Cum să privim la Isus

Cum să privim la Isus

Dar cum să privim la Hristos? Exact așa cum EI Însuși S-a descoperit lumii, după mărturia pe care El Însuși a dat-o despre Sine. În acel minunat discurs, consemnat în capitolul al cincilea al Evangheliei după Ioan, Isus a spus: „Căci, după cum Tatăl învie morții și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cui vrea. Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat‑o Fiului, pentru ca toți să‑L cinstească pe Fiul cum Îl cinstesc pe Tatăl. Cine nu‑L cinstește pe Fiul nu‑L cinstește pe Tatăl, care L‑a trimis” (versetele 21-23).

Lui Hristos I s-a acordat cel mai înalt privilegiu, acela de a judeca. EI trebuie să primească aceeași onoare care Îi este datorată lui Dumnezeu și pentru motivul că El este Dumnezeu. Ucenicul preaiubit aduce următoarea mărturie: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1). Faptul că acest Cuvânt Divin nu este altul decât Isus Hristos, ne este arătat în versetul 14 (KJV): „Și Cuvântul a fost făcut carne și a locuit printre noi, și noi am privit slava Lui: o slavă ca a singurului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.”

Cuvântul era „la început”. Mintea omenească nu poate pătrunde epocile cuprinse în această frază. Nu-i este dat omului să știe când sau cum S-a născut Fiul; dar știm că El era Cuvântul Divin, nu doar înainte de a veni să moară pe acest pământ, ci chiar înainte ca lumea să fie creată. Exact înaintea răstignirii Sale El s-a rugat: „Și acum, Tată, proslăvește‑Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea” (Ioan 17:5). Cu mai bine de șapte sute de ani înaintea primei Sale veniri, aceasta a fost astfel prezisă de cuvântul inspirat: „Iar tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între miile lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel și a cărui obârșie este din vremuri străvechi, din zilele veșniciei” (Mica 5:2). Știm că Hristos a ieșit și vine de la Dumnezeu (Ioan 8:42), dar aceasta s-a întâmplat în timpul atât de îndepărtat din veșnicie, încât este cu mult peste puterea de înțelegere a minții umane.