Să comparăm textul din Evrei 2:14-15 cu cel din Romani 6:11-14. Vom citi mai întâi din Evrei:

„Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.”

Aceasta a făcut Hristos pentru a ne elibera. Să citim acum în Romani:

„Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră.”

În felul în care a făcut-o El, pentru a ne elibera pe noi, în acelaşi fel trebuie să ne supunem noi, pentru a fi eliberaţi. Şi când facem aşa, suntem eliberaţi. El a făcut-o pentru a ne elibera pe noi cei care eram supuşi robiei toată viaţa noastră. Când noi o facem, suntem eliberaţi din robie şi păcatul nu mai are stăpânire asupra noastră. Astfel Romani 6:11-14 este răspunsul credinţei în individ, faţă de ceea ce a făcut Hristos, după cum este relatat în Evrei 2:14-15.

Domnul a făcut mai mult pentru El decât că L-a înviat din moarte, şi face pentru noi în El mai mult decât să ne învie din morţi. El a murit şi a fost înviat din morţi. Noi am murit împreună cu El, şi apoi ce s-a întâmplat? Am înviat împreună cu El? Avem o înviere împreună cu El? Avem în El viaţă din morţi? Noi am fost răstigniţi împreună cu El. Am murit împreună cu El. Am fost îngropaţi împreună cu El, şi El a fost ridicat din moarte. Cu noi ce s-a întâmplat? Am fost înviaţi împreună cu El. Dar Dumnezeu a făcut pentru El mai mult decât doar să-L ridice din moarte. A făcut cu El mai mult decât să-L învie. L-a înviat şi L-a pus să şadă la dreapta Sa în ceruri. Ce s-a întâmplat cu noi? Ne-am oprit aici? Nu, fraţilor. Nu suntem noi în El? Dacă suntem în El când El a trăit pe pământ, dacă suntem în El pe cruce, dacă suntem în El în moarte, şi suntem în El în înviere, atunci suntem în El şi în înălţare şi suntem în El la dreapta lui Dumnezeu.

Aceasta urmează în mod normal după ceea ce am citit seara trecută, dar haideţi să o citim din Scriptură ca să fim siguri că este aşa. Dacă am urmat până aici lucrarea lui Dumnezeu în El, o vom urma până la capăt? Seara trecută precum şi în lecţiile anterioare, ne-am bucurat de faptul că am trecut împreună cu El prin ispite şi am obţinut biruinţa. Seara trecută ne-am bucurat pentru faptul că am fost cu El pe cruce şi ne-am regăsit pe noi înşine răstigniţi acolo, aşa încât putem spune în credinţă veritabilă „am fost răstignit împreună cu Hristos”. Ne-am bucurat pentru că am intrat împreună cu El în mormânt, în moarte împreună cu El, şi am văzut că este o expresie a credinţei veritabile să te socoteşti mort cu adevărat. Ne-am bucurat pentru toate acestea. Haideţi să ne bucurăm şi de ieşirea noastră din moarte împreună cu El, pentru a trăi o viaţă nouă, ca a Lui. Şi dacă am ieşit din moarte împreună cu El – „dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El” – suntem ridicaţi împreună cu El nu numai din moarte, ci acolo unde este El. Dacă Dumnezeu spune că este aşa, dacă El vrea să ne ducă până acolo, să mergem? Sigur că da. Să nu ni se pară un lucru ciudat dacă o face. Haideţi să-L urmăm acolo tot aşa cum L-am urmat şi am fost împreună cu El împotriva ispitelor, pe cruce şi în moarte.

Să deschidem la capitolul doi din Efeseni, începând de la versetul patru: „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos”.

Ne-a adus la viaţă, ne-a făcut vii împreună cu Hristos. Versetul următor:

„Ne-a înviat (ne-a ridicat – eng.) împreună”. Împreună cu cine? Cu Hristos. „Şi ne-a pus să şedem împreună”. Cu cine? Cu Hristos. Unde? „Ne-a făcut să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus”. Cuvântul „locurile” este adăugat în traducerea noastră. Şi este de asemenea adăugat şi în Efes.1:3; 1:20.

