Lecţia din seara aceasta va fi strâns legată de lecţia ce s-a încheiat la pagina 33 din Buletin, adică cu sfârşitul lecţiei a doua, cea care se referă la poziţia şi scopurile papalităţii. Ca să facem mai uşor legătura, voi citi câteva pasaje din încheierea ei, reluând frazele care au fost citate din scrisoarea de la Roma, anume că ceea ce ştim este că lumea este în agonia morţii, că intrăm în întunericul ce precede dimineaţa, şi că pregătindu-se pentru această agonie de moarte a lumii, papalitatea îşi leapădă pielea ei cea veche, îmbrăcând o nouă formă, de orice fel posibil, pentru a-şi realiza misiunea în aceste timpuri ce vor veni, după cum s-a citit.
(Aici se citeşte de la pag. 33, din Buletin, de la pasajul: „Ceea ce ştim este că lumea este în agonia morţii ei” şi până la sfârşitul lecţiei.)
Acum vom studia puţin aceste lucruri din Scriptură. Aceste versete, ca şi altele pe care le citim şi le studiem aici, sunt versete cu care sunteţi familiarizaţi, pe care toţi le-am citat adesea şi a căror împlinire o aşteptăm. Primul este cel din Apocalipsa 13:8:
„Toţi cei ce locuiesc pe pământ i se vor închina, toţi cei ale căror nume nu sunt scrise în cartea vieţii Mielului înjunghiat de la întemeierea lumii.” (trad. engl.)
Aceasta arată că papalitatea va avea controlul asupra acestei lumi şi a tot ce este în ea şi a oricui se află în ea, cu excepţia celor ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii Mielului – a celor care aparţin împărăţiei lui Dumnezeu şi sunt separaţi de lume. Astfel, ca un fapt real – Scriptura o arată – când aceste lucruri vor culmina, papalitatea va avea stăpânire asupra tuturor celor care sunt în această lume, căci ucenicii lui Hristos nu sunt din această lume. Aşa spune cuvântul – nu că Dumnezeu ar vrea să fie aşa, ci că va fi aşa în pofida dorinţei Lui de a fi altfel – că toţi cei ale căror nume nu sunt scrise în cartea vieţii şi păstrate acolo, se vor închina fiarei. Ei o vor face, se vor închina indiferent dacă doresc sau nu să se închine. Nu se pot opri să nu o facă deoarece, dacă nu au numele în cartea vieţii Mielului, ei vor fi cu totul ai acestei lumi şi, de aceea, vor fi cu totul ai papalităţii, căci în timpurile pe care le trăim tot ce este al acestei lumi este al papalităţii. Aceasta arată că puterea lumii a ajuns din nou în mâna ei.
Acum un verset din Daniel, capitolul 7. Această putere o va folosi pentru singurul scop pentru care ea a folosit întotdeauna orice putere a lumii – să-i oblige pe toţi să facă voia ei. Întotdeauna ea a folosit puterea pământească pentru a impune oricărui om dictatura ei. Şi astăzi, cu această putere, ea vrea să facă la fel, şi tot ce face în orice loc de pe pământ este devotat acestui singur ţel, de a-şi recăpăta puterea asupra lumii. Dovezile despre acest lucru, ce au fost aduse în lecţiile pe care le-am parcurs, sunt înaintea noastră şi nu e nevoie să le mai citesc.
„Am văzut cum acelaşi corn a făcut război sfinţilor şi i-a învins, până când a venit Cel îmbătrânit de zile şi judecata a fost dată sfinţilor Celui Prea Înalt, şi a venit timpul ca sfinţii să ia în stăpânire împărăţia.” (Dan.7:21-22 – engl.)
