General Conference Daily Bulletin
Vineri, 3 februarie 1893

În această seară îmi propun să fac un mic sumar al celor ce le-am studiat în această săptămână, iar apoi să mai învăţăm o lecţie de aici. În prima seară, după ce am redat raportul audierii, care a pus fundamentul pentru tot studiul nostru următor – adică marţi seara – am studiat trei puncte deosebite; miercuri seara încă trei, iar în seara trecută încă unul. Cele trei puncte din prima seară, vă amintiţi că ne-au condus la necesitatea vestirii soliei îngerului al treilea aşa cum o citim: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu.” Şi pentru că avertizarea se dă împotriva închinării în faţa fiarei şi a icoanei ei şi a primirii semnului ei pe frunte sau pe mână, aceasta ne arată că a sosit timpul în care icoana este prezentă şi că urmează să fie primit semnul ei.

Primul dintre cele trei puncte a arătat că nu mai putem lucra aşa cum am fost conduşi să lucrăm până acum, iar în ce priveşte vestirea soliei, suntem constrânşi să o predicăm aşa cum este ea în cuvinte. Al doilea punct, arată că icoana este făcută şi aceasta pune toată puterea pământească în mâinile duşmanului soliei îngerului al treilea şi al cauzei lui Dumnezeu, ca să fie folosită împotriva poporului lui Dumnezeu şi a lucrării lui Dumnezeu. Şi de aceea, oricine vrea să stea de partea lui Dumnezeu trebuie să aibă o putere mai mare decât toată puterea lumii. Apoi cel de al treilea punct era acela că, prin citarea poruncii a patra în legislaţie şi interpretarea acestei porunci ca referindu-se la prima zi a săptămânii uzual numită duminică, punând astfel duminica în locul Sabatului poruncii a patra, este foarte adevărat că bisericile protestante din această ţară, prin puterea acestui guvern, au desfiinţat Legea lui Dumnezeu atât cât o poate face puterea pământească, la fel cum a făcut papalitatea în apostazia originară când s-a unit cu guvernul pentru a face acelaşi lucru. Iar acest lucru odată făcut, Dumnezeu a pus în gurile noastre aceste cuvinte: „Este vremea ca Tu, Doamne să lucrezi, căci ei strică Legea Ta.” Aceasta ne aduce în vedere următorul gând, că toată puterea pământului este înrolată împotriva lui Dumnezeu, a Sabatului Său şi a poporului Său care păzeşte acest Sabat, şi că acest popor, pentru a rezista, trebuie să aibă o putere mai mare decât toată puterea pământului, ceea ce ne conduce la următorul verset: „Este vremea ca Tu, Doamne să lucrezi, căci ei strică Legea Ta.” De aceea avem nevoie de puterea lui Dumnezeu. Rugăciunea noastră zilnică spune: „Doamne, este vremea să lucrezi; noi nu putem face absolut nimic.”

În următoarea lecţie, primul punct a arătat că această solie este dată pentru că plăgile sunt gata să cadă asupra celor care resping solia: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu.” Prima plagă este revărsată peste cei care primesc semnul fiarei; şi sub cea de a şasea plagă împăraţii pământului sunt strânşi la războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. În timpul acestui război vine Domnul, şi sfârşitul lumii. „Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare care zicea: «S-a isprăvit!» Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.”

Următorul punct arăta din istoria naţiunilor care s-au retras de pe scena lumii, că atunci când o naţiune nu L-a mai căutat pe Domnul, ci a întors spatele lui Dumnezeu, nu a mai existat loc pentru ea în lume. Ruina este singurul lucru care a urmat. Întrucât guvernul nostru a făcut aceasta, ruina este singurul lucru care urmează aici.

Că veni vorba,  mă uitam prin Mărturii Speciale în această seară şi am găsit un pasaj atât de expresiv referitor la acest subiect încât îl voi citi aici. Se află la p. 16 din „Mărturii Speciale pentru Predicatori şi Comitetele de Conferinţe.” Iată-l:

„Lumea creştină a acceptat copilul papalităţii, l-a legănat şi l-a hrănit, sfidându-L astfel pe Dumnezeu prin înlăturarea memorialului Său şi înălţarea unui Sabat rival.” (Special Testimonies, „An Appeal to our Ministers and Conference Committees”, p. 16)

Când s-a făcut aceasta? Atunci când au înlăturat memorialul Său; când au sfidat pe Dumnezeu prin înlăturarea memorialului Său şi înălţarea unui Sabat rival. Iată textul pe care l-am citit într-o altă zi:

„Memorialul lui Dumnezeu a fost aruncat la pământ şi, în locul lui, un Sabat fals este înălţat în faţa lumii.” (GCDB, 28 ianuarie 1893)

Acest lucru a fost făcut de către bisericile care au obţinut puterea acestui guvern pentru a da eficienţă lucrării lor. În ce a fost târâtă naţiunea de către bisericile apostate ale ţării? În a sfida pe Dumnezeu. Când Belşaţar L-a sfidat pe Dumnezeu luând vasele sacre din Casa lui Dumnezeu, pângărindu-le în închinarea lui desfrânată, atunci guvernarea lui nu a mai avut niciun folos în lume. Acum, guvernul nostru este adus în aceeaşi poziţie, şi ruina este ceea ce va urma. Dar ruina acestei naţiuni este ruina lumii, pentru că influenţa acestei naţiuni ajunge în toată lumea, iar această ruină va fi îndeplinită la venirea Domnului, şi venirea Domnului are loc în timpul războiului cel mare. Şi noi suntem chiar în prezenţa acestor lucruri.

Următorul punct a arătat că biserica iudaică apostată s-a unit cu Cezarul pentru a scăpa de Domnul. Biserica apostată a Romei s-a unit cu Cezarul pentru a elimina Sabatul Domnului; iar acum bisericile apostate s-au unit cu Cezarul pentru a elimina Sabatul Domnului. Singurul lucru pe care l-a putut face Dumnezeu pentru biserica iudaică apostată când ea s-a unit cu Cezarul, a fost să o distrugă. Dar înainte de a o distruge, a chemat afară din ea pe toţi cei ce voiau să fie ai Lui. Biserica iudaică a fost şi biserică şi naţiune, astfel că atunci când a fost distrusă, a fost dată o lecţie în faţa lumii atât pentru biserici cât şi pentru naţiuni. Naţiunea iudaică, la fel ca şi biserica iudaică, ambele au întors spatele lui Dumnezeu. Când biserica iudaică L-a înlăturat pe Dumnezeu, era naţiunea iudaică cea care a făcut acelaşi lucru. Odată acest fapt făcut, naţiunea trebuia să fie distrusă, dar şi biserica de asemenea trebuia să fie distrusă; astfel, efectul acestui fapt asupra bisericii cât şi asupra naţiunii a fost acelaşi: ruina.

