RH, 24 iulie 1900 – Galateni 4:21-24, 28 – Cele două legăminte

RH, 24 iulie 1900 – Galateni 4:21-24, 28 – Cele două legăminte

GALATENI 4:21-24, 28

„21Spuneți-mi voi, care vreți să fiți sub Lege, n-ascultați voi Legea? 22Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din cea care era slujnică și unul din cea care era liberă. 23Dar cel din slujnică s-a născut în chip firesc, însă cel din femeia liberă s-a născut prin făgăduință, 24lucruri care au un înțeles alegoric, căci aceste femei sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naște pentru robie, și este Agar. […] 28Și voi, fraților, ca și Isaac, sunteți copii ai făgăduinței.”

Aşa cum Ismael s-a născut cu totul din carne, fără să fi fost nicio făgăduinţă din partea lui Dumnezeu, ci numai din cauza lipsei de încredere şi a necredinţei în făgăduinţa lui Dumnezeu, în acelaşi fel a fost primul legământ – legământul de la Sinai.

Şi aşa cum Isaac s-a născut cu totul prin făgăduinţa lui Dumnezeu, numai prin dependenţa de acea făgăduinţă, la fel este şi cu noul legământ – legământul cel veşnic.

Primul legământ s-a bazat pe promisiunile poporului şi depindea numai de eforturile din partea poporului. Al doilea legământ constă numai în făgăduinţa lui Dumnezeu şi depinde de puterea şi lucrarea lui Dumnezeu.

Primul legământ începe cu: „Dacă veţi face...”. Noul legământ nu are niciun „dacă” şi nimic din ceeea ce poate face omul, ci este cu totul înfăptuirea din partea Domnului. Priviţi-le:

VECHIUL LEGĂMÂNT: „Dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, [atunci[1]] veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt.” „Ascultaţi glasul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu.” „Ascultaţi glasul Meu şi faceţi tot ce vă voi porunci; şi [astfel[2]] veţi fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru.” (Exodul 19:5-6; Ieremia 7:23; 11:4)

NOUL LEGĂMÂNT: „Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: Cunoaşte pe Domnul! Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor”. (Evrei 8:10-12, Ieremia 31:33-34)

Haideţi să citim cum ar suna noul legământ dacă ar începe cu „dacă veţi...”: „Dacă veţi pune legile Mele în mintea voastră şi le veţi scrie în inimile voastre, atunci Eu voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul Meu” sau „Puneţi legile Mele în minţile voastre şi scrieţi-le în inimile voastre şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu.” Dacă noul legământ ar suna astfel, câte persoane ar putea fi vreodată poporul Domnului? Niciuna. Şi câtor persoane ar putea El să le fie Dumnezeu? Niciunuia. Deoarece nicio persoană nu poate scrie legea lui Dumnezeu în inima sa. Nu poate nici măcar să scrie legea lui Dumnezeu în mintea sa, căci „mintea carnală este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, nici nu poate să se supună.”[3] Nimic altceva în afară de puterea lui Dumnezeu, prin Duhul cel etern, nu poate să pună legea lui Dumnezeu în mintea cuiva sau să o scrie în inima acestuia.

Totuşi, exact aceasta s-a angajat poporul Israel să facă, în mod practic, la Sinai, în vechiul legământ. Ei s-au angajat să păzească legea lui Dumnezeu „cu adevărat”, ceea ce nicio persoană nu o poate face dacă legea aceea nu este pusă în mintea sa şi scrisă în inima sa. S-au angajat să păzească legea lui Dumnezeu „cu adevărat”, cu scopul de a fi poporul Lui, iar El să fie Dumnezeul lor. De aceea angajamentul lor era, de fapt, acela că ei îşi vor pune legea lui Dumnezeu în minţile lor şi o vor scrie în inimile lor. Şi aceasta atunci când ei nu cunoşteau nimic altceva decât naşterea după carne. Pe când ei nu aveau decât mintea carnală, care este „vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, nici nu poate să se supună”.

În felul acesta, ei voiau să fie neprihăniţi prin eforturile lor, iar prin neprihănirea aceasta voiau să se facă poporul lui Dumnezeu şi să-L câştige pe El ca să fie Dumnezeul lor.

Astfel, legământul acesta a fost cu totul un legământ al faptelor, al neprihănirii care se obţine prin fapte, al câştigării favorii lui Dumnezeu prin fapte, al mântuirii prin fapte.

A fost un legământ în care, pe baza faptelor lor, răsplata nu avea să le fie socotită ca un har, ci să fie ceva ce le este datorat.

A fost un legământ prin care nu putea să existe iertarea păcatelor. Era un legământ al robiei – şi năştea doar pentru robie.

Iată motivul pentru care acest legământ este adus în atenţie în această scrisoare de învăţătură adresată galatenilor. Galatenii căutau neprihănirea prin fapte, prin propriile lor eforturi. Ei căutau să ajungă „desăvârşiţi prin carne”. Dar orice creştin care caută neprihănirea sau caută să ajungă desăvârşit în acest fel, a căzut din har. A pierdut harul cu adevărat. Pentru că „celui ce lucrează, plata cuvenită nu i se socotește ca har, ci ca ceva datorat” și „dacă este prin fapte, nu mai este prin har” (Romani 4:4; 11:6).

