Ne dăm seama cu toţii, fără îndoială, că fiecare lecţie care va fi prezentată va fi legată de solia îngerului al treilea, indiferent prin cine va fi dată. Mie însă mi s-a dat acest aspect particular al soliei îngerului al treilea care are legătură în special cu profeţiile legate de fiară, chipul ei şi lucrarea pe care o vor face. Cu aceasta vom începe în această seară şi vom continua pe parcursul lecţiilor. Ceea ce voi încerca să fac în această lecţie va fi doar să declar fapte, să prezint dovezi; argumentele vor veni după aceea, pe baza dovezilor şi faptelor declarate. În timpul pe care îl avem în această seară nu ne putem ocupa decât de cele legate de poziţia ocupată de chipul fiarei. Lecţia următoare va lua în considerare manifestările papalităţii – fiara – însăşi.

Nu este nevoie să dau o definiţie în detaliu a ceea ce este chipul fiarei; ştim cu toţii foarte bine că este puterea bisericii care foloseşte guvernul, puterea civilă, pentru scopurile bisericii. Aceasta este destul de limpede ca să ne readucă în minte subiectul general. Ceea ce voi prezenta în seara aceasta va fi pur şi simplu o schiţă a ceea ce fac aşa zişii protestanţi din ţară, precum şi dovada că ei fac ceea ce fac într-un astfel de mod încât toţi pot să vadă situaţia expusă în ochii naţiunii; şi nu doar temporar, ci este expusă în aşa fel încât cei ce dirijează aceasta vor să o facă permanentă.

Ne vom referi doar la anul 1894. Spre mijlocul anului, a apărut cazul Cedarquist în unitatea militară din Omaha. Cedarquist a refuzat să participe la trageri în ziua de duminică. El a fost dus în faţa curţii marţiale pentru neascultare de ordine şi a fost condamnat la şase luni închisoare, cred. Nu ne vom opri asupra meritelor unei astfel de întâmplări petrecute în armată. Vom remarca folosul care s-a tras din ea atunci. Fără îndoială că mulţi cunosc această întâmplare; dar vă atrag atenţia asupra ei ca fiind unul dintre elementele din şirul dovezilor ce le avem în faţă. De îndată ce s-a încheiat procesul şi au fost publicate dezbaterile, secretarul şi directorul general al Ligii Duminicale din America, Rev. Edward Thompson of Columbus, a trimis un comunicat preşedintelui Statelor Unite, din care voi citi o parte. Este din The Sunday Reform Leaflets, Vol. 1, No. 8, Sept. 1894.

„Sediul Ligii Duminicale a Americii, Columbus, O., Iulie 21 1894.

Către Excelenţa Sa, Grover Cleveland, Preşedinte al Statelor Unite şi Comandant Suprem al Armatei Statelor Unite:

Permiteţi-mi ca, în numele a peste o sută de mii de alegători din Statele Unite, pe care am onoarea să-i reprezint oficial, să înaintez o cerere excelenţei voastre pentru iertarea numitului Charles O. Cedarquist, din Co. C, infanteria a doua, Armata Statelor Unite, care este, după cum aflăm, condamnat la muncă silnică, în Omaha, sub condamnare de două luni şi cu o cerinţă ataşată la pedeapsa de «condamnare la muncă silnică», de a «plăti o amendă de 10 dolari pe lună pe lângă plata sa lunară».

Motivul pentru care cerem această iertare este că Cedarquist a fost pedepsit pentru că a refuzat să participe la «trageri» în ziua duminicii şi că el a refuzat pe baza faptului că numitele trageri erau o violare a legilor din Nebraska, unde se afla; o violare a convingerilor sale religioase personale; o violare a principiilor civilizaţiei creştine şi a legilor a aproape tuturor statelor din Uniune. De când Curtea Supremă a Statelor Unite a decis în cazul «Sfintei Treimi» din 29 Feb. 1892, că «aceasta este o naţiune creştină», numitul Cedarquist avea dreptul să se aştepte ca nici o directivă sau cerinţă să nu fie făcută în armata naţiunii sale în dizarmonie cu legile şi obiceiurile generale ale acestui tip de creştinism pe care istoria noastră l-a ilustrat.”

Apoi el s-a referit la Constituţie şi la ocrotirea duminicii de la data când preşedintele a semnat proiectul de lege. Rezultatul a fost că omul a fost eliberat şi ofiţerul care a ordonat lui Cedarquist să facă trageri duminica a fost chemat în faţa instanţei, dar colegii lui ofiţeri l-au achitat.

