General Conference Daily Bulletin
Vineri, 27 ianuarie 1893

Pentru că începem un studiu biblic, cred că ar fi bine să petrecem această oră gândindu-ne la motivul pentru care am venit aici şi la felul în care trebuie să venim pentru a avea folos din aceste întâlniri. Presupun că fiecare a venit aici aşteptând să audă lucruri la care nu ne-am gândit niciodată; şi nu doar aşteptând să auzim idei la care nu ne-am gândit până acum, ci căutând să învăţăm lucruri la care nu ne-am gândit până acum. Este foarte uşor să auzi lucruri la care nu te-ai gândit niciodată, dar noi nu învăţăm întotdeauna ceea ce auzim. Dar cred că suntem aici ca să învăţăm lucruri la care nu ne-am mai gândit niciodată. Sau mai bine spus, suntem aici aşteptând ca Domnul să ne dea noi revelaţii despre Sine, despre cuvântul Lui şi despre calea Sa. Eu pentru aceasta am venit.

Există un text care va fi un sfat bun pentru noi toţi: „Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea!” Marcu 10:15. Noi am venit aici ca să învăţăm despre Împărăţia lui Dumnezeu, să primim lucruri ale Împărăţiei lui Dumnezeu, lucruri noi şi vechi; lucruri vechi într-o lumină nouă, şi lucruri noi într-o lumină nouă. Oricine nu primeşte împărăţia ca un copilaş, nu poate intra în ea, nu o poate primi. De aceea, ar trebui să venim, să stăm la picioarele lui Hristos, privind la El ca Învăţător al nostru, ca nişte copilaşi, şi aşteptând să primim ceea ce are să ne spună. Nu doar acest text vorbeşte astfel despre cei care vor primi împărăţia lui Dumnezeu, ci în Matei este scris aşa încât acoperă tot timpul, şi după ce am primit împărăţia lui Dumnezeu. „În clipa aceea ucenicii s-au apropiat de Isus, şi L-au întrebat: «Cine este mai mare în împărăţia cerurilor?» Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor, şi le-a zis: «Adevărat vă spun că dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu, şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor».” Matei 18: 1-3.

Dacă cineva ar spune că primul text se referă la oricine primeşte pentru prima oară împărăţia lui Dumnezeu, şi ar admite adevărul că ei o pot primi doar ca nişte copilaşi, mărturisind că nu ştiu nimic despre ea, şi că nu pot ajunge singuri la cunoaşterea ei, celălalt verset arată că aceeaşi nevoie rămâne şi după ce am primit împărăţia lui Dumnezeu. Să fim convertiţi, să fim ca nişte copilaşi, să primim împărăţia lui Dumnezeu ca nişte copilaşi, recunoscând că noi nu ştim nimic de la noi şi nu avem o înţelepciune a noastră. Nu înţelepciunea noastră este cea care ne arată clar împărăţia lui Dumnezeu, care ne deschide calea prin care să o înţelegem exact aşa cum este ea! Noi trebuie să punem deoparte înţelepciunea noastră pentru a câştiga înţelepciunea, şi fiind convertiţi, să ajungem ca nişte copilaşi. „Dacă nu veţi fi convertiţi şi nu veţi ajunge ca nişte copilaşi, nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu.” (KJV). Ce fel de copii sunt menţionaţi? - Copilaşi. Copilaşii nu au multă mândrie în ce priveşte părerile lor personale. Copiii mai mari nu mai sunt atât de dispuşi să înveţe. De aceea, copilaşii sunt daţi ca model şi exemplu al felului în care trebuie să venim înaintea cuvântului lui Dumnezeu pentru a învăţa.

Mai există un verset care ne spune acelaşi lucru, dar cu mai multă forţă. „Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.” 1 Corinteni 8:2. Pentru câţi oameni este valabil? „Dacă crede cineva,” este valabil pentru toţi cei care am venit aici? „Cineva” dintre cei adunaţi aici? Se referă la noi personal? La fiecare dintre noi. „Dacă cineva” dintre cei ce suntem aici, crede că ştie ceva. Cât de mult crede că ştie? Ce crede că ştie? - „Ceva.” Cuprinde această exprimare toate lucrurile? Da! Deci textul îi cuprinde pe toţi oamenii şi toate lucrurile care pot fi cunoscute. Aşadar, dacă cineva dintre noi crede că ştie ceva, de fapt cât ştie? Ce ştie? Încă nu ştie aşa cum ar trebui să ştie.

Suntem cu toţii de acord că acesta este adevărul, da? Păstraţi fiecare acest gând. Dacă aţi venit aici gândind că ştiţi anumite lucruri, trebuie să recunoaşteţi că încă nu aţi ajuns să le cunoaşteţi aşa cum ar trebui să le cunoaşteţi. Vreţi să pornim la studiu în acest fel? Vreţi să venim la studiu mâine, poimâine, şi de fiecare dată, păstrând în minte gândul că încă nu ştim anumite lucruri aşa cum ar trebui să le ştim? Chiar dacă este cel mai în vârstă lucrător dintre noi, şi el trebuie să vină spunând: „Eu nu am ajuns încă să cunosc aşa cum ar trebui să cunosc, învaţă-mă Tu, Doamne.” Şi vom învăţa cu toţii. Oricine va veni aici în acest fel, va învăţa ceva din fiecare lecţie pe care o va auzi. Inclusiv cel mai în vârstă lucrător dintre noi. Acesta va învăţa mai mult decât oricare dintre noi dacă adoptă această poziţie. La cât timp se referă acest text? Pentru cât timp este valabil? Credeţi că vom depăşi acest timp, aici, în cadrul întâlnirilor noastre? Nu, fraţilor! Aşadar este bine stabilit acest gând, pentru toată durata acestei Conferinţe, în cazul în care am crezut că ştim anumite lucruri.