Aceasta este venirea lui Hristos. Astfel, când „toţi cei ce locuiesc pe pământ i se vor închina”, este în timpul în care acea putere pe care ea (papalitatea) o va câştiga şi o câştigă acum asupra lumii va fi folosită pentru a-i obliga pe toţi să facă voia ei – îi va obliga să se închine fiarei. Iar împotriva celor ce nu vor să se închine, ea porneşte războiul, până în ziua când ei vor intra în împărăţia slavei la venirea Domnului.
„Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: «Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, care şade pe ape mari.»” (Apocalipsa 17:1).
Înainte să citesc versetul al doilea, vreau să vă mai reţin atenţia asupra primului verset. Îngerul care descoperă această judecată, explică această judecată şi timpul în care va avea loc, este unul dintre îngerii care au ultimele şapte plăgi ce vor fi revărsate. Aceasta arată că descoperirea acestei judecăţi are loc în timpul ce precede imediat plăgile, căci descoperirea o face unul dintre îngerii cărora le-au fost date potirele cu cele şapte plăgi. Când vine acel timp în care plăgile vor fi iminente şi vor ameninţa asupra lumii, atunci acest capitol va fi înţeles, atunci va străluci prin descoperirea lui Isus Hristos, prin descoperirea îngerului pe care îl va trimite El.
Acest înger, fiind unul dintre îngerii care au cele şapte potire, nu spune: „vino şi îţi voi arăta femeia”, nu spune: „vino şi îţi voi arăta desfrânata cea mare”, ci „vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari.”
Repet; pentru că cel care face descoperirea este unul dintre cei şapte îngeri care au cele şapte plăgi, aceasta arată că descoperirea va fi făcută atunci când plăgile vor ameninţa asupra lumii, fiind gata să cadă. Şi pentru că va fi o descoperire a judecării ei şi nu descoperirea ei, aceasta arată că descoperirea şi acest capitol care o descrie şi timpul legat de acestea – acolo şi atunci va fi timpul descoperirii acestor lucruri pe care îngerul are să ni le spună.
Nu vreau să încep un studiu al capitolului 17 din Apocalipsa, nici nu încerc să explic capitolul. Îl citesc pur şi simplu pentru a înţelege timpul când se vor întâmpla aceste lucruri. Versetul 2:
„Judecata desfrânatei celei mari care stă pe ape mari; cu ea au desfrânat împăraţii pământului, şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul desfrânării ei.”
Când? Când se arată acest înger? Chiar înainte să cadă judecăţile. Cine este el? Unul dintre cei şapte îngeri care au plăgile. Deci ce este descris în acest verset este chiar înainte de judecarea ei. În ce timp se vorbeşte aici despre împăraţii pământului? Este acelaşi timp, desigur. În acel timp, care va fi starea împăraţilor pământului – nu a unora dintre ei, ci a lor – faţă de această desfrânată mare? Cu toţii au legături nelegitime cu ea. Şi locuitorii pământului, în acel timp, cu toţii sunt îmbătaţi de vinul ei. Este acelaşi lucru ca şi în celălalt verset: „toţi cei ce locuiesc pe pământ i se vor închina, aceia ale căror nume nu sunt scrise în cartea vieţii”.
După ce îngerul continuă cu descrierea acestei judecăţi a ei, sau mai bine zis a evenimentelor care imediat preced judecata, apoi, cu acesta se uneşte un alt înger. Apocalipsa 18:1:
„După aceea, am văzut coborând din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: «A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte. Pentru că toate neamurile – ».”
Câte dintre neamuri? Toate. Când? În timpul în care unul dintre cei şapte îngeri care au cele şapte plăgi se descoperă şi anunţă judecata asupra Babilonului.
„Pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.” Apoi am auzit din cer un alt glas, (nu uitaţi aceasta: este o voce din cer care o spune) care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până la cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.”