În limba greacă este „epouraniois”, care în traducere literală este „cele cereşti”. Dumnezeu ne-a adus la viaţă împreună cu El: ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună cu El, acolo unde stă El. Şi unde stă El? „A şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte”. Evrei 1:3. Dumnezeu „ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună” acolo unde stă El.

Traducerea germană redă mai clar decât Authorized Version şi mai clar chiar decât cea greacă:

„Da wir tot waren in den Sunden, hat er uns saint Christo (cuvântul „saint” înseamnă „cu”. Acesta este cuvântul grec literal. Termenul grec înseamnă „cu”, „împreună” şi „în acelaşi timp”, şi aşa îl redă termenul german) – hat er uns saint Christo lebendig gemacht (ne-a înviat cu El) … und hat uns saint ihm auferwecket (cu El ne-a sculat, nu doar ca pe un om care se scoală dimineaţa şi deschide ochii dar mai stă în pat, ci ne-a sculat ca pe unul care efectiv se ridică. Aşadar ne-a înviat împreună cu El şi ne-a sculat în aşa fel încât ne-am ridicat şi ne ridicăm împreună cu El.) und saint ihm in das himmlsiche Wesen gesetzt, in Christo Jesu.”

Am extras toate semnificaţiile cuvântului „Wesen” şi am găsit că înseamnă esenţă, existenţă, fiinţă, fel de a fi, natură, caracter, dispoziţie, aer, comportare, conduită, mijloace de existenţă, proprietate, stat economie, aranjament existenţial, sistem, preocupare.

Astfel Dumnezeu ne-a pus să şedem cu Hristos în cer, în existenţa cerească, în esenţa cerească, ne-a făcut să şedem împreună cu El în fiinţa cerească, în felul ceresc de a fi, în natura cerească, în caracterul ceresc, în dispoziţia cerească, în aerul ceresc, în comportarea cerească, în conducerea cerească; ne-a făcut să şedem împreună cu El în mijloacele cereşti de existenţă – întrucât „viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”, mijloacele noastre de existenţă sunt în cer – „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” – mijloacele cereşti de existenţă,  proprietatea cerească, statul, economia, aranjamentul existenţial, ordinea existenţială a lucrurilor. Noi aparţinem cerului, aparţinem întregului sistem ceresc.

Acolo ne-a pus Dumnezeu pe noi în Hristos. Şi dacă noi, împreună cu El, am fost puşi să stăm în Isus Hristos în existenţa cerească, în esenţa, aerul, dispoziţia şi toate celelalte ale cerului, vreţi să stăm acolo în El?

Cu alte cuvinte, vreţi să ne sculăm? Cum spune cuvântul? „Scoală-te, luminează”. Mai întâi scoală-te şi apoi luminează. Nu putem lumina până când nu ne sculăm. Ce poate face însă acest adevăr pentru noi? Nu ne ridică? Cât de sus ne ridică? Vă daţi seama că adevărul acesta ne scoate din lume şi ne pune alături de Isus Hristos în împărăţia cerului? Nu se vede că Isus Hristos a adus cerul pe pământ pentru cel care crede? De aceea este scris, El „ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului Său iubit”. Împărăţia cerurilor se aseamănă cu…, împărăţia cerurilor este ca …, împărăţia cerurilor este chiar lângă noi. Şi ce este această împărăţie a cerurilor? Dumnezeu ne strămută în ea – ne-a strămutat în ea. Suntem gata să locuim în ea, să ne bucurăm de atmosfera ei binecuvântată, de dispoziţia, de tot sistemul şi felul de a fi care aparţine acestei împărăţii şi care ne aparţine nouă în ea?

