General Conference Daily Bulletin
Luni, 13 februarie 1893
Am rămas cu studiul Scripturii, în această serie de lecturi, la sfatul Martorului credincios, la al doilea lucru pe care ne sfătuieşte să-l cumpărăm. Primul l-am studiat în seara trecută: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti.” Studiul din seara aceasta începe cu articolul următor: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine haine albe ca să te îmbraci şi să nu se vadă ruşinea goliciunii tale.”
Ce este haina?
(Audienţa: „Neprihănirea.”)
A cui neprihănire?
(Audienţa: „A lui Hristos.”)
A cui neprihănire este aceasta?
(Audienţa: „A lui Dumnezeu.”)
A cui neprihănire trebuie să o căutăm?
(Audienţa: „Neprihănirea lui Dumnezeu.”)
Ce este neprihănirea (dreptatea - righteousness)?
(Audienţa: „A face ce este drept (right doing).”)
Este neprihănirea facerea de lucruri drepte?
(Audienţa: „Da!”)
(O voce: „Toate poruncile Tale sunt neprihănire” – KJV)
Ce sunt ele pentru noi? Ce spun ele?
(O voce: „Fă.”)
Spun ele aşa? Poruncile cer împlinire, da?
(Audienţa: „Da!”)
Prima dintre toate poruncile spune: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta”, iar a doua, asemenea ei, spune: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi: în acestea două este cuprinsă toată Legea şi proorocii.” Neprihănirea deci, este facerea lucrurilor drepte; aceasta este suficient de limpede.
A cui neprihănire trebuie să o căutăm?
(Audienţa: „Neprihănirea lui Dumnezeu.”)
A cui neprihănire trebuie să o avem?
(Audienţa: „A lui Dumnezeu.”)
A cui facere de lucruri drepte trebuie să o avem?
(Audienţa: „A lui Hristos.”)
Dar a cui facere de lucruri drepte este în Hristos?
(Audienţa: „A lui Dumnezeu.”)
Hristos nu a făcut nimic de la El Însuşi; El spune: „Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi” Ioan 5: 30. A cui facere de lucruri drepte o găsim în Hristos?
(Audienţa: „A lui Dumnezeu”)
„Dumnezeu era în Hristos” 2 Corinteni 5:19.
A cui facere de lucruri drepte trebuie să o avem?
(Audienţa: „A lui Dumnezeu.”)
Aşa este?
(Audienţa: „Da!”)
Veţi rămâne în această neprihănire timp de o săptămână?
(Audienţa: „Da!”)
Fratele Wm. Hutchinson: „În toată viaţa.”
Foarte bine! Dar dacă unii din această adunare vor rămâne timp de o săptămână, voi fi fericit. La fel şi ei; căci sunt şi alţii care nu vor rămâne deloc. Ei nu o au, nu o cunosc, şi sunt destul de mulţi care se găsesc în această situaţie. Din acest motiv avem nevoie să înţelegem limpede de la început, ce fel de haină este aceea pe care trebuie să o cumpărăm - ce anume căutăm. A cui facere de lucruri drepte trebuie să o avem?
(Audienţa: „A lui Dumnezeu.”)
A cui neprihănire trebuie să o căutăm? Iată ce vom afla în această lecţie.
Acum, solicitându-vă atenţia asupra unui gând pe care l-am studiat mai înainte, cu care vom începe studiul în această seară şi anume: ce este această neprihănire pentru noi acum, să ne întoarcem la pasajul din Ioel 2:23, remarcând nota explicativă (N.r. pe marginea ediției Bibliei folosite de A.T. Jones). „Bucuraţi-vă, copii ai Sionului, şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El v-a dat ploaia timpurie cu măsură, şi El vă va trimite ploaie, ploaia timpurie şi ploaia târzie” (traducerea KJV).
Studiul referitor la acest subiect este[1] în Bulletin, nr. 7, la p. 183.
