8 mai 1889

„La Forest Park. Biserica, trupul lui Hristos”
The Topeka Daily Capital 11, 109, p. 4

Numărul participanților a crescut, iar activitățile devin tot mai interesante. Cetățenii din Ottawa s-au înghesuit să asculte cuvântările de seară ale fratelui Jones – Definiția sa cu privire la „puterile care sunt” – Rezumatul activităților de la seminarii, al prelegerilor și al predicilor – Vizitatori foarte interesați de cortul cu cărți – Doamna E. G. White este așteptată să sosească curând.

Corespondența specială a ziarului Capital

Forest Park, Ottawa, Kan., 7 mai

Vântul puternic și praful au creat o atmosferă dezagreabilă la deschiderea întâlnirii, dar cei din tabără și-au făcut locurile de cazare mai confortabile, iar lucrările institutului în sesiune înaintează favorabil. Peste 350 de pastori, licențiați, lucrători biblici, slujbași ai bisericii și alți învățători, împreună cu familiile lor, se află deja în tabără și, împreună cu vizitatorii, umplu sala de adunare, care devine neconfortabilă, la aproape toate întâlnirile. Aproape fiecare participant are asupra sa tăblițe și creioane; se iau notițe complete despre toate activitățile din clasă și se întocmesc rapoarte despre predicile și prelegerile prezentate, cei prezenți fiind în stare să facă acest lucru mai bine acum, datorită instrucțiunilor primite zilnic în cadrul orelor de raport, la care participă acum aproape toți cei care sunt la fața locului. Mai jos oferim rapoarte ale activității de peste zi.

Cea de-a doua sesiune a cursului institutului a înregistrat o creștere a numărului de membri și a interesului celor care au participat. Subiectul „Relele legislației religioase” a fost continuat, iar baza pe care guvernele își obțin puterile juste, așa cum s-a explicat în cuvântarea din seara precedentă, a fost discutată în continuare. S-a demonstrat că niciun guvern nu are dreptul de a se amesteca în vreun fel în practicarea religiei unei persoane sau de a elabora legi referitoare la acest lucru – chiar dacă o religie poate necesita sacrificarea unei vieți omenești. Într-un astfel de caz, statul poate preveni sacrificiul uman, pentru că nu este un act civil, iar dacă este comis, poate fi pedepsit pentru crimă sub legea civilă care interzice crima, dar nu poate elabora legi care să interzică omului să-și practice religia și nici religia lui nu poate să intre în discuție într-o instanță de judecată.

Chiar cei care pledează pentru o lege privind păzirea duminicii și pentru respectarea religioasă a acesteia își dau seama de acest fapt și, atunci când solicită o lege, cer respectarea civilă a zilei, deoarece instanțele nu pot elabora legi în domeniul religios. Mai departe s-a arătat că guvernele nu-și pot permite să elaboreze legi duminicale, deoarece aceasta îi obligă pe oamenii care fac acest lucru să renunțe pentru totdeauna la dreptul lor de a crede. Că marea greșeală făcută este că ei nu reușesc să vadă că omul nu are dreptul de a elabora legi în favoarea a ceea ce crede, și nici de a nu emite legi împotriva credinței sale – sau, cu alte cuvinte, că adevărata libertate religioasă este afirmarea dreptului celorlalți oameni de a crede ceea ce doresc. Bineînțeles, un om nu are dreptul de a fi necredincios, dar el este singurul responsabil în fața lui Dumnezeu. Dacă alege să fie necredincios, în ceea ce privește guvernul, el are dreptul de a fi necredincios sau orice altceva își dorește. Cei ce elaborează legi duminicale își afirmă dreptul de a păzi duminica, dar doresc să-și forțeze vecinii să facă și ei acest lucru, crezând totuși că cer libertate religioasă. Însă, dacă reușesc, această impunere a opiniilor lor asupra altora nu poate fi altceva decât tiranie sau despotism. W.C.T.U.[1] a vrut ca noi să fim de acord să le sprijinim să obțină o lege duminicală și apoi să ne dea o clauză de scutire, și anume: „Ne ajutați să impunem duminica celorlalți, iar noi vă vom scuti pe voi”, dar aceasta nu ar fi altceva decât tolerare, nu libertate religioasă.

Seminarul biblic, care a urmat, a analizat subiectul lucrării biblice. Obiectivul acestor întâlniri a fost de a învăța cum să se ducă cel mai bine solia lui Hristos în lume. Întâlnirea a fost preluată apoi de fratele Shireman, conducătorul misiunii din Kansas City, MO., iar grupa a petrecut o oră discutând metodele cele mai bune de a trezi interesul lumii pentru a căuta adevărurile care sunt vitale pentru vremurile noastre.

