16 mai 1889

„Întâlnirea de tabără. Predică despre neprihănire”
The Topeka Daily Capital, 11, 116, p. 3

ÎNCEPUTUL ÎNTÂLNIRILOR LUCRĂTORILOR ADVENTIȘTI

Sosirea lui F. F. Belden, instructor al colportorilor – O schimbare în program și începerea unor noi prelegeri – Predici ale doamnei E. G. White și prelegeri ale lui A. T. Jones – Fratele Olsen se adresează pastorilor; Întâlnire – A început întâlnirea copiilor – Decorarea tabernacolului – Pregătiri pentru școala de Sabat.

Corespondența specială a ziarului Capital

Ottawa, Kan., 15 mai

Vremea frumoasă atrage un public mai numeros și permite continuarea lucrărilor neterminate. Membrii care se ocupă de decorațiuni sunt ocupați cu frunzele și cu crengile de conifere pentru decorarea tabernacolului. Institutul s-a închis, iar adunarea lucrătorilor a început. Fratele F. F. Belden a sosit pe 13 mai și începe astăzi instruirea colportorilor. Fratele A. T. Jones începe, de asemenea, un scurtă serie de prelegeri noi despre organizarea bisericii. Ultima din seria redactată a fost ținută ieri. Președintele O. A. Olsen a vorbit cu însuflețire în cadrul adunării pastorilor de ieri dimineață. Aceste întâlniri vor continua pentru un timp. Întâlnirile copiilor au început ieri la aceeași oră, 8 dimineața. Întâlnirile tinerilor au destul de mult succes. Doamna White a ținut încă o predică în tabernacol. Comitetul care se ocupă de decorațiuni este prins cu împodobirea acestei mari încăperi, iar un grup de surori lucrează din greu la decuparea unor lei, urși și alte animale sălbatice cu aspect înfricoșător, pentru lecția de la grădiniță intitulată „Arca lui Noe” din Sabatul viitor. Noi participanți sosesc în mod constant, și totul este o forfotă și o activitate în tabără și în împrejurimi.

Predică despre neprihănire
(de A. T. Jones)

În această dimineață, vom studia unele versete care ne vorbesc despre credință, despre ceea ce trebuie să facem cu ea și ce va face ea pentru noi. Romani 5:1 – a fi îndreptățit înseamnă a fi socotit neprihănit, iar aceasta prin credință: Romani 4:5; Romani 3:22. Această neprihănire trebuie să ia locul tuturor păcatelor noastre. Acum să vedem ce va face Domnul cu păcatele noastre – Isaia 1:18. Această din urmă condiție este chiar opusul primei – păcatele, indiferent cât de puternic colorate, se vor face albe ca zăpada. Noi trebuie să fim îmbrăcați în haine albe, păcatele noastre stacojii să fie schimbate, hainele noastre pătate și murdare să fie schimbate în haine ca lâna, albe ca zăpada. Atunci când cerem ca păcatele noastre să fie îndepărtate, cerem ca ele să fie curățite. Ce înseamnă să fie făcute albe ca zăpada? Marcu 9:3. Aceasta este haina care trebuie să fie pusă pe noi – mai albă decât o poate face orice înălbitor. Aceasta este binecuvântata făgăduință. Credința spune că așa este. Isaia 44:22. Domnul a plătit răscumpărarea prin moartea lui Hristos; acum El spune: „Întoarce-te la Mine, Eu te-am răscumpărat.” Toți norii groși și negri s-au risipit – s-au șters. Mica 7:18-19 – trece cu vederea de păcatul cui? A rămășiței? A celor care țin poruncile și au credința lui Isus. Aceasta este o făgăduință pentru noi. El îi desăvârșește pentru Sine însuși. El le ia păcatele de la ei. E încântat să îi trateze mai bine decât merită. El Își găsește plăcerea în noi atunci când credem în El. Toate păcatele noastre vor ajunge în adâncul mării, în cel mai mare adânc pe care ni-l putem imagina. Nu este aceasta o făgăduință binecuvântată? Psalmii 103:11-12. Cine poate să-și imagineze distanța de la cer până la noi? Atât de mare este bunătatea și mila lui Dumnezeu pentru noi. Nu dorim noi să ne închinăm unui asemenea Domn? Dorim noi să ofensăm un Dumnezeu ca Acesta? Nu, noi dorim să fim asemenea Lui. Acum, cât de departe este estul de vest? Să presupunem că mergem pentru a căuta vestul. Cât timp va trebui să-l căutăm? Veșnic! Tot atât de departe vor fi păcatele noastre de noi înșine, atât timp cât vom crede lucrul acesta. Aveți credință și țineți-le veșnic departe de voi. De ce să nu avem pace? Credința ne dă pacea. Dumnezeu ne dă Duhul Sfânt ca sigiliu al neprihănirii Sale. Trebuie să cerem Duhul Sfânt pentru a-L primi: Luca 11:9-13. Cum trebuie să cerem? Iacov 1:6; Galateni 3:13-14. Binecuvântarea lui Avraam a fost neprihănirea prin credință, Romani 4:21-25. Ce ne promite Dumnezeu în legătură cu păcatele noastre? Ele vor fi albe ca zăpada. Atunci suntem neprihăniți. Spune El că va șterge norii groși ai păcatelor noastre? Atunci, dacă noi credem aceasta, suntem neprihăniți. Prin Mica, El spune că păcatele noastre vor fi aruncate în mare. Credem acest lucru? Atunci suntem neprihăniți. Păcatele noastre vor fi îndepărtate de la noi la o distanță veșnică. Credem că Dumnezeu poate să facă acest lucru? Atunci suntem neprihăniți.