Noi înşine nu ne putem ridica până acolo; noi trebuie să ne supunem adevărului şi acesta ne ridică. Să mai privim o dată aceasta. În primul capitol din Efeseni, începând cu versetul cincisprezece:

„De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi, şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii, nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele (şi urmează rugăciunea). Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui.”

Cui să dea acest duh? Pentru câţi oameni este scrisă această rugăciune? Vreţi să consideraţi că este pentru voi în seara aceasta? Vreţi să primiţi lucrurile cerute în rugăciunea aceasta pentru voi? Al cui cuvânt este acesta? Este doar o rugăciune a unui om? Nu este cuvântul lui Dumnezeu? Nu este cuvântul lui Isus Hristos care exprimă prin Duhul Său voia Sa şi dorinţa Sa în ceea ce ne priveşte pe noi şi ceea ce putem avea? Vă îndemn să a primim. Este voia Lui. Să citim mai departe: „Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale”. Voia Lui este ca noi să cunoaştem care este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi cei care credem. Şi termenul grecesc folosit aici este acel cuvânt din care provine cuvântul nostru „dinamită”.

„Nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti”.

Traducerea germană spune „L-a aşezat la dreapta Sa în cer”.

Această putere a lui Dumnezeu L-a înviat pe Isus Hristos şi L-a pus la dreapta Lui în cer. Oricine dintre noi poate spune că este aşa, dar Dumnezeu vrea ca tu şi eu să cunoaştem lucrarea în noi a acestei puteri care L-a înălţat pe Hristos şi L-a aşezat acolo. Iar când cunoaştem lucrarea acestei puteri în noi, ce face această putere pentru noi? Ne înalţă şi ne aşează acolo.

Al doilea capitol din Coloseni spune acelaşi lucru, începând de la versetul al doisprezecelea:

„Fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi. Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.”

„Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu”. (Coloseni 3:1)

Oricine este înviat, trebuie să caute lucrurile de sus. Cât de sus sunt aceste lucruri? Sunt acolo unde este Hristos. Dar cum pot eu să caut acele lucruri care sunt sus unde stă Hristos, dacă nu sunt destul de aproape ca să le pot privi, să pot umbla după ele şi să mă pot gândi la ele? Totul este cuprins aici.

„Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. … Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”.

Vrem să primim aceste cuvinte exact aşa cum le spune Dumnezeu, fără îndoieli? Este aşa de minunat! Ştiu că pentru mulţi pare a fi prea frumos ca să fie adevărat, dar nu este nimic din ceea ce face Dumnezeu care să fie prea frumos pentru a fi adevărat, pentru că Dumnezeu le face. Dacă ar fi fost spuse aceste cuvinte de altcineva, într-adevăr ar fi fost prea frumos ca să fie adevărat, pentru că nu ar fi fost realizabile, dar când Dumnezeu spune ceva, acel ceva nu este prea frumos pentru a fi adevărat; este foarte frumos şi este adevărat, pentru că Dumnezeu realizează ceea ce spune. De aceea, fraţilor, haideţi să ne ridicăm, aceasta ne va separa de lume; aceasta ne va duce în acel loc spre care profetului, cu atâta timp în urmă, i s-a spus să privească puţin mai sus, când a vrut să-i vadă pe cei ce mergeau pe calea cea dreaptă. Vrem să renunţăm la tot, şi să murim împreună cu El? Vrem să primim moartea pe care o avem în El şi să lăsăm ca moartea cu care am murit în El să lucreze în noi? După aceea, viaţa care a lucrat în El, acea putere care a fost desfăşurată în El, va face pentru noi ceea ce a făcut pentru El. Ne va scoate din Babilon; nu va mai rămâne nimic în noi din ceea ce este al Babilonului. Vom fi departe de Babilon şi de hainele lui, pentru că vom sta la dreapta lui Dumnezeu, îmbrăcaţi în veşminte cereşti; acestea sunt singurele veşminte potrivite acum pentru poporul lui Dumnezeu, întrucât în curând vom intra la ospăţul de nuntă, şi inul subţire cu care sunt îmbrăcaţi mireasa şi oaspeţii este neprihănirea sfinţilor. Dar toate acestea sunt în El. Noi avem totul în El.