Când biserica Romană a urmat acelaşi drum, a ruinat Imperiul Roman; iar acum când naţiunea noastră urmează aceeaşi cale, singurul lucru care rămâne este ruina, şi ruina pentru naţiune este în acelaşi timp ruină pentru biserică. Dar, înainte de această ruină iminentă va fi vestită solia: „Ieşiţi din mijlocul ei poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei.”

În seara trecută am observat papalitatea; că ea lucrează pentru a aduce toate naţiunile înapoi sub influenţa ei, şi când le va aduce pe toate înapoi sub influenţa ei, şi va începe să se laude zicând „Stau ca împărăteasă, nu sunt văduvă, şi nu voi şti ce este tânguirea”, ce va urma imediat? Plăgile.

Acestei naţiuni i se va întâmpla acelaşi lucru care s-a întâmplat şi celorlalte naţiuni când s-au îndepărtat de Dumnezeu; iar noi suntem chiar în vârtejul evenimentelor care aduc toate acestea. Va veni în curând şi aici, aceeaşi ruină care a venit peste celelalte naţiuni când L-au uitat pe Dumnezeu.

Acestea sunt şapte puncte distincte şi fiecare dintre ele ne aduce în faţa evenimentelor soliei îngerului al treilea, care este dată pentru a salva oamenii ce vor să fie salvaţi înainte de a se sfârşi lumea. Niciunul dintre aceste puncte nu este fabricat, ci fiecare dintre ele constituie numai consecinţa lucrurilor aflate în faţa ochilor oricărui om din lume. Textul cu care am început este:

„Cei care vor vedea acum ce va veni în curând peste noi prin ceea ce se face sub ochii noştri, nu se vor mai încrede în invenţii omeneşti, ci vor simţi că Duhul Sfânt trebuie să fie recunoscut, primit şi prezentat oamenilor.”

În aceste lecţii pe care le-am avut, am încercat să prezint ceea ce se întâmplă sub ochii noştri în lume, şi să vedem ce va veni în curând peste noi. Nu doar că va veni peste noi, ci va veni curând peste noi, şi va veni în mod inevitabil. Nu este scăpare din faţa lucrurilor pe care oricine le poate vedea, şi trebuie să le vadă, fie că are ochii închişi sau deschişi; dacă vor crede ceea ce va veni – nu aceasta este problema. Ei nu pot să nu vadă ceea ce văd. Nu există scăpare pentru ei decât prin solia îngerului al treilea.

Să urmărim mai departe aceste lucruri, observând ce însemnătate au pentru noi. Am văzut că toată puterea acestui pământ se află acum sub influenţa papalităţii. Aţi văzut că aşa este. Dar cine conduce papalitatea? Cine luptă împotriva bisericii lui Dumnezeu? Satana. Prin cine a lucrat el când Hristos era pe pământ? Prin balaur. Prin cine a lucrat când biserica se afla în pustie? Prin fiară. Prin cine lucrează împotriva rămăşiţei bisericii? Prin chipul fiarei. Prin balaur, prin fiară şi prin proorocul mincinos, icoana (chipul). Acestea sunt cele trei instrumente prin care el face război împotriva bisericii lui Dumnezeu, de la naşterea lui Hristos până la sfârşitul lumii.

Deci, toate puterile pământului se află în mâinile Satanei pentru a le folosi împotriva bisericii. Cât timp credeţi că va trece până când se va împlini acest verset, care spune că Satana lucrează cu toată puterea? El o are pe toată, nu? Toată puterea pe care o deţine pământul, toată puterea care există în sfera de acţiune a Satanei, toată puterea care există pe acest pământ este acum în mâinile sale. El va lucra cu toată puterea. „Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii.” Pentru ce are el această putere? Nu pentru a o folosi? Credeţi că va sta mult timp inactiv, mai cu seamă dacă poporul lui Dumnezeu Îl cheamă pe Dumnezeu şi se consacră Lui? Aceasta înfurie pe Satana; că poruncile lui Dumnezeu sunt păzite şi mărturia lui Isus Hristos este manifestată.

Deci, această putere este în mâinile sale pentru a fi folosită împotriva bisericii lui Dumnezeu, împotriva lui Dumnezeu, a Sabatului Său, şi a celor care Îl respectă pe Domnul şi Sabatul Său, pentru că Sabatul este semnul loialităţii faţă de Dumnezeu.

Deci, oricine vrea să fie credincios lui Dumnezeu, repet, trebuie să o facă dând faţă cu toată puterea care există în lume, cu toată puterea de orice fel posibil, pe care lumea o cunoaşte. Fraţilor, trebuie să decidem chiar acum dacă mergem mai departe sau nu! Trebuie să decidem dacă mergem mai departe, sau ne oprim chiar acum. Dacă ne decidem să rămânem în mărturisirea credinţei noastre, dacă ne decidem să stăm de partea legii lui Dumnezeu, credincioşi mărturisirii noastre de credinţă. Trebuie să ne decidem în faţa întregii puteri pe care o cunoaşte această lume, ştiind că Satana are în stăpânire toată această putere şi o foloseşte. Va trebui să ne menţinem loialitatea faţă de Dumnezeu şi legea Sa, fără a avea niciun sprijin sau protecţie pământească. Cei care vor sta de partea legii lui Dumnezeu vor depinde numai de Dumnezeu, pentru că nu există nimic altceva sub soare de care să fim dependenţi.

Noi trebuie să avertizăm oamenii din lume cu privire la această putere şi cu privire la lucrarea ei, şi să-i atragem ca să iasă de sub influenţa ei şi să vină la Dumnezeu. Are vreo putere lucrarea mea în acest sens, dacă eu am vreo legătură cu lumea sau cu ce este lumesc?

