General Conference Daily Bulletin
Luni, 27 februarie 1893

Studiul din seara trecută a urmărit să ne ajute să ştim pentru noi înşine, ne-a arătat cum putem şti că avem binecuvântarea lui Avraam, şi astfel să fim pregătiţi, să fim siguri că putem cere cu deplină încredere Duhul lui Dumnezeu. Ba încă şi mai mult: Domnul ne-a dat dovezi încă mai evidente, pe care să ne bazăm deplina încredere în El, în neprihănirea Lui. Să ştim că ea este a noastră; că avem neprihănirea care se primeşte prin credinţă; astfel că putem cere cu deplină încredere Duhul Său cel Sfânt, mulţumind Domnului că este al nostru. Pentru că, vă amintiţi versetul care spune: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se blestem pentru noi - fiindcă este scris: «Blestemat e oricine este atârnat pe lemn.» - pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.”

Binecuvântarea lui Avraam este neprihănirea credinţei. Pe aceasta trebuie să o avem pentru a primi şi pentru a putea avea Duhul făgăduit; de asemenea prin credinţă. Iar dacă avem dovada, lucrarea desăvârşită a lui Dumnezeu, demonstrând spre satisfacţia noastră deplină că putem cere cu încredere desăvârşită Duhul Sfânt, atunci nu este partea noastră să-L primim prin credinţă? Nu este partea noastră să mulţumim Domnului pentru că este al nostru? Şi nu este partea Lui să-L manifeste după voinţa Sa, ori de câte ori o cer ocaziile şi de câte ori este nevoie?

Să studiem şi alte dovezi pe care ni le-a dat. Să le studiem în această seară în legătură cu ceea ce am studiat data trecută, astfel încât să putem avea proaspătă în faţa noastră calea pe care Domnul a deschis-o pentru noi, şi pe care să ne bazăm încrederea în faţa Lui; pe care putem fi siguri de poziţia noastră; şi pe care putem cere cu asigurarea deplină a credinţei. Iar dacă cerem conform cu voinţa Sa, şi cerem pentru a avea ceea ce ne-a făgăduit, atunci ne ascultă. „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă”, atunci, „ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut”. 1 Ioan 5:14, 15. Și atunci putem mulţumi Domnului că sunt ale noastre.

Să începem cu Romani 5:20. Scopul principal sau, am putea spune, unul dintre scopurile principale ale studiului din seara aceasta, este de a vedea locul pe care îl deţine Legea lui Dumnezeu în subiectul neprihănirii prin credinţă; ce loc deţine Legea lui Dumnezeu în obţinerea neprihănirii care vine doar prin Isus Hristos; iar aceasta este doar o altă fază a aceluiaşi gând pe care l-am avut în seara trecută, cu privire la dovada pe care ne-a dat-o Dumnezeu pentru a ne oferi încrederea că putem cere prin credinţă făgăduinţa Duhului Sfânt.

„Ba încă şi Legea a venit ca să se înmulţească greşeala.” Sau cu alte cuvinte, Romani 3:20, ultimele cuvinte - cu care de altfel suntem cu toţii familiarizaţi - „Prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” Pentru ce a fost dată Legea scrisă pe table de piatră? Care a fost primul scop urmărit în darea ei?

(Audienţa: „Ca să ne arate ce este păcat.”)

Ca să se înmulţească păcatul; să dea cunoştinţa păcatului. Astfel, „Legea a venit ca să se înmulţească greşeala”; ca păcatul să se poată vedea; să apară aşa cum este. Vorbind în Romani 7:12, 13, Pavel spune cum vede el păcatul: „Aşa că Legea, negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună. Atunci un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.” Deci, să facă să se înmulţească păcatul şi să îl facă să se vadă aşa cum este, afară din cale de păcătos. Acesta este primul scop în darea Legii, nu este aşa?

Să citim mai departe din Romani capitolul 5: „Ba încă şi Legea a venit ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.” Legea a venit numai ea singură, făcând să se vadă păcatul şi numai atât?

(Audienţa: „Nu!”)

Legea este doar intermediarul spre un alt final - intermediarul spre un final în care să se obţină altceva mai presus de cunoştinţa păcatului. Este adevărat?

(Audienţa: „Da!”)

Aşadar, unde s-a înmulţit păcatul, harul unde s-a înmulţit?

(Audienţa: „În acelaşi loc.”)

Chiar acolo?

(Audienţa : „Da!”)

Dar cum scrie: „Unde s-a înmulţit păcatul, acolo şi harul s-a înmulţit”?

(Audienţa: „Nu; «şi mai mult».”)

Ar fi fost destul de bine, dacă ar fi spus că unde s-a înmulţit păcatul şi harul s-a înmulţit. Ar fi fost destul de bine; dar ştiţi că nu acesta este felul în care Domnul face lucrurile. El le face foarte bune, la modul absolut; aşa de bune cum numai Dumnezeu le poate face.

Deci, „Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.”

(Audienţa: „Amin!”)

Fraţilor, când Domnul prin Legea Sa ne dă cunoştinţa păcatului, chiar în acel moment, chiar în acel punct, harul este mult mai abundent decât cunoştinţa păcatului. Aşa este?

(Audienţa: „Da!”)

Un alt gând: „Prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” Am văzut că atunci când Legea ne dă cunoştinţa păcatului, chiar în acel moment, în acel loc şi în acel punct, chiar în acel lucru, harul lui Dumnezeu este mult mai abundent decât cunoştinţa păcatului. Dar, când Legea dă cunoştinţa păcatului, ce anume dă convingerea de păcat?

(Audienţa: „Duhul lui Dumnezeu.”)

Înainte de a citi pasajul care spune că este aşa, să vedem ce trebuie să primim, din ceea ce am citit - ce trebuie să primim de acum înainte prin cunoştinţa păcatului?

(Audienţa: „Înmulţirea harului.”)

Atunci nu mai este loc pentru descurajare la vederea păcatelor. Mai este?

(Audienţa: „Nu!”)

