21 mai 1889 

„Întâlnirea de tabără. Efectele rele ale legilor duminicale”
The Topeka Daily Capital, 11, 120, p. 5

AL TREILEA SABAT ÎN TABĂRĂ – O ADUNARE DE COPII INTERESANTĂ

Sfârșitul furtunii și un Sabat cu soare – Marais de Cygene a crescut – Cei din tabără au ocupat toate locurile disponibile – S-a telegrafiat o cerere pentru alte corturi – Câteva sute de oameni sunt așteptați să sosească săptămâna aceasta – Principala întâlnire va începe astăzi – S-au reluat predicile și prelegerile cu o mare participare din Ottawa – Raportul școlii de Sabat – O altă vijelie în timpul nopții, dar o vreme frumoasă duminică

Corespondența specială a ziarului Capital

Ottawa, Kan., 20 mai

Norii negrii s-au risipit în timpul nopții și soarele a ieșit clar sâmbătă. Până la prânz a fost din nou cald; noroiul s-a uscat, iar apa a dispărut rapid, astfel încât cina s-a putut servi pe iarba de pe peluză, însă pârâul Marais de Cygnes, care a crescut cu mai mult de doi metri în ultimele 24 de ore, purtând bușteni și rămășițe luate de apele sale revărsate, ne amintește încă de temuta furtună care a trecut.

Multe fețe noi se pot vedea acum, numărul estimativ al celor prezenți fiind acum de 400. Toate corturile sunt pline și toate camerele disponibile din vecinătate au fost închiriate și sunt acum ocupate. A fost trimisă o telegramă la Kansas City pentru a fi trimise mai multe corturi pentru familii. Există temerea că nu vor putea fi montate în timp util pentru noii veniți care sunt așteptați să sosească săptămâna aceasta, întâlnirea principală urmând să înceapă pe 21 mai. Băcanul din tabără și-a deschis taraba și așteaptă să-i îndestuleze pe toți cei care se ocupă de treburile gospodărești. Ceaiul, cafeaua, tutunul și carnea de porc nu se pot găsi la el, neexistând cerere pentru astfel de articole în rândul adventiștilor de ziua a șaptea. Fratele Olsen a ținut predica de dimineață, doamna White s-a adresat participanților în cadrul întâlnirii de după-amiază, iar fratele A. T. Jones a ținut prelegerea de seară. Domnul C. H. Parsons, vicepreședintele asociației școlii de Sabat din Kansas, a sosit vineri din Topeka împreună cu mama lui, urmând să rămână până la sfârșitul întâlnirii. Întâlnirea tinerilor se va desfășura la ora 5 și la 10:30 dimineața de aici înainte. În cadrul întâlnirii de Sabat au fost prezentate treizeci și șase de mărturii în decurs de treizeci de minute. Seara a venit o ploaie puternică însoțită de grindină, iar serviciile au fost suspendate până când aceasta a încetat. Ziua de duminică a fost senină și caldă.

Cea de-a treia școală de Sabat ținută în tabără a excelat în ce privește numărul de participanți, învățătura și interesul. Numărul total al participanților a fost de 350. S-au alcătuit cincizeci și patru de clase, dintre care șase au aparținut departamentului intermediar și celui de primara, având douăzeci și trei de participanți, nouă clase de grădiniță cu cincizeci și cinci de participanți și treizeci și nouă de clase pentru adulți cu 272 de participanți. Donațiile au fost de 10.53$ față de 8.31$ Sabatul trecut. Supraveghetorul a fost fratele S. J. Rossean, președintele asociației școlii de Sabat din Kansas, avându-l ca asistent pe C. H. Parsons, vicepreședintele, împreună cu următoarele persoane: J. A. Morrow, O. S. Ferron, P. P. Wilcox, Emma Rossean, împreună cu cincizeci și patru de instructori, și domnișoara Lucy M. Olds, secretara și trezorierul asociației școlii de Sabat, în calitate de supraveghetor responsabil de grădiniță. Lecția de studiat la departamentul adulților a fost condusă de fratele W. N. Hyatt, președintele asociației școlii de Sabat din Nebraska; la departamentul intermediar, fratele W. S. Cruzan, președintele asociației școlii de Sabat din Texas, iar la primara, doamna C. P. Haskell din Denver, Colorado.