Aceasta arată că această combinaţie, astfel reprezentată în această formă specifică de organizare, foloseşte guvernul pentru scopurile ei şi insinuează că o face pe baza puterii a „peste o sută de mii de alegători din Statele Unite”, pe care directorul ei general are „onoarea să-i reprezinte oficial”.

Nu la mult timp după aceea şeful Poştei din Chicago, care este un funcţionar al Statelor Unite, a propus să aibă loc o inspecţie asupra poştaşilor din Chicago, duminica, şi s-au dat instrucţiuni ca oricare dintre ei ar avea convingeri de conştiinţă împotriva unei astfel de lucrări sau serviciu în ziua duminicii să aibă libertatea de a nu se prezenta. Dar parada nu s-a ţinut defel deoarece bisericile din Chicago s-au unit şi au trimis un astfel de protest la Washington, preşedintelui şi cabinetului său, încât poştei i s-a interzis parada în ziua duminicii.

În acelaşi fel în faţa oamenilor se desfăşoară de doi sau trei ani campania condusă de Dr. Parkhurst din New York împotriva conducerii municipale. Aceasta a culminat în alegerile din noiembrie trecut, în care acest element de „reformă” politică a triumfat, şi acest triumf a răspândit faima şi influenţa liderului acestei mişcări, în popor, şi alte oraşe care urmau de mai de mult aceeaşi cale pe care el o conducea în New York. De atunci l-au invitat să vină în oraşele lor pentru a-i instrui cum să-şi conducă şi ei campania lor în aceeaşi ordine de lucruri. Chicago este primul oraş care a condus în acest fel de la alegeri încoace. De vreo doi ani oraşul Washington, prin anumiţi senatori ai Statelor Unite, l-a invitat acolo, iar el a mers şi a ţinut mai multe discursuri, ca să-i înveţe cum să conducă guvernul.

Într-o altă zi s-a aflat în Chicago la invitaţia unui anumit club al oraşului. Am aici discursul său. Voi reda câteva citate din el, doar pentru a ilustra spiritul animator al acestei mişcări, ca să puteţi vedea în mod clar ce este ea – că nu se intenţionează a fi doar politică, ci politico-religioasă. Se vrea a fi biserica interferând – nu, nu doar interferând – ci conducând, controlând şi dirijând guvernul prin dictarea ei, după interpretarea pe care o dă ea moralităţii, Scripturilor, şi după cum s-a spus, celor zece porunci.

Un lucru pe care îl veţi remarca şi voi când voi citi aceste dovezi, nu doar din acest discurs, ci şi din altele pe care le voi aduce, este importanţa care se dă celor zece porunci. Lucrarea noastră de la început  a fost să susţinem integritatea celor zece porunci şi să insistăm asupra lor, şi ne-am aşteptat că discuţiile asupra celor zece porunci vor ajunge cândva la nivel naţional. Unul dintre punctele din dovezile pe care vi le aduc este că timpul este foarte aproape, dacă nu cu totul aici, când cele zece porunci vor fi o problemă generală, un subiect de discuţii generale, şi când ele se vor încadra în problemele naţionale.

Este adevărat că de partea acestor politico-religioşi, cele zece porunci sunt prezentate înaintea naţiunii într-o lumină falsă, şi sunt folosite greşit întotdeauna, dar aceasta nu contează. Când duşmanul înalţă cele zece porunci şi le foloseşte greşit, pervertindu-le, aceasta pur şi simplu dă adevărului lui Dumnezeu şi cauzei Sale cu atât mai multe motive să insiste asupra lor în felul în care le-a dat Dumnezeu şi în adevărata lor semnificaţie. Aceasta deschide calea soliei îngerului al treilea să fie vestită în cercuri mai largi şi să facă o lucrare mai mare decât în orice altă situaţie. Astfel, în toate acestea, să nu privim la faptul că ei se opun soliei îngerului al treilea. Ei au această tendinţă desigur, dar, cum am mai remarcat în faţa voastră, eu cred că totul este doar cealaltă faţă a soliei, şi că toate lucrează împreună pentru a ajuta înaintarea soliei.

Voi citi mai întâi trei sau patru declaraţii făcute de către  dr. Parkhurst  în discursul său din Chicago, ca să vedeţi caracterul procedurilor pe care el le reprezintă, ca să puteţi vedea ce fel de sentimente sunt exaltate şi care sunt sentimentele reprezentative ale mişcării.

Iată una dintre expresiile sale: „Haita oribilă de copoi administrativi”. Alta: „o adunătură de mincinoşi sperjuri, libidinoşi şi mustind de alcool”. O alta este: „Purgatoriul politicienilor şi crucificare patronilor”. Şi toate acestea nu în înfierbântarea unei discuţii spontane, serioase, ci într-un eseu scris la rece, studiat şi citit apoi din manuscris.

