Mai am câteva explicaţii înainte să începem studiul din seara aceasta. Fără îndoială, mulţi s-au întrebat dacă va suporta testul tot ceea ce s-a spus în seara trecută. Vă spun că va suporta. Nu am vorbit la întâmplare. Este adevărat că nu am urmărit fiecare lucru în detaliu, dar dacă vă veţi gândi la cele pe care le-am spus, când le veţi primi tipărite, veţi înţelege că este adevărat. Când am spus că ghiocelul a fost creat în echilibru faţă de pământ, iar pământul în echilibru faţă de ghiocel, atunci, dacă un meteorit de câteva tone cade pe pământ, nu va face ca gravitaţia acestuia să crească? Şi nu va distruge echilibrul dintre floare şi pământ? – Nu. Deoarece nu numai pământul este în echilibru cu floarea, ci întregul univers. Vă aduceţi aminte că atunci când se studiază legea gravitaţiei, declaraţia ştiinţifică spune că „fiecare particulă de materie din univers este atrasă de fiecare altă particulă,” aşa că nu doar pământul, ci universul este echilibrat după nevoile florilor. Aşa că, dacă un meteorit cade, aceasta nu va face să crească gravitaţia universului.

Vreau să dau câteva explicaţii pentru început: Dacă aş fi vorbit în lecţia anterioară despre subiectul „Ştiinţa în Biblie” sau „Ştiinţa şi Biblia,” aş fi discutat mai pe larg ce este gravitaţia, şi ce nu este, conform cu înţelesul ştiinţific al cuvântului. Însă nu am vorbit despre aceasta. Tot ce am intenţionat în seara trecută, a fost de a relata descoperirea legii gravitaţiei, şi teoria ei ca lege. S-au schimbat anumite puncte de vedere din vremea lui Newton, în ce priveşte teoria acestei legi, însă aceasta nu afectează legea.

Ca să ne ţinem strict de adevăr, gravitaţia nu este deloc o lege, ci este pur şi simplu puterea lui Dumnezeu. De fapt, în realitate nu există „legi ale naturii.” Legile naturii sunt doar caracteristici ale lui Dumnezeu. Legea gravitaţiei, este o caracteristică a lui Dumnezeu. Este manifestarea puterii lui Dumnezeu. Dar, întrucât nu am discutat ce este în realitate, am folosit termenii în sensul acceptat în mod uzual, şi doar ca fiind acel ceva prin care este menţinut echilibrul universului.

Voi citi în seara aceasta o altă definiţie a ştiinţei. Este luată din una dintre ştiinţele recunoscute ca fiind cele mai de frunte în lume: „Ştiinţa este cea mai exactă cunoaştere pe care o deţinem despre un anume subiect.” Cuvântul „ştiinţă” literalmente înseamnă cunoaştere. Definiţia pe care am dat-o în seara trecută este corectă. Ştiinţa este produsul gândirii. De asemenea este destul de bună definirea ei ca fiind cea mai exactă cunoştinţă pe care o avem asupra subiectului.

Acum, să revin la cele două aspecte pe care le-am tratat în lecţia anterioară. Unde a fost de găsit cunoştinţa cea mai exactă în ce priveşte diferenţa de strălucire a stelelor, timp de şaptesprezece secole, înainte ca ştiinţa să descopere aceasta? – În Biblie. Atunci, unde a fost de găsit adevărata ştiinţă despre acest subiect? – În Biblie. Unde a fost de găsit cunoştinţa cea mai exactă despre echilibrul existent în univers timp de douăzeci şi cinci de secole, înainte să fie descoperit? – În Biblie. Atunci, care a fost cartea cea mai ştiinţifică, în ce priveşte subiectul acesta? – Biblia. Ţineţi minte că nu vorbesc despre ştiinţă şi Biblie. Vorbesc despre ştiinţa mântuirii. Şi, cu toate că fac referire la alte ştiinţe, o fac doar în legătură cu conexiunea inseparabilă pe care o au cu ştiinţa aceasta de căpătâi. O fac pentru ca noi să putem cunoaşte, după toate dovezile pe care le putem aduna în aceste două ore de studiu, că mântuirea este ştiinţă, că este cea mai înaltă ştiinţă din univers, că este cea mai demnă de studiul nostru, şi că noi acţionăm în mod ştiinţific atunci când consacrăm acesteia studiului nostru de căpătâi, făcut cu tot sufletul.