(Audienţa: „Nu!”)

Dacă eu sunt părtaş unui spirit lumesc şi unei dispoziţii şi înclinaţii lumeşti, aş vrea să ştiu cum voi putea avertiza oamenii să se despartă complet de lume? Cum va putea fi suficientă forţă în cuvintele mele pentru a convinge pe cineva să facă aceasta? Puteţi spune? Puteţi spune cum aţi putea face voi aceasta? Indiferent dacă sunteţi predicator sau nu, dacă sunteţi doar un adventist de ziua a şaptea sau doar un adventist de ziua a şaptea formal; nu este nevoie să fiţi predicator, ci doar adventist de ziua a şaptea formal ca să răspundeţi la această întrebare. Aş vrea să ştiu cum ar fi posibil ca mărturisirea voastră să aibă vreo valoare sau să aibă vreo putere asupra oamenilor acestei lumi, dacă sunteţi legaţi în vreun fel de această lume în spirit, în minte, în gândire, în dorinţe, în înclinaţii? Nu domnilor! O legătură infimă cu lumea, cât un fir de păr, vă va jefui de puterea care trebuie să existe în chemarea care va avertiza lumea cu privire la această putere nefastă a lumii, pentru ca oamenii să se poată separa complet de ea.

Atunci fraţilor, dacă vrem să existe putere în solia noastră de acum înainte, ce trebuie să facem? Trebuie să ne rupem de tot ce ţine de această lume. Sunteţi gata să o faceţi? Dar nu este destul să vă întreb dacă sunteţi gata să o faceţi. Ci vreau să vă întreb: o faceţi? Faceţi aceasta?

(Audienţa: „Da!”)

Fratele Porter ne-a descris cu puţin mai înainte un tablou splendid. Anume că profetul căuta cu privirea pe cei care vesteau această solie, dar privea prea jos. Atunci îngerul i-a spus: „Priveşte mai sus!” Mulţumim Domnului, aceştia se află deasupra lumii! Acolo este locul căruia ei aparţin. Deasupra lumii, pe o temelie pe care Dumnezeu a aşezat-o ca ei să umble pe ea. Şi oricine este jos, atât de jos încât cineva trebuie să privească în lume ca să-l poată vedea, acela nu poate vesti solia îngerului al treilea. Noi trebuie să fim deasupra lumii. De aceea, rupeţi-vă fraţilor de lume!

Fraţilor, a sosit timpul, ca niciodată mai înainte, când trebuie să aibă loc o despărţire de lume. Isus spune: „Eu v-am ales din mijlocul lumii.” Dacă El ne-a ales, atunci să-L căutăm zi de zi ca El să ne poată unge (ordain – a hirotoni). Hristos a spus ucenicilor: „Eu v-am ales şi v-am uns (ordained – KJV).” El ne-a ales; să înţelegem că El ne-a uns pentru lucrarea pe care o are pentru noi; şi lucrarea este aceea de a duce cuvântul lui Dumnezeu împotriva întregii puteri pe care o cunoaşte această lume, şi de a separa un popor de lume, de a-l separa atât de complet pentru Dumnezeu, încât aceştia să desconsidere în totalitate puterea acestei lumi şi toate legăturile ei.

Aceasta ne conduce din nou la consacrare, nu? Mulţumim Domnului că ne conduce aici! Noi nu putem susţine solia îngerului al treilea, nu putem sta de partea ei, nu putem avea spiritul ei sau împlini lucrarea ei, fără a avea această consacrare.

Încă ceva! Cei care vor sta pentru legea lui Dumnezeu, nu vor fi văzuţi prea bine. Nu domnilor! Ei nu vor fi lăudaţi, dezmierdaţi, curtaţi sau linguşiţi. Nu! Dar mai bine aş citi un pasaj referitor la aceasta. Voi citi din Marea Luptă, vol. 4, p. 590:

„Marele înşelător va convinge oamenii că cei care slujesc lui Dumnezeu sunt cauza acestor rele. Clasa care a provocat neplăcere cerului vor învinui pentru toate nenorocirile pe cei a căror supunere faţă de poruncile lui Dumnezeu sunt un continuu reproş pentru călcătorii de lege. Se va declara că aceşti oameni Îl ofensează pe Dumnezeu prin violarea Sabatului Duminical, că acest păcat a adus calamităţile care nu vor înceta până când observarea duminicii nu va fi impusă cu putere, şi că cei care îşi prezintă pretenţiile lor faţă de porunca a patra, distrugând astfel reverenţa faţă de duminică, sunt cei care aduc nenorociri asupra oamenilor, împiedicând reintrarea lor în favoarea divină şi în prosperitate vremelnică. Astfel, acuzaţia adusă în vechime împotriva slujitorului lui Dumnezeu va fi repetată, în condiţii asemănătoare. «Abia a zărit Ahab pe Ilie, şi i-a zis: ‚Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?’ Ilie răspuns: ‚Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baal.’» Întrucât mânia populaţiei va fi excitată de învinuiri false, ei se vor purta cu ambasadorii lui Dumnezeu în acelaşi fel în care Israelul apostat s-a purtat faţă de Ilie.”

Citesc mai departe de la p. 592, după cum urmează:

„Cei care onorează Sabatul biblic vor fi denunţaţi ca duşmani ai legii şi ai ordinii, drept cei care distrug regulile morale ale societăţii, ducând la anarhie şi corupţie, şi atrăgând judecăţile lui Dumnezeu asupra pământului. Motivele lor de conştiinţă vor fi numite a fi încăpăţânare, rebeliune şi dispreţ la adresa autorităţii. Ei vor fi acuzaţi de lipsă de consideraţie faţă de guvern. Predicatorii care neagă obligativitatea Legii divine vor prezenta de la amvoane datoria de a fi supuşi autorităţilor civile ca fiind rânduite de Dumnezeu. În camerele legislative, în curţile de judecată, păzitorii poruncilor vor fi greşit reprezentaţi şi condamnaţi. Cuvintelor lor li se va da un înţeles fals, şi motivelor lor se vor da cele mai rele semnificaţii.”