Acum, făgăduințele nu au fost scrise numai pentru Avraam, ci și pentru noi, cărora le vor fi atribuite, dacă vom crede în Cel care L-a înviat pe Domnul Isus din morți. Romani 10:10. Atunci cum vom avea neprihănirea? Prin credință. Astfel că, fiind îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu – acum recitiți Galateni 3. Primim sigiliul acesteia prin credință. Un alt pas pe care vrem să-l facem când primim făgăduința prin credință, Romani 5:1-5, e să intrăm în harul lui Dumnezeu prin credință (tot ceea ce nu este din credință este păcat) și trebuie să ne bucurăm. De ce nu am face-o? Ce motiv avem să ne plângem? Ce avem altceva de făcut decât să ne bucurăm? Domnul este bun. Bucurați-vă orice-ar fi! Bucurați-vă și în necazuri, pentru că Duhul Sfânt varsă dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre. Să nu înțelegeți greșit aici; nu este vorba de dragostea pentru Dumnezeu (cu toate că aceasta va fi acolo), ci Duhul Sfânt pune dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său când oamenii erau în vrăjmășie față de El, pentru că i-a iubit, și atunci când dragostea Sa este în inimile noastre, acestea se vor îndrepta spre omenire cu dragoste, așa cum a făcut marea Lui inimă. Dovada pe care o dorim este de a avea dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre. Acum Galateni 5:22. Cum vom fi buni? Având Duhul lui Dumnezeu în inimile noastre. Dorim și celelalte virtuți? Toate acestea sunt roada Duhului lui Dumnezeu. Nu putem avea rodul dacă nu avem pomul – căci Dumnezeu este Acela care lucrează în noi atât voința, cât și înfăptuirea după buna Sa plăcere. Ioan 14:21-23. Domnul S-a înălțat, dar a promis să trimită Duhul Sfânt pentru a-L face cunoscut pe El. Nu este ceea ce am învățat ieri? Unde locuim noi? În casele noastre. Acolo stăm. „Noi vom veni la el și Ne vom face locaș la el.” Efeseni 3:14-21. Începem deci de la versetul 16, care vorbește despre familia lui Dumnezeu, nu două, ci una singură, o parte în ceruri, restul pe pământ – aceasta este o rugăciune pentru noi – ca să fim întăriți prin duh, pentru ca Hristos să locuiască în noi prin credința noastră. Cum putem să cunoaștem ceea ce este mai presus de cunoaștere? Numai prin credință vom putea să cunoaștem acest lucru. Acum versetul 20: Pavel nu a putut găsi cuvinte pentru a exprima ceea ce voia să spună și nu a reușit să exprime totul. Domnul spune că El va face tot ceea ce cerem sau gândim. Credem noi lucrul acesta? Atunci putem obține de la El tot ceea ce cerem sau gândim, nespus mai mult decât putem cere sau gândi, potrivit cu care putere? Cu puterea care lucrează în noi. Și care este aceasta? Credința noastră. Ei bine, aceasta este toată limita care este pusă asupra lui Dumnezeu – puterea lui Dumnezeu fiind limitată numai de măsura credinței noastre.

