General Conference Daily Bulletin
Joi, 2 martie 1893

Să începem de unde ne-am oprit seara trecută! Gândul de seara trecută şi ce avem nevoie să reţinem în mod deosebit din seara trecută, este de a-L descoperi pe Dumnezeu în Hristos, în Cuvântul Său în creaţiune: în lucrarea de creație, de păstrare, de ţinere laolaltă şi de susţinere a tuturor lucrurilor.

Timp de şase zile Dumnezeu a creat, iar apoi raportul ne spune (Geneza 2: 1-3): „Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul, şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.” Astfel a fost făcut Sabatul pentru om; şi rămâne în faţa noastră gândul că Sabatul este semnul care arată că El este ceea ce este, în lucrarea de creaţiune şi în toate celelalte; de fapt tot ceea ce este El este cuprins în faptul că El este Creator.

Când Dumnezeu a sfârşit creaţiunea, S-a odihnit şi a fost înviorat, adică S-a delectat văzând reflectarea gândurilor minţii Sale în lucrurile create, desăvârşirea scopului Său, aşa cum se vedea în creaţiunea încheiată. Aceasta este ideea cuprinsă în cuvântul „a fost înviorat” (KJV) din Exodul 31:17. Timp de şase zile a făcut cerurile şi pământul, iar „în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat”, a fost înviorat, S-a delectat, S-a bucurat de scopul Său adus la desăvârşire în creaţiune, scop aflat în mintea Sa înainte de a chema creaţiunea la existenţă. Apoi a binecuvântat ziua şi a sfinţit-o. De aceea, porunca ne spune: „Adu-ţi aminte de ziua Sabatului”, adică de ziua de odihnă, „ca să o păstrezi sfântă; şase zile să lucrezi şi să-ţi faci tot lucrul tău. Dar ziua a şaptea este” odihna - Sabatul - odihna „Domnului, Dumnezeului tău”.

A cui odihnă este?

(Audienţa: „A lui Dumnezeu.”)

A cui odihnă ar trebui să o primim, bucurându-ne de ea în ziua Sabatului?

(Audienţa: „A lui Dumnezeu.”)

Atunci, omul care se odihneşte în odihna lui, bucurându-se de odihna lui şi nu de odihna Domnului, acel om ţine Sabatul?

(Audienţa: „Nu!”)

Chiar dacă o face în ziua sâmbetei?

(Audienţa: „Da!”)

În acest caz el ţine sâmbăta, nu-i aşa?

(Audienţa: „Da!”)

Un om care se odihneşte în odihna lui în ziua de sâmbătă, chiar dacă se bucură de odihna lui în acea zi, nu păzeşte Sabatul, odihna Domnului, şi chiar dacă se bucură de ziua aceasta, el păzeşte doar sâmbăta şi nu Sabatul.

Omul care primeşte şi se bucură de odihna Domnului în ziua a şaptea, acela păzeşte Sabatul, pentru că păzeşte odihna Domnului. Acela păzeşte Sabatul pentru că este ziua de odihnă a lui Dumnezeu. „Şase zile să lucrezi şi să-ţi faci tot lucrul tău. Dar ziua a şaptea este odihna Domnului, Dumnezeului tău”, nu a ta. Este a Lui; odihna Lui; iar când noi ne aducem aminte de ziua de odihnă, de a cui zi de odihnă ne amintim? A noastră sau a Lui?

(Audienţa: „A Domnului.”)

Da, a Domnului! Este în totul odihna lui Dumnezeu. Iar ideea odihnei lui Dumnezeu cuprinsă în porunca Sabatului şi motivele care sunt date în poruncă, sunt aceleaşi. Noi trebuie să lucrăm şase zile. Motivul este că Domnul, făcând cerul şi pământul, a lucrat şase zile, iar în a şaptea s-a odihnit. Iar noi ne odihnim în ziua a şaptea pentru că Domnul S-a odihnit, a binecuvântat-o, a sfinţit-o şi a pus-o deoparte.

Ce fel de odihnă a fost, sau este, odihna din ziua a şaptea?

(Audienţa: „Înviorare.”)

A cui înviorare?

(Audienţa: „A lui Dumnezeu.”)

Ce este Dumnezeu?

(Audienţa: „Duh.”)

Dumnezeu este Duh. Singurul fel de odihnă pe care poate El să o aibă este odihna duhovnicească. Înseamnă că omul care nu obţine odihna duhovnicească şi nu se bucură de ea în ziua a şaptea, nu păzeşte Sabatul, deoarece odihna Sabatului este o odihnă duhovnicească; este odihna lui Dumnezeu, şi doar a Lui. Este o odihnă duhovnicească, iar Sabatul este ceva duhovnicesc. Odihna lui Dumnezeu este în această zi; odihna duhovnicească este în această zi. Şi dacă respectăm ziua prin credinţă - „Lucrurile duhovniceşti (…) trebuiesc judecate duhovniceşte” – dacă respectăm ziua prin credinţă, odihna duhovnicească se transmite celui care respectă Sabatul. Odihna duhovnicească pe care Dumnezeu a pus-o în această zi, care a devenit o parte a acestei zile, odihna duhovnicească existentă în ea, este transmisă omului, este cunoscută şi aduce bucurie celui care păzeşte Sabatul. Iar singurul fel în care Sabatul poate fi păzit este prin credinţa lui Isus.

