Mi-a scăpat din minte în lecţia de seara trecută, să menţionez că istoria pe care am schiţat-o se află toată în „Imperiile Bibliei.” De la pag. 77 până la pag.150, găsiţi istoria Egiptului, şi ceea ce a fost cuprins în schiţa pe care am redat-o în seara trecută.

Textul pentru seara aceasta este din Apocalipsa 11:8:

„Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt” unde a fost răstignit şi Domnul lor.”

Am citit versetul pentru unicul scop de a vedea că există un Egipt spiritual, şi că cuvântul lui Dumnezeu descoperă ceea ce „în înţeles duhovnicesc, se cheamă Egipt.”

Egiptul spiritual este de fapt Egiptul literal, deoarece lucrurile spirituale sunt cele mai literale lucruri. Există, şi întotdeauna a existat un Egipt fizic în Nordul Africii, prin care curge râul Nil; dar acesta nu este doar Egiptul literal. Egiptul literal este Egiptul spiritual.

Dacă ne întoarcem la lecţia de seara trecută, despre eliberarea lui Israel din Egipt, vom urmări calea pe care au mers aceştia din momentul în care a fost cântată cântarea lui Moise. Când au traversat Marea Roşie pe pământ uscat, printre zidurile de gheaţă, şi au stat pe ţărm triumfători asupra distrugerii Egiptenilor care, încercând să-i urmărească au fost înecaţi, au fost eliberaţi trupeşte, în mod fizic, din Egiptul fizic. Însă a existat un Egipt mult mai adânc, din care încă nu fuseseră eliberaţi.

Ştiţi că la fiecare pas făcut în experienţa lor, inimile le erau în Egipt, şi când se întâmpla ceva ce îi dezamăgea, exclamau: „Să ne întoarcem în Egipt!” Când au ajuns la hotarele Canaanului, şi Domnul a voit ca ei să intre, au exclamat, „Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt!” Unde erau inimile lor? – În Egipt. Pe primul loc în gândurile lor era întotdeauna Egiptul.

Când au stat în faţa Muntelui Sinai, aşteptând ca Moise să se întoarcă de pe munte cu legea lui Dumnezeu, după ce auziseră glasul Domnului, şi-au făcut un idol şi s-au închinat înaintea lui. Ce idol a fost acesta? – Viţelul din Egipt. Aşadar, după ce ascultaseră glasul lui Dumnezeu vorbind de pe vârful Muntelui Sinai, rostind cuvintele Legii Sale, după ce auziseră sunetul de trâmbiţă răsunând din ce în ce mai tare, după ce văzuseră vârful muntelui acoperit cu totul în fum, - după toate acestea, puteţi vedea în mod limpede că Egiptul era într-o măsură atât de mare în inimile lor încât mai uşor s-au întors la idolatria Egiptului decât să aştepte ca Moise să se întoarcă de pe vârful muntelui cu solia de la Dumnezeu. Iar când au întors spatele hotarelor ţării, şi au fost obligaţi să rătăcească prin pustie, putem înţelege că aceasta s-a datorat robiei Egiptului care încă îi ţinea, şi faţă de care încă nu erau liberi. Observaţi că deşi Domnul îi hrănea zilnic cu pâine din cer, - pâinea îngerilor, - ei erau atât de departe de El, atât de înfăşuraţi de Egipt, încât ziceau: „Ce bine era în Egipt, unde aveam pepeni, praji, ceapă şi usturoi!”

Nu e nevoie să mai amintesc alte exemple. Acesta este îndeajuns pentru a vă atrage atenţia asupra faptului că Israel nu ieşise complet din Egipt atunci când, stând pe ţărmul Mării Roşii, cântau cântarea lui Moise. Cu trupul erau în afara Egiptului, dar în mod spiritual, nu erau. Fuseseră eliberaţi din robia egipteană în ce priveşte trupul, însă erau înlănţuiţi în robia spirituală a Egiptului. Şi necazul este că niciodată nu au ieşit din robia egipteană. Au murit în robia egipteană. Când Domnul a rostit Legea Lui de pe Sinai, Moise le-a zis că Domnul a făcut aşa pentru ca ei să nu mai păcătuiască. Să citim din nou Evrei 11:25: „a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.” Am văzut în cealaltă lecţie că plăcerile păcatului amintite aici, erau plăcerile Egiptului. Moise fiind moştenitor al tronului Egiptului, toată bogăţia Egiptului, toată gloria Egiptului, toată puterea Egiptului, erau gata să-i revină în mână, în timp ce el trebuia doar să păşească pe tron şi să se bucure de ele. Acestea erau plăcerile Egiptului, dar raportul ne spune că acestea erau plăcerile păcatului. Atunci, care este robia spirituală a Egiptului? – Este robia păcatului.

