General Conference Daily Bulletin
Miercuri, 1 februarie 1893

Se pune o întrebare: Ar putea Statele în mod logic să refuze alinierea cu hotărârea Curţii Supreme, definind relaţia constituţiei naţionale faţă de religie?

Nu! Statele nu au de ce să facă aşa ceva. Curtea Supremă este cea care s-a aliniat cu Statele. Acesta este felul în care deja s-a produs alinierea. Aici e necazul.

Încep în seara aceasta citind Apocalipsa 14:9. „Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: «Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână».” Nu e nevoie să mai prezint nicio altă dovadă în această seară ca să arăt că suntem în timpul împlinirii acestui verset, ci mă voi referi numai la punctele pe care le-am menţionat seara trecută. După cum am arătat seara trecută, trei puncte distincte ne conduc la acesta unul singur. Şi anume la avertizarea pe care trebuie să o dăm lumii. Şi nimeni nu poate vesti solia îngerului al treilea fără a o vesti exact aşa cum este scrisă. Care este consecinţa ignorării soliei, aşa cum reiese din acest verset? Vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat. Atunci, care este următorul lucru ce va avea loc? Vreau să spun, în împlinirea acestei profeţii, care este următorul lucru pe care îl aşteptăm?

(Audienţa: „Mânia lui Dumnezeu!”)

Da! Am ajuns în timpul marii strigări, nu-i aşa? Am ajuns la această parte a profeţiei. Suntem în timpul chipului fiarei. Am ajuns la această parte; această profeţie este împlinită. Sigur că, în lucrările chipului fiarei există multe lucruri care trebuie să se mai împlinească, dar toate acestea - persecuţii, minuni înşelătoare, etc. - sunt doar consecinţa a ceea ce s-a făcut; sunt doar faptele şi vorbirea chipului fiarei care este deja făcut. Nu trebuie să aşteptăm o altă mare mişcare, remarcabilă, însoţită de minuni, în legislaţie sau în guvern, spre a împlini această parte a profeţiei, pentru că icoana este făcută. Aceasta s-a împlinit. Ceea ce se va întâmpla în viitor, legislaţii, conflicte, revolte şi războaie, împreună cu tot răul care va urma, sunt doar rezultatul şi consecinţa inevitabilă a acestui fapt. Atunci, conform profeţiei, care este următorul lucru aflat chiar în faţa noastră? Apocalipsa 14:9, 10.

(Audienţa: „Mânia lui Dumnezeu.”)

Da!Aş putea pune întrebarea în alt fel, ca să fie mai clar. Mai există vreo legislaţie, vreo mişcare specială din partea guvernului, pe care trebuie să o aşteptăm ca împlinire a acestei profeţii în legătură cu formarea chipului fiarei? Ce am căutat să vedem tot timpul? Am căutat să vedem legislaţia - să vedem când se face o anumită mişcare sau ceva anume în cadrul sau de către guvern, care să producă icoana fiarei. În această direcţie erau îndreptaţi ochii noştri tot timpul. Dar acum, mai căutăm să vedem aşa ceva?

(Audienţa: „Nu!”)

Adevărat! Acum, această icoană fiind făcută, nu există în ea tot ce ţine de icoana fiarei? Tot ce va veni de acum înainte legat de icoana fiarei şi de lucrarea ei, este mai mult decât consecinţa a ceea ce există acum? Tot ceea ce va face icoana, nu există în icoană de la facerea ei? Atunci, dacă tot ceea ce va veni de acum înainte legat de chipul fiarei este cuprins în ceea ce s-a făcut, care este următorul mare subiect aflat în cuvintele soliei?

(Audienţa: „Cele şapte plăgi.”)

Da! Următoarea fază care urmează lucrării icoanei fiarei, sunt cele şapte plăgi.

Puneţi acum laolaltă cele trei lucruri. Am căutat să vedem făcându-se chipul fiarei, apoi ultimele şapte plăgi, iar apoi venirea Domnului. Chipul fiarei a fost făcut, nu? Venirea Domnului este în viitor. Dar cele şapte plăgi sunt între aceste două evenimente. Atunci, care este următorul mare eveniment remarcabil în istoria acestei lumi, a omenirii şi a mântuirii? Cele din urmă şapte plăgi. Aşa stând lucrurile, trebuie să ne gândim foarte serios la timpul în care trăim. La fel de serios trebuie să ne gândim la felul în care trăim.

Cineva din audienţă: Este necesar să se amendeze Constituţia?

Fratele Jones Jones: Constituţia; nu! Noi nu mai avem Constituţie. A fost pusă de o parte. În mod clar a fost înlăturată. Nu o mai putem folosi de acum încolo. Ce ar putea face un amendament, mai mult decât s-a făcut? Nu vedeţi că s-a înlăturat Constituţia? De ce ar mai avea nevoie cineva de un amendament?