Nu mai există nicio posibilitate de a cădea în descurajare. Este imposibil pentru voi şi pentru mine să ne descurajăm sau să fim acoperiţi de întunecime, atunci când luăm cunoştinţă de păcat. Pentru că, indiferent cât de mare este această cunoştinţă a păcatului, indiferent cât de multe păcate ne sunt descoperite şi aduse la cunoştinţă, chiar acolo, chiar în acel moment, chiar în acele lucruri şi în acelaşi timp, în experienţa noastră, harul lui Dumnezeu abundă mult mai mult decât toată cunoştinţa păcatului. Atunci, repet, cum mai poate fi posibil să ne descurajăm? Fraţilor, nu este aşa că Domnul vrea să fim veseli?

(Audienţa: „Amin!”)

Fiţi veseli!

Iar acum, următorul verset aduce în vedere acelaşi lucru. Ioan 16:7, 8: „Totuşi, vă spun adevărul.” Ce ne spune El?

(Audienţa: „Adevărul.”)

Bun! Şi de asemenea ne spune: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi.” Aşa este, da? „Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi.” Cine nu va veni?

(Audienţa: „Mângâietorul.”)

Mângâietorul? Acesta este numele Său? Aşa este El - Mângâietor?

(Audienţa: „Da!”)

„Dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Şi când va veni El.” Cine vine?

(Audienţa: „Mângâietorul.”)

Cine?

(Audienţa: „Mângâietorul.”)

„Şi când va veni El, va dovedi (convinge, mustra) lumea vinovată în ce priveşte păcatul.” Cine face această lucrare?

(Audienţa: „Mângâietorul.”)

Mângâietorul este Cel care convinge de păcat?

(Audienţa: „Da!”)

Este El Mângâietor când face aceasta?

(Audienţa: „Da!”)

Fiecare avem nevoie să reţinem aceasta. Nu este El Cel care mustră, atunci când face aceasta, iar Mângâietor este cu alte ocazii?

(Audienţa: „Nu!”)

Mângâietorul este Cel care mustră, mulţumim Domnului! Mângâietorul mustră, mulţumim Domnului! Iar atunci, ce trebuie să obţinem în urma mustrării pentru păcat?

(Audienţa: „Mângâiere.”)

A cui mângâiere?

(Audienţa: „Mângâierea Domnului.”)

Mângâierea pe care o găsim, mângâie la timpul de nevoie. Atunci unde este loc pentru a ne mai descuraja când devenim conştienţi de păcat? Nu este acesta gândul pe care l-am citit în capitolul 5 din Romani?

Nu vedeţi că atunci când păstrăm în minte gândul că unde se înmulţeşte păcatul, chiar în acelaşi timp şi în acelaşi loc, chiar acolo harul se înmulţeşte şi mai mult; şi când înţelegem că în acelaşi timp în care Duhul Sfânt dă convingerea de păcat, El este Mângâietorul când face aceasta - nu vedeţi că în toate acestea, dacă păstrăm în minte toate acestea, avem o biruinţă continuă asupra Satanei? Are vreun avantaj Satana asupra omului care îl crede pe Dumnezeu chiar atunci? Nu! Satana vine şi spune: „Uite ce păcătos eşti.” Mulţumim Domnului! „Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.”

(Audienţa: „Amin!”)

Spune cineva: „Eu am o convingere de păcat atât de profundă. E ca şi cum nu am mai fost atât de adânc convins de păcat în toată viaţa mea.” Slavă Domnului! În acest fel primim mai multă mângâiere decât am primit vreodată în viaţa noastră. Nu vedeţi, fraţilor, că aşa este?

(Audienţa: „Aşa este.”)

Atunci, să mulţumim Domnului pentru aceasta!

(Audienţa: „Amin!”)

Aş vrea să ştiu, de ce să nu lăudăm pe Domnul chiar acum?

Există ceva mai mult în acest verset, Romani 5:20. Mai întâi am găsit că Legea face să se înmulţească păcatul pentru ca şi harul să se poată înmulţi, în aşa fel ca să putem avea harul care ne va conduce la Hristos. Pentru ce sunt cele două împreună? Legea care face păcatul să se înmulţească pentru ca harul să se înmulţească şi mai mult. Pentru ce sunt ambele? „Pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea (…)” Ştim că este aşa, nu? Acest lucru este adevărat. Legea face să se înmulţească păcatul, pentru ca noi să putem fi conduşi la o mai mare abundenţă a harului, pentru ca „(…) după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească.”

Ce înseamnă acest „tot aşa”? La fel de sigur. Exact la fel. Atunci, nu este adevărat că Domnul va face ca abundenţa harului să domnească în vieţile noastre tot aşa de sigur cum a domnit păcatul în lume?

(Audienţa: „Da!”)

Dar, reţineţi: când harul domneşte mult mai mult, ce termen de comparaţie există între libertatea de acum faţă de păcat, şi sclavia de dinainte? Libertatea este mult mai abundentă decât a fost robia. „Pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.”

Să revedem acum întreaga idee! „Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala”, pentru ca să putem găsi harul înmulţit şi mai mult, fiind din abundenţă exact acolo unde s-a înmulţit greşeala, şi harul este înmulţit „dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru”. Atunci, pentru ce a venit Legea?

(Audienţa: „Ca să ne aducă la Domnul.”)

Pentru ce a venit Legea?

(Audienţa: „Ca să ne aducă la Hristos.”)

Da! Vedeţi aceasta? Astfel, oricând cineva din această lume foloseşte cele zece porunci...; când un păcătos din această lume foloseşte cele zece porunci pentru alt scop decât scopul de a ajunge la Isus Hristos, atunci ce fel de scop le dă el?

(Audienţa: „Un scop greşit.”)

El perverteşte intenţia avută de Dumnezeu în darea Legii, nu-i aşa?

(Audienţa: „Da!”)

A folosi Legea lui Dumnezeu pentru oameni cu alt scop decât acela ca ei să ajungă la Isus Hristos, înseamnă a folosi Legea într-un fel în care Dumnezeu nu a intenţionat niciodată să fie folosită.

