A mai rămas totuși încă o situație în care acest termen este folosit, și deși acest text nu este atât de des citat împotriva legii lui Dumnezeu ca altele, îl vom examina pentru că adaugă putere ideii că legea rămâne neschimbată.

În capitolul 4 din Galateni, Pavel continuă agumentul din capitolul 3. El începe cu declarația că moștenitorul, atâta timp cât e un copil, trebuie să fie sub un tutore, chiar dacă va fi stăpân peste toate. Acesta nu poate intra în posesiunea moștenirii sale până când împlinește vârsta necesară.

„Așa și noi, când eram copii, eram în robie sub principiile elementare ale lumii.” (Galateni 4:3).

În acest exemplu, copilul este folosit ca reprezentant al păcătosului înainte de a-L accepta pe Hristos. Până în acel moment, așa cum s-a mai arătat din Biblie, fiecare om este în robie, în închisoare. Noi suntem liberi doar când suntem în Hristos.

Pentru a vedea că robia la care se referă este într-adevăr robia păcatului, putem analiza versetele 8 și 9:

„Atunci însă, când nu cunoșteați pe Dumnezeu, ați servit celor ce prin natură nu sunt dumnezei.” (Galateni 4:8).

Acest limbaj ne arată cui i se adresa Pavel. Membrii bisericilor din Galatia au fost păgâni, servind „celor care prin natură nu sunt dumnezei”, iar nu Dumnezeului care a creat toate lucrurile. Cu alte cuvinte, înainte ca să-L cunoască pe Dumnezeu ei s-au închinat la idoli.

Vorbirea lui Pavel către ei ni se poate aplica și nouă în egală măsură, pentru că indiferent dacă un om este crescut într-un mediu creștin sau păgân, atât timp cât nu Îl cunoaște pe Dumnezeu este, practic, un păgân. Se poate să nu se închine în fața unui idol din lemn sau piatră, dar  să aibă alți idoli înaintea singurului și adevăratului Dumnezeu.

Nimeni care nu este în Hristos nu Îl poate cunoaște pe Dumnezeu, pentru că Hristos zice:

„Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine.” (Ioan 14:6).

Atunci, deși Pavel adresează direct cuvintele sale unora care au fost idolatrii în sensul obișnuit al cuvântului, ele ni se aplică și nouă. Apostolul continuă în versetul 9:

„Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă, fiind cunoscuți de Dumnezeu, cum vă întoarceți din nou la slabele și sărăcăcioasele principii elementare, cărora doriți din nou să le fiți robi în robie?”

În robie față de cine au fost ei cândva? Față de păcat, pentru că au practicat idolatria cu viciile ei aferente ce erau în directă opozițe cu legea lui Dumnezeu. Atunci păcatul, în formele sale variate, întrunește „principiile elementare” sub care au fost în robie. Pe bună dreptate sunt denumite „principiile elementare ale lumii” pentru că sunt de pe pământ, nu din cer.

Este același termen pe care Pavel îl folosește atunci când îi avertizează pe coloseni să nu se spurce „prin filozofie și înșelătorie deșartă, conform tradiției oamenilor”, prin „principiile elementare ale lumii” (Coloseni 2:8, 20). Ei sunt slabi prin faptul că nu pot oferi pace sau libertate chiar dacă le promit (2 Petru 2:19). Iar termenul „sărăcăcioasele” descrie corespunzător caracterul mizerabil al păcatului.

În acest caz, regăsim  declarația din Galateni 4:3  în Romani 3:19, Galateni 3:22 etc., ceea ce înseamnă că întreaga lume este, prin natură, în robia păcatului, „sub lege”. Ce urmează? Hristos făcut sub lege:

„Dar când a venit plinătatea timpului, Dumnezeu a trimis pe Fiul său, venit din femeie, venit sub lege, să răscumpere pe cei ce erau sub lege, ca să primim adopția fiilor.”   (Galateni 4:4-5).