Să privim aceste lucruri din altă perspectivă. Nu mă grăbesc să trec de acest gând, şi cred că este bine să stăruim asupra lui în tot timpul pe care îl avem seara aceasta. Să privim acum din alt unghi. Am studiat timp de mai multe lecţii faptul că El în natura umană a fost noi înşine, şi că El în noi - şi noi în El -  S-a întâlnit cu ispita şi cu puterea Satanei şi le-a înfrânt în totalitate, pentru că Dumnezeu era cu El. Dumnezeu lucra cu El. Dumnezeu Îl susţinea şi Îl păzea. El a supus totul şi Dumnezeu  L-a păzit. În El noi supunem totul, şi Dumnezeu ne păzeşte. Lucrarea Domnului cu El este lucrarea Domnului cu noi, şi ne conduce la răstignire; acesta  este adevărul – răstignirea eu-lui Său divin, neprihănit, duce la răstignirea eu-lui nostru rău care ne separă de Dumnezeu. În El este distrusă vrăjmăşia. Dumnezeu L-a însoţit, şi L-a însoţit în natura umană, în toată viaţa Lui în lumea aceasta, dar Dumnezeu nu a lucrat cu natura Lui umană  doar în această lume.

Tatăl nu a încetat să lucreze cu Hristos în natura Lui umană şi nu a încetat să lucreze cu natura umană în Hristos, atunci când Fiul atârna pe cruce. El trebuia să facă mai mult cu natura umană decât doar să o pună pe cruce. A purtat-o până la moarte, dar nu S-a oprit acolo în intenţia Lui cu natura umană. A purtat-o pe cruce şi în moarte, dar nu   s-a oprit acolo. Nu a lăsat-o acolo, ci a scos-o din mormânt în nemurire. A făcut toate acestea, şi nu S-a oprit aici, ci a luat acea natură  umană ce a fost înviată din moarte, în nemurire, a înălţat-o şi a aşezat-o la dreapta Sa, glorificată cu plinătatea strălucirii slavei lui Dumnezeu – în ceruri. De aceea intenţia lui Dumnezeu în ce priveşte natura umană, în ce vă priveşte pe voi şi pe mine, nu este realizată, nu şi-a ajuns împlinirea, până când nu ne vede şi pe noi la dreapta Sa, în slavă.

În acest adevăr binecuvântat există putere dătătoare de viaţă. În Isus Hristos, Tatăl a expus înaintea universului gândurile inimii Sale în ce priveşte omenirea. O, cât de mult poate să piardă un om din scopul, din însăşi existenţa lui, dacă se mulţumeşte cu ceva mai puţin decât ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru el! Fraţilor, nu vă daţi seama că noi am fost mulţumiţi să stăm prea jos? Că ne-am mulţumit să avem minţile noastre prea departe de ceea ce are Dumnezeu pentru noi? Aceasta este realitatea. Dar acum, pentru că El vine şi ne cheamă mai sus, haideţi să mergem acolo unde ne va conduce. Credinţa este cea care face aceasta; nu este o părere, este singurul lucru drept ce trebuie făcut. Oricine nu o va face va rămâne atât de departe încât în scurtă vreme va pieri. Păstorul ceresc ne conduce acolo sus. El ne duce la păşuni verzi şi la ape de odihnă – la acele ape de odihnă ce curg din tronul lui Dumnezeu, apele vieţii. Haideţi să sorbim din ele cu nesaţ şi să trăim.

