Am putea începe ca şi cum am fi la sfârşitul orei. Dacă are cineva întrebări, poate ar fi mai bine să le pună acum. Dacă sunt întrebări practice în legătură cu oricare dintre subiectele pe care le-am studiat – întrebări practice, nu speculaţii – ne va face plăcere să le luăm în considerare.
(Fratele Lane): Am fost întrebat ieri dacă eu cred că dumneavoastră învăţaţi că deşi am trăit foarte aproape de Dumnezeu şi am avut multe din binecuvântările Lui, vom ajunge vreodată să înţelegem minţile şi însăşi motivele aşa cum le-a înţeles Hristos. Întrebarea aceasta s-a născut în urma declaraţiei pe care aţi făcut-o că Hristos nu a avut mai mult decât putem avea noi. Este spus despre El că ştia ce este în om. Aşadar dacă avem suficientă credinţă, putem ajunge la acelaşi nivel?
Capitolul doisprezece din 1 Corinteni. Nu ştiu, nu am nicio opinie, în afară de ceea ce am citit; şi toţi oamenii pot şti ce scrie la fel de bine ca mine.
„De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Şi nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul,” decât prin Duhul Sfânt. Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia credinţa, prin acelaşi Duh; altuia darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni, altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tâlmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.”
Dar fiecăruia Duhul îi este dat pentru a-i folosi de asemenea. De aceea, când poporul lui Dumnezeu va ajunge să fie cu adevărat poporul lui Dumnezeu – va ajunge să renunţe la căile lor, la proiectele lor, la programele lor, pentru ca Domnul însuşi să fie înţelepciunea lor, Dumnezeu însuşi să fie în ei prin Duhul Său, în plinătatea Lui – atunci darurile Duhului vor fi în biserică întrucât fiecare suflet viu va avea un dar al Duhului. Duhul dă fiecăruia în parte, cum voieşte. Deosebirea duhurilor este unul dintre acestea. Ştiu de un singur om în lume de la Hristos încoace, care a avut toate darurile Duhului deodată. Acesta a fost apostolul Pavel; el a avut toate aceste daruri; a fost apostol, învăţător, evanghelist, profet, a deosebit duhurile, a vorbit în limbi, a tâlmăcit limbile, a avut darul de a face minuni, darul vindecării – toate acestea s-au găsit într-un singur om. Nu am mai citit de un alt om să fi avut aşa belşug de daruri. Însă Dumnezeu ia pe fiecare, ia pe fiecare individ şi îi dă fiecăruia lucrarea sa. El dă fiecărui om potrivit cu abilitatea pe care o are, după lucrarea pe care Dumnezeu intenţionează ca acesta să o facă. Plinătatea Duhului în el îl va face competent pentru lucrarea aceea. Dumnezeu va da fiecărui suflet exact darurile care sunt necesare pentru fiecare ocazie.
Nu este nevoie să dăm explicaţii în ce priveşte modul în care acţionează Duhul. Esenţială pentru noi este acceptarea Duhului. Apoi, indiferent ce doreşte să lucreze în noi, vom da slava lui Dumnezeu. Dar nu noi vom alege. Este declarat, „Cum este El, aşa suntem noi în lumea aceasta.” „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” El a pus în noi acelaşi cuvânt al împăcării. „Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; (…) ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi.” Ne este dată aceeaşi lucrare, vedeţi, aceeaşi lucrare care a fost dată lui Hristos. „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Pentru a fi potrivit pentru lucrarea aceasta, „în El a locuit toată plinătatea Dumnezeirii.” La fel rugăciunea inspirată a ucenicului pentru noi este:
„Îl rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.”
Nu este nicio deosebire; ne sunt date aceleaşi lucruri care au fost date lui Isus, fiindcă noi suntem împreună moştenitori cu El. Aceasta nu înseamnă a coborî pe Hristos. Aceasta nu Îl depreciază pe Hristos, ci Duhul râvneşte să ne dea o imagine despre frumoasa înălţime la care Dumnezeu ridică pe om. Duhul doreşte ca ochii înţelegerii voastre să fie luminaţi; ca să puteţi cunoaşte care este nădejdea chemării Lui, şi care sunt bogăţiile slavei moştenirii Lui în sfinţi, şi care este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, credincioşii. El vrea ca noi să vedem aceste lucruri şi să le cunoaştem. Mai este altă întrebare?