Mai este o cale prin care putem ajunge aici, în urma unei schiţe. Dumnezeu l-a chemat pe Avram, ţineţi minte, să iasă din Haldea, şi să meargă într-o ţară pe care avea să i-o arate. Încă nu-i dăduse ţara. A venit o foamete în ţara în care se afla, şi el a coborât în Egipt, acolo unde Sarai a obţinut o roabă egipteancă pe nume Agar. Dumnezeu îi promisese lui Avram că sămânţa lui avea să fie fără număr, cât stelele cerului. Din cauza necredinţei, făgăduinţa aceasta nu s-a împlinit aşa de repede după cum s-au aşteptat ei, şi Sarai a zis lui Avram: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea”. Zis şi făcut. Ismael s-a născut, iar Domnul i-a zis lui Avram că Sarai va avea chiar ea un copil, va da naştere unui fiu căruia îi vor pune numele Isaac. Drept răspuns, Avram a zis: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!”

Slujitoarea aceea egipteană era o roabă, iar fiul ei era un fiu născut în robie, un rob slujitor. Când Avram a zis, „Să trăiască Ismael înaintea Ta,” se ruga ca Ismael să fie socotit de Dumnezeu drept sămânţa promisă, prin care avea să vină eliberarea şi libertatea pentru fiii oamenilor şi pentru toţi copiii lui Dumnezeu. Însă, putea să vină eliberarea pentru cineva, printr-un rob? Avram însuşi, era liber. El trebuia să fie răscumpărat prin sămânţa făgăduită. Dacă fiul său, care era rob, avea să fie acceptat ca sămânţa făgăduită, Avram însuşi urma să fie dus în robie, în loc să fie eliberat din robie. Şi toţi cei ce aveau să devină supuşi lui Ismael, urmau să fie duşi la rândul lor în robie. Ce fel de robie? – Robia păcatului. Dar, mama lui era o roabă egipteană. Şi pentru că Ismael era un fiu născut în robie, înseamnă că robia aceasta era robia Egiptului. Înţelegeţi, aşadar, că exista o robie a Egiptului – un Egipt spiritual – în familia lui Avram?

Să deschidem la Galateni, şi vom vedea limpede că Domnul scoate în evidenţă lucrul acesta. Vă aduceţi aminte pasajul din Gal. 4:22-24:

„Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă. Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă. Lucrurile acestea trebuiesc luate într-alt înţeles: acestea sunt două legăminte: unul de pe muntele Sinai naşte pentru robie şi este Agar.”

Cuvintele acestea ne îndreaptă direct spre familia lui Avram, şi spre Agar, egipteanca. Legământul acesta, spune el, naşte pentru robie, şi este Agar. În familia lui Avram, reprezintă în mod alegoric, legământul de la Sinai. Legământul acesta naşte pentru robie. Agar era o egipteancă. Atunci, care robie este reprezentată în legământul de la Sinai? – Robia egipteană. Dar aceasta era o robie spirituală. De aceea, acolo exista un Egipt spiritual. Citiţi versetele 25, 26:

„Căci Agar este muntele Sinai din Arabia; -şi răspunde Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi. Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră.”

În felul acesta, când Avram a zis, „Să trăiască Ismael înaintea Ta,” el a cerut ca un slujitor rob să fie acceptat ca fiind sămânţa promisă. A cerut ca Dumnezeu, şi toată omenirea, şi întregul univers să intre în robia egipteană, în Egiptul spiritual. Egiptul este simbolul întunericului, şi de asemenea simbolul păcatului, după cum am văzut. Păcatul, de asemenea, este tot întuneric. De aceea, întrucât Egiptul reprezintă păcatul şi întunericul, este limpede că păcatul şi întunericul constituie Egiptul spiritual.

Domnul nu putea niciodată să accepte ca un rob să fie sămânţa promisă. De aceea, Domnul i-a răspuns lui Avraam cu aceste cuvinte:

„Cu adevărat nevastă-ta, Sara, îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte şi voi face din el un neam mare. Dar legământul meu îl voi încheia cu Isaac pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta.”

Isaac a fost sămânţa promisă. Şi, gândiţi-vă! Isaac nu a fost niciodată în Egipt. Vă amintiţi aceasta. A venit o foamete în ţară, şi Isaac a pornit spre Egipt, dar Domnul i-a zis: „Nu te coborî în Egipt.” Avraam a fost în Egipt, Sara a fost în Egipt, Israel a fost în Egipt, dar Isaac nu a fost niciodată în Egipt. El a fost fiul făgăduinţei, născut în mod duhovnicesc, de la început. Citim din nou:

„Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă. Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă. Lucrurile acestea trebuiesc luate într-alt înţeles: acestea sunt două legăminte: unul de pe muntele Sinai naşte pentru robie şi este Agar, căci Agar este muntele Sinai din Arabia; -şi răspunde Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi. Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră. Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naşti de loc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.” Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei.”

Iar noi, cine suntem? „dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.” Isaac a fost copilul lui Avraam, - fiul făgăduinţei. Când noi devenim sămânţa lui Avraam, prin credinţa în Hristos, eliberaţi din robia păcatului, - din Egiptul spiritual, - ajungem aşa cum a fost Isaac; şi el nu a fost niciodată în Egipt.

