„Întâlnirea de tabără. Legislația religioasă”
The Topeka Daily Capital 11, 108, p. 4.

După aceasta a urmat ora zilnică de studiu cu privire la rapoartele și pregătirea articolelor pentru ziare la care a participat aproape toată tabăra, iar apoi a urmat predica obișnuită de seară despre „Relele legislației religioase”, ținută de fratele A. T. Jones. Vorbitorul a început prin a spune:

Legislația religioasă

„În această seară voi consemna mai întâi definiția conceptului de civil: «Care aparține unui oraș sau stat, sau care privește legătura cetățeanului cu un oraș sau un stat.» Guvernul îl numim civil, iar legile sale, legi civile. Atunci, ce poate avea de-a face vreun guvern civil cu ceva care are legătură cu Dumnezeu? Guvernul are de-a face în întregime cu lucrurile pământești, cu legătura dintre om și aproapele său sau stat. Chiar prin definiție, niciun guvern nu are nimic de-a face cu Dumnezeu sau cu religia. Lucrurile religioase sunt religioase, iar lucrurile civile sunt civile. Acum, întrucât subiectul meu este guvernul civil și religia, haideți să definim religia: «Recunoașterea lui Dumnezeu ca obiect al închinării, dragostei și supunerii.» Există însă un sens mai profund. Toate popoarele au avut o anumită formă de divinitate căreia s-au închinat și pe care au onorat-o. Există și necredincioși, bineînțeles, dar ei sunt cunoscuți numai acolo unde a fost prezentat adevăratul Dumnezeu, dar nu sunt cunoscuți printre păgâni. Prin urmare, o definiție mai bună ar fi: «Recunoașterea unui Dumnezeu.» O altă definiție este: «Legătura personală de credință și de supunere a omului față de Dumnezeu.» Acestea două definesc religia; acum, ce poate avea de-a face vreun guvern cu religia? Ce contează pentru dumneavoastră dacă eu Îl iubesc pe Dumnezeu, mă supun Lui și Îl onorez sau nu? Ce rău vă face dacă nu fac toate acestea? Ce poate avea de-a face vreo întreprindere sau vreun guvern cu aceasta? Absolut nimic. Iar definiția noțiunii de civil privează guvernul de a avea ceva de-a face cu religia. Și aceasta este ceea ce învață Scripturile.

Deschideți la Matei 22:15-23. Cezarul era capul guvernului roman – al întregii lumi – și atunci când Hristos a spus: «Dați‑i dar cezarului ce este al cezarului», El s-a referit la guvernul civil. Ce trebuia să-i fie dat cezarului? Ceea ce aparținea lui Dumnezeu? Nu, pentru că El a spus: «Și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu» – făcând o deosebire clară între acele lucruri care aparțin lui Dumnezeu și acele lucruri care aparțin cezarului. Există lucruri care aparțin în mod egal, sau parțial, atât lui Dumnezeu, cât și cezarului? Dacă există, unde trebuie să facem deosebirea? Nu putem face aceasta decât în cazul în care distincția este clar definită. Acum, observați ce au venit să facă fariseii – «să‑L prindă pe Isus cu vorba». Dacă acestea sunt acele lucrurile care aparțin atât cezarului, cât și lui Dumnezeu, atunci L-au prins – dar nu – L-au lăsat convinși că au eșuat.

Când au recunoscut că moneda aparținea cezarului, ei au recunoscut lucrul cu care au venit să-L prindă. Hristos a mers mai departe și le-a spus să-I dea lui Dumnezeu ceea ce Îi aparține. Așa că noi trebuie să-I dăm lui Dumnezeu ceea ce este al Lui, dar nu prin intermediul cezarului, ci exceptându-l pe cezar. Proiectul de lege din cadrul ultimei adunări a Congresului s-a pretins a fi pentru o mai bună păzire a «zilei Domnului». Acum să ne întrebăm: A cui chip și inscripție le poartă? Desigur că ei vor spune că ale Domnului. Atunci ce are cezarul de-a face cu aceasta? Și dacă sunt ale Domnului, atunci cezarul Îl jefuiește pe Dumnezeu de ziua Lui, nu-i așa? Apoi, din nou, ei spun că Sabatul trebuie respectat prin procese civile. Atunci, cum poate fi respectată o instituție religioasă într-o manieră civilă? Trebuie să fie și nu poate fi respectată decât într-o manieră religioasă. Cuvântul lui Hristos este împotriva elaborării vreunei legi care să vizeze Sabatul sau o altă legislație religioasă. Un număr de state au legi împotriva moralității sau ofenselor morale și, de asemenea, legi care interzic ofensele împotriva lui Dumnezeu. Ele nu au dreptul de a deține astfel de legi. Acestea îi fac pe ei gardieni peste Domnul. De asemenea, cum pot ei să știe ce este sau ce nu este o ofensă împotriva lui Dumnezeu? Ce are guvernul de-a face cu ofensele împotriva religiei? Aceasta face ca guvernul să aibă un caracter de partizanat.