(O voce): Cum a putut Isus să Se încreadă în Dumnezeu atunci când a fost un copilaş foarte mic, dacă toată înţelepciunea pe care a avut-o a fost dobândită?
Nu pot explica aceasta; mie îmi este de ajuns să ştiu că a făcut-o. Desigur întrebarea depinde de acel dacă – dacă toată înţelepciunea pe care a avut-o a fost dobândită.
(Fratele Fifield): Mie mi se pare că încrederea cea mai perfectă care există, este cea a copilaşului. Biblia spune, „Dacă nu vă veţi întoarce şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi.”
Desigur, copiii acordă încredere. Dar noi avem impresia că din cauza faptului că sunt mici, şi nu îi îngrijorează lucrurile ca pe noi, copilaşii nu acordă încredere, pe când ei au mult mai multă încredere decât avem noi. Oamenii clădesc îndoieli prin raţionamentele şi filozofiile lor deşarte doar pentru a le da jos după aceea. Dar copilaşul nu este atât de absurd încât să clădească o grămadă de materii ca să aibă ce dărâma.
Dar să ne întoarcem la subiect, la modul în care Isus a dobândit cunoaşterea. Acesta este un subiect vital, la fel ca oricare altul. De acesta depinde dacă vom obţine toate beneficiile lui Hristos, sau vom săpa o groapă şi ne vom separa. Dacă El a fost aşa de teribil încât, copilaş fiind, să fi avut suficientă cunoaştere pe măsura unui om mare, ce asemănare există între El şi noi? Ce beneficiu putem obţine din experienţa Lui în cazul acesta? – Nu; ar fi pur şi simplu descurajator. Dar este spus că El a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi. „A trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile.” Aici este beneficiul, avantajul.
Fratele Jones sugerează că cuvintele din Ps. 22:9, 10, limpezesc lucrurile. Domnul L-a păzit pe când era copilaş, adolescent şi bărbat; şi El va face acelaşi lucru pentru noi, dacă ne punem încrederea în El.
Să luăm cazul lui Solomon, care, potrivit Bibliei, a fost omul cel mai înţelept pe care l-a cunoscut lumea. Nu a fost nimeni ca el nici înaintea lui, nici după el, şi toată lumea venea să vadă înţelepciunea lui Solomon. Cum şi-a obţinut el înţelepciunea? – Dumnezeu i-a dat-o. S-a dus el într-o seară la culcare, iar dimineaţa următoare s-a trezit om înţelept? El însuşi ne spune cum a dobândit înţelepciunea, şi cum o putem obţine şi noi. Este adevărat că el a căutat pe Domnul. Domnul a zis „Cere ce vrei să-ţi dau?” El a dorit să aibă înţelepciune. Domnul ne spune nouă, „Ce vrei să-ţi dau?” Noi dorim de asemenea înţelepciune. În continuu avem nevoie de înţelepciune pentru un anumit lucru sau pentru altul. Cum o vom obţine? – „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” Dar să aibă grijă la un singur lucru. „S-o ceară cu credinţă.” Cum vine credinţa? – În urma auzirii. Auzirii a ce? – A Cuvântului lui Dumnezeu. Să ceară, deci, potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă cere potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, nu este nicio îndoială că va primi înţelepciune. Solomon a cerut înţelepciune, şi a primit-o. Să deschidem la capitolul doi din Proverbe, şi vom afla cum a primit-o. Este numai un singur mod. Proverbele din bătrâni spun că nu este o cale regală spre cunoaştere. Dar este. Aceasta este singura cale existentă spre învăţătură. Solomon a fost rege, şi el ne-a dat calea regală spre înţelepciune. Iar aceasta nu este doar opinia lui Solomon. Duhul lui Dumnezeu este cel care vorbeşte prin Solomon, iar ceea ce i-a spus Duhul lui Dumnezeu lui Solomon, ne spune nouă. Haideţi să citim:
„Fiule, dacă vei primi cuvintele Mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile Mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune, şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune, şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul, şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere. El dă izbândă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie. Ocroteşte cărările neprihănirii, şi păzeşte calea credincioşilor Lui. Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile care duc la bine.”