Există unele lucruri pe care am crezut că le ştim destul de bine. Dacă există vreun lucru pe care am crezut că îl cunoaştem, să îl privim ca şi cum nu ştim nimic despre el. Întotdeauna învăţăm cel mai mult din acele texte pe care deja le cunoaştem bine. Nu uitaţi aceasta. Întotdeauna învăţăm cel mai mult din textele cu care deja suntem foarte familiarizaţi. Nu vă daţi seama că acela care ia un text sau un gând, îl studiază un timp îndelungat şi crede că a înţeles toate ideile cuprinse în acel text, îşi pune limite unei cunoaşteri mai profunde. Atunci când spune: „Acum ştiu!”, se privează singur de a învăţa ce se ascunde cu adevărat în acel text.

Fratele Porter ne-a vorbit în lecţia de ora trecută despre scopul lui Dumnezeu de a ne face cunoscute aceste lucruri. Despre ce fel de scop ne-a vorbit el? Un „scop etern.” Iar Scriptura este modul în care Dumnezeu Îşi exprimă faţă de noi gândurile în acest scop etern. Scriptura este exprimarea gândurilor lui Dumnezeu pentru acest scop, pentru realizarea şi aducerea la cunoştinţă a acestui scop. Deci, ce fel de scop este acesta? Veşnic. Atunci, cât de adânci sunt gândurile Sale? Cât de mult ţinteşte acest scop? Veşnicia. Cât de adânci sunt gândurile exprimate în Scriptură? Infinite. În câte din expresiile Scripturii, în câte dintre texte există gânduri de o adâncime fără margini? În câte pasaje? În fiecare. Atunci este nevoie de toată Scriptura scrisă, pentru ca Domnul să ne exprime ceea ce vrea să ne spună despre scopul Lui veşnic? Da! Cât de adânc este gândul cuprins în fiecare pasaj al Scripturii şi cuvintele folosite ca să ne transmită acest gând? De o adâncime infinită. Înseamnă că, dacă un om prinde unul dintre aceste gânduri şi imediat spune: „acum ştiu, am prins ideea,” cât de departe este? Cât de departe este faţă de a avea adevărata înţelegere cuprinsă în acel pasaj? 

(Voci: „Tot atât de departe cât gândurile lui faţă de gândurile lui Dumnezeu.”) 

Când el spune „am adevărul, am înţeles ideea!”, îşi închide mintea în faţa înţelepciunii şi cunoaşterii lui Dumnezeu, aşezându-se pe sine şi mintea sa în locul lui Dumnezeu şi al gândurilor Sale. Omul care procedează astfel nu poate învăţa mai mult. Nu vă daţi seama că în acel moment el se baricadează singur în faţa învăţării? Iar omul care face astfel, cu siguranţă nu poate învăţa nimic mai presus de omenescul său, şi cu siguranţă nu va avea niciodată cunoştinţa lui Dumnezeu.

Expresiile gândurilor transmise în declaraţiile Scripturii sunt de o profunzime fără sfârşit. Atunci, ce limită ne putem pune noi în studierea lor? Nicio limită. Nu ne prezintă aceasta splendidul tablou şi măreaţa perspectivă a faptului că mintea eternă şi necuprinsă a lui Dumnezeu este larg deschisă în faţa noastră, pentru noi, ca să o studiem? Să nu uităm că acesta este câmpul de studiu în care suntem pe cale să intrăm.

Suntem pe acest teren de studiu de ceva vreme, de aceea să fim atenţi ca nu cumva să credem că ştim anumite lucruri. Să ne asigurăm că nu vom fi atraşi de ideea că ştim anumite lucruri aşa cum ar trebui să le ştim. Să stabilim acum prin cuvântul lui Dumnezeu că nu cunoaştem acele lucruri. Există cunoştinţă pe care o putem găsi în fiecare aspect al fiecărui gând. Şi până când nu va trece toată veşnicia, nu vom ajunge în situaţia în care să avem dreptul să credem că ştim totul despre acel gând şi că nu mai avem ce învăţa. Eu mă bucur pentru că avem un astfel de subiect de studiu şi o astfel de durată de timp (veşnicia) în care să-l studiem. Aşadar, să începem cu bucurie acest studiu. Acest text va rămâne cu noi atât cât va ţine lumea, cel puţin; dar nici după aceea nu va dispare. Va dispare în această formă; Biblia, cuvântul lui Dumnezeu scris în această formă, va dispare. Fără îndoială Bibliile vor arde ca orice altă carte din hârtie sau piele. Dar cuvântul lui Dumnezeu nu va arde. Acest text, în această formă (tipărit) va dura atât cât va ţine lumea; dar după aceea va continua să existe în această formă (în trup). Aşa că acest text va rămâne cu noi întotdeauna, în toată veşnicia. „Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.” Nimeni nu cunoaşte aşa cum ar trebui să cunoască. Nu vă bucuraţi, fraţilor, nu vă bucuraţi?