Pentru ce şi-a adus aminte de nelegiuirile ei? Ce însemnă aceasta, că Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei? În Egipt Domnul spusese: „Mi-am adus aminte de legământul Meu cu Avraam, Isaac şi Iacov; Mi-am adus aminte de făgăduinţele făcute părinţilor tăi. Te voi elibera cu braţul întins şi cu mari judecăţi”. Exod 6:5-6. Atunci când El „îşi aduce aminte”, atunci lucrul promis dinainte se împlineşte. „Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei”. Această aducere aminte a nelegiuirilor ei înseamnă aducerea judecăţii asupra nelegiuirii ei.
„Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea, şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit din potirul în care a amestecat ea! Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi, şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: «Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă, şi nu voi şti ce este tânguirea!» Tocmai pentru aceea într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.”
Aceasta este aceeaşi descriere cu cea dată de îngerul care a zis: „Vino să îţi arăt judecata desfrânatei celei mari.”
„Şi împăraţii pământului, care au desfrânat şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: «Vai! Vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!»”
Când Babilonul triumfă, atunci este distrus „într-o clipă” (în limba engleză – „într-o singură oră”), cea mai scurtă perioadă de timp menţionată în Biblie, în afară de momentul învierii, care este „o clipire de ochi”. Atunci când vine această judecată, ea vine în acest fel, şi înainte să vină sunt rostite avertizări şi Dumnezeu ne dă semne prin care să putem cunoaşte şi marca drumul până la momentul în care aceasta, şi numai aceasta, va urma.
În faţa ochilor noştri, în editorialele zilnice, situaţia fiind aşa cum am studiat-o în lecţiile anterioare, se vede cum papalitatea înaintează în mişcarea descrisă, pas cu pas. În lecţiile precedente am atins dovezile ce se referă doar la Statele Unite. Fratele Robinson mi-a dat o copie din Present Truth acum două zile şi acolo, pe prima pagină, sunt citate din ziare catolice din Londra, care amintesc despre naţiuni din Europa ce sunt socotite a nu fi chiar catolice, şi cum că acestea cad tot mai mult, şi una după alta, înapoi în mâinile papalităţii.
În American Sentinel acum două sau trei săptămâni am avut o dovadă, luată din ziarele catolice, referitor la Germania şi Elveţia. Biserica catolică ţine în cumpănă puterea în Germania – un catolic este Cancelar al Imperiului German, iar partidul bisericii catolice deţine majoritatea în Reichstag, astfel că guvernul nu poate face nimic din ce vrea să facă, fără voia şi permisiunea lor, iar ei cer să fie revocate toate legile care au fost elaborate împotriva papalităţii, ceea ce dacă nu se face, ei nu permit să se mai facă nimic. Şi ei obţin ceea ce doresc odată cu trecerea timpului.
Elveţia are ca preşedinte un catolic despre care London Universe spune că este „la fel de papal ca o gardă elveţiană”. De aceea, nu este un lucru straniu ca experienţele pe care le-am auzit de la fraţii din Elveţia să arate manifestarea împotrivirii lor faţă de adevărul lui Dumnezeu şi faţă de Domnul.
Într-o altă zi am văzut un ziar german în care editorul vorbeşte despre o călătorie pe care a întreprins-o prin Europa şi spune că, trecând prin Olanda, a asistat la parada catolicilor care sărbătoreau întoarcerea Olandei la biserica catolică.
În Anglia, pentru ca papalitatea să aibă stăpânirea, a mai rămas un singur lucru dintre cele care au făcut din Anglia o ţară protestantă şi care au instituit succesiunea suveranilor – tot ce a mai rămas este o singură cerinţă, anume ca suveranul să fie protestant. Jurământul prin care se susţine succesiunea protestantă nu mai este ce a fost. Singurul punct rămas, care cere o succesiune protestantă, a fost atât de slăbit încât papalitatea se aşteaptă ca şi acesta să fie în curând modificat şi înlăturat, iar ea să poată avea din nou stăpânirea. Acum aproape un an, papa, primind o ceată de pelerini din Anglia, oferindu-le binecuvântarea, le-a spus că există multe semne în favoarea reîntoarcerii Angliei la biserică.