Cum a obţinut Solomon înţelepciunea lui? – A săpat pentru a o găsi. A strigat după ea zi şi noapte. Acesta este modul în care oamenii caută aurul şi argintul. Acesta este modul în care milionarii îşi dobândesc banii. Îşi concentrează mintea asupra acelui singur lucru, fără a se gândi la altceva, zi şi noapte, deoarece vor să aibă bani, mai mult ca orice. Acum, noi vrem să avem înţelepciune, mai mult ca orice, fiindcă înţelepciunea lui Dumnezeu este mântuire, iar mântuirea lui Dumnezeu este totul. Avem atunci cheia întregului univers. Solomon a studiat, iar Domnul i-a dat lumină. El a studiat Cuvântul lui Dumnezeu, „căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.” Aşadar Solomon şi-a primit înţelepciunea din Cuvântul lui Dumnezeu, iar el nu a avut aşa mult din cuvântul scris, cum avem noi. Însă Solomon nu a avut altceva pentru a face din el omul cel mai înţelept pe care l-a cunoscut lumea. Credeţi aceasta? A ajuns aşa doar prin studiul Cuvântului lui Dumnezeu.
Unii dintre voi nu cred, fiindcă aţi trecut cu cititul prin Vechiul Testament, şi nu aţi găsit acolo foarte multe lucruri. Eu am trecut în drumul meu prin Nevada şi prin Colorado, şi nu am văzut nici aur, nici argint în niciunul dintre aceste State. Să spun că nu cred că se găseşte aur sau argint în aceste State pentru că nu am văzut acolo? Cu toate acestea există.
Eu nu am căutat aşa ceva când am fost acolo, şi nu am săpat ca să găsesc. Alţi oameni au găsit cu grămada acolo. Unii oameni pot spune că ei văd înţelepciune în Biblie, dar numai în anumite direcţii; nu i se spune omului ce ar trebui să facă într-o Conferinţă. Nu i se spune omului cum ar trebui să facă în treburile lui. De unde ştiţi că nu? Puteţi spune că nu aţi găsit-o acolo. Este un lucru să spui că nu este acolo, şi altceva este să spui că tu nu ai găsit-o. Fiindcă cineva a găsit-o. Solomon a găsit-o acolo. Şi Domnul a găsit-o acolo, fiindcă El a fost mai mare decât Solomon. Isus a fost mai înţelept decât Solomon, iar noi avem acces la aceeaşi sursă de instruire pe care a avut-o Solomon.
Se va pune întrebarea: Atunci când primim adevărul, de unde să ştim că este adevărul? De unde să ştim că suntem pe calea cea bună? Vă voi spune cum nu puteţi şti. Dacă vă folosiţi mintea pentru a face speculaţii şi dacă veţi căuta să-l găsiţi prin deducţii. Vă fixaţi asupra unui subiect, asupra unei idei, apoi luaţi acel subiect sau idee şi încercaţi să le treceţi prin Biblie, folosind un text de aici, unul de dincolo, şi alt text din altă parte, care se potrivesc – în timp ce puteţi avea o teorie destul de bună, nu puteţi şti nimic în ce priveşte faptul că sunteţi corecţi sau nu. Întotdeauna veţi avea îndoieli. Cel mai bun lucru pe care veţi fi capabili de a-l spune va fi că, potrivit cu judecata dumneavoastră cea mai bună, aşa este adevărul. Aceasta nu înseamnă deloc a studia Biblia. Aceasta înseamnă a vă studia pe voi înşivă şi a încerca să faceţi Biblia să fie de acord cu dumneavoastră. Va fi altceva dacă veţi studia Biblia. Aceleaşi îndoieli se vor găsi întotdeauna în minţile dumneavoastră dacă veţi lua adevărul la mâna a doua. Domnul spune: Sapă, aşa cum ai face dacă ai căuta o comoară. Ia Cuvântul, priveşte-l şi cercetează-l cu amănunţime, până când adevărurile din el se imprimă în mintea ta. Să le lăsăm să se întoarcă iar şi iar şi iar, păstrându-le doar, până când sunt digerate şi asimilate, şi vom obţine lucrurile bune care sunt în ele. Apoi vine lumina. Este viaţă şi o veţi vedea. În propria mea experienţă vă spun că este singurul mod de a învăţa ceva din Biblie.
(Fratele G.F. Watson): Vreţi să spuneţi că nu ar trebui să studiem pe subiecte?