Dar nu trebuie să zăbovim prea mult asupra nici unuia dintre aceste texte, pentru că mai sunt multe alte texte pe care dorim să le amintim în seara aceasta. Conform cu gândul amintit puţin mai înainte, am venit aici aşteptând să învăţăm multe lucruri care sunt noi şi multe lucruri noi despre ceea ce am învăţat mai dinainte. Totuşi nu am venit să învăţăm altceva decât adevărul. Aceasta este dorinţa noastră. Orice cuvânt în care este vreo putere, orice cuvânt în care este ceva bun, orice cuvânt în care este vreo putere sfinţitoare, acela este adevărul, adevărul aşa cum este în Isus Hristos desigur, pentru că în nicio altă parte nu găsim adevăr. Astfel, venind cu acest scop, de a cunoaşte doar adevărul, pe acesta trebuie să-l studiem, pe acesta trebuie să-l căutăm. Nu este treaba voastră sau a mea dacă este vechi sau nou, sau cine îl spune la aceste întâlniri, sau dacă trebuie să-l studiem noi sau este pentru alţii. Ce avem de făcut este să întrebăm: „Este acesta adevăr?” Dacă este adevăr, atunci primiţi cuvântul lui Dumnezeu aşa cum ni-l dă, indiferent prin cine este spus, indiferent în ce fel vine, indiferent dacă vine în totală opoziţie cu felul în care l-am aşteptat să vină. Şi este cel mai probabil ca adevărul să vină aşa „căci căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.” De aceea, dacă ne-am fixat un anume fel în care va veni adevărul, ne putem aştepta să vină cu totul altfel.

Domnul nu va îngădui nimănui să-I dicteze sau să stabilească planuri pentru El. Domnul este aşa cum spune textul: „Tu eşti un Dumnezeu care te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel.” Dar noi Îl putem vedea. El se va ascunde. Noi nu putem stabili căile pe care El să lucreze, dar cel mai bine este să Îl lăsăm să lucreze în felul Său şi să rămânem mereu în această poziţie. Atunci vom fi în deplină siguranţă. Atunci nu va mai trebui să fim neliniştiţi şi nu vom mai avea nimic de-a face cu aranjarea planurilor Sale. El este  pe deplin înţelept. Totul merge bine împreună cu El, iar noi trebuie să rămânem dispuşi să-L vedem lucrând în orice moment. Partea noastră este să ne bucurăm privindu-L cum lucrează. Eu am fost foarte mult binecuvântat în studiul Bibliei şi în a-L privi pe Domnul lucrând. Când totul pare foarte întunecat şi foarte misterios, atunci studiul este cel mai frumos, căci ne dă pe noi la o parte pentru a-L vedea pe El lucrând. Dacă am înţelege totul imediat, nu ar fi atât de interesant. Dar când pare foarte întunecos, putem privi cu mai multă atenţie şi cu mai mult interes pentru a vedea pe Domnul călăuzindu-ne.

Aşadar noi trebuie să învăţăm doar adevărul, indiferent cine îl rosteşte. Domnul îl rosteşte, desigur,  indiferent prin cine este spus sau indiferent de felul în care este spus. Dacă l-am cunoscut mai dinainte, să mulţumim Domnului că acum îl cunosc şi alţii. Dacă nu l-am cunoscut înainte, atunci să mulţumim Domnului pentru că acum îl cunoaştem. Singura întrebare pe care o putem pune este aceasta: „Este adevărat?” Cu toţii cunoaşteţi versetele din 2 Tesaloniceni 2:9,10: „Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.” De ce-i amăgeşte în acest fel Satana pe aceşti oameni? Pentru că nu au primit dragostea adevărului. Satana nu are nicio şansă să influenţeze cu toate minunile, semnele şi puterile mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pe cei ce iubesc adevărul şi primesc dragostea adevărului. Nu! Pentru că Isus a spus: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32). Adevărul va face liber pe oricine primeşte dragostea adevărului. Atunci, cel pe care Satana îl înşeală cu tot felul de minuni şi puteri mincinoase, este liber? Nu, ci este într-o robie îngrozitoare. Atât timp cât avem stabilit în minte că singurul lucru pe care îl vom căuta şi îl vom aştepta mereu este adevărul, şi cât timp îl vom iubi pentru că este adevăr, şi îl vom primi pentru că este adevăr, nu trebuie să ne fie teamă că vom fi amăgiţi de Satana.

Remarcaţi ultima jumătate a versetului. Efectul adevărului este că ne face liberi. Prima jumătate este cea mai mare făgăduinţă, dacă ar fi posibil să măsurăm făgăduinţele. Dar nu le putem măsura deoarece fiecare este la fel de importantă ca toate celelalte. Toate sunt gândurile lui Dumnezeu, iar gândurile Lui sunt fără margini. Însă aceasta este o făgăduinţă extraordinară: „Veţi cunoaşte adevărul.” Mi se pare că este una dintre cele mai minunate făgăduinţe. „Veţi cunoaşte adevărul.” Veţi crede că îl cunoaşteţi? Vă veţi întreba dacă îl cunoaşteţi? Vă veţi întreba dacă cutare sau cutare lucru este adevăr? Nu! „Veţi cunoaşte adevărul.” Aceasta este făgăduinţa lui Isus Hristos pentru voi şi pentru mine, şi anume că atunci când ne încredem în El şi Îl urmăm, vom cunoaşte adevărul. Şi pe măsură ce ne supunem Lui şi Îl urmăm, El va avea grijă ca noi să cunoaştem adevărul, iar noi ne încredem în El pentru aceasta.

„Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: «Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi».” Cum vom cunoaşte adevărul? Rămâneţi în cuvântul Lui, fiţi în adevăr ucenicii Lui, şi veţi cunoaşte adevărul. Cuvântul Lui este cuvântul adevărului. „Veţi cunoaşte adevărul.” E nevoie să ne ţinem de această făgăduinţă. Mi se pare că dacă aceasta ar fi singura făgăduinţă din Biblie, ar fi tot ce am avea nevoie. „Veţi cunoaşte adevărul.” Pentru că Hristos a făcut această făgăduinţă, ea este pentru voi şi pentru mine, atunci când Îl urmăm şi când ne supunem Lui. Şi pentru că aşa stau lucrurile, ar trebui să fim cei mai fericiţi oameni, pentru că avem această făgăduinţă: „Veţi cunoaşte adevărul.”

Vor exista cu siguranţă o mulţime de ocazii, şi fără îndoială deja au fost câteva încă de la prima lecţie rostită aici - vor exista ocazii pentru unele persoane din sală să spună: „Este aşa?” Probabil că deja au fost oferite ocazii pentru ca unii să spună: „Eu nu ştiu aşa.” Fără îndoială vor fi ocazii nenumărate – înainte să treacă cele şase săptămâni pe care ni le dă Domnul pentru a studia cuvântul Său şi căile Sale – de nenumărate ori vom fi chemaţi să punem întrebarea: „Aşa este?” Ce spune făgăduinţa? „Veţi cunoaşte adevărul.” Domnul nu vrea să primim idei pentru că cineva anume le spune. Dumnezeu nu vrea ca atunci când cineva rosteşte un gând, noi să spunem: „Este adevărat pentru că l-a spus cutare.” Noi trebuie să ştim că este adevărat pentru că aşa spune Dumnezeu. Pentru aceasta este dată făgăduinţa „veţi cunoaşte.” Vor fi ocazii în care pot să apară îndoieli: „Este aşa? Cum stau lucrurile aici?” Există întrebări, dar împreună cu ele, există făgăduinţa. Nu o uitaţi. Isus ne spune întotdeauna când apar întrebări: „Veţi cunoaşte adevărul.” Deci, când apar întrebări cu privire la anumite gânduri din lecţii, care este răspunsul pentru voi şi pentru mine? La ce trebuie să ne gândim atunci? Ce poziţie trebuie să luăm atunci? Va vorbi cândva un frate, într-una din zile, şi va face probabil o declaraţie, citind un pasaj, sau două, sau trei, şi va extrage din ele un gând care va fi nou pentru mine, se va exprima într-un anume fel care va fi nou pentru mine, şi ne vom întreba: „Este adevărat?” Care este răspunsul pentru mine? „Veţi cunoaşte adevărul.” Atunci ce voi face cu acel gând nou, cu acea întrebare? Voi fi sincer ca să reţin întrebarea şi gândul care este pentru mine cu totul nou? Le voi aduce în faţa lui Isus întrebându-L pe El care este adevărul? Sau voi merge mai degrabă la vreunul dintre fraţi şi îl voi întreba: „Ce crezi despre aceasta? Fratele A. a spus aşa şi aşa. Ce părere ai despre aceasta? Este ceva nou pentru mine şi pe jumătate mă îndoiesc că ar fi adevărat.” „Ei bine, şi eu mă îndoiesc!”, va spune celălalt frate. „Atunci cu siguranţă nu poate fi adevărat.” Nu este aşa. Nu este treaba voastră ce cred eu despre un anumit lucru.

Îmi amintesc că la o adunare de tabără un frate a citit câteva versete – doar atât a făcut; a citit din Biblie - dar gândurile pe care le-a exprimat prin această citire a Bibliei erau noi pentru o mare parte din audienţă. Un grup de fraţi au venit la mine şi m-au întrebat: „Frate Jones, ce credeţi despre ce s-a spus?” Le-am zis: „Nu este treaba voastră ce cred eu; voi ce credeţi despre ce aţi auzit?” „Noi nu ştim ce să credem!”, au răspuns. Atunci am zis: „Cercetaţi.” Dacă le-aş fi spus că nu cred că este adevărat, ei ar fi mers şi ar fi spus: „Nu cred ceea ce s-a spus, pentru că fratele Jones a spus că nu crede.” Dacă aş fi spus că aşa este, ei ar fi spus: „Aşa este, fratele Jones a spus că este aşa.” Astfel că mi-am propus să nu vă spun nimic despre ce cred. Nu aceasta este problema voastră. Voi trebuie să ştiţi personal care este adevărul. Aceasta este poziţia pe care îmi propun să o iau în timpul Conferinţei. Mă aştept să aud unele lucruri noi. Încă nu am fost la nicio întâlnire de studiu al Bibliei, la care Domnul să nu ne fi dat ceva nou, frumos, măreţ şi glorios. Iar poziţia pe care îmi propun să o iau este conform făgăduinţei „Veţi cunoaşte adevărul.”