Dar ideea pe care am vrut să o aduc în faţa voastră este că următorul mare şi remarcabil eveniment, în istoria acestei lumi şi în lucrarea de mântuire, este cel despre care se vorbeşte aici în text. Acesta ne este arătat în faţă. Priviţi din nou! Noi trebuie să avertizăm lumea: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână.” Aceasta este avertizarea pe care trebuie să o vestim. Dar, ce are în vedere avertizarea?

(Audienţa: „Vinul mâniei lui Dumnezeu.”)

Ce este vinul mâniei lui Dumnezeu?

(Audienţa: „Cele şapte plăgi.”)

Apocalipsa 15:1. Nu reiese de aici că cele şapte plăgi sunt următorul lucru după avertizare? Că avertizarea se va sfârşi cu cele şapte plăgi? Iar noi, acum, suntem în timpul în care avertizarea începe cu glas tare, în propriile ei cuvinte. Atunci, ceea ce a început acum şi lucrarea aflată acum în mâinile noastre, nu se va încheia prin a ne pune faţa în faţă cu cele şapte plăgi?

(Audienţa: „Aşa e!”)

Când lucrarea de avertizare se va sfârşi, unde ne vom afla?

(Audienţa: „La revărsarea plăgilor.”)

Sunteţi convinși că aşa stau lucrurile? Sunteţi convinşi că cele şapte plăgi sunt următorul lucru care va veni după ce vestim lumii avertizarea?

(Audienţa: „Da!”)

Atunci, dacă mergem să vestim această avertizare, nu este în natura lucrurilor că trebuie să o facem datorită plăgilor care sunt gata să cadă asupra celor pe care îi avertizăm? Şi că noi înşine trebuie să fim credincioşi soliei pe care o vestim dacă vrem să fim protejaţi când vor cădea plăgile despre care vorbeşte solia? Cine vor fi ocrotiţi în acel timp? Cei care stau sub „acoperământul Celui Atotputernic”. Iar acest acoperământ al Celui Atotputernic este acoperământul despre care vorbeşte profetul Isaia, când zice: „Mă bucur în Domnul, şi sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu; căci m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, m-a acoperit cu haina neprihănirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu podoabele ei.” Isaia 61:10 (KJV). Acesta este acoperământul pe care Dumnezeu îl întinde peste poporul Său, care ocroteşte pe oricine de mânia lui Dumnezeu, acum şi pentru veşnicie. Aveţi această haină a neprihănirii?

Încă ceva legat de aceasta. Noi trăim în perspectiva unei alte realităţi cutremurătoare, şi anume că, dacă solia pe care o avem de vestit acum nu este primită, aceasta va atrage după sine consecinţele îngrozitoare ale revărsării vinului mâniei lui Dumnezeu; astfel, atunci când vestirea soliei se încheie, îi urmează mânia lui Dumnezeu. Vă spun că trăim în prezenţa acestei realităţi. Iar lucrarea menită să îi pună pe toţi faţă în faţă cu această realitate, aşa cum am amintit, a început. Nu va da acest gând reformei sanitare o putere cum nu a mai avut până acum? Când s-a dat poporului lui Dumnezeu reforma sanitară, a fost definită drept ceea ce va pregăti poporul pentru luarea la cer. Acesta este scopul reformei sanitare. Obiectivul principal, măreţul rezultat pe care Dumnezeu intenţionează să-l îndeplinească reforma sanitară, este de a pregăti poporul Său pentru luarea la cer. Dar noi va trebui să trecem prin cele şapte plăgi înainte de a fi luaţi la cer, iar dacă sângele unui om este impur şi plin de materii rele, cum va fi în stare să treacă prin acel timp, când aerul va fi infectat de miasme? Cu adevărat că nu va putea.

Aceasta ne pune în faţa unor experienţe mai solemne decât până acum. Şi a unui adevăr mai solemn. Ne-au fost deja prezentate o mulţime de chestiuni solemne. Şi, fraţilor, mai sunt o mulţime care urmează să ne fie prezentate. Suntem în cel mai solemn timp pe care l-am văzut vreodată. Să ne gândim la aceasta!

Haideţi să luăm subiectele prezentate în diferitele lecţii care ne-au fost date, gândurile cercetătoare şi experienţele solemne din mărturisirea noastră religioasă cu care suntem confruntaţi. Aş vrea să ştiu cum va fi posibil pentru cineva dintre noi să treacă prin aceste experienţe fără a avea pe Isus Hristos în plinătatea Lui? Aş vrea să-mi spună cineva.

(Audienţa: „Nu putem.”)

Sigur că nu putem! De aceea fraţilor, să-L primim înăuntrul nostru în toată plinătatea Lui cât mai repede posibil. Avem nevoie de El în orice moment, şi fiecare lecţie care va urma, va scoate la iveală mai mult şi mai mult din nevoia noastră după El.

