orice lucru religios, separă biserica de stat, omul care are aceasta, ştie că nu este vorba de politică. Pentru că el cunoaşte calea cea dreaptă, şi va urma calea cea dreaptă, va merge pe această cale, fără a ţine cont de nimic din ce este pământeşte vrednic de consideraţie; iar în aceasta nu este nicio politică. Acesta este principiu!

Aceasta este situaţia în care ne aflăm. Acestea sunt unele din lucrurile la care trebuie să ne gândim. Şi secretul tuturor lucrurilor, începutul şi sfârşitul tuturor, totul în toate, este doar Isus Hristos în om, nădejdea slavei. Aceasta explică totul, dă înţelegere fiecărui lucru şi completează tot. Hristos, Hristos şi El răstignit. E tot ce are nevoie orice om. E tot ce putem avea, întrucât „în El locuieşte trupeşte toată plinătatea lui Dumnezeu, şi voi sunteţi desăvârşiţi în El”.

Acum, când ne vom despărţi, mergând să ducem solia pe care ne-a dat-o Dumnezeu, în puterea pe care a dat-o împreună cu ea, să vestim Evanghelia veşnică oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod - nu uitaţi - să spunem cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor”, împreună cu cealaltă solie: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei desfrânării ei.” A făcut aceasta? A îmbătat toate neamurile?

(Audienţa: „Da!”)

Apoi acelaşi glas să strige şi mai tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui (…) Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus (…) Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul.”

Atunci, de ce vă tânguiţi când moare vreunul dintre prietenii voştri? Dumnezeu a promis o binecuvântare peste el. Să nu pierdeţi voi binecuvântarea, prin necredinţă. „Binecuvântaţi sunt morţii care mor în Domnul de acum înainte.” (KJV) Apoi confirmă: „Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează. Apoi m-am uitat şi iată un nor alb; şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur; iar în mână o secere ascuţită. Şi un alt înger a ieşit din Templu, şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: «Pune secera Ta şi seceră: pentru că a venit ceasul să seceri, şi secerişul pământului este copt.» Atunci Cel ce şedea pe nor, Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat.”

„Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei.” Într-acolo ne îndreptăm. Călătoria noastră duce direct acolo.

Vedeţi că orice facem, orice subiect abordăm, orice cuvânt rostim, are în vedere venirea Domnului. El vine! El vine! Nu vă bucuraţi? Da, Domnul Însuşi, vine! Şi noi Îl vom vedea aşa cum este. Nu cum era, ci cum este. Faţa lui strălucind ca soarele, veşmintele Lui albe ca lumina, vocea Lui ca vocea unei mari mulţimi, rostind pace şi bucurie veşnică asupra celor care Îl aşteaptă. Da fraţilor, El vine, plin de slavă, El vine! Noi Îl vom vedea, Îl vom vedea. Da, ca în  frumosul imn care spune:

„El vine, dar nu-n Betleem să se nască,

El vine, dar nu-n Nazaret ca să crească;

El vine, nu să-L tratăm cu dispreţ şi venin,

Lipsit de adăpost, călător şi străin.

El vine, dar nu-n Gheţimani spre a plânge,

Vărsând în grădină sudoare de sânge;

El vine, nu ca din nou să moară pe cruce,

Pentru cei răzvrătiţi iertare-a aduce;

Oh nu, ci slava, nespusa-I mărire străluce.”

Exact aşa; vine înconjurat într-o strălucire de nespusă slavă. Câţi dintre îngerii sfinţi sunt cu El?

(Audienţa: „Toţi.”)

Toţi?

(Audienţa: „Da!”)

Dar, Îl vom recunoaşte pe El în mijlocul unei astfel de mulţimi în care fiecare străluceşte mai mult decât lumina soarelui? Oh, fraţilor; El care ne însoţeşte tot timpul; El care este cu noi în suferinţe; El care este cu noi în întristare, El care ne scoate din necazuri; El care umblă cu noi de-a lungul întregii căi; El care ne salvează din păcatele noastre; El care ne face să Îl cunoaştem - ar putea să Îl eclipseze ceva în acea zi, să Îl ascundă de privirile noastre?

