19 mai 1889

 „Întâlnirea de tabără. Prelegere despre organizarea bisericii”
The Topeka Daily Capital, 11, 119, p. 5

 O zi vijelioasă perturbă cursurile și prelegerile

A sosit Căpitanul C. Eldrige – Nu s-a încercat ținerea prelegerii de după-amiază datorită furtunilor – Consiliul pastorilor folosește cortul cel mare de 24 de metri – Încăperea de întruniri a fost plină de noii sosiți care așteptau o șansă de a-și amplasa corturile.

Corespondența specială a ziarului Capital

Ottawa, Kan., 18 mai

A plouat puternic în timpul nopții și aproape toată ziua. Cu greu a fost ținută prelegerea de dimineață în tabernacol, zgomotul ploii care cădea pe acoperișul de tablă înăbușind vocea vorbitorului la anumite intervale, iar vântul rece făcând să înghețe persoanele din auditoriu. Nu s-a încercat ținerea prelegerii de după amiază, deoarece ploaia nu înceta să cadă. Încăperea mare de întruniri nu a fost disponibilă pentru prelegeri, fiind necesar să fie cedată noilor veniți care nu au reușit să-și instaleze corturile datorită ploii neîncetate. Aceștia au împărțit marea încăpere în compartimente, folosind drept pereți părți din corturile lor. Pastorii s-au retras în cortul rotund de 24 de metri, care fusese folosit la întâlnirile tinerilor, pentru a-și susține consiliul lor de la ora 5. Sunt mulți noi veniți, iar comitetul nu știe cum să se ocupe de ei. Toate căsuțele și casele închiriate sunt pline, și s-a anunțat că unii din frații vizitatori vor fi cazați la hotelurile din vecinătate. Întâlnirile de la ora 5 dimineața și cele sociale din Sabat (sâmbătă) dimineața nu vor mai avea loc din cauza frigului și a ploii. Tabernacolul a fost acoperit pe o parte (era o bucată de teren acoperită pur și simplu, fără laturi) cu fragmente de pânză din unele corturi care nu fuseseră încă montate și a fost creat un spațiu cu o capacitate de aproximativ 1.000 de locuri, ferit de vântul rece, loc în care au fost ținute serviciile la apusul soarelui, iar serviciul de predică de la ora 8 a fost ținut de fratele W. S. Hyatt din Texas, considerându-se potrivit ca prelegerile să fie întrerupte până când vremea se înseninează din nou, pentru ca locuitorii din Ottawa să le poată auzi.

Prelegerea despre organizarea bisericii
(de A. T. Jones)

Subiectul este despre îndatoririle slujbașilor bisericii și însușirile care sunt necesare pentru un prezbiter, în special în legătură cu termenul episkopos. Pavel se referă oarecum la lucrul acesta în Evrei 13:7 (KJV). Nu există conducători în biserică, ci îndrumători, a se vedea nota marginală. Nota marginală este mai mult în armonie cu sensul termenului episkopos decât conducător. Va fi mai bine să folosim acest text cu nota marginală, deoarece prezbiterul este un „cercetaș” trimis să-i supravegheze în tabără. O formă a datoriei este aceea de a veghea asupra sufletelor – ca în versetul șapte – termenul „comportare” referindu-se aici la întreg cursul vieții noastre, acesta fiind înțelesul termenului în vremea lui Pavel. Așadar, scopul alegerii unui prezbiter a fost acela de a obține o călăuză pe calea vieții pentru a ne conduce la Isus. Fapte 20:28 exprimă această idee la fel ca și 1 Petru 5:1-2. Observați nota marginală a versetului 3, împreună cu termenul „privegheați” din versetul doi. Nu trebuie să stăpânească, ci să supravegheze, să aibă grijă. Aici ambii autori folosesc termenul „a paște turma”, ilustrația implicând un păstor, astfel că în versetul 4 Hristos este numit Păstorul cel mare, iar noi trebuie să fim subpăstori, nu pentru a abuza, ci pentru a paște și a îngriji turma. Acesta este un alt punct de vedere decât cel din lecția anterioară. Acolo prezbiterul a fost descris ca un supraveghetor vigilent, ajutorul soldaților. În aceste referințe îl găsim astăzi ca slujitor al turmei, păstor, adică un subpăstor. Petru a avut această experiență – Ioan 21:15-17. De ce i-a adresat întrebarea lui Petru de trei ori? Fără îndoială datorită faptului că s-a dezis de El de trei ori, totuși lecția de aici, pentru noi, cred că este aceasta: înainte de a încerca să paștem turma, trebuie să fim siguri că-L iubim pe Hristos, altfel nu putem paște turma; putem să o conducem sau să o mustrăm, dar nu să o hrănim. Dacă prezbiterul Îl iubește pe Hristos, slujba sa va paște turma, 2 Corinteni 5:14 – dragostea lui Hristos este cea care ne constrânge, iar ceea ce vom face va înfăptui binele. Dacă această dragoste nu ne constrânge, faptele noastre sunt egoiste. Următorul verset arată că acest lucru este adevărat. Dacă dragostea lui Hristos ne constrânge, atunci faptele noastre sunt plăcute lui Dumnezeu, altfel nu ne facem decât nouă înșine pe plac.