Să privim şi mai departe aceasta. Voi spune din nou că Domnul, pentru a arăta omenirii ce a pregătit pentru noi, care este scopul Său cu fiecare om, ne-a dat un exemplu, aşa încât oricine să poată vedea scopul lui Dumnezeu cu el, şi să-l poată vedea adus la îndeplinire. Scopul lui Dumnezeu cu noi este să ne păzească de păcătuire împotriva puterii depline a păcatului şi a Satanei. Scopul Său cu El însuşi şi cu noi în lumea aceasta, este ca Dumnezeu să se poată manifesta în carnea păcătoasă. Adică, în puterea lui, El Însuşi să fie manifestat în locul nostru. Aceasta înseamnă ca eu-l nostru, care este rău, să fie crucificat, să moară şi să fie îngropat, şi apoi să fim înviaţi din starea de moarte a păcatului şi din netăierea împrejur a cărnii la înnoirea vieţii în Isus Hristos şi în Dumnezeu, şi să stăm la dreapta Sa, în slavă.  Acesta este scopul lui Dumnezeu cu voi şi cu mine. Haideţi să citim aceasta: Romani 8:28: „De altă parte ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”.

De unde ştim aceasta? El nu numai că spune aşa, dar a şi arătat-o în faţa ochilor noştri. A făcut o demonstraţie pe viu a acestui lucru. Şi prin aceasta ne conduce pe noi acum. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”. Care plan? Planul Său pe care îl are din veşnicii cu toate creaturile, precum şi cu omul, pe care l-a plănuit în Isus Hristos, Domnul nostru. Acest plan din veşnicie, este făcut în Isus Hristos, iar când noi suntem în Isus Hristos, acest plan ne cuprinde. Când ne supunem lui Hristos, când ne cufundăm în El, facem parte din acest plan etern, şi pentru că planul lui Dumnezeu va fi cu siguranţă împlinit, noi suntem în siguranţă, întrucât facem parte din planul Său. Şi aşa cum Satana nu poate face nimic împotriva planului lui Dumnezeu, nu poate face nimic nici împotriva noastră, pentru că suntem în acel plan. Pentru că tot ceea ce face Satana, şi tot ceea ce pot face duşmanii adevărului lui Dumnezeu, care luptă împotriva lui Dumnezeu şi a planului Său divin, şi în cele din urmă împotriva noastră – pentru că toţi aceştia nu pot înfrânge sau deteriora planul cel veşnic, nu ne pot înfrânge sau deteriora nici pe noi, pentru că în Hristos, suntem prinşi în acest plan. O, totul este în El, şi Dumnezeu ne-a creat din nou în El.

Să citim mai departe. Dumnezeu ne spune de unde ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. „Căci” – ce înseamnă aceasta? Înseamnă „pentru că”, adică ştim aceasta pentru că Dumnezeu a făcut ceva ce o demonstrează în aşa fel încât să putem şti că este aşa. Ce este acel ceva prin care putem să ştim că este aşa? Ştim că este aşa pentru că „pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său”. Care este deci predestinaţia lui Dumnezeu? Care este planul pe care l-a stabilit mai dinainte, pe care l-a pregătit mai dinainte pentru orice om din lume? El i-a cunoscut pe toţi mai dinainte; i-a chemat pe toţi. „Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului!” Isaia45:22.

Care este destinul pe care l-a pregătit mai dinainte pentru oricine? Să fie asemenea chipului Fiului Său. Unde? Aici, în această lume, să fie asemenea chipului Fiului Său, aşa cum a fost Fiul Său în această lume. Dar Dumnezeu nu L-a lăsat pe Fiul Său în această lume, ci l-a luat din ea. Şi dacă planul Său din veşnicii L-a dus pe Hristos în afara acestei lumi, acelaşi plan ne cuprinde şi pe noi mai presus de această lume, şi ne duce dincolo de ea. Iar dacă planul Său pregătit mai dinainte este ca noi să fim asemenea chipului lui Isus Hristos în lumea aceasta, aşa cum a fost El în lume, cu siguranţă că presupune să fim asemenea chipului lui Isus Hristos şi în cealaltă lume, aşa cum este El în cealaltă lume.