Nu puteţi studia Biblia în felul acesta. Nimeni nu studiază Biblia pe subiecte. Acesta nu este deloc un studiu al Bibliei. Studiaţi însăşi Biblia, fără referinţe la subiecte, iar apoi când vă va pune cineva o întrebare despre oricare subiect, veţi fi pregătit să-i răspundeţi, indiferent în ce parte ar ţinti; veţi cădea pe picioare de fiecare dată. Indiferent de unde începeţi, este acolo şi veţi vedea. Atunci când luaţi o porţiune din Scriptură, o citiţi şi o recitiţi, păstrând mintea fixată asupra ei ca şi când aţi vrea să vedeţi până în străfundul ei – este de-a dreptul minunat. Pot spune despre mine însumi, că nu merit să mi se dea niciun credit pentru nimic din cunoştinţele mele, pentru că nu le-am obţinut printr-o perspicacitate pe care aş fi avut-o în studierea lucrurilor. Am luat pur şi simplu un verset, l-am privit şi l-am privit. Am vrut să ştiu ce spune, şi atâta tot, fără speculaţii; şi nu îmi voi permite să gândesc, adică eu însumi prin mine însumi, nici măcar o fracţiune de milimetru faţă de ceea ce spune Biblia. Nu am nicio curiozitate de a specula în dreptul Bibliei; toată curiozitatea mea stă în aşteptare. Problema este că, noi mergem puţin în Cuvânt, apoi pornim cu o speculaţie, care nu duce la nimic, ne minunăm de ea şi începem să clădim o teorie sau alta; dar nu e treaba noastră să facem asta. Nu este cinstit să ne tratăm pe noi înşine sau pe altcineva în felul acesta. Eu doar continui să privesc şi să privesc, şi vine. Acum, poate un om să cunoască un lucru pe care îl vede? Dacă fereastra este deschisă aici şi noi privim afară, putem spune ce vedem?
Privim aici afară şi vedem soarele strălucind; privim pe partea cealaltă şi vedem chiar soarele. Apoi chemăm doi sau trei fraţi, şi zicem, Vreau să fiu sigur că văd bine? Văd ceva acolo; este aceasta lumină? Sau nu este lumină? Vreau să fiu sigur. Fereastra este deschisă, iar eu întreb, Este aceasta lumină? Sau nu este lumină? Ce aţi crede despre mine? – Aţi crede că sunt orb. Vrem să fim capabili să cunoaştem lumina deşi o vedem. Cu siguranţă nu ar trebui să fie dificil pentru cineva să fie capabil de aceasta. Eu nu aş da niciun bănuţ dacă cineva din casa aceasta ar ieşi cu mine în stradă şi mi-ar spune că soarele străluceşte. Aceasta nu m-ar ajuta cu nimic. Aţi crede că sunt extrem de încrezut fiindcă pot spune când soarele străluceşte? Păi, văd destul de bine, şi ştiu ce văd. Acum, dacă ne familiarizăm cu Domnul, vom cunoaşte lumina, şi nu vom avea nevoie de altcineva să ne spună că aceea este lumină. Fiecare dintre noi trebuie să aibă cunoaşterea aceasta în mod personal, ca să o poată cunoaşte personal; şi nu are nevoie ca altcineva să-i spună despre ea. Avem declaraţia din 1 Ioan 2:20: „Voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt.” Am primit-o? Reţineţi următorul lucru: „şi ştiţi orice lucru.” Cum este posibil? – Fiindcă aşa ne spune în capitolul paisprezece din Ioan, „Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile.” El nu ne va învăţa nimic greşit. El ne va conduce în tot adevărul. Cât de mult din ceea ce avem nevoie să ştim, nu vom putea avea şi nu vom putea găsi? Citim acum din 1Ioan 2:27:
„Ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El după cum v-a învăţat ea.”
Oricine primeşte un adevăr, nu contează cât de adevărat este, de la un om, şi recunoaşte că vine de la un om, nu are deloc adevărul. Oricine va cita un om, când încearcă să înveţe pe cineva – nu învaţă cu autoritate. El nu cunoaşte lucrul pe care încearcă să-l înveţe, şi nu se poate aştepta ca oamenii pe care îi învaţă, să-l cunoască. Omul care cunoaşte adevărul învaţă pe alţii ca şi cum nu ar fi fost un alt om pe pământ care l-a mai crezut. El îl cunoaşte aşa de profund încât oricât de mulţi oameni de pe pământ l-ar tăgădui, aceasta nu ar avea asupra lui nici cel mai mic efect.