Acum, întrucât există alte două puncte pe care vreau să le prezint în această seară, pentru moment voi schiţa doar lecţia suplimentară pe care ne-o dă subiectul plăgilor.

Când va cădea prima plagă, va cădea asupra oamenilor care „aveau semnul fiarei şi se închinau icoanei ei”. Apocalipsa 16:1-2, adică tocmai peste acei oameni cărora le este vestită avertizarea soliei. Apoi plăgile urmează una după alta în succesiune directă, până la a şasea, în timpul căreia spiritele rele adună pe „împăraţii pământului întreg pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic”. Apocalipsa 16:14-16. Acest război este în desfăşurare la venirea Mântuitorului, căci „am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui. Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei”. Apocalipsa 19:11, 19-20. În acel timp îngerul al şaptelea varsă potirul lui în văzduh, şi din Templu, din scaunul de domnie iese un glas zicând: „S-a isprăvit!” Apoi urmează fulgere, glasuri, tunete şi un mare cutremur de pământ, aşa de mare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare. Toate ostroavele fug şi munţii nu se mai găsesc. Cerul se strânge ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele se mută de la locurile lor. Apocalipsa 16:17, 18, 20; 6:14. Iar Domnul va nimici fiara şi icoana ei cu suflarea gurii Lui şi le va prăpădi cu arătarea venirii Sale. 2 Tesaloniceni 2:8. Iar cei ce au mai rămas din lumea rea, care nu au luat parte la războiul Armaghedonului, „au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal”. Apocalipsa 19:21. Sabia Celui ce stă pe cal este strălucirea venirii Domnului.

Deci evenimentele legate direct şi inseparabil de sfârşitul lumii, sunt evenimentele care urmează lucrării la care suntem acum totalmente constrânşi. Aceasta este acum realitatea vie.

Fraţilor, credeţi că vin cele şapte plăgi, la fel cum a venit şi icoana fiarei?

(Audienţa: „Da!”)

Sincer?

(Audienţa: „Da!”)

Am căutat să vedem când va veni icoana fiarei. A venit! Acum ce urmează? Cele şapte plăgi. Credeţi că vine sfârşitul lumii, cu cele şapte plăgi, la fel cum este sigur că icoana fiarei este făcută?

(Audienţa: „Da!”)

Credeţi că vine sfârşitul lumii atunci când vin cele şapte plăgi?

(Audienţa: „Da”)

Fraţilor, aceste lucruri înseamnă ceva pentru noi chiar acum.

Vom lăsa acum acest subiect şi vom aborda altul referitor la guvernul nostru; care trebuie să fie consecinţele şi care doar pot fi consecinţele celor făcute de guvern; care sunt consecinţele chiar pentru guvern.

Să începem cu Fapte 17:26, 27. Pavel atrage atenţia oamenilor asupra lui Dumnezeu, şi spune: „El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe faţa pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor.” Deci Dumnezeu a făcut ca oamenii din această naţiune să locuiască pe faţa pământului şi El a pus anumite hotare locuinţei lor, stabilind spaţiul pe care să-l ocupe ca naţiune. De asemenea, a rânduit o perioadă de timp acestei naţiuni. Pentru ce a făcut-o? Următorul verset spune: „Ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.” Ca ei să-L caute şi poate Îl vor găsi? Nu! Aici nu este nimic la voia întâmplării. Dacă vor simţi nevoia de a-L găsi, atunci ce se va întâmpla? Îl vor găsi. Oricine Îl caută, Îl va găsi.

În capitolul 4 din Daniel citim că Dumnezeu stăpâneşte peste împărăţiile oamenilor şi le dă în stăpânirea cui doreşte El. Planul lui Dumnezeu privitor la popoare este ca acestea să Îl caute. De aceea, când un popor Îl respinge pe Dumnezeu, care mai este rostul lui? Niciunul. Dar, va respinge Dumnezeu un popor atât timp cât acel popor îl mai caută? Nu! Va distruge El un popor atât timp cât în el mai există oameni care caută pe Domnul? Nu va face aşa ceva! Nu a făcut-o înainte de potop. Nici în cazul Sodomei şi Gomorei. Dacă ar fi găsit în Sodoma şi în Gomora zece oameni care L-ar fi căutat pe Domnul, nu ar fi distrus aceste oraşe. Dar nu a găsit astfel de oameni.

Când i-a făcut făgăduinţa lui Avraam, Dumnezeu a zis: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căreia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii. Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.” Geneza 15:13-16. A pus Dumnezeu hotare locuinţei lor? Da! Pentru ce a făcut-o? Ca ei să-L caute pe Domnul. Atât timp cât mai era vreo posibilitate ca ei să-L caute pe Domnul, au rămas în locul în care îi pusese Dumnezeu. Iar Domnul nu a voit să dea ţara lui Avraam, prietenul Lui, şi nici seminţei lui Avraam, atât timp cât acolo mai existau oameni care să-L caute pe Domnul. Poporul lui Dumnezeu nu putea să intre în stăpânirea acelui teritoriu din cauză că nelegiuirea Amoriţilor nu ajunsese încă la vârf. Dar când nelegiuirea Amoriţilor a ajuns la culme, atunci nu mai aveau niciun rost pentru a mai exista.