Biblia nu este un tratat asupra vreunei ştiinţe, cu excepţia ştiinţei mântuirii. Este un set de tratate legate de acest subiect. Biblia face referire la alte ştiinţe, dar nu există în Biblie tratate legate de vreo altă ştiinţă. Sunt în ea referiri la alte ştiinţe, cum sunt cele pe care le-am remarcat în Corinteni şi în Isaia. De ce se fac aceste referiri în aceste locuri? Pentru a declara un adevăr ştiinţific? Nu, ci sunt folosite pentru a ilustra mai bine înţelegerii noastre ştiinţa mântuirii. De ce este introdus adevărul acela din astronomie în 1Cor. 15:41? În ce scop este scris că „o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea?” Gândul continuă „Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară, şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă, şi înviază în putere.” Exact aşa cum o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea, aşa este şi cu învierea. În felul acesta putem vedea că scopul pentru care este amintit acest aspect ştiinţific, este de a ilustra un aspect din ştiinţa mântuirii, de a ne ajuta să vedem mai bine un adevăr din ştiinţa mântuirii.

Pentru ce a introdus Isaia în discursul lui declaraţia legată de gravitaţie? Haideţi să vedem mai departe capitolul, şi vom afla. Voi citi versetul acesta, apoi un altul de la sfârşitul gândului pe care îl urmăreşte.  „Cine a măsurat apele cu mâna lui?”  „Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?” zice Cel Sfânt. „Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.” Isaia 40:25-26.

Niciuna nu scapă purtării Lui de grijă, şi toate sunt ţinute în echilibru pentru a se face faţă nevoilor fiecărei floricele ce creşte pe câmp. De ce ne atrage El atenţia asupra acestui fapt, şi de ce îl introduce în locul acesta în text? – Nu o face pentru a declara un adevăr ştiinţific, ci pentru a atrage atenţia tuturor oamenilor asupra ştiinţei mântuirii. La ce foloseşte această declaraţie? Trebuie să luăm totul în considerare, şi să ne ocupăm cu ce anume a făcut toate acestea? Citesc mai departe: „Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea (judecata mea a trecut – KJV) înaintea Dumnezeului meu?” Isaia 40:27.

Dacă Dumnezeu are atâta grijă de floarea ce creşte la picioarele noastre, încât niciuna nu este ascunsă şi nici uitată, cum poţi să spui că tu eşti ascuns dinaintea Domnului, şi că judecata ta a trecut, şi că Lui nu îi mai pasă de tine? Observaţi că în fiecare caz, adevărul ştiinţific este introdus pentru a ne ilustra ştiinţa mântuirii.

Un alt gând: Când au înţeles aceste adevăruri cei ce le-au scris, le-au înţeles prin revelaţie. Cu siguranţă nu le-au înţeles în urma unui studiu ştiinţific de felul celor pe care le face lumea. Domnul a oferit revelaţii despre ştiinţa Lui cea mai importată, ştiinţa mântuirii; şi s-a folosit de alte ştiinţe pentru a o ilustra pe aceasta. Atunci, care dintre toate ştiinţele este cea mai importantă pentru Domnul? – Mântuirea, cu siguranţă. Pentru că Domnul a folosit alte ştiinţe doar pentru a o ilustra pe aceasta, este foarte limpede că El consideră ştiinţa aceasta ca fiind mai importantă decât celelalte.

Şi aceasta nu este tot. Un anume om amintit în Biblie a fost foarte versat în ştiinţa universală – în toate ştiinţele naturii cunoscute în lume. Vreau să vedeţi că a existat un om extrem de versat în ştiinţele de care se face acum atâta caz în lume. Şi vreau să vedeţi ce spune el despre toate acestea. Iată ce spune Scriptura:

„Dumnezeu a dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere, şi cunoştinţe multe ca nisipul de pe ţărmul mării. Înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului şi toată înţelepciunea Egiptenilor. El era mai înţelept decât orice om, mai mult decât Etan, Ezrahitul, mai mult decât Heman, Calcol şi Darda, fiii lui Mahol; şi faima lui se răspândise printre toate neamurile, deprimprejur. A rostit trei mii de pilde, şi a alcătuit o mie cinci cântări.

A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care creşte pe zid, a vorbit, de asemenea, despre dobitoace, despre pasări, despre târâtoare şi despre peşti.” 1 Regi 4:29-33.

„A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care creşte pe zid.” Cum se numeşte ştiinţa aceasta? – Botanică. El a înţeles botanica mai bine decât orice alt om din lume.