O altă serie de expresii ne vor ajuta în  ilustrarea acestui lucru. Citesc din discursul său publicat în Chicago Inter Ocean din ianuarie 24, 1895:

„Nu este bine să descurajezi oamenii, dar este întotdeauna de folos să înfrunţi întreaga situaţie. Şi să folosesc o ilustraţie pe care am folosit-o de mai multe ori, ca să realizaţi ceva ce merită cu adevărat eforturile necesare acestei realizări, voi trebuie să «regeneraţi» oraşul vostru.” - Cuvântul este luat din teologia prezbiteriană, dar corespunde foarte bine scopului.

Şi pentru că acest fel de a proceda a fost susţinut de către Prezbiterienii din New York ca fiind prezbiterian, şi pentru că   aceasta înseamnă recunoaşterea acestui om şi a felului său de a proceda, ca fiind prezbiterian, rezultă că totul este teologie prezbiteriană. Aşadar, într-un dublu sens se poate spune că el citează din teologia prezbiteriană – cel puţin în felul în care este învăţată de către prezbiterienii din New York.

„Aceasta înseamnă mai mult decât îmbunătăţire. Îmbunătăţirea indică doar o schimbare [ilizibil]. Regenerarea presupune o schimbare a inimii – începutul unei calităţi noi de motive şi impulsuri municipale. Dacă veţi spune că aşa ceva ţine de domeniul idealului, desigur că este un ideal. Dar voi cu ce vreţi să aveţi de-a face? Nu veţi învinge decât cu forţa  unui entuziasm extraordinar, şi voi nu veţi stârni nici un entuziasm al maselor prin nici un efort pe care l-aţi face pentru a obţine doar jumătăţi de măsură.”

Altă serie de expresii:

„Mă întreb cât de mulţi există în acest mare oraş care să fie gata să-şi dea jos haina şi să rămână fără haină până când fie mor, fie Chicago este salvat. Aceasta duce la salvare şi este singurul mod de a o face. Trebuie să va luaţi vieţile în propriile mâini, la fel şi tihna şi confortul, şi să câştigaţi victoria pas cu pas. Nu există chemare pentru diletanţi sau naivi în această lucrare. Există numeroase cluburi de reformă înrolate pe scară largă, dar totuşi nu reuşesc să salveze oraşul lor. Nu există nici o scurtătură pentru  salvarea municipiului. Nu puteţi câştiga aceasta prin prestigiul sau fondurile organizaţiilor de reformă, a ligilor municipale, a cluburilor civice sau prin orice alt nume prin care s-ar distinge instituţia respectivă. Nu veţi fi de nici un folos decât în măsura în care opuneţi personalitatea dumneavoastră şi toate resursele ei  direct împotriva revărsării curentului răului, chiar cu riscul de a vă scufunda şi de a vă îneca în acesta. Dacă limbajul acesta este mai energic decât cel potrivit gusturilor voastre, cereţi-vă socoteală vouă înşivă, căci eu am venit aici la invitaţia voastră, nu la a mea. Dacă este ceva în viaţă care înseamnă pentru voi mai mult decât  salvarea oraşului Chicago, v-aş sfătui să vă retrageţi de la misiunea de regenerare municipală.”

Isus Hristos a zis „căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu”. Acest sistem spune „căutaţi mai întâi de toate, să vă fie mai important decât tot, guvernarea oraşelor şi împărăţiilor acestei lumi”.

Acum doar citesc aceste articole, iar bilanţul lor îl vom face mai apoi. Din nou:

„Nu există nici Republican, nici Democrat în ce priveşte cele zece porunci … Mişcarea noastră, aşadar, nu are în ea nici un spirit de partizan şi nici de sectarism. Un om care le cuprinde pe toate acestea este mai mult decât fiecare partid, şi Decalogul este la fel de vast ca protestantismul, catolicismul şi iudaismul puse laolaltă …