(Fratele Kauble): Nu este posibil ca un om să fie convins că vede lumina măcar că nu o vede, la fel cum un om poate fi sigur că vede lumina atunci când o vede?
Nu; este imposibil. Un om nu poate fi sigur de un lucru care nu este aşa. Un om poate fi amăgit, dar nu este treaba noastră să fim amăgiţi. Pentru ce suntem învăţători în lume, dacă nu vedem şi nu cunoaştem adevărul? Ce treabă avem noi să mergem ca să învăţăm pe altcineva ceea ce nu cunoaştem absolut deloc? Cum să îndrăznim să facem aceasta, asumându-ne astfel riscul de a-l duce în rătăcire?
Întrebare – Când îi persecuta pe ucenici, Pavel nu a fost la fel de convins că slujeşte lui Dumnezeu, ca şi după ce a fost convertit?
Nu; el dădea cu piciorul în ţepuş.
(Fratele Kauble): Am citit în Mărturii că noi nu ar trebui să învăţăm doctrine noi decât după ce ne sfătuim cu fraţii din conducere. Urmează întrebarea: Să ne luăm după propria noastră judecată individuală pentru a decide ce este lumină?
Nu; nu trebuie să ne luăm după judecata noastră individuală în legătură cu nimic. Blestemat este omul care se încrede în om. Nu este nimic mai blestemat decât ca omul să se încreadă în el însuşi. Noi avem mintea Duhului pentru a depinde de ea, în loc de a depinde de mintea noastră. Declaraţia aceasta din Mărturii este necesară, însă nu este nevoie să fim neliniştiţi din cauza ei. Aţi întâlnit vreodată un om care să vă spună: Am o predică nouă, un punct nou, ceva lumină nouă. Vă zice despre ce este vorba, şi spune: Ce părere ai despre aceasta? Desigur nu se gândeşte să vă ceară sfatul, ci doar vrea să obţină asentimentul dumneavoastră faţă de această teorie, aşa încât să se simtă mai în siguranţă. Vă spun că în toată experienţa mea nu am văzut nimic în felul acesta. În toată experienţa mea în adevăr încă nu am găsit un punct nou, nici nu m-am dus la altcineva să-i spun: Am un punct nou; fiindcă niciodată nu am încercat să scot ceva nou. Nu am nici cea mai mică simpatie faţă de cineva care se preocupă să scoată teorii noi. Acela ar putea face o treabă mai bună decât aceasta.
(Fratele Ballenger): Nu ne este poruncit să scoatem lucruri noi şi lucruri vechi din vistieria inimii?
Este adevărat; eu nu spun că nu găsesc lucruri noi; fiindcă obţin astfel de lucruri tot timpul. Însă nu obţinem lucruri noi când studiem în grabă. Noi nu studiem pentru a găsi ceva ce să spunem altcuiva, sau pentru a trezi neliniştea în comunitate cu gândul că vor primi ceva ce le va face plăcere, ceva ce va crea senzaţie, ceva cu totul nou, ceva la care nu s-a mai gândit nimeni până atunci. Cine face în felul acesta întotdeauna răneşte, chiar dacă există ceva adevăr în ceea ce are. Adevărul este întotdeauna aceeaşi veche, veche poveste, şi totuşi întotdeauna este nou. El este viaţă, o nouă viaţă. Este adevărul cel vechi, făcut din nou să strălucească. Este viaţa veşnică. Noi trăim în eternitate, dacă suntem ai Domnului. El ne-a dat viaţa veşnică, puterea lumii viitoare. Iar una dintre caracteristicile acesteia, caracteristica cea mai e seamă a ei, este că întotdeauna este proaspătă. Pământul reînnoit va fi la fel de nou după zece mii de ani, ca în prima zi. Cine citeşte un text din Scriptură înaintea unei adunări, şi nu învaţă ceva nou din el de fiecare dată când citeşte acel text, nu are ochii îndreptaţi spre Dumnezeu. Nu este ceva ce să te facă să te aşezi ca să schiţezi cu stiloul şi cu cerneala; pur şi simplu vine. Lucrurile noi care mi-au venit nu sunt lucruri pe care să le notez într-un caiet de memorii, aşa ca să pot merge peste tot şi să spun, „Am încă un gând nou.” În realitate, omul care primeşte aşa de puţină lumină încât să poate ţine un caiet în care să noteze despre ea, nu primeşte suficient cât să-i aducă lui prea mult bine. Lumina vine în continuu, vine şi vine, la fel ca soarele când urcă pe cer. Nu îi poţi marca poziţia. Nu poţi face două însemnări succesive care să indice poziţia pe cer a soarelui care urcă. Atunci când o faci pe a doua, deja nu mai este acolo. El urcă. Este mai sus, tot mai sus. La fel este lumina de la Soarele Neprihănirii. Lumina este viaţă, iar viaţa este creştere, continuă creştere.