„A vorbit de asemenea, despre dobitoace.” Ce cuvânt ştiinţific am folosi astăzi pentru aceasta? – Zoologia.  Solomon a înţeles zoologia mai bine decât orice om ce trăieşte astăzi în lume. El a învăţat toate aceste lucruri, căci ni se spune că a vorbit despre ele. A învăţat pe alţii aceste ştiinţe.

„Despre păsări.” Ce ştiinţă este aceasta? – Ornitologia. Aşadar Solomon a învăţat pe alţii ştiinţa botanicii, zoologiei şi ornitologiei.

Şi mai ce? „Despre târâtoare.” Ce ştiinţă este? – Entomologia.

„Şi despre peşti.” Adică? – Ihtiologia.

Cei care citesc pasajul acesta din Scriptură nu se gândesc de obicei la Solomon ca la un om de ştiinţă universal. Însă, dacă ni s-ar fi spus că Solomon a vorbit despre botanică, zoologie, ornitologie, entomologie, şi ihtiologie, atunci ar fi fost gata să exclame: Ce om grozav a fost Solomon! Însă nu ar fi fost mai grozav decât este, pentru că sunt spuse despre el toate acestea.

Am citit toate acestea ca să puteţi înţelege că Solomon a ştiut ceva despre ştiinţă. Şi a ştiut nu doar ceva despre ştiinţă, ci a ştiut despre aceste ştiinţe mai mult decât a cunoscut vreun om vreodată despre vreuna dintre ele.

Totuşi, cu toate că a înţeles atât de profund toate aceste ştiinţe, şi cu toate că a învăţat pe alţii despre ele, iată ce spune: „Să ascultăm, deci, încheierea tuturor învăţăturilor,” adică rezumatul tuturor celor spuse: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.”

După aprecierea lui, care este ştiinţa ce le întrece pe toate celelalte? – Mântuirea lui Dumnezeu.

Îngerii înţeleg toate ştiinţele, totuşi ei consideră mântuirea mai vrednică de studiul lor decât toate celelalte ştiinţe puse laolaltă. Profeţii, la rândul lor au considerat-o mai vrednică de studiul lor, şi au folosit detalii din celelalte doar ca mijloace prin care să se înţeleagă mai bine mântuirea. Iar aici am citit despre un om care a înţeles celelalte ştiinţe, şi care totuşi spune că ştiinţa mântuirii le depăşeşte pe toate celelalte. Acum, aş vrea să vedeţi că Dumnezeu Însuşi, la rândul Său, pe lângă aceştia, o socoteşte la fel.

Iată cum: Tocmai am citit că Solomon a învăţat pe alţii toate aceste ştiinţe. Câte dintre învăţăturile lui le avem scrise, ca să le putem studia? – Niciuna. Dumnezeu nu a păstrat pentru noi nicio relatare scrisă a învăţăturilor lui Solomon în domeniul botanicii. Nu a păstrat pentru noi, şi nu a înregistrat nicio singură lecţie predată de Solomon în domeniul zoologiei, sau al altei ştiinţe. Însă, a păstrat pentru noi lecţii peste lecţii, predate de Solomon în ce priveşte ştiinţa mântuirii. Aşadar, chiar dacă am socoti că îngerii exprimă doar o opinie a îngerilor, chiar dacă am socoti că profeţii exprimă doar opinia unor profeţi, şi că Solomon exprimă doar opinia unui om de ştiinţă universal, totuşi, care este opinia lui Dumnezeu? – Este aceea că mântuirea valorează mai mult pentru voi şi pentru mine, şi este mai valoroasă pentru studiul nostru decât toate celelalte ştiinţe, fiind o cunoştinţă pe care El Însuşi a dat-o.

Ştiinţa pe care a înţeles-o şi a predat-o Solomon nu a fost o ştiinţă ca şi aceea a lui Huxley, Darwin, şi a altor oameni de ştiinţă contemporani. Cu mintea firească, omul se poate adânci în ştiinţele naturii, şi poate face mari descoperiri. Şi, cu toate că aceste descoperiri nu sunt întotdeauna corecte, totuşi ei pot descoperi anumite lucruri adevărate. Însă nu acesta a fost felul lui Solomon de a studia. Dumnezeu i-a dat lui Solomon înţelepciune, aşa încât el a priceput toate lucrurile prin lumina lui Dumnezeu. El a vorbit despre toate acestea prin înţelepciunea lui Dumnezeu. Astfel, ştiinţa pe care a predat-o Solomon, a fost ştiinţa lui Dumnezeu. Botanica pe care a predat-o el, a fost botanica veritabilă, divină. Zoologia pe care a predat-o, a fost zoologia divină. Au fost vederile lui Dumnezeu, adevărul lui Dumnezeu, ştiinţa lui Dumnezeu despre toate aceste lucruri. Nu a fost aşa zisa ştiinţă.