Apoi El a binecuvântat ziua. Deci binecuvântarea lui Dumnezeu există de asemenea în această zi. Odihna lui Dumnezeu este în această zi. Şi bucuria pe care o găsim în această zi, înviorarea, desfătarea, bucuria Domnului sunt de asemenea în această zi. Binecuvântarea Domnului este şi ea în această zi, pentru că El a binecuvântat ziua. Această binecuvântare există încă şi astăzi în această zi?

(Audienţa: „Da!”)

Dacă cineva nu o respectă sau nu îi acordă nicio atenţie, este binecuvântarea în ea?

(Audienţa: „Da!”)

Dar nu ajunge la el, dacă nu crede.

Să continuăm acum gândul care l-am avut în seara trecută despre puterea cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu care a chemat lumile la existenţă, ce efect are asupra lumilor de atunci până în ziua de azi?

(Audienţa: „Le susţine.”)

Cuvântul pe care l-a El rostit atunci, ţine lumile în felul în care sunt, şi în cursul lor. Cât timp va face aceasta?

(Audienţa: „Totdeauna.”)

„Cuvântul Domnului rămâne în veac.”

Dar cuvântul lui Dumnezeu ne spune că El a binecuvântat ziua a şaptea. Ce efect are binecuvântarea pe care, atunci demult, El a pus-o asupra zilei? Este încă acolo şi va rămâne pentru totdeauna, deoarece pentru toată veşnicia va fi o realitate faptul că Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea; şi El nu se poate contrazice pe Sine, vă daţi seama. El, chiar El, nu poate spune că nu a binecuvântat ziua a şaptea, pentru că El a spus că a binecuvântat-o. Chiar dacă El ar şterge întreaga creaţie, totuşi va rămâne o realitate faptul că El a binecuvântat ziua a şaptea. Aşa este?

(Audienţa: „Da!”)

Deci este limpede. Pentru toată veşnicia va rămâne o realitate faptul că Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea. Şi atât timp cât va fi adevărat că El a binecuvântat această zi, atât timp va fi adevărat că binecuvântarea lui Dumnezeu este în această zi; şi atât timp va fi adevărat că omul care respectă Sabatul, aşa cum doar Sabatul poate fi respectat - prin credinţă în Isus - va primi binecuvântarea lui Dumnezeu pusă în această zi, şi bucurie pe măsura ei.

Acum, referindu-ne la Geneza 1:27, 28, citim: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat.” Ce zi a fost aceasta?

(Audienţa: „Ziua a şasea.”)

Deci, Dumnezeu a binecuvântat omul înainte să binecuvânteze ziua a şaptea. Este limpede, nu-i aşa?

(Audienţa: „Da!”)

Este la fel de sigur că a binecuvântat ziua, după cum este sigur că a binecuvântat omul?

(Audienţa: „Da!”)

Este binecuvântarea cu care a binecuvântat ziua la fel de reală ca şi binecuvântarea cu care a binecuvântat omul?

(Audienţa: „Exact la fel.”)

Este la fel de reală. Care a fost binecuvântarea? A cui binecuvântare a fost cea pe care a pus-o asupra omului?

(Audienţa: „Binecuvântarea lui Dumnezeu.”)

A cui binecuvântare a pus-o asupra zilei?

(Audienţa: „Binecuvântarea lui Dumnezeu.”)

Deci, atunci când omul binecuvântat a intrat în ziua binecuvântată, a primit binecuvântări suplimentare în acea zi faţă de ce avusese înainte de acea zi?

(Audienţa: „Da!”)

Deci, Sabatul a avut drept scop să aducă omului, care era deja binecuvântat de Dumnezeu cu binecuvântări duhovniceşti… Sabatul urmărea să aducă omului mai multe binecuvântări duhovniceşti. Este aceasta adevărat şi astăzi?

(Audienţa: „Da!”)

„Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi rămâne în veac.” Şi astăzi este la fel.

Apoi, Dumnezeu a sfinţit ziua. Dar ce a făcut ca ziua să fie sfântă? Nu mai este nevoie să amintim texte referitor la aceasta; au fost amintite în predica fratelui Prescott. Ce anume a făcut ca ziua să fie sfântă?

(Audienţa: „Prezenţa lui Dumnezeu.”)

Prezenţa lui Dumnezeu face lucrurile sfinte; face un loc să fie sfânt; îl face pe om să fie sfânt. Prezenţa lui Dumnezeu a făcut ziua să fie sfântă. Deci, sfinţenia lui Dumnezeu este ataşată acestei zile; prezenţa lui Dumnezeu, prezenţa sfântă a lui Dumnezeu, este ataşată zilei a şaptea sau zilei Sabatului. Aşadar, când omul intră în această zi, în singurul fel în care poate omul să intre, cu o minte duhovnicească - cu mintea Duhului lui Dumnezeu - şi primeşte odihna duhovnicească, înviorarea duhovnicească existentă în ea, binecuvântarea duhovnicească din ea, atunci primeşte de asemenea şi această prezenţă, devine părtaş al acestei prezenţe în care există sfinţenia lui Dumnezeu care-l va transforma. Cu adevărat aşa este! Şi aceasta este păzirea Sabatului!