Planul din veşnicie al lui Dumnezeu pregătit mai dinainte pentru fiecare dintre noi, pentru voi, pentru mine, este ca noi să fim asemenea lui Isus Hristos, aşa cum este El, în slavă, la dreapta lui Dumnezeu. În Hristos a demonstrat aceasta. În Hristos, de la naştere, până la tronul ceresc, Dumnezeu a arătat care este planul Său cu fiecare om. A demonstrat astfel înaintea universului că aceasta este marea Lui intenţie cu fiinţele umane.

Idealul lui Dumnezeu în ce priveşte omul, nu este omul aşa cum este în această lume. Luaţi cea mai plăcută figură de om care a existat vreodată în lume – cel mai înalt, cel mai simetric, cel mai educat, cel mai fin în orice privinţă, cel mai desăvârşit şi integru om în sine – este acesta idealul lui Dumnezeu în ce priveşte omul? Nu. Dacă vă amintiţi, cu câteva lecţii în urmă, am văzut că idealul lui Dumnezeu în ce priveşte omul este Dumnezeu şi omul uniţi în omul cel nou care este făcut în Hristos Isus prin distrugerea vrăjmăşiei. Acest om nou făcut din unirea lui Dumnezeu cu omul, acesta este idealul lui Dumnezeu pentru om.

Luaţi totuşi omul, aşa cum este el în lume, în desăvârşita simetrie a perfecţiunii umane, uniţi-l cu Dumnezeu aşa încât doar Dumnezeu să se manifeste în el, şi acesta încă nu este idealul deplin al lui Dumnezeu cu omul, deoarece omul este încă în lumea aceasta. Idealul lui Dumnezeu în ce-l priveşte pe om nu este împlinit până când omul nu stă la dreapta lui Dumnezeu în ceruri, în slavă. Da, El a pregătit lucruri mari pentru noi, şi îmi doresc să mă bucur de ele! Da, fraţilor, vreau să fiu deschis şi să las această putere minunată să lucreze şi să-mi dea bucuria lucrării ei.

Să citim mai departe. Pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi”. Da, „Lui nu-I este ruşine să-i numească fraţi”. „Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt       dintr-unul”. „Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte i-a şi chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat (aceia în care chemarea îşi atinge scopul, în care chemarea are efect. El cheamă orice suflet, aceasta este adevărul în ce priveşte partea Sa, dar chemarea nu-şi atinge ţinta; doar pe cei care răspund şi împlinesc planul chemării, în care chemarea este primită), i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi (observaţi că nu pe cei care se socotesc singuri neprihăniţi ci cei pe care El îi socoteşte neprihăniţi), i-a şi proslăvit.”

Vedeţi că planul lui Dumnezeu cu omul nu este împlinit până când omul nu este glorificat? De aceea Isus a intrat în lume aşa cum intrăm şi noi. A luat natura umană aşa cum o luăm şi noi, prin naştere. A trecut prin această lume în natura umană – Dumnezeu a lucrat cu natura umană. A ajuns pe cruce şi a murit – Dumnezeu a lucrat cu natura umană pe cruce, în mormânt, în învierea şi aşezarea Lui la dreapta lui Dumnezeu, în slavă, - acesta este planul Său din veşnicii. Aceasta este predestinaţia din veşnicii pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Acesta este planul pe care l-a pregătit şi l-a stabilit pentru voi. Îi daţi voie să-şi împlinească planul? Noi nu-l putem îndeplini, dar El trebuie să o facă. Şi şi-a demonstrat puterea de a o face. A dovedit-o. Nimeni nu o poate nega. Şi-a dovedit capacitatea de a ne lua şi de a-şi realiza planul pe care îl are cu natura umană, cu carnea păcătoasă care este în lume. Şi mă bucur pentru aceasta.