Acum, ca un guvern să încerce să pedepsească ofensele împotriva lui Dumnezeu, el trebuie să aibă state păgâne. Guvernele păgâne au trebuit să impună respectarea închinării la zeii lor, deoarece zeii nu erau capabili să aibă grijă de propria lor onoare, însă Dumnezeu este pe deplin capabil să aibă grijă de a Sa. Statele noastre au în cărțile lor de legi decrete păgâne contrare tuturor principiilor creștine. Pentru acestea, studierea versetelor din Judecători 6:25-32 ar constitui un beneficiu real. Aceste instanțe care îndrăznesc să pedepsească ofensele împotriva lui Dumnezeu, argumentează la fel ca închinătorii la Baal. Ei pot primi înțelepciune din răspunsul lui Ioas. Aceste state uzurpă prerogativele lui Dumnezeu în încercarea de a pedepsi ofensele împotriva Lui. Printre ofensele împotriva religiei se numără blasfemia, care înseamnă a vorbi nerespectuos împotriva religiei stabilite, și există legi care pedepsesc o asemenea blasfemie. Dar fiecare om are dreptul de a vorbi astfel împotriva oricărei religii. Isus, apostolii și toți creștinii au trebuit să facă acest lucru. Și dacă legile din Pennsylvania, New York și alte state ar fi controlat totul, nu ar fi fost posibilă răspândirea creștinismul, pentru că era necesar să se vorbească împotriva religiei acceptate pentru a institui creștinismul.

O altă definiție aici este moralitatea: «Legătura sau conformitatea unei acțiuni […] cu legea divină.» Iar definirea legii divine este «obligatorie pentru conștiință». Dacă aceste state au de-a face cu moralitatea, trebuie să ia cunoștință de conștiința omului. «Legea morală este scrisă pe scurt în decalog.» Ori această lege ia cunoștință de conștiință. Dacă deci legea statului lor trebuie să impună moralitatea și să pedepsească imoralitatea, potrivit Mântuitorului nostru și apostolului Ioan, trebuie să pedepsească un om pentru că are gânduri necurate sau pentru că-l urăște pe altul. Pot statele să pedepsească acolo unde nu se comite nicio faptă exterioară? Cu siguranță că nu. Atunci cum pot guvernele să ia cunoștință de moralitate? Numai Dumnezeu poate să judece în astfel de cazuri. Un guvern nu poate acționa împotriva unui astfel de om, decât dacă încetează a mai fi civil și se ocupă numai de chestiunile civile, nu de moralitate. Eu nu atac legile, ci titlul și formularea, folosind moralitatea pentru a defini chestiunile civile. Statele pedepsesc crima, care este acțiunea exterioară, iar Dumnezeu pedepsește păcatul, care este gândul inimii.

«O infracțiune sau o încălcare a justiției este o faptă a individului, pe care statul o răsfrânge asupra capului individului, […] dar un păcat este o încălcare a sfințeniei și refuză cu desăvârșire să fie măsurat […] și nu poate fi ispășit prin nicio acțiune limitată», este o parte dintr-un citat lung al vorbitorului. Infracțiunea este cunoscută de guvern, însă păcatul este cunoscut numai de Dumnezeu. Infracțiunea nu este menționată în Biblie, infracțiunea fiind o încălcare civilă – păcatul este cel pe care Dumnezeu îl are sub control. Papalitatea pretinde că este un guvern moral și că supraveghează gândurile omului, iar pentru a afla gândurile a trebuit să instituie inchiziția, iar aceasta aparține fiecărui guvern care încearcă să ia cunoștință de moralitate. Inchiziția a fost mereu folosită pentru a salva sufletele oamenilor, nu pentru a-i pedepsi. Acum, Constituția Statelor Unite întruchipează principiile lui Hristos atunci când afirmă că Congresul nu trebuie să facă legi cu privire la o religie, astfel că această prevedere interzice în mod categoric guvernului nostru să facă vreo lege care să impună respectarea religiei.”

Vorbitorul a citit apoi din istoria Statelor Unite de Bancroft     făcând referire la libertatea desăvârșită în religie, introdusă de Hristos, și la denaturarea acesteia de către guvernul roman, prin faptul că a făcut-o națională, a limitat-o și a impus o schimbare în caracterul ei. De când Statele Unite au fost eliberate de contaminarea ei și au restabilit adevărata ei natură, fiind singurul guvern din lume care este în armonie cu Hristos și cu Scripturile, și care ar trebui menținut mereu nealterat, totuși, există oameni în fiecare stat, inclusiv în Kansas, care depun toate eforturile pentru a obține o schimbare a Constituției în vederea stabilirii unei religii naționale. De îndată ce se va realiza acest lucru, libertatea religioasă în țara noastră va fi de domeniul trecutului. Vorbitorul a continuat apoi prin a arăta că Constituția Statelor Unite nu protejează un cetățean de legislația religioasă din statele respective. Ea protejează un american doar dacă se află într-o țară străină, însă fiecare stat poate promulga orice lege după buna plăcere. Din acest motiv Utah nu este admis, deoarece mormonii ar stabili religia lor ca religie de stat. Congresul ar trebui să interzică statelor să adopte astfel de legi și, astfel, efortul ar trebui să fie acela de a ridica Constituția statelor la nivelul celei a Statelor Unite.