Deci, Dumnezeu a sfinţit ziua. Ce anume o sfinţeşte?

(Audienţa: „Prezenţa lui Dumnezeu.”)

Înseamnă că în ziua a şaptea există prezenţa lui Dumnezeu, puterea lui sfinţitoare. Aşa este?

(Audienţa: „Da!”)

Atunci, omul care intră în Sabatul Domnului în conformitate cu gândul Domnului despre Sabatul Domnului şi cu scopul Său, obţine odihnă duhovnicească. O găseşte în Sabat. Găseşte înviorare duhovnicească, desfătare, binecuvântare duhovnicească. Găseşte prezenţa lui Dumnezeu şi sfinţenia pe care o aduce această prezenţă pentru a-l transforma. Omul găseşte putere sfinţitoare în prezenţa lui Dumnezeu care sfinţeşte ziua, putere care îl va sfinţi şi pe el.

Cu ce scop au fost făcute acestea ? Pentru ce a fost făcut Sabatul?

(Audienţa: „Pentru om.”)

A fost făcut pentru om. Deci, Dumnezeu S-a odihnit şi a pus odihna Lui duhovnicească asupra acestei zile, pentru om, da?

(Audienţa: „Da!”)

Dumnezeu a fost înviorat, S-a bucurat în acea zi, pentru om. Binecuvântarea cu care a binecuvântat-o, este pentru om. Sfinţenia pe care prezenţa Lui o aduce şi o oferă acestei zile, este pentru om. Prezenţa Lui sfinţitoare este pentru om. Atunci, nu era intenţionat ca în tot timpul zilei de Sabat omul să fie părtaş al prezenţei Lui şi să cunoască printr-o experienţă vie odihna duhovnicească a lui Dumnezeu, binecuvântarea duhovnicească, sfinţenia, prezenţa lui Dumnezeu care îl sfinţeşte? Nu aceasta a intenţionat Dumnezeu cu Sabatul, ca Sabatul să aducă toate acestea omului? Omul care primeşte toate acestea în Sabat, acela este păzitor al Sabatului. Şi el ştie aceasta. Ştie aceasta şi se desfătă ştiind aceasta.

Un alt gând: cine a fost agentul activ în creaţiune?

(Audienţa: „Hristos.”)

Cine S-a odihnit?

(Audienţa: „Hristos.”)

Cine a fost înviorat?

(Audienţa: „Hristos.”)

Cine a binecuvântat?

(Audienţa: „Hristos.”)

A cui prezenţă a sfinţit Sabatul?

(Audienţa: „A lui Hristos.”)

A cui prezenţă este în Sabat?

(Audienţa: „Prezenţa lui Hristos.”)

Atunci, omul pe care prezenţa lui Hristos nu îl sfinţeşte, nu-l face sfânt, nu-l binecuvântează şi nu-i aduce odihnă, acel om nu poate ţine Sabatul. Sabatul poate fi ţinut doar dacă Hristos este în om, pentru că Sabatul aduce şi are în el prezenţa lui Hristos.

Înainte de a institui Sabatul, Dumnezeu a desfăşurat toată creaţia în faţa omului, iar omul L-a putut vedea pe Dumnezeu în creaţiune. Dar Dumnezeu a dorit să fie şi mai aproape de om. Omul putea să studieze creaţiunea, dobândind cunoştinţe despre Dumnezeu. Dar Dumnezeu a dorit ca omul să aibă cunoştinţa lui Dumnezeu. Prin creaţiune omul putea dobândi cunoştinţe despre El. Prin Sabat, omul Îl poate cunoaşte pe El; pentru că Sabatul aduce omului care îl respectă cu adevărat, prezenţa vie, prezenţa sfinţitoare a lui Isus Hristos. De aceea, creaţiunea a fost înaintea omului, iar omul a putut să-l studieze pe Dumnezeu în creaţiune, dobândind astfel cunoştinţe despre El. Dar Dumnezeu a venit mai aproape şi a instituit semnul ce arăta că Dumnezeu este ceea ce este; iar odată ce omul afla în Sabat ce este Dumnezeu, atunci urma să nu mai aibă cunoştinţă despre El doar din lucrurile create, ci urma să-L cunoască pe Dumnezeu în el însuşi.

Aşadar, scopul original al lui Dumnezeu cu creaţiunea şi cu Sabatul, ca semn al ei, a fost ca omul să poată să-L cunoască pe Dumnezeu aşa cum este, şi ce este El pentru lume, în şi prin Isus Hristos. Aşa este?

(Audienţa: „Da!”)

Înţelegeţi aceasta?

