General Conference Daily Bulletin
Marți, 7 martie 1893

„Scoală-te, luminează! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine. Căci iată, întunericul acopere pământul, şi negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine.” Isaia 60:1-2.

Acum o săptămână, textul care a încheiat seara de studiu a fost acelaşi. Şi vă amintiţi că, după ce s-au citit aceste texte s-a pus întrebarea dacă nu cumva a sosit acest timp. Nu este acum timpul pentru împlinirea textului pe care l-am citit? „Scoală-te, luminează! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine.”

În duminica următoare s-a citit din nou acest text, în cadrul Conferinţei: „Scoală-te, luminează! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine. Căci întunerecul acopere pământul, şi negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine.”

În acest punct am ajuns pe diferite căi de studiu, şi la acest punct am ajuns şi acum. Cine va cere această lumină şi această slavă, prin credinţă, le va avea.

(Audienţa: „Amin!”)

Cine nu o va face, nu le poate avea. Vă citesc un pasaj din predica fratelui Prescott din seara trecută, de la p. 444 din Bulletin. Sunt cuvinte de avertizare şi de învăţătură, care merită să fie repetate:

„Este atât de uşor să dobândim idei greşite despre aceste lucruri, şi în acest fel să ne înşelăm singuri cu privire la ele. M-am gândit că unii vor avea idei greşite cu privire la ce înseamnă când spunem că trebuie să mergem în puterea Duhului, şi că trebuie să avem putere atunci când vom merge.”

M-am gândit şi eu la aceasta. Dar am fost avertizaţi mereu şi mereu de atâtea ori la începutul acestei Conferinţe, ca nimeni să nu stabilească teorii sau să fixeze idei cu privire la felul în care urma să vină ceea ce avea Dumnezeu de dat. Pentru că exact aşa cum urma să credem că va veni, exact aşa nu urma să vină. Felul stabilit era exact felul în care nu urma să vină. Nu urma să vină şi nu era posibil să vină în acel fel.

„Nu înţeleg aceasta ca însemnând că trebuie să venim aici, să fim încărcaţi în mod conştient, astfel încât când plecăm din acest loc să avem un simţământ sigur al unei puteri conştiente în noi înşine, putere care  ne-a fost dată, pe care ştim că o avem şi că o ducem cu noi, că o putem folosi aşa cum este,  putem să o măsurăm, să privim la ea, şi când avem nevoie să o luăm şi să o folosim.”

Nu vreau să garantez că nimeni din această adunare nu are această idee. Am fost plăcut impresionat într-o dimineaţă, la întâlnirile misionare - cei care au fost prezenţi îşi vor aminti întâmplarea la care mă refer - când unul dintre fraţi s-a ridicat, dându-şi mărturia cu privire la manifestarea binecuvântării şi prezenţei lui Dumnezeu în timpul întâlnirilor de la această Conferinţă. Le notase pe o hârtie şi alcătuise o listă lungă. Dacă fiecare dintre voi ar fi remarcat dovezile favorii speciale a lui Dumnezeu în timpul acestor întâlniri, în loc să aştepte ceva ce nu va veni niciodată, aţi fi văzut mult mai mult decât ce vedeţi acum. Vreau să spun că nu trebuie să avem ideile noastre fixate, că Domnul trebuie să lucreze într-un anumit fel, şi să aşteptăm în acel fel ceva ce nu va veni niciodată.

„«Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă (…) iată, Eu sunt cu voi.» Puterea este în Hristos, nu în noi, şi a avea putere înseamnă a avea prezenţa personală a lui Hristos în noi.”

Şi când avem prezenţa personală a lui Hristos în noi şi cu noi, atunci puterea vine de la Hristos, nu de la noi.

Iată un gând în acest sens: apostolii nu puteau face minuni după bunul lor plac.

„Domnul acordase slujitorilor Săi această putere specială, după cum o cerea progresul cauzei Sale sau onoarea Numelui Său.” - Ellen White, Sketches from the Life of Paul, p. 135.

Mare parte a oamenilor cred că atunci când apostolii au mers îmbrăcaţi cu putere ca să lucreze şi să facă minuni, tot ce aveau de făcut era ca atunci când întâlneau un om bolnav, să facă o minune şi să-l vindece. Dar nu era nimic de acest fel. Ei nu puteau să facă minuni, decât dacă Duhul lui Hristos cu ei arăta că aceasta era voia Domnului în acel caz. Astfel că, oricât de mari apostoli erau, erau dependenţi de călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, în fiecare caz individual, şi tot timpul. La fel este valabil şi pentru noi.

„Puterea este prezenţa personală a lui Hristos în noi.” Aceasta înseamnă a avea putere. „Şi aceasta nu înseamnă în mod necesar a avea un fior al puterii în noi în permanenţă; ci înseamnă o permanentă credinţă că Hristos este în noi”, şi înseamnă nu doar o permanentă credinţă în aceasta, ci o permanentă conştientizare a faptului că El este prezent, că puterea Lui este prezentă lucrând în noi, cu noi, pentru noi, prin noi, întotdeauna şi în toate lucrurile, spre slava doar a lui Dumnezeu, şi nu la voia noastră şi nici după călăuzirea noastră în niciun fel.