Atunci, fraților, să avem credință! Dumnezeu este în stare să facă tot ceea ce făgăduiește. Romani 1:16-17. Mulți nu cunosc semnificația expresiei „prin credință spre credință”. Începem prin credință, iar exercitarea acelei credințe va dezvolta capacitatea de a exercita credință mâine – astfel că noi creștem prin credință spre credință, de la credința de astăzi la cea de mâine – de aceea, noi creștem în credință, și prin har (favoarea, puterea lui Dumnezeu) spre har și în cunoașterea lui Isus Hristos, Domnul nostru. Așadar, să ne exercităm credința, iar aceasta va dezvolta putere – puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea cea veșnică. Atunci, de ce să nu ne bucurăm? Acum, credința lucrează: Galateni 5:6. Aici intervin faptele și sunt singurele fapte acceptate de Dumnezeu, căci sunt ale lui Dumnezeu, însă faptele fără credință sunt ale noastre. Iacov 2:18. Să acceptăm lucrul acesta deoarece este adevărat; omul care are cea mai mare credință va face cea mai plăcută lucrare pentru Dumnezeu. Faptele nu au nicio valoare dacă nu există credință, iar credința fără fapte este lipsită de valoare. Faptele vor arăta cât de multă credință avem, 1 Tesaloniceni 1:3; 2 Tesaloniceni 1:11. Acum intervine ascultarea. Unde? Romani 16:25-26. Toate au fost aduse la cunoștință spre ascultarea credinței – atunci tot ceea ce este lipsit de această credință este păcat, adică este lipsit de desăvârșirea legii lui Dumnezeu, potrivit viziunii lui Dumnezeu – poate nu un păcat intenționat, dar lipsit de slava lui Dumnezeu; și nu este ascultare – căci fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți lui Dumnezeu. Așadar, ascultarea noastră apare după ce avem credință, iar Duhul lui Dumnezeu locuiește în noi. Nu vedeți acum că trebuie să faceți mai bine înainte de a putea face binele? Dacă vreți să faceți mai bine, primiți mai mult din Isus Hristos în inimile voastre. Este foarte bine să doriți să faceți mai bine, dar mergeți mai întâi la Isus pentru a fi făcuți mai buni. Romani 1:5, nota marginală, și 1 Timotei 6:12.