(Audienţa: „Da!”)

Care este scopul pentru acum?

(Audienţa: „Acelaşi.”)

Şi acum un alt gând: Sabatul a fost făcut la sfârşitul creaţiunii şi a fost cel care a încheiat săptămâna creaţiei. Deci, Sabatul este semnul puterii lui Dumnezeu, manifestată în Isus Hristos, şi este semnul unei creaţii încheiate; semnul lui Dumnezeu aşa cum S-a manifestat în Isus Hristos într-o creaţie completă şi încheiată. Dumnezeu a privit tot ce făcuse în primele cinci zile, şi iată că erau bune, dar după cea de-a şasea zi, El a privit toate lucrurile şi iată că erau foarte bune (Geneza 1:31). Scopul Său era realizat. „Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul, şi toată oştirea lor”, şi ele au fost expresia gândului care era în mintea lui Dumnezeu, au fost ceea ce Cuvântul a exprimat atunci când El le-a chemat la existenţă. Deci, Sabatul, semnul „că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău”; pentru că în şase zile a făcut cerul şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a fost înviorat, este semnul lucrării încheiate şi complete a lui Dumnezeu în creaţie.

Să mergem mai departe! În acel moment, în grădina Edenului, aşa cum îl făcuse Dumnezeu, cunoştea omul în totul pe Dumnezeu, cunoştea despre El tot ce putea cunoaşte vreodată?

(Audienţa: „Nu!”)

Înseamnă că fiecare Sabat care venea, urma să-i aducă mai multă cunoştinţă şi prezenţă a lui Dumnezeu. Dar cine este Acesta?

(Audienţa: „Hristos.”)

Mai multă cunoştinţă şi prezenţă a lui Hristos în el. Dacă ar fi rămas credincios, urma încă să crească în cunoştinţa lui Dumnezeu, în El, în experienţa lui personală, crescând din ce în ce mai mult în tot ceea ce este natura lui Dumnezeu. Dar el n-a rămas în acea stare. Nu a rămas credincios. Creaţiunea era desăvârşită aşa cum a terminat-o Dumnezeu şi toată creaţia cu toate elementele ei erau în armonie cu mintea lui Dumnezeu. Dar Satana a deturnat complet omul şi toată această lume de la scopul lui Dumnezeu. A făcut aşa?

(Audienţa: „Da!”)

A inversat ordinea lui Dumnezeu astfel încât, dacă înainte era reflectat Dumnezeu minţii omului în toate lucrurile care-l înconjurau, precum şi în omul însuşi, acum este reflectat Satana în om, fapt care estompează reflectarea lui Dumnezeu în orice lucru, şi drept urmare omul firesc nu-l mai vede pe Dumnezeu nici măcar în natură.

Dar atunci când Satana a deturnat totul de la scopul lui Dumnezeu, schimbând direcţia şi inversând ordinea lui Dumnezeu, Domnul nu a lăsat lumea în această stare. El a zis: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei.” Prin aceasta a sfărâmat puterea Satanei asupra omului în aşa fel încât l-a salvat de la depravarea totală, l-a făcut liber să caute pe Dumnezeu. În cine a făcut aceasta?

(Audienţa: „În Hristos.”)

Din nou Hristos. Dumnezeu în Hristos vrea să aducă omul şi lumea înapoi la scopul original. Dar, nu prin aceeaşi putere în Hristos, lucrând prin acelaşi mijloc - cuvântul Său - va aduce El omul şi lumea înapoi la scopul Său original? Adică, prin aceleaşi mijloace prin care a creat omul şi lumea la început?

(Audienţa: „Da!”)

Dumnezeu în Hristos, prin cuvântul Său, a creat lumea şi omul la început. Apoi, Satana le-a abătut de la Dumnezeu, dându-le o direcţie contrară intenţiei lui Dumnezeu. Iar acum, Dumnezeu în Hristos, prin cuvântul Său, aduce oamenii şi lumea înapoi la intenţia Sa. Atunci, lucrarea mântuirii nu este tot puterea lui Dumnezeu manifestată în alt mod decât atunci când la început a adus toate lucrurile la existenţă? Cu alte cuvinte, nu este mântuirea creaţiune? Desigur că este!

Încă o idee, ca să clarificăm mai mult acest gând! Scopul original pe care l-a avut Dumnezeu cu creaţiunea este desăvârşit acum?

(Audienţa: „Nu!”)

A fost desăvârşit, dar acum, este?

(Audienţa: „Nu!”)

Nu, nu este! Când mântuirea omenirii va fi terminată, va fi atunci desăvârşit scopul Său original?

(Audienţa: „Da!”)

Atunci, ce altceva este lucrarea de mântuire decât ducerea până la capăt şi desăvârşirea scopului original al Său cu creaţiunea?

(Voci: „Este aceeaşi lucrare.”)