Întâlnesc oameni, şi fără îndoială că şi voi întâlniţi, care adoptă ideea că singurul fel sigur de a cunoaşte adevărul este prin a găsi toate obiecţiile posibile şi a răspunde la ele. Dar dacă eu găsesc şi prezint toate obiecţiile pe care le cunosc împotriva unei idei, şi primesc răspuns la toate, pot fi sigur că ştiu care este adevărul? Sunt sigur de asta? Nu! Pentru că există obiecţii la care nu m-am gândit niciodată. Vă daţi seama? Urmând această cale pot fi sigur că un anumit lucru este adevărat, până când nu se răspunde oricărei obiecţii care poate fi adusă de orice minte din Univers - pot fi sigur până atunci? Când se răspunde la toate acestea, pot să fiu sigur că acela este adevărul? Dacă aş putea fi sigur în acest fel, cum voi putea trăi destul ca să aud răspunzându-se la toate obiecţiile? Putem ajunge la adevăr în acest fel? Există vreo posibilitate de a ajunge la adevăr prin prezentarea obiecţiilor şi găsirea răspunsului lor? Nu fraţilor! La ce bun să pornim pe un drum al cărui capăt nu-l vom ajunge niciodată - un drum greşit, desigur? Mai bine nu pornim pe un astfel de drum.

Poate exista vreo obiecţie împotriva adevărului? Gândiţi-vă bine. Când este prezentat ceva, putem spune: „Am o obiecţie împotrivă”? Aceasta este poziţia pe care trebuie să o luăm? Nu! Noi trebuie să întrebăm dacă este adevăr, şi dacă este, atunci nu există nicio obiecţie, nu poate exista nicio obiecţie împotriva lui. Obiecţia noastră este o fraudă. Înţelegeţi? Noi trebuie să întrebăm: „Este acesta lucru adevărat?”

Un alt fel în care oamenii caută să afle adevărul este prin a asculta ambele feţe ale lui. Aţi auzit astfel de oameni. „Aceasta este o faţă!”, spun ei, „Dar vreau să aud şi cealaltă faţă înainte de a decide.” Ce este cealaltă faţă a adevărului? Avem aici o faţă adevărului, şi dincolo este cealaltă faţă. Unde este adevărul? Poţi privi la fiecare faţă a adevărului şi să îţi pară minciună. „Am ascultat o faţă, şi vreau acum să aud şi altă faţă.” Dar, cum pot spune în acest fel care este adevărul? Să zicem că am auzit adevărul curat (şi aceasta este nevoia noastră), iar eu nu sunt satisfăcut până când nu aud şi cealaltă faţă. Ce este cealaltă faţă? Dacă această faţă este adevărul, cealaltă faţă ce este? Este o eroare. Putem decide mai bine care este adevărul prin faptul că ascultăm o mulţime de erori? Ar putea spune cineva: „Am văzut faţa pe care o prezinţi tu, şi pare a fi adevăr, dar vreau să văd şi cealaltă faţă.” Adevărul este cuvântul lui Dumnezeu. Deci acest om îşi propune să aştepte pentru a vedea cealaltă faţă, spre a şti dacă acest cuvânt al lui Dumnezeu este adevărat sau nu, comparându-l cu o mulţime de erori, făcând astfel din o mulţime de erori un test pentru adevăr.

Noi nu avem nevoie să ascultăm cealaltă faţă. Tot ce avem nevoie este să ascultăm adevărul. Aici este o faţă a adevărului şi dincolo este cealaltă. Omul le ascultă pe ambele, după cum şi-a făcut planul, iar apoi cum va ajunge la adevăr? După mintea lui. El ascultă şi una şi cealaltă. Unde este adevărul? Trebuie să-l găsească cumva. Atunci compară o faţă cu cealaltă, le cântăreşte una faţă de cealaltă, le pune în balanţă şi judecă spre a afla care este adevărul. Apoi după ce a făcut toate acestea, poate fi sigur că a găsit adevărul? Este mintea mea, judecata mea, abilitatea mea de a cântări argumente şi de a decide asupra adevărului - sunt acestea testul infailibil al adevărului? Constituie judecata omului, facultăţile lui, testul adevărului? Când vrem să testăm adevărul spre a şti că este adevăr, testul folosit trebuie să fie unul infailibil. Nu este aşa? Trebuie să fie unul care nu dă greş niciodată. Ca să discerni adevărul şi să-l declari, este nevoie de un test care nu dă greş în nicio circumstanţă, în mijlocul a zece mii de argumente şi erori. Acel test prin care trebuie să încercăm adevărul trebuie să fie un astfel de test care să deosebească imediat adevărul printre zece milioane de opinii diferite şi să-l găsească fără greş. Nu este aşa? Noi ştim că mintea omului nu este un test pentru adevăr. Omul poate să afle, după mintea lui, doar ideea lui despre ce este adevăr. Căci „gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.”