Trebuie purtată o luptă, iar frumusețea ei este că avem o victorie de câștigat, 1 Ioan 4:4; observați ce înseamnă „a birui”, „a învinge”; „veni, vidi, vici.” „Am venit, am văzut, am învins” este ceea ce Cezarul a scris senatului. Am venit, am biruit, am învins este traducerea literală. Deci, a birui înseamnă a învinge – dar nu ne protejează de ispite și de lupte, ci ne pregătește și ne face în stare să luptăm și ne dă victoria, totul prin credință. Nu este, atunci, credința ceva glorios? Efeseni 6:10-18. După ce vom fi biruit, să fim în stare să rămânem în picioare când lupta va fi terminată (vezi nota marginală a versetului 13), având ca armură neprihănirea lui Dumnezeu și, peste toate acestea, scutul credinței, nu numai pentru a opri săgețile aprinse ale dușmanului (care dacă ne lovesc, aprind o flacără în noi), dar pentru a le și stinge, neutraliza. Evrei 1:5 până la Evrei 2:1-3. Pavel spune că Hristos a fost părtaș la suferințele noastre, a luat asupra Sa robia morții pentru a ne salva  de la moarte și a luat asupra Sa natura noastră pentru a putea fi un mare preot milos și credincios, astfel încât, după ce a stat în locul nostru, să ne amintim că El a stat acolo înaintea noastră și, dacă Îl punem pe El între noi și ispită, aceasta dispare, iar noi biruim în El. Acesta este scutul credinței. Un alt lucru, fraților, inima este curățită prin credință, iar cei curați Îl vor vedea pe Dumnezeu. Matei 5:8. Este curățită și păstrată curată de El. Cum se face aceasta? Nu există nici un „cum” pentru credință, dar să citim Luca 8:43-48. De ce nu a spus El înainte de aceasta cine L-a atins? Pentru că atingerea femeii a fost atingerea credinței și a obținut virtute de la El. Credința întinde mâna către Hristos, iar virtutea vine ca rezultat tot la fel de sigur ca și în cazul acelei femei, și aceasta nu e tot. Luca 6:19. Atingeți-L prin credință, iar virtutea va veni la toți și vă va face credincioși, adică, plini de credință.

Hristos a fost credincios; credincioșia Sa vine la noi ca răspuns la credința noastră și aceasta ne face pe noi credincioși. Numai prin ascultarea Lui suntem noi făcuți neprihăniți. Și când am ceva de făcut, să las credința mea să ajungă la El și să aducă credincioșie de la El, pentru a mă face în stare să fac acel lucru. Credincioșia, numai ea poate să realizeze aceasta. Dacă vrem să fim buni, să lăsăm ca credința noastră să se atingă de El, iar bunătatea va veni la noi și ne va face buni; dacă vrem să fim neprihăniți, ca răspuns la credința noastră, puterea vine la noi și ne face neprihăniți. Ca răspuns la credința noastră, pe măsură ce crește tot mai mult din puterea și bunătatea Sa vor veni la noi și, chiar înainte de a se închide timpul de probă, vom fi cu adevărat asemenea Lui, și atunci vom ține în realitate poruncile lui Dumnezeu, pentru că va exista atât de mult din El în noi, încât nu va mai fi rămas nimic din noi înșine. Atunci ajungem în punctul în care ținem poruncile lui Dumnezeu, iar acolo este frumusețea făgăduinței: „Aici sunt cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.” Noi încă avem de atins acel punct. Există prea multă glorificare a eului, prea multă încredere în sine, dar să lăsăm credința noastră să vină la El. Aceasta este sfințirea, așa cum ne spune capitolul 26 din Fapte, versetul 18, precum și Ioan 17:19. Aceasta este sfințirea autentică. Când va veni aceasta, totul va fi bine. Obțineți toată această sfințire! Credința este de fapt ceva, o realitate, iar când aceasta Îl atinge pe Isus Hristos, ca răspuns la ea vine virtutea de la El și ne face ceea ce vrem să fim. Păstrați aceasta în mințile voastre, fraților, și să înțelegem ce este credința. Să lăsăm credința noastră să-L atingă și să obținem de la El virtute, bunătate, neprihănire, iar orice dar bun și desăvârșit va veni la noi. Apoi slava, lauda și onoarea sunt ale lui Hristos, și haideți să I le dăm Lui. Atunci, dacă există vreo virtute, aceasta este virtutea lui Hristos, care ne face plăcuți înaintea lui Dumnezeu pe orice cale. Un text care să rezume acest subiect este Evrei 10:37-38.