„Tatăl Meu lucrează şi Eu de asemenea lucrez.” Ce altceva poate fi lucrarea mântuirii decât lucrarea originală a creaţiunii? Acelaşi Dumnezeu, în Acelaşi Fiu, prin aceleaşi mijloace, pentru a împlini acelaşi scop. Şi atunci, semnul lucrării de mântuire nu este acelaşi cu semnul lucrării de creaţiune? Cu siguranţă este acelaşi!

Aşadar, Sabatul Domnului este la fel de sigur semnul puterii creatoare a lui Dumnezeu manifestată în Isus Hristos prin cuvântul Său, în mântuirea sufletului meu, la fel cum a fost în crearea la început a acestei lumi.

Dar Dumnezeu este descoperit oriunde şi peste tot în Isus Hristos; acest gând este mereu înaintea noastră. Şi Numele Său este EU SUNT CEL CE SUNT. Dar ce este El poate fi cunoscut doar în Isus Hristos. De aceea, pentru oameni, în toate intenţiile şi planurile lui Dumnezeu pentru oameni în această lume, Isus Hristos este Dumnezeu Însuşi şi este ceea ce este Dumnezeu, nu-i aşa?

(Audienţa: „Da!”)

Am spus în toate intenţiile şi planurile - nu că în acest fel i-ar face pe toţi una, fiecare identic şi acelaşi individ, ci, pentru că nimeni nu cunoaşte pe Tatăl decât Fiul şi cel căruia i-L descoperă Fiul, nimeni nu poate cunoaşte pe Dumnezeu decât în măsura în care este descoperit în Isus Hristos. Ca urmare, pentru om, Hristos este Dumnezeu, şi tot ce poate cunoaşte omul despre Dumnezeu este în Isus Hristos. De aceea, Hristos devine pentru noi, practic, în toate intenţiile şi planurile, Dumnezeu. Şi Dumnezeu a zis atunci când S-a născut, că El este „Dumnezeu cu noi.”

Deci, Sabatul este semnul faptului că El este Domnul, Dumnezeul nostru. Dar este şi semnul faptului că El este ceea ce este. Atunci, dacă Hristos este Dumnezeu pentru noi, nu este Sabatul semnul care arată ceea ce este Isus Hristos pentru cel care crede în El?

(Audienţa: „Este.”)

La creaţiune a fost semnul care arăta ceea ce este Isus Hristos în creaţiune. Iar acum, întrucât Hristos are de continuat lucrarea Sa prin mântuire, pentru ca în acest fel să ducă la desăvârşire scopul pe care L-a avut la origine cu creaţiunea, Sabatul este acelaşi semn al aceleaşi puteri creatoare, în Acelaşi Unul, Isus Hristos. Rămâne acelaşi. Doar că acum puterea este manifestată într-un mod diferit decât la început, din cauza inversării ordinii, dar este aceeaşi putere creatoare a Aceleaşi persoane în Acelaşi Unul, prin aceleaşi mijloace şi împlinind acelaşi scop. De aceea, acelaşi semn este singurul care îi poate fi ataşat. Nu puteţi avea un alt semn. Este imposibil. Aşadar, este literalmente adevărat că Sabatul Domnului, ziua a şaptea cea binecuvântată, este semnul lui Dumnezeu care arată ce este Isus Hristos pentru omul care crede în El.

Să studiem mai profund acest lucru! „Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” „Plata păcatului este moartea; astfel, moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toţi au păcătuit.” Toţi sunt morţi. Aşa este?

(Audienţa: „Da!”)

Toţi au pierdut calea. S-au îndepărtat complet de scopul original al lui Dumnezeu. Ce este în primul rând Isus Hristos pentru omul care crede în El?

(Audienţa: „Creator.”)

„Creaţi din nou în Isus Hristos.” Dumnezeu în Hristos, pentru păcătos continuă să fie mai întâi de toate, Creator, pentru că Dumnezeu spune şi omul trăieşte. Prin cuvântul lui Dumnezeu trăim. Şi „noi suntem lucrarea mâinilor Lui, creaţi în Isus Hristos pentru faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte ca să umblăm în ele”. (Efeseni 2:10). Înseamnă că Dumnezeu a făcut omul ca să umble în fapte bune; dar omul a umblat pe cealaltă cale. Acum, în Hristos, Dumnezeu aduce omul din nou în poziţia sa de la început. Astfel, mântuirea este doar împlinirea scopului original al lui Dumnezeu în Hristos cu creaţiunea.

De aceea, „Dacă este cineva în Hristos este o creaţie nouă” (KJV). Pentru fiecare om - pentru păcătos - în primul rând Hristos şi Dumnezeu, în această lume, este Creator, făcând din el o făptură nouă. „Creează în mine o inimă curată Dumnezeule, reînnoieşte un spirit drept în mine” (KJV). În felul acesta, lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu este creaţiune.

Apoi, după ce L-am găsit astfel pe Isus Hristos drept Creator al nostru, şi am fost făcuţi din nou, în El, care este următorul lucru pe care îl găsim în Isus?

(Audienţa: „Odihna.”)

Da, odihna, desigur. Acesta este şi primul lucru pe care l-a făcut la început. S-a odihnit. Astfel, primul lucru pe care îl găsim ca manifestare a puterii Lui în noi, este odihna. Ce fel de odihnă?