Ei bine, întrucât era ştiinţa lui Dumnezeu, şi întrucât era o ştiinţă divină, de ce nu ne-a dat-o Dumnezeu pe toată? De ce nu a dat El lumii tratatul lui Solomon despre botanică, şi despre toate celelalte subiecte? – Există un motiv; şi motivul este că nu de aceasta are nevoie lumea în primul rând.

Un om  poate avea toată această cunoştinţă, poate să înţeleagă toate aceste lucruri, aşa cum le-a înţeles Solomon. Totuşi, ce bine i-ar aduce, dacă nu are ştiinţa mântuirii mai întâi de toate? Solomon a avut toată cunoştinţa. Totuşi, când şi-a întors inima de la Dumnezeu, de la ştiinţa mântuirii, şi de la studiul acesteia cu toată inima sa, ce bine i-a adus faptul că avea cunoştinţe în toate celelalte ştiinţe? Cât de mult l-au oprit, ca să nu păcătuiască? Cât de multă putere era în ele ca să-l ţină departe de eul lui firesc, de perfidia şi stricăciunea care exista în el?

Ştiţi că atunci când şi-a întors inima de la ştiinţa mântuirii, deşi le cunoştea pe toate celelalte, a fost la fel de rău, la fel de păcătos, adâncit în idolatrie şi în orice lucru profan, ca şi cum nu ar fi cunoscut nici ABC-ul niciunei ştiinţe.

Putem vedea că acesta este motivul pentru care Domnul nu a păstrat pentru om scrierile ce ţin de ştiinţă. Să zicem că oamenii ar fi avut toate aceste cunoştinţe, aşa cum le-a avut Solomon, şi că ar putea să le predea, aşa cum le-a predat Solomon. Fără ca inima să le fie predată lui Dumnezeu, fără ca sufletul să le fie salvat, ce bine avea le-ar fi adus ştiinţa? Aceasta nu i-ar putea feri de niciun fel de răutate şi stricăciune ce există în inima omenească.

Nu de aceste ştiinţe are nevoie lumea de astăzi în primul rând. Inima are nevoie să fie purificată, sufletul are nevoie să fie salvat, întregul caracter are nevoie se fie reclădit, mintea are nevoie să fie transformată după chipul şi slava lui Dumnezeu, aşa încât viaţa să reflecte neprihănirea Lui, să facă să se manifeste numai cunoştinţa de Dumnezeu faţă de toată lumea. Chiar dacă am cunoaşte tot ceea ce pot oferi toate ştiinţele, nu ne-ar folosi la nimic fără mântuire. Căci nu ar dura decât puţin până când am ajunge să nu mai ştim nimic. Merită să ne gândim la aceasta, şi gândul să ne însoţească în toate studiile, lecturile şi cercetările noastre.

Mai este un gând. Dumnezeu vrea ca voi şi eu, toţi oamenii, să gândească corect în dreptul oricărui subiect cu care are ceva de-a face. Există oameni care se gândesc la tot felul de subiecte ştiinţifice, însă ei nu gândesc corect. Ei merg atât de departe încât nu găsesc niciun loc pentru Dumnezeu. Iar omul fără Dumnezeu, fără călăuzirea oferită de gândul, de mintea lui Dumnezeu, nu este capabil să gândească corect în ce priveşte aceste subiecte. Mintea nu gândeşte drept până când nu este reînnoită după chipul Celui ce a creat-o. Mintea trebuie să fie transformată, reînnoită. Noi trebuie să avem cu totul altă minte. Fiecare gând trebuie să fie adus în ascultare, în supunere faţă de Hristos.

Lucrarea mântuirii este aceea de a restaura chipul lui Dumnezeu în suflet, de a face mintea să fie ceea ce trebuie să fie, adică reflectarea, strălucirea neprihănirii, a gândului viului Dumnezeu. Când lucrarea aceasta va fi făcută, când lucrarea lui Dumnezeu de a arăta cunoaşterea de Dumnezeu tuturor popoarelor, va fi terminată în lumea aceasta, atunci Domnul va deschide universul şi veşnicia în faţa noastră. Atunci toate celelalte subiecte vor fi deschise pentru studiul nostru, iar Domnul ne va putea spune: „Mergeţi unde voiţi. Pot avea încredere în voi. Universul nemărginit este deschis în faţa voastră. Nimic nu vă este oprit. Totul este al vostru. Vă aparţine. Mergeţi unde doriţi, staţi unde aveţi plăcere, faceţi ce aveţi plăcere să faceţi. Pot avea încredere în voi. Gândiţi-vă la subiectul pe care îl doriţi, adânciţi-vă în el cât de mult doriţi, o veţi face corect.”