Ce spune nota explicativă? „El v-a dat ploaia timpurie.” Ce este aceasta? „Un învăţător al neprihănirii.” „V-a dat ploaia timpurie cu măsură.” Ce a fost dat cu măsură? Ce a fost ploaia timpurie la cincizecime? „Un învăţător al neprihănirii.” „V-a dat un învăţător al neprihănirii în conformitate cu neprihănirea.” A fost aceasta ploaia timpurie? Şi El vă va da „ploaie, ploaia timpurie şi ploaia târzie”, ca odinioară. Ce va fi ploaia târzie? Din nou „un învăţător al neprihănirii”. În conformitate cu ce?
(Audienţa: „Cu neprihănirea.”)
Care este o altă expresie pentru ploaia târzie?
(Audienţa: „Revărsarea Duhului Sfânt.”)
Şi alta?
(Audienţa: „Timpurile de înviorare.”)
Ce este ploaia târzie pentru solia îngerului al treilea?
(Audienţa: „Marea strigare.”)
Ce este ploaia târzie în legătură cu căderea Babilonului? Este descoperirea puterii şi slavei cu care îngerul din Apocalipsa 18 coboară şi luminează pământul.
Să citim acum câteva pasaje dintre cele pe care le-am citit deja, pentru a face legătura clară. La p. 58 din Bulletin, în cadrul lecţiilor fratelui Haskell[2], s-a amintit acest pasaj din Review[3] din 22 noiembrie:
„Timpul încercării este chiar asupra noastră, pentru că marea strigare a îngerului al treilea a început deja în descoperirea neprihănirii lui Hristos. (…) Aceasta este începutul luminii celui de-al treilea înger, a cărei slavă va umple întreg pământul.”
Un alt pasaj aflat la p. 16 în Bulletin[4], dintr-o altă mărturie, spune:
„Lucrarea va fi scurtată în neprihănire.”
Care „lucrare va fi scurtată în neprihănire”?
(Audienţa: „Lucrarea lui Dumnezeu.”)
„Solia neprihănirii lui Hristos trebuie să răsune de la un capăt al pământului la altul. Aceasta este slava lui Dumnezeu care încheie lucrarea celui de-al treilea înger.”[5]
Ce este solia neprihănirii lui Hristos, aşa cum înţelegem din aceste pasaje? „Este începutul luminii îngerului al treilea, a cărei slavă va umple întreg pământul.” Şi, „aceasta este slava lui Dumnezeu care încheie lucrarea îngerului al treilea”. Deci, pentru că am ajuns în acest timp, ce timp este acesta?
(Audienţa: „Marea strigare a soliei.”)
Am ajuns timpul[6] în care Dumnezeu urmează să-şi încheie lucrarea. Aceasta este slava care încheie lucrarea soliei.
Un alt lucru: ce spune expresia pe care tocmai am citit-o? „El va scurta lucrarea în neprihănire.” Când solia neprihănirii lui Dumnezeu - neprihănirea lui Dumnezeu care se primeşte prin credinţa lui Isus Hristos, facerea lucrurilor drepte de către Dumnezeu - când aceasta este primită, când i se îngăduie să fie dusă mai departe, fiind susţinută de poporul Său, ce înseamnă aceasta referitor la lucrarea lui Dumnezeu pe pământ? Va mai fi doar un scurt timp până când totul se va termina.
Deci, când ajungem în timpul ploii târzii, al marii strigări, al îngerului care coboară din cer cu o putere mare, toate aceste lucruri fiind concomitente, aşa cum a fost declarat prin cuvintele Domnului, suntem aduşi în acelaşi punct în care am fost aduşi prin studierea evenimentelor care se desfăşoară în faţa noastră, şi care ne-au condus să vedem ce va veni peste noi. Linia pe care am urmat-o, studiind lucrurile care se întâmplă sub ochii noştri pentru a vedea ce va veni curând peste noi, ne-a confruntat cu şase sau şapte evenimente diferite care ne constrâng să recunoaştem că acum este timpul când lucrarea va fi scurtată, şi că suntem în mijlocul scenelor care încheie istoria lumii. Iar aceste expresii diferite din mărturiile Spiritului lui Dumnezeu, puse alături, arată spre acelaşi lucru.
Aşadar, ploaia târzie este marea strigare a soliei îngerului al treilea; este începutul acelui mesaj al slavei care luminează pământul. Dar ploaia târzie este învăţătura neprihănirii. Când a venit la noi, ca popor, solia neprihănirii lui Dumnezeu, ca învăţătură a neprihănirii?
