„Întâlnirea de tabără. Predica despre neprihănire”
The Topeka Daily Capital, 11, 114, p. 7

PREDICA DESPRE NEPRIHĂNIRE
(de A. T. Jones)

Subiectul este cum să obținem neprihănirea despre care am studiat ieri, neprihănirea lui Dumnezeu – singura care ne va fi de folos. Romani 3:24 – îndreptățit înseamnă socotit neprihănit. Cum? Fără plată. Prin ce mijloace? Prin har. Ce este harul? O favoare. Să dăm mereu crezare acestui text și să ne prindem de el pentru totdeauna. Cu privire la har, citim Romani 11:6 – ceea ce înseamnă că suntem îndreptățiți fără plată prin harul Său, fără fapte, altfel nu este har. O altă trimitere – Efeseni 2:8-9, 5. Acum să revenim la Romani 4:4 și Romani 10:4. Acum înțelegeți de ce dacă este prin fapte, nu mai este prin har. Dacă trebuie să lucrăm pentru a obține harul, atunci Îl facem pe Domnul dator nouă, iar dacă nu plătește, ne face o nedreptate. A plăti nu este o favoare, ci plata unei datorii. Noi suntem socotiți neprihăniți fără plată prin harul Său și nu prin fapte. Citesc acum Romani 4:1-2. Avraam a fost tatăl tuturor celor care cred – tatăl spiritual – ne putem aștepta să primim mai mult decât a primit el? Dacă a fost îndreptățit prin fapte, s-a slăvit pe el însuși. Acum puneți Romani 4:2 împreună cu 1 Corinteni 1:27-31. Domnul a făcut astfel încât toți să-L slăvească pe El și nu pe ei înșiși, deoarece a slăvi un păcătos, un răzvrătit, nu ar fi potrivit pentru o guvernare, permițându-le să se întoarcă înapoi în armonie cu aceasta. Toată nenorocirea din această lume provine din încercarea lui Satana de a se slăvi pe sine. „Voi fi ca Cel Preaînalt.” A îngădui unui păcătos să se slăvească pe sine ar forța ca iertarea să fie extinsă și asupra lui Satana. Acum, Hristos este făcut pentru noi neprihănire și sfințire, iar noi ne slăvim în Hristos și nu în noi înșine. Dacă noi credem în El, credința noastră ne este socotită ca neprihănire. Dar poate Domnul să-i îndreptățească pe cei nelegiuiți? Da, Hristos a venit să-i îndreptățească pe păcătoși, așa că citiți cu atenție acest verset – Romani 4:5. Atunci, primul lucru pe care trebuie să-l învățăm este că suntem nelegiuiți și mărturisim acest lucru, iar Dumnezeu ne va socoti neprihăniți. Domnul nu poate să îndreptățească și să mântuiască pe nimeni care nu-și poate vedea adevărata stare. Este mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește decât pentru nouă zeci și nouă care nu au nevoie de pocăință. Mântuitorul nu a venit să-i cheme la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși, atunci nimeni altcineva decât păcătoșii vor fi mântuiți. Acum Romani 4:16: „De aceea este prin credință.” De ce? „Ca să fie prin har”, pentru ca să fie mântuiți în final.

Credința este cel mai ușor și cel mai natural lucru din lume. Nu este nimic extraordinar la credință, așa cum cred unii și zic: „Încerc să cred, iar dacă nu pot, atunci cum să cred?” Dar noi putem să-L credem pe Dumnezeu cu aceleași facultăți cu care îi credem pe alții. Nu încercați să credeți – renunțați la aceasta – și credeți. Noi fie credem, fie nu credem – atunci de ce să nu credem? Credeți asemenea unui copil, nu raționați. Credința merge înaintea rațiunii, cunoștinței și a tuturor celorlalte lucruri. La școală, profesorul a arătat spre o literă și ne-a spus: „Aceasta este litera A”, iar aceasta e singura dovadă pe care o avem. Am crezut lucru acesta, iar acum să primim împărăția cerurilor așa cum am primit, când eram copii, cuvintele dascălului nostru. Dacă raționăm pe baza credinței, nu vom putea crede niciodată, deoarece a judeca rațional credința este irațional, întrucât efortul rațiunii produce întotdeauna îndoială. Începe și sfârșește cu un „cum”. Deoarece credința este cel mai simplu și cel mai ușor lucru pentru toată lumea, Dumnezeu a pus mântuirea Sa în cel mai sigur loc, pentru ca noi s-o putem avea și să știm că El o are. Acum Romani 5:6, 8, 10 – Hristos a murit pentru voi pentru că sunteți nelegiuiți, și El a murit pentru nelegiuiți, iar voi puteți fi socotiți neprihăniți chiar acum dacă credeți acest lucru. Moartea lui Hristos a împăcat lumea cu Dumnezeu, dar nu a mântuit niciodată pe nimeni și nici nu va putea face aceasta vreodată. Moartea Sa a satisfăcut pedeapsa legii, dar noi suntem mântuiți prin viața lui Hristos. Citiți Romani 4:25. Prin moartea Sa avem deci împăcarea, prin viața Sa, îndreptățirea, iar prin a doua Sa venire avem mântuirea – toate acestea fiind necesare pentru a desăvârși planul de mântuire. Legea lui Dumnezeu arată că un om este nelegiuit – iar prin lege vine cunoștința păcatului, care este nelegiuirea – îl putem numi acum, păcat; să deschidem la Proverbele 28:13 – mila presupunând a trata pe cineva mai bine decât merită. Țineți minte acest lucru și credeți-l pe deplin. Obiceiul nostru a fost de a ne mărturisi păcatele, apoi de a ne îndoi de iertare și de a le purta pe toate cu noi, fără a obține pacea din cauza îndoielii. „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie” (1 Tesaloniceni 5:9). El ne arată legile pentru a ne salva, cunoașterea lor constituind un semn al dragostei Sale, fiindcă Isus este gata să ia toate păcatele de la noi. El ne cheamă să obținem mântuirea. Deci nu priviți conștientizarea propriilor păcate ca pe un semn al mâniei Sale. Oricine își mărturisește păcatele va fi mântuit – Romani 4:6-7.