Din Mărturia nr. 32, p. 208, citesc o mărturie dată în 1885[1]; acum şapte ani:

 „În timp ce oamenii dorm, Satana aranjează lucrurile în mod activ astfel ca poporul lui Dumnezeu să nu găsească milă sau dreptate.” (Mărturii, vol. 5, p. 452)

Cum am putea aştepta să găsim milă sau dreptate când toată puterea guvernelor de pe pământ se află în mâinile papalităţii şi este condusă de Satana? Cum puteţi aştepta dreptate? Şi cum puteţi aştepta dreptate când toată puterea acestui pământ este îndreptată împotriva poporului lui Dumnezeu de către Satana personal? În această stare de lucruri nu există dreptate. Nu ne putem aştepta la ea. Aceasta ne aduce în situaţia în care trebuie să fim atât de complet despărţiţi de lumea aceasta încât să nu mai aşteptăm nicio protecţie, nici dreptate, şi nici măcar milă din partea ei. Dacă se va arăta vreo dreptate sau milă, va fi doar mila lui Dumnezeu care va lucra împotriva voinţei lor. Dacă ne aflăm în situaţia în care singura milă pe care o putem aştepta este cea pe care Dumnezeu o pune în ei, atunci unde este dependenţa noastră? Doar în Dumnezeu.

Noi nu vom fi dezmierdaţi şi nu se va pune mare preţ pe noi. Aşa stând lucrurile, vor fi inventate şi răspândite tot felul de învinuiri împotriva voastră. Aş vrea să ştiu cum va rămâne cineva credincios soliei îngerului al treilea, şi cum va face lucrarea ei, dacă îi pasă în mod special ce spun oamenii despre el, şi dacă are  mult respect pentru reputaţie sau îşi leagă dependenţa de reputaţie? Nu poate! Dar, mulţumim Domnului, Dumnezeu are ceva mult mai bun pentru noi de care să depindem, şi acesta este caracterul. Să nu uităm că Isus, exemplul nostru în această lume, n-a fost vorbit de bine.

Aceasta stabileşte că oamenii care vor vesti solia îngerului al treilea şi vor rămâne credincioşi lui Dumnezeu în lume, o vor face având în vedere doar caracterul, fără a lua în calcul problema reputaţiei. Problema reputaţiei, a felului în care oamenii gândesc sau vorbesc despre noi, nu mai poate intra în socotelile noastre. Niciodată! Pentru că reputaţia nu va salva pe nimeni. Dacă cineva ţine la reputaţie, dacă mintea lui se agaţă de aceasta, atunci ar fi bine să renunţă la ea, pentru că nu poate avea reputaţie dacă stă pentru solia îngerului al treilea.

Chiar acum fraţilor, în seara aceasta, este timpul să renunţaţi la astfel de mărturisiri de credinţă, şi făcând aşa veţi fi de ajutor fraţilor voştri. Dacă vreţi să faceţi compromis cu aceste lucruri, ar fi mai bine să o faceţi chiar acum, pentru că cu cât veţi merge mai departe şi apoi să faceţi compromisul, cu atât veţi îngreuna situaţia fraţilor voştri. De aceea, dacă nu veţi merge înainte fără şovăială, opriţi-vă chiar acum, mergeţi pe cealaltă cale şi lăsaţi-i pe ceilalţi care merg drept înainte, să fie liberi. Am ajuns la despărţirea drumurilor, şi fiecare să decidă în favoarea independenţei faţă de tot ce este în lume, pentru ca nicio consideraţie prezentată de lumea aceasta să nu intre în calculele noastre. Nimic legat de reputaţie sau despre ce vor gândi oamenii să nu intre în calcul. Când toată puterea lumii va fi împotriva celor care îşi menţin loialitatea faţă de Dumnezeu, atunci caracterul lui Isus Hristos va fi mai valoros decât de zece mii de ori zece mii de reputaţii pe care şi le poate asigura cineva pe orice cale posibilă.

Să ai reputaţie este un lucru mare în ochii lumii; la Dumnezeu să ai reputaţie nu înseamnă nimic. Reputaţia este tot ce poate oferi Satana. Este tot ce poate el să clădească. Iar declaraţia citată adesea, este destul de corectă pentru personajul în a cărui gură a pus-o scriitorul: „Cea mai scumpă comoară care rămâne peste timpul trecător este reputaţia fără pată.” Aceasta era îndeajuns pentru acel personaj, pentru că tot ce avea era doar reputaţia. Apoi când a pierdut-o, a spus extrem de nefericit: „O, reputaţia mea, reputaţia mea! Mi-am pierdut reputaţia!” Când şi-a pierdut reputaţia, desigur nu a mai avut pe ce să se sprijine şi a fost pierdut şi el. El nu avea un caracter care să-l menţină, ci doar reputaţia. Sentimentul acela care izvora din el era foarte potrivit cu caracterul celui în a cărui gură a fost pus de către scriitor; dar aceasta este o minciună, este o minciună. Cea mai scumpă comoară care rămâne peste timpurile pieritoare sau nepieritoare nu este reputaţia fără pată, ci este caracterul fără pată. Iar singurul caracter fără pată, care a fost văzut în această lume, este caracterul lui Isus Hristos. Acest caracter, El vine şi ni-l dă, vouă şi mie, un dar gratuit, binecuvântat din partea Celui care l-a clădit.

Deci, fraţilor, lăsaţi să se risipească în vânt toate grijile cu privire la reputaţie; acolo este locul lor. Fiindcă reputaţia este instabilă ca vântul, în timp ce caracterul este statornic ca veşnicia. Lăsaţi să plece toate grijile pentru reputaţie. Haideţi să avem caracter! Haideţi să avem acel caracter care ne va face potriviţi pentru judecată. Atunci, deşi Satana cu toată puterea sa ar putea reuşi să ne împovăreze cu cea mai proastă reputaţie pe care o poate inventa, mulţumim Domnului că avem un caracter care va rezista în faţa judecăţii! De aceea, ne putem permite să renunţăm şi la lume şi la reputaţie. În Isus Hristos noi avem ceva mai bun.

Aceasta nu este totul. Mai există încă o fază. Vine timpul când oricine va sta de partea soliei îngerului al treilea, a Sabatului Domnului, şi-şi va menţine loialitatea faţă de acestea, nu va putea cumpăra şi nu va putea vinde nimic. Înseamnă că, oricine mărturiseşte a fi adventist de ziua a şaptea, care are o mărturisire a soliei îngerului al treilea, trebuie să decidă acum dacă va continua să rămână de partea acestei solii, fără a ţine seama de ce va fi cu proprietăţile sau cu bunurile sale personale în această lume.