Observaţi că robia egipteană şi libertatea creştină au existat în familia lui Avraam. Ismael a fost născut în mod firesc, şi reprezenta robia egipteană. Isaac a fost născut după Duhul, şi îi reprezenta pe copiii lui Dumnezeu născuţi prin credinţa lui Isus.

Iosif s-a născut, şi pe când era tânăr s-a dus să-şi vadă fraţii, iar nişte Ismaeliţi au trecut pe acolo, au cumpărat pe Iosif şi l-au dus în Egipt, unde l-au vândut. După aceea, casa lui Iacov a coborât în Egipt, şi în cele din urmă au fost eliberaţi din robia egipteană. Este destul atât ca să se vadă tot cursul lor, de la chemarea lui Avraam până la timpul când au ajuns la hotarele ţării promise. Observaţi că a existat un Egipt spiritual, tot aşa cum a existat un Egipt fizic; şi că atunci când poporul a fost eliberat în mod fizic din Egipt, a existat un Egipt mai adânc, din care trebuiau să fie eliberaţi, dacă voiau să fie copiii lui Dumnezeu.

Vreau să citesc acum pasajul la care am făcut referire în seara trecută. Se află în „Marea Luptă”, vol. IV, pag. 457:

„Istoria vechiului Israel oferă o ilustraţie izbitoare a experienţei din trecut a grupei adventiştilor. Dumnezeu a condus pe oameni în cadrul mişcării advente, întocmai cum a condus pe copiii lui Israel la ieşirea lor din Egipt. În marea dezamăgire credinţa lor a fost pusă la încercare tot aşa cum a fost pusă credinţa evreilor la Marea Roşie.”

Aşadar, la marea dezamăgire a poporului adventist, în ce moment corespunzător al istoriei lui Israel se aflau?

(Mai multe voci): La Marea Roşie.

Dumnezeu voise ca Israel, chiar atunci, aşa cum am citit seara trecută, să meargă de-a dreptul în ţara pe care o promisese lui Avraam – la locuinţa Lui cea sfântă, în locul pe care Şi-l pregătise ca să locuiască în el, în moştenirea Lui, în sanctuarul pe care mâinile Lui l-au întemeiat. Erau doar unsprezece zile de călătorie din Egipt până în ţară. Însă lor le-a luat patruzeci de ani. Şi doar patru dintre cei ce au plecat din Egipt, au intrat în ea.

(O voce): Patru, sau doi?

Patru. Nu aţi ştiut că patru? Caleb şi Iosua, şi cei doi preoţi, fiii lui Aaron – Eleazar şi Itamar. Întotdeauna s-a vorbit ca despre doi, - Caleb şi Iosua, - dar au intrat şi cei doi preoţi.

(O voce): Poate că nu aveau douăzeci de ani.

Da. Aveau treizeci. Pentru că erau unşi în slujba de preoţi. Aşadar, în timpul marii dezamăgiri, poporul adventist a fost într-un moment corespunzător cu acela de la Marea Roşie.

„Dacă ar fi continuat să se încreadă în mâna călăuzitoare ce fusese cu ei în experienţa lor din trecut, ar fi văzut mântuirea lui Dumnezeu. Dacă toţi cei ce au lucrat în unitate în lucrarea din 1844 ar fi primit solia îngerului al treilea, şi ar fi vestit-o în puterea Duhului Sfânt, Domnul ar fi lucrat în mod minunat împreună cu eforturile lor. Un potop de lumină s-ar fi revărsat asupra lumii. De ani de zile locuitorii pământului ar fi fost avertizaţi, lucrarea de încheiere ar fi fost terminată, iar Hristos ar fi venit pentru răscumpărarea poporului Său.”

Când?

(Mai multe voci): De ani de zile.

Aşadar, unde se află poporul acesta de la dezamăgire încoace?

(Mai multe voci): În pustie.

Ca Israel. Dar de ce a fost ţinut Israelul din vechime, în pustie? – Din cauza necredinţei. Ei nu au văzut ce avea Domnul pentru ei. Iar motivul pentru care nu au văzut, a fost acela că nu au crezut pe Dumnezeu. Dacă ar fi crezut pe Dumnezeu, ar fi văzut ceea ce nu vedeau. Aceasta este problema şi a poporului acesta de aici. Noi nu am crezut cele ce au fost spuse Israelului din vechime. Aceste lucruri ne-au fost spuse şi nouă, ca şi lor. Exact aceeaşi evanghelie ce le-a fost predicată lor, ne este predicată şi nouă.

„Să luăm, deci, bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El.”