Deci Legea ne aduce la Hristos. Aceasta este sigur. Pentru ce ne aduce la Hristos?

(Audienţa: „Ca să putem fi îndreptăţiţi.”)

Ce vrea Legea de la voi şi de la mine? Are ceva pretenţii de la noi înainte ca noi să ajungem la Isus Hristos? Când Legea ne găseşte, cere ceva de la noi?

(Audienţa: „Cere neprihănire.”)

Ce fel de neprihănire?

(Audienţa: „Neprihănire desăvârşită.”)

A cui?

(Audienţa: „A lui Dumnezeu.”)

Neprihănirea lui Dumnezeu?

(Audienţa: „Da!”)

Chiar o astfel de neprihănire ca aceea pe care o manifestă Dumnezeu în viaţa Sa, în felul Său de a face lucrurile?

(Audienţa: „Da!)

Va fi Legea mulţumită cu ceva mai puţin decât atât din partea mea şi din partea voastră? Va accepta ea ceva mai puţin decât atât, fie chiar mai puţin cu grosimea unui fir de păr?

(Audienţa: „Nu!”)

Dacă noi am putea avea în această neprihănire un aport cât grosimea unui fir de păr - neprihănirea aceasta ar fi prea puţină; am fi găsiţi în lipsă.

Să deschidem la Timotei, unde Pavel ne spune ce vrea Legea de la noi, şi ce vrea de asemenea să fie în noi. 1 Timotei 1:5: „Ţinta (obiectul, scopul, intenţia) poruncii este dragostea.” Ce fel de dragoste?

(Audienţa: „Dragostea lui Dumnezeu.”)

„Care vine dintr-o inimă curată.” Ce fel de inimă?

(Audienţa: „O inimă curată.”)

„Dintr-un cuget bun.” Ce fel de cuget (conştiinţă[1] – KJV)?

(Audienţa: „Bun.”)

„Şi dintr-o credinţă neprefăcută.” Aceasta vrea Legea să găsească în voi şi în mine, nu-i aşa? Ne va accepta cu ceva mai puţin decât ceea ce cere ea - dragoste desăvârşită, manifestată „dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută”? Nu, niciodată! Deci Legea cere pur şi simplu desăvârşirea.

Dar, avem noi sau are vreun om din lume, ceva asemănător acestui fel de dragoste pe care să o ofere Legii lui Dumnezeu?

(Audienţa: „Nu!”)

Are omul în mod firesc acest fel de cuget, de conştiinţă?

(Audienţa: „Nu!”)

Are acest fel de credinţă?

(Audienţa: „Nu!”)

Nu! Legea are această cerinţă de la orice om de pe pământ în seara aceasta, indiferent cine este. Are această cerinţă de la voi şi de la mine; are această cerinţă de la oamenii din Africa şi de la toţi oamenii de pe pământ; şi nu va accepta din partea nimănui nimic mai puţin decât această dragoste. Dar vorbim despre noi în noaptea aceasta. Aşadar Legea vine la voi şi la mine în seara aceasta şi spune: „Eu cer dragoste; Eu cer dragoste desăvârşită, dragostea lui Dumnezeu. Eu vreau să o văd în viaţa ta tot timpul. Şi vreau să o vad manifestată dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută.” În această situaţie suntem noi.

Ar putea spune cineva: „Eu nu am aşa ceva; dar am făcut tot ce am putut mai bine.” Dar Legea va spune: „Eu nu aceasta cer; eu nu vreau tot ce ai tu mai bun; eu vreau desăvârşire. Eu nu vreau ce faci tu, ci ceea ce face Dumnezeu; eu nu cer neprihănirea ta: eu vreau neprihănirea lui Dumnezeu de la tine; eu nu vreau lucrarea ta: vreau lucrarea lui Dumnezeu în viaţa ta”. Aceasta spune Legea oricărui om. Şi astfel, dacă sunt blocat de la primul cuvânt, chiar de când am spus că am făcut tot ce am putut mai bine, atunci nu mai am nimic de spus. Nu spune Scriptura: „Ca orice gură să fie astupată”? Legea face exact acest lucru, nu-i aşa?

Dar mai există o voce, abia auzită care spune: „Aici există viaţă desăvârşită; iată aici viaţa lui Dumnezeu. Aici este o inimă curată; aici este un cuget bun; aici este o credinţă neprefăcută.” De unde vine această voce?

(Audienţa: „De la Hristos.”)

Ah, Domnul Isus Hristos, care a venit şi s-a pus în poziţia în care sunt eu, în trupul în care trăiesc eu; El a trăit în acest trup. Dragostea desăvârşită a lui Dumnezeu a fost manifestată în acest trup. Desăvârşita puritate a inimii a fost manifestată în acest trup. Cugetul bun a fost arătat în acest trup carnal şi credinţa neprefăcută a minţii care era în Isus Hristos, de asemenea.

El pur şi simplu vine şi îmi spune: „Iată, primeşte aceasta!” Şi ce ne dă El va fi satisfăcător, nu-i aşa?

(Audienţa: „Da!”)

Viaţa manifestată în Isus Hristos - aceasta va satisface Legea. Puritatea inimii pe care o dă Isus Hristos - aceasta va satisface Legea. Conştiinţa bună pe care El o poate crea, acesta va satisface. Credinţa neprefăcută pe care El o dă - aceasta va satisface. Vor satisface acestea Legea?

(Audienţa: „Da!”)

Nu cere aceasta Legea întotdeauna? Legea Îl cere pe Isus Hristos, nu-i aşa?

(Audienţa: „Da!”)

Aceasta este ceea ce cere Legea: este acelaşi lucru care reiese şi din capitolul 5 din Romani. Dar de ce Îl cere Legea de la mine? Îl cere pe Hristos în mine, deoarece Legea vrea să vadă aceste lucruri în mine. Atunci, nu este Evanghelia lui Hristos chiar scopul Legii lui Dumnezeu? „Hristos în voi nădejdea slavei”? Ah, aşa este!

