Textul care cere în continuare atenția noastră este Galateni 4:21:

„Spuneţi-mi, voi, care doriţi să fiţi sub lege, nu auziţi legea?”

O completă înțelegere a puterii acestui verset poate fi avută doar prin:

cunoașterea pericolului specific al galatenilor, ceea ce a făcut necesară scrierea acestei epistole;

examinarea restului capitolului, ce implică

o scurtă examinare a celor două legăminte.

Deoarece toatea acestea merg pe linia studiului nostru despre lege și vor fi foarte folositoare în investigațiile viitoare, în continuare ne vom lua timp să examinăm aceste aspecte.

În primul capitol din Galateni, Pavel vorbește despre chemarea sa în slujire și prima legătură cu biserica. Chemarea sa, spune el, nu a fost de la oameni, ci de la Dumnezeu. După convertire, au trecut trei ani înainte de a merge la Ierusalim și atunci, singurii apostoli pe care i-a văzut au fost Petru și Iacov. În consecință, el nu a primit cunoștința evangheliei de la oameni, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.

În al doilea capitol, Pavel vorbește despre ocazia celei de-a doua vizite la Ierusalim, care a fost la paisprezece ani după prima lui vizită. Ocazia acestei vizite a fost consiliul ținut la Ierusalim, ce formează subiectul din capitolul 15 din Faptele apostolilor. Unii oameni au coborât din Iudeea spre Antiohia, unde Pavel lucra, și îi învățau pe frați spunând:

„Dacă nu sunteţi circumcişi după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi salvaţi.” (Faptele apostolilor 15:1).

După multe discuții cu privire la această chestiune, frații au hotărât că, Pavel, Barnaba și alți câțiva, ar trebui să meargă la Ierusalim pentru a pune problema în fața apostolilor și bătrânilor.

Întrebarea ce a fost ridicată în fața consiliului, cea care ridica probleme în rândul galatenilor, punându-i în pericol din această privință, apare în capitolul 2 din Galateni. Pavel menționează vizita și îi asigură pe frați că cei „considerați a fi ceva”, adică cei care au condus consiliul, nu i-au „adăugat nimic”. El a descoperit evanghelia direct de la Isus Hristos, și astfel, a știut întreg adevărul referitor la chestiune înainte de convocarea consiliului.

Mai departe el afirmă că, după consiliu, exact pe problema care a fost discutată, a avut o controversă cu Petru ce s-a purtat contrar deciziei consiliului.

Aceste lucruri arată că pericolul care îi amenința pe frații galateni, pericol ce l-a determinat pe Pavel să le scrie epistola, era același cu cel în care oamenii din Iudeea încercau să-i îndrepte pe toți convertiții lui Pavel. Pentru că iudeii l-au urmărit constant pe Pavel încercând să-i răstoarne lucrarea.

 Să examinăm învățătura acestor oameni din Iudeea.

„Dacă nu sunteţi circumcişi după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi salvaţi.” (Faptele apostolilor 15:1).

Bineînțeles, toate ritualurile legii ceremoniale erau incluse alături de circumcizie. De ce doreau să forțeze circumcizia asupra acestor convertiți ce proveneau dintre neamuri? Pentru a fi salvați, a fost răspunsul dat. Circumcizia, învățau ei, era sigurul lucru indispensabil pentru a asigura mântuirea. Dar singurul lucru care stă în calea salvării tuturor oamenilor este păcatul; în consecință, din moment ce a fost pusă circumcizia ca și condiție a salvării, e nevoie să conchidem că ea a fost cerută ca mijloc al îndreptățirii. Dar aceasta era în opoziție directă cu evanghelia pe care a predicat-o Pavel, și anume că îndreptățirea vine doar prin Hristos. Era într-adevăr „o altă evanghelie”, care nu era deloc evanghelie.

Faptul că cei răzvrătiți cereau circumcizia asupra neamurilor ca mijloc al îndreptățirii este arătat, în continuare, prin cuvintele lui Petru:

„Bărbaţi şi fraţi, voi ştiţi că, din zilele de demult, Dumnezeu a ales între noi, ca neamurile să audă prin gura mea cuvântul evangheliei şi să creadă. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, le-a adus mărturie, dându-le Duhul Sfânt întocmai ca şi nouă; și nici nu a făcut o deosebire între noi şi ei, curăţindu-le inimile prin credinţă.” (Faptele apostolilor 15:7-9).

Argumentul lui Petru a fost că Dumnezeu intenționa să trateze neamurile credincioase la fel cum i-a tratat pe credincioșii evrei, oferindu-le tuturor Duhul Sfânt și purificându-i prin credință, nu prin circumcizie sau prin orice altă faptă pe care ar fi putut ei să o facă.

Observați, în special, efectul inevitabil pe care această învățătură a oamenilor din Iudeea, l-a avut asupra celor care au acceptat-o. I-a condus pe cei care au acceptat-o la respingerea lui Hristos ca mijloc al îndreptățirii din păcat. Dacă ei erau îndreptățiți prin circumcizie, bineînțeles că nu mai aveau nevoie de Hristos. De aceea era învățată această doctrină.