Dacă Dumnezeu întemeiază un popor pe pământ în scopul de a-L căuta pe Domnul, iar acesta nu vrea să-L caute, atunci ce rost are să rămână pe pământ? A-l lăsa să mai rămână pe pământ însemna doar a lăsa să se perpetueze nelegiuirea, fără niciun folos. Astfel Domnul, în acel moment, şi-a adus poporul în acea ţară, scoţând afară pe Amoriţi. El a spus poporului Său să nu facă ce au făcut Amoriţii ca nu cumva ţara să-i verse afară aşa cum îi vărsase (N.r. vomase) şi pe Amoriţi. Dar poporul Său a făcut tocmai lucrurile pe care Dumnezeu le spusese să nu le facă. Iar ţara i-a expulzat şi Dumnezeu i-a dat în mâinile împăratului Babilonului.

Dumnezeu a întemeiat imperiul Babilonului cu un anumit scop. A pus hotare locuinţei lor. Pentru ce? Ca ei să caute pe Domnul. Nebucadneţar a căutat pe Domnul în timpul vieţii sale şi a vestit slava Domnului, onoarea Domnului şi existenţa Lui, tuturor popoarelor de pe pământ. Astfel, în Daniel capitolul 4, el face următoarea declaraţie: „Am găsit cu cale să fac cunoscut ce a făcut Cel Prea Înalt faţă de mine.” Şi a povestit experienţa lui. Să citim cât de departe a fost vestită această proclamaţie:

„Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, care locuiesc pe tot pământul: Să aveţi multă pace! Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele şi minunile, pe care le-a făcut Dumnezeul cel Prea Înalt faţă de mine. Cât de mari sunt semnele Lui şi cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi stăpânirea Lui dăinuieşte din neam în neam!”

Dumnezeu a spus lui Nebucadneţar că El i-a dat toate ţinuturile de jur împrejur şi toate popoarele, ca acestea să-i slujească lui, fiului său şi fiului fiului său, până va veni şi vremea ţării lui, şi atunci? O vor supune neamuri puternice şi împăraţi mari. (Ieremia 27:7). Dumnezeu a hotărât dinainte timpul acordat Babilonului, cât şi hotarele imperiului său, iar când a venit vremea lui, atunci neamuri puternice au supus Babilonul.

Lui Nebucadneţar i-a urmat fiul său, apoi nepotul său. În loc ca Belşaţar să-L caute şi să-L onoreze pe Domnul, a luat vasele de aur şi de argint din Casa Domnului şi a băut din ele la ospăţul său ordinar, întorcând astfel cu totul spatele lui Dumnezeu. În acest fel, ce utilitate mai avea Dumnezeu pentru el şi pentru poporului lui? Niciuna! În clipa aceea s-au arătat degetele unei mâini de om şi au scris pe perete în prezenţa împăratului. Iar înţelesul cuvintelor scrise era: „Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei şi i-a pus capăt. Ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor. Împărăţia ta va fi împărţită şi dată Mezilor şi Perşilor.”

Astfel Domnul i-a ridicat pe Mezi şi pe Perşi. Aceştia L-au căutat pe Domnul?

Dumnezeu l-a chemat pe nume pe Cir, înainte ca acesta să se fi născut. Cir nu-L cunoştea pe Dumnezeu. Dar Domnul a zis: „Eu te chem pe nume, înainte ca tu să Mă cunoşti.” Iar Cir L-a găsit pe Domnul, şi a făcut cunoscut Numele Său tuturor popoarelor. Profetul lui Dumnezeu din Babilon i-a arătat lui Cir cuvântul lui Dumnezeu şi iată care a fost reacţia lui Cir. Ezra 1:1-2: „În cel dintâi an al lui Cir, împăratul perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit spiritul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris vestirea aceasta în toată împărăţia lui: Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: «Domnul, Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului, şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda! Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el, şi să se suie la Ierusalim în Iuda şi să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuieşte la Ierusalim.»”

Cir l-a găsit pe Dumnezeu şi L-a făcut cunoscut tuturor popoarelor de pe pământ. Aceasta s-a făcut chiar înainte ca Cir să ajungă la domnie. Lui Belşaţar i-a urmat Darius. Citim în Daniel 6:26, 27 ce a făcut Darius: „Poruncesc ca, în întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, şi El dăinuieşte veşnic; împărăţia Lui nu se va nimici niciodată, şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit. El izbăveşte şi mântuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor.”