Acestea sunt mai mult decât semne care să arate ce se întâmplă; sunt faptele reale, sunt lucrurile în desfăşurarea lor. Noi nu le putem socoti drept semne, pentru că sunt chiar evenimentele.
În aceste extracte luate din ziarele catolice şi tipărite în The Present Truth, Statele Unite a fost menţionată printre ţările în care papalitatea are cel mai mare succes. Şi concluzia dovezilor, pe care le-am prezentat deja, este că Statele Unite va fi folosită, după spusele papei, pentru modelarea celorlalte naţiuni, şi că această ţară va contura destinul celorlalte naţiuni, care destin se vrea a fi pur şi simplu întoarcerea lumii la papalitate, la a face voia ei şi a promova interesele ei pe pământ.
Aşadar, suntem, şi vom fi de acum înainte, în prezenţa evenimentelor care duc la împlinirea acestor profeţii până la momentul în care toate naţiunile vor fi într-adevăr, şi efectiv, unite din nou cu ea. Când papalitatea va parcurge tot acest curs aflat în desfăşurare, când se vor împlini aceste lucruri, atunci va fi judecată. Când se ajunge la acel punct şi în acel timp în care ea se poate felicita pentru faptul că toate aceste naţiuni sunt din nou unite cu ea, şi că ea s-a ridicat din nou la supremaţie din mijlocul tulburărilor şi agoniilor, al anarhiei şi violenţei de orice fel, aşa cum o mai făcuse odată; când se întâmplă aceasta, atunci acesta va fi ultimul lucru pe care îl vor vedea ochii ei înainte să cadă judecata peste ea.
Acum câţiva ani noi predicam venirea Domnului, aşa cum o facem şi acum. Noi am predicat peste tot venirea Domnului, apropiata venire a Domnului, chiar în timpul generaţiei actuale de pe pământ, chiar a generaţiei înaintate în vârstă. În acelaşi timp, oamenilor cărora le predicam că Domnul vine, le spuneam că El nu poate veni până când guvernul Statelor Unite nu recunoaşte religia creştină şi nu instituie Duminica în locul Sabatului. Cu alte cuvinte, le spuneam că El nu poate veni până când guvernul nu face chipul fiarei. După ce le spuneam că Domnul vine şi că vine curând, şi că generaţia în care va veni este aproape trecută, trebuia să le spunem că trebuiau să se întâmple aceste lucruri înainte ca El să vină; după aceea începeam să le arătăm paşii făcuţi şi progresul făcut în ce priveşte recunoaşterea religiei în Statele Unite şi instaurarea Duminicii în locul Sabatului. Noi afirmam că aceste lucruri erau semnele prin care se marca drumul până la ceea ce urma să fie făcut, iar când acel lucru era făcut, atunci puteam să aşteptăm venirea Domnului ca niciodată mai înainte.
Acum acest lucru este făcut. Noi nu mai putem spune că Statele Unite urmează să recunoască religia creştină. Nu mai putem spune că guvernul Statelor Unite e pe cale de a da la o parte Sabatul Domnului din porunca a patra pentru a pune Duminica în locul său. Nimeni nu mai poate vorbi aşa şi să vorbească adevărul. Oricine spune adevărul în această privinţă, trebuie să spună că aceasta s-a făcut şi trebuie să atragă atenţia oamenilor asupra rapoartelor oficiale ale dezbaterilor guvernamentale, din care se vede cum stau lucrurile. Şi pentru că aceasta este adevărat, ca niciodată mai înainte este adevărat că „mântuirea noastră este mai aproape acum decât atunci când am crezut.”
Mai spuneam oamenilor că atunci când urmau să se întâmple acestea, atunci papalitatea urma să se ridice triumfal pe seama a ceea ce făceau protestanţii, luându-i prin surprindere şi primind, din ceea ce făceau, tărie, influenţă şi putere ca să modeleze lumea după placul ei.