Nu vreau să spun că oamenii trebuie să ignore toate celelalte ştiinţe până când nu ajungem în lumea cealaltă. Vreau să spun pur şi simplu că ştiinţa mântuirii este cea care trebuie să stea la temelia tuturor celorlalte ştiinţe. Nu ne-a oferit Domnul un exemplu ca să ştim câtă atenţie să acordăm acestora, şi ce foloase să tragem din ele? Care este scopul pentru care citim şi studiem celelalte cărţi? – Ca să ne ajute să înţelegem şi să vorbim despre ştiinţa mântuirii într-un mod mai bun decât dacă nu am fi avut cunoştinţa aceasta. În felul acesta sunt folosite în Biblie. El ne trimite să predicăm evanghelia, care are legătură cu aceste cunoştinţe, şi, prin exemplu, ne-a arătat cum să le folosim. Prin aceasta Domnul ne arată că ştiinţa mântuirii trebuie să stea la baza tuturor ştiinţelor cunoscute în univers.

Trebuie să stea la baza tuturor ştiinţelor în lumea aceasta, iar când vom intra în cealaltă, va continua să stea la temelie. Când eternitatea se va deschide înaintea noastră, când vom merge oriunde vom dori, când ne vom gândi la subiectele la care vom dori, vom întoarce oare spatele atunci mântuirii, şi vom zice că ştiinţa aceasta am absolvit-o? – Nu. Ştim că este scris: „crucea lui Hristos va fi ştiinţa şi cântecul celor răscumpăraţi de-a lungul veacurilor fără sfârşit ale veşniciei.” Atunci, după ce ne vom fi sfârşit aici alergarea, după ce vom fi absolvit, când va veni timpul pentru marele început şi vom intra într-un timp fără sfârşit disponibil pentru a studia, atunci vom fi mai capabili decât am fost în lumea aceasta, ca să înţelegem ştiinţa aceasta mai mare decât toate ştiinţele.

Am declarat în cealaltă lecţie că nu este o folosire greşită a cuvintelor „ştiinţă” şi „ştiinţific” atunci când le aplicăm la mântuire. Mântuirea este ştiinţă, este ceva ce ţine de domeniul ştiinţei. Lucrarea Duhului lui Dumnezeu asupra minţii, care transformă mintea şi viaţa după chipul lui Isus Hristos, de la păcat la neprihănire – lucrarea aceasta este ceva ce ţine de ştiinţă. De aceea, atunci când  studiaţi aceste lucruri, ţineţi minte că nu suntem niciun pic pe bază neştiinţifică dacă facem din ştiinţa aceasta cea mai importantă şi totul în tot ce se referă la oricare subiect, întotdeauna. Aceia ce vor să fie oameni de ştiinţă, nu sunt întemeiaţi ştiinţific dacă neglijează ştiinţa aceasta care este mai presus de toate celelalte.

Mai există încă un fapt demonstrat. A fost demonstrat în cele trei naţiuni ce au fost exemple în lume în ce priveşte învăţarea. Raportul despre poporul lui Dumnezeu, poporul Iudeu, poporul lui Dumnezeu după cum spune Biblia, este propriu-zis exemplul şi obiectul de studiu pentru toţi cei ce vor să-I slujească lui Dumnezeu. Grecia şi Roma, cu filozofia lor, cu literatura şi legile lor, sunt exemplele multora dintre cei ce spun că urmează Biblia, precum sunt şi exemplele tuturor celorlalţi.

Am văzut că în mijlocul poporului lui Dumnezeu a existat un om de ştiinţă universal, un poet universal, precum şi un scriitor de proverbe universal. A scris o mie şi cinci cântece, şi trei mii de proverbe. Putem spune că avea o minte foarte dotată. Totuşi, acela ce a avut atâta înţelegere, atâta înţelepciune în toate lucrurile, a demonstrat în viaţa lui că toată cunoştinţa este cu totul neputincioasă spre a face vreun bine în om sau pentru om, în afară de cazul în care ştiinţa mântuirii este prezentă pentru a ţine sub control, şi a ţine în neprihănire echilibrul în toate lucrurile.