Aşa că, fraţilor, în timpul în care suntem, există două motive pentru care aceste metode nu funcţionează, chiar dacă am lua decizii corecte. Unul este faptul că adevărul lui Dumnezeu se dezvoltă atât de rapid încât nu vom avea timp să căutăm toate obiecţiile şi să ascultăm toate argumentele de ambele părţi, şi vom fi veşnic în urmă în timp ce ascultăm o mulţime de argumente şi obiecţii. Şi nu este de dorit să fim într-o astfel de poziţie când timpul de încercare se va încheia. Timpul este prea scurt pentru aşa ceva, şi dacă vom fi într-o astfel de poziţie, vom fi lăsaţi pe dinafară. Însă există făgăduinţa „Veţi cunoaşte adevărul.”

Deschideţi din nou la Ioan 14:16,17: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului.” Al cui Duh? Al adevărului. Oh! Mulţumim Domnului pentru făgăduinţa: „Eu voi ruga pe Tatăl.” Ce face Hristos în seara aceasta pentru noi, cei de faţă? - Roagă pe Tatăl. Ne va trimite Mângâietorul? - Duhul adevărului. Ce poziţie trebuie să luăm, înainte de a veni la studiu, aici, în fiecare zi? Să luăm parte la această rugăciune, ca să putem primi Duhul adevărului, nu-i aşa?

Aşadar, Isus se roagă, şi dacă El face aşa, atunci nu suntem într-o tovărăşie bună când ne rugăm şi noi? Haideţi să petrecem timpul în tovărăşia Lui, de-a lungul acestor întâlniri. Ce spuneţi? 

(Audienţa: „Amin!”) 

Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da! Isus nu spune că El va ruga pe Tatăl şi poate că El vă va da, ca şi cum ar urma să decidă în urma rugăciunii, ci El spune, voi ruga pe Tatăl şi El vă va da! Cu siguranţă rugăciunea Lui este ascultată, pentru că El mijloceşte pentru noi. El prezintă rugăciunile noastre, conform cu voia lui Dumnezeu. Astfel, El se roagă, şi ne rugăm şi noi, ca să ne dea acest Mângâietor, şi El o face. Dacă cerem, ştim că primim, pentru că El spune aşa. Dacă cerem ceva după voia Lui, ce se întâmplă? Ne ascultă. Aceasta este încrederea pe care o avem în El în seara aceasta. Aceasta este încrederea pe care o avem în El, că dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Atunci, dacă avem această încredere în Domnul, putem petrece un timp plăcut de-a lungul acestor întâlniri. Să cerem orice după voia Lui, şi El ne ascultă. Iar voia Lui este ca noi să avem Duhul Sfânt. De aceea putem merge înaintea Lui în fiecare zi şi în fiecare oră din zi, cerându-I acest Duh al adevărului, şi să ştim că îl vom primi, să ştim că ne ascultă. Iar dacă ştim că ne ascultă, ştim că avem ceea ce am cerut de la El.

Alăturaţi acum cele două idei. Noi cerem ceva după voia Lui şi El ne ascultă. Ori de câte ori cerem, El ne ascultă. Şi dacă ascultă, ce se întâmplă? Ştim că putem avea ceea ce cerem? Ştim că vom avea? Ştim că avem. Atunci ce trebuie să facem? Dacă am cerut ceva după voia Sa, ştim că ne ascultă. Şi avem ceea ce am cerut. Atunci ce trebuie să facem? Să mulţumim Domnului pentru aceasta. Înainte să venim la institut în fiecare dimineaţă, să cerem Domnului Duhul Sfânt după voia Sa, apoi, după ce am cerut, supuşi Domnului cu totul, să-I mulţumim pentru că a împlinit ce I-am cerut şi să venim aşteptând ca El să ne înveţe, să aşteptăm că va învăţa pe cel ce ne învaţă şi prin el ne va învăţa pe noi.

„Care să rămână cu voi în veac.” Cât timp? Pentru totdeauna. Bun. Duhul adevărului poate să ia adevărul şi să-l facă cunoscut în orice moment, în mijlocul a zece mii de ori zece mii de aspecte ale erorii. Cât timp? Totdeauna. Nu este aceasta o veste bună? Nu este aceasta o făgăduinţă preţioasă, cum că El ne va da Duhul adevărului, care va rămâne cu noi în veac? „Şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-l vede şi nu-l cunoaşte; dar voi îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi.”

„Când va veni (…), Duhul adevărului, are să vă călăuzească.” Ce va face? Are să vă călăuzească. O va face, este o afirmaţie. Când va veni El, o va face. Fraţilor, nu putem, atunci, să ne încredem în El? Să alăturăm cele trei adevăruri: „Veţi cunoaşte adevărul,” „Voi ruga pe Tatăl” şi „are să vă călăuzească.” Putem să ne încredem în El? Putem să-I predăm Lui totul, fără nici cea mai mică ezitare? „Veţi cunoaşte adevărul.” „Tatăl vă va da Duhul adevărului şi El are să vă călăuzească.” Atunci, vom supune totul Lui, încrezându-ne în El şi aşteptând că El ne va călăuzi în orice studiu pe care îl vom avea aici?