Aceasta este o vestire superbă a lui Dumnezeu, a slavei Sale şi a puterii Sale. Seamănă cu vorbele spuse chiar de Daniel. Deci, Mezii şi Perşii L-au căutat pe Dumnezeu şi L-au găsit. Dar, deschideţi acum la Daniel capitolul 11, de unde citim: „În anul dintâi al lui Dariu, Medul, eram şi eu (adică îngerul Gabriel) la el, ca să-l ajut şi să-l sprijin. Acum îţi voi face cunoscut adevărul. Iată că vor mai fi trei împăraţi în Persia. Cel de-al patrulea va strânge mai multă bogăţie decât toţi ceilalţi; şi când se va simţi puternic prin bogăţiile lui, va răscula totul împotriva împărăţiei Greciei. Dar se va ridica un împărat viteaz, care va stăpâni cu mare putere, şi va face ce va voi. Şi cum se va întări, aşa se va sfărâma împărăţia lui, şi va fi împărţită în cele patru vânturi ale cerurilor.”

Aceasta este Grecia. Citim acum din Daniel 10:20: „Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; şi când voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei.” Îngerul urma să rămână în prezenţa împăraţilor Persiei atât timp cât putea să-i susţină, iar când ei urmau să meargă atât de departe încât să nu-L mai caute pe Dumnezeu, îngerul urma să plece. Iar odată ce îngerul s-a dus, s-a dus şi Persia. În locul ei s-a ridicat Grecia. Dar pentru ce a întemeiat Dumnezeu împărăţia Greciei? Ca ei să-L caute pe Domnul. Citiţi acum în capitolul 8, versetele 21-23: „Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintâi împărat. Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frânt, sunt patru împărăţii, care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atâta putere. La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un alt împărat fără ruşine şi viclean.”

De fiecare dată se vede că un popor cade din cauză că nelegiuirea lui ajunge la culme, iar păcătoşii umplu măsura nelegiuirii lor atunci când se pun împotriva lui Dumnezeu. Din cauză că se umple măsura nelegiuirii lor, în cele din urmă vine o altă împărăţie. Puteţi vedea că mecanismul întregii probleme este cuprins în acest verset, şi anume că Dumnezeu întemeiază popoare ca acestea să-L caute pe Domnul, iar când refuză să Îl mai caute, întorcându-I spatele, următorul pas este că acel popor părăseşte scena lumii. Nu mai există nimic pentru el.

Naţiunea care a urmat Greciei a fost Roma. Hristos a venit în zilele Romei, iar Evanghelia lui Hristos a fost predicată Romei, deşi aceasta era îngrozitor de coruptă. Apoi, Evanghelia lui Hristos a fost mărturisită doar ca o formă exterioară de către o biserică apostată, care a pus stăpânire pe puterea guvernului roman pentru a obliga oamenii să recunoască religia romană, pentru a obliga oamenii să nu asculte de Dumnezeu. Ce s-a întâmplat apoi cu guvernul roman? A fost şters de pe faţa pământului.

Cât de rea a fost guvernarea în zilele lui Tiberiu, cât de rea a fost în zilele lui Claudiu, şi în zilele lui Nero, totuşi Dumnezeu a predicat Romei Evanghelia, aducând o mulţime de suflete la lumina şi cunoştinţa Evangheliei Sale. Până şi lui Nero personal i-a fost predicată Evanghelia de două ori de către Pavel, şi au fost deschise în faţa lui bogăţiile cerului. Dar când Evanghelia a fost pervertită, fiind făcută doar o mantie care să ascundă nelegiuirea; şi când, în loc ca Dumnezeu să fie căutat cu adevărat, au fost pervertite chiar mijloacele pe care Dumnezeu le oferea pentru mântuire - ce mai putea face Dumnezeu pentru un astfel de popor? Evanghelia este singurul mijloc pe care îl are Dumnezeu pentru a salva pe cineva. Dar când Evanghelia este luată şi folosită doar ca o mantie pusă peste ticăloşie, cum poate Dumnezeu salva pe cineva care o foloseşte în acest fel? În această situaţie nu este nimic care să-l mai poată influența.

Când s-a făcut aceasta în Imperiul Roman, prin puterea unei biserici apostate, cum mai putea acesta să dăinuiască? A trebuit să fie şters de pe pământ. Iar acum, naţiunea noastră a fost prinsă captivă în acelaşi fel de nelegiuire. Avem de-a face cu o apostazie. Bisericile au întors spatele lui Dumnezeu şi au pus stăpânire pe puterea acestui guvern. Guvernul s-a vândut lor şi acum obligă oamenii să-L dezonoreze pe Dumnezeu. Atunci, care este următorul lucru sortit acestei naţiuni?

(Audienţa: „Distrugerea.”)

Da! Dar, înainte ca Domnul să aducă distrugerea, trimite o solie oricărui om care vrea să fie salvat. Care este solia?

(Audienţa: „Solia îngerului al treilea.”)