Pe cine a venit Hristos să salveze? „Pe cei ce erau sub lege.” Comparați cu 1 Timotei 1:15:

„Acesta este un cuvânt de încredere și demn de toată acceptarea: Hristos Isus a venit în lume să salveze pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.”

Și cu acesta:

„Căci Fiul omului a venit să caute și să salveze ce era pierdut.” (Luca 19:10).

Nu ar trebui să fie niciun dubiu cu privire la înțelesul sitagmei „sub lege”. Planul salvării nu se referă la alții decât la cei care erau „pierduți”, „păcătoși” sau, cu alte cuvinte, „sub lege”. Numele „Isus” I-a fost dat lui Hristos înainte de nașterea Sa pentru că, după cum a spus îngerul: „El va salva pe poporul său de păcatele lor.” (Matei 1:21). Hristos ne salvează din păcat și de pedeapsa acestuia. Acest aspect va fi și mai clar pe măsură ce vom analiza poziția pe care Hristos a trebuit să Și-o asume pentru a duce la îndeplinire salvarea nostră din păcat. Textul pus sub analiză spune că El a fost:

„(…) născut sub lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub lege.” (Galateni 4:4-5).

Adică, a trebuit să se pună în aceeași condiție în care erau cei pe care a venit să îi salveze. În Evrei 2:16 citim despre Hristos:

„Fiindcă, într-adevăr, nu a luat asupra lui natura îngerilor, ci a luat asupra lui sămânța lui Avraam.”

După cum indică și notele marginale , înțelesul este că Isus nu a venit să-i salveze pe îngeri, ci pe oameni. De aceea, apostolul continuă: 

„(…) în toate i se cuvenea a fi făcut asemenea fraților săi, ca să fie mare preot milos și credincios în cele privitoare la Dumnezeu, pentru a face împăcare pentru păcatele poporului.” (Evrei 2:17).

El a fost făcut „în toate” asemenea celor pe care a venit să-i salveze. Unii ar putea să exclame: „Cum? Tu crezi că Hristos a fost un păcătos?” Nici vorbă.

„(…) [El] în toate a fost ispitit asemenea nouă, totuși fără păcat.” (Evrei 4:15).

Hristos a fost desăvârșit, întruchiparea dumnezeirii, dar cu toate acestea a fost numărat printre păcătoși. Ca dovadă pentru aceasta, cităm:

„Fiindcă pe cel ce nu a cunoscut păcat, l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim făcuți dreptatea lui Dumnezeu în el.” (2 Corinteni 5:21).

Ca o paralelă pentru  acesta citim:

„Noi toți ca oi am rătăcit; ne-am întors fiecare la propria cale; și Domnul a așezat pe el nelegiuirea noastră a tuturor.” (Isaia 53:6).

El a purtat păcatele lumii ca și cum ar fi fost ale Lui. Dacă nu ar fi fost așa, nu ar fi murit, pentru că „plata păcatului este moartea”. Doar cei în care păcatul se găsește pot să moară. Păcatele noastre au fost așezate pe Hristos și au fost socotite ca ale Sale. Și astfel, chiar dacă El „nu a cunoscut păcat”, a fost făcut să sufere pedeapsa legii asemenea unui călcător.

Și aici este dragostea inexprimabilă a lui Hristos, ca cel inocent să își asume nelegiuirile celui vinovat și să moară în locul Său. Acest lucru s-a întâmplat pentru că Hristos a luat asupra Sa „chipul unui rob” și a fost ascultător până la moarte.

Unii consideră că nimic nu este mai blasfemitor decât a spune despre Hristos, cel fără păcat, că a fost făcut un păcătos, suferind pedeapsa pentru păcat, dar din acest lucru se deduce cea mai mare slavă. Noi, pur și simplu, afirmăm ceea ce am găsit în Biblie. Acesta este misterul inexplicabil pe care îngerii și-ar dori să-l pătrundă, și care va atrage dragostea și adorarea mulțimii răscumpărate, pentru toată veșnicia.