Această ultimă lecție de studiat a fost deosebit de interesantă. Lecția a avut ca temă potopul, în mod special construirea arcei și intrarea în arcă etc. și, așa cum s-a menționat și în ziarul Capital din data de 16, doamnele din asociația școlii de Sabat care se ocupă de grădiniță și sunt conduse de domnișoara L. M. Olds, au fost implicate pe tot parcursul săptămânii în confecționarea noilor seturi de animale, păsări etc. din carton, câte două sau câte șapte, potrivit cu faptul că erau „curate sau necurate”. O sarcină herculeană bine îndeplinită. Păsările și animalele minunate, așa cum stăteau în locurile destinate în arcele negre, care aproape că acopereau suprafața meselor liliputane, bineînțeles că au fost privite cu sentimente de admirație de către cei mici care, stând pe scăunelele lor micuțe din jurul mesei, ascultau cu o venerație solemnă și interes minunata istorie a modului în care i-a tratat Dumnezeu pe păcătoșii nepocăiți și a îndreptățirii celor neprihăniți. În recapitularea lecției din ziua respectivă, doamna Haskell a rezumat ca introducere pe scurt lecția din Sabatul anterior, relatarea biblică despre Enoh, neprihănitul pe care Dumnezeu l-a luat la Sine, pe care nu l-a lăsat să guste moartea, și a trecut repede la istorisirea construirii arcei, a adunării păsărilor și a animalelor și a intrării lor în vasul imens, însoțite de Noe și de alte șapte persoane, scenă care se încheie cu venirea îngerului care a închis ușa. Fețele animate ale celor mici și răspunsurile rapide la întrebările ridicate, au demonstrat atenția acordată învățăturii oferite de instructorii răbdători și interesul trezit de istorisire, așa cum a fost spusă de doamna Haskell. Se speră că cei ce au pregătit articolele necesare pentru această lecție s-au simțit răsplătiți pentru întreaga lor trudă prin impresiile lăsate asupra acestor minți tinere și delicate. Au fost prezenți peste treizeci de instructori, supraveghetori și alți slujbași în cadrul școlii de Sabat, care au ocupat locurile pe platforma special amenajată pentru ei și care au venit în mod deosebit pentru a studia metodele adoptate, și toți au părut că au câștigat idei și instrucțiuni prețioase în legătură cu lucrarea cu copiii de grădiniță. Nu cu puțină satisfacție am observat interesul crescând printre instructori pentru lucrarea cu copiii și cu tinerii în cadrul școlii de Sabat, alături de dorința sinceră de a îmbunătăți metodele de predare și varietatea subiectelor de studiu.

Efectele rele ale legilor duminicale
(A. T. Jones)

În această seară vom prezenta subiectul legilor duminicale și vom afla dacă există vreo bază bună pentru existența lor – în această seară concentrându-ne asupra laturii civile. Se pretinde că o zi de odihnă este pentru binele public și, în acest scop, ar fi drept ca statele să elaboreze legi pentru aceasta. Dar acest lucru este o greșeală.

În primul rând, a-i obliga pe oameni să nu lucreze înseamnă a-i forța să fie leneși și, continuând acest lucru, impune o mare lenevie, iar aceasta este rădăcina răului nemărginit, existând și un proverb în multe limbi care spune: „Satana găsește ceva rău de făcut pentru mâinile leneșe.” Oamenii leneși vor găsi mereu ceva cu care să se ocupe în locul ocupațiilor lor legale.