Da! Nu suntem puşi din nou faţă în faţă, fără cale de ieşire, cu acest unic gând, că solia îngerului al treilea, aşa cum o citim, este singura solie care trebuie vestită sub soare; şi că aceasta trebuie vestită pentru a salva orice persoană care vrea să fie salvată din ruina ce ameninţă această naţiune devotată, prinsă în cursă şi dusă în captivitate de o biserică apostată care îşi zice protestantă?

Aşadar, sfârşitul lumii este ceea ce urmează. Nu ne aflăm chiar acum, în miezul lucrurilor pe care trebuie să le predicăm; nu suntem prinşi, înfăşuraţi şi interesaţi, zi de zi şi oră de oră, în evenimentele care aduc sfârşitul lumii? Este greu, fraţilor, să-i facem pe oamenii din lume să vadă aceste lucruri? Este greu să-i facem pe oamenii din lume să vadă ce s-a întâmplat cu naţiunile care au dispărut de-a lungul istoriei? Este greu să facem lumea să vadă că s-a produs o unire a bisericii cu statul şi că biserica a dus în captivitate guvernul Statelor Unite? E greu să-i facem să vadă asta? Vă spun fraţilor, că dacă mergem cu puterea lui Dumnezeu şi le arătăm faptele concrete care se petrec în faţa lor şi le spunem ce va rezulta din aceste fapte, se vor pune pe gânduri.

Fraţilor, există mai multă putere, există mai multă putere de convingere, există mai multă putere de a mişca omul în declaraţia limpede făcută prin credinţă în Dumnezeu şi în consecinţele acestor lucruri prezentate ca fapte literale în faţa oamenilor, decât într-o mulţime de argumente. Dacă mergem cu lucrurile care se petrec sub ochii tuturor oamenilor şi le atragem atenţia asupra lor, arătându-le ce se află în viitor, şi le spunem în teamă de Dumnezeu şi prin harul şi puterea Lui pe care ni le dă, ce va veni – dacă le spunem faptele reale, cu seriozitate şi devotare faţă de Dumnezeu - arătându-le că noi personal credem aceste lucruri, atunci va fi mai multă putere de convingere decât în grămezi de argumente care susţin probleme de doctrină. Deci, să predicăm solia aşa cum este astăzi.

Acum un alt gând. Dumnezeu a avut o biserică în lume şi un popor în timpurile de demult. Hristos a venit în acea biserică şi în acel popor. Le-a predicat Evanghelia lui Dumnezeu, le-a descoperit-o în principiile ei vii - taina lui Dumnezeu, Dumnezeu cu oamenii, Dumnezeu în trup, Dumnezeu în om nădejdea slavei. El le-a descoperit toate acestea, dar ei nu au vrut să le primească. L-au respins. Au vrut să-L omoare. L-au acuzat de blasfemie în faţa lui Pilat, dar Pilat nu putea să judece în cazul vinei de blasfemie, deoarece aceasta era o ofensă doar împotriva Legii Iudaice. Aşa că Pilat a spus: „Luaţi-L voi şi judecaţi-L după Legea voastră.” Dar ei au răspuns: „Noi avem o Lege, şi după legea noastră, El trebuie să moară.” Însă ei nu-L puteau condamna la moarte fără o sentinţă din partea imperiului Roman. Pilat a întrebat: „Ce să fac cu El?” Ei au răspuns: „Răstigneşte-L.” Pilat: „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” Ei au răspuns: „Noi nu avem alt împărat decât pe Cezarul!”

Afirmând aceasta, nu au respins ei pe Domnul în mod absolut şi nu  s-au unit cu Cezarul? Au trebuit să se unească cu Cezarul pentru a putea face împotriva adevărului lui Dumnezeu, ceea ce nu au putut face fără a se uni cu el. Când au întors spatele lui Dumnezeu, când L-au respins în mod deliberat şi au ales pe Cezar drept împărat al lor, când s-au aliat puterii pământeşti împotriva puterii lui Dumnezeu, atunci ce mai putea face Dumnezeu pentru ei ca popor, ca biserică şi ca naţiune? Nimic. Au existat indivizi în naţiune, au existat indivizi în biserică, indivizi care se temeau de Dumnezeu şi nu au luat parte la aceasta; dar reprezentanţii naţiunii, reprezentanţii bisericii, ei au făcut-o. Ei personal s-au unit şi prin ei au unit cu Cezarul naţiunea şi biserica, făcând naţiunea şi biserica să întoarcă spatele lui Dumnezeu. Apoi Dumnezeu nu a mai putut face nimic pentru ei ca biserică sau ca naţiune. Tot ce a mai putut face înainte de ruina ei absolută şi iremediabilă, a fost să cheme afară pe cei ce voiau să-L primească. El a trimis solia Sa, Evanghelia Sa, acelor oameni, în acele zile, şi mulţi au ieşit din biserica apostată la lumina cunoştinţei lui Dumnezeu. El a scos din ei un popor care să-I poarte Numele. Prin Evanghelia pe care Hristos a trimis-o bisericii apostate, oamenii au fost strânşi în afara ei, cei ce au vrut să fie salvaţi, iar apoi li s-a dat avertizarea să fugă atunci când întregul sistem urma să fie distrus.