(Audienţa: „Nu!”)

Nu; dacă prezenţa aceea binecuvântată ne-a legat de El, pe când El era atât de departe, ne poate ceva ţine departe de El când va veni atât de aproape? Nu; iar cei zeci de mii şi mii de mii de îngeri, nu vor fi acolo ca să ne ţină departe de El; ei nu au rolul de a-L înconjura ca un cordon de gardă personală ce trebuie să ţină oamenii la distanţă. Oh, nu; ei vor fi acolo ca să ne ducă la El.

(Audienţa: „Amin!”)

Pentru asta sunt ei acolo, ca să ne ducă la El. Şi El Însuşi ne va lua la El, pentru că El spune că o va face. El spune aşa. Şi noi îl vom vedea personal, iar ochii noştri Îl vor privi pe El, nu pe un străin. Nu, nu pe un străin. Ultimele cuvinte ale lui Pavel au fost:

„O, Doamne, când Te voi îmbrăţişa? Când Te voi privi cu ochii mei, nu prin vălul acesta întunecos?” (Sketches from the Life of Paul, p. 331)

Nu putem spune şi noi la fel?

(Audienţa: „Amin!”)

Fraţilor, nu mai este mult.

(Voci: „Nu mai este mult.”)

Nu mai este mult până atunci. Atunci îi vom vedea pe toţi acolo. V-aţi gândit la ce spune Pavel atunci când ne mângâie pentru pierderea prietenilor noştri care au murit? Ei vor învia din nou. 1 Tesaloniceni 4. Să citim: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei care au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde. (…) Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi întotdeauna (…)” Unii cu alţii?

(Audienţa: „Cu Domnul.”)

Pavel a început să le spună că îi vor întâlni pe prietenii lor care au murit, dar când ajunge să vorbească despre acel moment al întâlnirii, el nu-i mai vede pe aceşti prieteni. Care este motivul? Motivul este că în acea zi Domnul este totul în toţi. Sigur că da; ne vom bucura pentru că prietenii noştri vor fi acolo, dar, fraţilor, ne vom bucura mai mult pentru că Acel prieten, în persoană, va fi acolo. El va avea întâietate faţă de toţi prietenii noştri, în acea zi. Vom fi atât de bucuroşi pentru că Acel prieten va fi acolo, încât nu vom mai avea timp să-i căutăm pe ceilalţi. De aceea, Pavel spune: „Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi întotdeauna cu Domnul.”

Fraţilor, atunci nu va mai fi nicio perdea între noi şi El. Vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este El. Să ne bucurăm pentru aceasta! Să ne bucurăm! Spuneţi oamenilor că Domnul vine. Spuneţi-le să fie gata, căci El vine. Spuneţi oamenilor aceste lucruri. Spuneţi că venirea Lui este aproape. Fiţi gata, pentru că vine. Fiţi gata să-L întâlniţi, pentru că El vine. Fiţi gata să fiţi ca El, pentru că slava din care ne-a dat acum doar o parte, ne va face în acea zi cu totul asemenea Lui.

Unde este cartea de imnuri? Să cântăm imnul nr. 1175: „În dimineaţa învierii”. Cred că putem să cântăm toţi împreună.

 

„În dimineaţa învierii vom vedea pe Mântuitorul venind,
Iar fiii lui Dumnezeu, vor cânta, în împărăţia Lui.

Cor:

Vom fi plini de slavă; vom fi plini de slavă
Când trâmbiţa va despica albastrul cer;
Da, cei morţi în Domnul vor fi plini de slavă,
În dimineaţa învierii toţi vom străluci.

Simţim slava venirii Lui; dacă pare să întârzie
Ne mângâiem unii pe alţii cu cuvintele Sfintei Scripturi.

Prin credinţă înţelegem că războiul curând se va sfârşi,
Ne vom saluta curând, pe ţărmul fericit al Canaanului ceresc.”