Mulți oameni ezită să înceapă să-I slujească Domnului, pentru că se tem că Dumnezeu nu-i va accepta, iar mii de oameni care s-au declarat a fi adepți ai lui Hristos, de ani de zile, încă se îndoiesc că sunt acceptați de Dumnezeu. Pentru folosul acestora scriu și nu vreau să-i induc în eroare prin speculații, ci voi căuta sa le dau simpla asigurare a cuvântului lui Dumnezeu.
„Mă va primi Domnul?” Voi răspunde printr-o altă întrebare: Va primi omul lucrul pe care l-a cumpărat? Dacă mergi la magazin și comanzi niște bunuri, le vei primi când îți vor fi livrate? Bineînțeles că da. Nu există loc de nicio îndoială în privința aceasta. Însuși faptul că ai cumpărat bunurile respective este o dovadă suficientă nu numai a faptului că ești doritor, ci și că ești nerăbdător să le primești. Dacă nu le-ai fi vrut, nu le-ai fi cumpărat. Mai mult decât atât, cu cât ai plătit mai mult pentru ele, cu atât ești mai nerăbdător să le primești. Dacă prețul pe care l-ai plătit a fost mare, și aproape că ți-ai dat viața să câștigi banii respectivi, atunci nici nu se pune problema că nu vei accepta bunurile cumpărate atunci când îți vor fi livrate. Marea ta neliniște este ca nu cumva să nu ți se poată livra bunurile.
Acum, să aplicăm această ilustrație simplă, din viața de zi cu zi, în cazul păcătosului care vine la Hristos. In primul rând, El ne-a cumpărat. „Oare nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi și pe care Îl aveți de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Ați fost cumpărați cu un preț. Slăviți‑L deci pe Dumnezeu în trupul [și în duhul] vostru, [care sunt ale lui Dumnezeu]!” (1 Corinteni 6:19-20).
Prețul care a fost plătit pentru noi a fost propriul Lui sânge – viața Sa. Pavel le-a spus prezbiterilor din Efes: „Luați seama la voi înșivă și la toată turma peste care v‑a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care a dobândit‑o cu însuși sângele Său” (Fapte 20:28). „Căci știți că nu cu lucruri pieritoare – cu argint sau cu aur – ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care‑l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, sânge ca al unui miel fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1:18-19). „El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi” (Tit 2:14). „Care S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului și Tatălului nostru” (Galateni 1:4).
El nu a cumpărat doar o anumită categorie de păcătoși, ci întreaga lume. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L‑a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16). Isus a spus: „Eu sunt Pâinea vie, care s‑a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din Pâinea aceasta, va trăi în veac; și Pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, [pe care îl voi da] pentru viața lumii” (Ioan 6:51). „Pe când eram noi încă slabi, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți. […] Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când noi încă eram păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:6,8).
Prețul plătit a fost infinit, de aceea știu că El își dorește foarte mult ceea ce a cumpărat. El era hotărât să obțină lucrul acesta, fără de care nu putea fi mulțumit (vezi Filipeni 2:6-8; Evrei 12:2; Isaia 53:11).
„Dar nu sunt vrednic.” Aceasta înseamnă că tu nu ești vrednic de prețul plătit pentru tine și, prin urmare, îți este teamă să vii, ca nu cumva Hristos să respingă ce a cumpărat. S-ar putea să ai temeri cu privire la acest lucru, dacă tranzacția n-ar fi fost deja încheiată și dacă prețul n-ar fi fost deja plătit. Dacă ar refuza să te accepte pe motiv că nu valorezi cât prețul plătit, nu numai că te-ar pierde pe tine, ci și suma plătită. Chiar dacă bunurile pentru care ai plătit nu merită prețul pe care l-ai dat pentru ele, nici tu nu ai face prostia să le arunci. Ai prefera să primești ceva în schimb pentru banii tăi decât să nu primești nimic.
Dar, în plus, tu nu ai nimic de-a face cu problema valorii. Când Hristos a fost pe pământ spre a plăti prețul pentru cumpărarea omului, „n‑avea nevoie să‑I facă cineva mărturisiri despre vreun om, fiindcă El Însuși știa ce este în om” (Ioan 2:25). El a cumpărat cu bună știință și a cunoscut valoarea exactă a ceea ce a cumpărat. El nu este deloc dezamăgit când vii la El și descoperă că ești fără valoare. Nu trebuie să-ți faci griji cu privire la problema valorii. Dacă EI, cunoscând perfect cazul, a fost mulțumit să facă tranzacția, ar trebui să fii ultimul care să se plângă.