Romani 5:1, 5. „Fiind îndreptăţiţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (KJV). Această dragoste este dragostea absolută. Fapte 15:8, 9: „Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă.” Aici găsim dragostea lui Dumnezeu care vine dintr-o inimă curată.

Evrei 9:14: „Cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!” Aici găsim cugetul curat, fraţilor, şi aici găsim dragostea lui Dumnezeu care vine dintr-un cuget curat.

Apoi, credinţa pe care El o dă şi El ne face în stare să o ţinem - credinţa lui Isus care ne face în stare să păzim poruncile lui Dumnezeu... Aici găsim dragostea lui Dumnezeu dintr-o credinţă neprefăcută.

Oh, deci solia neprihănirii lui Dumnezeu care se primeşte prin credinţă în Isus Hristos, ne aduce nouă, şi ne aduce pe noi la desăvârşita împlinire a Legii lui Dumnezeu, nu-i aşa?

(Audienţa: „Da!”)

Atunci, acesta este obiectivul, ţinta şi singurul scop al soliei îngerului al treilea, nu-i aşa?

(Audienţa: „Da!”)

Şi acesta este Hristos. Hristos în neprihănirea Sa. Hristos în curăţia Sa. Hristos în dragostea Sa. Hristos în nobleţea Sa. Hristos în întreaga Sa fiinţă. Hristos şi El răstignit. Acesta este cuvântul, fraţilor. Să ne bucurăm de el. Să ne bucurăm!

(Audienţa: „Amin!”)

Aşadar, când Îl avem pe Isus, când Îl primim prin credinţă, şi Legea stă în faţa noastră sau noi stăm în faţa ei, iar ea îşi declară grozavele cerinţe de a vedea dragoste, putem spune: „Iat-o aici; aceasta este în Hristos, iar El este în mine!” Dintr-o inimă curată. „Iat-o aici. Este în Hristos, iar El mi-a dat-o mie.” Un cuget bun. „Sângele lui Hristos l-a creat în mine: există!” Credinţă neprefăcută, „credinţa în Isus. El mi-a dat-o: există!” Atunci, aşa cum ne spune Calea către Hristos, putem veni la Isus acum, să fim curăţaţi şi să stăm în faţa Legii fără urmă de ruşine sau de remuşcare. Bun! Fraţilor, când am ceea ce mă aduce în deplină armonie cu Legea lui Dumnezeu, atunci sunt mulţumit şi nu pot face altceva decât să fiu bucuros şi mulţumit.

Să deschidem acum şi să citim capitolul 3 din Romani; acest capitol ne spune totul fără un alt studiu decât simpla citire a textului. Romani 3:19-22. Putem spune „Amin!” la fiecare cuvânt din text, chiar acum. „Ştim însă (…)” Şi aşa este. „(…) că tot ce spune Legea spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.” Şi nu este aşa? Ceea ce îmi spune că sunt păcătos nu poate să-mi spună că sunt neprihănit. „Dar acum (…)” Bun! Când?

(Audienţa: „Acum.”)

Foarte bine, să spunem aşa, fraţilor. „Dar acum s-a arătat neprihănirea lui Dumnezeu fără Lege.” Aşa este, da?

(Audienţa: „Da!”)

Legea nu poate să manifeste această neprihănire în noi, deoarece noi nu o putem vedea în Lege. Ea este acolo, dar noi suntem atât de orbi încât nu o putem vedea acolo. Păcatul ne-a orbit şi ne-a corupt atât de mult încât nu putem vedea această neprihănire în Lege: iar dacă am putea să o vedem, nu am putea să o obţinem din Lege, deoarece nu este nimic în noi care să o poată primi. Astfel, suntem complet neputincioşi.

Deci, „s-a arătat neprihănirea lui Dumnezeu, fără Lege (…) şi anume neprihănirea lui Dumnezeu, care vine prin credinţa lui Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El.” Ce înseamnă acest cuvânt „a crede” atunci când Dumnezeu îl rosteşte?

(Audienţa: „Credinţă.”)

Şi ce este adevărata credinţă? Supunerea voinţei lui Dumnezeu, cedarea inimii lui Dumnezeu şi fixarea afecţiunilor asupra Lui. Aceasta înţelege El când vorbeşte de cei care Îl primesc; deoarece a crede înseamnă a primi atunci când Dumnezeu vorbeşte. Aşa spune în Ioan 1:12: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele lui, le-a dat puterea să devină copii ai lui Dumnezeu.” (KJV) „Şi anume, neprihănirea lui Dumnezeu, care vine prin credinţa lui Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.” Deci, fiecare dintre cei de faţă putem să o avem în această seară? Putem să o avem? O avem, pentru că o credem.

Deci, acesta este scopul Legii, nu-i aşa? Să ne aducă la Isus Hristos ca să putem fi îndreptăţiţi prin credinţă, să fim făcuţi neprihăniţi prin credinţă, pentru ca neprihănirea Lui - neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos, - să poată fi a noastră! Acesta este! Apoi, când acesta devine real, după ce am primit această neprihănire, care este folosul Legii? Atunci pentru ce este Legea?

(Audienţa: „Mărturiseşte aceasta.”)

Exact! Să citim acum acea parte din versetul 21 pe care nu am citit-o: „Dar acum s-a arătat neprihănirea lui Dumnezeu, fără Lege - despre ea mărturiseşte Legea.” Până aici avem nevoie acum să citim versetul; deşi ţine de verset şi cealaltă parte. Deci, după ce Legea dă cunoştinţa păcatului, ca să putem avea abundenţa harului care va înlătura păcatul, apoi harul va stăpâni prin neprihănire, dând viaţa veşnică prin Isus Hristos - şi această neprihănire a lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos este a noastră ca urmare a acţiunii Legii, prin această cunoştinţă a păcatului care ne-a adus la Hristos. Şi noi Îl avem, iar Legea este satisfăcută în toate cerinţele pe care le are asupra noastră.