Nicio preocupare, nicio socoteală cu privire la bunuri sau interese legate de ocupaţii în lumea aceasta, nu pot intra în socotelile noastre sau în lucrarea noastră. Nicio preocupare de acest gen nu poate intra în socotelile niciunui adventist de ziua a şaptea de acum înainte. Dacă se întâmplă să intre, acel adventist se poate opri chiar aici; fiindcă dacă voi lăsa preocupări legate de felul în care o voi scoate la capăt cu afacerea, dacă voi avea câştig sau voi pierde în cazul în care rămân de partea Sabatului – dacă voi lăsa astfel de preocupări să intre în calculele mele, atunci mai bine las ca interesele legate de proprietate să domine, să mă ocup de ele şi să mă duc cu ele. Dar încotro se îndreaptă acea ocupaţie, acele bunuri care mă preocupă şi pentru care ezit? Totul se îndreaptă spre distrugere. Atunci, dacă există un fir care mă leagă de ele, când ele se vor duce, eu unde mă voi duce? Mă voi duce împreună cu ele, cu siguranţă. Dacă firul este cât un fir subţire de mătase, mă va trage şi pe mine după ele? Da! Deci fraţilor, este timpul să tăiem orice legătură. Astfel am ajuns din nou la despărţirea drumurilor.

Cel care va sta de acum înainte loial faţă de solia îngerului al treilea, trebuie să o facă şi o va face, fără a lua în calcul ca vreo problemă de profit, bani, bunuri sau altceva de acest fel să atârne cât greutatea unei pene sau a unui fir de păr cu privire la poziţie pe care să o ia faţă de solia îngerului al treilea. Aşa stau lucrurile. Fiindcă este declarat: „Nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.” „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână.” Nu e nevoie deloc ca acel cineva să creadă în această închinare. Legea spune: „Păzeşte duminica!”; iar dacă o păzeşte ce se întâmplă? Face compromis cu Satana şi acceptă semnul Satanei în locul semnului lui Hristos. Îl pune pe Satana deasupra lui Hristos şi se supune puterii lumii şi nu cuvintelor lui Hristos. Câtă putere asupra lumii va avea acest om pentru a fi salvat?

Omul care face compromis cu legile duminicale, oprindu-se din lucru şi respectând duminica pentru că aşa spune legea, în timp ce crede că încă păzeşte Sabatul, îl pune pe Satana deasupra lui Hristos. Îşi leagă dependenţa de puterea pământească; dar în ale cui mâini se află această putere? În mâinile Satanei. Atunci, după propria lui mărturisire şi acţiune, nu depinde el de Satana la fel de mult ca şi de Hristos? Sunt Satana şi Hristos parteneri? Nu domnilor! Atunci, să nu îi punem noi să intre în acest fel de asociere. Niciun om care îşi menţine loialitatea faţă de solia îngerului al treilea nu va îngădui Satanei să intre într-o astfel de asociere.

Nu este Sabatul un semn care arată ceea ce este Dumnezeu pentru om? Nu este semnul adevăratului Dumnezeu? Şi nu este Dumnezeu ceea ce este? Nu este Sabatul semnul care arată ce este Dumnezeu, la fel cum este semnul că El este? Şi ce este Dumnezeu pentru om? O, El este Domnul, Domnul Dumnezeu, plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul. El este viaţa noastră.

Da! Deci, Sabatul este semnul care arată ce este Dumnezeu pentru omul care Îl crede. Dar unde Îl găsim pe Dumnezeu? Doar unde Îl poate găsi cineva pe Dumnezeu? În Isus Hristos. „Nimeni nu cunoaşte pe Tatăl decât Fiul şi cel căruia vrea Fiul să i-L descopere.” Deci, pentru noi Hristos este Dumnezeu. Pentru această lume şi pentru toate fiinţele inteligente, Hristos este Dumnezeu. Atunci nu este Sabatul un semn care arată ce este Hristos pentru om? Când noi respectăm Sabatul, acesta este semnul care arată ce este Hristos pentru noi. Atunci, a păzi duminica pentru că aşa spune legea, înseamnă a spune că duminica este pentru mine la fel de mult ca Sabatul; dar aceasta înseamnă a spune pur şi simplu că Satana este pentru mine la fel de mult ca şi Hristos. Şi dacă aşa stau lucrurile, atunci Hristos nu înseamnă prea mult pentru mine. Dacă Hristos este atât de neînsemnat pentru mine încât voi pune semnul papalităţii, care este chiar semnul puterii Satanei, la egalitate cu semnul care arată ce este Hristos pentru mine, atunci Hristos nu este nimic pentru mine. Dacă Hristos nu este totul, atunci ce este? „El este totul în toţi.” Dacă El nu este totul pentru mine, atunci ce este? Nu este nimic pentru mine. Aceasta ne pune din nou în faţa faptului că acum fraţilor, trebuie să stăm pentru acest semn împotriva oricărui motiv pe care îl poate invoca acest pământ.

Aceasta nu este încă totul. Mai există un gând în acest verset: „I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.”

Va veni timpul când cel care îşi menţine loialitatea faţă de solia îngerului al treilea se va afla sub sentinţa de pedeapsă cu moartea; i se va lua dreptul la viaţă şi se va declara de către puterile acestui pământ, sub a căror jurisdicţie se află, că nu are dreptul la viaţă. Se poate ca preocuparea legată de viaţă să intre în calculele noastre acum? Se poate fraţilor? Se poate ca un om să-şi cântărească viaţa spre a vedea cât valorează acum, şi să lase ca greutatea aceasta să atârne ceva în decizia lui de a rămâne de partea soliei îngerului al treilea, sau nu? Merită să ne gândim bine la aceste lucruri. Aceasta este semnificaţia lor. Dacă voi permite ca viaţa mea să cântărească ceva în alegerea mea de a rămâne în loialitate faţă de solia îngerului al treilea, atunci ce folos are să merg mai departe cu această solie? De ce să nu mă opresc chiar acum, în seara aceasta? Realitatea este, aşa cum am declarat aici, că viaţa noastră va fi scoasă în afara legii dacă rămânem cu solia. Aşa că, dacă vom lăsa ca această problemă să cântărească ceva pentru noi, am face mai bine să ne oprim chiar acum şi să mergem cu viaţa noastră înainte.