„Iar apoi, când vom merge, indiferent care vor fi greutăţile, nu ne vom îngrozi în faţa lor, datorită credinţei conştiente că Hristos este cu noi, şi că El este atotputernic. Când El este cu noi în plinătatea puterii Lui, credinţa noastră Îl primeşte în mod continuu. Nu este vorba de a simţi puterea, ci de a cunoaşte puterea.”

Am văzut din studiul nostru că Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, pentru ca binecuvântarea lui Avraam să poată veni peste noi. Ce am văzut că este binecuvântarea lui Avraam?

(Audienţa: „Neprihănire.”)

Cum?

(Audienţa: „Prin credinţă.”)

Şi Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, pentru ca neprihănirea care se capătă prin credinţă să poată veni asupra Neamurilor, asupra noastră, pentru ca noi să putem primi făgăduinţa Duhului prin credinţă. Cum am primit neprihănirea?

(Audienţa: „Prin credinţă.”)

Aţi avut un anume fel de sentimente ameţitoare înainte să puteţi primi această neprihănire?

(Audienţa: „Nu!”)

Aţi avut sentimente ameţitoare sau emoţii, sau ceva care să vă taie respiraţia înainte să puteţi şti dacă această neprihănire este a voastră sau nu?

(Audienţa: „Nu!”)

Cum aţi obţinut neprihănirea lui Dumnezeu care este prin credinţa lui Isus Hristos?

(Audienţa: „Prin credinţă, crezând cuvântul Lui.”)

Aţi ştiut că Dumnezeu ne-a spus în cuvântul Lui că aceasta este un dar gratuit pentru oricine crede în Isus. Apoi aţi acceptat acest dar şi aţi mulţumit Domnului că neprihănirea Lui este a voastră. În acest fel aţi obţinut-o şi aceasta este credinţa. A fost primită, şi întotdeauna poate fi primită doar prin credinţă.

Neprihănirea este primită prin credinţă, pentru ca şi altceva să poată fi primit prin credinţă. Ce anume?

(Audienţa: „Duhul făgăduit.”)

Aşa cum am văzut că neprihănirea lui Dumnezeu asupra poporului Său este unicul lucru, totul în toate, pregătirea poporului pentru primirea Duhului făgăduit şi a revărsării Lui după voia lui Dumnezeu - după cum am văzut aceasta şi am văzut că este primită prin credinţă, atunci, pentru a o primi pe cealaltă, trebuie să o primim exact la fel, adică prin credinţă. Şi atunci, când Dumnezeu ne spune, mie și ție - după ce ne-a dat neprihănirea Lui, după ce am primit-o cu bucurie, şi am acceptat-o în plinătatea ei prin credinţă, aşa cum vrea Dumnezeu să o primim, şi a fost făcută a noastră prin Isus Hristos care ne-a adus-o – atunci, când Dumnezeu ne spune: „Scoală-te, luminează, căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine”, iar noi facem aşa cum spune Dumnezeu, ridicându-ne prin credinţă în El, El va vedea că luminăm.

(Audienţa: „Amin!”)

Când El ne spune că slava Lui răsare peste noi, ceea ce primim prin credinţa lui Isus Hristos, atunci trebuie să-I mulţumim pentru că slava Lui răsare peste noi. Să-I mulţumim că este aşa, să luăm această atitudine în mod deschis, cinstit, onest înaintea lui Dumnezeu, sub acoperământul îngerilor lui Dumnezeu şi al slavei Lui pe care ne-a dat-o. Iar apoi, dacă nu vede că luminăm, este greşeala Lui. Nu trebuie să ne îndoim că va vedea aşa cum a spus că va vedea.

Acum, această solie, „Scoală-te, luminează! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine!”, este în mod sigur şi distinct solia lui Dumnezeu pentru voi şi pentru mine, şi prin voi şi prin mine ca predicatori, este pentru popor, de acum înainte, tot aşa cum a fost acum patru ani solia neprihănirii lui Dumnezeu care se primeşte doar prin credinţa în Isus Hristos.

(Audienţa: „Amin!”)

(Vorbitorul repetă la cerere, ultima propoziţie.)

Şi cei care resping astăzi această solie care este acum solia prezentă, cum au respins-o şi au desconsiderat-o pe cealaltă acum patru ani, fac pasul care îi va lăsa în urmă pentru totdeauna, pas care are implicaţii pentru întreaga lor mântuire.

Dumnezeu ne-a dat o solie şi a purtat-o împreună cu noi în aceşti patru ani, pentru ca să putem primi această solie care este dată acum. Cei care nu au primit cealaltă solie, nu o pot primi pe aceasta, pentru că au respins-o pe cealaltă. Iar dacă Dumnezeu ne-a dat-o pe cealaltă într-o măsură deosebită, pentru ca să poată fi primită aceasta, şi amândouă împreună sunt desconsiderate, atunci ce va fi cu aceşti ochi orbi? Ce va fi cu ei?

Aşa cum am fost îndemnaţi să declarăm de multe ori în timpul acestei Conferinţe şi al acestei lucrări, este un timp înfricoşător. Fiecare întâlnire are ceva înfricoşător. Dar, fraţilor, cu toate că aşa a fost în tot timpul care s-a scurs, şi aşa au fost toate întâlnirile trecute, întâlnirea din această seară este cea mai înfricoşătoare de până acum.