Acum, dacă Legea este satisfăcută în toate cerinţele pe care le are asupra noastră, va rămâne aşa şi va continua să spună că este satisfăcută, că totul este în regulă? Dacă Legea a avut de la noi cerinţe pe care nu le puteam îndeplini prin niciun alt mijloc decât prin Isus Hristos care este în noi, atunci, atât timp cât rămânem în această stare, Legea lui Dumnezeu va continua să spună: „Aşa este drept, şi eu sunt mulţumită aşa?”

(Audienţa: „Da!”)

Iar, dacă cineva începe să se îndoiască şi să spună: „Nu este aşa!”, atunci avem martori care vor dovedi faptul că este aşa.

Este necesar din mai multe motive să avem martori. Un motiv ar fi în legătură cu noi şi cu experienţa noastră personală. Când Dumnezeu vorbeşte şi noi credem, atunci ştim fiecare personal, că neprihănirea lui Dumnezeu este a noastră, că avem dreptul la ea, că ne aparţine şi că ne putem odihni în pace desăvârşită în ea. Dar există şi alţi oameni care au nevoie să ştie aceasta. Pot ei să ştie aceasta pe baza faptului că eu spun că este aşa?

(Audienţa: „Nu!”)

Pot ei să ştie pe baza faptului că eu spun că am acceptat această neprihănire, că am spus că este aşa, şi de aceea este aşa? Îi va convinge aceasta? Este această dovadă suficientă pentru ei?

(Audienţa: „Nu!”)

Ei au nevoie de ceva mai bun decât cuvântul meu. Nu vedeţi că Domnul a venit tocmai în întâmpinarea acestei cerinţe şi ne-a dat martori la care se poate apela, şi ei pot întreba aceşti martori oricând doresc, dacă ceea ce avem este veritabil sau nu? Aşa este?

(Audienţa: „Da!”)

Nu au nevoie să vină la noi să ne întrebe. Dacă ne întreabă, putem să le spunem ceea ce Domnul ne-a zis să spunem; şi dacă aceasta nu este suficient, pot să-i întrebe pe aceşti martori. Putem spune: „Am aici câţiva prieteni: ei mă cunosc de când m-am născut şi până acum. Ei ştiu tot ce fac; ei mă cunosc mai bine decât mă cunosc eu însumi, şi dacă vreţi mai mult decât ceea ce v-am spus, mergeţi şi întrebaţi-i pe ei. Ei vă vor spune.” Câţi prieteni sunt aici?

(Audienţa: „Zece.”)

Valorează ceva cuvântul lor? Spun ei adevărul? Ah, ei sunt Adevărul Însuşi: „Legea Ta este adevărul.” Psalmii 119:142. Și atunci, când ei mărturisesc este imposibil să spună altceva. Când ei spun că cerinţa este satisfăcută, când spun că „această viaţă este după plăcerea Mea”, este suficient pentru oricine din Univers, nu-i aşa?

(Audienţa: „Da!”)

Aşadar, dacă un om afirmă a crede în Isus, şi pretinde neprihănirea lui Dumnezeu care vine peste cei ce cred în Isus, este pretenţia lui suficientă pentru lume?

(Audienţa: „Nu!”)

Sau cuvântul nostru cu privire la aceasta, este suficient?

(Audienţa: „Nu!”)

Ei vor spune, şi o mulţime de oameni vor spune: „Noi credem în Mântuitorul. Şi eu am dreptul să pretind neprihănirea pe care o are El, sfinţenia desăvârşită şi sfinţirea perfectă, nu am păcătuit de zece ani, şi sunt deasupra tuturor ispitelor chiar; şi ştiu aceasta.” De unde ştii aceasta? „O simt în inima mea; o simt în inima mea, şi aceasta de mai mulţi ani.” Aceasta nu este deloc o dovadă; pentru că „Inima este mai înşelătoare ca orice, şi disperat de rea.” (KJV) Mai înşelătoare decât câte lucruri?

(Audienţa: „Decât toate.”)

Decât toate lucrurile?

(Audienţa: „Da!”)

Mai înşelătoare chiar decât Satana?

(Audienţa: „Da!”)

Este inima cu adevărat mai înşelătoare decât toate lucrurile?

(Audienţa: „Da!”)

Domnul spune că este aşa, fie că noi putem înţelege sau nu! Este mai înşelătoare decât Satana însuşi, nu-i aşa?

(Audienţa: „Da!”)

Inima mă va înşela mai repede şi mai des decât o va face Satana.

Atunci, faptul că o persoană simte aceasta în inima sa, este o dovadă pe care se poate baza? Când inima mea spune că eu sunt bun, ce face?

(Audienţa: „Mă înşeală.”)

Solomon a spus: „Cel care se încrede în inima lui este un nebun!” Şi nu este doar nebun, ci a înnebunit prin acest lucru, nu-i aşa?

(Audienţa: „Da!”)

Este destul de rău ca un om înţelept să înnebunească, dar când un nebun înnebuneşte, unde va ajunge în cele din urmă? De aceea, nu ne putem permite să ne încredem în astfel de lucruri, când este vorba de o problemă atât de importantă. Nu domnilor! E nevoie de o dovadă mai sigură decât inima omului, care îi spune că are neprihănirea lui Dumnezeu, că este în regulă şi pregătit pentru judecată, că nu a păcătuit de zece ani, că este sfinţit şi nici nu poate fi ispitit, etc., etc.. Avem nevoie de ceva mai sigur decât aceasta; şi realitatea este că Isus a fost aici, în această lume o bună bucată de vreme, şi El niciodată nu a fost în imposibilitatea de a fi ispitit cât timp a fost în lume. Şi nici creştinii nu sunt altfel, cât timp trăiesc în lume.

Această dovadă nu este suficientă, avem nevoie de ceva mai mult decât atât. Dacă persoana care pretinde că are neprihănirea lui Dumnezeu prin credinţă în Isus Hristos, are doar acest fel de mărturie şi nimic mai mult, atunci ce valoare are pretenţia sa?

(Audienţa: „Nicio valoare.”)