Nu ştiţi că pedeapsa cu moartea există în sine, în fiecare pas, chiar de la primul pas care este făcut pe calea persecuţiei? Sigur că există! Nu există în cuvinte – nu există în pronunţarea sentinţei - dar există, pentru că atunci când guvernul începe să impună legi religioase, o face pentru a salva guvernul, întotdeauna pentru salvarea guvernării – acest act duminical al Congresului deja s-a declarat că a fost făcut pentru acest scop. Oamenii care nu se supun legilor duminicale, sigur că vor fi amendaţi, iar ei nu vor plăti amenda; păzitorii Sabatului, cu siguranţă, nu o vor plăti. Ei vor trebui să fie închişi pentru a se compensa amenda, vor efectua pedeapsa şi apoi vor fi eliberaţi. Apoi vor lucra din nou duminica şi din nou vor fi amendaţi, din nou vor fi întemniţaţi spre a se achita amenda, iar apoi din nou eliberaţi. Şi din nou lucrează duminica, desigur. Apoi amenda este mărită, ceea ce face ca timpul de întemniţare să fie mai lung. Dar niciun păzitor al Sabatului nu se va opri din lucru duminica, deşi acesta este singurul lucru urmărit. De aceea, după cum vedeţi, întrucât sunt date pedepse tot mai grele fără rezultatul pe care îl urmăreşte guvernul, în cele din urmă se va ajunge la pedeapsa cea mai grea, adică moartea. Deci pedeapsa cu moartea există în orice lege duminicală făcută vreodată pe pământ, în sine, de îndată ce legea este impusă şi pusă în aplicare. Pentru acest motiv istoricul Gibbon a spus lumii cu mai bine de o sută de ani în urmă că:

„Este obligatoriu pentru autorii persecuţiei să cugete dinainte dacă sunt hotărâţi să o suporte până la limita ei maximă. Ei aprind flacăra pe care se străduiesc să o potolească; şi în curând devine necesar să pedepsească neascultarea vinovatului, la fel ca şi crima. Amenda pe care nu este capabil sau nu este dispus să o plătească, expune persoana sa severităţii legii; iar faptul că el nu ţine seama de pedepse mai uşoare, sugerează folosirea justă a pedepsei capitale.”

Aşadar istoricul a atras atenţia popoarelor şi conducătorilor de pretutindeni ca, înainte de a porni pe calea persecuţiei, să se gândească dacă sunt pregătiţi să o susţină prin pedeapsa capitală. Dacă nu, atunci mai bine să nu pornească. A se ajunge la pedeapsa capitală este în natura lucrurilor, iar raportul istoriei ne spune că aşa va fi şi în practica lucrurilor.

Atunci nu reiese limpede din aceste cuvinte că poporul ce va rămâne credincios soliei îngerului al treilea, credincios în loialitate faţă de legea lui Dumnezeu şi faţă de Sabatul Său, va trebui să o facă fără a lua în socoteală nici măcar viaţa lor? Nu este aşa?

(Audienţa: „Aşa este!”)

Încă ceva: când orice sprijin pământesc şi orice protecţie sunt date la o parte, când toate problemele legate de reputaţie la care lumea ţine atât de mult, sunt date la o parte; când toate problemele cu privire la avere sau ocupaţii de orice fel sunt date la o parte, şi când toate problemele cu privire la viaţă sunt date la o parte, cât mai rămâne? Cât de mult din lucrurile lumeşti sau din interesele lumeşti mai sunt legate de omul care face aceasta? Când omul îşi face socotelile şi pune la o parte orice aşteptare la protecţie pământească, chiar la milă şi dreptate pământească; atunci când îşi face socotelile şi pune la o parte toate problemele pe care şi le-ar putea face cu privire la ce vor gândi sau vor spune oamenii despre el; îşi face socotelile şi pune la o parte toate problemele cu privire la ce va fi cu bunurile sale sau dacă va putea cumpăra sau vinde sau dacă va putea face cutare sau cutare lucru; când dă la o parte toată îngrijorarea care poate să apară gândindu-se dacă va ţine la viaţa lui sau dacă aceasta va cântări ceva în ochii săi; când toate acestea sunt scoase din calcul, atunci cât de mult din lume mai există în socotelile acelui om?

(Audienţa: „Nimic.”)

Atunci, nu pune Biblia, cuvântul lui Dumnezeu, pe orice adventist de ziua a şaptea în faţa acestei socoteli, somându-l să-şi facă acest calcul şi să ia această hotărâre?

(Audienţa: „Da!”)

Este timpul ca fiecare dintre noi să începem să ne gândim foarte serios. Este cu adevărat timpul să ne gândim serios. Dar mulţumim Domnului, nu trebuie să ne temem niciun pic de vrăjmaşul nostru. Domnul nu va permite niciodată ca voi sau eu să fim puşi într-o situaţie fără ieşire, de unde să nu fie gata să ne scoată cu şi mai multă slavă decât dacă nu am fi fost puşi în acea situaţie. Domnul nu ne cheamă să mergem pe o cale care ne face să pierdem ceva, decât dacă în schimbul a ceea ce am pierdut ne dă altceva infinit mai valoros. Când El ne cheamă să rămânem loiali adevărului Său, ceea ce ne face să ne luăm gândul de la orice sprijin sau protecţie pământească, atunci ne spune: „Iată, pentru voi, toată puterea cerului şi a pământului.” „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ,” şi „Eu sunt cu voi;” acesta este acoperământul pe care Cel Atotputernic îl trage peste noi: „Veniţi cu Mine!” „Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost, şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare” (Deuteronomul 33:27). „Nu te teme!” Aşa spune cuvântul Său, nu? Să citim din Scriptură pentru a vedea referinţa directă la acest subiect. În Isaia 51 găsim o rugăciune pe care Domnul ne spune să i-o adresăm: „Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te ca în zilele de odinioară, şi în veacurile din vechime! Oare n-ai doborât Tu Egiptul, şi ai străpuns balaurul? Nu eşti Tu acela care ai uscat marea, apele adâncului celui mare, şi ai croit în adâncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi? Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruinţă, şi o bucurie veşnică le va încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria; iar durerea şi gemetele vor fugi.”