Aşa că, revin şi repet că solia dată nouă aici este solia pe care noi trebuie să o luăm de la această sesiune. Şi oricine nu poate duce această solie după această întâlnire, ar face mai bine să nu meargă. Oricine nu poate pleca de la această întâlnire cu conştienţa vie a prezenţei lui Isus Hristos şi a puterii Lui, cu lumina şi slava Lui asupra sa şi în viaţa sa, acel predicator mai bine nu ar părăsi acest loc ca predicator sau ca aşa zis predicator. Pentru că merge să facă o lucrare pe care nu o poate face. Merge să întâlnească oameni pe care nu este capabil a-i întâlni. Merge să dea piept cu responsabilităţi pe care nu le poate înfrunta. Merge să întâlnească scene solemne pe care nu le va înţelege. Merge să facă paşi fără a şti care pas din următorii va fi pentru el un pas îngrozitor. Aceasta este starea în care suntem, fraţilor şi surorilor.

Trebuie să facem faţă tuturor acestor lucruri, şi să le facem faţă cu bucurie. Trebuie să facem faţă, cu toate responsabilităţile lor solemne, cu toate consecinţele lor înfricoşătoare. Dar trebuie să fim astfel pregătiţi prin credinţa în Hristos, îmbrăcaţi doar cu neprihănirea Lui şi depinzând doar de ea, ca să putem face faţă, şi să facem faţă cu bucurie, cu încrederea că Dumnezeu merge cu noi şi doreşte să-şi manifeste puterea. Şi să înaintăm cu bucurie şi mulţumire ca să întâlnim acele scene care trebuie să fie întâlnite; să ne ocupăm de lucrare aşa cum trebuie să fie făcută; şi să întâmpinăm responsabilităţile solemne, scenele, acţiunile şi întâmplările care vor veni, întotdeauna cu drag, în Domnul.

Aceasta este situaţia. Nu ar trebui să fim niciun pic descurajaţi din cauză că aceasta este situaţia. Ar trebui să fim mai bucuroşi ca oricând că suntem aici, în seara aceasta.

(Audienţa: „Amin!”)

Daţi-mi voie să recitesc acest text, pentru a extrage din el un alt gând: „Scoală-te, luminează! Căci lumina ta vine şi slava Lui răsare peste tine. Căci iată, întunerecul acopere pământul, şi negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui” o vei vedea tu peste tine? Slava Lui o veţi vedea voi înşivă, şi peste voi?

(Audienţa: „Nu!”)

„Slava Lui se va vedea peste tine.” (KJV) Să o lăsăm să se vadă!

Să nu încercăm să administrăm aceasta, pentru că nu este treaba noastră. Nu trebuie să căutăm noi să vedem aceasta. Dacă este slava Domnului, El va avea grijă ca ea să fie văzută asupra voastră. Voi nu aţi şti că este slava lui Dumnezeu chiar dacă aţi vedea-o asupra voastră; pentru că slava lui Dumnezeu nu este slăvire de sine. Dacă aş vedea eu slavă asupra mea, aceasta ar fi slăvire de sine. Nu realizaţi aceasta? Noi nu trebuie să căutăm slăvirea de sine. Nu slăvirea de sine va fi cea pe care o va manifesta Dumnezeu în faţa lumii, ci slava lui Dumnezeu. Slava Lui va fi văzută!

De aceea, El spune aşa cum se înţelege, şi se înţelege aşa cum spune El. „Slava Lui se va vedea peste tine.” Să-I mulţumim că este aşa, pentru că El spune aşa. Să-I mulţumim pentru că spune aşa. Să-I mulţumim că este aşa pentru că El spune aşa. Să-L lăsăm să facă aşa cum a spus. Nu trebuie să căutaţi să administraţi voi aceasta, ci doar să staţi de o parte. Cine va căuta să realizeze el însuşi slava lui Dumnezeu o va pierde. Nu vedeţi că este lucrarea aceleiaşi inimii?

Noi avem nevoie de neprihănire, dar atât de mulţi oameni vor să o vadă în ei şi peste ei înainte să creadă că o au. Vă daţi seama că nu o vor primi niciodată în acest fel? Nu o vor primi până când nu vor da eul la o parte, până când nu-şi vor întoarce privirile de la ei şi vor privi la cuvântul lui Dumnezeu. Atunci când nu mai privim la noi, ci privim la Cel a cărui este, şi în care este această slavă, când privim la locul unde este această slavă, atunci fiecare va şti începând din acel moment că slava Lui îi aparţine atât timp cât priveşte la locul unde se manifestă această slavă. „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă”. În ce?

(Audienţa: „În slavă.”)

Ni s-a arătat slava Lui?

(Audienţa: „Da!”)

S-a arătat?

(Audienţa: „Da!”)

Daţi-mi voie să citesc textul binecuvântat din 2 Corinteni 4:6: „Dumnezeu care a zis: ‚Să lumineze lumina din întuneric’.” A zis o dată, nu-i aşa?

(Audienţa: „Da!”)

Şi acum, o spune din nou: Întunerecul acopere pământul; negură mare. Dumnezeu a poruncit ca lumina să lumineze şi ea a luminat. Acum din nou spune: „Întunerecul acopere pământul şi negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine.” Lumina Lui se arată peste tine, şi de aceea El spune: „Scoală-te, luminează! Căci lumina ta vine.” Din nou porunceşte ca lumina să lumineze din întuneric.