(Audienţa: „Acum patru ani.”)
Unde?
Audienţa: „La Minneapolis.”)
Da! Acest subiect a fost abordat într-o altă seară şi poate fi recitit în Bulletin, nr. 7, la p. 183. Nu ştiu dacă îl putem prezenta mai lămurit decât în acea seară.
Acum, solia neprihănirii lui Hristos este marea strigare. Este ploaia târzie. Noi ne-am rugat deja pentru ploaia târzie, aici, la această conferinţă, nu-i aşa? V-aţi rugat?
(Audienţa: „Da!”)
Ce aşteptaţi atunci, dacă rugăciunea voastră a primit răspuns? Sunteţi gata, acum, să primiţi ploaia târzie? Noi ne-am rugat aici pentru ploaia târzie. Mărturiile ne spun ce este ploaia târzie şi Ioel la fel ne spune ce este. Vă întreb acum, sunteţi gata să primiţi ploaia târzie? Adică, sunteţi gata să primiţi mesajul lui Dumnezeu despre neprihănire, potrivit cu neprihănirea? Să privim puţin mai adânc. Ioel spune că ploaia târzie este un „învăţător al neprihănirii”, care aduce învăţătura neprihănirii aşa cum este neprihănirea. Conform cu a cui idee despre neprihănire?
(Audienţa: „A lui Dumnezeu.”)
Nu cu a mea?
(Audienţa: „Nu!”) Ba da, cu a mea!
(Audienţa: „Nu!”)
De ce? Dacă primesc neprihănirea lui Hristos conform cu părerea mea despre neprihănire, nu este suficient? Nu înseamnă aceasta primirea ploii târzii? Nu este aceasta primirea neprihănirii lui Hristos?
(Audienţa: „Nu, aceea este neprihănirea ta proprie.”)
Dar aceasta este problema multor oameni care au auzit această solie a neprihănirii lui Hristos. Ei au primit solia neprihănirii lui Hristos în conformitate cu propria lor părere despre ce înseamnă neprihănirea lui Hristos, şi nu au deloc neprihănirea Lui.
Acum, să ne întrebăm din nou: cum să primim această neprihănire? Cum se dă ea? „În conformitate cu neprihănirea.” Atunci, cum trebuie să fie primită? „În conformitate cu neprihănirea.” Este dată „conform cu neprihănirea” şi noi trebuie să o primim „conform cu neprihănirea.” Trebuie să o primim aşa cum este dată.
Să mai stăruim asupra acestui gând; nu mă grăbesc să trec mai departe. Dacă primim învăţătura, acea învăţătură a neprihănirii „conformă cu neprihănirea”, trebuie să o primim conform cu gândul lui Dumnezeu despre ce este neprihănirea şi nu după cum măsor eu neprihănirea. Iar cel care crede că primeşte această solie a neprihănirii lui Hristos potrivit cu propria lui părere despre ea, o va pierde în întregime. Noi trebuie să o primim potrivit cu gândul lui Dumnezeu despre ea, şi nimic altceva decât gândul lui Dumnezeu despre neprihănire, nimic altceva decât atât, nu este neprihănire.