Remarcaţi ceva: „pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi” – ce a făcut apoi? „i-a şi proslăvit”. O întrebare: pe cei pe care îi îndreptăţeşte, îi şi proslăveşte; nu-i poate proslăvi până când nu-i îndreptăţeşte. Ce înseamnă, atunci, această solie specială de îndreptăţire pe care Dumnezeu a trimis-o în aceşti ani bisericii şi lumii? Înseamnă că Dumnezeu se pregăteşte să-Şi proslăvească poporul. Dar noi suntem proslăviţi doar la venirea Domnului; de aceea, această solie de îndreptăţire pe care ne-a trimis-o Dumnezeu, are rolul de a ne pregăti pentru proslăvire la venirea Domnului. Prin aceasta, Dumnezeu ne dă cea mai puternică dovadă pe care ne-ar putea-o da, că ceea ce urmează este venirea Domnului.

El ne pregăteşte pentru aceasta. Noi singuri nu ne putem pregăti. Am încercat destul până acum să ne îndreptăţim singuri, să ajungem să fim drepţi, şi să fim astfel gata pentru venirea Domnului. Am încercat să facem tot ce puteam mai bine, ca să putem să ne aprobăm , să fim mulţumiţi şi să putem spune „acum îl pot întâmpina pe Domnul”. Dar niciodată nu am fost satisfăcuţi. Nu. Pentru că nu se face în felul acesta. Pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, pe aceia i-a proslăvit. Şi dacă Dumnezeu este cel care îndreptăţeşte, este lucrarea Lui, iar când consideră că suntem gata să-L întâlnim pe Domnul, va fi bine, pentru că El Însuşi ne-a pregătit pentru această întâlnire. De aceea, noi ne încredem în El, ne supunem Lui, primim îndreptăţirea Lui, şi în dependenţă doar de aceasta, vom fi pregătiţi să-L întâmpinăm pe Domnul Isus, oricând ar alege Dumnezeu să-L trimită.

Deci, El se pregăteşte acum să ne proslăvească. Iarăşi spun, este real faptul că noi ne-am mulţumit să trăim mult prea jos faţă de privilegiile minunate pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru noi. Haideţi să lăsăm ca adevărul atât de preţios să ne ridice acolo unde vrea să fim.

Nici un maestru nu priveşte la lucrarea pe care o face, când este doar pe jumătate gata, ca să o critice şi să caute greşeli în ea. S-ar putea să fie greşeli, dar lucrarea nu este gata încă. Şi în timp ce lucrează, pentru a îndepărta toate defectele, o vede aşa cum va fi la final, aşa cum o are în minte, în planul său original.

Ar fi ceva teribil ca Maestrul tuturor maeştrilor să privească la noi, aşa cum suntem pe jumătate lucraţi, şi să spună: „acesta nu este bun de nimic”. Nu. El nu face aşa ceva. El ne vede aşa cum suntem în planul Său făcut din veşnicii în Hristos, şi înaintează în lucrarea Sa minunată. Voi sau eu putem privi la această lucrare şi să spunem: „nu văd cum Domnul va face din mine un creştin şi cum va face să fiu pregătit pentru cer, sau pentru altceva”. Poate că aşa este, cum vedem. Şi dacă El ar privi la noi aşa cum ne privim noi înşine, dacă ar fi un lucrător sărman ca noi, aşa am rămâne; nu am putea să mai avem vreo valoare. Dar El nu este ca un meseriaş dintre noi, de aceea El nu priveşte la noi aşa cum privim noi. Nu. El ne vede aşa cum vom fi ca lucrare a Lui terminată. Deşi suntem în stare brută, cu defecte, nefinisaţi, aşa cum suntem aici şi în noi înşine, El ne vede aşa cum suntem acolo în Hristos.