Cavalerii lui Satana se plâng foarte mult împotriva angajării prizonierilor în industria manufacturieră, pentru că acest lucru, spun ei, tinde să înjosească și să scadă prețul muncii libere, iar în unele locuri, de exemplu în New York, sunt suficient de puternici și au determinat legiuitorul să interzică acestei categorii să lucreze. Citesc ceea ce urmează din New York Independent pentru a arăta consecința acestei măsuri. Citesc din numărul din 18 aprilie 1889 declarația directorul Dunston de la închisoarea Auburn: „Lenevia forțată a criminalilor condamnați îi demoralizează și le ruinează sistemul fizic.” Directorul Fuller de la închisoarea Clinton spune: „Pentru a evita efectele istovitoare din punct de vedere mintal, moral și fizic, care sunt urmarea închiderii prizonierilor în celulele lor fără ocupație, și ca răspuns la apelul personal al oamenilor pentru muncă, le-am oferit ocupațiile pe care am fost capabil să le ofer.” Directorul Brush de la Sing Sing spune: „Este oribil să vezi trândăvia din închisoare, mai ales pentru angajații închisorii, care înțeleg pe deplin consecințele acesteia; prizonierii devin curând neliniștiți, nefericiți și triști. Pentru ei timpul trece greu; trupurile lor devin curând nesănătoase, iar mintea devine bolnavă. De fapt, nimic în afară de boală, demență și moarte nu se poate aștepta de la o condiția ca aceasta.” Doctorul Barber de la închisoarea Sing Sing declară: „Izolarea în celule cinci șesimi din timpul lor, într-o lenevie aproape sihastră, se pare că îi instigă împotriva lor înșile – o pradă pentru influențele otrăvitoare ale gândurilor necurate, ale conversațiilor corupte, ale obiceiurilor personale dezgustătoare, ale extenuării fizice și mentale și ale degradării morale.” Administratorul general al închisorilor, Lathrop, afirmă: „Trândăvia este năpasta unei închisori, a cărei influență malignă nicio administrație a vreunei închisori, oricât de umană, ingenioasă sau energică ar fi fost, nu a reușit vreodată să o învingă.” Mai mult, am o scrisoare de la directorul închisorii Sing Sing în care afirmă: „Din experiența mea, nimic nu poate fi mai rău într-o închisoare decât trândăvia. Consider că este o crimă din partea statului împotriva prizonierilor, o mare nedreptate față de plătitorul de taxe și față de societate. Este o crimă împotriva prizonierului, deoarece îl face complet nepotrivit pentru viața din lumea în care va fi pus în libertate.

Hărnicia într-o închisoare înseamnă că atunci când este pus în libertate, un prizonier are drept capital o sănătate bună, o minte sănătoasă, mușchi antrenați, obiceiul de a munci și o meserie. Și mai mult decât atât, știe că-și poate câștiga existența pentru el și pentru familia sa. Dimpotrivă, dacă în închisoare este ținut în trândăvie, trebuie să iasă de acolo ca o epavă atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, fără obiceiuri bune și fără capacitatea de a-și câștiga existența.” Evident că într-o închisoare este mai rău decât oriunde altundeva, totuși efectul trândăviei este același oriunde; ei vor găsi o formă de ocupație pentru minte și pentru trup – așa va face întregul popor, dacă este inactiv. O altă ilustrare o reprezintă degradarea călugărilor din secolul al IV-lea, care lucrau cât se putea de puțin. A citi despre viciile, lascivitatea și degradarea acestor oameni este suficient pentru a convinge pe oricine de efectele rele ale trândăviei forțate. Acum, este știut faptul că duminica este cea mai rea zi din săptămână în materie de răutate, crimă și beție, mai rea decât toate celelalte zile cumulate. Cei care pregătesc legea duminicală susțin că acesta se datorează faptului că barurile sunt deschise, dar oare este un fapt că barurile sunt deschise duminica la fel de liber ca și în celelalte zile ale săptămânii? Nu. Atunci de ce se comit mai multe rele duminica? Nu cumva se datorează faptului că duminica sunt mai mulți oameni inactivi decât în oricare altă zi? Este evident că nu se datorează barurilor, dar este concludent că se datorează faptului că trândăvia predomină în rândul unui număr mai mare de oameni. Acum citez din lucrarea doctorului Crafts, The Sabbath for Man (Sabatul pentru om): „Faptul că aproape jumătate din consumul de alcool și trei sferturi din bețiile din această țară au loc sâmbătă seara și duminică este prea bine cunoscut pentru a avea nevoie de dovezi sau exemplificări.” Acesta este un timp pentru trândăvie obligatorie. Atunci cauza nu constă în deschiderea localurile publice, ci în creșterea trândăviei. Citez acum declarația profesorului Swing în legătură cu Chicago: „A avea 2500 de baruri deschise într-o zi a leneviei nu înseamnă numai jefuirea zilei de trăsătura ei caracteristică, de utilitatea ei fizică și mintală, ci și transformarea zilei într-un rău pozitiv. Nu există niciun avantaj pentru oamenii de rând să aibă o zi de odihnă de la munca lor obișnuită, dacă acea zi atrage după sine o cheltuială în plus și o aprindere a patimilor.”

