„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.“ Acest Cuvânt Divin s-a întruchipat în fiinţa umană a lui Isus din Nazaret; căci „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi“, iar Ioan a mărturisit pentru El, spunând: „Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine.“ Acest fapt lămureşte problema preexistenţei lui Hristos pentru toţi cei care au o oarecare preţuire pentru Biblie drept Cuvânt al lui Dumnezeu. Este, neîndoielnic, adevărat că trupul lui Isus, adică întruchiparea Sa pământească, nu a fost la început cu Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor; întrucât „când intră în lume, El zice: «Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup.»“ (Evrei 10:5). Însă „carnea nu foloseşte la nimic“; Duhul este acela care dă viaţă; iar viaţa care a însufleţit trupul lui Isus, adevărata fiinţă omenească, a fost Cuvântul la început cu Dumnezeu, a fost Dumnezeu Însuşi. Aşa încât, oricât de dragi le-ar fi gâlcevitorilor pedanţi jocurile de cuvinte, noi ne vom bucura pe deplin încredinţaţi că acest Isus este unicul Fiu născut al lui Dumnezeu, oglindirea slavei Tatălui şi întipărirea Fiinţei Lui.
Autor: Ellet Joseph Waggoner
Nr. pagini: 160