Iată un alt gând pe care l-am studiat într-o altă ocazie, şi anume că atunci când a fost prezentată, acum patru ani şi tot timpul de atunci încoace, unii au acceptat-o exact aşa cum a fost dată, şi au fost încântaţi de vestea că Dumnezeu are neprihănire care va trece prin judecată şi care va putea sta în faţa Sa. O neprihănire care este infinit mai bună decât orice ar putea produce oamenii prin ani şi ani de străduinţă grea. Unii oameni şi-au istovit deja sufletele, încercând să producă un grad suficient de neprihănire pentru a trece prin timpul de strâmtorare, şi pentru a întâmpina în pace pe Mântuitorul când va veni; dar nu au putut realiza aceasta. Aceştia s-au bucurat aşa de mult să afle că Dumnezeu deja a produs o haină a neprihănirii şi a oferit-o ca un dar gratuit oricui vrea să o primească, haină care va fi corespunzătoare acum, în timpul plăgilor, în timpul judecăţii şi în toată veşnicia, încât au primit-o cu bucurie întocmai aşa cum a dat-o Dumnezeu, mulţumind Domnului din adâncul inimii pentru ea. Alţii nu au dorit să aibă nimic de a face cu ea şi au respins-o întru totul. Alţii au părut să ia o poziţie de mijloc. Nici nu au primit-o pe deplin, dar nici nu au respins-o pe faţă. Ei s-au gândit să ia o poziţie de mijloc şi să meargă împreună cu mulţimea, dacă majoritatea urmează acest drum. În acest fel ei au sperat să primească neprihănirea lui Hristos şi solia neprihănirii dată de Dumnezeu. Alţii, în mod deliberat au desconsiderat aproape cincizeci la sută din solie, şi ceea ce le-a rămas au considerat ca fiind neprihănirea lui Dumnezeu. Astfel, tot timpul între predare şi acceptare totală, pe faţă, şi respingere pe faţă, deliberată şi clară - tot timpul între – compromisul s-a întins de atunci încoace, iar cei care au ales această poziţie de compromis nu sunt cu nimic mai pregătiţi în seara aceasta pentru a deosebi ce înseamnă solia neprihănirii lui Hristos, decât au fost acum patru ani.
Pe unii dintre aceşti fraţi, de la Minneapolis încoace, i-am auzit eu însumi spunând „Amin!” unor predici, unor declaraţii care erau complet păgâne, şi credeau că aceea era neprihănirea lui Hristos. Pe unii dintre cei care au fost pe faţă împotriva soliei la acel timp şi au votat[7] cu mâna ridicată împotriva ei, de la acel timp încoace i-am auzit spunând „Amin!” unor declaraţii care erau atât de deschis şi de hotărât papale ca şi cum biserica papală le-ar fi declarat personal. Voi vorbi despre aceasta într-una dintre lecţii, şi vă voi atrage atenţia asupra declaraţiilor Bisericii Catolice şi asupra doctrinei ei despre îndreptăţirea prin credinţă. Voi vorbi despre aceasta într-o lecţie viitoare şi vă voi ajuta să vedeţi care este doctrina catolică despre îndreptăţirea prin credinţă. Ar putea spune cineva: „Nu ştiam că biserica catolică crede în îndreptăţire prin credinţă.” Ba da, crede! Într-adevăr crede. Puteţi citi în cărţile lor. Ar putea spune cineva: „Am crezut că ei cred în îndreptăţire prin fapte.” Ei aşa cred şi de fapt nu cred în altceva, dar o prezintă în aşa fel încât o consideră îndreptăţire prin credinţă. Şi nu numai ei, adică membrii bisericii catolice, fac aceasta. Nu sunt doar ei singurii care fac aceasta.
Vă îndemn să venim împreună acum, să punem de o parte orice lucru, orice noţiune preconcepută, orice prejudecată despre anumite opinii, să venim împreună pentru a auzi solia neprihănirii lui Hristos şi să o studiem în teama lui Dumnezeu, rugându-ne cu toată inima ca El să ne dea la această conferinţă Învăţătorul neprihănirii în conformitate cu gândul Lui despre neprihănire. Aceasta doreşte Domnul!
Cu siguranţă dacă Îl rugăm să facă aceasta, o va face. De aceea, dacă ne trimite prin Duhul Său, învăţătura soliei neprihănirii Sale, să o luăm exact aşa cum o dă, şi să nu desconsiderăm nicio parte din ea, chiar dacă ar trebui să renunţăm la tot ce am crezut că este înţelegerea corectă despre aceasta. Am căzut de acord la începutul acestor întâlniri, când am venit aici pentru a studia, să rămânem pe această platformă: dacă socotim că ştim ceva, încă nu ştim aşa cum ar trebui să ştim. Este valabil, în ce priveşte acest subiect, pentru cei care l-au primit, (chiar dacă probabil nu în acelaşi grad) ca şi pentru cei care nu l-au primit. Cei ce l-au primit nu se pot lăuda; nu pot zice: „Eu sunt în regulă acum; nu am nevoie să mai învăţ nimic.” Dacă cineva adoptă această poziţie, atunci are nevoie să înveţe mai mult decât oricine.
