Am învățat despre pericolul care îi amenința pe frații galateni și putem înțelege îngrijorarea lui Pavel împreună cu afirmația sa, că ei își doresc să fie „sub lege” – în robie sub principiile elementare ale lumii. Astfel, ne va fi ușor să examinăm, pe scurt, partea rămasă din capitolul 4 din Galateni, și observați ce importanță are în legătură cu legea. Apostolul continuă:

„Spuneţi-mi, voi, care doriţi să fiţi sub lege, nu auziţi legea? Fiindcă este scris că Avraam a avut doi fii, unul din femeia roabă şi celălalt din femeia liberă. Dar cel din femeia roabă a fost născut conform cărnii, iar cel din femeia liberă, prin promisiune. Lucrurile acestea sunt o alegorie, fiindcă acestea sunt cele două legăminte, unul, de la muntele Sinai, care naşte pentru robie şi care este Agar. Fiindcă această Agar este muntele Sinai în Arabia şi corespunde Ierusalimului de acum şi este în robie cu copiii săi. Dar Ierusalimul cel de sus este liber, cel ce este mama noastră a tuturor.” (Galateni 4:21-26).

Vedem, fără întârziere, că în aceste versete sunt trei aspecte puse în contrast cu alte trei: Agar, vechiul Ierusalim și vechiul legământ în opoziție cu Sara, noul Ierusalim, noul legământ. Ismael și Isaac stau ca reprezentanți corespunzători ai celor care sunt sub vechiul legământ și ai celor de sub noul legământ.

Observăm, de asemenea, că cei care sunt liberi sunt copiii noului Ierusalim, ai noului legământ, în timp ce aceia care sunt în robie, „sub lege”, sunt copiii vechiului Ierusalim, vechiului legământ. Explicația acestui capitol implică lămurirea celor două legăminte. Puteam realiza aceasta doar în cea mai succintă manieră.

Primul legământ a fost făcut cu copiii lui Israel când au plecat din Egipt (vezi Evrei 8:8-9). Condițiile acelui legământ le găsim în Exodul 19: 3-8; 24:3-8. Acestea erau, pur și simplu, după cum urmează: Dumnezeu a promis că va face din Israel o națiune măreață, o împărăție de preoți dacă ei, în schimb, se vor supune legii. Israeliții au promis că așa vor face.

Astfel, legământul sau înțelegerea a fost făcută. Legea lui Dumnezeu a fost temelia legământului sau cea în legătură cu care a fost făcut legământul (vezi Exodul 24:8).

Observați ce solicita acest legământ de la oameni. Domnul a promis că va face anumite lucruri pentru ei, dacă ei vor asculta de vocea Sa. Apoi, au auzit vocea Lui exprimând legea în tunetele de la Sinai, după care și-au înnoit promisiunea ascultării, spunând: „Vom face tot ce a zis Domnul, și vom asculta de el.” (Exodul 24:7).

Aceasta nu a fost nimic altceva decât o înțelegere că vor da pe față o ascultare desăvârșită față de lege. Aceia care „aud legea” știu că aceasta acoperă fiecare faptă sau gând din viața omului. Prin urmare, dacă evreii și-ar fi respectat promisiunea, ar fi meritat toate binecuvântările pe care Dumnezeu li le-a promis, dar din nefericire, nu au respectat-o și nici nu ar fi putut. Ei deja încălcaseră legea de multe ori și erau păcătoși prin natură, în felul acesta fiindu-le absolut imposibil, ca prin puterile proprii, să i se supună într-un mod desăvârșit (vezi Romani 8:7-8; Galateni 5:17).

În acest legământ nu exista nicio dispoziție pentru iertarea păcatelor trecute sau viitoare, nicio sugestie referitoare la Hristos, singurul prin care poate veni iertarea și puterea de a păzi legea. Practic, au promis că se vor face neprihăniți înaintea lui Dumnezeu.

Dar oricine încearcă să realizeze acest lucru va eșua și de aceea, pe bună dreptate, se spune despre acest legământ că dă naștere la robie. Nimeni să nu rămână cu impresia că dorim să spunem că acel legământ i-a adus sub obligația păzirii legii. Această obligație exista înainte de încheierea oricărui legământ. Ceea ce intenționăm să spunem este că acel legământ i-a lăsat exact acolo unde i-a găsit – condamnați din cauza călcării legii.

Dacă nu ar fi fost niciodată alt legământ decât acesta, toată lumea ar fi fost pierdută. (Romani 3:19). Unii vor întreba: „Nu a știut Dumnezeu că ei nu puteau, prin puterea lor, să asculte legea pe deplin? Nu era o bătaie de joc la adresa lor încheierea unui astfel de legământ?” Dumnezeu, într-adevăr, cunoștea că ei nu au puterea de a acționa așa cum au convenit, dar nu își bătea joc de ei făcând acest legământ. Încheierea legământului a fost cea mai convingătoare metodă care putea fi concepută pentru a-i conștientiza de situația în care erau. În eforturile zadarnice de a păstra întreaga lege prin puterea lor, ei și-ar fi învățat nevoia și aceasta le-ar fi întors atenția către celălalt legământ, numit noul legământ, care, în realitate, exista încă de la căderea în păcat. Iată-l:

„Iată, vin zilele, spune Domnul, când voi face un nou legământ cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda: Nu conform cu legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua în care i-am luat de mână ca să îi scot din ţara Egiptului; legământ al meu pe care ei l-au rupt, deşi le eram soţ, spune Domnul; Ci acesta va fi legământul pe care îl voi face cu casa lui Israel: După acele zile, spune Domnul, voi pune legea mea în părţile lor ascunse şi o voi scrie în inimile lor; şi eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul meu. Şi nu vor mai învăţa fiecare om pe aproapele său şi fiecare om pe fratele său, spunând: Cunoaşteţi pe Domnul, pentru că toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor şi până la cel mai mare al lor, spune Domnul, pentru că voi ierta nelegiuirea lor şi nu îmi voi mai aminti păcatul lor.” (Ieremia 31:31-34).

În ce privință diferă acest legământ de celălalt? Diferă cu privire la păzirea legii? Nu, pentru că aceasta e cerută în ambele. Diferența constă în faptul că există iertarea păcatelor și ștergerea fărădelegilor. Mai mult de atât, legea urmeză să fie scrisă în inima oamenilor, ceea ce înseamnă că ei vor fi capabili să o păzească în mod desăvârșit (vezi Psalmii 40:8).

Această lucrare e realizată prin Hristos. Prin El, iertarea este asigurată și ne dă posibilitatea de a fi făcuți neprihănirea lui Dumnezeu. Se va observa cu ușurință că, în timp ce vechiul legământ i-a găsit și lăsat pe oameni în robia păcatului, condamnați la moarte, noul legământ le permite oamenilor să fie liberi de păcat și condamnare.

„Aşadar, acum nu este condamnare pentru cei în Hristos Isus, care umblă nu conform cărnii, ci conform Duhului.” (Romani 8:1).

Acum, aplicarea parabolei lui Pavel este ușoară. Agar era o femeie sclavă și Ismael, fiul ei, a fost născut în mod firesc. Sara era o femei liberă și fiul ei, Isaac, a fost copilul făgăduinței, născut nu în mod firesc, ci vorbind din punct de vedere omenesc, într-o situație în care nașterea unui copil era imposibilă.

Fiindcă Ismael s-a „născut conform cărnii”, el este prototipul potrivit pentru cei care sunt „în carne”; și în această situație sunt toți păcătoșii indiferenți, precum toți cei care încearcă să își asigure mântuirea prin propriile lor eforturi. Odată ce oamenii au păcătuit este absolut nefiresc ca ei să apară neprihăniți – ca și cum nu ar fi păcătuit niciodată. Dar, prin minunea harului manifestată prin Isus Hristos, Dumnezeu face acest lucru posibil, pentru ca păcătosul să poată sta înaintea legii nefiind condamnat. Cei care au obținut această libertate pot fi reprezentați prin Isaac, care a fost născut contrar firescului, ci doar datorită făgăduiței lui Dumnezeu.

De asemenea, vechiul Ierusalim, care a fost respins de Dumnezeu pentru că a ucis profeții, i-a ucis cu pietre pe cei ce au fost trimiși la el și L-a respins pe Hristos, pe bună dreptate poate fi numit mama celor care sunt în robie din cauza păcatului. Noul Ierusalim, însă, e numit Mireasa, soția Mielului (vezi Apocalipsa 21:2, 9, 10, și mai departe). Întrucât Hristos este numit veșnicul Tată (vezi Isaia 9:6) și El e unicul care oferă libertatea ( Romani 8:1; Ioan 8:33-36), pe drept cuvânt, cetatea poate fi numită mama tuturor celor care sunt salvați din păcat.

„Dar aşa cum atunci, cel ce fusese născut conform cărnii persecuta pe cel născut conform Duhului, tot aşa este și acum.” (Galateni 4:29).

Aceasta este o altă versiune a ceea ce găsim în Galateni 5:17:

„Căci carnea pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva cărnii; şi acestea sunt potrivnice unele altora, aşa încât nu puteţi face cele ce ați voi.”

„Totuși ce spune Scriptura? Alungă femeia roabă şi pe fiul ei, pentru că fiul femeii roabe nicidecum nu va fi moştenitor cu fiul femeii libere.” (Galateni 4:30).

Chiar așa; faptele cărnii trebuie date la o parte deoarece „Toţi cei ce practică astfel de lucruri nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.”

„Cei ai lui Hristos au crucificat carnea cu pasiunile şi poftele ei.” (Galateni 5:21.24).

Apostolul, arătând robia în care sunt ținuți toți păcătoșii și cum doar Hristos poate să elibereze oamenii, dându-le posibilitatea să îndeplinească cerințele legii, spune:

„Aşa că, fraţilor, nu suntem copii ai femeii roabe, ci ai femeii libere.”  (Galateni 4:31).

Cît de potrivit este în consecință următorul îndemn: 

„Aşadar, staţi tari în libertatea cu care Cristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi din nou în jugul robiei.” (Galateni 5:1).