(Audienţa: „Amin!”)

Aşa este?

(Audienţa: „Da!”)

El „ne-a luminat inimile.” A făcut aceasta, nu-i aşa? Aşa spuneţi şi voi?

(Audienţa: „Da!”)

Nu aş vrea să spuneţi aceasta doar pentru că aşa este în text, ci aş vrea să o spuneţi pentru că ştiţi că este aşa în inima voastră. Şi aceasta prin supunerea voinţei, prin cedarea voinţei, prin a lăsa totul asupra Lui - şi aceasta este credinţa!

El a spus aceasta. Acum putem merge mai departe cu textul: „Dumnezeu, care a poruncit luminii să lumineze din întuneric, ne-a luminat inimile.” Le-a luminat?

(Audienţa: „Amin!”)

Puteţi să-I mulţumiţi pentru că le-a luminat?

(Audienţa: „Da!”)

Oricine poate mulţumi lui Dumnezeu pentru că i-a luminat inima, să-I mulţumească din inimă. Acela îi poate mulţumi lui Dumnezeu pentru că i-a luminat inima prin credinţă. Poate face aceasta la fel de sigur cum poate mulţumi lui Dumnezeu pentru că neprihănirea Sa este a lui.

Să citim mai mult din aceste verset: „Dumnezeu, care a poruncit luminii să lumineze din întunerec, ne-a luminat inimile.” Mulţumim Domnului! Pentru ce a făcut aceasta? „Ca să ne dea lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu.” (KJV). V-a dat lumina cunoştinţei slavei Sale?

(Audienţa: „Da!”)

V-a dat-o?

(Audienţa: „Da!”)

Nu a răsărit slava Lui pentru voi şi peste mine? Atunci, nu a răsărit slava Lui pentru şi peste fiecare dintre noi, şi în fiecare inimă a noastră? Nu a luminat lumina aşa cum i-a poruncit Dumnezeu să lumineze?

Să continuăm textul: „Dumnezeu, care a poruncit luminii să lumineze din întuneric, a strălucit în inimile noastre, ca să ne dea lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.” (KJV). Deci, omul care poate privi cu faţa descoperită la faţa lui Isus Hristos, care poate mulţumi lui Dumnezeu cu întreaga lui inimă pentru că slava lui Dumnezeu răsare peste el - Dumnezeu va îngriji ca această slavă a lui Dumnezeu să se vadă peste acest om. Aşa este, fraţilor! O, dacă fiecare inimă din această sală ar putea în seara aceasta să-şi ridice faţa descoperită, spre faţa slăvită care străluceşte cu atâta slavă şi har peste fii oamenilor, şi care ne mântuieşte din păcatele noastre şi ne transformă din slavă în slavă după chipul Său - din slavă în slavă prin Duhul Domnului!

Deci acest Duh a venit la acei care pot privi la chipul lui Isus Hristos. Duhul Sfânt pe care îl dă Dumnezeu celor care privesc la faţa lui Isus Hristos, ne va schimba în acelaşi chip al Lui şi vom vedea reflectată slava Lui, iar oamenii vor vedea de asemenea slava Lui. Aşa este fraţilor, şi în seara aceasta trebuie să primim prin credinţă făgăduinţa Duhului.

Moise a stat un timp cu Domnul pe munte, iar când a coborât, faţa lui strălucea de slava lui Dumnezeu. Ce ştia el despre aceasta? Nimic. Moise „nu ştia că pielea feţei lui strălucea”. El nu ştia, dar poporul ştia. Au avut credinţă oamenii care au văzut slava pe faţa lui Moise?

(Audienţa: „Nu!”)

Moise avea credinţă şi ca urmare pielea feţei lui strălucea. Credinţa lui Moise a primit slava lui Dumnezeu, pentru ca această slavă să strălucească. Şi când a strălucit pe faţa lui, deşi el nu era conştient de aceasta, până şi cei necredincioşi au putut să o vadă.

Ştefan a stat în faţa Sinedriului - oameni ale căror inimi erau îndârjite împotriva lui Dumnezeu şi împotriva Hristosului Său - iar faţa lui strălucea de slava lui Dumnezeu de parcă ar fi fost faţa unui înger. Toţi cei de faţă din Sinedriu au privit la el şi au văzut această slavă. Ştia Ştefan ceva despre aceasta? Nu! Nu era slava lui Ştefan. El nu avea nimic în el care să producă această slavă. Dumnezeu era prezent în acea slavă, pentru că Ştefan avea o astfel de credinţă în Isus Hristos încât privea cu inima descoperită, cu faţa descoperită la faţa lui Isus Hristos. Şi când a făcut aceasta, slava Domnului a răsărit peste el, iar păgânii şi cei aflaţi într-o stare mai rea decât păgânii - fariseii în ticăloşia lor - au putut vedea slava lui Dumnezeu peste el.

Am văzut în studiul nostru că astăzi lucrarea se află în acelaşi punct în care era pe timpul apostolilor. Iar atunci, când în acea zi a venit făgăduinţa Duhului peste oameni, Dumnezeu şi-a manifestat puterea Sa în felul Său, după voia Sa, peste cei care erau ai Săi. În acelaşi fel o va face încă o dată.