(Audienţa: „Odihnă duhovnicească.”)

Aceasta este chemarea Lui: „Veniţi la Mine voi toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Apoi ne spune: „Eu sunt cu voi.” Eu sunt cu voi. „Nu te voi părăsi şi nu te voi uita cu niciun chip.” Iar când a vorbit lui Moise în pustie a zis: „Prezenţa Mea va merge cu tine şi Eu îţi voi da odihnă” (KJV). Ce anume dă prezenţa Lui?

(Audienţa: „Odihnă.”)

Iar apoi, după ce omul devine o făptură nouă în Hristos, şi găseşte această odihnă, ce face în continuare?

(Voce: „Lucrează lucrările lui Dumnezeu.”)

Nu. Mai întâi se bucură şi apoi lucrează cu bucurie. Ce a făcut Dumnezeu? S-a bucurat. Ce face omul? Se bucură de scopul Lui Dumnezeu împlinit în el. Dar numai el se bucură? Nu! „Adevărat vă spun că este mai multă bucurie în ceruri pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouă zeci şi nouă care n-au nevoie de pocăinţă.” Deci, Dumnezeu se bucură din nou de odihna pe care ne-o dă nouă şi pe care o primim în El. Şi este din nou înviorat; din nou îşi găseşte plăcerea în oamenii Săi.

Următorul lucru care ţine de ziua de Sabat, şi care există în această zi, este binecuvântarea. Ultimul verset din Fapte, capitolul trei: „Dumnezeu, după ce a ridicat pe robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.” Deci, Hristos este o binecuvântare pentru păcătos, nu-i aşa? El este o binecuvântare pentru omul care crede în El. Ba mai mult, avem textul acela aşa de minunat, pe care l-am studiat aici, Efeseni 1:3: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu toate binecuvântările duhovniceşti în locurile cereşti în Hristos.” (KJV) Dumnezeu ne-a dat toate binecuvântările duhovniceşti pe care le are. Toate ne sunt date, în Hristos.

Dar Sabatul ne aduce binecuvântare duhovnicească. De unde are Sabatul binecuvântarea duhovnicească?

(Audienţa: „De la Hristos.”)

Da, de la Isus Hristos! Aşadar, binecuvântarea duhovnicească pe care ne-o aduce Sabatul, ne-o aduce doar de la Isus Hristos şi doar prin Isus Hristos. De aceea, în această privinţă, Sabatul este un canal prin care binecuvântarea duhovnicească curge de la Isus Hristos către poporul lui Dumnezeu. Aceasta este realitatea, pentru că toate binecuvântările duhovniceşti ne sunt date în Hristos, iar Sabatul are binecuvântarea duhovnicească a lui Dumnezeu în el, şi de aceea, fiindcă e binecuvântare duhovnicească, nu poate avea această binecuvântare de altundeva sau în alt mod decât în, prin, şi de la Isus Hristos. Ca urmare, Sabatul este una din acele verigi la care s-a referit cândva fratele Prescott, ce ne leagă de Hristos, ca să putem avea binecuvântare duhovnicească.

Mai departe: „Prezenţa Mea va merge cu tine.” Prezenţa Lui este cea care sfinţeşte omul. Şi încă un gând care ne duce la acelaşi subiect dar în alt mod: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” Ce este Evanghelia?

(Audienţa: „Puterea lui Dumnezeu.”)

Ce se manifestă în Hristos?

(Audienţa: „Puterea lui Dumnezeu.”)

Ce se manifestă în Evanghelie?

(Audienţa: „Puterea lui Dumnezeu.”)

Pentru ce scop?

(Voce: „Creaţiune.”)

Dar puterea lui Dumnezeu pentru mântuire este aceeaşi putere manifestată în creaţiune. Este puterea lui Dumnezeu în ambele cazuri. Şi oricare ar fi semnul puterii lui Dumnezeu în unul din cazuri, acelaşi este semnul puterii lui Dumnezeu în oricare alt caz; pentru că este numai şi numai puterea lui Dumnezeu, şi nu puteţi pune în contradicţie puterea lui Dumnezeu cu puterea lui Dumnezeu. Aşa că nu aveţi nevoie de un alt semn al manifestării puterii lui Dumnezeu. Nu puteţi avea un alt semn, este imposibil.

Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuire”, şi Evanghelia este „Hristos în voi, nădejdea slavei”. Hristos locuieşte în acel om care crede în Evanghelia lui Hristos. Prezenţa lui Hristos este în el, şi prezenţa lui Hristos îl face sfânt. Prezenţa lui Hristos în Sabat, face Sabatul sfânt. Deci Sabatul, în privinţa problemei sfinţeniei, este exact semnul care arată ceea ce este Hristos pentru omul care crede în El.