Responsabilitatea care nu trebuie să fie luată de pe umerii laicilor, dar relaţiile care ar fi potrivit să fie ocupate de clerici, aceasta duce la o criză ca cea a voastră aici şi ca a noastră la New York, fără paralelă şi unică. Un predicator adevărat, dacă a înţeles destul  de mult din studiul şi Biblia sa ca să cunoască lumea şi ce se întâmplă în ea, nu poate privi paşii profetului – om de stat care punea în cumpănă  destinul poporului Israel de acum trei mii de ani - fără să simtă că inspiraţia acordată încă omului lui Dumnezeu nu este nicidecum destinată spre a fi folosită exclusiv pentru a pregăti oamenii să părăsească lumea în mod respectabil şi să trăiască «frumos» în lumea care va veni. Rugăciunea Domnului ne învaţă să ne rugăm: «facă-se voia Ta pe pământ». Pentru voi aceasta înseamnă mai întâi de toate: «facă-se voia Ta în Chicago». Şi nu există alt loc de unde să fie dat un ton mai cu efect decât amvoanele voastre. Este încurajator să ştim că este tot mai intens sentimentul că credincioşia creştină înseamnă patriotism la fel de mult cum înseamnă pietate; a fi bun cetăţean este tot una cu a fi un bun membru al bisericii, şi «Tot mai aproape de Tine» şi «Drapelul înstelat» sunt ambele imnuri creştine în gura creştinului universal.”

Se poate vedea din acestea situaţia şi interesul cu care aceste lucruri sunt desfăşurate.

„Mişcarea a început la noi, într-o biserică, şi de atunci încoace s-a făcut tot timpul apel la ceea ce reprezintă biserica şi sinagoga. Ceea ce a dat forţă pretutindeni mişcării a fost responsabilizarea oamenilor faţă de autoritatea celor zece porunci. Nu este nici un eveniment în scrierile Bibliei care să arate că sfinţenia s-ar opune regenerării oraşului Chicago, şi nu a existat nici o situaţie în care să fi fost mai multă nevoie ca acum de răsunetul vocii unui Ilie actual, sau chiar a mai multor Ilie.Toată problema cu care vă confruntaţi acum este o chestiune de neprihănire contra nelegiuire, onestitate împotriva hoţiei, puritate împotriva murdăriei, iar dacă clerul nu iese în masă pentru a participa la duel, atunci ce folos să mai avem cler sub soare?”

Încă una:

„Există o conducere morală pe care clerul trebuie să o exercite şi dacă nu o exercită, este un delincvent imoral. O apreciere şi o viziune a realităţilor eterne care dau încărcătură momentului, constituie o mare parte din geniul conducătorului de stat, iar această apreciere este ceea ce-l distinge pe predicator; dacă el are aceasta, atunci este dăruit cu echipament divin. În zilele vechiului Israel conducătorul statului era profet şi profetul era om de stat, iar în cadrul anumitor limite chiar şi acum este în intenţia lui Dumnezeu, şi în firea lucrurilor, ca cele două slujbe să coalizeze, ca omul care cunoaşte tainele lui Dumnezeu să modeleze ţintele morale şi să inspire moral consiliile şi activităţile oraşului său şi ale timpului său. Şi mă aventurez să spun fraţilor mei din lucrarea creştină că vorbesc cu certitudinea unei cunoştinţe sigure când spun că nu există nici o influenţă care să acţioneze mai rapid pentru a aduce lumea înapoi la biserică, decât aceea a bisericii şi a profeţilor ei moderni care se întorc spre lume şi îşi împlinesc faţă de ea misiunea de autoritate nobilă şi regenerare morală.”

Atât este destul pentru a avea totul în faţă. Termenii care ţin de salvarea sufletului doar în neprihănire, fiind folosiţi în Biblie în acest fel, şi pe care doar biserica are dreptul să-i folosească astfel, aceşti termeni sunt folosiţi pentru lucruri cu totul lumeşti, iar totul, întregul plan de mântuire şi lucrarea bisericii, sunt reduse la nivelul acestei lumi, la salvarea lucrurilor acestei lumi. Aşa că ei aplică cele zece porunci doar asupra omului exterior, ceea ce este pur şi simplu aceeaşi veche nelegiuire – curăţă exteriorul paharului şi al farfuriei, iar interiorul rămâne aşa cum a fost mereu în cazul Fariseilor.

Acum câtăva vreme aţi văzut publicate în Sentinel declaraţiile pe care le-a făcut Dr. John L. Scudder, din Jersey City, New Jersey, cu referire la poziţia şi lucrarea Societăţii Tinerilor pentru Străduinţă Creştină. Voi citi de aici o frază sau două şi vă voi atrage atenţia către o altă declaraţie făcută, în săptămâna care a trecut sau în cealaltă, de către un reprezentant direct al unuia dintre conducătorii mişcării Societăţii Tinerilor pentru Străduinţă Creştină. Mai întâi, pentru a introduce subiectul, citesc câteva din declaraţiile făcute de Dr. Scudder, publicate în The New York Sun din 5 noiembrie, 1894.