Să mai citim o dată acest verset: „Dumnezeu care a poruncit luminii să lumineze din întuneric, a strălucit în inimile voastre.” Nu uitaţi! Cum am putea să uităm? Aşa este, nu-i aşa? „Ca să dea lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.” Am văzut în lecţia de vineri seara trecută că noi obţinem neprihănirea lui Dumnezeu, care se primeşte prin credinţa lui Isus Hristos, privind la chipul lui Isus. Şi în timp ce privim acolo, primind această neprihănire din ce în ce mai mult, fiind modelaţi tot mai mult după chipul Său, Legea lui Dumnezeu va sta în toată slava ei mărturisind că este bine să privim unde privim. Am văzut că aşa fac şi îngerii în ceruri: „Îngerii totdeauna văd (privesc – KJV) faţa Tatălui Meu care este în ceruri.” Şi atunci, dacă suntem în compania îngerilor, privind acolo unde privesc ei, pentru a primi ceea ce primesc şi ei privind acolo, iar Legea mărturiseşte că am primit, de ce nu ne-ar acoperi acest binecuvântat acoperământ? Acesta este acoperământul pe care Dumnezeu îl trage peste poporul Său. Aşadar, lucrul necesar pentru a obţine acest acoperământ este credinţa care ne ridică faţa spre faţa lui Isus Hristos; şi îl obţinem nu din cauza bunătăţii noastre, ci din pricina nevoii pe care o avem.

(Cu permisiunea vorbitorului, Prof. Prescott citeşte următoarele):

„Mâna Celui Infinit este întinsă peste marginile cerului ca să cuprindă mâna ta. Puternicul Salvator este aproape, ca să ajute pe cel mai greşit, pe cel mai păcătos şi mai disperat. Priviţi în sus prin credinţă, şi lumina slavei lui Dumnezeu va străluci peste voi.” (Ellen White, Bible Echo, 1 decembrie 1892)

Fratele Jones: Nu am ştiut de acest pasaj, dar, putem fi mulţumitori pentru că Duhul lui Dumnezeu ne călăuzeşte prin el, aici. Şi nu uitaţi pasajul pe care avem atât de multă nevoie să-l primim, şi care vine exact la momentul potrivit. „Acum se manifestă neprihănirea lui Dumnezeu fără Lege. (…) şi anume neprihănirea lui Dumnezeu care se primeşte prin credinţa lui Isus Hristos pentru toţi şi peste toţi cei care cred; căci nu este nicio deosebire fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (KJV)

Am studiat mai înainte acest text, care ne spune că neprihănirea lui Dumnezeu fără Lege este manifestată prin Lege. Apoi: „Fiind mărturisită de Lege şi de Prooroci.” Nu uitaţi nici pentru o clipă, nu încetaţi niciodată să vă amintiţi că acolo unde există neprihănirea lui Dumnezeu, care se primeşte prin credinţa lui Isus Hristos, profeţii lui Dumnezeu vor fi prezenţi şi vor mărturisi despre acel om că are această neprihănire.

(Audienţa: „Amin!”)

Şi aceasta se întâmplă acum, pentru că El vine la noi acum. Mă bucur pentru că Duhul lui Dumnezeu ne conduce la El în felul Său, iar profetul mărturiseşte că lucrul acesta este adevărat, şi că avem adevărul cu privire la acest lucru, aşa cum este în Isus Hristos, şi aşa cum străluceşte de la faţa Sa sfântă.

(La cerere citatul este citit încă o dată.)

Priviţi în sus, fraţilor! Când vedeţi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ suferinţa neamurilor, priviţi în sus, ridicaţi-vă capetele! Bucuraţi-vă pentru că izbăvirea voastră se apropie. Priviţi în sus, pentru că această izbăvire vine doar privind la faţa Celui care a spus aceasta. Avem nevoie să privim în sus, pentru că aceasta aduce neprihănirea, slava lui Hristos, şi aceasta este slava care ne face nemuritori. Dar în acelaşi timp este aceeaşi slavă care mistuie. Trebuie să privim în sus. El vrea ca noi să privim în sus pentru a o primi. Iar dorinţa Lui este ca noi să privim în sus acum, înainte să vină marea zi, pentru ca şi în acea zi să putem privi în sus.

Acum Domnul vrea ca noi să privim în sus, şi ne spune pentru ce să privim în sus. Priveşte în sus, întinde mâna prin credinţă, şi El o va prinde. Să-L lăsăm să o facă! Apoi, după ce Dumnezeu va prinde mâna credinţei, ne va ţine în mai multă siguranţă decât dacă ne-am ţine noi de El, decât în cazul în care noi am ţine mâna Lui. Vedeţi, este acelaşi fel în care de multe ori ne ducem copilaşii. Noi ţinem mâna lor, şi când se împiedică, nu cad. Alteori, noi mergem, iar ei ne ţin de mână, şi atunci, dacă se împiedică, ei cad. Mulţumim Domnului, El spune: „Eu te ţin de mână.” Şi atunci, chiar dacă ne împiedicăm, nu vom fi doborâţi la pământ.

(Audienţa: „Domnul fie lăudat.”)

O, Dumnezeu este bun!

(La cerere este citit următorul text: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: «nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor».” Isaia 41:13)

Dacă El spune „te iau de mâna dreaptă”, oh, lăsaţi-L să vă ia! Şi apoi nu mai aveţi nicio teamă.