Mai mult, prezenţa lui Hristos curăţeşte. Şi în ce priveşte curăţirea, Sabatul este semnul a ceea ce este Hristos pentru cel care crede. Astfel, pe cel care crede în Isus, Dumnezeu în Hristos îl creează din nou. Pentru el Dumnezeu este odihnă, înviorare, desfătare, bucurie, binecuvântare, sfinţenie şi curăţire. Aceasta este Hristos pentru cel care crede, şi aceasta este ceea ce a pus El în Sabat în vechime, pentru cel care crede.

La creaţiune Dumnezeu a făcut Sabatul pentru om. El l-a făcut atunci la creaţiune, aşa încât, chiar dacă omul ar fi rămas credincios lui Dumnezeu şi nu ar fi păcătuit niciodată, să fie pentru om semnul a ceea ce este Dumnezeu în Isus Hristos pentru om, şi un semn al prezenţei lui Hristos în om. Iar acum, în crearea din nou, are aceeaşi însemnătate. În lucrarea de mântuire are aceeaşi însemnătate.

Apoi, altceva: Hristos este făcut pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, El este sfinţirea noastră. El l-a trimis pe Pavel să predice Evanghelia. Să predice Neamurilor, ca să li se deschidă „ochii, să se întoarcă de la întunerec la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi”. Iar sfinţirea şi scopul ei final este lucrarea completă a lui Hristos desăvârşită în individ, chipul lui Hristos complet format în cel credincios, astfel ca, atunci când Hristos priveşte în cel credincios să se vadă pe Sine. Aceasta este sfinţirea!

Spiritul Profeţiei ne-a definit sfinţirea prin aceste cuvinte: „Sfinţirea este păzirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu.” Nu „încercarea de a le păzi” nici „a face tot ce putem ca să le păzim”, ci este „păzirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu”. Niciun om nu va fi păzitor al tuturor poruncilor lui Dumnezeu, aşa cum Dumnezeu aşteaptă şi cere să fie un astfel de păzitor, dacă Isus Hristos nu este complet format în el, chipul Său nu este imprimat în el, astfel încât, când Hristos priveşte la acel om să se vadă pe Sine. Aşa este!

Ceea ce ne face neprihăniţi, ne mântuieşte, ne sfinţeşte şi este totul în toţi pentru noi, este neprihănirea lui Dumnezeu în Isus Hristos. După ce obţinem această neprihănire, şi această neprihănire este prezentă, în armonie cu neprihănirea, cu ideea lui Dumnezeu de neprihănire, cine mărturiseşte despre neprihănirea lui Dumnezeu în cel care crede în Isus?

(Audienţa: „Legea.”)

Legea lui Dumnezeu. Aici apare lucrarea de creştere a lui Hristos în individ, o lucrare progresivă. Aceasta este lucrarea de sfinţire: de a ne face sfinţi. Este creşterea lui Hristos în individ. Iar când Hristos a crescut până la plinătatea Lui în individ, atunci lucrarea de sfinţire este completă.

Care este semnul că Dumnezeu sfinţeşte?

(Audienţa: „Sabatul.”)

Care este semnul ce arată că prezenţa lui Hristos sfinţeşte pe om?

(Audienţa: „Sabatul.”)

Când lucrarea este completă, cine va mărturisi despre aceasta?

(Audienţa: „Legea.”)

Care parte a Legii, în mod deosebit?

(Audienţa: „Porunca a patra.”)

Întreaga Lege va mărturisi despre lucrarea completă a neprihănirii lui Dumnezeu în om, dar Sabatul este, în Lege, semnul lui Dumnezeu al unei lucrări complete. Este semnul unei lucrări complete la creaţiune, nu-i aşa? Dar pentru că aceasta a fost stricată şi ordinea lui Dumnezeu inversată, acum Dumnezeu trebuie să îşi continue lucrarea prin aceleaşi mijloace pentru a duce la bun sfârşit scopul original al creaţiunii. Apoi, lucrarea lui Dumnezeu de mântuire fiind terminată, Sabatul ca vârf de lance al Legii, va sta ca martor al sfinţirii complete. În felul acesta, Sabatul este semnul lucrării complete a lui Dumnezeu în creaţiunea originală, precum şi în această a doua creaţiune, care este ducerea la bun sfârşit a scopului original al creaţiunii.

Un alt gând: Sabatul; fiind semnul a ceea ce este Hristos pentru cel care crede, va cunoaşte credinciosul în mod deplin ce este Sabatul, atât timp cât nu cunoaşte deplin ce este Hristos?

(Audienţa: „Nu!”)

Aşadar, când cunoştinţa lui Dumnezeu în Isus Hristos ne va absorbi toată mintea, atunci Sabatul va fi de asemenea cunoscut minţii în mod deplin. Dar, Sabatul este semnul a ceea ce este Dumnezeu în Hristos; şi când această cunoştinţă va fi pusă în minte în mod deplin, ce altceva va fi aceasta decât chipul lui Dumnezeu, Numele lui Dumnezeu în mintea celui care crede, şi aceasta este pecetea viului Dumnezeu, prin Sabatul Domnului?