„Cum vor putea să prevină cheltuirea banilor și aprinderea patimilor dacă îi obligă să stea degeaba? Dacă magazinele sunt închise, dacă fabricile sunt închise, iar lopata și târnăcopul sunt lăsate deoparte pentru douăzeci și patru de ore, doar ca paharele și sticlele să facă zgomot, cărțile de joc să fie amestecate și zarurile aruncate, iar banii câștigați cu greu să fie irosiți, atunci ar fi mai bine ca industria să funcționeze șapte zile pe săptămână.” Exact. Atunci, cum vor putea opri jocul de cărți? Un om poate juca la fel de bine acasă ca și la bar. Omul care are în minte jocurile de noroc va face acest lucru. „Munca obișnuită pe tot parcursul anului nu-i va cauza unui muncitor nici jumătate din răul pe care i l-ar face cincizeci și două de zile în berărie. O zi care închide fabrica și deschide barul este o absurditate. Ce zi plăcută trebuie să fie aceea când va fi o chestiune deschisă dacă cei care se bucură de ea vor și trece de ea! O mărgea ruptă este mai probabilă decât un suflet salvat.” Aceasta a fost mereu situația de la inițierea primei legi duminicale și mereu va fi așa acolo unde oamenii sunt forțați să trândăvească. „Statisticile arată că în Germania, unde vânzarea de băuturi alcoolice este permisă și neîngrădită duminica, cincizeci și trei la sută din infracțiuni sunt comise în intervalul de timp dintre sâmbătă și luni dimineața. Multe biete nemțoaice se îngrozesc la gândul că vine duminica. Soții care au lucrat din greu și au fost treji de-a lungul săptămânii descoperă un lucru periculos de făcut în pauza săptămânală și se întorc acasă de la recreația lor de duminică într-o dispoziție deloc favorabilă pentru pacea domestică.” Așadar, nu observați că tendința tuturor legilor duminicale este rea și mereu va fi așa? Vorbind despre Anglia, autorul citează una dintre omilii: „Este foarte evident că Dumnezeu este mai mult dezonorat, iar diavolul mai bine slujit duminica decât în restul zilelor din săptămână.” Doctorul Craft spune că mărturii similare sunt oferite de judecători, capelani și alții cu privire la efectul traficului de băuturi alcoolice din ziua de duminică în America. Registrele tribunalelor de poliție din Brooklyn arată că duminica au fost de două ori mai multe arestări pentru beție și tulburarea liniștii publice decât în oricare altă zi din săptămână. Aproape în fiecare luni dimineață, el (judecătorul Reynolds) este așteptat de soțiile muncitorilor care au fost arestați din cauza unor chefuri de duminică și i se cere să-și folosească influența în favoarea lor.

Dacă ar exista legi de prohibiție, nu am avea atât de multe astfel de situații, dar relele trândăviei forțate ar fi vizibile oriunde. În fața tuturor acestor dovezi, fac apel la orice om cinstit și corect dacă nu ar fi mai bine să-i lăsăm pe oameni să-și urmeze chemările lor cinstite decât să-i supunem la toate relele și ispitele unei duminici de lenevie? Doctorul Crafts spune: „Vânzarea de băuturi alcoolice duminica reprezintă piratul vieții comerciale, jefuind toate celelalte afaceri și interese. Duminica jefuiește biserica și căminul de prezența taților și a fraților.”