Cum vor merge spre Sion cei răscumpăraţi? Cu cântări de biruinţă. Să începem de acum să le cântăm. Domnul nu vrea ca noi să mergem cu capetele aplecate, pândind în jur ca şi cum ne-ar fi frică să nu fim văzuţi, ca şi cum nu ne-am găsi locul în lume. „Uitaţi-vă în sus şi ridicaţi-vă capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie!” spune Isus. Noi suntem în această lume, fiecare dintre noi, până când Dumnezeu îşi termină lucrarea cu noi, iar Satana nu ne poate face niciun rău până când Domnul nu îşi termină lucrarea cu noi, şi nici atunci nu ne poate face vreun rău. Aşadar, să mergem cu cântări de biruinţă. Să ne bucurăm.

„Eu, Eu vă mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului, care trece ca iarba?”

Noi mărturisim a crede în Dumnezeu! Noi stăm de partea legii lui Dumnezeu şi avem Sabatul Domnului, iar acesta ne descoperă cine este Dumnezeu, că El este adevăratul Dumnezeu, El este Dumnezeul cel viu şi veşnicul Împărat, a cărui mânie face să tremure pământul, care prin cuvântul Său poate să aducă lumea la existenţă, şi tot prin cuvântul Său o desface în bucăţi. Iar aici sunt nişte oameni, care sunt ca iarba, şi care vor dispărea în scurt timp, şi aceştia vă spun că dacă nu veţi respecta legea veţi fi închişi, iar dacă persistaţi în această atitudine va trebui să muriţi. Şi noi ne temem de aceştia! De ce? Nu are dreptate Dumnezeu când ne pune această întrebare? „Cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor?” Acest lucru vrea El să Îl ştie. Nu este o întrebare corectă? „Eu, Eu vă mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului, care trece ca iarba?” Nu vedeţi cât de insultătoare este ideea ca cineva care mărturiseşte a crede în Domnul, să se teamă de nişte oameni? Domnul ne spune că aceasta nu este dependenţă de El.

Să citim mai departe: „Şi să uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, ca şi cum el ar putea să te nimicească? Unde este mânia asupritorului?” (KJV) Mulţumim Domnului! Chiar acum furia asupritorului este gata să izbucnească. De ce să ne temem în faţa lui ca şi când ar putea să ne distrugă? Nu a fost Ilie atacat, şi nu a trebuit el să fugă pentru a-şi salva viaţa? Dar când, după o călătorie lungă, fiind obosit şi aşezându-se să se odihnească, a adormit de oboseală, iată că un înger al Domnului a stat lângă el şi l-a atins zicând: „Scoală-te şi mănâncă.” Şi el a găsit lângă căpătâiul lui o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. Slavă Domnului!

Nu era Ilie în deplină siguranţă? Fraţilor, nu este mai bine să fim scoşi în afara societăţii pentru ca un înger să poată face pentru noi acelaşi lucru? Ce vreţi mai mult, să nu fiţi alungaţi sau să nu vină îngerul ca să vă stea alături în acest fel? Aşadar, să nu ne fie teamă! Ilie s-a culcat şi a adormit din nou, ca şi Petru când a fost condamnat la moarte. De ce nu? Ce rost avea să fie îngrijorat? Ilie s-a culcat şi a adormit, iar îngerul a venit a doua oară, l-a trezit şi i-a slujit. Din nou i-a zis: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care îl ai de făcut este prea lung pentru tine.” Fraţilor, Dumnezeu ne va da pâine pentru drum. Dacă drumul este prea lung, El ne va da pâine în măsură îndoită înainte de a porni. Este timpul să începem să ne încredem în Domnul! Să o facem acum! El spune aşa! Într-un alt loc El spune: „I se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.” Aşa este!

„În curând cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă, şi nu va duce lipsă de pâine. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care stârnesc marea, şi fac să-i urle valurile, şi al cărui Nume este Domnul Oştirilor. Eu pun cuvintele Mele în gura ta, şi te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întind ceruri noi şi să întemeiez un pământ nou, şi să zic Sionului: «Tu eşti poporul Meu!».” Isaia 51:14-16.

Să primim, fraţilor, acest cuvânt! Nu trebuie să ne fie teamă de oprimare sau de greutăţi, sau de neputinţa de a cumpăra sau vinde, pentru că Domnul are ceva cu mult mai bun.

Cât despre reputaţie: lăsaţi-o să se ducă! Domnul ne dă un caracter – un caracter pe care El personal l-a ţesut de la naştere până la mormânt, care este desăvârşit în orice privinţă. Iar El spune: „Ia-l, îmbracă-l, şi vino la ospăţul nunţii Mele.” Acesta este caracterul şi acesta este acoperământul pe care El îl trage peste poporul Său, şi de aceea plăgile nu pot să-i atingă, şi nicio putere a vrăjmaşului nu poate să-i înfrângă sau să-i mânjească. „Mă bucur în Domnul, şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu, căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu haina neprihănirii” Isaia 61:10 (KJV) Slavă Domnului!

Iar în privinţa vieţii: când El ne cheamă să luăm poziţie în loialitate faţă de Legea Sa, ceea ce va duce la pierderea vieţilor noastre, aceasta va pune vieţile noastre în primejdie întrucât puterea pământească va urmări să ne ia viaţa. Şi atunci? Atunci Domnul spune pur şi simplu: „Renunţă la această viaţă! Va dispărea oricum, în scurt timp. Iată, aici este o viaţă care va rămâne de-a lungul întregii veşnicii.” Când ne invită să urmăm calea loialităţii faţă de Legea Sa, ceea ce va duce la primejduirea şi pierderea acestei vieţi muritoare, pieritoare ca un abur, El spune: „Iată aici viaţa veşnică!” „Cel care crede în Fiul, are viaţa veşnică.” „Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său.” Ne-a dat viaţa veşnică? „Cine are pe Fiul,” va avea viaţa cândva?

(Audienţa: „Nu!”)

