„Întâlnirea de tabără. Predica de seară”
The Topeka Daily Capital, 11, 117, p. 3

 PREDICA DE SEARĂ
( de A. T. Jones)

1 Ioan 5:4 (KJV): „Și aceasta este victoria care biruiește lumea: credința noastră.” Credința este victorie. Există un război înaintea noastră, un conflict în care trebuie să ne angajăm, dar eu sunt bucuros că putem avea victoria. Capitolul unsprezece din Evrei vorbește numai despre credință și pare a fi scris cu referire specială la a doua venire a lui Hristos, așa cum este arătat de finalul capitolului precedent. „Încă puțin, foarte puțin; Cel ce vine va veni și nu va zăbovi.”

Noi credem că revenirea Domnului este aproape. Am crezut lucrul acesta de mult timp și, pe măsură ce timpul trece și dovezile acestui eveniment se înmulțesc, suntem întăriți în această credință: „Cel ce vine va veni și nu va zăbovi.” Oamenilor care trăiesc în această perioadă li s-a spus: „Acum cel neprihănit va trăi prin credință.” Credința este cea care mântuiește, dar faptele apar ca rezultat și rod al credinței. Credința voastră va fi demonstrată prin faptele voastre. Ea este veriga dintre Dumnezeu și om. Noi citim făgăduințele lui Dumnezeu și devenim părtași de natură divină. Dumnezeu vorbește, credința pretinde, iar noi devenim posesori a ceea ce Dumnezeu promite; iar fără credință nu putem fi plăcuți lui Dumnezeu. Nu-L putem onora pe Dumnezeu cu propriile noastre căi. Credința este cea care se prinde de adevărul prezent și acționează pe baza acestuia. Sunt multe lucruri pe care oamenii le numesc credință, dar nu sunt nicidecum credință. A crede ceea ce Dumnezeu nu a spus nu este deloc credință. Pot crede lucrul respectiv, dar nu prin credință, deoarece credința trebuie să se bazeze pe cuvântul lui Dumnezeu. Abel a oferit o jertfă mai bună decât Cain. Cea a lui Cain a fost respinsă pentru că nu a oferit ceea ce exprima credință în Hristos. Abel a adus un miel, al cărui sânge a fost oferit ca expresie a credinței sale în sângele lui Hristos. Noi putem să ne închinăm, să ne rugăm și să nu avem credință. Noe a devenit moștenitor al neprihănirii prin credință. Când Domnul i-a spus că va nimici lumea, părea oare rezonabil? Credeți că oamenii învățați, doctorii în teologie, au privit aceste lucruri ca fiind rezonabile? Toți s-au ridicat și au respins solia de avertizare, dar, bazându-se pe cuvântul lui Dumnezeu, Noe a construit arca, a predicat adevărul și a fost salvat prin credință, în timp ce aceia care au gândit logic au fost pierduți. Credința ține pasul cu înaintarea adevărului lui Dumnezeu. „Avraam a plecat neștiind unde merge.” Nu a fost aceasta o nebunie? El a plecat bazat pe un așa zice Domnul. El a fost suficient de credul pentru a face ceea ce i-a poruncit Dumnezeu și pentru a crede că, atunci când Dumnezeu are mai multe instrucțiuni pentru el, le va primi.

Moise, în mijlocul întunericului și al apostaziei, rămâne un monument al credinței sale. Satana nu dorea eliberarea Israelului, dar nu putea împiedica lucrarea lui Dumnezeu. Cu toate că a fost educat la curtea lui faraon, Moise a ales mai degrabă să sufere ocara lui Hristos decât să stăpânească bogățiile Egiptului. Necredința nu face astfel de alegeri. Moise cunoștea făgăduințele pe care Dumnezeu le făcuse părinților și, prin credință, a ales să trăiască în mijlocul poporului său. Deci, din nou vedem că credința se prinde de cuvântul lui Dumnezeu.