Doctorul Crafts a citat Londra ca fiind cea mai bună dovadă de bine ca urmare a respectării obligatorii a duminicii, iar senatorul Payne din Ohio, la audierea în fața comisiei însărcinate cu proiectul de lege privind odihna duminicală, i-a pus următoarea întrebare: „Ați văzut declarația făcută în ultima vreme de autorități potrivit căreia Londra este cel mai imoral și desfrânat oraș din lume duminica?” Iar doctorul Crafts a răspuns: „Aceasta se datorează consumului de alcool, nu faptului că poșta este închisă.” Acești oameni caută să îmbunătățească această stare de lucruri prin a crea mai multă trândăvie. Nu este oare clar că niciun stat nu-și poate permite să aibă legi duminicale și să le aplice? Cineva spune: „De ce un oraș care păzește duminica nu este mai bun decât unul care nu o păzește?” Da, însă diferența este dată de religia pe care o are acel oraș sau de duminică? Există vreo religie în ziua de duminică? Nu cumva respectul pe care oamenii îl au în inimile lor este cel care face diferența? Mai mult decât toate acestea, un om poate să închirieze o uniformă și să facă întreceri pe străzi, să se îmbete și să facă ce poftește, dacă nu devine prea zgomotos sau indisciplinat, și poate merge liber, dar un om cinstit care își urmează ocupația zilnică este arestat și amendat. Ce face lucrul acesta? Acordă o importanță deosebită infracțiunilor, nu-i așa? Ei bine, niciun stat nu-și poate permite să denunțe ca fiind infracțiune munca cinstită și să acorde o importanță deosebită infracțiunilor. Nicio lege duminicală nu poate fi benefică. Dar nu se răsfrânge acest argument asupra Celui Atotputernic care a stabilit o zi de odihnă? Nu; scopul lui Dumnezeu a fost ca omul să I se închine. Această sancțiune religioasă pe care El a pus-o asupra ei este cea care tinde să o împiedice să devină o zi de trândăvie. Dumnezeu a stabilit-o ca pe un memorial al Său pentru a atrage mintea omului la Sine. Ea trebuie să fie ținută sfântă, nu în mod civic. Mai departe, nevoile fizice ale omului nu sunt deloc luate în considerare. Noi trebuie să lucrăm șase zile deoarece așa a făcut Dumnezeu și să ne odihnim în ziua a șaptea deoarece așa a făcut El; nu să ne odihnim pentru că ne poate pune în pericol sănătatea, ci lucrăm și ne odihnim pentru că așa a făcut Domnul, și nu pentru că omul are nevoie de „o zi din șapte pentru odihnă fizică”.

Numai nevoile spirituale ale omului sunt luate în considerare în această poruncă. Dar când un stat îi obligă pe oameni să se odihnească duminica, fără a fi în stare să atașeze zilei aprobarea pe care Dumnezeu o alătură Sabatului Său, aceasta devine pur și simplu o zi a leneviei și a răutății. Doctorul Crafts a spus celor de la federația muncii Knights of Labor (Cavalerii muncii) din Indianapolis ca răspuns la întrebarea: „Nu este posibil ca această zi de odihnă săptămânală să fie asigurată fără nicio referire la religie?” „O zi săptămânală de odihnă nu a fost niciodată asigurată în mod permanent în nicio țară, decât pe temeiul obligativității religioase.” Joseph Cook spune: „Degeaba veți impune ziua de odihnă dacă nu veți impune și închinarea.” Doctorul Crafts spune: „Am primit răspunsuri în scris de la aproximativ o sută cincizeci de persoane, mulți dintre ei muncitori, la următoarea întrebare: «În urma observațiilor dumneavoastră asupra funcționarilor, mecanicilor și a altor angajați, care categorie este în cea mai bună formă din punct de vedere fizic și mintal pentru reluarea activității de luni dimineața: cei care merg la biserică sau cei care își petrec sabatul la picnicuri și alte plăceri?» Răspunsul este: «Cei care merg la biserică.» Cei care merg la biserică sunt în medie cu 25 de procente mai valoroși. Cei care păzesc sabatul și cei care merg la biserică, fie ei muncitori, mecanici, negustori sau funcționari, sunt într-o formă mai bună pentru a începe lucrul luni dimineața decât cei care și-au petrecut duminica în plăceri, chiar și relativ nevinovate. Cei care merg la biserică pot fi recunoscuți în mulțime – curați, sănătoși, prosperi.” Acum, dacă legile duminicale sunt ușor de apărat din motive de sănătate, atunci numai cei care merg la biserică se bucură de acest beneficiu. Dacă acest lucru dovedește ceva, atunci dovedește dreptul de a forța un om să meargă la biserică. Așadar, toate argumentele lor dovedesc faptul că închinarea și religia trebuie să însoțească legea duminicală, sau dacă nu, aceasta devine cea mai rea zi din săptămână. Ce va urma atunci? Statul va oferi bisericii puterea de a obliga oamenii să se închine pentru a-i salva de efectele trândăviei. Este exact ceea ce s-a întâmplat în secolul al IV-lea, iar aici intervine o altă sursă a răului. Ea înmulțește ipocrizia și îi face pe oameni să se deprindă cu meschinăria și necinstea, astfel încât fiecare cale pe care o iau, fiecare pas pe care îl fac, nu face altceva decât să sporească răutatea și, în cele din urmă, trebuie să aducă o serie de calamități la care nici nu visează.