Expresia „sub lege” apare de doisprezece ori în traducerea King James a Noului Testament, în următoarele versete:

Romani 3:19
Romani 6:14
Romani 6:15
1 Corinteni 9:20 (de trei ori)
1 Corinteni 9:21
Galateni 3:23 (expresia echivalentă „sub un pedagog” este găsit și în versetul 24)
Galateni 4:4
Galateni 4:5
Galateni 4:21
Galateni 5:18

În articolele precedente am analizat toate toate cazurile în care se folosește expresia, exceptând Romani 3:19 și 1 Corinteni 9:20-21. În fiecare caz de până acum am descoperit că aceasta indică o stare de păcat și, în consecință, de condamnare prin lege. Cel care a călcat legea este sub sentința morții, legea fiind înfățișată ca fiind deasupra sa, stăpânindu-l pentru moarte. 

În Romani 3:19 este prezentată o altă perspectivă pentru cei care citesc textul cu atenție. Citim:

„Ştim însă că oricâte spune legea, le spune celor sub lege; ca fiecare gură să fie astupată şi toată lumea să devină vinovată înaintea lui Dumnezeu.”

La o primă citire cineva ar putea spune: 

„Ideea ta că «sub lege» înseamnă condamnat de lege, cu siguranță nu poate fi susținută aici, pentru că asta ar face textul fără putere; ar fi ca și cum s-ar spune că: «Indiferent de ce spune legea, ea spune pentru cei ce sunt condamnați de lege, cu scopul de a condamna pe fiecare», ceea ce este fără sens.”

Ideea este bine punctată și ar trebui să tragem concluzia că sintagma „sub lege” nu indică întotdeauna o stare de păcat și condamnare, dacă nu am fi în fața realității că expresia nu apare deloc în Romani 3:19.

În toate textele analizate mai sus, cuvintele grecești „hupo nomos” sunt traduse prin expresia „sub lege”, și ele trebuie traduse, așa cum au și fost, prin această expresie.

Dar în Romani 3:19, cuvintele grecești, care în traducerea King James sunt redate ca „sub lege”, sunt „en to nomos”, iar acestea nu pot fi traduse corect altfel decât „în lege”. Aceeași expresie este găsită în Romani 2:12 unde traducătorii au tradus corect „în lege”.

Prin urmare, textul analizat ar trebui citit astfel:

„Ştim însă că oricâte spune legea, le spune celor în lege; ca fiecare gură să fie astupată şi toată lumea să devină vinovată înaintea lui Dumnezeu.” 

Acest lucru înseamnă că legea le vorbește celor care sunt în jurisdicția ei (sau așa cum a tradus profesorul Boise „în sfera ei”) și, în consecință, declară că toată lumea este supusă judecății lui Dumnezeu, deoarece arată că toți sunt păcătoși.

Expresia „ca fiecare gură să fie astupată” este foarte puternică. Când un om este adus în instanță și acuzat de orice infracțiune, el începe să pledeze prin avocatul său pentru propria cauză, încercând să-și dovedească nevinovăția. Dar, uneori, dovezile vinovăției omului sunt atât de clare și copleșitoare încât nu mai are nicio apărare. Gura sa este astupată și este constrâns să recunoască justețea acuzației împotriva lui. În concluzie, legea lui Dumnezeu se adresează celor peste care are jurisdicție și îi condamnă la moarte. Iar dovezile sunt atât de clare, încât nimeni nu poate să rostească vreun cuvânt în autoapărare, ci toată lumea va sta condamnată înaintea lui Dumnezeu.

Prin această traducere corectă a Romani 3:19, învățăm un adevăr important referitor la întinderea jurisdicției legii. Notați aceste aspecte:

legea le vorbește doar celor care sunt în sfera ei; dacă e încălcată, ea va putea să-i condamne doar pe unii dintre aceștia, neputând să îi condamne pe alții;

legea nu are nicio putere de a condamna pe cei care nu au datoria de a i se supune sau celor care sunt în afara granițelor ei.    

Pavel a demonstrat (Romani 3:9-18) că nu este nicio persoană pe pământ care să nu fi păcătuit și, prin urmare, referindu-se doar la cei care sunt în jurisdicția ei, accentuează afirmația că legea astupă fiecare gură și condamnă întreaga lume.

Nu există o modalitate mai convingătoare de a spune că fiecare individ din lume este răspunzător în fața legii. Evreii și neamurile sunt toți sub aceeași condamnare, pentru că toți sunt între granițele legii și toți au încălcat-o.

Probabil că unii se gândesc că există o contradicție între Romani 3:19 și Romani 2:12, dar nu este. Este adevărat că Romani 2:12 vorbește de cei „fără lege”, făcând diferență de cei ce sunt „în lege”; dar și de cei despre care se vorbește că sunt fără lege, se spune, de asemenea, că au păcătuit, și noi am învățat deja că:

„Păcatul este călcarea legii” și că „unde nu este lege nu este călcare de lege”, și că

În Romani 2:14-15, Pavel explică faptul că aceeași oameni care într-un sens sunt fără lege, „arată lucrarea legii scrisă în inimile lor” și că ei au, în definitv, legea.