„Dumnezeu, care a poruncit luminii să lumineze din întuneric, a strălucit în inimile voastre, ca să dea lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.” În legătură cu acest text îl voi citi pe următorul: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” Care este slava Lui? Să ne asigurăm cu privire la aceasta. Voi face apel la un pasaj pe care l-am mai citit. Este la p. 16 în Bulletin:

„Lucrarea va fi scurtată în neprihănire. Solia neprihănirii lui Hristos va răsuna de la un capăt al pământului la altul. Aceasta este slava lui Dumnezeu care încheie lucrarea celui de al treilea înger.”

Deci această slavă, este neprihănirea Sa, bunătatea Sa, caracterul Său. Atunci, care este singurul loc în care putem vedea neprihănirea?

(Audienţa: „Pe chipul lui Isus Hristos.”)

Când privim acolo, ce efect are asupra noastră? Ne schimbă după acelaşi chip - ne transformă în acelaşi chip din neprihănire în neprihănire, din slavă în slavă, din caracter în caracter, prin Duhul Domnului.

„Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine.” Aceasta este porunca Domnului. Iată de ce am spus că aceasta este solia de acum înainte. Aceasta este solia pentru noi. De fapt este aceeaşi solie de acum patru ani, dar cu o splendoare mai mare, cu o putere mai mare. Acum, cu forţa cumulată a patru ani de exerciţiu, Dumnezeu o pune înaintea poporului Său. Cuvântul ne spune din nou: „Scoală-te, luminează-te căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine.” Cine o va face? Cine?

(Numeroase voci: „Eu.”)

Bine! Faceţi-o! Cât timp?

(Voci: „Întotdeauna.”)

Cât de constant?

Cât de des?

(Voci: „Tot timpul.”)

Vă spun, fraţilor şi surorilor, cei care vor face aceasta, vor găsi în vieţile lor o astfel de putere de cucerire, cum nu au cunoscut niciodată mai înainte. Aceasta le va aduce acea putere a spiritului şi acea umilinţă a sufletului care va da Duhului şansa de a lucra în felul Său minunat. Aici suntem. Aşadar, scoală-te, luminează, căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine.

Voi citi de la p. 137 din Bulletin:

„Pentru cel mulţumit să primească fără a merita, care simte că nu poate niciodată răsplăti unei astfel de iubiri, care lasă toate frământările şi necredinţa la o parte, şi vine ca un copilaş la picioarele lui Isus, toate trăsăturile iubirii eterne sunt darul cel veşnic şi fără plată.”

Toate aceste trăsături sunt un dar veşnic şi gratuit pentru noi, cei care nu avem nimic cu care să le obţinem. Domnul spune că sunt ale mele. Şi eu de asemenea ştiu că sunt ale mele, pentru că aşa spune El. Şi îi voi mulţumi întotdeauna!

Iată un alt text splendid, pe care trebuie să-l citim, care ne vorbeşte acum nouă. Isaia 52:1.

„Trezeşte-te, trezeşte-te!” Noi suntem adormiţi, nu-i aşa? Ştiţi că suntem adormiţi. „Trezeşte-te, trezeşte-te! Îmbracă-te cu tăria ta, Sioane!” (KJV) Cu ce să te îmbraci? Cu tărie. Examinând situaţia în care suntem, am văzut că avem nevoie de o putere, avem nevoie de o tărie mai mare decât toată puterea cumulată pe care o deţine lumea. Am văzut că avem nevoie de tărie, nu-i aşa?

(Audienţa: „Da!”)

Avem nevoie de ea, pentru această solie, chiar acum. Îmbracă-te cu tăria ta; o primeşti. „Îmbracă-te cu tăria ta, Sioane! Pune-ţi hainele de sărbătoare, Ierusalime.” Ce sunt hainele de sărbătoare?

(Audienţa: „Neprihănirea.”)

Inul subţire este neprihănirea sfinţilor. „I s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat: căci inul subţire este neprihănirea sfinţilor.” (KJV) Aceasta este neprihănirea care vine prin credinţa în Isus Hristos. Iată un pasaj asemănător pe care Domnul ni-l adresează la această Conferinţă. În Bulletin, p. 408, citesc:

„În timpul acesta, biserica să-şi pună hainele ei de sărbătoare - «Hristos, neprihănirea noastră».”

Biblia ne spune: „Pune-ţi hainele de sărbătoare, Ierusalime, cetate sfântă!” Pentru ce să îşi pună hainele de sărbătoare? Unde merge? Oh, se duce acasă. Se duce la ospăţul de nuntă, slavă Domnului! Cei ce mergeau la nunţi, pe vremea lui Isus, trebuiau să aibă veşmintele pregătite de cel care oferea ospăţul, iar Domnul face acum la fel.

(Audienţa: „Amin!”)

Fraţilor, să mulţumim cu toţii Domnului, să fim mulţumitori mereu!

