GALATENI 6:2

„Purtaţi-vă poverile unii altora şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos.”

Observăm de aici că legea lui Hristos este jertfire de sine pentru a sluji altora – cheltuirea eului pentru a ajuta altora.

Aşa este scris şi în alt loc: „Noi, care suntem tari, suntem datori să putrăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne facem pe plac nouă înşine.”

Şi apoi: „Fiecare din noi să facă pe plac aproapelui în ce este bine, spre zidire.” Motivul este faptul că „nici Hristos nu Și-a făcut pe plac Lui însuși, ci, după cum este scris: «Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut peste Mine” (Romani 15:1-3).

Legea aceasta este exprimată în felul următor: „Nu faceţi nimic din ambiție sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, să-i priviți pe alții mai presus de voi înșivă” (Filipeni 2:3). Când fiecare priveşte pe celălalt ca fiind mai presus de el însuşi, devine o plăcere să se slujească unii altora. Este o plăcere mai mare să slujeşti altuia, ajutându-l, decât să-ţi slujeşti ţie.

Aşa că, într-adevăr, fiecare poate să-şi placă sieşi pentru că place aproapelui în ce este bine, slujindu-l şi ajutându-l, mai mult decât dacă ar căuta să-şi placă lui însuşi, slujindu-se doar pe sine. Aceasta este adevărata bucurie creştină, întrucât Isus, „pentru bucuria care-I era pusă înainte, a răbdat crucea, dispreţuind ruşinea” (Evrei 12:2) şi toată ocara pe care a trebuit să o sufere pentru a ne elibera pe noi de ruşine şi de ocară.

Prin urmare, legea lui Hristos este exprimată prin cuvintele: „Fiecare din voi să nu aibă în vedere doar foloasele lui, ci și foloasele altora” (Filipeni 2:4).

Pentru ca toţi să ştie în mod sigur că tocmai aceasta este legea lui Hristos şi că respectarea ei este păzirea întregii legi a lui Dumnezeu – adică este păzirea legii şi a profeţilor – Isus însuşi a rostit pentru toată omenirea legea aceasta: „Tot ce vreți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi lor, căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Profeții” (Matei 7:12).

Observaţi că nu spune: „Tot ce vreți să vă facă vouă oamenii...”, faceţi-vă vouă înşivă. Şi nu spune că trebuie să aşteptaţi să vi le facă ei vouă, ci „faceţi-le și voi lor”.

Astfel, cunoştinţa despre legea lui Hristos este cunoştinţa cea mai uşor de obţinut, iar legea aceasta este cea mai uşor de respectat dintre toate pentru cel ce o are cu adevărat pe inimă să o facă. Ca să ştiu care este legea lui Hristos, tot ce se cere este ca pur şi simplu să mă gândesc ce aş vrea să-mi facă mie oamenii. În situaţia aceasta, în momentul de faţă, ce aş vrea ca omul să-mi facă mie dacă aş fi eu în locul lui şi toate aceste circumstanţe mi s-ar aplica mie? Şi oricare ar fi lucrul acela, ştiu că aceea este drept să fac eu faţă de el în acel moment, în situaţia aceea şi în circumstanţele acelea. Pentru că este întotdeauna foarte uşor pentru orice om să ştie ce ar vrea să facă celălalt în circumstanţele date, înseamnă că este uşor pentru el să ştie exact, în orice moment, care este legea lui Hristos, care este legea lui Dumnezeu, care este „datoria oricărui om”.

Pentru că este uşor să o cunosc, este la fel de uşor să o împlinesc, dacă o am pe inimă să o fac. Dacă în faţa ochilor îl am pe Hristos, nu pe mine, şi dacă am legea Lui în inimă şi nu interesul meu personal. Însă este limpede că aceasta necesită completa eliberare de eu şi arătarea lui Hristos în viaţă, deoarece nimic din aceasta nu place eului. Eul nu vrea niciodată să meargă pe calea aceasta. Aceasta este calea altruismului, este calea răstignirii eului, este moartea completă a eului şi trăirea lui Hristos.

De aceea, imediat după cuvintele: „Fiecare din voi să nu aibă în vedere doar foloasele lui, ci și foloasele altora”, este scrisă concluzia tuturor lucrurilor: „Între voi să fie gândirea [mintea[1]] aceasta, care era și în Hristos Isus. El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, n-a socotit drept un lucru de apucat a fi deopotrivă cu Dumnezeu ci S-a dezbrăcat de Sine însuși, a luat chip de rob și s-a făcut asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit, a fost ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2:4-8).

Este foarte adevărat că, dacă nu are mintea aceasta a lui Hristos, niciun om nu poate împlini legea lui Hristos. De aceea, oriunde există o lipsă în împlinirea legii lui Hristos – o lipsă în a socoti pe alţii mai presus de noi înşine, o lipsă în a căuta foloasele altora – este limpede că motivul eşecului este acela că nu avem mintea[2] lui Hristos. Iar remediul este acela de a primi şi a păstra mintea lui Hristos.

Dacă legea aceasta a lui Hristos ar fi împlinită zilnic de fiecare individ, dar şi de conducătorii conferinţelor şi instituţiilor noastre, marea strigare a soliei îngerului al treilea ar umple în scurt timp pământul, evanghelia împărăţiei ar fi predicată cu rapiditate întregii lumi şi foarte curând ar veni sfârşitul. „Purtaţi-vă poverile unii altora şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos!”

Note de subsol:

[1]. KJV (n.ed.).

[2]. Filipeni 2:5, KJV (n.t.).