Acești oameni din Iudeea nu Îl acceptau pe Hristos. Singura lor opunere față de învățătura lui Pavel și a celorlalți apostoli, era că Hristos a fost prezentent ca unic mijloc al îndreptățirii și al învierii viitoare (vezi Fapte 4:1-2). Ei sunt uneori catalogații ca fiind „creștini iudaizanți”, însă nu erau creștini deloc. Singura lor activitate era de a se opune evangheliei lui Hristos.

În ura lor față de ea și față de Hristos, au mers prin biserici încercând să determine noii convertiți să caute iertare și salvare în circumcizie, în loc să apeleze la Hristos. Acești oameni erau cei care îi ințuențau „cu zel” pe galateni, având unicul scop să-i „excludă” din credința lui Isus (Galateni 4:17).

Am arătat anterior că toți cei ce sunt în păcat sunt „sub lege” – condamnați. În afară de Hristos:

„(…) nu este un al nume sub cer dat printre oameni, prin care trebuie să fim salvați.” (Faptele apostolilor 4:12).

Deoarece oamenii nu sunt îndreptățiți de nicio lucrare proprie, ci numai prin credința în Hristos, înseamnă că toți cei care au acceptat învățătura oamenilor din Iudeea și au fost circumciși pentru îndreptățire, erau în continuare „sub lege”. Niciun fel de lucrare, fie circumcizia sau altceva, nu putea să îi curețe de vina păcatelor deja comise.

Mai mult decât atât, cei care L-au acceptat pe Hristos și au fost iertați, dacă ascultau această învățătură cădeau din har, deoarece a fi circumcis cu scopul de a fi îndreptățit însemna, pur și simplu, respingerea lui Hristos și renegarea mărturisirii lor anterioare. Exact ceea ce le-a spus Pavel:

„Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă veți fi circumciși, Hristos nu vă este de niciun folos.” (Galateni 5:2).

Pavel nu intenționa să spună că era ceva rău în circumcizia în sine, pentru că el însuși l-a circumcis pe Timotei, chiar după consiliul de la Ierusalim (Fapte 16:1-3). Deși mama lui era evreică, tatăl lui Timotei era dintre neamuri, și dacă nu ar fi fost circumcis, lui Timotei nu i s-ar fi permis să lucreze împreună cu Pavel în rândul evreilor, în sinagogile lor. De aceea, fiind o chestiune de oportunitate, Pavel l-a circumcis pe Timotei, arătând astfel că nu privea circumcizia unui bărbat ca o problemă de importanță vitală (1 Corinteni 7:19).

Dar când oamenii s-au supus circumciziei considerând-o un mijloc de a obține salvarea, în acel moment au respins singura speranță a omului – Hristos, El ajungând să nu le fie de niciun folos. Hristos nu îi poate ajuta pe cei ce Îl resping. Vedem astfel că a fost o erezie gravă predicată acestori creștini timpurii. 

Rețineți: religia păgână era o religie a formelor și ceremoniilor. Unele dintre aceste ceremonii erau dintre cele mai imorale. Dacă cei convertiți din rândul păgânilor puteau fi determinați să-și bazeze speranța mântuirii lor pe ceremoniile evreiești, nu ar fi însemnat altceva pentru ei decât rescufundarea în vechile obiceiuri păgâne.

Acesta a fost, în realitate, efectul pe care l-a avut asupra galatenilor. Din această cauză Pavel le spune:

„Voi ţineţi zile şi luni şi timpuri şi ani. Mă tem pentru voi, ca nu cumva să fi muncit în zadar pentru voi.” (Galateni 4:10-11).

Circumciderea lor nu a condus doar la înlocuirea creștinismului cu iudaismul, ci a dus la recăderea în păgânism. Și, în acest fel, vedem cum galatenii s-au întors „sub lege” sau, așa cum e afirmat în versetul 9, ei s-au întors la „slabele și sărăcăcioasele principii elementare”, sub care doreau să fie din nou în robie.

Unii ar putea fi surprinși de expresia pe care o folosește Pavel în Galateni 4:21:

„Spuneți-mi, voi care doriți să fiți sub lege (…).”

De ce să-i incrimineze că își doresc moartea? Pentru că, având în vedere că „sub lege” înseamnă sub sentința morții, el i-a acuzat, practic, că-și doresc moartea. Un pasaj paralel este găsit în Proverbe 8:36:

„Toți cei ce mă urăsc, iubesc moartea.”

În timp ce nimeni nu ar iubi moartea în sine, în așa fel încât să o aleagă deliberat, oamenii iubesc păcatul nerealizând că finalitatea acestuia este chiar moartea. Așa era cu cei cărora le vorbește Pavel. Și-au dorit un anume lucru care îi ducea sub condamnarea legii. În consecință, se poate spune despre ei că își doreau să fie „sub lege”, chiar dacă nu realizau că aceasta va fi consecința alegerii lor.