Dar aceasta este doar o parte. Urmează cea mai binecuvântată făgăduinţă, după cum mi se pare mie, care a fost dată vreodată bisericii adventiste de ziua a şaptea. „Căci nu va mai intra în tine niciun om netăiat împrejur sau necurat.” Mulţumim Domnului! El ne scapă de acum înainte de oameni neconvertiţi, de oameni care vin în biserică spre a-şi lucra propria lor nedreptate şi pentru a crea despărţire în biserică. Nenorocirile bisericii se duc, mulţumim Domnului, toţi purtătorii de poveşti răutăcioase se duc. Biserica are acum ceva mai bun despre care să vorbească. Ei pot vorbi acum despre salvarea oamenilor căzuţi. Ei au de vorbit despre bunătatea, bucuria, sfinţenia şi slava care sunt în Isus Hristos, care sunt reale cu adevărat şi noi nu ştim că sunt reale.

Aceasta este o făgăduinţă splendidă. Vă daţi seama care este singurul mod în care poate fi împlinită? Când plecăm din acest loc, fără a dori să ştim altceva decât pe Isus Hristos şi El răstignit, refuzând să ştim altceva decât atât, refuzând să predicăm altceva; depinzând de puterea Lui, depinzând de slava Lui, ştiind că El vine şi că ne-a poruncit să luminăm, atunci poate fi împlinită această făgăduinţă. Atunci nimeni nu va fi atras decât cei care vor fi atraşi din inimă, a căror inimă este convertită. Şi atunci voi înşivă veţi şti că sunt convertiţi înainte să fie primiţi în biserică. „Nu va mai intra în tine niciun om netăiat împrejur sau necurat.”

Încă ceva legat tot de acest gând. Când Dumnezeu îmbracă biserica Sa cu puterea şi slava Lui, cu puterea Duhului Său, atunci cel mai periculos loc pentru un ipocrit este în biserică. Anania şi Safira au experimentat aceasta, episodul fiind înregistrat ca o lecţie pentru toţi oamenii, de atunci încoace. Nu mai există loc pentru ipocriţi în biserica adventistă de ziua a şaptea. Dacă inima nu este sinceră, acesta este cel mai periculos loc în care se poate afla un astfel de om.

Cei care nu vor înainta împreună cu această lucrare, ar face mai bine să iasă repede afară. Este periculos să rămâi aici dacă nu înaintezi; şi nu putem înainta fără să avem slava lui Dumnezeu şi lumina Lui strălucind în inimă şi în viaţă. Vom fi chemaţi să stăm în faţa împăraţilor şi în faţa autorităţilor, şi să vorbim, dând piept cu opresiunea şi ticăloşia persecutorilor care îşi vor revărsa veninul împotriva celor ce vor dori să-L iubească pe Dumnezeu. „Trezeşte-te, trezeşte-te! Îmbracă-te cu tăria ta, Sioane! Pune-ţi hainele de sărbătoare, Ierusalime, cetate sfântă! Căci nu va mai intra în tine niciun om netăiat împrejur sau necurat. Scutură-ţi ţărâna de pe tine, scoală-te şi şezi în capul oaselor, Ierusalime! Dezleagă-ţi legăturile de la gât, fiică, roabă a Sionului!”

Robilor le este vestită acum slobozenia. Domnul să fie lăudat. „Duhul Domnului este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi; El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi; să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi «terebinţi ai neprihănirii», «un sad al Domnului» ca să slujească spre slava Lui.” „Scutură-ţi ţărâna de pe tine, scoală-te şi şezi în capul oaselor, Ierusalime! Dezleagă-ţi legăturile de la gât, fiică, roabă a Sionului! Căci aşa vorbeşte Domnul: «Fără plată aţi fost vânduţi, şi nu veţi fi răscumpăraţi cu preţ de argint».” Aceasta s-a împlinit!

„Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «odinioară poporul Meu s-a pogorât să locuiască pentru o vreme în Egipt; apoi Asirianul l-a asuprit fără temei».” Şi atunci ce a făcut Domnul?

(Audienţa: „I-a eliberat.”)

Exact! La ce timp se referă? La timpul eliberării. Noi am ajuns în acest timp, nu-i aşa? Am ajuns în timpul asupririi, iar când vine timpul asupririi, atunci vine şi timpul eliberării minunate a lui Dumnezeu. Aşa că, fie asuprirea cât de aspră, fie focul cât de fierbinte: acestea arată doar că timpul eliberării este din ce în ce mai aproape. Mulţumim Domnului!

„Şi acum, ce am să fac aici - zice Domnul - când poporul Meu a fost luat pe nimic? Asupritorii lui strigă de bucurie - zice Domnul - şi cât e ziua de mare este batjocorit Numele Meu.” Aşa este! Ei deja batjocoresc Numele Lui. „De aceea poporul Meu va cunoaşte Numele Meu.” Care este Numele Său? EU SUNT cel ce SUNT. Poporul Său va cunoaşte nu doar despre El; ei vor cunoaşte şi că El este ceea ce este, şi că El este Cel Atotputernic. Iar poporul Său, cunoscând Numele Lui - Singurul Atotputernic - vor cunoaşte puterea Lui manifestată în ei, pentru ei, şi prin ei.

„De aceea poporul Meu va cunoaşte Numele Meu; de aceea va şti, în ziua aceea, că Eu vorbesc şi zic: «Iată-Mă!» «Eu sunt Cel care vorbeşte acum.» Bun. Şi apoi? „Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: «Dumnezeul tău împărăţeşte!»”

