GALATENI 5:5

„Fiindcă noi prin Duhul aşteptăm speranţa neprihănirii prin credinţă.”[1]

Observaţi că nu spune că aşteptăm neprihănirea care se capătă prin credinţă. Aceasta este darul fără plată al lui Dumnezeu, întotdeauna deschis pentru orice suflet din lume, şi nu trebuie aşteptat un anumit moment pentru a-l primi. Mai degrabă, în îndelunga Lui răbdare, Dumnezeu aşteaptă ca oamenii să se trezească şi să-l primească.

Cuvântul spune că noi „aşteptăm speranța neprihănirii care se capătă prin credinţă”. Aceasta înseamnă că neprihănirea care se obţine prin credinţă este fundamentul unei speranțe care încă nu s-a realizat, dar care se va realiza cu siguranţă. Așadar, care este nădejdea aceasta? Este moştenirea promisă lui Avraam, moştenirea cea veşnică, pe care nimeni nu o poate primi decât dacă are viaţa veşnică. Însă nimeni nu poate avea viaţa veşnică – viaţa lui Dumnezeu –, dacă nu are neprihănirea cea veşnică – neprihănirea lui Dumnezeu.

Despre speranța aceasta a vorbit Pavel în răspunsul pe care l-a dat înaintea împăratului Agripa: „Și acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinței pe care a făcut-o Dumnezeu părinților noștri și pe care cele douăsprezece seminții ale noastre, slujind cu râvnă lui Dumnezeu zi și noapte, nădăjduiesc să o vadă împlinită. Pentru această nădejde, o, rege, sunt învinuit eu de iudei!” (Faptele apostolilor 26:6-7). Făgăduinţa făcută de Dumnezeu părinţilor era făgăduinţa făcută lui Avraam care cuprinde întreaga lume, după cum este scris: „Prin credință a peregrinat el prin țara făgăduinței ca printr-un ținut străin și a locuit în corturi ca Isaac și Iacov, care erau moștenitori împreună cu el ai aceleiași făgăduințe. Căci el aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:9-10).

Când a răspuns înaintea împăratului Agripa, Pavel a spus că pentru „această nădejde” era pârât de iudei. Dar, înainte să fie adus în faţa lui Agripa, el a stat şi înaintea guvernatorului Festus; iar înainte de aceasta, a răspuns în faţa guvernatorului Felix. În cuvântul pe care l-a spus faţă de Felix, el a spus: „[…] am aceeași nădejde în Dumnezeu pe care o au și ei – că va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți” (Faptele apostolilor 24:15).

Dar şi mai înainte de aceasta, Pavel a fost silit să stea în faţa Sinedriului şi să răspundă; iar acolo „a strigat în Sinedriu: «Fraților, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din pricina nădejdii şi învierii morţilor sunt judecat!»”[2] (Faptele apostolilor 23:6). Cu alte cuvinte, din pricina speranței morţilor şi a învierii morţilor. Aceasta înseamnă că până şi morţii au speranță, dacă au neprihănirea credinţei, căci este scris: „Cel rău este doborât de răutatea lui, dar cel neprihănit chiar şi la moarte trage nădejde” (Proverbele 14:32). Şi iarăşi este scris: „Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, suntem cei mai de plâns dintre toți oamenii!” (1 Corinteni 15:19). Cel care este în Hristos are speranță, nu numai în viaţă, ci şi în moarte; şi, fiind în moarte, trupul lui se odihneşte în speranță, aşa cum s-a odihnit şi trupul Celui în care toată speranța şi făgăduinţele lui Dumnezeu sunt „Da şi Amin”.

Învierea morţilor este o parte esenţială a speranței care ţine de neprihănirea credinţei – speranța în făgăduinţa făcută de Dumnezeu părinţilor noştri. Într-adevăr, învierea este modul esenţial de primire a speranței. Căci, măcar că Dumnezeu a promis lui Avraam ţara în care locuia ca străin, cu toate acestea „nu i-a dat ca moștenire nici măcar o palmă de pământ în ea, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui și seminției lui după el, deși nu avea niciun copil” (Faptele apostolilor 7:5).

Chiar în vremea de atunci Domnul l-a învăţat pe Avraam că prin învierea morţilor urma să primească el moştenirea. Căci prin cererea de a-l jertfi pe Isaac, cel din care avea să vină Sămânţa făgăduită, Avraam a fost pus în situaţia în care să înţeleagă că „Dumnezeu poate să-l învie și din morți, drept care l-a primit înapoi ca înviat din morți” (Evrei 11:19).

Doar prin Sămânţa aceea urma să primească Avraam moştenirea promisă. Prin faptul că „l-a primit înapoi ca înviat din morţi”, după ce a înţeles că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi, el a fost învăţat că moştenirea are să ajungă la el prin învierea celor morţi.

Mai este ceva luminos care intră în speranța aceasta care ia naştere prin neprihănirea credinţei. Fără venirea Domnului, nu poate exista înviere din morţi. Căci El a spus ucenicilor Săi: „[…] unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni” (Ioan 13:33), dar „să nu vi se tulbure inima şi să nu vi se înspăimânte […] Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14:1-3).

În felul acesta, toţi părinţii „obţinând o bună mărturie prin credinţă”, „au murit în credinţă, fără să fi primit lucrurile promisiunilor”, „Dumnezeu pregătind ceva mai bun pentru noi, ca să nu fie făcuţi desăvârşiţi fără noi”  (Evrei 11:13, 39, 40).

„Acest lucru vi-l spunem prin cuvântul Domnului: noi, cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu o vom lua nicidecum înaintea celor adormiți. Căci însuși Domnul, cu un glas poruncitor, ca de arhanghel, și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți împreună cu ei în nori ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:15-17)

În felul acesta, a doua venire a Domnului este cel mai important lucru pentru „speranța neprihănirii care se obţine prin credinţă”. Noi nu putem avea moştenirea fără a avea neprihănirea lui Dumnezeu; noi nu putem primi moştenirea fără învierea din morţi. Dacă avem neprihănirea lui Dumnezeu şi nădejdea învierii din morţi, nu poate exista înviere din morţi fără o venire a Domnului cu putere şi slavă mare.

De aceea, cei ce au neprihănirea lui Dumnezeu care se capătă prin credinţă aşteaptă mereu „fericita noastră nădejde – arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos” (Tit 2:13).

Aşa se face că întotdeauna este adevăr prezent faptul că „noi prin Duhul aşteptăm speranţa dreptăţii prin credinţă”.

Note de subsol:

[1]. În traducerea KJV (n.t.).

[2]. În traducerea KJV (n.t.).