Cuvântarea fratelui Jones

Cuvântarea de după-amiază a fost ținută de fratele A. T. Jones, care a atras atenția asupra textului din Coloseni 1:24, subiectul fiind „Biserica, trupul lui Hristos”. Apoi, a deschis la Efeseni 1:22-23, arătând că biserica este trupul lui Hristos, El fiind Capul. Acum, fiind membri ai bisericii, noi suntem mădulare ale trupului Său. 1 Corinteni 12:27. Deschideți acum la Efeseni 5:30, unde se afirmă acest lucru cu mai multă tărie. „Acum, fraților”, a întrebat el, „este un lucru obișnuit să fii mădular al trupului lui Hristos, al cărnii și al oaselor Lui?” Citiți în versetul 23 despre legătura strânsă dintre biserică și Hristos. Un alt pasaj: Efeseni 4:15-16 compară biserica și membrii ei cu compactitatea mădularelor, încheieturilor și oaselor trupului omenesc, toate lucrând în armonie sub călăuzirea unei singure voințe, pentru a face lucrarea pentru care a fost creat. Din nou: Coloseni 2:18-19 urmează comparația pentru a arăta caracterul complet și strâns al diferitelor părți. În Coloseni 1:18, Hristos este arătat ca fiind Capul trupului, care este biserica. Apoi 1 Corinteni 12:12-13 arată armonia care ar trebui să existe în biserică, pentru ca toți să lucreze împreună în locul atribuit și toți să fie călăuziți de către Cap, scopul ei să fie împlinit, așa cum este afirmat în Romani 12:4-5.

În 1 Corinteni 11:12, Hristos este Capul nu numai al trupului, ci al fiecărui mădular al trupului, al fiecărui om. Niciun om nu este capul altui om, ci Hristos este capul fiecăruia și al tuturor. Atunci, câte mădulare ale trupului pot executa o acțiune inteligentă independent de cap? Astfel că nimeni din biserica lui Hristos nu poate executa o acțiune inteligentă dacă nu este călăuzit de voința lui Hristos. Atunci, nu ar trebui ca fiecare membru să caute întotdeauna să fie cu totul supus voinței Sale, pentru ca tot ceea ce face să fie condus de voința lui Hristos? Atunci când o astfel de stare domnește în biserică, nu va mai exista niciodată loc de dispută sau dezbinare printre membrii ei. Unitatea care ar trebui să existe, așa cum intenționează Hristos, va exista. Și la o astfel de stare trebuie să ajungă biserica, și va ajunge curând, deoarece există o lucrare de făcut, și trebuie făcută repede, iar lucrarea nu poate fi făcută în mod corespunzător dacă biserica nu este plină de armonie.

În 1 Corinteni 12:14, și mai departe, găsim că nimeni nu ar trebui să cârtească, indiferent de poziția în care ar fi pus, ci fiecare, găsindu-și locul, ar trebui să-l păstreze și să-și împlinească datoria acolo, fără a căuta să lucreze independent de ceilalți, ci, în mod armonios și folositor, unul pentru altul, pentru ca voia lui Hristos să fie împlinită în localitatea în care se află biserica. Dumnezeu a pus pe fiecare membru la locul lui, după bunul Său plac, pentru a face, prin fiecare, în locul pe care îl ocupă, lucrarea pe care El o are de făcut acolo, fiind nevoie chiar și de cei mai slabi. Nu-i putem disprețui pe cei slabi, ci trebuie să le acordăm o cinste mai mare. Noi ne înveșmântăm trupul pentru a-l înfrumuseța și pentru a-l face mai plăcut privirii, însă fața, fiind elementul expresiv, o lăsăm expusă, deoarece nu are nevoie de nicio împodobire. Toți deci, fiind uniți, toți suferă și se bucură împreună. Mai mult, dacă vreun mădular este rănit, ce parte simte cel mai acut? Nu cumva capul? Atunci, când tu sau eu cauzăm durere unui membru al bisericii, pe cine rănim cel mai tare? Nu cumva pe Hristos, Capul? Atunci, dacă Îl iubim pe Hristos, putem să-L facem să sufere? „Dacă disprețuim un frate slab, dacă nu-l băgăm în seamă și dacă refuzăm să-l compătimim, într-o zi, Domnul ne va lăsa să descoperim că în noi există o slăbiciune la fel de mare ca cea pe care o disprețuim în cel pe care nu l-am băgat în seamă”, spune doamna White. Citind Evrei 13:3 găsim același gând – că toți suferă sau se bucură împreună – astfel că dacă un membru este înălțat, toți ar trebui să se bucure, să ajute și să coopereze cu el. Dacă va domni voia lui Hristos, acest lucru se va împlini. Un om invidios nu se potrivește în niciun loc, pentru că „cel ce invidiază pe altul își mărturisește propria sa inferioritate”. Dacă cineva ocupă o poziție inferioară în mod acceptabil, urmează voia lui Hristos tot la fel ca și când ar ocupa poziția cea mai importantă. Când biserica va deveni armonioasă, toate încercările bisericii vor dispărea, iar Hristos nu va trebui decât să-Și facă cunoscută voia și să îndeplinească lucrarea pe care o are de făcut în acel loc, de răspândire a adevărului și de salvare a sufletelor în acea localitate.

[1] The Woman's Christian Temperance Union (Uniunea creștină a femeilor pentru temperanță) (n.tr)