GALATENI 5:7-15

„⁷Voi alergați bine; cine v-a tăiat calea ca să n-ascultați de adevăr? ⁸Această formă de înduplecare nu vine de la Cel ce vă cheamă.”

Versetul 8 ar trebui să arate clar cine este Cel care, în Galateni 1:6, i-a chemat să intre în harul lui Hristos. Unii sunt înclinaţi să susţină că Pavel se referă la el însuşi în versetul acela, când spune: „Sunt uluit că treceți așa de repede de la Acela care v-a chemat prin[1] harul lui Hristos la o altă evanghelie.” Aceștia gândesc că Pavel se miră cum de galatenii se îndepărtează aşa de repede de el, deoarece ei cred că Pavel a fost cel care i-a chemat pe galateni să intre în harul lui Hristos. Dar aceasta este o greşeală. Pavel nu i-a atras pe oameni la el însuşi; şi aceasta pentru simplul motiv că el nu s-a predicat pe el însuşi. El L-a predicat pe Hristos – pe Hristos şi pe El răstignit; şi pe Hristos răstignit în fiecare loc în care predica Pavel. În consecinţă, oamenii Îl vedeau pe Hristos în loc să-l vadă pe Pavel: Îl vedeau pe Hristos cu ei, acolo unde erau ei. Iar Hristos, fiind înălţat astfel în persoană, era Cel care îi atrăgea pe oameni la Sine. Pentru că, în această lucrare, întotdeauna este adevărat că nimeni nu vine la Hristos dacă nu-l atrage Tatăl. Este evident că în lucrarea aceasta a harului, Dumnezeu este Cel care îi chema pe oamenii aceştia să intre în harul lui Hristos. Iar când au venit la ei oameni predicând o altă evanghelie, care nu era o alta, ci o pervertire a evangheliei lui Hristos, toţi cei care s-au încrezut în evanghelia falsă au fost îndepărtaţi prin aceasta, nu de la Pavel, ci de la Hristos – Cel care îi atrăgea la Sine – şi de la Dumnezeu – Cel care îi chemase să intre în harul lui Hristos, care îi atrăgea la Sine.

Astfel, versetul 8 din studiul prezent – „Această formă de înduplecare nu vine de la Cel ce vă cheamă” – arată clar că acest fapt nu se poate referi la Pavel, întrucât el nu fusese aproape de ei, aşa încât înduplecarea să poată fi o alternativă între ei şi ceilalţi. Însă, Dumnezeu a fost prezent cu ei, cu înduplecarea şi chemarea Lui, aşa încât orice altă înduplecare şi chemare contrară evangheliei pe care o auziseră ei la început nu era posibil să vină de la Cel care îi chemase, adică de la Dumnezeu.

„⁹Puțină drojdie face să dospească toată plămădeala. ¹⁰Eu sunt încredințat în Domnul în ce vă privește că nu veți gândi altfel. Iar cel ce vă tulbură își va purta osânda, oricine ar fi el. ¹¹Dar eu, fraților, dacă mai propovăduiesc circumcizia, de ce mai sunt prigonit? Atunci, pricina de poticnire a crucii s-a dus. ¹²Și tăia-s-ar odată cei ce vă tulbură!”

Aşa cum am văzut în studiul de săptămâna trecută, dacă el ar fi predicat circumcizia, nu ar fi făcut altceva decât să pună circumcizia în locul lui Hristos, iar aceasta ar fi însemnat, de fapt, să respingă harul lui Hristos – pe Hristos şi pe El răstignit. În felul acesta, pricina de poticnire a crucii s-ar fi dus şi ar fi încetat şi persecuţia odată cu ea, datorită predicării circumciziei.

„¹³Fiindcă, fraţilor, voi aţi fost chemaţi la libertate; numai nu folosiţi libertatea pentru a da ocazie cărnii, ci prin dragoste serviţi unii altora. ¹⁴Fiindcă toată legea este împlinită într-un cuvânt, în acesta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”[2]

Fiecare suflet, prin faptul că este chemat la Hristos, este chemat la libertate. Totodată, fiecare suflet care îl primeşte pe Hristos este eliberat din robie şi este pus în libertatea glorioasă a fiilor lui Dumnezeu. Isus Hristos a venit în lume pentru a-i face pe oameni liberi şi pentru a planta în sufletele lor principiul veritabil al libertăţii. Iar libertatea aceasta, prin care Hristos îi face pe oameni liberi, este libertatea aceea care este pusă în mişcare doar de iubire. Este o libertate prea onorabilă pentru a permite ca ea să fie folosită ca o ocazie de a trăi pentru carne sau ca o mantie peste răutate. Este o libertate condusă de o conştiinţă luminată de Duhul lui Dumnezeu. Este o libertate în care acela care o are este făcut liber faţă de toţi oamenii. Și, totuşi, îl face pe acela care o primeşte aşa de amabil din pricina iubirii, încât, de bunăvoie, devine slujitorul tuturor, pentru a-i conduce să cunoască bucuria aceleiaşi libertăţi. Aceasta este libertate cu adevărat. Aceasta este libertatea pe care Hristos o dă oricărei fiinţe care crede în El, căci „cel pe care Fiul îl face liber, este liber cu adevărat”[3].

În felul acesta se poate spune că „toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Pentru că toată legea – această „singură poruncă” – este doar unul dintre cele două mari principii de care depinde totul. Legea aceasta este ea însăşi „legea desăvârșită a libertăţii”.[4]

Acesta este creştinismul. Aceasta este evanghelia şi libertatea evangheliei. „Dar dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii – dacă respingeţi evanghelia şi renegaţi libertatea pe care o aduce aceasta, dacă sunteţi plini de critică, înguşti şi intoleranţi – luaţi seama să nu vă nimiciţi unii pe alţii.” Aceasta este unica consecinţă a unui astfel de curs, iar, în cele din urmă, o completă distrugere.

Note de subsol:

[1]. În traducerea KJV, „în” (n.t.).

[2]. KJV (n.ed.).

[3]. Ioan 8:36 (n.ed.).

[4]. KJV (n.ed.).