Deci, ceea ce i-a ţinut în afara ţării, este exact ceea ce ne ţine pe noi afară. Şi, aşa cum am spus seara trecută, nu ar trebui să mai avem treabă pe aici, deoarece nu ar mai fi trebuit să fim în lume. Aşa cum Israel nu ar fi trebuit să fie în pustie în cei patruzeci de ani, nici noi nu ar mai fi trebuit să fim în pustia aceasta. Ascultaţi:

„Nu a fost voia lui Dumnezeu ca Israel să rătăcească timp de patruzeci de ani în pustie; El a dorit să-i conducă direct în Canaan, şi să-i aşeze acolo, ca să fie un popor sfânt şi fericit. Însă, „ei nu au intrat din cauza necredinţei.” Din cauza decăderii şi apostaziei lor au pierit în pustie, şi alţii au fost ridicaţi pentru a intra în ţara făgăduită. În acelaşi fel, nu a fost voia lui Dumnezeu ca venirea lui Hristos să fie aşa de mult întârziată, şi poporul Său să rămână atâţia ani în lumea aceasta a păcatului şi întristării. Dar necredinţa i-a despărţit de Dumnezeu. Pentru că au refuzat să facă lucrarea pe care le-o rânduise El, alţii au fost ridicaţi ca să vestească solia. Din milă faţă de lume, Isus întârzie venirea Sa, pentru ca păcătoşii să aibă ocazia de a auzi avertizarea, şi de a găsi în El un loc de adăpost înainte să fie revărsată mânia lui Dumnezeu.”

Nu a fost voia lui Dumnezeu ca venirea lui Hristos să fie aşa de mult întârziată, şi poporul Său să rămână atâţia ani în lumea aceasta a păcatului şi întristării. Ah, noi suntem răspunzători pentru acest fapt. Nu este aşa? În ce constă responsabilitatea? De ce anume suntem vinovaţi? – De necredinţă. Ce anume a existat în inimile lui Israel, şi a fost cauza necredinţei lor? Egiptul, Egiptul, Egiptul. Aşadar, ce anume există în inimile acestui popor, fiind cauza necredinţei şi piedicii dintre ei şi Dumnezeu? – Egiptul, deoarece Egiptul aşa a făcut întotdeauna. În mod spiritual, ceea ce este Egiptul – lumea, idolatria, întunericul, care este necredinţă. Cuvântul „necredinţă” exprimă totul. Ştiţi că tocmai cuvântul „Egipt”, este un simbol al întunericului.

Să revedem pasajul?

„Dacă toţi cei ce au lucrat în unitate în lucrarea din 1844 ar fi primit solia îngerului al treilea, şi ar fi vestit-o în puterea Duhului Sfânt, Domnul ar fi lucrat în mod minunat împreună cu eforturile lor.”

Dacă Domnul ar fi lucrat cu putere împreună cu eforturile lor, care este motivul lipsei? – Lipsa Duhului Sfânt. Singurul lucru care lipseşte este puterea Duhului Sfânt. Aceasta este ceea ce ne dă putere, şi lucrează lucrări minunate. Este Duhul Sfânt; dacă acesta ar fi fost primit, „un potop de lumină s-ar fi revărsat peste lume.”

Faptul acesta este declarat în Apocalipsa, cap. 18: „am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.” Este acelaşi lucru subliniat aici. Ce anume reţine potopul acesta de lumină? Aşteaptă de atunci potopul de lumină să se reverse peste lume? – Da. Ce anume l-a reţinut după 1844? – Necredinţa. Ce îl reţine de atunci încoace? – Necredinţa. Nu a venit timpul să fim eliberaţi din robia egipteană? Gândiţi-vă la aceasta! Solia ar fi fost proclamată în puterea Duhului Sfânt. Domnul ar fi lucrat în mod minunat împreună cu eforturile lor. Un potop de lumină s-ar fi revărsat peste lume. De ani de zile locuitorii lumii ar fi fost avertizaţi, lucrarea de încheiere ar fi fost terminată, şi Hristos ar fi venit pentru răscumpărarea poporului Său! Haideţi să nu mai amânăm! De ce să nu fim eliberaţi din Egipt, şi din tot ce este implicat în cuvântul acesta – din Egiptul spiritual? Să lăsăm ca Duhul Sfânt să fie dat şi să aducă puterea aceea minunată ca să lucreze pentru păcătoşi; pentru ca potopul de lumină să poată lumina lumea; pentru ca lumea să fie avertizată; pentru ca Hristos să vină; ca să fim răscumpăraţi din lumea aceasta a păcatului şi întristării.

Observaţi care este situaţia. Întunericul şi robia Egiptului au fost peste noi în toţi anii aceştia, tot aşa cum au fost asupra lui Israel după ce au trecut Marea Roşie, în timpul când au fost în pustie. Dumnezeu S-a oferit să hrănească poporul acesta cu pâine din cer – pâine pe care să o poată aproba, pâine pe care le-o poate da, şi care va produce o aşa stare de lucruri încât să-i poată binecuvânta cu orice binecuvântare spirituală. Dar şi acum sunt mulţi care spun, „Ni s-a scârbit sufletul de mana aceasta. Să ne întoarcem în Egipt, unde aveam ceapă, salată şi usturoi. Dacă aceasta este reforma sanitară, nu vreau să aud de ea.” Unde suntem? Vom permite Domnului să ne hrănească? Vom accepta biletul de liberă trecere din partea lui Dumnezeu? Sau vom tânji după prajii, ceapa şi usturoiul, şi după oalele cu carne din Egipt? Aceasta este întrebarea.