Pentru că cel mai frumos adevăr dintre toate este că te-a cumpărat chiar pentru motivul că nu ești valoros. Ochiul Său experimentat a văzut în tine mari posibilități și te-a cumpărat nu pentru valoarea pe care o aveai sau o ai acum, ci pentru ceea ce poate să facă El din tine. El spune: „Eu, Eu îți șterg fărădelegile pentru Mine, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25). Noi nu avem niciun fel de neprihănire, de aceea El ne-a cumpărat, „ca să putem fi făcuți neprihănirea lui Dumnezeu în EI”. Pavel spune: „Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii, iar voi sunteți făcuți deplini în El, care este capul oricărei căpetenii și stăpâniri” (Coloseni 2:9-10). Iată care este întregul proces:
„Între ei eram și noi toți […] din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne‑a iubit, măcar că eram morți în abaterile noastre, ne‑a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți), ne‑a înălțat împreună cu El și ne‑a pus să stăm împreună în locurile cerești în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus. Căci prin har sunteți mântuiți prin credință. Și acest lucru nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le‑a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele” ( Efeseni 2:3-10).
Noi ar trebui să fim „lauda slavei harului Său”. Nu am putea fi așa dacă am fi meritat inițial tot ce a plătit El pentru noi. In cazul acesta, nu ar fi fost nicio slavă pentru El în această tranzacție și n-ar fi putut, în veacurile viitoare, să-Și arate în noi bogățiile harului Său. Dar când ne va lua pe noi, care nu valorăm nimic, și la sfârșit ne va prezenta fără cusur în fața tronului, aceasta va fi spre slava Sa veșnică. Și atunci nu va mai fi nimeni să-și atribuie vreun merit. În veșnicii, oștirile sfințite se vor uni într-o cântare către Hristos: „Vrednic ești să iei cartea și să‑i rupi pecețile, căci ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice popor și de orice neam! Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru; ei vor împărăți pe pământ. […] Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și binecuvântarea!” (Apocalips 5:9-10, 12).
Cu siguranță, toate îndoielile cu privire la acceptarea lui Dumnezeu trebuie să dispară. Dar nu se întâmplă așa. Inima rea a necredinței naște în continuare îndoieli. „Cred toate acestea, dar…” Oprește-te aici. Dacă într-adevăr ai crede, nu ai mai spune „dar”. Când oamenii îl adaugă pe „dar” declarației lor de credință, de fapt vor să zică: „Cred, dar nu cred.” Însă tu continui: „S-ar putea să ai dreptate, dar ascultă-mă până la capăt. Ce voiam să spun este că eu cred declarațiile din Scriptură pe care le-ai citat, dar acestea spun că, dacă suntem copiii lui Dumnezeu, trebuie să avem mărturia Duhului și că vom avea mărturia în noi înșine, iar eu nu simt nicio astfel de mărturie. De aceea, nu pot să cred că sunt al lui Hristos. Eu cred cuvântul Lui, dar nu am mărturia.” Îți înțeleg problema, dar să vedem dacă nu poate fi îndepărtată.
În ceea ce privește dacă ești al lui Hristos (sau nu), tu singur poți stabili aceasta. Ai văzut ce a dat El pentru tine. Acum, se pune întrebarea: Te-ai predat Lui? Dacă da, atunci poți fi sigur că te-a acceptat. Dacă nu ești al Lui, este doar pentru că ai refuzat să Îi predai ceea ce a cumpărat. Astfel, Îl păgubești. El spune: „Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un popor neascultător și care întoarce vorba” (Romani 10:21). El te imploră să-I dai ceea ce a cumpărat și pentru care a plătit, totuși tu refuzi și-L acuzi că nu vrea să te primească. Dar dacă te-ai predat din toată inima pentru a fi copilul Său, poți fi sigur că te-a primit.
Acum, în ceea ce privește faptul că tu crezi cuvintele Lui, dar te îndoiești că El te acceptă, pentru că nu simți mărturia în inima ta, susțin în continuare că nu crezi. Dacă ai crede, ai avea această mărturie. Ascultă cuvântul Său: „Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia aceasta în el; cine nu-L crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturia pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său” (1 Ioan 5:10). A crede în Fiul înseamnă doar să crezi cuvântul Său și mărturia privitoare la El.