Compară aceasta cu Galateni 4:8-9.

Putem lăsa de-o parte acum acestă porțiune din Scriptură, deoarece am explicat pe deplin versetul 21, acesta fiind tot ce ne-am propus. Însă, cel care a citit până aici nu va reuși să citească următoarele versete după ultimul redat, fără să fie nedumerit legat de una sau două expresii care sunt găsite acolo. Câteva cuvinte vor fi suficiente pentru a le explica. Cităm:

„Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă veţi fi circumcişi, Hristos nu vă va fi de niciun folos. Fiindcă mărturisesc din nou fiecărui om ce se circumcide, că este dator să ţină întreaga lege. Hristos a devenit fără niciun efect pentru voi; voi toţi care sunteţi declaraţi drepţi prin lege, sunteţi căzuţi din har.Fiindcă noi prin Duhul aşteptăm speranţa dreptăţii prin credinţă.” (Galateni 5:2-5).

Cititorul își va reaminti ceea ce s-a spus anterior cu privire la circumcizie și alte ceremonii. Este evident că Pavel nu a dorit să insinueze că circumcizia în sine este un lucru așa de teribil, încât acceptarea ei să provoace căderea din har. Apostolul, însuși, l-a circumcis pe Timotei ca un act de oportunitate (vezi Fapte 16:1-3).

Atunci, trebuie să se refere la circumcizie așa cum era ea învățată de oamenii care au coborât din Iudeea, și care încercau să abată convertiții lui Pavel de la credință. Aceștia o pretindeau ca mijloc al îndreptățirii. Ei spuneau:

„Dacă nu veți fi circumciși (…) nu puteți fi salvați.” (Faptele apostolilor 15:1).

Deoarece iertarea și îndreptățirea pot fi asigurate doar prin Hristos, cei care au adoptat circumcizia din acest motiv, inevitabil L-au respins pe Hristos. Iar dacă ei au aderat anterior la creștinism, respingerea Lui înseamnă căderea din har. Isus nu le este de folos acelora care se așteaptă să fie îndreptățiti prin propriile fapte.

Dar noi, dimpotrivă, spune Pavel, „așteptăm speranța dreptății prin credință” (Galateni 5:5).  Aceasta arată că îndreptățirea prin credință este în contiunare în discuție.

Dar cum rămâne cu expresia: „Mărturisesc din nou fiecărui om ce se circumcide, că este dator să ţină întreaga lege”?

Înseamna aceasta că dacă un om e circumcis e obligat să păzească legea, și dacă nu e poate să o desconsidere? Sub nicio formă! Legea este universal obligatorie. Toți oamenii, indiferent de starea lor, au obligația să o păzească. Datoria aceasta zace asupra fiecarui individ și este așa pentru că întreaga lume este vinovată înaintea lui Dumnezeu. Toți au încălcat legea. Și pentru că toți au încălcat-o, sunt condamnați. „Înfăptuitorii legii vor fi declarați drepți.” (Romani 2:13). Nimeni altcineva nu poate fi. Dar „un înfăptuitor al legii” este unul care poate prezenta raportul unei ascultări neîntrerupte nici măcar de un singur păcat. Astfel, rezultă că, după ce toți au păcătuit, nicio carne nu poate fi justificată prin faptele legii.

Să presupunem că un om ia hotărârea de a-și asigura neprihănirea fără ajutorul lui Hristos. Ce are de făcut?  E nevoit să păzească întreaga lege. Foarte bine! Să presupunem că este posibil pentru el să păzească legea în mod desăvârșit pentru tot restul vieții sale. Îi va lipsi ceva? Cu siguranță! Pentru că legea cere ascultare și pentru partea din viața trăită în păcat, înainte de a încerca să facă bine. Celui care stă ca un împlinitor al legii îi este cerută o ascultare desăvârșită. Deci, practic, Pavel spune: „Dacă te-ai hotărât să fi îndreptățit prin circumcizie sau prin oricare altă faptă, va fi necesar să înfățișezi un raport perfect curat. Trebuie să-ți înlături singur păcatele din trecut, astfel încât legea să mărturisească neprihănirea ta – să figureze că nu ai păcătuit niciodată.”

Dar omul nu poate să facă asta și, prin urmare, el este, în cel mai profund sens al cuvântului, un „datornic”, un veșnic datornic. El este în situația omului care îi datora stăpânului său zece mii de talanți și neavând cu ce plăti, a fost aruncat în închisoare până la plata intergrală. Pentru el nu exista nicio speranță. Toată veșnicia îi va rămâne dator stăpânului său.

Așa e cu omul care caută să fie îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin oricare faptă proprie. Există o profunzime a înțelesului cuvintelor „este dator să ţină întreaga lege”, pe care cititorul neglijent nu o poate pătrunde. Cu greu poate fi imaginată disperarea robiei în care omul este prins, care merge până acolo încât el își înfăptuiește propria neprihănire.

În această robie suntem cu toții, sau am fost. Haideți să ne bucurăm întotdeauna „căci la Domnul este milă şi la el este multă răscumpărare”. (Psalmul 130:1) și sângele lui Hristos ne curăță de tot păcatul.