Deci, avem nevoie să renunţăm la orice gând de acest fel, la orice deducţie pe care am făcut-o referitor la subiect, la orice desconsiderare de care am dat dovadă, la orice interpretare pe care am dat-o subiectului; să renunţăm la toate acestea, şi să venim aşa cum a zis Hristos, „ca nişte copilaşi” care întrebă cum este împărăţia lui Dumnezeu; pentru că împărăţia lui Dumnezeu este neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Cei care nu primesc împărăţia lui Dumnezeu ca nişte copilaşi, nu pot intra în ea; Isus Însuşi o spune. Dacă venim cu ceea ce deja am învăţat şi încercăm să încadrăm solia în aceasta, nu se va potrivi. Dacă încercăm să modelăm ceea ce ne dă Dumnezeu după concepţiile noastre, atunci vom denatura adevărul şi ne vom pune limite în înţelegerea lui. De aceea textul rămâne încă valabil: „Dacă cineva crede că ştie ceva, încă nu a ajuns să ştie aşa cum ar trebui să ştie.” Se referă la noi.
Să privim ceva mai departe. Ploaia târzie, această solie, este neprihănirea lui Dumnezeu care se primeşte prin credinţa lui Isus Hristos. Aceasta este marea strigare. Dar această solie este învăţătura despre neprihănire în conformitate cu neprihănirea, ceea ce însemnă că este gândul lui Dumnezeu despre neprihănire şi nu al nostru propriu. Este gândul meu despre neprihănirea lui Dumnezeu - gândul meu în cea mai largă înţelegere a mea - este acesta gândul lui Dumnezeu despre neprihănire?
(Audienţa: „Nu!”)
Dacă eu am cea mai largă idee posibilă despre neprihănirea lui Dumnezeu, sunt mulţumit cu ea, şi spun că aceasta este cea care mă va salva, atunci a cui neprihănire spun că mă va salva?
(Audienţa: „A ta proprie.”)
Bineînţeles; fiindcă dacă măsor gândurile Sale după ale mele, şi Îl consider pe El ca pe mine însumi, atunci Îl limitez în sfera înţelegerii mele şi eu devin propriul meu mântuitor, pentru că în felul acesta consider că El nu este mai mare decât sunt eu. Înţelegeţi?
(Audienţa: „Da!”)
Da, într-adevăr; noi trebuie să primim această solie, această ploaie târzie, această neprihănire a lui Dumnezeu, în conformitate cu gândurile Sale, în felul în care o dă El. Atunci când El o rosteşte, când El o dă, noi trebuie să o acceptăm şi să Îi mulţumim pentru ea; nu să întrebăm cum vine aceasta, sau altceva de acest fel, ci să o primim aşa cum o vesteşte şi cum o dă Dumnezeu, şi să Îl lăsăm să realizeze, după plăcerea Sa, înaintarea vestirii ei în lume. Căci, ce este neprihănirea? Facerea lucrurilor drepte. A cui este neprihănirea pe care trebuie să o avem?
(Audienţa: „A lui Dumnezeu.”)
Deci, trebuie să avem facerea de lucruri drepte pe care o are Dumnezeu; nu facerea noastră de dreptate. Gândul Său despre ce înseamnă să faci ceva drept, nu gândul nostru despre ce înseamnă să faci lucruri drepte. Nu este vorba despre cum gândesc eu că face El lucrurile drepte, ci despre cum gândeşte El să facă lucrurile drepte; de fapt, despre felul în care El face lucruri drepte atunci când lucrează. Această înţelegere ne invită să ne supunem Lui tot ce ne aparţine, şi să-L lăsăm pe El să lucreze după plăcerea Sa, cu ceea ce devine astfel al Său. El face înfăptuirea. Noi suntem unelte. „Supuneţi-vă pe voi înşivă ca pe nişte unelte ale neprihănirii.” Membrele voastre ca unelte ale neprihănirii. Cui să le spuneţi? Lui Dumnezeu. El foloseşte uneltele. Romani 6: 13. Îl veţi lăsa?