V-am atras atenţia ceva mai devreme asupra faptului că Dumnezeu nu ne-a lăsat nimic din învăţăturile acelea ştiinţifice. Acum vreau să vă reţin atenţia asupra faptului că El ne-a lăsat raportul despre viaţa acestui om când s-a îndepărtat de Dumnezeu. Ne-a lăsat un raport despre eşecul enorm pe care l-a suferit omul acesta cu toată cunoştinţa lui, atunci când a uitat ştiinţa mântuirii. De ce a considerat Dumnezeu că este mai important pentru noi să înregistreze toată viaţa acestui om după ce s-a întors de la Dumnezeu, decât să ne dea o înregistrare a tuturor învăţăturilor ştiinţifice pe care le-a scris? După mintea oamenilor, care este mai de valoare pentru omenire? Raportul despre eşec, eşecul enorm al lui Solomon, este mai valoros pentru omenire decât ar fi fost toate învăţăturile ştiinţifice pe care le-a rostit Solomon, puse într-o carte pentru omenirea de azi. Deoarece prin acest eşec a fost demonstrat întregii lumi cât de zadarnică şi fără valoare este cunoaşterea tuturor lucrurilor, dacă nu cunoaştem mântuirea lui Dumnezeu.

Un alt mare exemplu îl vedem la greci. Mintea firească nu poate ajunge la o gândire mai perfectă, mai înaltă şi mai adâncă decât cea la care a ajuns mintea grecilor. În aceasta este portretizată perfecţiunea la care poate ajunge gândirea omenească fără Dumnezeu.

Dar la ce le-a folosit? Ce folos le-a adus filozofia? Ce le-a adus arta? Ce le-a adus religia lor? Filozofia, philo sophia – iubirea pentru înţelepciune. Ce era înţelepciunea aceasta? – Era nebunie totală. Dumnezeu spune asta. Ce era religia lor? – Era numai mitologie. Ce era arta lor? – Dumnezeu spune că era idolatrie. Vă amintiţi că scrie aşa?

Cuvântul lui Dumnezeu nu spune că atunci când Pavel a trecut pe lângă acele statui, văzându-le măiestria cu care erau făcute, ar fi admirat arta lor. Nu. Ci spune. „Duhul i-a fost tulburat înăuntrul lui când a văzut cetatea dedată cu totul la idolatrie.” Aşadar ce era arta? -  Idolatrie.

Totuşi, până în ziua de azi, bărbaţii, femeile şi copiii, preiau rămăşiţele din ceea ce a fost doar idolatrie, se închină înaintea lor, le numesc artă şi le copiază. Minţile lor stăruie asupra lor, editează cărţi despre ele, predau lecţii şi le studiază în şcolile din ţară. Dar, ce poate să iasă de aici? Ce a ieşit de aici printre greci? Ştiţi unde i-a dus. Nu e nevoie să repet – unde i-a dus literatura, arta, legea, filozofia, şi toate celelalte? Roma şi-a copiat filozofia de la Grecia mai mult decât şi-a creat propria filozofie, iar literatura se bazează pe aceasta. Şi ce a făcut ea pentru romani? – Dacă era posibil să facă ceva pentru ei, atunci i-a făcut să fie mai răi decât ceilalţi. În toată Grecia, din câte am observat, pretutindeni am văzut că grecii aveau atâta respect pentru femeie încât să acopere în mod cuviincios fiecare figură pe care o sculptau. Bărbatul, desigur este prezentat întotdeauna gol. Dar dacă mergem în Italia, respectul acesta este dispărut, şi statuile pe care le vedem sunt fără veşminte. În majoritatea cazurilor, acoperământul lipseşte aproape de tot, şi, apropo, perfecţiunea artei la care se închină astăzi cei ce merg la Roma şi pe care o studiază acolo în artă, sunt figurile feminine neacoperite, ceea ce de fapt nu este artă. Totuşi despre aceasta se spune că este perfecţiunea pe care a atins-o arta, şi este copiată pretutindeni, iar imperfecţiunile ei sunt copiate tot timpul.

Vreau să pun o întrebare. Cine a văzut o pereche de picioare umane de la genunchi în jos? Cum stau aici în picioare, greutatea corpului meu se sprijină pe piciorul meu stâng. În felul acesta este echilibrată în mod perfect greutatea corpului meu. Piciorul drept se odihneşte cu degetele pe podea. Este conformaţia muşchilor din piciorul drept exact la fel cu a acelora din piciorul stâng? – Nu. Însă aici se vede o capodoperă minunată. Cele două picioare sunt exact la fel, şi nu am putea descoperi nicio diferenţă, oricât de mică. Şi aceasta nu o numim nicidecum artă. Este mult de spus despre aceasta, dar nu vorbim despre artă în seara aceasta. Acum vorbim despre valoarea mântuirii, şi care este folosul tuturor lucrurilor fără aceasta. Ce folos a avut Roma, fără aceasta? – Nelegiuirile ei au dus-o la pieire. Ce folos a avut Grecia fără aceasta? – Nelegiuirile ei au dus-o la pieire.