După cum vedeţi, la orice pas, şi orice linie de gândire am urma, suntem aduşi faţă în faţă cu aceasta: că doar Sabatul, aşa cum este în Isus Hristos, fiind respectat în acest fel de cel care crede în Isus, este pecetea viului Dumnezeu. Păzirea sâmbetei nu este pecetea lui Dumnezeu. Hristos, aşa cum este reflectat în Sabatul Domnului, prin Sabatul Domnului, în mintea şi inima celui care crede, sub forma chipului viu al lui Dumnezeu realizat în mod complet, aceasta este pecetea viului Dumnezeu. În acest fel este scris pe fruntea celor credincioşi Numele Tatălui.

Deschideţi la Numeri 6:23-27: „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi spune-le: «Aşa să binecuvântaţi pe copii lui Israel, şi să le ziceţi: ‚Domnul să te binecuvânteze, şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!’ Astfel să pună Numele Meu peste copii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta.»” Aceasta este binecuvântarea cu care marele preot binecuvânta poporul când se încheia ziua ispăşirii. Când se încheia lucrarea de ispăşire şi marele preot ieşea din templu pentru a sfinţi şi binecuvânta poporul, aceasta era binecuvântarea. Şi ce punea asupra lor prin această binecuvântare? „Astfel să pună Numele Meu peste copii lui Israel!” Judecata era terminată şi ei erau în siguranţă. Aceasta se întâmpla în simbol.

Deschideţi acum la Apocalipsa 3:9-12: „Iată îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” Această solie a fost vestită când a început ziua ispăşirii, ziua din timpul nostru, a ispăşirii. Aceasta s-a împlinit când a început ziua ispăşirii.

Acum: „Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.” Aşadar, când lucrarea Lui de ispăşire va fi încheiată, Numele lui Dumnezeu va fi complet în minte şi El va declara lucrarea terminată. Întrucât ceea ce este Dumnezeu în cel credincios şi în Sabat, acela este semnul lucrării de sfinţire terminate.

Acum Isaia 58:13, 14: „ Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L , şi dacă-L vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în (…)” Sabat.

(Audienţa: „Nu, «Te vei desfăta în Domnul».”)

De ce nu în Sabat? Nu scrie că Sabatul va fi desfătarea ta? Că o vei numi ziua cea sfântă a Domnului? Că nu vei urma în ea căile tale? Atunci de ce nu te vei desfăta în Sabat? Acesta este înţelesul: vei privi în acest fel Sabatul, şi te vei desfăta în Domnul, pentru că Sabatul este semnul a ceea ce este Domnul pentru om.

De aceea, felul în care este scris este corect. Fă toate acestea în privinţa Sabatului şi te vei desfăta în Domnul, pentru că este semnul care arată ce va fi Domnul pentru tine şi a ce vei fi tu pentru Domnul. În această situaţie, cum poate face compromis cineva cu o altă instituţie rivală Sabatului, dacă Sabatul este semnul a ceea ce este Hristos pentru el? Omul pentru care Sabatul este semnul care arată ceea ce este Hristos pentru el, se va întreba vreodată dacă poate sau nu poate lucra duminica?

(Audienţa: „Nu!”)

Sigur că nu! El ştie destul de bine că duminica nu are nimic de a face cu această problemă, şi nu poate face compromisuri încercând să Îl aibă pe jumătate pe Hristos şi pe jumătate altceva. În plus, Hristos este totul în toţi, iar Sabatul este semnul a ceea ce este Hristos pentru el; şi Hristos este totul în toate pentru el, iar a sugera altceva ar fi o insultă pentru el.

Aşa că, oamenii care îşi pun astfel de întrebări nu ştiu ce înseamnă Hristos. Ei ar putea păzi foarte bine duminica. Ei nu păzesc Sabatul.

Aceasta este ideea! Sabatul are în el chipul viu al lui Hristos şi prezenţa lui Isus Hristos. El le-a pus în Sabat, şi le-a pus pentru om, iar omul care crede în Isus Hristos le poate primi în Sabat. În plus faţă de binecuvântarea pe care o are de la Domnul, atunci când intră în ziua Sabatului, credinciosul primeşte şi mai multă binecuvântare de la Domnul. Indiferent cât de mult prezenţa lui Hristos este cu el, când vine în ziua Sabatului, primeşte şi mai multă prezenţă a lui Hristos. Şi el ştie.

Indiferent de cât de multă odihnă a Domnului se bucură el, când vine în ziua Sabatului, care este semnul a ceea ce este Hristos pentru credincios şi are prezenţa lui Hristos în ea, aceasta îi aduce şi mai multă odihnă în Domnul. Indiferent cât de multă sfinţenie a lui Hristos are în el, când vine în Sabat, îi este descoperită şi mai multă în el, ca să respecte Sabatul în frica lui Hristos şi prin credinţa în El. Chiar dacă ar fi complet sfinţit şi tot eul ar dispărea, şi nu ar fi în el altceva decât Hristos, chiar şi atunci, când va intra în Sabat, în necuprinsul veşniciei, i se va descoperi tot mai mult din minunata cunoştinţă şi putere sfinţitoare care este în Isus Hristos, pentru cel care crede în El.