„Aproape fiecare biserică din America are propria Societate a Tinerilor pentru Străduinţă Creştină, şi aceste societăţi, care au pătruns până în fiecare cătun din ţară, şi-au declarat intenţia  de a intra în politică. Acesta este un fapt semnificativ dacă ţinem cont că aceste organizaţii au câteva sute de milioane de simpatizanţi şi sunt compuse din tineri plini de energie şi entuziasm. Aceasta înseamnă că biserica intră în politică, şi intră ca să rămână. Mai mult, înseamnă că biserica este pe cale să devină un puternic factor politic, întrucât în aceste societăţi ea are o organizaţie perfectă şi permanentă, care se extinde în orice orăşel, stat şi în întreaga naţiune, şi va acţiona ca o unitate în toate marile probleme morale.

Nu vreau să spun că bisericile trebuie să formeze un partid politic separat; dimpotrivă, ele vor rămâne în afara tuturor partidelor, dar vor coopera cu acestea şi, ca o singură organizaţie, îşi va înainta cererile ei prin partidele existente şi îşi va vedea dorinţele împlinite. Înainte de alegeri orice uniune locală îşi va asuma temporar aparenţa unei convenţii politice, ratificând doar pe acei candidaţi care îndeplinesc cerinţele părţii celei mai respectabile din comunitate. Acestea vor primi angajamentele scrise ale candidaţilor şi îi vor confrunta mereu cu aceste promisiuni, iar acei politicieni care nu-şi împlinesc angajamentele, vor fi condamnaţi.

Salut cu cea mai mare bucurie sosirea acelei zile memorabile în istoria bisericii. În cele din urmă politicienii îşi vor da seama că noi, creştinii, nu suntem o adunătură de nebuni, că ştim foarte bine să cooperăm şi să conducem câteva milioane de alegători, şi să ne concentrăm toate forţele împotriva duşmanilor neprihănirii, ai legii şi ai ordinii…. Când creştinii se vor  alia şi vor deţine o parte copleşitoare a puterii, când vor depune eforturi spre a refuza ca un singur trup să voteze pe cineva care nu va  corespunde principiilor lor, atunci şi numai atunci vor fi respectaţi şi vor deveni puternici din punct de vedere politic. De ce să nu existe şi Christian halls şi nu doar Tammany halls? De ce să nu lucrăm pentru împărăţia lui Dumnezeu? Dacă păcătoşii se aliază pentru a-şi proteja interesele, de ce nu ar face şi sfinţii acelaşi lucru pentru a-l înfrânge pe Satana?”

Acum, din partea Departamentului Străduinţei Creştine a Creştinului Om de Stat. Acesta este condus de un slujbaş al Străduinţei Creştine, iar seria de învăţături care vor fi studiate în continuare sunt din „Cetăţeanul Bun al Străduinţei Creştine”. Doar câteva propoziţii din aceasta:

„Politica pentru care luptă mişcarea Străduinţa Creştină este o politică creştină, şi dacă există partide politice, atunci să fie partide politice creştine. Noi trebuie să concepem aceasta ca fiind o parte din viaţa creştină, din care face parte şi viaţa socială, afacerile, datoriile familiale, şi lucrările distinctiv bisericeşti. Politica drept datorie creştină să fie considerată în mod serios înainte de datoriile sociale, de afaceri sau de familie. Creştinismul în politică ocupă un teren cu totul similar. Între doi candidaţi buni biserica nu are dreptul să decidă,  dar fie ca de la orice amvon să tune proteste împotriva candidaţilor care nu ţin seama de cele zece porunci. O dezbatere legată de politica creştină să fie mai puţin potrivită pe amvon sau pentru întâlnirea de rugăciune decât o dezbatere legată de datoriile creştine în afaceri, societate sau în familie? Politica are tentaţiile ei specifice, iar spiritul creştin îi este indispensabil. Chiar şi numai pentru a salva de la ruină morală mulţimea de tineri care se înscriu în ea, noi trebuie să o purificăm. De asemenea şi pentru a salva ţara şi instituţiile noastre americane cele sacre.”