(O voce): Un astfel de om înaintează mereu; este în creştere. „Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.”
Vedeţi, fraţilor, dacă ar trebui să ne adunăm laolaltă pentru a decide în dreptul fiecărei raze de lumină pe care o dă Dumnezeu, ar trebui să fim în Conferinţă Generală tot timpul anului. Lumina vine tot timpul. Omul nu poate să-şi pună mâna la treabă şi să o noteze. Nu puteţi, niciun om din lumea aceasta nu poate pune în scris un rezumat al credinţei şi să spună adevărul. Nu puteţi ajunge la adevăr în felul acesta. Adevărul este de la Dumnezeu, şi trebuie să ni-l însuşim aşa cum îl dă Dumnezeu. Omul nu trebuie să umble conştient de cât de mult cunoaşte. Există doar un singur ajutor pentru studiul Bibliei, şi acesta este Duhul lui Dumnezeu.
Întrebare – Să înţelegem că a primi Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a primi Duhul lui Dumnezeu?
Da, în cazul în care primiţi cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă acesta este viu; este pâinea vieţii. Dacă îl luaţi ca fiind scris de un alt om, nu este nicidecum Duh. Dar dacă îl luaţi ca fiind Cuvântul viu, rostit de însuşi Dumnezeu, atunci este viaţă.
Însă, aşa cum ziceam, noi nu trebuie să umblăm împovăraţi de simţământul lucrurilor pe care le cunoaştem. Ce credeţi, fraţilor, când apostolii au primit Duhul lui Dumnezeu, au umblat tot timpul împovăraţi de conştienţa puterii? Hristos le-a spus: „Voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi.” Dar credeţi că ei umblau conştienţi de acea putere? – Nu; ei erau doar nişte oameni obişnuiţi, aceiaşi ca înainte, fără conştienţa puterii; dar când se ivea ocazia pentru un anumit lucru, fiind întotdeauna supuşi Duhului, ei erau pregătiţi pentru ocazie.
Fraţilor, avem nevoie să studiem Biblia; să încetăm a ne mai purta cu ea ca nerozii, să încetăm să ne mai jucăm cu ea; să începem să o studiem, şi să credem că este ceva în ea. Există în ea mai mult decât vă puteţi imagina. Totul este în ea.
Noi studiem faptul că „Îmi voi pune încrederea în El.” Am văzut că îndreptăţirea prin credinţă este temelia şi substanţa fiecărui lucru. Vedeţi aici, aşa cum am văzut în ceea ce am citit în cealaltă zi, eşecul de a primi – nu doar a consimţi, ci de a primi – neprihănirea prin credinţă este cauza tuturor acestor complicaţii şi dificultăţi care au apărut. Observaţi aceasta? Vă învaţă ceva aceasta? Nu ne învaţă faptul că, dacă am fi acceptat cu toţii neprihănirea prin credinţă, şi tot ce este în ea – fiindcă aceasta înseamnă eternitate şi progres – dacă am fi primit-o în vieţile noastre, am fi ştiut exact ce să facem în oricare lucru? Fiindcă ne-ar fi deschis întreaga Biblie, şi apoi am fi scăpat de toate aceste dificultăţi şi de toate capcanele în care am intrat, şi nu ar fi trebuit să pierdem atâta timp pentru a ieşi din ele. Problema multor oameni este că a te încrede în Domnul te face să gândeşti, şi este greu să te gândeşti, aşa că ei preferă să se încreadă în ei înşişi. Aceasta pare a fi un paradox. Foarte mulţi oameni cred că lucrătorul care se încrede în Domnul, şi care predică prin credinţă, este omul care nu gândeşte. De câte ori, în timp ce încercam să arăt lucrătorilor faptul că ei ar trebui să depindă de Domnul pentru lucrarea lor de predicare la fel de mult cum depind pentru dreptul lor la viaţă, am auzit obiectându-se că, „Noi nu trebuie să ne hazardăm; nu trebuie să mergem la întâmplare; nu trebuie să depindem de imboldul de moment, ca să mergem şi să dăm ceea ce se întâmplă să avem în minte.”