Chiar nicio valoare. Este o pretenţie înşelătoare; el niciodată nu poate înţelege pe baza ei. De aceea Domnul nu ne-a lăsat doar cu această dovadă. În seara trecută am văzut în lecţia noastră că atunci când vrem să ştim că aceste lucruri sunt reale în experienţa noastră, nu trebuie să privim în noi ca să vedem dacă este aşa, ci să privim la ceea ce spune Dumnezeu pentru a vedea dacă este aşa. Dacă L-am găsit pe Isus Hristos şi Îl avem, Domnul nu doreşte să privim în noi pentru a vedea dacă El este aici. El ne-a dat martori, a căror mărturie ne va spune tot timpul că El este aici, şi va spune oricui că este aici. Neprihănirea lui Dumnezeu este manifestată acum, neprihănirea care se primeşte prin credinţa lui Isus Hristos, iar atunci când este manifestată, este mărturisită de Lege.

Deci Legea, mai întâi, este dată pentru a ne aduce la Hristos, iar apoi, după ce ne-a condus la Hristos şi L-am găsit, mărturiseşte că acest lucru este real. Mai întâi dă cunoştinţa păcatului, iar apoi mărturiseşte despre neprihănirea lui Dumnezeu care se primeşte prin credinţă. De aceea, oricine foloseşte vreodată Legea lui Dumnezeu pentru alt scop decât acestea două, ce face cu Legea lui Dumnezeu?

(Audienţa: „O perverteşte.”)

O perverteşte cu totul. O foloseşte pentru scopuri pe care Dumnezeu nu le-a intenţionat niciodată. De aceea, chiar dacă un om sau un înger ar folosi Legea lui Dumnezeu în alt fel sau pentru alt scop în afară de acestea două – omul o poate folosi pentru amândouă, dar îngerii numai pentru unul – acela perverteşte Legea lui Dumnezeu.

De unde vine neprihănirea noastră?

(Audienţa: „De la Dumnezeu.”)

„Neprihănirea lor vine de la Mine, spune Domnul.” 2 Corinteni 4:6: „Căci Dumnezeu care a zis: «Să lumineze lumina din întuneric!», ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe chipul lui Isus Hristos.” Unde găsim cunoştinţa slavei lui Dumnezeu?

(Audienţa: „Pe chipul lui Isus Hristos.”)

Pe chipul lui Isus Hristos.

2 Corinteni 3:18: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” Deci ce vedem pe chipul lui Isus Hristos?

(Audienţa: „Slava Domnului.”)

Ce este slava Domnului? Am citit aici, ni s-a spus aici, prin Duhul lui Dumnezeu, că solia neprihănirii lui Dumnezeu care se primeşte prin credinţa lui Isus Hristos este începutul slavei care va lumina întreg pământul. Deci, ce este slava lui Dumnezeu? Neprihănirea Lui, caracterul Lui. Unde găsim aceasta? În Isus Hristos. Pe chipul lui Isus Hristos este descoperită slava lui Dumnezeu. El spune aşa, după vedeţi; aici trebuie să o căutăm.

Privim la Lege pentru a găsi neprihănirea?

(Audienţa: „Nu!”)

Chiar după ce am fost aduşi la Hristos, căutăm în Lege neprihănirea?

(Audienţa: „Nu!”)

Unde căutăm neprihănirea? Pe chipul lui Isus Hristos. Acolo „noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă”, din neprihănire în neprihănire, din caracter în caracter, din bunătate în bunătate, prin Duhul Domnului.

Nu vedeţi astfel, că neprihănirea lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt merg mână în mână? Nu vedeţi că atunci când obţinem neprihănirea prin credinţa lui Isus Hristos, binecuvântarea lui Avraam, atunci Duhul Sfânt nu poate fi ţinut departe de noi. Nu puteţi separa cele două. Ele merg împreună. Când avem neprihănirea, şi ştim că o avem prin credinţa în cuvântul Său, atunci El spune că avem dreptul să cerem Duhul Sfânt şi de asemenea să-L primim.

Galateni 4:5: El a venit „ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său.” El Îl trimite; nu vrea să Îl ţină departe de noi; Dumnezeu Îl trimite în inimă; este un dar gratuit.

Deci, cum am spus, nu vedeţi că este imposibil să separi neprihănirea lui Dumnezeu de Duhul lui Dumnezeu? Suntem „schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” Iar când chipul lui Dumnezeu în Isus Hristos este găsit în noi, ce urmează? Întipărirea lui, pecetea lui Dumnezeu. Aţi auzit în altă lecţie. Privind la chipul lui Isus Hristos, şi numai aici, primind neprihănirea lui Dumnezeu prin credinţa în El, şi privind mereu la chipul Lui glorios, care reflectă slava lui Dumnezeu, efectul va fi schimbarea noastră în acelaşi chip, desăvârşirea chipului lui Dumnezeu şi restabilirea lui în noi, prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu asupra sufletului. Iar când această lucrare va fi încheiată, atunci acelaşi Duh al lui Dumnezeu va pune pecetea viului Dumnezeu, întipărirea eternă a chipului Său.

Aşadar, după ce am venit la Hristos, după ce L-am găsit, nu căutăm în Lege neprihănirea. Unde o căutăm?

(Audienţa: „Pe chipul lui Isus Hristos.”)

Pe chipul lui Isus Hristos; şi în timp ce privim acolo, ce spune Legea?

(Audienţa: „Este drept.”)

Legea mărturiseşte: „Acolo trebuie să priveşti; chipul aceasta vreau să-l ai. Chipul aceasta este satisfăcător; cu aceasta sunt perfect de acord.” În ceruri, unde privesc îngerii? Privesc la Lege ca să vadă dacă sunt drepţi sau nu?

(Voce: „Privesc mereu faţa Tatălui nostru.”)

„Îngerii văd întotdeauna faţa Tatălui Meu care este în ceruri.” Atunci, de unde vine neprihănirea îngerilor?

(Audienţa: „De la Dumnezeu.”)

