Înainte de a trece la câteva lecții practice, pe care le vom învăța din aceste adevăruri, trebuie să ne oprim pentru câteva momente asupra unei păreri care, cu toată sinceritatea, este împărtășită de mulți care cu niciun chip nu L-ar dezonora pe Hristos de bună voie, dar care, prin acea opinie, Îi neagă divinitatea. Este vorba despre ideea că Hristos este o ființă creată, care, prin buna plăcere a lui Dumnezeu, a fost înălțat la actuala Sa poziție nobilă. Nimeni care îmbrățișează acest punct de vedere nu poate să aibă o concepție justă despre poziția înaltă pe care Hristos o ocupă cu adevărat.

Opinia în discuție este construită pe înțelegerea greșită a unui singur text, și anume Apocalipsa 3:14: „Îngerului bisericii din Laodiceea scrie‑i: «Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu.»” Acest verset este greșit interpretat în sensul că Hristos este prima ființă pe care a creat-o Dumnezeu și că lucrarea de creație a lui Dumnezeu a început cu El. Dar acest punct de vedere contrazice Scriptura care declară că Hristos Însuși a creat toate lucrurile. A spune că Dumnezeu Și-a început lucrarea de creație creându-L pe Hristos înseamnă a-L lăsa pe Hristos cu totul în afara creației.

Cuvântul „începutul” în limba greacă este arche, însemnând atât „conducător”, cât și „căpetenie”. EI apare în numele conducătorului grec Archon și în cuvinte ca „arhiepiscop” sau „arhanghel”. Să luăm ultimul cuvânt. Hristos este Arhanghelul (vezi Iuda 9; 1 Tesaloniceni 4:16; Ioan 5:28-29; Daniel 10:21). Aceasta nu înseamnă că El este primul dintre îngeri, pentru că El nu este un înger, ci este mai presus de ei (Evrei 1:4). Aceasta înseamnă că EI este conducătorul sau prințul îngerilor, așa cum arhiepiscopul este capul episcopilor. Hristos este conducătorul îngerilor (vezi Apocalipsa 19:11-14). El este Cel ce i-a creat pe îngeri (Coloseni 1:16). Astfel, afirmația că El este începutul sau capul creației lui Dumnezeu înseamnă că începuturile creației se găsesc în El, pentru că, așa cum El Însuși spune, El este Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, cel dintâi și cel de pe urmă (Apocalipsa 21:6; 22:13). El este sursa în care își au originea toate lucrurile.

Nici nu ar trebui măcar să ne imaginăm că Hristos este o creatură, pentru că Pavel Îl numește în Coloseni 1:15: „Întâiul Născut pus peste toată creația”, pentru că în următoarele două versete Îl prezintă a fi Creator, și nu o creatură: „Căci prin El au fost create toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie tronuri, fie domnii, fie căpetenii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El. El este mai înainte de toate și toate se țin prin El.” Acum, dacă El a creat tot ceea ce a fost vreodată creat și a existat înaintea tuturor lucrurilor create, este evident că El Însuși nu face parte dintre acestea. El este mai presus de toată creația, și nu o parte din ea.

Scripturile declară că Hristos este „singurul Fiu născut din Dumnezeu”. El este născut, nu creat. Nu are niciun rost să ne întrebăm când a fost născut, pentru că, nici dacă ni s-ar spune, mințile noastre nu ar putea pricepe. Profetul Mica ne spune tot ceea ce putem ști despre acest lucru în următoarele cuvinte: „Iar tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între miile lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel și a cărui obârșie este din vremuri străvechi, din zilele veșniciei” (Mica 5:2). A fost un timp când Hristos a ieșit și a venit de la Dumnezeu, din sânul Tatălui (Ioan 8:42; 1:18), dar acel timp a fost atât de îndepărtat în zilele veșniciei încât, pentru înțelegerea noastră limitată, este practic fără început.

Însă ideea e că Hristos este un Fiu născut, și nu o persoană creată. El a moștenit un Nume mult mai minunat decât al îngerilor. El este „Fiu peste casa Lui” (Evrei 1:4; 3:6). Și de vreme ce este singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, El este însăși substanța și natura lui Dumnezeu și are, prin naștere, toate atributele divine, pentru că Tatălui I-a făcut plăcere ca Fiul Său să fie întipărirea Ființei Lui, strălucirea slavei Sale și să fie umplut cu plinătatea Dumnezeirii. Astfel, El are „viața în Sine Însuși”. El are nemurirea de sine stătătoare, și o poate oferi și altora. Viața există în El, astfel că nu-I poate fi luată. Dar renunțând de bună voie la ea, El o poate lua înapoi. Cuvintele Lui sunt acestea: „De aceea Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața ca iarăși să o iau. Nimeni nu Mi‑o ia, ci o dau Eu de la Mine. Am autoritate s‑o dau și am autoritate s‑o iau iarăși; porunca aceasta am primit‑o de la Tatăl Meu” (Ioan 10:17-18).

Dacă cineva caută nod în papură, întrebând cum putea fi Hristos nemuritor și totuși să moară, tot ce putem răspunde este că nu știm. Nu avem pretenția de a pătrunde infinitul. Nu putem înțelege cum a putut Hristos să fie Dumnezeu la început, împărtășind în mod egal slava Tatălui, înainte de a fi lumea, și totuși să Se nască ca un prunc în Betleem. Taina întrupării este tot atât de mare ca și taina răstignirii și a învierii. Nu putem înțelege cum a putut Hristos să fie Dumnezeu și totuși să devină om de dragul nostru. Nu putem înțelege cum a putut crea lumea din nimic, nici cum poate învia El morții și nici cum lucrează la inimile noastre prin Duhul Său; totuși, noi credem și știm aceste lucruri. Ar trebui să fie suficient pentru noi să acceptăm ca adevărate aceste lucruri pe care Dumnezeu le-a descoperit, fără să ne împiedicăm de lucruri pe care nici mintea unui înger nu le poate pricepe. Așadar, ne bucurăm în infinita putere și slavă despre care Scripturile spun că îi aparțin lui Hristos, fără să ne mai chinuim mințile noastre limitate într-o încercare zadarnică de a explica infinitul.

În cele din urmă, noi cunoaștem divina unitate a Tatălui cu Fiul din faptul că amândoi au același Duh. Pavel, după ce spune că cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu, continuă: „Dar voi nu sunteți în carne, ci în Duhul, dacă într-adevăr Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acesta nu este al lui” (Romani 8:9, KJV). Aici găsim că Duhul Sfânt este atât Duhul lui Dumnezeu, cât și Duhul lui Hristos. Hristos „este în sânul Tatălui”, fiind în mod natural de substanță divină și având viața în El Însuși. EI este pe bună dreptate numit Iehova, Cel ce există prin Sine Însuși și este astfel denumit în Ieremia 23:5-6, unde se spune că vlăstarul neprihănit, care va face dreptate și judecată pe pământ, va fi cunoscut sub numele de IEHOVAH TSIDEKENU – DOMNUL, NEPRIHĂNIREA NOASTRĂ.

De aceea, niciunul din cei care-L slăvesc pe Hristos să nu-I dea mai puțină cinste decât Îi dă Tatălui, pentru că aceasta L-ar dezonora, pe drept, pe Tatăl foarte mult. Dar toți, împreună cu îngerii din ceruri, să ne închinăm Fiului, fără a ne teme că ne închinăm și slujim creaturii în locul Creatorului.

Și acum, cât timp subiectul divinității lui Hristos este proaspăt in mințile noastre, să ne oprim să medităm asupra minunatei istorisiri a umilinței Sale.