Aţi fost de acord cu mine că aceasta este situaţia, şi anume că robia egipteană este cauza tuturor acestor lucruri, şi că necredinţa este cauza robiei egiptene. Aţi fost de acord că nu este nevoie acum, după cum nu a fost nevoie nici în cazul celorlalţi, să aşteptăm aşa de mult pentru a fi eliberaţi din robia egipteană. În continuare vom studia puţin cum va fi eliberarea; iar cheia eliberării constă în cuvintele: „Aici sunt cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”

Haideţi să deschidem la poruncile lui Dumnezeu, şi să le privim puţin, în capitolul douăzeci din Exodul. Dacă ar fi nevoie de o dovadă mai mare a faptului că încă suntem sub influenţa robiei egiptene, cu siguranţă aceasta este cea mai evidentă. Până de foarte curând, noi nu am văzut vreo copie a celor zece porunci, tipărită de adventiştii de ziua a şaptea, care să conţină complet cele zece porunci. Eu nu am văzut decât acum de curând. Cu toate acestea, noi am vorbit despre păzirea poruncilor, am predicat oamenilor despre porunci, am arătat cum a schimbat Roma poruncile, cum a lăsat afară porunca a patra şi a împărţit-o pe a zecea, timp în care noi înşine, prin copiile poruncilor publicate de noi, sau prin cele cumpărate de la alţii care le-au publicat, am lăsat noi înşine pe dinafară o parte din porunci.

Dumnezeu a rostit din cer Legea Sa. A rostit mai mult decât ceea ce ţine de porunci? A rostit prea mult? A rostit mai mult decât era necesar? – Nu. Ceea ce a rostit a fost desăvârşit, şi nu a mai fost nimic de adăugat când El a încetat să mai vorbească. Ei bine, întrucât nu a mai fost nimic de adăugat când a încetat să vorbească, exista ceva înainte ca El să înceapă să ne vorbească direct nouă, pentru binele nostru? Cu alte cuvinte, a vorbit el mai mult sau mai puţin decât trebuia? Nu! Nu! Nu!

Haideţi să vedem, ce a spus. Iată: „Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis:

… Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.” De aici începe El să vorbească? Începe El să vorbească, rostind cuvintele, „Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine?” – Nu. Aţi început voi cu aceste cuvinte? Ştiţi că aşa aţi făcut. Ei bine, dacă Dumnezeu ar fi început cu cuvintele acestea, dacă voi şi eu începem cu aceste cuvinte, nu lăsăm pe dinafară ceva din ceea ce a spus El, ceva esenţial pentru binele nostru? Cu ce cuvinte a început El? Să citim. „Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis: „Eu Sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.”

Observaţi că noi am lăsat pe dinafară tocmai ceea ce arată eliberarea din robia egipteană? Şi de ce am lăsat asta pe dinafară? Pentru că am considerat că noi nu am fost scoşi din Egipt, - şi aşa este. Noi am considerat că noi nu am fost scoşi niciodată din ţara Egiptului, - şi datorită necredinţei noastre, aşa stau lucrurile. Ne-am gândit, „Noi nu am fost niciodată robii nimănui.” Însă am fost. Am fost în robie faţă de noi înşine, faţă de puterea păcatului – faţă de Egiptul spiritual. Există eliberare din robia Egiptului în seara aceasta, şi Dumnezeu ne cheamă, pe voi şi pe mine, să fim eliberaţi din robia Egiptului. Şi ne spune în seara aceasta, cu glas de tunet, aşa cum a vorbit de pe Sinai, cu un glas ce are în el mântuirea lui Isus Hristos, „Eu Sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.” Vrei să ieşi? Vrei să îi dai voie să te scoată din ţara Egiptului? Din casa robiei? Dacă nu, de ce?

Duşmanii noştri ne aruncă mereu aceste cuvinte: „O, poruncile acestea nu sunt pentru mine. Eu nu am fost scos din Egipt.” Duşmanii Legii lui Dumnezeu, duşmanii mântuirii lui Dumnezeu, vă aruncă aceste cuvinte. Ei mi-au spus – tuturor ne-au spus – că Legea aceasta nu este obligatorie pentru nimeni în afară de evrei, deoarece nimeni nu a fost scos din robia Egiptului în afară de evrei. Ei spun, „Nu trebuie să-mi predici Legea aceasta, eu nu am fost scos niciodată din Egipt.” Lucrul acesta este foarte adevărat, desigur; dar aceasta nu are nicio valoare pentru ei. Voi şi eu trebuie să stăm în picioare, ca unii care am fost răscumpăraţi din robia Egiptului, şi să le răspundem cu cuvintele, „Slavă Domnului, eu am fost scos din Egipt, şi, sărmanul meu frate, dacă nu vei fi eliberat din Egipt, vei pieri în stricăciunea Egiptului.”