(Audienţa: „Da!”)
Veţi rămâne astfel timp de o săptămână?
(Audienţa: „Da!”)
Acum un alt gând la care suntem conduşi. Ştim că doar înţelegerea lui Dumnezeu este adevărata înţelegere despre neprihănirea lui Dumnezeu. Pot cuprinde înţelegerea Sa despre neprihănire cu mintea mea?
(Audienţa: „Nu!”)
Pot avea o minte care să o cuprindă şi care să poată să o cuprindă? Da! Există vreo minte în Univers care să poată cuprinde gândul lui Dumnezeu despre neprihănire? Da! A cui? A lui Hristos. Nu ne conduce aceasta exact la faptul că fără mintea lui Hristos nu avem şi nu putem avea neprihănirea lui Dumnezeu? Indiferent cât de multă teorie cu privire la neprihănirea lui Dumnezeu s-ar putea să ştie un om; indiferent cât de mult s-ar putea să îşi afirme credinţa în neprihănirea lui Dumnezeu; indiferent cât de mult ar spune că el crede în îndreptăţirea prin credinţă, dacă nu are mintea (gândirea) lui Hristos, nu înţelege ideea lui Dumnezeu de neprihănire prin credinţă, şi nu poate să o mărturisească.
Niciun om nu poate înţelege neprihănirea lui Dumnezeu fără mintea lui Isus Hristos care, doar ea singură (dintre toate minţile din Univers) poate să o cuprindă, să o înţeleagă sau să o cunoască. Aşa este?
(Audienţa: „Da!”)
Dar eu pot avea mintea schimbată în mintea lui Hristos? Pot? Refăcută, recreată, transformată în mintea lui Hristos?
(Audienţa: „Nu!”)
(O voce: „Să fie în voi mintea care era şi în Isus Hristos.” – KJV)
Foarte bine. Veţi lăsa să fie? Veţi face aceasta?
(Audienţa: „Da!”)
De aici trebuie să pornim. Să clarificăm acest lucru, şi cu aceasta cred că timpul de studiu pentru seara aceasta se va termina. Singurul fel posibil în care oricine poate cunoaşte neprihănirea lui Dumnezeu, în care poate primi neprihănirea lui Dumnezeu, în care poate primi învăţătura acestei neprihăniri în conformitate cu neprihănirea... singura cale, singurul fel posibil în care orice om din această lume o poate primi sau cunoaşte, este prin a avea mintea lui Hristos.
Poruncile lui Dumnezeu sunt reflectarea, transcrierea, expresia neprihănirii lui Dumnezeu. Cele zece porunci sunt manifestarea în scris, în litere a voinţei lui Dumnezeu. Romani 2:17, 18: „Tu, care te numeşti iudeu, care te sprijini pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege.” Legea, fiind expresia voinţei lui Dumnezeu, exprimă voinţa lui Dumnezeu care trebuie făcută, pentru ca lucrurile să fie drepte. Vor accepta cele zece porunci din partea cuiva, ceva mai puţin decât ceea ce ştie Dumnezeu că înseamnă să faci ceva drept? Nu! Deci, cele zece porunci pur şi simplu cer un astfel de standard al facerii binelui, după standardul minţii lui Dumnezeu, după cum îl exprimă voia Sa. Dacă poruncile lui Dumnezeu pretind un astfel de standard şi nu vor accepta nimic mai puţin decât atât, cum pot fi împlinite cerinţele celor zece porunci în viaţa unui om care nu are mintea lui Dumnezeu? Aşa ceva nu este posibil.
Unde găsim această minte?
(Audienţa: „În Hristos.”)
Se poate ca vreun om, prin vreun mijloc posibil să ofere celor zece porunci ceea ce pretind ele, şi singurul lucru pe care-l vor accepta, fără a avea mintea lui Hristos?
(Audienţa: „Nu!”)
Dar, pot avea mintea lui Hristos, fără să Îl am pe El în întregime? Nu, nu pot! De aceea, pentru că nu pot avea mintea lui Hristos fără să am tot ce este în El, înseamnă că trebuie să am prezenţa personală a lui Hristos.