„Când va veni (...), Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” O va face? Ne va descoperi lucrurile viitoare. Bun. Nu este voia Domnului ca noi să vedem lucrurile care urmează să se întâmple, înainte ca ele să ne ia prin surprindere? Nu ne-a spus El că aceia ce vor vedea acum ce este gata să vină peste noi din ceea ce se pune la cale sub ochii noştri, nu se vor mai încrede în invenţii omeneşti, ci vor simţi că Duhul Sfânt trebuie să fie recunoscut şi primit? Cum vom vedea ceea ce va veni peste noi? Prin ceea ce se pune la cale sub ochii noştri. Isus ne va arăta lucrurile care sunt gata să se întâmple. El nu vrea să fim luaţi prin surprindere de niciunul din aceste lucruri. El vrea să ştim dinainte ce va veni, pentru a fi complet înarmaţi şi să nu fim surprinşi sau depăşiţi de situaţie.

„El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.” Şi ce este El? „Eu sunt adevărul, şi Duhul adevărului.” El ia ce este al Lui şi ne descoperă. Atunci, dacă Duhul adevărului ia doar ce este al Domnului (şi doar aceasta ne va descoperi), nu este independent, făcând lucruri mari de la Sine, la fel cum nici Isus nu a făcut aşa, ci S-a supus cu totul pentru ca Tatăl să poată locui şi lucra în El. Astfel, Duhul Sfânt la rândul Său face exact ceea ce a făcut Isus. El nu descoperă din ale Sale, ci ia ceea ce Dumnezeu i-a spus lui Isus şi ni le relatează vouă şi mie. Astfel El ne dă adevărul lui Dumnezeu aşa cum este în Isus Hristos. Este El Dumnezeul adevărului? „Tot ce are Tatăl, este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.” Iar Scriptura spune: „După cum este scris: «lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce Îl iubesc».” Acesta este planul veşnic, şi profunzimea lui. În acest plan trebuie să intrăm cerând, luând parte la această rugăciune a lui Isus în fiecare zi, ca să putem avea Duhul adevărului aici în studiile noastre şi în toată lucrarea noastră, călăuzindu-ne în adevăr.

Reţineţi următoarele din Calea către Hristos p. 105, 129, 130: „Biblia nu ar trebui niciodată să fie studiată fără rugăciune. Înainte de a deschide paginile ei ar trebui să cerem iluminarea Duhului Sfânt, şi ea ne va fi dată. Când Natanael a venit la Isus, Mântuitorul a exclamat: «Iată cu adevărat un Israelit în care nu este vicleşug». Natanael a zis: «De unde mă cunoşti?» Isus i-a răspuns: «Te-am văzut mai înainte să te cheme Filip, când erai sub smochin». Isus ne va vedea şi pe noi în locurile noastre tainice de rugăciune, dacă Îl vom căuta spre a ne lumina, ca să putem şti care este adevărul. Îngerii din lumea luminii vor fi cu acei care în umilinţa inimii caută călăuzire divină.”

„Duhul Sfânt înalţă şi glorifică pe Mântuitorul. Este lucrarea Lui aceea de a-L prezenta pe Hristos, puritatea neprihănirii Sale, şi mântuirea aşa de mare pe care o avem prin El. Isus spune că «va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi». Duhul adevărului este singurul învăţător eficient al adevărului divin. Cât de multă consideraţie trebuie să aibă Dumnezeu pentru oameni, încât a dat pe Fiul Său să moară pentru ei, iar apoi a trimis Duhul Său ca să fie învăţătorul omului şi călăuza lui fără încetare.”

„Dumnezeu intenţionează ca în chiar această viaţă adevărurile cuvântului Său să fie mereu descoperite poporului Său. Există o singură cale prin care poate fi obţinută această cunoştinţă. Vă atrag atenţia asupra înţelegerii cuvântului lui Dumnezeu doar prin iluminarea Duhului prin care a fost dat acest cuvânt. «Nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu», «căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu». Iar făgăduinţa Mântuitorului pentru urmaşii Săi a fost: «Când va veni, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. ... căci va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi».”

„Dumnezeu vrea ca omul să-şi exerseze puterile minţii, iar studiul Bibliei va întări şi va dezvolta mintea aşa cum niciun alt studiu nu o poate face. Totuşi trebuie să ne ferim de a zeifica raţiunea, care este supusă slăbiciunii şi infirmităţii omeneşti. Dacă vrem să nu fie Scriptura acoperită în faţa înţelegerii noastre, astfel încât cele mai clare adevăruri să nu poată fi înţelese, atunci trebuie să avem simplitatea şi credinţa unui copilaş, gata să învăţăm şi să implorăm ajutorul Duhului Sfânt. Un simţământ al puterii şi înţelepciunii lui Dumnezeu, alături de simţământul neputinţei noastre de a înţelege măreţia Lui, ne va inspira umilinţă şi vom intra în prezenţa Lui, cuprinşi de o teamă sfântă. Atunci când deschidem Biblia, raţiunea trebuie să recunoască o autoritate superioară ei, iar inima şi intelectul trebuie să se aplece în faţa marelui Eu Sunt.”

De acum înainte, cât timp vom trăi, atunci când citim cuvântul Lui aşa cum este, să nu mai spunem niciun „Dar dacă?” în faţa lui. Există vreun „Dar dacă?” în faţa Cuvântului? Există? Nu există „Dar dacă?”! Este exact aşa cum spune cuvântul. Mulţumim Domnului că este aşa, şi să-L lăsăm să ne spună ce vrea El să ne spună, şi cum este aceasta.