Considerăm că o citire atentă a celor de mai sus împreună cu multele texte din Scriptură pentru care nu avem spațiu, vor convinge pe oricine să afirme că a fi „sub lege” este echivalent cu a fi obiectul pedepsei ei, ca păcătos.

Atunci, Galateni 4:4-5, învață simplul fapt că pentru a-i salva pe cei care s-au pus sub condamnarea morții din cauza încălcării legii, Hristos s-a pus în locul lor și a suferit pedeapsa legii.

Și care este condiția în care se află cei răscupărați de sub lege? Ei vor primi „adopția fiilor” (Galateni 4:5-6), și în armonie cu aceasta, Pavel spune în capitolul 8 din Romani că cei care „care umblă nu conform cărnii”, ci sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu, sunt fiii lui Dumnezeu.

Înainte de a lăsa deoparte acest text, ne dorim să-l folosim în teoria că legea lui Dumnezeu a fost dată doar evreilor și că „sub lege” înseamnă obligat față de lege, teorie care face legea obligatorie doar pentru evrei.

Dacă această teorie ar fi adevărată, care ar fi rezultatul? Întrucât Hristos a venit să-i răscumpere doar pe cei care erau sub lege, înseamnă că toți evreii vor fi salvați și nimeni altcineva. Aceasta ar însemna să considerăm izbăvirea, nu numai „dintre iudei”, ci pentru iudei. Această concluzie nu poate fi evitată.

Însă Hristos a venit să salveze ce era pierdut, pe cei care erau „sub lege”. Doar cei cărora li s-a dat legea pot fi sub lege, adică violatori ai legii. Și, prin urmare, dacă legea le-a fost dată numai evreilor, atunci doar evreii vor fi salvați.

Dar lucrul acesta nu este adevărat pentru că Hristos a murit pentru toți. O persoană ar trebui să se gândească de cel puțin două ori înainte de a adopta o astfel de poziție care, nu doar că vine în contradicție cu Biblia, ci îl exclude din planul mântuirii.  Hristos a murit pentru cei care erau sub lege. Iar că toți oamenii au fost sub lege, este demonstrat de faptul că „oricine voiește să își salveze viața”, se folosește de proviziile evangheliei.

Cu riscul de a face acest articol prea lung, vom mai observa încă un pasaj ce ar trebui luat în considerare în acest raport. Este vorba de Galateni 3:13:

„Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-se blestem pentru noi; fiindcă este scris: Blestemat este oricine atârnă pe lemn.”

Acesta este o paralelă precisă la Galateni 4:4-5. Hristos a fost făcut un blestem pentru a ne salva pe noi din blestem. Care a fost blestemul care a căzut peste Hristos? Moartea, precum arată și ultima parte a versetului: 

„Fiindcă este scris: Blestemat este oricine atârnă pe lemn.”

„(…) plata păcatului este moartea.” (Romani 6:23).

Moartea este blestemul pe care legea îl rostește asupra fiecărui călcător. Dar din aceasta ne va salva Hristos (dacă vom crede în El), devenind de bunăvoie înlocuitorul nostru. Luați următorul verset în raport cu cel precedent: „Dar legea nu este din credință, ci: omul care le face, va trăi prin ele.”

Omul care păzește poruncile lui Dumnezeu, va trăi (vezi Leviticul 18:5). Dar niciun om nu le-a ținut. Prin urmare, blestemul a căzut asupra tuturor.

„(…) și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toți au păcătuit.” (Romani 5:12).

Putem fi salvați din acest blestem doar prin Hristos. Iar persoana salvată astfel, va trebui să țină legea, altfel va cădea din nou sub blestem, pentru că doar cei care păzesc legea vor avea viață.

Fiecare verset pe care l-am analizat ne-a adus în același punct, adică Hristos este singura noastră speranță de scăpare din pedeapsa legii universale și imuabile. Și cunoscând strânsoarea implacabilă în care legea își ține victimele, ne putem bucura de faptul că Hristos:

„(…) este făcut de la Dumnezeu pentru noi înțelepciune și dreptate și sfințire și răscumpărare.” (1 Corinteni 1:30).