Aşadar, dacă este demonstrat înaintea lumii în mod întreit, că orice efort al minţii omeneşti în perfecţiunea ei este absolut neputincios când e vorba să facă ceva bine atunci când inima este departe de Dumnezeu, ce ar putea face Domnul pentru lume dacă oamenii nu învaţă cele trei lecţii date pentru lume? Ce ar putea face El pentru oameni, dacă ei merg tot pe aceeaşi cale în pofida acestor trei exemple de solemnă avertizare? Dumnezeu a înregistrat aceste trei situaţii pentru a ne învăţa pe noi despre neputinţa celor mai înalte eforturi ale minţii în oricare dintre ramurile ştiinţei, artei şi literaturii, de a aduce vreun bine omului, de a-l opri ca să nu păcătuiască, de a-l conduce spre a face ceva cu adevărat bun, atunci când uită mântuirea lui Dumnezeu şi ştiinţa mântuirii, pe care El a dat-o pentru inimile oamenilor.

De aceea, întreb: E nevoie să copiem nebunia grecilor şi a romanilor? E nevoie să fim încântaţi de idolatria lor, şi să ne gândim că este artă? E nevoie să fim interesaţi de religia lor, care este o enormitate? Nu e destul să spunem că este mitologie; este enormitate.

Însă unii vor spune: Nu este literatura lor de o valoare inestimabilă? Haideţi să vedem ce a socotit Dumnezeu că este valoros. Pe vremea când prin intermediul limbii greceşti făcea să se răspândească în toată lumea ştiinţa mântuirii, Domnul avea înainte toată literatura grecilor şi a romanilor pentru acest scop. Cu toate acestea a găsit doar trei propoziţii scurte în tot domeniul, care au meritat să fie extrase şi puse în tratatul Lui despre ştiinţa mântuirii. Vi le redau. Una dintre ele se află în capitolul şaptesprezece din Fapte. Este citată dintr-un scriitor grec pe nume Aratus, şi este următoarea: Citesc de la versetul douăzeci şi opt. Pavel spune:

„Au zis şi unii din poeţii voştri: „Suntem din neamul lui.” Un scriitor grec a zis că omul este din neamul lui Dumnezeu. Domnul a extras declaraţia aceasta, şi a spus că este adevărată.

O alta se găseşte în capitolul cincisprezece din 1Corinteni, versetul treizeci şi trei. Prima parte a versetului spune, „Nu vă înşelaţi.” Acestea sunt cuvintele Domnului. Restul versetului este citat dintr-un scriitor grec pe nume Menander: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.”

Celălalt este în Tit, în versetul doisprezece din primul capitol, şi este citat din Epimendines, după cum urmează: „Cretanii sunt totdeauna nişte mincinoşi, nişte fiare rele, nişte pântece leneşe.”

Aceste trei pasaje sunt singurele pe care Domnul a putut să le găsească, singurele care meritau să fie extrase şi asupra cărora să-şi poată pune aprobarea, în toată literatura greacă.

Ei bine, nu spun că aceasta este tot ce poate utiliza cineva cu folos. Există realităţi istorice redate în limba greacă, ce sunt valoroase. Însă Dumnezeu ne învaţă lucrurile cele mai de valoare pentru întreaga omenire. El ne învaţă principiile adevărului şi dreptăţii, şi nu prezintă doar pur şi simplu în faţa lumii o desfăşurare de fapte. Şi tot ceea ce a putut El să găsească în toată literatura greacă pentru a fi folosit în interesul adevărului sau neprihănirii, ca principii pentru călăuzirea omului, au fost doar aceste trei declaraţii: „Suntem din neamul lui.” „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.” „Cretanii sunt totdeauna nişte mincinoşi.” Cine ar putea găsi mai mult de atât, ca să-i fie de folos pe calea neprihănirii şi adevărului, a purităţii şi integrităţii?