El este Lucrătorul. Şi în măsura în care avem încredere în El, Îl vom lăsa să-şi facă lucrarea, şi pe măsură ce o face, o vom vedea aşa cum o vede El. Nu ne-a dat El un exemplu al lucrării Lui? Dumnezeu a expus în faţa ochilor noştri, în Hristos, în totalitate, lucrarea Lui cu carnea păcătoasă. În Hristos a  terminat-o şi a pus-o la dreapta Lui. Acum ne spune nouă: „Priviţi aici. Aceasta pot Eu să fac cu carnea păcătoasă. Pune-ţi încrederea în Mine şi lasă-Mă să lucrez; tu priveşte şi vezi ce am să fac. Ai încredere în lucrarea mâinilor Mele. Lasă-Mă să Mă ocup de lucrare; tu încrede-te în Mine, şi Eu voi face lucrarea”. Domnul este Cel care face toată lucrarea. Nu este deloc sarcina noastră.

Dacă veţi ieşi afară din această clădire, şi veţi privi la fereastră (face referire la fereastra din spatele amvonului), veţi vedea că arată ca o amestecătură de bucăţi de sticlă, neagră, care nu spune nimic. Veniţi însă înăuntru şi priviţi din interior, şi veţi vedea o lucrătură minunată, pe care scrie cu cuvinte clare: „Socotiţi neprihăniţi fără plată prin răscumpărarea care este în Hristos Isus”; se vede Legea lui Dumnezeu scrisă în întregime şi cuvintele: „Aici este răbdarea sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus”.

În acelaşi fel voi şi eu, de cele mai multe ori, putem privi la noi doar din afară, şi totul ni se pare că este strâmb, întunecat fără valoare, şi ni se pare a fi doar ceva tare încâlcit. Dumnezeu priveşte din interior, aşa cum este în Isus. Dar când noi suntem în Isus şi privim prin lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu, când privim din interior, cum suntem în Isus Hristos, vom vedea de asemenea scris în cuvinte clare prin Duhul lui Dumnezeu: „socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos”. Vom vedea întreaga Lege a lui Dumnezeu scrisă în inimă şi strălucind în viaţă, şi cuvintele, „aici este răbdarea sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus”. Toate acestea le vom vedea în lumina lui Dumnezeu în măsura în care această lumină este reflectată şi străluceşte în Isus Hristos.

Aş vrea să ştiţi că aceasta este cu siguranţă aşa. În spate, în Buletin, în josul paginii 182, avem această propoziţie: „Aş dori ca orice suflet care vede dovezile adevărului” – le vedeţi, fraţilor? Nu sunt date aici destule dovezi ca să ne salveze? „Aş dori ca orice suflet care vede dovezile adevărului să-L accepte pe Isus Hristos ca Mântuitor al său personal”. Îl primiţi acum ca Mântuitor al vostru personal în măsura deplină în care S-a descoperit pe Sine acolo unde este, şi pe noi în El acolo unde este? Vreţi să faceţi aceasta? Să citim următoarele:

„Cei care Îl acceptă astfel pe Hristos sunt văzuţi de Dumnezeu nu aşa cum sunt în Adam, ci aşa cum sunt în Hristos, ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu”.

El ne vede aşa cum suntem în Hristos, întrucât în El şi-a desăvârşit planul Său cu noi. Vă bucuraţi? Haideţi să primim acest plan, fraţilor! O, sufletul meu se simte atât de bine, zi după zi, pe măsură ce Domnul ne descoperă aceste lucruri! Îmi face atât de bine, şi aş dori atât de mult ca şi vouă să vă facă la fel de bine, aşa că haideţi să primim acest plan cu toată credinţa care produce renunţarea la sine, pe care ne-a adus-o Hristos. Să-l primim, şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru el, zi de zi. Să lăsăm puterea Lui să lucreze în noi, să ne ridice din moarte, şi să ne ducă la dreapta lui Dumnezeu în locurile cereşti în Isus Hristos, unde stă El. De ce să nu avem o adunare de laudă pentru ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi? Este Sabat. Nu trebuie să ne bucurăm pentru aceasta? Ce ziceţi?