Ce anume ne aduce prezenţa personală a lui Isus Hristos? Duhul lui Dumnezeu. Să citim două texte, unul din Ioan iar celălalt din Efeseni, şi cred că este tot ce mai avem timp să citim în seara aceasta. Ioan 14:18: „Nu vă voi lăsa nemângâiaţi, voi veni la voi.” (KJV) Nu ne lasă nemângâiaţi, adică fără un Mângâietor. El spune „voi veni la voi”, dar când vine la noi, nu suntem fără un Mângâietor. Aşadar El vine la noi prin Mângâietorul, care este Duhul Sfânt.
Să deschidem la Efeseni 3:16, 17. Să citim textul împreună, cu atenţie. Pavel se roagă ca „potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinlăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre”.
(O voce: „Prin credinţă.”)
Sigur că prin credinţă. Dar din această declaraţie reies două lucruri: mai întâi, întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinlăuntru, pentru ca Hristos să locuiască în inimile voastre, dar El locuieşte în inimă prin credinţă.
Noi primim făgăduinţa Duhului prin credinţă. Dar ce ne aduce această făgăduinţă? Duhul lui Dumnezeu. Iar când avem Duhul lui Dumnezeu, Hristos locuieşte în inimă. Deci, Duhul Sfânt este cel care aduce prezenţa personală a lui Isus Hristos; şi aducându-ne prezenţa personală a lui Hristos, ni-L aduce pe El Însuşi. Atunci, cu mintea lui Hristos, putem înţelege, cerceta şi descoperi, lucrurile adânci ale lui Dumnezeu pe care El le aduce la nivelul înţelegerii noastre şi ni le prezintă în toată limpezimea lor. Aceasta trebuie să o avem pentru a avea prezenţa lui Hristos, pentru a avea neprihănirea lui Hristos, ca să putem avea ploaia târzie şi să putem vesti marea strigare.
Note de subsol:
[1]. N.r. Vezi predica 9.
[2]. N.r. Pe data de 6 aprilie 1892, Ellen White i-a trimis o scrisoare lui S.N. Haskell - Scrisoarea 10a - în care a scris despre faptul că lumina îngerului din Apocalipsa 18 a venit și continuă să strălucească. „Lumina a venit; lumina care va lumina pământul cu slava sa a luminat de la tronul lui Dumnezeu.” Ea a dorit ca el să spună și altora acest lucru. „Frate Haskell, îți prezint ție toate acestea pentru ca la rândul tău să le prezinți și altora.” Haskell a pregătit o serie de șase articole în care a amintit des cele scrise de Ellen White, accentuând, în ultimul articol, că îngerul din Apocalipsa 18 a venit și marea strigare a început. „Îngerul cel puternic a coborât din ceruri și lumina a început să strălucească, și aceasta va lumina pământul cu slava lui Dumnezeu. (…) Pe de altă parte, se răspândește solia spre granițele îndepărtate ale pământului? A coborât îngerul al patrulea pentru a lumina pământul? Toate acestea sunt adevărate.” - Review and Herald, „Watchman, What of the Night”, 23 august 1892.
[3]. N.r. Articolul din Review, 22 noiembrie 1892. „Primejdiile și privilegiile zilelor din urmă” („The Perils and Privileges of the Last Days”), este redat integral în Materialele 1888, pp. 1073-1074.
[4]. N.r. General Conference Daily Bulletin, 1893, p. 16. În Sabatul din 28 ianuarie 1892, W.W. Prescott a citit înaintea unei mari mulțimi, adunată în tabernacolul de la Battle Creek, câteva părți dintr-o mărturie trimisă din Australia de Ellen White. Este vorba de Scrisoarea 2c, din 21 decembrie 1892.
[5]. N.r. Ibidem.
[6]. N.r. Cititorul este rugat să facă legătura între evenimentele politico-religioase care aveau loc în Statele Unite, implicarea Vaticanului în America în aceea perioadă și faptul că îngerul al patrulea și-a adus solia.
[7]. N.r. Vezi Ron Duffield, Întoarcerea ploii târzii, capitolul 4, subcapitolul „Voturi și hotărâri”.