Puterea credinței în obținerea biruinței poate fi arătată de o altă serie de texte biblice, care sunt foar­te practice. În primul rând, să înțelegem că păcătos este un rob. Hristos a spus: „Oricine trăiește în păcat este rob al păcatului” (Ioan 8:34). De asemenea, punându-se pe sine în locul celui nenăscut din nou, Pavel a spus: „Căci știm că Legea este spirituală, iar eu sunt carnal, vândut sub păcat” (Romani 7:14, KJV). Un om care este vândut este rob; de aceea, omul care este vândut sub păcat este rob al păcatului. Petru ne spune același lucru, vorbind despre învățătorii corupți și falși: „Le promit libertatea, în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit” (2 Petru 2:19).

Caracteristica proeminentă a robului este că el nu poate face ceea ce vrea, ci este nevoit să facă voia altuia, indiferent cât de neplăcut ar putea fi acest lucru. Pavel dovedește astfel adevărul spuselor sale, că el, ca om carnal, era rob al păcatului: „Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. […] Și atunci nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Căci știu că în mine, adică în carnea mea, nu locuiește nimic bun, pentru că am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci nu fac binele, pe care‑l vreau, ci tocmai răul, pe care nu‑l vreau” (Romani 7,15.17-19, KJV).

Faptul că păcatul este cel ce deține controlul dovedește că omul este rob; și, deși toți cei ce păcătuiesc sunt robi ai păcatului, robia devine insuportabilă când păcătosul a avut o licărire de liber­tate și tânjește după ea, dar nu mai poate rupe lanțul care-l leagă de păcat. Neputința omului nenăscut din nou de a face binele pe care-l dorește a fost arătată deja în Romani 8:7-8 și Galateni 5:17.

Câți oameni au dovedit adevărul acestor texte biblice prin propria lor experiență? Câți oameni au tot promis s-o rupă cu păcatul, dar, în fața ispitei, hotărârile lor s-au dovedit atât de slabe? Ei nu au avut nicio putere și nu au știut ce să facă, iar din păcate, privirea lor nu era îndreptată atât de mult spre Dumnezeu, cât spre ei înșiși și spre inamic. Experiența lor era o continuă luptă cu păcatul, e adevărat, dar și o continuă înfrângere.

Ați putea numi aceasta o experiență creștină? Unii își imaginează că așa este. Atunci, de ce a strigat apostolul, cuprins de chin sufletesc: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Ro­mani 7:24). Resimte creștinul adevărat un „trup de moarte” atât de înspăimântător, încât sufletul lui să fie constrâns să strige după eliberare? Da, cu siguranță!

Deci, cine este Cel care, ca răspuns la acest strigăt fierbinte, Se descopereră ca Eliberator? Aposto­lul spune: „Mulțumesc lui Dumnezeu, prin Isus Hris­tos, Domnul nostru!”

„Astfel, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, și El a fost părtaș la ele, pentru ca, prin moarte, să‑l nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe Diavolul, și să‑i elibereze pe cei care, prin frica morții, erau ținuți în robie toată viața lor” (Evrei 2:14-15).

Astfel, Hristos Își proclamă din nou propria Sa misiune:

„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia și prinșilor de război, izbăvirea” (Isaia 61:1).

A fost arătat deja ce înseamnă această cap­tivitate și robie. Este robia păcatului – robia de a fi constrâns să păcătuiești, chiar împotriva propriei voințe, prin puterea înclinațiilor și obiceiurilor rele, moștenite sau dobândite. Oare ne scutește Hris­tos de o experiență creștină autentică? Nu, bineînțeles. Astfel, robia păcatului, de care se plânge apostolul în capitolul 7 din Romani, nu este experiența unui fiu al lui Dumnezeu, ci al unui rob al păcatului. Hris­tos a venit tocmai pentru a-i elibera pe oameni de această captivitate, nu să ne elibereze de lupte și con­flicte în timpul acestei vieți, ci de înfrângere, și aceas­ta pentru a ne face în stare să rămânem tari în Domnul și în puterea tăriei Lui, așa încât să putem aduce mulțumirile noastre Tatălui „ne‑a izbăvit de sub puterea întunericului și ne‑a strămutat în Împărăția Fiului Său preaiubit”, prin sângele căruia avem răscumpărarea.

Cum se realizează eliberarea? Prin Fiul lui Dumnezeu. Hristos spune: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenicii Mei; veți cunoaște Adevărul, și Adevărul vă va face liberi. […] Deci dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi” (Ioan 8:31-32,36).  Această libertate este pentru toți cei care cred, pentru că celor ce cred în numele Său, El le dă „puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu”. Elibe­rarea de condamnare nu este decât pentru cei ce sunt în Hristos Isus (Romani 8:1), iar noi ne îmbrăcăm cu Hristos prin credință (Galateni 3:26-27). Prin credin­ță locuiește Hristos în inimile noastre.