Aceasta a fost poziţia şi starea acelora „dintre fariseii care crezuseră” și care i-au făcut pe galateni să rătăcească. Într-un sistem al neprihănirii prin fapte, al căutării de a ajunge desăvârşiţi prin puterea omenească, „fariseii care crezuseră” au schimbat tot ceea ce Dumnezeu le dăduse pentru a-i salva de robia neprihănirii proprii şi a faptelor cărnii şi au pervertit până şi evanghelia lui Hristos ca să semene cu acest sistem fals. Pe de altă parte, noul legământ este în întregime al harului şi al lucrării lui Dumnezeu prin har. Este un legământ în care lucrarea este doar lucrarea lui Dumnezeu – şi neprihănirea este neprihănirea lui Dumnezeu.

Este un legământ în care oricine este părtaş acestuia este născut din Duhul şi primeşte, în felul acesta, o minte nouă şi o inimă nouă – o minte în care este pusă legea lui Dumnezeu şi o inimă în care legea aceasta este scrisă prin Duhul Dumnezeului cel viu. Este un legământ în care, prin puterea creatoare a făgăduinţei lui Dumnezeu, oricine se supune acestei făgăduinţe este creat asemenea unui copil al lui Dumnezeu. „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi [creați[4]] în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10). Este un legământ în care, doar datorită îndurării lui Dumnezeu şi numai datorită făgăduinţei Lui, se obţine iertarea păcatelor, deplină şi fără plată, aşa încât păcatele şi nelegiuirile să nu mai fie amintite niciodată.

Este un legământ prin care adevărata iertare trebuia să fie găsită pentru păcatele poporului înfăptuite chiar sub primul legământ. „Tocmai de aceea Isus este Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca prin moartea suferită pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub primul legământ, cei chemați să capete făgăduința unei moșteniri veșnice” (Evrei 9:15).

Observaţi că în noul legământ nu se menţionează nimic ce ar trebui făcut din partea poporului. Înfăptuirea este cu totul a lui Dumnezeu: „[…] voi pune legile Mele în cugetul lor și le voi scrie în inima lor […] Pentru că voi fi îndurător cu nelegiuirile lor și de păcatele [și fărădelegile] lor nu-Mi voi mai aduce aminte.”[5]

În noul legământ Dumnezeu este Cel care lucrează. „Căci Dumnezeu este cel care lucrează în voi și voința, și înfăptuirea, după buna Lui plăcere” (Filipeni 2:13). „Dumnezeul păcii, […] – prin sângele legământului veșnic – […] să vă desăvârșească în orice lucru bun, ca să faceți voia Lui, și să lucreze în noi ce este plăcut înaintea Lui, prin Isus Hristos!” – Cel care este „garantul unui legământ mai bun” (Evrei 13:20-21; 7:22).

Singurul mod prin care oamenii pot intra în acest legământ este în mod pasiv – ei trebuie să se supună neprihănirii lui Dumnezeu (Romani 10:3). Să se „dea” pe ei înşişi lui Dumnezeu şi „mădularele [lor], ca pe nişte unelte ale dreptății [neprihănirii]” (Romani 6:13).

În felul acesta, oricine este părtaş acestui legământ, este părtaş lui în întregime prin făgăduinţa lui Dumnezeu. În felul acesta devine „ca Isaac” – un fiu născut prin făgăduinţă.

Nu este niciun alt mod de a deveni părtaş noului legământ decât prin făgăduinţa lui Dumnezeu – numai şi numai prin făgăduinţele lui Dumnezeu. Nu există un alt mod de a deveni un copil al lui Dumnezeu decât prin făgăduinţa lui Dumnezeu – făgăduinţa aceasta acceptată prin credinţă. Păcatele noastre sunt iertate, strâmbătatea noastră este iertată, deoarece Dumnezeu spune aşa; şi prin cuvântul făgăduinţei ştim că este aşa. Cine acceptă făgăduinţa lui Dumnezeu şi depinde numai de ea, face parte din poporul lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu spune aşa. Dumnezeu este Dumnezeul lui, deoarece Dumnezeu spune aşa. Legea lui Dumnezeu este în mintea lui şi este scrisă pe inima lui, deoarece Dumnezeu a promis că o va pune în mintea lui şi o va scrie pe inima lui. Iar el s-a supus lui Dumnezeu pentru ca toate acestea să fie făcute în el de Dumnezeu. Şi după ce s-a supus în acest scop lui Dumnezeu, se sprijină în siguranţă pe făgăduinţa lui Dumnezeu în Hristos, Cel care este mijlocitorul şi garanţia noului legământ. Pentru că „aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeți în Acela pe care L-a trimis El”[6].

Vechiul legământ s-a întemeiat, și se întemeiază întotdeauna, numai pe promisiuni şi fapte făcute în neprihănirea oamenilor care cunosc doar naşterea şi gândirea carnală. Noul legământ se întemeiază întotdeauna pe făgăduinţele şi lucrările neprihănirii lui Dumnezeu, în aceia care cunosc naşterea din Duhul, prin făgăduinţa lui Dumnezeu.

Note de subsol:

[1]. KJV (n.ed.).

[2]. KJV (n.ed.).

[3]. Romani 8:7, KJV (n.ed.).

[4]. KJV (n.ed.).

[5]. Evrei 8:10,12 (n.ed.).

[6]. Ioan 6:29 (n.ed.).