Acum, Petru ne spune că, atunci când Păstorul cel mare se va arăta, vom primi o cunună, așa că noi suntem subpăstori și trebuie să studiem Păstorul cel mare pentru a-L cunoaște și pentru a acționa în locul Lui. Luca 15:3-7. Aici avem metoda Păstorului cel mare, iar atunci când un subpăstor vede o oaie care apucă pe căi greșite, le va părăsi pe celelalte și va merge să o caute pe cea rătăcită. Există atunci vreo scuză pentru un prezbiter să îngăduie ca ceva trecător sau de vreo altă natură să-l scutească de datoria sa? Ioan 10:11. Păstorul cel bun Și-a dat viața pentru oile Sale, atunci nu ar trebui ca acest spirit să-i anime pe subpăstorii? Dacă este așa, locul său este acolo unde se găsește oaia pierdută. Este corect, atunci, să lăsăm această lucrare până la întâlnirea trimestrială, iar apoi să numim comitete care să meargă și să investigheze? Aceasta este lucrarea prezbiterului, iar el nu este pus în slujbă pentru a numi comitete pentru această sarcină. Versetele 10 și 11.

În 1 Samuel, capitolul 17, găsim relatarea venirii lui David în tabăra în fața căreia Goliat stătea sfidător. David dorea să-l oprească, dar frații lui au încercat să-l împiedice, însă el le-a povestit despre faptul că a ucis un leu care furase un miel, iar David l-a urmărit și l-a omorât; tot așa omorâse și un urs. Copilandru cum era, a stat față în față cu un leu, periclitându-și viață pentru un miel, apucând fiara fioroasă de falcă în timp ce o lovea. Nu există mulți oameni care s-ar lupta așa pentru un miel. Acum, ce a spus Dumnezeu despre acest om? Psalmii 78:70-72. Datorită grijii pe care David o avea pentru turma sa, Dumnezeu a spus că dorește ca el că domnească peste poporul Său în locul regelui Saul, care era nestatornic, trecând pe lângă ceilalți fii ai lui Isai, cu alură nobilă, pentru a-l alege pe umilul păstoraș, spunându-i profetului: „Scoală-te și unge-l, căci l-am ales.”

Isaia 40:11. Așa a făcut adevăratul păstor, iar blândețea lui David a fost cea care L-a recomandat lui Dumnezeu. Există un gând foarte profund aici: „Oile Îmi cunosc glasul.” Dacă turma aude tonurile păstorului cel bun într-un singur glas, va fi mai ușor să o conducă decât dacă a fost să o mâne. Ioan 10:4,7. Să avem tonurile Păstorului cel bun și atunci putem merge înaintea lor, iar ele ne vor urma.

Acum citesc Psalmii 23. David relatează aici modul în care îl tratează Păstorul cel mare, fără a-l ține mereu în aceeași pășune, ci ducându-l la alte pășuni proaspete, la iarbă fragedă și nouă. Deci un prezbiter vrea să studieze pentru a fi în stare să-i învețe pe alții, să demonstreze prin argumente, ca să aibă mereu ceva proaspăt ca hrană, iar astfel va exista o mai mare prosperitate în lucrare. Nu că ar trebui să țină o predică de fiecare dată, numai câteva texte sau cuvinte poate, pentru a le călăuzi gândurile pe noi căi. Nu intrați într-o rutină. Fiecare membru ar trebui să se gândească la acest aspect și să încerce să-l ajute pe prezbiter urmărind linia cuvântării sau a prelegerii sale, iar în cadrul întâlnirilor sociale să discute despre acel subiect. Atunci va urma o întâlnire bună – o întâlnire deosebită, nu o întâlnire a unor străini. Mai mult decât atât, dacă manifestăm simpatie față de vorbitor, fără a-l critica și a-i găsi greșeli, vom putea obține mari binecuvântări din fiecare predică sau discuție. Putem să cunoaștem foarte bine versetul, dar dacă Duhul Domnului îl îndrumă, versetele respective nu vor avea în mintea lui rezonanța pe care o vor avea în mintea noastră, și astfel vom obține noi gânduri și mult ajutor. În plus, acest lucru îl ajută oferindu-i beneficiul simpatiei noastre față de el. Dacă îi refuzăm acest lucru, îl slăbim. Prezbiterul bisericii trebuie să-i viziteze pe cei suferinzi și să-i conducă la ape de odihnă, să le inspire credință celor descurajați și să-i ridice pe cei căzuți, pentru că așa a spus Păstorul cel bun. „Învățați de la Mine” – Pavel și Petru le-au scris prezbiterilor să conducă turma pe cărările neprihănirii. De asemenea și în umbra morții, să meargă cât de departe pot și să-i lase pe cei ce mor în mâinile Păstorului cel bun, pentru a-L reîntâlni mai apoi. Să ia de asemenea pâinea vieții și să pregătească o masă la care turma să poată fi hrănită, și apoi, dacă vor face tot ce le stă în putință pentru ca bunătatea și mila să înconjoare turma, vor avea pace. Așadar, să ajungem cu toții la acel punct în care, atunci când se aud cuvintele Păstorului cel bun, să-i recunoaștem vocea. Sunt mii de oameni în biserică astăzi care sunt obosiți de cuvântul care li se adresează și nu știu ce să facă, dar de îndată ce vom ajunge în acea poziție în care Dumnezeu ne poate vedea, Dumnezeu îi va chema afară pe aceștia pentru a auzi adevărul.