„Cine are pe Fiul, are viaţa.” Cum ar fi cu putinţă să avem pe Fiul fără această viaţă? Este Hristos mort? Nu! El este viu. De aceea, când Îl avem pe El, avem viaţa care este în El.

Băgaţi de seamă la ce conduce faptul că un om care mărturiseşte a-L avea pe Hristos nu crede că are viaţa care este în Hristos, care este viaţa veşnică. Ce fel de Hristos este El? Un Hristos fără viaţă în El? Nu! Hristos nu este mort! Nu ne-au răsunat aceste cuvinte mereu şi mereu în urechi prin vocea care ne vorbeşte de mult timp din partea Domnului? „Fraţilor, Hristos nu este în mormântul cel nou al lui Iosif, cu piatra cea grea astupând intrarea. Nu! El a înviat! Isus trăieşte! Isus trăieşte! Vestiţi aceasta cu vocea şi cu scrisul.”

Astfel, pentru că El trăieşte, şi mai mult, pentru că El trăieşte pentru veşnicie, avându-L pe El, am un Mântuitor viu. „Cine are pe Fiul are viaţa.” Ce fel de viaţă este în El? Numai viaţă veşnică. Dacă Îl am pe El, am viaţa care este în El, şi aceasta este viaţa veşnică, exact aşa cum spune Domnul. Dar, aşa cum ne-a spus mai înainte fratele Haskell în lecţiile sale, noi nu putem avea această viaţă a Lui, fără a i-o ceda pe a noastră. Făcând schimbul acesta Îl întâlnim pe Isus Hristos. Aceasta este lecţia de astăzi, nu observaţi? Cedaţi-I această viaţă şi veţi primi o viaţă care este cu mult mai bună. Acum este timpul. Dar dacă mă agăţ de această viaţă, când ea se va duce, ce îmi mai rămâne?

(Audienţa: „Nimic.”)

De aceea, bărbatul sau femeia care au doar această viaţă, nu trebuie să meargă cu solia îngerului al treilea, deoarece când va veni încercarea şi această viaţă va fi pusă în joc, se vor agăţa de ea. Aici este pericolul. Un om nu poate înainta prin ceea ce înseamnă a înainta în solia îngerului al treilea, având doar această viaţă pe care o are. Nu poate face aceasta, pentru că este tot ce are, şi se va agăţa de ea când va fi în primejdie. Dar dacă va renunţa la această viaţă, socotind că nu valorează nimic, şi va lua acea viaţă care se măsoară cu viaţa lui Dumnezeu, acea viaţă care este viaţa lui Dumnezeu, va avea o viaţă care niciodată nu poate fi pusă în primejdie. Acel om este în siguranţă. Acela poate merge oriunde îl cheamă solia. Fiindcă Acela care este viaţa soliei, este viaţa celui care va rămâne loial faţă de această solie.

„Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte.” Nu este adevărat acest lucru de acum înainte? Nu este un adevăr viu de acum înainte, că aceia care stau pentru solia îngerului al treilea sunt „daţi la moarte,” tot aşa cum au fost şi apostolii? Întotdeauna „daţi la moarte”, şi acest aspect intră în socotelile noastre. Trăim faţă în faţă cu aceasta tot timpul.

Deci, fraţilor, în locul puterii pământeşti pe care nu putem să ne sprijinim, şi care este în mod decis angajată împotriva noastră, Dumnezeu ne dă puterea lui Dumnezeu. În locul reputaţiei, Dumnezeu ne dă caracterul. În locul lucrurilor pământeşti – bogăţii lumeşti, case, pământuri, proprietăţi, ocupaţii sau altceva de acest fel – Dumnezeu ni-L dă pe Isus Hristos în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi cunoştinţei, şi voi „sunteţi desăvârşiţi în El.” Dumnezeu L-a pus să fie moştenitor al tuturor lucrurilor, şi noi suntem moştenitorii lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Isus Hristos, dacă suferim împreună cu El ca să putem fi proslăviţi împreună cu El. El este moştenitor al tuturor lucrurilor, iar noi suntem împreună moştenitori. Atunci, câte lucruri ne aparţin?

(Audienţa: „Toate lucrurile.”)

Cât avem? Toate lucrurile pe care le are Dumnezeu. Atunci, nu suntem bogaţi?

În locul acestei vieţi pe care puterile pământeşti vor să ne-o ia, Dumnezeu ne dă viaţa Lui. Când ne invită să fim loiali faţă de El şi cauza Sa, Domnul spune pur şi simplu: „Iată, aici aveţi viaţa veşnică.”

Nu ne-a înarmat Domnul până în dinţi? O, haideţi să ne îmbrăcăm acum cu această armură a lui Dumnezeu! De aceasta este nevoie: să fim tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui. „Căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.”

Aşa vrea Domnul să stăm, şi aşa vrea El să facem. Iar El spune: „Nu te voi lăsa cu niciun chip şi nu te voi părăsi.” Aceasta este situaţia. Iar acum ce veţi face? „Alegeţi astăzi cui vreţi să-i slujiţi”, şi ce cale vreţi să urmaţi.

Note de subsol:

[1]. N.r. Mărturia numărul 32 a fost scrisă în anul 1885. Pasajul citat de A.T. Jones continuă astfel: „Mișcarea duminicală își face acum drum prin întuneric. Conducătorii ascund adevărata problemă și mulți dintre cei care sunt uniți în această mișcare nu văd încotro tinde curentul din subteran. Declarațiile lui sunt blânde și în aparență creștine, dar când va vorbi, va da pe față spiritul balaurului. Avem datoria să facem tot ce ne stă în putere pentru a evita primejdia ce amenință. Trebuie să ne străduim să dezarmăm prejudecățile, așezându-ne într-o lumină cuvenită înaintea oamenilor. Trebuie să discutăm cu ei adevărata problemă, în felul acesta ridicând cel mai eficient protest împotriva măsurilor de restrângere a libertății de conștiință.” Se poate observă că încă din acel an, vestind soliile Domnului, Ellen White vorbea despre o mișcare care lucra pentru promovarea duminicii în întuneric. Anul 1888, când senatorul Blair a propus Congresului legea sa duminicală, și anul 1892, cunoscut pentru problema duminicii de la Târgul Internațional, sunt doar rezultatul acelor mișcări despre care vorbea Ellen White în 1885.