Ce domeniu atinge salvarea lor? La ce se referă această salvare după cum reiese din planul lor? Doar la această lume, la lucrurile din această lume. Nu trece dincolo de aceasta. Lucrătorul acesteia trebuie să înţeleagă „dacă poate din propria Biblie”, şi aceasta este o expresie foarte potrivită pentru ei – „că lucrarea lui nu este ca oamenii să părăsească această lume într-un mod respectabil şi ca ei să se bucure într-o altă lume; ci el trebuie să lucreze pentru propriul său sat, pentru oraşul său, pentru statul său şi pentru naţiunea sa, ca să le ridice, să le salveze, să le regenereze”. Aceasta este situaţia. Mai departe:

„Creştin democraţii vor găsi ca fiind o mare datorie să participe la vot şi să facă parte din organizaţii, datorie mai profundă şi mai vastă decât oricare alta a mişcărilor partidelor. Cu atitudinea lor conservativă faţă de toate schimbările, ei au un loc important în civilizaţia creştină. Fie ca ei, ca oameni buni şi adevăraţi, să-şi studieze datoria şi, având în faţă imaginea zilei Judecăţii, să şi-o împlinească. La fel şi colegii lor creştini din partidul republican, cu o atitudine diferită faţă de politicile guvernamentale, atât unii cât şi alţii vor trăi pentru responsabilităţi tot mai înalte, pentru patriotism creştin şi dezvoltare morală continuă a naţiunii. Astfel va exista o unire naturală, de la sine, în mijlocul cetăţenilor creştini.

Biserica este cel mai bun loc pentru agitarea bunurilor morale şi spirituale, şi această unire din fiecare biserică a tuturor cetăţenilor creştini, având în ea segmente din cele mai apropiate organizaţii ale fiecărui partid, va promova deplină eficienţă acolo unde aceste corpuri mai mici  sunt cele mai influente, adică în propriul partid. Lăsând deoparte toate detaliile de acţiune ale partidelor, sau lăsându-le la nivelul adunărilor lor generale, noi avem o bună activitate cetăţenească pe care fiecare biserică poate să şi-o asume cu înţelepciune. Acesta este singurul fel în care se va realiza ceva bun. În Străduinţa Creştină se propun de multe ori planuri mai concrete. Noi nu putem înainta făcând pur şi simplu adrese şi organizând mitinguri, fără a avea în spate ceva practic. Conform principiilor Străduinţei  Creştine şi cu geniul ei, noi solicităm planuri inter-partidice. Spiritul creştin trebuie să-şi aibă locul în politică, iar cele zece porunci şi Predica de pe munte trebuie să guverneze.”

Federaţia civică din Chicago, modelată după maşinaţia lui Parkhurst din New York, urmează aceeaşi cale cu aceasta, în limita posibilităţilor ei. Avem un raport al conducătorului confederaţiei, Rev. Dr. Clark din Chicago. El a scris un raport oficial care a fost publicat în The Interior. Am o copie a articolului, dar nu o găsesc acum. Poate că o voi găsi înainte de a trece de acest subiect, ca să mai remarcăm câteva declaraţii; una dintre ele, de felul celor de mai sus este legată de relaţia creştinului cu statul, relaţia creştinului cu politica, rolul creştinismului în modelarea, formarea şi reformarea statului. Iar unul dintre principiile de bază pe care se susţine în platforma sa este decizia Curţii Supreme din 29 Feb. 1892, care spune că „aceasta este o naţiune creştină”. Şi dacă aceasta este o naţiune creştină, ca urmare, el întreabă: ce altceva trebuie să facă un creştin decât să acţioneze conform acestei idei şi să împlinească principiile acestei naţiuni creştine într-un mod creştin, formând-o şi modelând-o după chipul creştinismului?

Aţi văzut aici toate aceste elemente acţionând după aceste planuri pentru a obţine controlul asupra legii şi puterii legislative.

Redau acum o altă frază din discursul lui Parkhurst, pe care am lăsat-o la urmă; ea ne deschide o panoramă la care merită să medităm şi să privim începând de azi şi până la sfârşit.

„Întrebările care frământă gândirea publică în acest an, şi care vor continua să o frământe probabil pentru mulţi ani, nu sunt de nivel naţional ci municipal. Am ajuns într-o perioadă care poate fi desemnată ca «renaşterea oraşelor». Concentrarea remarcabilă a populaţiei în centrele urbane a condus la accentuarea [să se pună accentul pe ea] municipalităţii, iar această concentrare a ajuns la un astfel de grad, iar valorile materiale şi energiile intelectuale determină pe o scară atât de largă toate aceste lucruri încât aproape că putem spune că viaţa reală a naţiunii este trăită şi pulsează în aceste centre, şi că această naţiune va fi tot mai mult ceea ce municipiile o vor face să fie, o vor determina să fie.”