Nu uitaţi. Grecii şi romanii nu erau nişte păgâni josnici, degradaţi, neciopliţi, ignoranţi. Ei erau aristocratici, cultivaţi, şi educaţi la cel mai înalt nivel. Cum ar fi putut fi altfel, în timp ce lucrurile pe care le cunoşteau şi le învăţau ei sunt vârful de lance la care aspiră să ajungă profesorii din zilele noastre? Iulius Cezar a fost unul dintre cei mai desăvârşiţi oameni care au trăit vreodată – în curtoazie, etichetă, estetică şi în maniere în general. Însă ce caracter a avut? Cea mai cenzurată descriere a acestui caracter, pentru a fi cât de cât real şi corect expus, nu ar fi potrivită pentru a fi scoasă de sub tipar.

Întrucât Domnul a arătat cât de absolut zadarnică este toată ştiinţa, toată învăţătura de orice fel, fără mântuirea Lui, atunci repet: Ce ar putea face El pentru oameni, dacă aceste exemple pe care le-a pus sub ochii lumii nu-i vor face să înţeleagă că nu aceasta este calea de urmat? Dacă oamenii nu vor învăţa din aceste exemple să meargă pe calea cea bună, să admită că ştiinţa lui Dumnezeu este supremă, că ceea ce ştie El sunt lucrurile cele mai bune, atunci cum va putea scăpa omenirea de răul care a venit peste toţi cei care au fost înaintea noastră?

Ştiinţa lui Dumnezeu în ce priveşte mântuirea este ceea ce oamenii trebuie să cunoască mai întâi de toate, şi trebuie să o aibă ca să-i conducă, să-i călăuzească, să-i menţină în echilibru, să-i susţină pretutindeni, în toate lucrurile, şi împotriva oricărui rău. Va face toate acestea. Este o realitate minunată. Am citit în seara trecută, şi citesc din nou:

„Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos, şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile.” Efes. 3:8,9.

Care este taina lui Dumnezeu? – Este „Hristos în voi, nădejdea slavei.” Hristos, puterea lui Dumnezeu, şi înţelepciunea lui Dumnezeu, evanghelia, puterea lui Dumnezeu pentru mântuire – aceasta este taina lui Dumnezeu; aceasta este ştiinţa mântuirii. Acesta este adevărul ştiinţific în jurul căruia sunt centrate toate celelalte ştiinţe. Puterea aceasta a lui Dumnezeu pentru mântuire trebuie să o aibă fiecare om, ca să-l oprească, să nu dea drumul răului care este în el. Răul care este înnăscut în fiecare om îl va duce la pierzare, în pofida tuturor ştiinţelor, a întregii literaturi, a tuturor artelor, a tuturor religiilor, a oricărui lucru pe care-l poate oferi lumea, în afară de situaţia în care omul se prinde de puterea lui Dumnezeu oferită pentru mântuire, care i se dă omului prin credinţa lui Isus Hristos.

Fără puterea aceasta în inimă, până şi ştiinţa care ne învaţă Dumnezeu – ca să nu zicem nimic de literatura, arta, religia, şi toate acelea pe care le învaţă păgânii – este neputincioasă în a opri omul să nu păcătuiască. Fără aceasta, orice rămăşiţă a răului care există în inima omului se va da pe faţă, în pofida tuturor celorlalte cunoştinţe. De aceea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire: pentru că salvează omul de orice rău.

Taina lui Dumnezeu, care este Hristos în voi, nădejdea slavei; Hristos puterea lui Dumnezeu, şi înţelepciunea lui Dumnezeu; Hristos şi El răstignit; aceasta şi numai aceasta, care este totul în toţi, care este mai presus de toate şi în toate, acum şi va fi aşa în toată veşnicia – aceasta este ştiinţa mântuirii, temelia tuturor ştiinţelor; este firul roşu al tuturor ştiinţelor, este cea care are întâietate, şi călăuzeşte în studiul tuturor ştiinţelor. Cu toţii să înţelegem aceasta pentru totdeauna.

Fie ca Domnul să ne atragă spre El prin Duhul Lui în aşa măsură, fie ca inima să fie deschisă înaintea acestei puteri, isprăvniciei acestei taine, Duhului lui Dumnezeu, în aşa măsură încât El să poată implanta acolo pe Isus Hristos, harul şi virtuţile Lui. Şi pe măsură ce ne menţinem inimile deschise în faţa Lui întotdeauna, şi nimănui altcuiva în afară de El, aşa cum se deschide floarea înaintea soarelui, obţinem în totul plinătatea Lui, neprihănirea Lui, puterea Lui, mântuirea Lui, îndurarea Lui, adevărul Lui, bucuria Lui, bunătatea Lui, pacea Lui – şi, oh, viaţa Lui veşnică!