De la Dumnezeu, prin Isus Hristos, nu-i aşa? Şi ce face Legea, temelia scaunului de domnie al lui Dumnezeu, ce face Legea Sa originală în scaunul de domnie al lui Dumnezeu? Când îngerii privesc faţa Celui ce stă pe scaunul de domnie, ce face Legea, care niciodată nu a fost înduioşată de om, şi niciodată nu va putea fi; ce face ea acolo? Mărturiseşte despre neprihănirea lui Dumnezeu pe care ei o primesc fără Lege.

Acesta a fost întotdeauna adevăratul mod de a folosi Legea lui Dumnezeu. Când oamenii au păcătuit, şi au făcut împotriva poruncilor Domnului lucruri care nu ar fi trebuit să fie făcute, ajungând astfel vinovaţi, au trebuit să aducă jertfe, era oferit sângele jertfei şi se făcea ispăşire, iar ei erau iertaţi. Leviticul 4. După aceea, ca şi acum, poruncile mărturiseau despre neprihănirea pe care o obţineau prin credinţa în Isus. De aceea, cortul a fost numit „Cortul mărturiei.” Fapte 7:44, şi Numeri 17:7, 8; 18:2. Cortul a fost „cortul mărturiei”, chivotul a fost „chivotul mărturiei,” deoarece conţinea „tablele mărturiei”. Tablele de piatră, tablele Legii, erau „tablele mărturiei”, deoarece ele erau dovada mărturiei pe care Dumnezeu a stabilit-o ca să mărturisească despre neprihănirea lui Dumnezeu, care se obţine fără Lege, doar prin credinţa lui Isus Hristos. Astfel, este un adevăr veşnic pentru tot Universul că „Dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.” Galateni 2:21. Pentru totdeauna şi în orice loc este adevărat că „Neprihănirea lor vine de la Mine, spune Domnul.” Iar Legea mărturiseşte despre neprihănirea pe care toţi o obţin de la Dumnezeu fără Lege, prin Isus Hristos.

Atunci nu este adevărat, aşa cum am spus ceva mai înainte, că dacă un om sau un înger foloseşte Legea lui Dumnezeu pentru alt scop decât acesta sau decât cele două scopuri ale ei, perverteşte în întregime scopul rânduit de Dumnezeu Legii Sale? Deci, neprihănirea lui Dumnezeu care se capătă prin credinţa lui Isus Hristos, aceasta satisface Legea, nu-i aşa? Pentru acum, şi pentru cât timp?

(Audienţa: „Pentru veşnicie.”)

Acum şi întotdeauna satisface. Noi putem şti pentru noi înşine că este a noastră pe baza dovezilor pe care ni le-a dat Dumnezeu în seara trecută, dovezi absolut sigure, şi oricine din această lume poate şti că are dreptul la ea, pe baza mărturiilor pe care le-a dat Dumnezeu.

Aceasta ne va pregăti pentru a primi pecetea lui Dumnezeu, adică neprihănirea lui Dumnezeu,  prin care putem fi schimbaţi din slavă în slavă, după chipul Lui. Iar când această lucrare va fi completă, atunci ce va urma? Ce va mărturisi despre aceasta?

(Audienţa: „Sabatul Domnului.”)

Va mărturisi neîncetat despre această lucrare desăvârşită, încheiată.

Aşa cum ne-a spus prof. Prescott în predica sa, prezenţa lui Hristos este cea care sfinţeşte locul în care este. Iar când prezenţa lui Hristos există în plinătatea sa, atunci cum este acel loc? Este sfânt. Care este semnul sfinţirii?

(Audienţa: „Sabatul.”)

Iar sfinţirea deplină este lucrarea completă a lui Dumnezeu în suflet. Când lucrarea lui Dumnezeu este completă în suflet, Legea lui Dumnezeu mărturiseşte despre aceasta, încontinuu. Dar care parte anume a Legii lui Dumnezeu este martor al sfinţirii depline a poporului Său?

(Audienţa: „Sabatul Domnului.”)

Sabatul este martorul, martorul suprem, iar cele două lucruri împreună mărturisesc şi pecetea este pusă. Lucrarea este completă.

Fraţilor, cum putem să fim lipsiţi de pecetea lui Dumnezeu? Nu suntem chiar acum în timpul sigilării?

(Audienţa: „Suntem.”)

Iar sigilarea se face prin neprihănirea lui Dumnezeu, care se primeşte prin credinţa lui Isus Hristos, nu-i aşa? Da! Apoi, după ce pecetea este primită, după ce este imprimată, cei sigilaţi vor putea rezista în timpul plăgilor, în mijlocul tuturor ispitelor şi încercărilor Satanei care va lucra cu toată puterea, cu semne şi minuni mincinoase. Deoarece făgăduinţa spune: „Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.”

Iar după ce încercarea va trece, se va intra în cetatea cerească. Se va intra în cetatea cerească. Slavă Domnului! Există teste pe care trebuie să le trecem; dar, fraţilor, dacă avem această neprihănire a lui Isus Hristos, avem ceea ce va trece orice test.

În acea zi vor fi două grupe. Unii vor sta în faţa uşii închise, vor vrea să intre înăuntru şi vor spune: „Doamne deschide-ne; vrem să intrăm şi noi.” Cineva va veni şi va întreba: „Ce aţi făcut ca să puteţi intra? Ce drept aveţi ca să intraţi în moştenire? Ce drept aveţi asupra ei?” „Oh, noi Te cunoaştem; am mâncat şi am băut în faţa Ta; şi Tu ai predicat pe străzile noastre. Da! Şi mai mult, am proorocit în Numele Tău; am scos draci în Numele Tău şi am făcut multe lucrări minunate în Numele Tău. Doamne, nu este aceasta o dovadă suficientă? Deschide-ne uşa.”

Care este răspunsul? „Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care aţi lucrat fărădelegea.” Ce au spus ei? „Am făcut multe lucrări minunate; noi le-am făcut; noi suntem în regulă; noi suntem neprihăniţi; noi suntem drepţi; de aceea noi avem dreptul să intrăm. Deschide-ne uşa.” Dar „noi” nu se ia în considerare acolo, nu-i aşa?