Cu siguranţă, nimeni nu poate păzi Legea aceasta cât timp este în Egipt. Evreii nu au putut să o păzească. Dumnezeu i-a eliberat din Egipt  pentru ca ei să poată păzi Legea. A fi în Egipt înseamnă a fi în păcat, şi niciun om nu poate păzi Legea lui Dumnezeu în păcat; căci păcatul însuşi este încălcarea Legii. Sigur că nu puteţi păzi Legea lui Dumnezeu cât timp sunteţi în Egipt. Nu puteţi, şi nu pot. Dar, să lăsăm pe Domnul să ne elibereze. Atunci vom putea păzi poruncile, şi până atunci nu. Domnul a ştiut lucrul acesta foarte bine, de aceea, când a vrut ca Faraon să lase pe copiii lui Israel să plece, a zis, „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.” Ei nu puteau sluji lui Dumnezeu în Egipt. El voia ca ei să fie eliberaţi nu numai în ce priveşte sufletul, ci şi duhul. Apoi, când le-a dat Legea Sa ca să o păzească, primul lucru pe care li l-a spus a fost, „Eu Sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei,” ca să poată să o păzească.

Ce fel de lege este aceasta? Este o lege spirituală. „Ştim că Legea este duhovnicească (spirituală).” Atunci, ce fel de Egipt este cel amintit în primul vers al Legii? Este Egiptul spiritual. „Legea este duhovnicească (spirituală).” Aşadar, Egiptul amintit în Lege este Egiptul spiritual, şi Legea se referă la eliberarea noastră din Egiptul spiritual, ceea ce înseamnă eliberare din robia păcatului.

S.N. Lane – Credeţi că au fost vreodată afară din Egipt, în mod spiritual?

Este greu de spus. Moise a fost întotdeauna, desigur; Caleb a fost tot timpul; Iosua la fel.

E.J. Waggoner – Cei şaptezeci de bătrâni au văzut pe Dumnezeu.

Da. Au văzut pe Dumnezeu. Este greu de spus despre popor ca fiind afară din Egipt. Moise a fost afară tot timpul. Chiar pe când se afla în Egiptul fizic, în mod spiritual era afară din el. Caleb şi Iosua, în mod spiritual, au fost întotdeauna afară din Egipt. Când au cântat cântarea triumfătoare la Marea Roşie, cred că întreaga adunare ar fi ieşit în mod spiritual afară din Egipt, dacă ar fi rămas în experienţa aceea. Căci Domnul spune: „O, dacă poporul Meu ar fi ascultat glasul Meu şi ar fi păzit legile Mele, îndată le-aş fi supus vrăjmaşii sub picioarele lor.” Dar când credinţa le-a fost pusă la încercare, chiar la primul pas pe care l-au făcut, când au ajuns la Mara, unde apele erau amare, ei au renunţat la credinţa lor, dorind să fi fost din nou în Egipt. Când avem o experienţă amară, să o luăm ca pe o dovadă că Dumnezeu ne-ar fi părăsit? – Nu. Să mulţumim Domnului pentru că experienţa aceea amară este pentru binele nostru, şi pentru că Dumnezeu poate să schimbe amărăciunea în dulceaţă.

(O voce): Iertaţi-mă, frate Jones, dar este un verset – douăzeci şi şapte din capitolul unsprezece din Evrei – care arată că Moise a întors spatele Egiptului chiar pe când era în Egipt.

Sigur că da. Aşa că, în timp ce cu trupul era în Egipt, în mod spiritual era afară din Egipt.

E.J. Waggoner: Răscumpăraţii Domnului vor veni cântând în Sion.

Da. Dacă ei ar fi continuat să cânte cântarea lui Moise, cu aceeaşi credinţă cu care au cântat-o atunci, ar fi intrat cântând în ţară. Şi Dumnezeu vrea să ţinem minte acest lucru. El vrea ca inimile noastre să fie acolo, în ţara aceea bună. Apoi, pentru că inimile noastre vor fi acolo, năzuinţa vieţilor noastre va fi acolo. Atunci Dumnezeu va putea umple repede vieţile noastre cu bucuria acelei ţări binecuvântate. Şi aceasta este, Dumnezeu cu noi.

Ştiţi bine că şi acum, în loc ca inima să fie acolo în ţara aceea, este aici în ţara aceasta. Pentru unii dintre noi, a cere ca o persoană să se despartă de ţara aceasta li se pare o trădare. A cere ca o persoană să se despartă de ţara aceasta, şi să intre în ţara aceea, să renunţe la funcţiile şi la politicile acestei naţiuni, li se pare aproape ca o impostură. Oamenii aceştia sunt în Egipt, dar Dumnezeu îi cheamă să iasă din Egipt, să-şi lege inimile de ţara aceea mai bună, să-şi pună afecţiunile acolo, şi să lucreze pentru ţara aceea, cu fiecare energie a fiinţei lor; aşa încât torentele bucuriei şi slavei din ţara aceea să poată curge în inimile lor; aşa încât toată lumea şi tot universul să ştie că Dumnezeu este Dumnezeul lor cu adevărat. Când se va întâmpla aceasta, nu va mai dura mult până când lucrarea va fi dusă la bun sfârşit, şi Domnul va veni.