Acum 1 Ioan 1:9 (KJV), 5:17: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de toate păcatele noastre.” Credeți lucrul acesta pe deplin și mergeți liberi. Cât de mulți mărturisesc ce au pe suflet și nu cred niciodată că sunt iertați? A crede numai o parte din cuvânt și nu tot cuvântul este necredință. „Omul va trăi prin orice cuvânt care iese din gura Domnului.” A mărturisi un păcat și a nu crede în iertarea lui este necredință. Nu așteptați să simțiți ceva – aceasta nu are nimic de-a face cu credința. Cum poate cineva să știe ce trebuie să simtă când îi sunt iertate păcatele? Dacă vă încredeți în sentimente, vă asemănați cu un val azvârlit de vânturi încoace și încolo. Deseori cei ce inițiază redeșteptări le spun celor ce sunt abătuți ce au simțit atunci când au fost iertați, iar apoi aceștia încearcă să simtă așa cum au simțit ei și nu reușesc, pentru că nu se poate ca doi să simtă la fel și astfel nimeni nu poate spune dacă este convertit. Credința nu se bazează pe dovezi. Dacă se bazează pe caracterul rezonabil al unui lucru, atunci se bazează pe rațiune și nu pe încredere. Dacă se bazează pe încrederea pe care o avem într-o persoană, iar persoana respectivă se contrazice, atunci unde este credința? Dacă cineva spune: „O să fac un lucru grozav”, iar eu îl cred; dacă revine și afirmă ceva ce desființează tot ce a susținut anterior, ce trebuie să fac? Să vă demonstrez acest lucru: Avraam a fost îndreptățit prin credință, iar aceasta i-a fost socotită ca neprihănire. Citiți relatarea despre acest lucru în Geneza 15:5 și mai departe. La ceva timp după ce s-a născut Isaac și a crescut, lui Avraam i s-a cerut să-l jertfească, contrar făgăduinței. Unde a intervenit credința lui? Crezând în făgăduință, fără a ține cont de aparențe. Credința își oferea propria dovadă. Avraam a crezut până când totul s-a rezolvat, pentru că Dumnezeu făgăduise acest lucru. Acum deschideți la Romani 4:16-22; Avraam, împotriva oricărei nădejdi, a crezut în nădejde, credința sa oferind nădejdea, încrederea și dovada. Așadar, să nu lăsăm niciodată sentimentele noastre să dețină vreun control asupra credinței noastre. Sentimentele îi aparțin lui Satana. Dați-i-le lui. „Cel neprihănit va trăi prin credință.” Fraților, haideți să trăim în acest fel! Atunci când credem, Hristos este pus în locul păcatului, iar atunci când Satana vine să ne atace, nu Îl găsește decât pe Hristos. Atunci avem biruința asupra lui Satana, care nu ne scapă de ispită, ci ne dă puterea de a învinge ispita, și, obținând biruința, acea ispită nu mai revine niciodată. În acel punct suntem biruitori pentru totdeauna. Dacă vreți sentimente în această privință, lăudați-L pe Domnul pentru că El vă iartă mereu păcatele și pentru că voi credeți în făgăduința Sa, iar în voi vor exista suficiente sentimente pentru a fi mulțumiți. Căutați-L pe Dumnezeu, iar El va pune un cântec în gura voastră.

Acum, credeți textul cu care am început, că suntem îndreptățiți fără plată? De multe ori păcătuim și ne simțim atât de rușinați și de rău din cauza aceasta, încât așteptăm câteva zile pentru a ne simți mai bine înainte de a merge la Domnul pentru iertare. Încercăm ca mai întâi să ne facem noi înșine buni. În fiecare suflet există o tendință de a proceda astfel. Aceasta este îndreptățirea prin fapte, la fel ca postul sau pedepsirea de sine premergătoare. Aceasta este rădăcina călugăriei și a tuturor penitențelor din Biserica Catolică. Atunci, dacă nu vrem să fim papistași, să renunțăm la toate acestea. Nu am făcut nimic mai bine, dar păcatul și-a pierdut oroarea în fața noastră și suntem mai buni în ochii noștri, iar apoi ne mărturisim numai păcatul de suprafață, așa că Duhul Sfânt ne arată din nou păcatul care a fost acoperit. Acum, singura cale de a ne scăpa de el este de a-l mărturisi imediat, deoarece Domnul ne arată păcatul așa cum este chiar atunci, așa că El îl poate ierta pe deplin și în mod desăvârșit. Când încercăm să ne peticim păcatele fiind mai buni, ne îmbrăcăm din ce în ce mai mult cu zdrențele murdare despre care vorbește Isaia, care reprezintă propria noastră neprihănire. Să citim Apocalipsa 3:14-18. Să ne încredem în Domnul și să credem făgăduințele Sale.