Acum nu mai putem spune că papalitatea e pe cale să facă aceasta. Ceea ce putem spune este că ea face acest lucru, şi putem îndrepta privirile oamenilor spre faptele care arată că ea face aceste lucruri, că planul ei este ca lumea întreagă să fie modelată prin puterea pe care deja o deţine asupra Statelor Unite.
Dar succesul acestui proiect, desăvârşirea acestui plan al ei, este pur şi simplu împlinirea profeţiei pe care am citit-o despre toate naţiunile care se vor uni cu ea; toţi i se vor închina, toţi locuitorii pământului vor fi legaţi de ea, toată lumea va fi în mâna ei; toţi i se vor închina şi puterea lumii întregi va fi în mâinile ei ca să-şi reverse mânia împotriva celor ce se tem de Dumnezeu. Scriptura face cunoscut în profeţie exact ceea ce vede fiecare dintre noi, şi nu se poate să nu vadă, că face papalitatea. Şi ceea ce declară profeţia este acel lucru spre care ţinteşte papalitatea şi în scopul căruia lucrează, iar când îşi atinge acel scop, atunci va fi împlinită profeţia “şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea”. Când se realizează acest proiect al papalităţii, când profeţia şi papalitatea se întâlnesc în acest punct, atunci, spune cuvântul, „într-o clipă vor veni judecăţile asupra ei; va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o este tare.”
Unde ne aflăm, dacă nu în zilele când judecata desfrânatei celei mari, prin plăgile lui Dumnezeu, ameninţă asupra lumii? În acest timp suntem cu siguranţă.
Observaţi un lucru: dacă la început eram siliţi să arătăm oamenilor semnele care marcau venirea chipului fiarei, acum acest lucru este depăşit şi noi nu mai amintim aceste lucruri; acum suntem în timpul când eveniment după eveniment marchează paşii ce vor fi făcuţi până la venirea Domnului; şi mulţi dintre aceşti paşi sunt deja făcuţi.
Ce cuvânt a rostit Domnul pentru a fi vestit lumii în acest timp? „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu”. De ce? Pentru ca „să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei.”
Succesul acestei mişcări pe care o desfăşoară papalitatea, este ruina ei; succesul ei este ruina ei. Triumful ei înseamnă distrugerea ei, într-o clipă. Oricine nu vrea să fie ruinat trebuie să se separe de ea, să o părăsească cu totul. Şi oricine îi vede pe cei prinşi de ea în primejdie de a fi distruşi trebuie ca, în frica lui Dumnezeu şi în iubire de suflete, să le spună: „scapă-ţi viaţa; căci distrugerea ei este gata să vină.”
Cât de vastă va fi ruina ei? Cât de mult va cuprinde? Cât de mult este sub controlul ei? Câţi i se închină? Cât de întinsă este mânia ei? Şi cât de mulţi vor bea din vinul mâniei desfrânării ei? Toată lumea. Când judecata va cădea asupra ei, cât de vastă va fi această judecată? Cât toată lumea. Când cade în ruină, cât de completă va fi această ruină? Totală. Este scris că „este din numărul celor şapte, şi merge la pierzare”. „Pierzare” înseamnă distrugere totală; ea merge spre distrugerea ei totală.
Întrucât influenţa ei se întinde în toată lumea; întrucât toate neamurile sunt unite cu ea şi locuitorii pământului au băut din vinul mâniei curviei ei, şi întrucât toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume nu este scris în cartea vieţii Mielului, toate acestea arată că toţi aceia ale căror nume nu se află în cartea vieţii vor cădea în această ruină şi vor fi distruşi.
Şi pentru că ne aflăm în acest timp, Dumnezeu ne-a dat o solie în mijlocul acestor evenimente, solie care are rolul de a avertiza lumea, care este într-adevăr în „agonia morţii”, şi solia spune că în această agonie papalitatea va triumfa, dar triumful ei va fi ruina ei sigură, şi oricine vrea să scape trebuie să „iasă din mijlocul ei”.