Și „cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia aceasta în el”. Nu poți să ai mărturia până nu crezi, și de îndată ce crezi, o vei avea. Cum vine aceasta? Pentru că credința ta în cuvântul lui Dumnezeu aduce mărturia. Dumnezeu spune astfel: „Și credința este realitatea lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor care nu se văd” (Evrei 11:1).
Dacă L-ai auzi pe Dumnezeu spunând cu voce tare că ești copilul Său, ai considera acest lucru o mărturie suficientă. Ei bine, când Dumnezeu vorbește prin cuvântul Său, este la fel ca și cum ar vorbi cu voce tare, iar credința ta este dovada faptului că auzi și crezi.
Aceasta este o problemă atât de importantă încât merită o atenție deosebită. Să citim mai departe despre ceea ce spune Biblia. Mai întâi aflăm că toți suntem „fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus” (Galateni 3:26). Aceasta este o confirmare pozitivă a ceea ce am spus anterior, privitor la credința noastră în mărturie. Credința noastră ne face copii ai lui Dumnezeu. Dar cum obținem această credință? „Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Dar cum putem obține credință în cuvântul lui Dumnezeu? Crede doar că Dumnezeu nu poate minți. Cu greu L-ai face pe Dumnezeu mincinos în față, dar chiar aceasta faci dacă nu crezi cuvântul Lui. Tot ce trebuie să faci pentru a crede este să crezi. „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta și în inima ta. Acesta este cuvântul credinței, pe care‑l propovăduim noi. Dacă‑L mărturisești cu gura ta pe Isus ca Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L‑a înviat din morți, vei fi mântuit; căci cu inima se crede în vederea îndreptățirii, iar cu gura se mărturisește în vederea mântuirii. După cum zice Scriptura: Oricine crede în El nu va fi făcut de rușine” (Romani 10:8-11) .
Toate acestea sunt în armonie cu mărturia dată de Pavel: „Însuși Duhul dă mărturie împreună cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu. Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și moștenitori împreună cu Hristos, dacă suferim împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El” (Romani 8:16-17). Acest Duh care mărturisește cu duhul nostru este Mângâietorul pe care L-a promis Isus (Ioan 14:16). Și știm că mărturia Lui este adevărată, pentru că este „Duhul adevărului”. Dar cum dă El mărturie? Aducându-ne aminte de cuvântul care a fost consemnat. El este Cel care a inspirat acele cuvinte (1 Corinteni 2:13; 2 Petru 1:21) și, de aceea, când ni le amintește, este ca și cum ni le-ar spune direct nouă. Ne prezintă minții noastre raportul din care am citat o parte. Știm că raportul biblic este adevărat, pentru că Dumnezeu nu poate minți. Noi îi poruncim Satanei să dispară cu falsa mărturie împotriva lui Dumnezeu și credem acest raport; dar, dacă noi credem acel raport, știm că suntem copii ai lui Dumnezeu si strigăm: „Ava, adică Tată”. Și atunci gloriosul adevăr se răsfrânge mai pe deplin asupra sufletului. Repetarea cuvintelor îl face să devină o realitate pentru noi. EI este Tatăl nostru, iar noi suntem copiii Lui. Ce bucurie aduce gândul acesta! Astfel, vedem că mărturia pe care o avem în noi înșine nu este doar o simplă impresie sau emoție. Dumnezeu nu ne cere să ne încredem într-o mărturie atât de nesigură cum sunt sentimentele noastre. Cel ce se încrede în propria inimă este un nebun, spune Scriptura. Dar mărturia pe care trebuie s-o credem este cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu, iar această mărturie o putem avea în inimile noastre prin Duhul. „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Său neprețuit.”
Această asigurare nu ne dă dreptul să ne slăbim sârguința și să stăm mulțumiți, ca și când am fi atins desăvârșirea. Trebuie să ne amintim că Hristos ne acceptă nu pentru meritul nostru, ci pentru al Său, nu pentru că suntem desăvârșiți, ci pentru că prin EI putem atinge desăvârșirea. EI ne binecuvântează nu pentru că am fost așa de buni încât am merita o binecuvântare, ci pentru ca, binecuvântați fiind, să ne întoarcem de la fărădelegile noastre (vezi Fapte 3:26). Tuturor celor care cred în Hristos, le este dată puterea – dreptul sau privilegiul – de a deveni fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:12). Prin făgăduințele nespus de mari și scumpe ale lui Dumnezeu, prin Hristos, suntem făcuți părtași naturii divine (2 Petru 1:4).
Să analizăm pe scurt aplicarea practică a unora dintre aceste versete.