„Cuvântul S-a făcut trup.”

„Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie” (Gal. 4:4).

„Domnul a făcut să cadă (a aşezat – KJV) asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:6).

Am văzut că prin faptul că a fost făcut din femeie, Hristos a tratat păcatul chiar de la poarta principală de intrare a lui în lumea aceasta, şi că a trebuit să fie făcut din femeie pentru a face aceasta. De asemenea, a fost pusă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor, în păcatele efective.

În felul acesta tot păcatul lumii acesteia, de la apariţia lui în lume şi până la sfârşitul lumii, a fost pus asupra Lui – atât păcatul în sine cât şi păcatul manifestat când este comis de noi; păcatul în tendinţele lui cât şi păcatul ca act; păcatul existent în mod ereditar în noi, fără a fi comis de noi, cât şi păcatul care este comis de noi.

Numai aşa se putea să fie aşezată asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Numai prin faptul că S-a supus legii eredităţii a putut El să ajungă la păcat în măsura deplină şi reală a ceea ce este păcatul cu adevărat. Fără ca El să se supună legii eredităţii, puteau fi puse asupra Lui păcatele noastre pe care noi le-am comis efectiv, împreună cu vinovăţia şi condamnarea care ţin de ele. Dar dincolo de acestea, în fiecare persoană există, în multe feluri, predispoziţia faţă de păcat moştenită de generaţii, care încă nu a culminat în actul păcătuirii, dar care este tot timpul gata ca, atunci când i se oferă ocazia, să-şi facă loc spre comiterea efectivă a păcatelor. Păcatul cel mare al lui David este o ilustraţie despre toate acestea (Ps. 51:5; 2Sam. 11:2).

Pentru eliberarea noastră din păcat, nu este suficient ca să fim salvaţi din păcatele pe care le-am comis efectiv, ci neapărat trebuie să fim salvaţi de la a face alte păcate. Şi pentru ca aceasta să fie aşa, trebuie ca această predispoziţie ereditară spre păcat să fie confruntată şi supusă; noi trebuie să fim în posesia puterii care să ne ţină să nu păcătuim – puterea de a învinge predispoziţia aceasta, tendinţa ereditară spre păcat care există în noi.

Toate păcatele noastre pe care noi le-am comis efectiv au fost puse asupra Lui, au fost imputate Lui, pentru ca neprihănirea Lui să poată fi pusă peste noi, să ne poată fi imputată nouă. De asemenea, predispoziţia noastră spre păcat a fost aşezată asupra Lui, prin faptul că a fost făcut trup carnal, prin faptul că a fost născut din femeie, cu aceeaşi carne şi acelaşi sânge ca şi noi, pentru ca neprihănirea Lui să se poată manifesta efectiv în noi în viaţa noastră zilnică.

În felul acesta El a fost confruntat cu păcatul în trupul de carne pe care l-a luat şi asupra căruia a triumfat, după cum este scris: „Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului.” Şi din nou: „El este pacea noastră, … şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia.”

Astfel, întocmai aşa cum păcatele noastre comise efectiv au fost imputate Lui pentru ca neprihănirea Lui să ne fie imputată nouă, faptul că El a fost confruntat în trup cu predispoziţia spre păcat şi a biruit-o, manifestând în acelaşi timp neprihănirea, ne face capabili în acelaşi fel în El, şi pe El în noi, să dăm piept şi să biruim în trup aceeaşi predispoziţie spre păcat şi să manifestăm neprihănirea în acelaşi trup carnal.

Aşa se face că, pentru păcatele pe care le-am comis efectiv, pentru păcatele din trecut, neprihănirea Lui ne este imputată nouă, aşa cum păcatele noastre au fost imputate Lui. Iar pentru a ne ţine ca să nu păcătuim, neprihănirea Lui ne este împărtăşită nouă în trupul nostru, aşa cum trupul nostru, cu predispoziţia lui spre păcat, i-a fost împărtăşit Lui. În felul acesta, El este Mântuitorul desăvârşit. El ne salvează de toate păcatele pe care le-am comis efectiv, şi în egală măsură ne salvează de toate păcatele pe care le-am putea comite dacă am sta separaţi de El.

Dacă El nu ar fi luat aceeaşi carne şi acelaşi sânge pe care le au fiii oamenilor cu predispoziţia lor spre păcat, atunci la ce ne-ar fi folosit genealogia Lui redată în Scriptură? El a fost descendentul lui David, a fost descendentul lui Avraam, a fost descendentul lui Adam şi, fiind făcut din femeie, genealogia lui ajunge chiar dincolo de Adam, la începutul păcatului în lume.