Va fi o altă grupă în acea zi: o mulţime mare pe care nimeni nu o poate număra, din toate neamurile, din toate noroadele, limbile şi popoarele; şi ei vor veni să intre. Dacă cineva îi va întreba: „Ce aţi făcut ca să puteţi intra? Ce drept aveţi aici?” Răspunsul va fi: „Oh, eu nu am făcut nimic ca să merit aceasta. Eu sunt păcătos, dependent doar de harul Domnului. Oh, am fost atât de ticălos, prizonier atât de legat într-o astfel de sclavie, încât nimeni nu m-a putut elibera decât Domnul Însuşi; atât de nenorocit încât tot ce am putut face a fost să Îl am pe Domnul în permanenţă ca să mă mângâie; atât de sărac încât tot timpul a trebuit să cerşesc de la Domnul; atât de orb încât nimeni, doar Domnul, m-a putut face să văd; atât de gol încât nimeni nu m-a putut îmbrăca decât Domnul Însuşi: tot dreptul pe care îl am este ceea ce a făcut Isus pentru mine. Dar Domnul m-a iubit. Când în ticăloşia mea am plâns, El m-a eliberat; când în nenorocirea mea am tânjit după mângâiere, El m-a mângâiat mereu; când în sărăcia mea am cerşit, El mi-a dat bogăţii; când în orbirea mea I-am cerut să-mi arate calea, ca să pot cunoaşte calea, El m-a condus în tot drumul şi m-a făcut să văd; când am fost atât de gol încât nimeni, nimeni nu mă putea îmbrăca, El mi-a dat acest veşmânt pe care îl am; şi aceasta este tot ce pot prezenta, tot ce am de prezentat, iar orice motiv pe baza căruia aş putea să intru, este doar ceea ce a făcut El pentru mine. Dacă aceasta nu mă va lăsa înăuntru, atunci rămân afară; şi va fi drept şi aşa. Dacă sunt lăsat afară, nu am nicio plângere de făcut.” Dar, oh, nu-mi va da aceasta dreptul să intru şi să dobândesc moştenirea?

Dar se va spune: „Sunt aici câteva persoane; ele trebuie să fie pe deplin mulţumite cu oricine intră. Avem zece examinatori. Când aceştia privesc cazul unui om şi spun că este în regulă, atunci acel om poate trece. Sunteţi dispuşi ca aceştia să fie chemaţi să examineze cazul dumneavoastră?” Şi noi vom răspunde: „Da, da; pentru că vreau să intru. Sunt gata să mă supun oricărei examinări. Chiar dacă sunt lăsat afară, nu am de făcut nicio plângere. Sunt pierdut oricum dacă sunt lăsat singur.”

„Atunci”, vi se va spune, „îi vom chema”. Vor fi aduşi cei zece, iar ei vor spune: „Suntem foarte mulţumiţi de el. Eliberarea pe care a obţinut-o din ticăloşia lui, este cea pe care Domnul nostru a realizat-o. Mângâierea pe care a avut-o tot timpul şi pe care a dorit-o atât de mult, este cea pe care Domnul nostru i-a dat-o. Bogăţia pe care o are, tot ce are, deşi era sărac, Domnul i-a dat-o; şi orb... dacă vede este pentru că Domnul i-a dat să vadă, şi el vede doar ce este al Domnului. Şi deşi era gol, veşmântul pe care îl poartă, Domnul i l-a dat, Domnul l-a ţesut, şi este cu totul divin. Este doar Hristos. Da, poate să intre!”

(Audienţa începe să cânte:

„Sângele-Ţi vărsat, Spală al meu păcat;

Inima-mi s-a curăţit, Isus m-a mântuit.”)

Apoi, fraţilor, se va auzi de dincolo de porţi o voce ca o melodie nespus de plăcută, plină de sensibilitate şi compasiune; vocea Mântuitorului meu. Vocea se va auzi dinăuntru: „Intraţi, voi binecuvântaţii Domnului.”

(Audienţa: „Amin!”)

„De ce staţi afară?” Porţile se vor deschide larg şi vom avea parte de o „intrare îmbelşugată în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.”

Oh, El este un Mântuitor desăvârşit. Este Mântuitorul meu. Sufletul meu laudă pe Domnul. Sufletul meu se bucură în Domnul, fraţilor, în seara aceasta. Oh, vreau să spun împreună cu David, veniţi şi măriţi pe Domnul împreună cu mine, veniţi să înălţăm împreună Numele Său. El ne-a dat mulţumire deplină. Nu este nimic împotriva noastră fraţilor, calea este curată. Drumul este deschis. Neprihănirea lui Hristos satisface. Este lumină şi dragoste, bucurie şi desăvârşire pentru veşnicie.

Cât este de adevărat cuvântul din Isaia 60:1: „Scoală-te, luminează; căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine. Căci, iată, întunerecul acopere pământul, şi negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine”? Fraţilor, El poate să facă aceasta, El vrea să o facă; să-I dăm voie.

(Audienţa: „Amin!”)

Şi  să-L lăudăm în timp ce o face!

Putem lăuda pe Domnul? Oricine din sală, cine vrea să o facă, să începem să o facem acum! Voi spune „Amin!” la fiecare cuvânt de laudă; pentru că şi sufletul meu Îl măreşte, fraţilor. Sufletul meu de asemenea Îl laudă, pentru că este Mântuitorul meu. El Şi-a încheiat lucrarea. Şi-a făcut lucrarea Lui plină de har. El m-a salvat. El ne salvează pe toţi. Să-I mulţumim pentru veşnicie.

Profesorul Prescott: Timpurile de înviorare sunt aici, fraţilor. Duhul lui Dumnezeu este aici. Deschideţi inima, deschideţi inima. Deschideţi inima în laude şi mulţumiri.

Note de subsol:

[1]. N.r. „Acum, scopul poruncii este dragostea creştină dintr-o inimă pură, dintr-o conştiinţă bună şi dintr-o credinţă neprefăcută.” (KJV)