Această carte este una dintre cele mai minunate din Biblie. În cele șaisprezece lecţii[1] posibile din faţa noastră, vom putea doar să atingem, în cel mai scurt mod, conturul general al cărţii. Ne vom aştepta să găsim lucruri pe care nu le înţelegem, la fel cum nu înțelegem cum susține infinitul Dumnezeu universul prin cuvântul puterii Sale. Noi credem ceea ce nu putem înţelege, pentru că Dumnezeu spune aşa. Abordând studiul Bibliei, ne aşezăm acolo unde Dumnezeu ne poate desfăşura şi explica tainele cuvântului Său.

Capitolul 1:1-15. Aceste 15 versete sunt introductive, primele șapte cuprinzând salutul, următoarele opt fiind explicaţii personale. Totuşi, aceste versete sunt unele din cele mai bogate pasaje din Biblie. De exemplu, versetul 12, în care Pavel declară că el s-a aşteptat nu numai să slujească bisericii când o va vizita, ci şi ca biserica să îl slujească. Pavel și biserica trebuiau să fie mângâiaţi prin credinţa lor mutuală. Aceasta nu intenționează o stare a bisericii în care predicatorul trebuie să își consume energia în combaterea erorilor și în soluționarea diferențelor dintre frați.

Versetele 16 şi 17. Aici avem subiectul epistolei. Întreaga carte nu este altceva decât o extindere a acestor versete.

În ultimele versete ale capitolului avem o declaraţie despre dreptatea lui Dumnezeu în pedepsirea omului păcătos şi despre consecinţele separării de Dumnezeu. Noi suntem înclinaţi să ne formăm o idee cam de felul acesta, şi anume, că avem solia îngerului al treilea, constând dintr-un sistem al adevărului care cuprinde subiecte precum legea, sabatul, natura omului, revenirea Domnului Isus etc., şi că acesteia noi i-am adăugat o mică evanghelie, ideea îndreptăţirii prin credinţă. Există o singură doctrină pe care trebuie să o predicăm, şi anume evanghelia lui Hristos. Marcu 16:15-16. Aceasta este misiunea noastră. Cei care cred evanghelia vor fi salvaţi. Nu este nimic altceva de propovăduit decât evanghelia? – „Ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia (…).” Ce vrem în afară de mântuire? Ce mai putem cere?

Evanghelia aduce neprihănirea. Neprihănirea lui Dumnezeu este ceea ce El face, aceasta este calea Lui. A fi în armonie cu El înseamnă a face din calea Lui, calea noastră. Evanghelia descoperă această cale pentru noi (Romani 1:17), şi nu numai asta, ci ea este puterea lui Dumnezeu de a realiza calea Sa în noi. Biblia este o declaraţie a căii lui Dumnezeu, şi aceasta este însumată în cele 10 porunci, care sunt o declaraţie a neprihănirii Sale. (Isaia 51:6-7). În Matei 6:33, Hristos declară această neprihănire ca fiind singurul lucru necesar. De ce? – Neprihănirea este viaţă, şi omul care are neprihănirea lui Dumnezeu are totul în această lume, şi în lumea care vine.

Versetul 17. Avem aici neprihănirea prin credinţă. „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” Nimic altceva? Prin credinţă şi fapte? „Nu adăuga nimic la cuvintele Lui, ca nu cumva să te pedepsească şi să fii găsit mincinos.” A fi drept înseamnă să fii neprihănit, iar un om neprihănit va face fapte neprihănite. Aceasta este roada neprihănirii. Dar cum face el aceste fapte? – Prin credinţă. (Ioan 6:28-29). „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi (…).” Poate avem o idee îngustă despre ce înseamnă credinţa.

„Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” Aici este totul. Nimic nu poate fi adăugat la predicarea neprihănirii lui Dumnezeu, prin credinţa lui Isus Hristos. Cum rămâne cu aceste doctrine, ca sabatul, nemurirea etc.? – Întrucât „împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui” este singurul lucru necesar, şi pentru că nu este nimic lipsit de importanţă în Biblie, toate aceste doctrine sunt simple diviziuni, linii care depind de acel lucru – toate adunate în doctrina neprihănirii prin credinţă. Noi nu putem predica altceva, pentru că tot ce este în afara acestui lucru este păcat.

