GALATENI 4:8-11

„⁸Înainte, când nu-L cunoșteați pe Dumnezeu, ați slujit ca robi celor care, prin natura lor, nu sunt dumnezei. ⁹Dar acum, după ce L-ați cunoscut pe Dumnezeu – mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu – cum de vă întoarceți iarăși la acele învățături elementare, slabe și sărăcăcioase de care vreți să vă lăsați iarăși înrobiți? ¹⁰Voi țineți zile, luni, vremuri și ani. ¹¹Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.”

Galatenii, pentru că au fost neamuri, nu îl cunoscuseră pe Dumnezeu şi, ca urmare, fuseseră în robie faţă de cei care, de fapt, nu erau deloc dumnezei. Lor le-a fost predicată evanghelia. Ei au crezut-o şi, astfel, au fost eliberaţi din robie şi au primit înfierea, devenind fii ai lui Dumnezeu, aşa că nu au mai fost robi, ci fii. Şi pentru că erau fii, erau şi moştenitori ai lui Dumnezeu, prin Hristos. Însă, fariseii care au crezut, fără să ştie nimic despre adevărata credinţă şi libertate pe care o dă Hristos, au venit printre galateni cu evanghelia lor pervertită – care nu era deloc evanghelie – şi i-au dus în confuzie, întorcându-i de la credinţă la fapte, de la Duhul la puterea omenească, ca mijloace ale îndreptăţirii şi speranţă a mântuirii (Galateni 3:1-3).

Acest fapt reiese în mod clar tocmai din cuvintele textului, din întrebarea: „Dar acum, după ce L-ați cunoscut pe Dumnezeu – mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu – cum de vă întoarceți iarăși la acele învățături elementare, slabe și sărăcăcioase de care vreți să vă lăsați iarăși înrobiți?” Apostolul tocmai declarase că, înainte ca ei să-L fi cunoscut pe Dumnezeu, fuseseră în robie faţă de cei ce, prin natura lor, nu sunt dumnezei. Iar acum, întrucât se întorceau de la Dumnezeu, se întorceau din nou la acele lucruri, se întorceau din nou la robie. Şi, după cum am văzut în lecţia anterioară, aceste elemente faţă de care fuseseră în robie şi faţă de care erau aduşi din nou în robie, erau „elementele lumii”, iar elementele lumii sunt „pofta cărnii, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii” – într-un cuvânt, faptele cărnii care sunt numai păcat.

Printre acele lucruri care, în mod firesc, nu sunt dumnezei şi cărora le slujiseră înainte era şi respectarea unor anumite zile, luni, vremi şi ani, lucruri ale păgânilor pe care Domnul le condamnase încă din vechime, după cum este scris: „După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile neamurilor acelora. Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul Dumnezeul tău pe aceste neamuri dinaintea ta. Tu să te ţii în totul totului tot numai de Domnul Dumnezeul tău. Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori; dar ţie Domnul Dumnezeul tău nu-ţi îngăduie lucrul acesta” (Deuteronomul 18:9-14).

Printre galateni, în apostazia lor, pătrundeau unele dintre acestea, întrucât textul spune: „Voi țineți zile, luni, vremuri şi ani.” Destul cât Pavel să poată spune: „Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.”

Marea lecţie care se desprinde din faza aceasta specifică a experienţei galatenilor este aceea că nu există altă putere pentru a salva omul din răul care este în el în mod natural, în afară de aceea care există în neprihănirea lui Dumnezeu – care se capătă prin credinţa lui Isus Hristos. Nu există cale de mijloc între calea Duhului şi calea cărnii. Fiecare om este, fie în libertatea Duhului şi a neprihănirii lui Dumnezeu, fie, în caz contrar, în robia cărnii şi a păcatului.