RH, 8 mai 1900 – Galateni 4:1-7

RH, 8 mai 1900 – Galateni 4:1-7

GALATENI 4:1-7

„1Ce spun eu este că, atâta vreme cât moștenitorul este nevârstnic, nu se deosebește cu nimic de un rob: cu toate că este stăpân peste toate, 2stă sub autoritatea tutorilor și a îngrijitorilor până la vremea hotărâtă de tatăl său. 3Tot astfel și noi, când eram nevârstnici, eram înrobiți de învățăturile elementare ale lumii. 4Dar când s-a împlinit vremea, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, 5ca să-i răscumpere pe cei de sub Lege, și astfel să căpătăm înfierea. 6Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ni L-a trimis în inimi pe Duhul Fiului Său, care strigă: «Avva!», adică «Tată!» 7Așa că nu mai ești rob, ci fiu; și dacă ești fiu, ești și moștenitor prin Dumnezeu.”

„Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său […] născut[1] sub Lege, ca să răscumpere pe cei de sub Lege.” Aşa cum am văzut de multe ori, a fi sub lege înseamnă a fi sub stăpânirea păcatului. Şi aşa sunt oamenii în ei înşişi, din cauză că „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” şi „ce spune Legea, pentru cei de sub [în] Lege spune, pentru ca orice gură să fie astupată și întreaga lume să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu”.[2]

Însă, pe acei oameni care sunt sub păcat, pe aceia care sunt sub blestem, care sunt condamnaţi la moarte – căci „plata păcatului este moartea” – pentru aceştia a trimis Dumnezeu pe Fiul Său ca să-i răscumpere. Iar pentru a-i răscumpăra, „trebuia să Se asemene fraților Săi în toate privințele, ca să devină un mare-preot îndurător și credincios înaintea lui Dumnezeu, făcând astfel ispășire pentru păcatele poporului” (Evrei 2:17). De aceea, pentru a se întâlni cu oamenii exact acolo unde sunt oamenii şi a fi un Mântuitor desăvârşit, El însuşi a venit în poziţia în care sunt oamenii şi a fost făcut asemenea oamenilor, în starea în care sunt aceştia. De aceea, El a fost făcut păcat (2 Corinteni 5:21).

El a luat locul călcătorului de lege: S-a făcut carne, întocmai aşa cum este călcătorul legii; a fost făcut păcat, aşa cum este călcătorul legii; a purtat păcatele oamenilor, căci „Domnul a așezat asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor”[3]. El a luat condamnarea pentru că păcatele călcătorului legii i-au fost socotite Lui. Şi după cum în cazul călcătorului de lege, conştienţa păcatului este însoţită de conştienţa vinovăţiei şi a condamnării, în acelaşi fel, când aceste păcate au fost socotite Celui ce nu cunoştea niciun păcat, atunci El a simţit ce înseamnă păcatul cu adevărat, împreună cu sentimentul ataşat acestuia, de vinovăţie şi condamnare. El a purtat blestemul, întrucât păcatul aduce blestemul; şi a purtat blestemul până la moarte, deoarece păcatul aduce cu el blestemul care duce la moarte.

Astfel, „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, fiind făcut blestem pentru noi”[4]. În felul acesta El îi răscumpără pe cei ce sunt sub lege. Toată pedeapsa, toată mânia, toată condamnarea pe care legea o impune asupra celui fărădelege a căzut asupra Lui. În sacrificiul divin pe care l-a făcut El în felul acesta, a fost plătit tot ceea ce legea poate să ceară de la călcătorul ei. În acest fel, tot ceea ce ar fi posibil să stea între călcătorul legii şi Dumnezeu este măturat prin jertfa lui Hristos.

Prin aceasta, Dumnezeu a împăcat lumea cu Sine atât de desăvârşit încât nu le poate imputa fărădelegile lor.[5] Și astfel a fost dată libertatea – libertatea absolută – fiecărui suflet din lumea întreagă. Fiecare suflet o poate avea în mod deplin, în toată veşnicia, doar prin acceptarea ei. Iar prin acceptarea răscumpărării acesteia de sub lege, fiecare suflet primeşte „adopția fiilor”[6], căci „tuturor celor ce L-au primit, le-a dat dreptul[7] să devină fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). „Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Isus” (Galateni 3:26).

„Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ni L-a trimis în inimi pe Duhul Fiului Său, care strigă: «Avva!», adică «Tată!». Așa că nu mai ești rob, ci fiu; și dacă ești fiu, ești și moștenitor prin Dumnezeu.”[8]

Înainte de eliberarea aceasta, noi „eram sub robia principiilor elementare ale lumii”[9]. Singurele principii elementare ale lumii care există sunt elementele păcatului. „Căci tot ce este în lume – pofta cărnii, pofta ochilor și lăudăroșenia vieții – nu este din Tatăl, ci din lume” (1 Ioan 2:16[10]).  Dar odată ce suntem eliberaţi în libertatea glorioasă a fiilor lui Dumnezeu, noi „n-am primit un duh de robie, ca să mai avem frică, ci am primit un duh de înfiere, prin care strigăm: «Avva!», adică: «Tată!» Însuși Duhul dă mărturie împreună cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu. Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și moștenitori împreună cu Hristos”[11].

„Moștenitori împreună cu Hristos” – aceasta înseamnă că tot ce are El, revine, de asemenea, fiecăruia dintre toţi ceilalţi fii. Moştenirea nu se împarte în părţi egale între toţi ceilalţi fii, ca şi cum ar fi moştenitori în mod egal. Nu. Toată moştenirea aparţine fiecăruia dintre fii, pentru că ei sunt împreună moştenitori. Aceasta se întâmplă pentru că Dumnezeu nu are favoriţi printre fiii Săi, ci tot ce aparţine unuia, aparţine în mod egal tuturor celorlalţi. Potrivit cu aceasta, tot ce revine lui Hristos – Fiul şi Moştenitorul – revine, de asemenea, fiecăruia şi tuturor fiilor şi moştenitorilor. Adevărul acesta minunat este cel pe care Isus doreşte ca lumea să-l cunoască, întrucât, în marea Sa rugăciune pentru noi toţi, El S-a rugat „ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine”[12].

Faptul acesta minunat – că Dumnezeu nu are favoriţi sau preferaţi printre fiii Săi, ci toţi sunt egali şi, de aceea, fiecare suflet răscumpărat este, în estimarea Sa, egal cu Isus şi îşi are locul lui în plan şi în răsplată, egal în toate lucrurile cu Hristos –, este realitatea uimitoare care l-a făcut pe Ioan să exclame, atunci când a privit-o:

„Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl? Să ne numim copii ai lui Dumnezeu! […] Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:1-2).

Note de subsol:

[1]. Făcut în KJV (n.ed.).

[2]. Romani 3:19, 23 (n.ed.).

[3]. Isaia 53:6, KJV. (n.t.)

[4]. Galateni 3:13, KJV (n.t.).

[5]. 2 Corinteni 5:19.

[6]. „Să răscumpere pe cei ce erau sub lege, ca să primim adopţia fiilor”, KJV (n.ed.).

[7]. În nota marginală: puterea, privilegiul.

[8]. Galateni 4:6-7 (n.ed.).

[9]. Galateni 4:3, KJV (n.t.).

[10]. KJV (n.ed.).

[11]. Romani 8:15-17.

[12]. Ioan 17:23 (n.ed.).