Când copiii lui Israel au fost la Marea Roşie, puterea lui Dumnezeu manifestată acolo, a umplut de uimire popoarele în măsură aşa de mare încât, atunci când spionii au intrat în ţară, Rahav le-a spus: „Ştiu că Domnul v-a dat ţara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi, şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră.” Un alt gând în ce priveşte Egiptul spiritual. Este scris despre Isus, „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.” De ce este scris lucrul acesta despre Isus? De ce s-a dus Isus în Egipt? De ce a fost dus în Egipt? Ar fi putut scăpa de măcelul ce a căzut asupra copiilor din Betleem, doar mergând la mică distanţă de locul acela, fără să fie nevoie să meargă aşa departe, în Egipt. Nu au fost înjunghiaţi toţi copiii din Palestina când a dat Irod porunca. Doar cei din Betleem, şi din împrejurimi. Betleemul era doar la şase mile de Ierusalim, şi copiii din Ierusalim nu au fost înjunghiaţi. Aşa că Domnul ar fi putut scăpa dacă ar fi fost dus la o distanţă de zece sau doisprezece mile.

Atunci, de ce a fost dus în Egipt? O, ca să se poată împlini ceea ce era scris: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.” El a fost noi înşine; voi înşivă, şi eu însumi. El a fost noi înşine. Şi, aşa cum Dumnezeu a întâlnit pe poporul Său în Egipt şi i-a condus ca să iasă de acolo, în acelaşi fel Mântuitorul nostru a venit acolo unde suntem noi, S-a făcut aşa cum suntem noi, şi a fost chemat să iasă din Egipt, arătând în felul acesta că oricine vrea să fie aşa cum este El, trebuie să iasă la fel din Egipt. El a fost Fiul lui Dumnezeu, şi a fost chemat să iasă din Egipt, arătând astfel că toţi cei ce vor să fie fii ai lui Dumnezeu trebuie să iasă la fel din Egipt, căci este scris despre toţi ca despre El, „Am chemat pe fiul Meu din Egipt.” Eşti un fiu al lui Dumnezeu? „Am chemat pe fiul Meu din Egipt.”

Ceva mai devreme am văzut că trebuie să fim scoşi din Egipt, ca să putem păzi poruncile lui Dumnezeu. Acum vedem că pentru a-L urma pe Isus, trebuie să fim chemaţi să ieşim din Egipt. Pentru păzirea poruncilor lui Dumnezeu se cere să fim scoşi din Egipt; credinţa lui Isus cere în acelaşi fel să fim scoşi din Egipt. Ambele sunt exprimate în Apocalipsa 14:12: „Aici sunt cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”

Observaţi că de la început, până la sfârşit, există un Egipt spiritual. Planul de mântuire constă pur şi simplu în eliberarea din robia egipteană, prin puterea lui Dumnezeu, în chemarea afară din Egipt, la libertatea glorioasă a fiilor lui Dumnezeu. Vom ieşi din Egipt, ca să putem sluji Domnului cu adevărat? Vom avea parte de ieşirea aceasta, ca să putem păzi cu adevărat poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus? Ce vom face? Vom merge înapoi în Egipt, după Conferinţa aceasta? Vom rămâne la Conferinţă, şi vom rămâne în Egipt? Să nu fim oare eliberaţi pe deplin din Egipt şi din tot ceea ce implică acest cuvânt?

Eliberarea este fără plată pentru noi, ne este dată nouă. De aceea, fiecare inimă să fie deschisă, fiecare suflet să fie îndreptat spre Dumnezeu, şi să-L caute prin mărturisirea păcatului, ca să fim eliberaţi din întuneric; şi în felul acesta, înainte să se termine Conferinţa, să fim eliberaţi pentru glorioasa lumină şi libertate a fiilor lui Dumnezeu; căci „Am chemat pe fiul Meu din Egipt.” Aceasta aşteaptă El să se întâmple. Să-L facem să aştepte? Când se va întâmpla aceasta, se va împlini cuvântul; solia îngerului al treilea va fi vestită în puterea Duhului Sfânt; Domnul va lucra în mod minunat împreună cu eforturile noastre; un potop de lumină se va revărsa peste lume; în curând locuitorii lumii vor fi avertizaţi; lucrarea de încheiere va fi terminată, iar Hristos va veni pentru răscumpărarea poporului Său. O, cred că suntem mai aproape decât ne închipuim de vremea când Dumnezeu ne va elibera. Eliberarea lui Dumnezeu este aşa aproape de noi! Vom intra în ţară? Israel nu a intrat pentru că nu au crezut. Nu au văzut lucrurile uimitoare cuprinse în făgăduinţele Sale. Făgăduinţele acelea, sunt acum pentru noi. Noi trebuie să le vedem la fel de reale cum le-a văzut Cel ce le-a dat lui Israel; le-a dat celor care nu le-au privit ca reale.