Cred că avem timp să citim un text care va ilustra foarte sugestiv acest lucru. A existat un Babilon în vechime. Dumnezeu a zis profetului să scrie despre judecata lui. În capitolul 50 şi 51 din Ieremia este descrisă, în profeţie, judecarea Babilonului. Nu voi citi această descriere (o putem citi cu toţii după aceea) pentru că ne-ar lua prea mult timp acum, dar voi citi ultimele versete din cap. 51, începând cu versetul 59:
„Iată porunca, dată de proorocul Ieremia, lui Seraia, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, când s-a dus la Babilon cu Zedechia (din partea lui Zedechia – nota în engl.), împăratul lui Iuda, în al patrulea an al domniei lui Zedechia. Seraia era cel mai mare cămăraş. Ieremia a scris într-o carte toate nenorocirile, care aveau să vină asupra Babilonului, toate cuvintele acestea scrise asupra Babilonului. Ieremia a zis lui Seraia: «Când vei ajunge la Babilon, vezi să citeşti toate cuvintele acestea şi să zici: ‘Doamne, Tu ai spus că locul acesta are să fie nimicit, şi că n-are să mai fie locuit nici de oameni nici de dobitoace, ci are să ajungă un pustiu pentru totdeauna.’ Şi când vei isprăvi citirea cărţii acesteia, să legi de ea o piatră, şi s-o arunci în Eufrat, şi să zici: ‚Aşa va fi înecat Babilonul, şi nu se va mai ridica din nenorocirile, pe care le voi aduce asupra lui; vor cădea sleiţi de puteri.’»”
Priviţi în Apocalipsa 18:21, la judecarea Babilonului, la descrierea judecăţii:
„Un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare, şi a zis: «Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit!»”
Este vreo legătură între cele două pietre? Cu siguranţă că este. Scufundarea Babilonului din vechime arată spre scufundarea Babilonului de azi; judecarea Babilonului din vechime arată spre judecarea Babilonului din timpul nostru.
Observaţi în Ieremia 51:45: „Ieşiţi din mijlocul lui, poporul Meu”. Poporul lui Dumnezeu era în Babilon; Dumnezeu avea un popor acolo. El nu voia ca ei să fie acolo atunci când urma să vină judecata asupra Babilonului, provocându-i ruina, de aceea a zis: „Ieşiţi din mijlocul lui, poporul Meu, şi fiecare să-şi scape viaţa, scăpând de mânia aprinsă a Domnului.”
Care este solia actuală? Pentru că îngerul este gata să arunce în mare acea piatră şi să spună „cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit”, există o chemare: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până la cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei. … pentru că Domnul, Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.” Citim din nou din Ieremia, despre vechiul Babilon: Ier. 51:46:
„Să nu vi se tulbure inima, şi să nu vă înspăimântaţi de zvonurile care se răspândesc în ţară; căci anul acesta va veni un zvon, iar anul următor un alt zvon; în ţară va domni silnicia, şi un stăpânitor se va ridica împotriva altui stăpânitor.”
Poporul din Babilon urma să audă două zvonuri, ca semne pentru timpul părăsirii Babilonului. Două zvonuri despre ce? Două zvonuri legate de căderea lui, despre distrugerea lui. Unul dintre zvonuri urma să se audă în anul în care armatele Mediei şi Persiei se îndreptau spre Babilon! Dar, trebuia să le fie teamă că dezastrul se va produce atunci, şi trebuia ca fiecare să fugă cât mai repede posibil? Nu. Oricine putea să plece, dacă voia, dar dezastrul urma să se producă în celălalt an. Astfel, când se auzea primul zvon, atunci avea loc „pregătirea” pentru „a fi gata” de ieşit, astfel ca atunci când urma să se audă cel de al doilea zvon, ei fie să plece, fie pieirea Babilonului avea să fie pieirea lor.