Unii păcătuiesc în fața luminii depline a legii, în timp ce alții păcătuiesc având cunoștința legii doar din natură. Dar toți sunt socotiți ca păcătoși înaintea lui Dumnezeu și ei nu pot fi considerați ca și cum nu ar fi răspunzători în fața legii. Astfel, el declară că, în realitate, toți sunt „în lege”.

Să citim acum 1 Corinteni 9:20-21:

„Şi iudeilor m-am făcut ca iudeu, ca să câştig pe iudei; celor de sub lege, ca fiind sub lege, ca să câştig pe cei de sub lege;  Celor fără lege, ca fără lege (nefiind fără lege faţă de Dumnezeu, ci sub lege faţă de Hristos), ca să câştig pe cei fără lege.”

În acest text, expresia „sub lege” apare de patru ori. În primele trei cazuri se face trimitere la același lucru. Totuși, în al patrulea caz, versetul 21, regăsim grecescul „en to nomos”, la fel ca și în Romani 3:19, care trebuie tradus „în lege”. Atunci s-ar citi astfel:

„Celor fără lege, ca fără lege (nefiind fără lege faţă de Dumnezeu, ci în lege faţă de Hristos), ca să câştig pe cei fără lege.”

Pentru a beneficia de forța deplină a textului, trebuie să remarcăm versetul precedent și următoarele două care-l urmează:

„Fiindcă deşi sunt liber faţă de toţi, totuşi m-am făcut rob tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi. Pentru cei slabi m-am făcut asemenea celor slabi, ca să câştig pe cei slabi. Am făcut toate lucrurile tuturor oamenilor, ca să pot cu orice preț să salvez pe unii. Şi fac aceasta de dragul evangheliei, ca să mă fac părtaş al ei cu voi.” (1 Corinteni 9:19.22-23).

Aceste versete, luate împreună cu versetele 20 și 21, arată că scopul lui Pavel în lucrarea sa de slujire e de a căuta să se adapteze cât de mult posibil la condiția celor pentru care lucrează. El nu îi abordează pe toți oamenii în aceeași manieră, ci își adaptează învățătura în funcție de diferitele clase de oameni pe care îi învață. Îl întâmpină pe fiecare pe terenul său.

Pentru evrei, el a devenit evreu. Lucrul acesta l-a putut face ușor deoarece el însuși erau un evreu și cunoștea obiceiurile și tradițiile lor. Cartea Evrei este un exemplu despre cum Pavel a devenit un evreu pentru evrei. Din propria lor istorie, Scriptură și religie el a demonstrat mesianitatea Salvatorului nostru și, de asemenea, întreaga Sa lucrare este în legătură cu planul de mântuire.

Pentru cei care erau sub lege, s-a făcut ca fără lege, pentru a-i putea câștiga. El a atras atenția asupra experienței sale de păcătos ca să poată lucra cu succes pentru cei care simțeau condamnarea lui Dumnezeu asupra lor ca o consecință a păcatelor lor.

Capitolul șapte din Romani este un exemplu în acest sens. Dacă Pavel nu ar fi simțit o agonie puternică ce venea din cunoașterea unui Dumnezeu ofensat, din simțământul pedepsei iminente, și pacea minunată care vine prin credința în Isus, el nu ar fi putut niciodată să scrie un capitol atât de plin de încurajare către păcătosul condamnat.

Pentru cei care erau fără lege, adică pentru neamurile care nu aveau legea scrisă și deplina cunoștință a lui Dumnezeu, el a devenit ca fără lege, ca să îi poată câștiga.

Un exemplu în acest sens este dat în raporturile pe care le-a avut cu atenieni (Fapte 17:22-31). I-a întâmplinat pe propriul lor teren, și din închinarea și literatura lor păgână el le-a demonstrat existența unui mare Creator și siguranța unei viitoare judecăți generale.

Dar în timp ce a devenit pentru ei ca unul fără lege, Pavel afirmă că, în realitate, nu era „fără lege față de Dumnezeu, ci în lege față de Hristos”. Adică el a recunoscut în tot acest timp obligația sa de a păzi întreaga lege a lui Dumnezeu, că Hristos era pentru el sfârșitul legii pentru neprihănire și că a făcut toate lucrurile doar prin ajutorul lui Hristos.

Cu aceasta încheiem analiza expresiei „sub lege”. Excluzând 1 Corinteni 9:21 și Romani 3:19, texte în care am văzut că termenul nu există cu adevărat, putem ajunge la concluzia sigură că în fiecare caz al apariției, „sub lege” indică o stare de păcat și condamnare. Deoarece s-a afirmat pretutindeni că doar cei care sunt în Hristos sunt liberi de condamnarea legii, și că toți care nu sunt în Hristos și nu au Spiritul Său sunt sub lege, realitatea că legea operează este și ea peste tot demonstrată.