Mărturia spune toate aceste lucruri. Însă, cine a spus că a depinde de Domnul înseamnă să umbli la voia întâmplării? Aţi putea spune la fel de bine că omul care se încrede în Domnul pentru a fi păzit de păcat, merge pe o cale absurdă, total necugetată. Aceasta pare absurdă pentru omul care nu ştie nimic despre ea. Şi eu ştiu cât de ridicol îmi părea, cât de absurd, să cred că omul, crezând, poate fi protejat de a face un lucru rău. Dar acum ştiu aceasta, şi nu este nicio absurditate în aceasta. A merge pe calea aceasta nu înseamnă a merge la întâmplare, fiindcă îl ţine pe om legat direct de Stâncă tot timpul; iar omul care se aruncă în mâinile Domnului, ca să predice prin credinţă – credeţi că acesta nu va gândi şi nu va studia? Motivul pentru care aşa de mulţi oameni nu se încred în Domnul este că, a face aceasta, necesită foarte multă gândire; pe când, în loc de aceasta, ei pot doar să-şi ia puţin timp, când le vine bine, să se gândească o oră sau două, să elaboreze un subiect spre satisfacţia lor, după care sunt liberi şi nu mai e nevoie să se mai gândească vreodată la acel subiect. Apoi, când se pregătesc pentru a predica, îşi pot consulta notiţele, şi tot timpul ştiu exact cât de mult cunosc, fiindcă au totul în buzunar. Însă, fraţilor, nu puteţi purta Cuvântul lui Dumnezeu în felul acesta. Nu puteţi purta Cuvântul lui Dumnezeu în buzunar. E nevoie să-L purtaţi înăuntrul inimii voastre. E nevoie să fie o parte din voi înşivă. Şi în mersul vostru, se poate să nu fiţi conştienţi că aţi cunoaşte ceva despre un anumit lucru – v-a ieşit din minte întrucât nu aţi avut nevoie de a-l folosi atunci, iar un frate cu care vă întâlniţi vă spune, „Ce părere ai despre lucrul acesta?” Nu ştiu nimic despre aceasta; nu am nicio părere. Dar dacă vă întâlniţi cu cineva care are nevoie de lumină, cineva care are nevoie de ajutor pentru salvarea sufletului său, şi tocmai lucrul acela este ceea ce îl va ajuta să scape, Duhul lui Dumnezeu îl va aduce, şi va fi clar ca lumina zilei, şi veţi vedea aceasta, şi tot ce veţi avea de făcut va fi doar să citiţi acelui om, sau acelei adunări, exact ceea ce vedeţi prin Duhul Domnului – ceea ce Duhul vă aduce aminte. Dar nu va aduce lucruri pe care noi nu le-am dat minţii; iar aceasta pune pe noi o responsabilitate de a ne preocupa minţile cu Cuvântul lui Dumnezeu, de a ne da pe noi înşine Cuvântului lui Dumnezeu şi rugăciunii, ca să putem fi gata pentru orice lucrare bună; aşa încât în orice situaţie s-ar afla un om, în orice nevoie, în orice suferinţă a minţii, noi să fi studiat Cuvântul lui Dumnezeu în aşa fel încât, deşi poate că nu am văzut niciodată pe acel om, să avem Cuvântul care să răspundă exact problemei lui.
Noi nu avem nevoie să umblăm cu povara sentimentului a cât de mult cunoaştem, având totul clasificat, fiecare lucru etichetat în minţile noastre; subiectul acesta este aici, subiectul celălalt este dincolo. Noi nu putem ajunge la adevăr în felul acesta. Ci totul este acolo ca lumină, iar când Duhul lui Dumnezeu arată ocazia şi persoana, toate se pun laolaltă; noi suntem gata pentru orice lucrare bună. Nu suntem noi, ci Duhul lui Dumnezeu; iar noi ne putem pune pe canal şi să fim folosiţi de Duhul lui Dumnezeu.
Vineri după amiaza, 26 februarie 1897