Istoria spune că armata Medo-Persiei a plecat din Ecbatana în primăvara anului 539 – anul precedent căderii Babilonului – a parcurs o bucată de drum, după care s-a oprit aşteptând primăvara următoare. Când a pornit armata, sigur că primul zvon a ajuns imediat la Babilon. Acesta era primul semn după care oricine se putea pregăti să iasă din Babilon cât de repede posibil. Ei puteau pleca şi atunci, dar semnul era pentru pregătire să fie gata la cel de al doilea zvon, pentru că atunci când urma să vină al doilea zvon, fie plecau, fie piereau. Când a sosit primăvara următoare, „anul următor”, armatele au pornit din nou spre Babilon. Atunci s-a auzit cel de al doilea zvon despre căderea Babilonului, şi ruina a sosit după cel de al doilea zvon, iar cine a vrut să scape, a trebuit să fugă la auzirea celui ce al doilea zvon.
Priviţi acum Babilonul modern şi cele două zvonuri legate de căderea lui. În 1844 s-a vestit primul zvon despre căderea Babilonului. Apocalipsa 14:6-8:
„Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: «Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!» Apoi a urmat un alt înger, al doilea şi a zis: «A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei desfrânării ei!»”
Acesta a fost un zvon despre căderea Babilonului; a fost primul zvon. Acum citim în Apocalipsa 18:1-4:
„După aceea am văzut coborând din cer un alt înger, care avea o mare putere, şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu voce tare, şi a zis: «A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte … Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ‘Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!’»”
Când se aude cel de al doilea zvon, vestirea lui încetează doar odată cu judecata, care este ruina. Suntem în timpul celui de al doilea zvon despre căderea Babilonului actual? Da, cu siguranţă, suntem. Pentru că cel de al doilea zvon despre armatele Medo-Persiei a însemnat ruina sigură a vechiului Babilon, este sigur, după cum este sigur că suntem în timpul celui de al doilea zvon, că oricine vrea să scape de dezastru, trebuie să plece. „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu.”
De aceea, noi, cărora ne-a fost dată solia, dacă purtăm vreo grijă sufletelor oamenilor, dacă avem vreo teamă de Dumnezeu, sau ceva dragoste pentru solia pe care Isus Hristos ne-a dat-o, ce ne rămâne de făcut decât să spunem oamenilor ce se întâmplă; ce a făcut Babilonul, ce face, şi că distrugerea lui este iminentă. Să le spunem că ruina este aproape – al doilea zvon a fost auzit – şi că Babilonul se va scufunda şi nu va mai fi găsit. Dar Dumnezeu vrea ca nimeni să nu se scufunde împreună cu el. El ar dori ca orice suflet să iasă din Babilon şi să se îndrepte spre El pentru a avea viaţa şi salvarea ce se găseşte în El; de aceea El cheamă: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu … ca să nu fiţi loviţi cu urgiile ei.”
Acesta este zvonul care se aude. Se aude peste tot? Aceasta este întrebarea. Se vesteşte peste tot? L-aţi vestit peste tot? De când suntem în timpul marii strigări? De mai bine de doi ani. Aţi făcut să răsune acest zvon în aceşti doi ani, fraţilor? Aţi vestit solia care ne-a fost dată, implorând oamenii să se salveze de la pieirea inevitabilă şi să fugă la Dumnezeu, dacă vor să scape de dezastru?
Ce vom face? Nu vom pleca de la această conferinţă vestind acest zvon cu cea mai puternică voce pe care Dumnezeu ne-o poate da? Este altceva de făcut? Ar fi posibil să fie altceva de făcut? Şi cum ar fi posibil să se gândească la altceva cei cărora Dumnezeu le-a dat solia şi asupra cărora a aşezat responsabilitatea de a vesti acest zvon? „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu”.