Ştiţi că este scris:

„Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu.”

Cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, a fost cântarea eliberării din robia Egiptului. Cei care obţin biruinţa asupra fiarei, asupra icoanei ei şi asupra numărului numelui ei, - din ce sunt eliberaţi? Sunt eliberaţi din robia Egiptului, tot aşa cum a fost eliberat Moise. Şi ei cântă cântarea lui Moise, deoarece şi ei, la rândul lor, sunt eliberaţi din robia Egiptului. Biblia este plină de aşa ceva. În mod spiritual, noi suntem în Egipt şi, o, Dumnezeu să ne elibereze. Atunci vom cânta Domnului cântarea aceasta:

„Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ. Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu, pe El Îl voi lăuda (Îi voi pregăti o locuinţă – KJV).”

Veţi face aceasta? Veţi face? „Voi locui în ei, şi voi umbla în ei; ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.” (KJV)

„De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.”

Dar, „Am chemat pe fiul Meu din Egipt.”

„El este Dumnezeul tatălui meu, pe El Îl voi preamări. Domnul este un războinic viteaz: Numele Lui este Domnul. El a aruncat în mare carele lui Faraon şi oastea lui; luptătorii lui aleşi au fost înghiţiţi în marea Roşie. I-au acoperit valurile şi s-au pogorât în fundul apelor, ca o piatră. Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria; mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi. Prin mărimea măreţiei Tale, Tu trânteşti la pământ pe vrăjmaşii Tăi; Îţi dezlănţuieşti mânia şi ea îi mistuie ca pe o trestie. La suflarea nărilor Tale s-au îngrămădit apele, s-au ridicat talazurile ca un zid şi s-au închegat valurile în mijlocul mării. Vrăjmaşul zicea: „Îi voi urmări, îi voi ajunge, voi împărţi prada de război; mă voi răzbuna pe ei, voi scoate sabia şi-i voi nimici cu mâna mea!” Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta şi marea i-a acoperit; ca plumbul s-au afundat în adâncimea apelor. Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, bogat în fapte de laudă şi făcător de minuni? Tu Ţi-ai întins mâna dreaptă şi i-a înghiţit pământul. Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta.”

Iată ce spune: „Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta.” V-a izbăvit El? V-a izbăvit din ce? Izbăviţi din păcat. Iar păcatul este Egiptul spiritual.

„Prin puterea Ta îl îndrepţi spre locaşul sfinţeniei Tale. (Să-I dăm voie.) Popoarele vor afla lucrul acesta şi se vor cutremura.”

A venit timpul să cântăm cântarea lui Moise. O vom cânta? Dar nu o putem cânta în Egipt. Nu o puteţi cânta dacă sunteţi în Egipt, deoarece nici ei nu au putut să o cânte până când nu au fost eliberaţi din Egipt.

„Popoarele vor afla lucrul acesta şi se vor cutremura: îi apucă groaza pe Filisteni. Se înspăimântă căpeteniile Edomului şi un tremur apucă pe războinicii lui Moab; Toţi locuitorii Canaanului leşină de la inimă. Îi va apuca teama şi spaima; şi, văzând măreţia braţului Tău, vor sta muţi ca o piatră, până va trece poporul Tău, Doamne! Până va trece poporul pe care l-ai răscumpărat Tu. Tu îi vei aduce.”

Pe cine va aduce? Ce spuneţi? Pe cine va duce Domnul în locuinţa Lui? Pe voi? Aţi ieşit din Egipt? „Am chemat pe fiul Meu din Egipt.” Tu îi „vei aşeza pe muntele moştenirii Tale, în locul pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne.” Vom locui acolo împreună cu Domnul, şi astfel vom fi întotdeauna cu Domnul.

„La Templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne! Şi Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci. Căci caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat în mare şi Domnul a adus peste ei apele mării; dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.” Maria, proorociţa, sora lui Aaron, a luat în mână un timpan şi toate femeile au venit după ea cu timpane şi jucând. Maria răspundea copiilor lui Israel: Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.”

„Am chemat pe Fiul Meu din Egipt,” zice Domnul, şi noi ieşim din Egipt. Acum El spune, „Eu sunt Dumnezeul vostru, şi voi sunteţi poporul Meu.” „Eu Sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei;” şi, „am chemat pe fiul Meu din Egipt.” Aceasta vrea să spună El astăzi, când zice: Aici sunt aceia, aici sunt aceia, „AICI SUNT CEI care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi credinţa lui Isus.”

Adunarea începe să cânte:

„Salvat! Cât de mult doresc să o spun!

Salvat prin sângele Mielului;

Salvat prin mila lui fără margini,

Fiul lui, pe vecie sunt eu.”