Să ajungem la vremurile noastre. O mare majoritate a oamenilor din toate veacurile au făcut trista greșeală de a nu înțelege vremurile în care au trăit. Acest lucru e demonstrat de timpul lui Noe și de timpul lui Hristos. Hristos a spus cu o ocazie: „Dacă ai fi cunoscut, măcar în această zi, lucrurile ce‑ți pot aduce pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi […] fiindcă n‑ai cunoscut vremea cercetării tale!” Evreii se mândreau că sunt copiii lui Avraam, fiii lui Dumnezeu; totuși, ei nu au înțeles vremea lor. În zilele lor, am fi crezut, după marile mărturisiri de credință, că lumea va fi plină de credință; dar citim: „Când va veni Fiul omului, va găsi oare credință pe pământ?” Urmărind liniile profeției până la Daniel și Apocalipsa, descoperim că suntem mereu puși față în față cu faptul că ne aflăm în pragul veșniciei. Această cunoaștere aduce asupra fiecărui om o responsabilitate solemnă. Majoritatea ascultătorilor mei cred lucrul acesta. Atunci, faptele noastre ar trebui să corespundă. Credința este victorie. Abel a triumfat și a murit ca martir al propriei credințe. Noe a fost victorios, iar această credință l-a purta pe deasupra apelor potopului până de această parte. Israeliții au învins la Marea Roșie mărșăluind direct spre ape, fără să știe cum vor trece. Cuvântul lui Dumnezeu nu dă greș niciodată. Să ne ierte El de toate îndoielile noastre care fac din cuvântul Său o minciună.

Dacă trăim în ultimele zile ale istoriei lumii, are El o lucrare pentru aceste zile? El nu face nimic în ascuns. Deschideți la Apocalipsa 14:6, și avem acolo trei solii. Primul înger vestește propovăduirea evangheliei la toate popoarele datorită venirii zilei judecății. Cel de-al doilea anunță căderea din har a bisericii lui Dumnezeu, iar cel de-al treilea înger avertizează împotriva lucrării puterii apostaziate care va căuta să înșele poporul lui Dumnezeu. Care este natura acestei solii? „De orice neam, din orice seminție, de orice limbă și din orice popor.” A fost dată această solie? În 1844, avem lucrarea lui William Miller și a altora care au înaintat lucrarea în această țară; Irving și Wolf în Europa, și în toate celelalte țări găsim aceeași lucrare. În nordul Norvegiei găsim oameni care-și amintesc bine predicarea de atunci din acest text. În Danemarca găsim același lucru. Așadar, întreaga lume a primit solia. După aceea vine a doua solie: „A căzut Babilonul.” Toți recunosc că este vorba de căderea bisericilor populare și de răceala și stricăciunea bisericilor. Luați cea de-a treia solie și vom găsi profeția făuririi unui chip al papalității. Am predicat lucrul acesta de patruzeci de ani și a fost o perioadă în care oamenii își băteau joc de noi pentru că făceam lucrul acesta, pentru că am predicat ceea ce vedem acum împlinindu-se în mișcarea de reformă națională. Prezența noastră aici, în această seară, dovedește împlinirea acestei profeții care spune: „Aici sunt cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.” A nega acest adevăr înseamnă a nega propria noastră existență. „Evanghelia împărăției trebuie propovăduită în toate neamurile ca mărturie; atunci va veni sfârșitul.” Aceeași lucrare care se desfășoară în această țară, se desfășoară și în Europa, iar noi dăm mărturie acolo de puterea adevărului. În Rusia lucrarea merge înainte în ciuda temerii lor stricte. Dumnezeu este în această lucrare, și fie ca noi să credem aceasta. Dar nu am ajuns încă la sfârșit. Sunt milioane de oameni care nu au primit vestea bună a mântuirii. Când realizez lucrul acesta, spun: „Doamne, mai întârzie puțin, pentru ca aceste suflete să poată fi avertizate.”

Noe, în ochii lumii, a clădit un monument propriei nebunii atunci când a construit arca, dar el L-a crezut pe Dumnezeu, iar eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru credința sa. Credința sa merită un monument veșnic. Noi dorim mai mult spirit misionar pentru a acționa ca oameni vii, creștini vii, adevărați și veritabili. Vrem victoria și ne rugăm ca să fim credincioși. Dumnezeu să ne ajute să fim credincioși și să ne consacrăm cu toții lucrării lui Dumnezeu. Haideți să avem ceva din consacrarea martirilor și să fim gata de a ne pune cu toții pe altarul lui Dumnezeu. Să nu facem noi din adevărul pe care îl credem o realitate vie? Avem o avertizare de dat; mulți dintre noi au lucrat, s-au rugat și s-au sacrificat pentru lucrare, dar să nu ne pierdem curajul până ce arca va fi construită. Fie ca Dumnezeu să ajute lucrarea și să-i binecuvânteze pe oamenii din Kansas, pentru ca împreună cu alții să ieșim în cele din urmă victorioși.