Versetul 18. Mânia este descoperită împotriva celor care „înăbușă adevărul în nelegiuirea lor”. Legaţi acest verset cu capitolul 10:3. Dumnezeu este un Dumnezeu viu. Tronul Său este un tron viu. Există apa vieţii şi copacul vieţii – totul este viaţă. De aceea, neprihănirea Sa este activă, este viaţă. Unii oameni, ignoranţi față de această neprihănire, refuză să se supună acesteia şi i se opun. Dumnezeu va pedepsi oamenii. De ce? – Pentru că ei se identifică cu nelegiuirea. Ei sunt pătrunşi de ea şi, când aceasta va dispărea – pentru că păcatul trebuie să fie distrus, îi va lua cu ea. Aceasta înseamnă, pur şi simplu, că Dumnezeu nu este părtinitor cu oamenii.

Versetul 19 şi 20. Este Dumnezeu nedrept? – Nu, pentru că, de la creaţiune, lucrările Sale au mărturisit despre El. Mulţi nu ştiu că lumea nu se poate crea singură, dar acest lucru „se poate cunoaște”.

Versetele 21-32. Cum se întâmplă că oamenii nu ştiu? – Ei cunosc atât de multe. „Au pretins că sunt înțelepți, dar au ajuns nebuni (…).” Cel mai iraţional lucru din univers este raţiunea omenească. Aceasta este nebunie absolută pentru Dumnezeu. (1 Corinteni 1:19-31).

Pavel spune că aceia care fac lucrurile descrise în ultima parte a capitolului pe care îl studiem, ştiu că sunt vrednici de moarte, şi nu puteţi găsi un om care să nu ştie aceasta. Păgânismul despre care vorbea Pavel, așa cum era reprezentat la Atena şi în alte locuri, nu era o ignoranţă în ce priveşte lucrurile din această lume. Acesta a cuprins oameni a căror lucrare în arte şi ştiinţe este studiată azi. Un om poate cunoaşte fără Dumnezeu doar cât poate un dobitoc să cunoască. Și care este diferenţa, cu excepţia diplomei? Nu este înţelepciune separat de Dumnezeu. Asta este ceea ce Pavel spune atunci când zice: „Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia (…) după învățăturile elementare ale lumii, și nu după Hristos.” (Vezi şi 1 Corinteni 1:18 şi Coloseni 2:3).

Auzim multe despre „moralitatea firească” sau „moralitatea ştiinţifică” – moralitate comună tuturor oamenilor. Aceasta este ceea ce Pavel descrie. Aceasta este păgânism. Ideea populară despre păgânism este una incorectă. Păgânul este omul care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. El poate fi un om religios, dar nu Dumnezeu este sursa înţelepciunii sale. În Marcu 7:22-23, Hristos descrie sursa „moralităţii fireşti”. Inimile tuturor sunt la fel; suntem făcuţi din acelaşi sânge, pentru a trăi pe acest pământ. Păgânii sunt oamenii care fac lucrurile de care vorbeşte Pavel în primul capitol, indiferent de locul în care trăiesc. Oamenii care, în SUA sau Anglia, urmează conducerea inimii fireşti (Galateni 5:19-21), nu sunt mai buni decât cei care fac acelaşi lucru în China.

Comparaţi 2 Timotei 3:1-7 cu ultima parte a capitolului 1 din Romani. Sunt aproape identice. Înseamnă că oamenii, în ultimele zile, vor fi păgâni pe faţă – dedându-se faptelor cărnii. Acest lucru ajută la explicarea multor referinţe din Vechiul Testament, în care Dumnezeu vorbeşte de judecata păgânilor. Aceasta înseamnă că toţi cei care vor fi distruşi, vor fi păgâni. Cine sunt păgânii? Romani 2:1. „Fiindcă tu, care judeci, faci aceleași lucruri.” Am făcut vreodată ceva de care ne-ar fi ruşine să vorbim? Prin ce suntem noi diferiţi de păgâni? Este teren destul de larg aici pentru evanghelie. Este o ruşine să vorbim de acele lucruri pe care le-am făcut în ascuns, dar „nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede (…)”.

General Conference Daily Bulletin, 8 martie 1891

Note de subsol

[1] Cele șaisprezece studii sunt predicile susținute de E. J. Waggoner în timpul sesiunii Conferinței Generale din 1891.