Citez din nou din Slujitorii Evangheliei p. 126: „Dumnezeu doreşte ca noi să primim adevărul pentru meritele lui - pentru că este adevăr. Biblia nu trebuie să fie interpretată pentru ca să convină ideilor oamenilor, oricât ar dori ei să susţină ideile lor ca fiind adevărate.”

Aceasta înseamnă că eu nu trebuie să interpretez Biblia ca să convină acestui om (vorbitorul arată spre el însuşi). Aceasta vă include şi pe voi, de asemenea. „Spiritul cu care ne apropiem să cercetăm Scriptura, va determina caracterul asistentului care va sta alături de voi” (Idem., p. 127).

Acesta este un lucru important. Venim aici în fiecare zi ca să studiem Scriptura. Cuvântul ne spune că spiritul cu care veniţi va determina caracterul asistentului care va sta alături de voi.

„Îngeri din lumea luminii vor fi alături de cei care în umilinţa inimii caută călăuzirea divină. Dar dacă Biblia este deschisă fără reverenţă, cu un sentiment de încredere de sine, dacă inima este plină de prejudecăţi, Satana stă alături de voi, şi va pune declaraţiile clare ale cuvântului lui Dumnezeu într-o lumină pervertită.” (Idem.)

Haideţi să nu-l avem pe Satana drept asistent. De aceea, să ne asigurăm că ne unim cu Isus în rugăciunea Lui înainte de a veni aici şi să rămânem în ea. „Noi trebuie să studiem Biblia personal. Nu trebuie să ne bizuim pe niciun om ca el să gândească pentru noi.” Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să fim conduşi de un om, dacă Dumnezeu îl conduce pe acel om; sau chiar de o femeie, dacă Dumnezeu o conduce pe acea femeie. Ştiţi că un anume om, cândva, ar fi făcut mai bine dacă ar fi consimţit să fie condus de o măgăriţă. Dar el a vrut să fie condus doar de Domnul. Nu a acceptat să fie condus de altcineva, dar a dat greş. Să nu alegem cine să ne conducă, decât dacă Dumnezeu ne va conduce.

Un om vorbea odată împotriva Spiritului Profetic şi spunea cât de uşor erau înşelaţi adventiştii de ziua a şaptea, cât de amăgiţi erau. Că învăţătorii lor le spun anumite lucruri, iar ei înghit totul imediat. Mi-am spus atunci, că aş fi vrut să încerce să facă aşa; să încerce să le spună ceva şi să vadă cum este primit. Este o realitate faptul că adventiştii de ziua a şaptea sunt greu de condus. Într-un anume fel mă bucur pentru aceasta. Aş vrea ca orice adventist de ziua a şaptea să fie atât de greu de condus încât nimeni să nu-l poată conduce decât Isus Hristos. Da, însă fraţilor, să nu fim într-o astfel de stare încât să fie prea greu şi pentru El să ne conducă. Dar eu mă bucur pentru că ei sunt atât de greu de condus încât nimeni în afară El nu-i poate conduce. Să intrăm în această poziţie cât mai repede cu putinţă şi apoi să ne lăsăm conduşi ca nişte miei, de către Cel care este Mielul lui Dumnezeu.

„Nu trebuie să fim rigizi în ideile noastre, gândind că nimic nu ar trebui să se amestece în opiniile noastre. Când un punct de învăţătură pe care voi nu îl înţelegeţi este adus în atenţia voastră, mergeţi pe genunchi înaintea lui Dumnezeu, ca să puteţi înţelege care este adevărul şi să nu fiţi găsiţi ca iudeii luptând împotriva lui Dumnezeu. (…) Este imposibil pentru vreo minte să înţeleagă toată bogăţia şi măreţia măcar a unei făgăduinţe a lui Dumnezeu. Unul surprinde slava unui punct de vedere, iar altul frumuseţea şi graţia altui punct de vedere, iar sufletul este umplut cu lumină cerească. Dacă am vedea toată slava, sufletul ar cădea în leşin. Dar noi am putea avea mult mai multe descoperiri din abundenţa făgăduinţelor lui Dumnezeu, faţă de cele de care ne bucurăm acum. Mi se umple inima de întristare când mă gândesc cum pierdem din vedere plinătatea binecuvântărilor destinate nouă. Noi ne mulţumim cu străfulgerări momentane de iluminare spirituală, când am putea să umblăm zi după zi în lumina prezenţei Sale. (…) Cel a cărui lucrare este să aducă aminte poporului lui Dumnezeu toate lucrurile, şi să-i conducă în tot adevărul, să fie cu noi în cercetarea cuvântului Lui cel sfânt.” (Idem., p. 129-131)

Oh, ce făgăduinţă este aceasta, că vom cunoaşte adevărul! Apoi, că ne dă Duhul adevărului ca să ne conducă în tot adevărul. Şi Duhul acesta este un ghid atât de perfect, atât de infailibil, încât va aduce la tăcere orice altă voce care nu vine de la Cel care este Adevărul şi Viaţa. Aşa că, fraţilor, să intrăm în studiu cu acest spirit, şi să rămânem în acest spirit, iar Dumnezeu ne va învăţa. Căci, după cum s-a spus în zilele lui Iov şi după cum scrie în carte: „Cine poate să înveţe ca El?”