Apoi predicarea Evangheliei a continuat în lume. Dar existau aceste profeţii: „Taina fărădelegii a şi început să lucreze” şi „se vor ridica din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricate, căutând să tragă pe ucenici de partea lor”. În Romani 1:8 ni se spune despre credinţa originală a bisericii din Roma că era „vestită în toată lumea”. Tot la fel, când a apostaziat, a devenit renumită în toată lumea. Biserica apostată s-a opus Sabatului Domnului, fiind hotărâtă să-L distrugă şi să pună în locul lui Sabatul fals, dar nu putea face aceasta cu de la sine putere; pentru a-şi realiza planul ce trebuia să facă? Trebuia să se unească cu Cezarul. La fel cum a făcut biserica iudaică pentru a-L înlătura pe Isus Hristos, Domnul Sabatului, la fel a făcut biserica apostată pentru a înlătura Sabatul. Aceasta a făcut din ea Taina, Babilonul cel Mare. Apoi se spune despre ea: „Pe frunte purta scris un nume: Taină, Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi spurcăciunilor pământului.” Aceasta este biserica Romei.

Apoi a avut loc Reforma. Dumnezeu a chemat oamenii afară din Roma, prin Luther şi alţii după el. Dar fiecare dintre aceste biserici s-au unit cu Cezarul, după exemplul mamei, oriunde au avut ocazia să o facă, cu excepţia bisericii baptiste din Rhode Island. Toate celelalte s-au unit cu Cezarul după exemplul mamei, devenind astfel fiicele ei. Apoi s-a ridicat această republică nouă, care, prin totala ei separare a bisericii faţă de orice legătură cu statul, a stabilit o nouă ordine de lucruri, care este singura ordine de lucruri prescrisă de Dumnezeu pentru guvernare. Prin principiile ei fundamentale şi constituţionale, această naţiune a exclus orice unire a oricărei biserici cu statul. Această ordine a durat până în 1892. Dar în anul 1892 bisericile aşa zis protestante din Statele Unite au urmat exemplul apostaziei originare din biserica Romei. Pentru a îndepărta Sabatul Domnului şi pentru a înălţa în locul lui Sabatul fals, aceste biserici s-au unit cu puterea pământească, cu împărăţia oamenilor - cu Cezarul. Au întors spatele Domnului; au părăsit pe Domnul şi s-au unit cu un altul; au întors spatele puterii lui Dumnezeu, punându-şi încrederea în puterea oamenilor şi a guvernului pământesc. Aceste biserici aşa zis protestante ale Statelor Unite au întors spatele Domnului şi s-au unit cu Cezarul, la fel cum au făcut biserica iudaică şi biserica Romei înaintea lor; şi au făcut-o din aceleaşi motive şi cu acelaşi scop. Şi atunci? Acest fapt le face cu siguranţă fiice ale Babilonului, la fel cum prima mare apostazie a făcut din Roma, Babilonul Mamă. Până şi ele spun aceasta. „Biserica Catolică, Mama noastră a tuturor”, şi „Biserica Episcopală Protestantă, frumoasa fiică a unei mame frumoase”, acestea sunt cuvintele publicate de către un important ziar prezbiterian, într-un articol scris cândva de un „Doctor în teologie”; şi niciuna dintre ele nu a negat aceasta după câte am auzit şi am văzut.

Ele spun aceasta şi aşa este. Până acum aceste biserici nu se uniseră cu puterile pământului. Au umblat pe multe căi rele, au făcut multe lucruri care nu se armonizau cu Evanghelia; se îndepărtaseră de Hristos. Dar o femeie îşi poate părăsi bărbatul şi totuşi să nu se unească cu alt om; încă mai este speranţă să revină la soţul ei. Dar când se uneşte cu un altul, ce se întâmplă? S-a dus definitiv. Este o adulteră în fapt. Ea nu mai poate fi adusă înapoi. Deşi ele au rătăcit departe de Hristos, totuşi nu s-au unit cu un altul până în 1892. Atunci ele s-au unit în mod deliberat cu un altul; cu guvernul Statelor Unite, şi au pus stăpânire pe puterea acestei naţiuni. Ele au făcut din acest guvern soţul lor, dependenţa lor şi sursa de ajutor în locul Domnului. Nu sunt aceste biserici la fel de apostate ca şi biserica papală când a făcut acelaşi lucru? Nu este completă echipa Babilon, mamă şi fiice? A cui este mamă? A „desfrânatelor şi spurcăciunilor pământului” (Apocalipsa 17:4, 5), şi aşa sunt fiicele - aşa este spus despre ele şi niciuna dintre ele nu a contestat acest fapt.