Argumentul este acesta: că există o concentrare atât de mare a oamenilor în oraşe, că atâtea oraşe mari au fost construite în ţară, că aceste oraşe deţin o astfel de poziţie încât ele vor trasa calea pe care o va urma naţiunea, şi că aceasta nu mai depinde de restul populaţiei din afara oraşelor, ci calea pe care o urmează oraşele va fi calea pe care va merge naţiunea, şi cum vor fi oraşele aşa va fi şi naţiunea. Chiar lăsând la o parte religia, marile oraşe dirijează curentul politic al ţării. Observaţi că aceşti lideri religioşi înţeleg aceasta, şi de aceea acţionează pentru a controla oraşele, îşi croiesc drumul pentru a obţine controlul asupra lor ca apoi, prin acestea, să conducă naţiunea.

S-a putut vedea din toate acestea că fiecare dintre aceste declaraţii pe care le-am citit sunt mereu şi mereu declaraţii ale sistemului care a format papalitatea şi a caracterizat papalitatea de la primul pas care a fost făcut de biserică în zilele lui Constantin şi până astăzi. Oricine a parcurs această istorie ştie că fiecare dintre aceste declaraţii pe care le-am citit este repetarea aceluiaşi lucru. Îi este greu cuiva care a parcurs această istorie să vadă imaginea papalităţii în situaţia expusă aici prin declaraţiile pe care le-am citat din propriile lor cuvinte? Nu. Oricine a studiat această istorie nu poate să nu vadă chipul prezent, lucrând în acelaşi fel, pentru aceleaşi scopuri ca şi papalitatea, şi lucrează chiar înaintea ochilor noştri.

Cum ar putea cineva dintre noi să nu vadă realitatea că imaginea fiarei este pe deplin formată azi în faţa naţiunii şi lucrează cu toată puterea insinuării – nu cu toată puterea legii, încă; pe aceasta încă nu o are cu totul în mâini, dar lucrează cu toată politica ei de insinuare, şi prin toate aceste încălcări, puţin câte puţin, ia în stăpânire aici, lucrează dincolo, pentru a obţine controlul asupra a ceea ce conduce naţiunea, iar apoi o modelează şi o formează cum vrea.

Priviţi la un alt aspect care arată spre chip. Cei care au citit istoria papalităţii şi a apariţiei ei, a fiarei şi a formării ei, ştiu că întreaga luptă şi toate bătăliile pe care le-a dus papalitatea au fost purtate în oraşe. Roma, Alexandria, Constantinopol, Antiohia, Ierusalim, Cartagina, Corint – principalele oraşe – au fost terenul de lucru şi teatrul în care papalitatea şi-a desfăşurat bătăliile şi a  câştigat controlul asupra Imperiului Roman, obţinând acest control în toate oraşele. Populaţia de la ţară – eram gata să spun că ei erau consideraţi de o importanţă secundară – dar în mod practic nici nu erau luaţi în considerare. Un episcop de ţară era o fiinţă de rang foarte inferior. Episcopul de oraş era mult mai superior. Rangul episcopului era conform cu rangul marilor oraşe. Iar episcopul oraşului de frunte, care era Roma, deţinea puterea de căpetenie; de aceea şi prin aceea el putea să controleze mai multe elemente de care avea nevoie pentru a întări puterea papalităţii. În acest fel Roma a devenit scaunul, iar episcopia ei capul papalităţii – fiara.

Nu vedeţi o totală asemănare cu ceea ce se desfăşoară pe acelaşi teren în această ţară, în încercarea de a obţine controlul asupra marilor oraşe – New York, Chicago, Philadelphia, Boston, St. Louis, Cincinnati, San Francisco; în toate se întâmplă acelaşi lucru – ligile municipale conduse de cler acţionează pentru a controla oraşele, pentru a le avea în mână şi astfel să poată controla naţiunea.

Nu acţionează aceleaşi principii, aici şi acum, în acelaşi fel ca şi la apariţia fiarei? Este posibil să închidem ochii în faţa realităţii şi să nu vedem că suntem în prezenţa lucrării acestui rău? Nu a sosit timpul plin de solemnitate să vestim cu voce tare solia de avertizare împotriva fiarei şi chipului ei, cu cea mai puternică voce pe care o poate da puterea lui Dumnezeu?

Voi citi încă o declaraţie. Este din Herald and Presbyter din Cincinnati, Ian. 3, 1895. Scopul cel mai important pentru care ei îşi propun să folosească această putere, când o vor obţine prin intermediul acestor guverne municipale, este arătat a fi impunerea duminicii. Articolul din care citesc este întitulat „Impunerea Legii”.