Să se înalţe cât de mult ar vrea împăraţi şi puteri, guverne şi state; Dumnezeu ne-a dat o solie pentru oameni - „Dumnezeul tău împărăţeşte.” „Iată glasul străjerilor tăi răsună; ei înalţă glasul şi strigă toţi de veselie.” Ei cântă. (KJV) Da, sigur că da; El ne-a spus de mult timp să cântăm, mergând pe drumul Sionului.

„Căci văd cu ochii lor cum se întoarce Domnul în Sion.” Fraţilor, cât timp privim la chipul lui Isus Hristos, şi lumina străluceşte în minţile şi în inimile noastre, nu trebuie să ne facem griji cum Îl vom vedea toţi cu ochii noştri, chiar dacă voi aţi fi pe partea cealaltă a pământului, iar noi pe partea aceasta. Comuniunea ideilor şi adevărul vor lega inimile noastre prin centrul pământului. Dumnezeu este în ele şi de aceea poate să ne lege în acest fel. Dumnezeu poate face aceasta. Şi nu există nicio altă putere în univers care să poată face aceasta.

„Izbucniţi în strigăte de bucurie.” De ce nu? Nu trebuie să avem întâlniri speciale în care să izbucnim de bucurie; nu e necesar să sărim în sus şi în jos şi să batem din picioare peste bănci şi scaune. Este vorba de bucuria Domnului şi nu de fanatism. Acesta nu este un sentiment care trebuie împănat cu astfel de demonstraţii.

„Izbucniţi cu toate în strigăte de bucurie, dărâmături ale Ierusalimului! Căci Domnul mângâie pe poporul Său, şi răscumpără Ierusalimul.” Domnul îşi mângâie poporul. Face aceasta? Să lăudăm pe Domnul pentru mângâierea Lui!

„Domnul îşi descoperă braţul Său cel Sfânt.” Este gata să facă ceva. Când omul are ceva de făcut şi începe să-şi suflece mânecile, înseamnă că are de lucru. Dumnezeu a folosit această familiară figură de stil pentru a arăta lucrarea serioasă pe care o începe, şi o începe chiar acum. El îşi descoperă braţul - îşi ridică mânecile - El începe acum o lucrare care va crea o astfel de senzaţie, ca în zilele lui Samuel când Domnul i-a spus lui Eli: „Iată că voi face în Israel un lucru care va asurzi urechile oricui îl va auzi.” Să ţiuie urechile noastre de strigăte de bucurie. „Domnul îşi descoperă braţul Său cel Sfânt, înaintea tuturor neamurilor; şi toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru.” Să-i lăsăm, să-i lăsăm să o vadă!

„Plecaţi, plecaţi, ieşiţi din Babilon!” Dezlegaţi-vă de această lume. Vă dezlegaţi acum? Vă depărtaţi de ea? V-aţi luat rămas bun de la pământ?

(Audienţa: „Da!”)

Este lumea sub picioarele voastre?

(Audienţa: „Da!”)

Nu numai că este sub picioarele voastre, dar este învinsă sub picioarele voastre? Eu ştiu, şi ştiţi şi voi, că atunci când ne despărţim de tot ce aparţine acestei lumi, Dumnezeu poate, şi ne dă cunoştinţa despre ceva mai bun decât toată lumea aceasta cu tot ce are ea.

„Nu vă atingeţi de nimic necurat.” Acelaşi cuvânt apare şi în 2 Corinteni: „De aceea: «ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice», zice Domnul Cel Atotputernic.” „Curăţiţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului! Nu ieşiţi cu grabă, nu plecaţi în fugă.” Nu avem de ce să fim speriaţi, nu avem nimic de ce să ne fie frică. „Cel care crede nu se va grăbi.” Cel care crede nu este grăbit. La Domnul nu este grabă. Cel care crede nu se va grăbi să fugă. O altă traducere spune că „nu va fi dat de ruşine” şi o alta spune că „nu va fi pus în încurcătură”, sau că nu este uşor să fie dezechilibrat.

Va veni vremea când veţi fi chemaţi în locuri în care se va dezlănţui o furtună de voci şi limbi venite din douăzeci de părţi diferite. Atunci nu trebuie să vă grăbiţi sau să vă pierdeţi echilibrul. Atunci este momentul în care nu trebuie să fiţi speriaţi şi să doriţi să fugiţi. Oh, nu! Domnul ne cheamă să stăm în lume atât timp cât El vrea să stăm. „Nu ieşiţi cu grabă, nu plecaţi în fugă; căci Domnul va merge înaintea voastră şi Dumnezeul lui Israel va merge după voi.” El este şi avangarda şi ariergarda! El ne păzeşte şi din faţă şi din spate. Aceasta este într-adevăr o companie extraordinară!

Fraţilor, acum aceasta este solia! Aceasta este solia pe care voi şi eu o avem de dus din acest loc, şi cel care nu poate să o ducă, să nu meargă. Oh, nu mergeţi! Aşa după cum ne-a fost arătat de Duhul Domnului în acest loc, nimeni să nu meargă fără conştienţa prezenţei permanente a Duhului lui Dumnezeu. Nimeni să nu meargă fără aceasta. Pentru că aceasta se obţine şi se păstrează prin credinţa în El, la al cărui chip privim ca să putem primi prin credinţă neprihănirea lui Isus, ca să putem fi pregătiţi să primim, şi să primim Duhul lui Dumnezeu prin credinţă.