Ce urmează mai departe? „După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: «A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.» Apoi am auzit un alt glas care zicea: «Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până la cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.»”

Luaţi aminte la plaga a şaptea: „Al şaptelea (înger) a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea «S-a isprăvit!» Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare. Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.”

Unde ne aflăm noi, urmând acest fir? Ce urmează să vină peste Babilon? Judecăţile lui Dumnezeu. Deci, după vestirea directă a soliei noastre, după ce lucrarea noastră în acest sens va fi încheiată, ceea ce urmează sunt cele şapte plăgi.

Urmând firul roşu al istoriei purtării lui Dumnezeu cu naţiunile, naţiunea noastră se află astăzi exact în poziţia în care s-au aflat celelalte naţiuni ale lumii când au întors spatele lui Dumnezeu şi au refuzat să-L mai caute. Noi ştim ce s-a întâmplat cu ele. O ruină la fel de certă va veni şi peste această naţiune. Iar influenţa acestei naţiuni ajunge în toată lumea.

De aceea, când vine ruina peste această naţiune, ea va veni de asemenea peste întreaga lume. Dacă aceste biserici care ar fi trebuit să cheme oamenii şi popoarele să-L caute pe Domnul, au urmat exemplul apostaziei, au părăsit pe Domnul şi au învăţat oamenii să depindă de puterile pământeşti, atunci care mai este utilitatea lor în lume? Niciuna. Atunci ce amenințare este asupra bisericilor? Distrugerea, prin judecăţile lui Dumnezeu. Dar există oameni ai lui Dumnezeu în ele şi înainte de căderea şi ruina finală, Dumnezeu îi va chema pe aceştia afară. Dar ceea ce îi cheamă afară este solia îngerului al treilea, marea strigare a soliei îngerului al treilea. În ce timp ne aflăm fraţilor? Suntem în timpul marii strigări! Lăsaţi ca marea strigare să fie auzită!

Deci în seara aceasta am urmat trei linii, la fel de distincte ca acele trei de seara trecută, care ne conduc la solia îngerului al treilea aşa cum este scrisă.

Voi citi un pasaj care ţine de cel pe care l-am citit seara trecută:

„Când poporul lui Dumnezeu îşi umileşte sufletul în faţa Lui, căutând în mod individual Duhul Său cel Sfânt cu toată inima, se va auzi de pe buze omeneşti o astfel de mărturie cum este cea reprezentată în Scriptură: «După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.»” (Scrisoarea 25b, 30 august 1892, în Materialele 1888, p. 1007)

Îl citesc acum pe celălalt care se leagă direct de acesta:

„Isus tânjeşte să aşeze darul ceresc în măsură bogată peste poporul Său. Zilnic se înalţă la Dumnezeu rugăciuni pentru împlinirea făgăduinţei, şi niciuna dintre rugăciunile înălţate în credinţă nu este pierdută.”

(Zilnic se înalţă rugăciuni. Rugăciunile voastre sunt printre ele?)

„Hristos s-a înălţat la cer, luând robia roabă, şi a dat daruri oamenilor. Când, după înălţarea lui Hristos, Duhul Sfânt a coborât după cum a fost făgăduit, ca un vânt puternic, umplând întregul loc în care erau strânşi ucenicii, care a fost efectul? Mii au fost convertiţi într-o zi. Noi învăţăm, şi aşteptăm, că un înger va coborî din cer, că pământul va fi luminat de slava lui. Atunci vom vedea o mulţime de suflete similară cu cea despre care se mărturiseşte în ziua Cincizecimii. Dar acest înger care vine nu vesteşte o solie moale şi paşnică, ci cuvinte menite să tulbure inimile oamenilor în profunzimea lor. Acest înger este reprezentat ca strigând cu glas tare şi zicând: «A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte.» «Ieşiţi din mijlocul ei poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei.» Suntem noi gata cu adevărat, ca agenţi umani, să cooperăm cu instrumentele divine în a face să răsune solia acestui înger puternic care urmează să lumineze pământul cu slava lui?” (General Conference Daily Bulletin, 1 februarie 1893)

Unde ne aflăm? În marea strigare a soliei îngerului al treilea. Această solie îngerească urmează să fie vestită, să cheme poporul lui Dumnezeu afară din Babilon. Dar îngerul coboară din cer având o putere mare. Atunci nu suntem puşi faţă în faţă cu nevoia noastră după această putere pe care trebuie să o avem, să fim îmbrăcaţi cu putere de sus, cu puterea adusă de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu? Nu suntem în această situaţie?

(Audienţa: „Da!”)

Atunci, fraţilor, să rămânem pe această poziţie. Să rămânem aici, cerând această putere şi depinzând în întregime de ea atunci când va veni.