„Legea este o regulă de acţiune sau conduită umană. Legea morală este acea descoperire perceptibilă a voinţei divine, care este o obligaţie perpetuă şi universală asupra tuturor oamenilor. De aceea ea există în conştiinţă şi în cazul creştinilor nu va fi necesar o impunere cu forţa. Dar este constatat în procesul de guvernare a societăţii că nu toţi oamenii vor asculta de cele zece porunci, care au o aplicaţie universală, iar în cazul lor s-a găsit necesar să se ataşeze pedepse, eforturi, şi să li se impună ascultarea folosind braţul puternic al guvernării civile.”

Aceasta, după cum toţi pot vedea, este chiar poziţia, învăţătura şi argumentul papalităţii. Vom avea ocazia să mai citim astfel de lucruri când vom ajunge la următoarea fază a acestui subiect, în lecţia următoare.

„Una dintre cele zece porunci care este bine cunoscută legiuitorilor noştri şi care a fost cuprinsă în statutele aproape a fiecărui stat este cea care conduce la serbarea respectabilă a Sabatului. Legiuitorii noştri au gândit că este necesar să-i împiedice pe răufăcători şi pe cei ce vor să violeze sfinţenia  zilei celei sfinte a lui Dumnezeu prin interdicţii speciale şi pedepse pentru violarea acesteia. În oraşul nostru călcarea pe faţă a acestei legi a fost atât de continuă şi atât de sfidătoare încât i-a trezit pe creştini la un simţ al datoriei lor faţă de stat şi astfel s-a organizat Liga Reformei Municipale.”

„Reforma Municipală” are ca scop reformarea oraşului, la fel ca şi „Civic Federation” în Chicago şi „Society for the Prevention of Crime” în New York. Ele au acelaşi scop dar nu poartă acelaşi nume în toate oraşele. Dar ce a provocat organizarea ei în Cincinnati? Ei bine, nerespectarea Duminicii. Ce a dus la apariţia ei în Chicago? Nerespectarea Duminicii.

Prima ei acţiune a fost de a asigura închiderea teatrelor în Sabat. Pentru aceasta ar fi fost suficientă legea şi forţa poliţiei oraşului care era capabilă să impună legea. Dar s-a găsit un om mai puternic decât legea, decât forţa poliţiei, şi decât elementele reformei din acest oraş, şi acesta a fost primarul. Violatorii legii erau atât de numeroşi încât dacă pentru fiecare era nevoie de juraţi, era imposibil să fie judecaţi ofensatorii. Curţile au fost blocate şi justiţia obstrucţionată.

Atunci a venit Liga în ajutorul Curţii, având legea în spate, şi a propus ca poliţia să fie instruită  să aresteze persoanele găsite în timp ce violează legea Sabatului. Aceasta urma să facă legea prohibitorie şi să închidă teatrele chiar dacă ofensatorii nu erau pe deplin pedepsiţi. Dar primarul a venit în ajutorul teatrelor şi a interzis ofiţerilor să facă arestări până când ofensa nu era completă, adică până la încheierea spectacolului.

Liga a apelat la comisarii de poliţie, motivând că poliţia nu era obligată să se supună  ordinelor ilegale. Majoritatea comisarilor au decis că ofiţerii trebuie să se supună ordinelor primarului, aceasta fiind necesar pentru o adevărată disciplină. Acum ce le mai rămânea de făcut celor ce erau de partea legii? Ei afirmaseră că Cincinnati este mai bine guvernat decât orice alt oraş de mărimea lui din ţară, şi iată că atât Boston, New York, Philadelphia şi Baltimore erau capabile să închidă teatrele Duminica. Sunt multe de zis despre acţionarea în instanţă asupra primarului, în timp ce se înaintau petiţii guvernului pentru înlocuirea comisarilor de poliţie, despre apelul adresat alegătorilor care conţinea întrebarea dacă magistratul şef al oraşului îşi poate lua statutul de dumnezeu şi om încât să sfideze sentimentul moral al societăţii.

După cum vedeţi aceasta a dus în primul rând la nevoia lor de a impune cu forţa Duminica. Dacă aceasta nu se realizează spre satisfacţia lor, atunci ei cer o „reformă municipală”. Oraşul merge spre ruină şi este nevoie de un element nou pentru a-l salva. Dar cum vor ei să salveze oraşul? Prin impunerea legilor duminicale, pentru ca Duminica să fie salvată, pentru ca naţiunea să poată fi salvată. Vedeţi că unicul lucru urmărit, în orice acţiune, este impunerea Duminicii? Şi noi ştim că aceasta este formarea chipului fiarei şi impunerea semnului fiarei.

De aceea, din toate aceste dovezi, reiese clar că ţara se află în prezenţa chipului fiarei, care este viu şi activ, şi se străduieşte să impună semnul.