În genealogia aceasta este menţionat Ioiachim care, din pricina răutăţii lui a fost „înmormântat ca un măgar, târât şi aruncat afară din porţile Ierusalimului” (Ier. 22:19); Manase, care a rătăcit pe Iuda aşa că „au făcut rău mai mult decât neamurile;” Ahaz, care a făcut pe Iuda să păcătuiască greu împotriva Domnului; Roboam care s-a născut lui Solomon după ce Solomon s-a îndepărtat de Domnul; Solomon însuşi s-a născut din David şi Batşeba; în genealogia aceasta o găsim pe Rut moabita şi pe Rahav; tot acolo sunt Avraam, Isaac, Iese, Asa, Iosafat, Ezechia şi Iosia. Acolo sunt cei mai răi precum şi cei mai buni. Iar faptele rele chiar şi ale celor mai buni, sunt înregistrate la fel ca şi faptele bune. Şi în această întreagă genealogie cu greu găsim o persoană în a cărei descriere a vieţii să nu existe înregistrată vreo faptă rea.

La sfârşitul acestei genealogii, „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” La sfârşitul acestei genealogii, El a fost „făcut din femeie.” Pe o linie de descendenţi de felul acesta, Dumnezeu a trimis „pe Fiul Său în asemănarea cărnii păcătoase.” O astfel de descendenţă, o astfel de genealogie, a avut  impact asupra Lui, aşa cum are asupra fiecărui alt om, sub marea lege conform căreia nelegiuirile părinţilor sunt cercetate în copii până la a treia şi a patra generaţie. El a simţit genealogia aceasta în ispitele teribile din pustia ispitirii, la fel ca în tot timpul vieţii Sale trăite în trup.

Astfel, atât prin ereditate cât şi prin imputare, El a fost „împovărat cu păcatele lumii.” Şi, astfel împovărat, cu dezavantajul acesta imens, El a trecut triumfător pe acolo pe unde prima pereche a căzut fără să fi avut nici cea mai mică umbră de dezavantaj.

Prin moartea Sa, El a plătit pedeapsa tuturor păcatelor comise efectiv, şi în felul acesta poate acorda pe drept neprihănirea Lui tuturor celor care aleg să o primească. Iar prin faptul că a condamnat păcatul în trup, că a nimicit vrăjmăşia în trupul Lui de carne, El eliberează de sub puterea legii eredităţii pe fiecare suflet care Îl primeşte pe El, şi astfel, în neprihănire, îi poate împărtăşi natura Lui divină şi putere ca să-l ridice deasupra acestei legi, şi să-l ţină deasupra ei.

De aceea este scris: „când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea” (Gal. 4:4,5). Şi „Dumnezeu, trimiţând pe Însuşi Fiul Său în asemănarea cărnii păcătoase, şi pentru păcat (din cauza păcatului), a condamnat păcatul în carne: pentru ca neprihănirea legii să poată fi împlinită în noi, care nu umblăm conduşi de carne, ci umblăm după Duhul” (Romani 8:3,4 – KJV). „El este pacea noastră, … şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia, … ca să facă pe cei doi (Dumnezeu şi omul) să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace” (Efes. 2:14, 15).

„Prin urmare, a trebuit să se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, … şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi” (Evrei 2:17, 18).

Fie că ispita vine dinăuntru sau dinafară, El este un scut desăvârşit în faţa tuturor; şi astfel El mântuieşte în chip desăvârşit pe toţi cei ce vin la Dumnezeu prin El.

Prin faptul că Dumnezeu a trimis pe însuşi Fiul Său în asemănarea cărnii păcătoase, că Hristos a luat natura noastră aşa cum este natura noastră în păcătoşenia şi degenerarea ei, şi prin faptul că Dumnezeu a locuit continuu cu El şi în El în această natură, - prin aceasta Dumnezeu a demonstrat tuturor oamenilor pentru totdeauna că nu există în lumea aceasta suflet atât de încărcat de păcate sau atât de pierdut încât Dumnezeu să nu dorească să locuiască cu plăcere împreună cu el şi în el pentru a-l salva din toate şi pentru a-l conduce în calea neprihănirii lui Dumnezeu.

De aceea numele Lui este Emanuel, care înseamnă „Dumnezeu cu noi.”