În afară de Romani 6:14, mai sunt câteva situații în care termenul „sub lege” este folosit. Ne dorim să le examinăm și pe acestea pentru a vedea dacă suntem încredințați în concluzia noastră că expresia este folosită pentru a denota o stare de condamnare. Totuși, pentru început vom relua Romani 6 de unde am rămas. În versetul 15, Pavel își exprimă suprinderea că cineva care este sub har s-ar gândi să păcătuiască din nou. Apoi, în 16-lea verset el spune:

„Nu știți că aceluia cui vă predați robi pentru a-i da ascultare, aceluia îi sunteți robi, căruia îi dați ascultare; fie ai păcatului pentru moarte, fie ai ascultării pentru dreptate?”

Aici este introdusă ideea slujirii. Dacă oamenii se predau păcatului, ei vor deveni astfel slujitorii lui. În următoarele două versete este exprimată aceeași idee. Întrucât ei sunt legați de păcat, legătură ce o pot întrerupe doar prin moarte, ei sunt făcuți liberi și sunt robi ai neprihănirii. Însă robii neprihănirii – cei care păzesc legea – sunt oameni liberi, deoarece legea în sine e o lege a libertății (Iacov 1:25). Iar David are autoritate în declarația că cei care păzesc legea umblă în libertate (Psalmii 119:45). Hristos le-a spus, de asemenea, ucenicilor Săi:

„Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32).

În epistola către Galateni, expresia „sub lege” apare de câteva ori în raporturi ce nu lasă nicio urmă de îndoială cu privirea la înțelesul ei. Ne îndreptăm spre capitolul cinci și citim:

„Spun, așadar: Umblați în Duhul și nicidecum nu veți împlini pofta cărnii.” (Galateni 5:16).

Cititorul va găsi paralela acestui verset în Romani 8:9:

„Și cei ce sunt în carne nu pot plăcea lui Dumnezeu.”

Dușmanul dintre carne și Duhul lui Dumnezeu este stabilit în versetul 17.

„Căci carnea poftește împotriva Duhului, și Duhul împotriva cărnii; și acestea sunt potrivnice unele altora, așa încât nu puteți face cele ce ați voi.” (Galateni 5:17).

Compară acest verset cu Romani 8:7-8:

„Pentru că mintea carnală este dușmănie împotriva lui Dumnezeu; fiindcă nu este supusă legii lui Dumnezeu și nici nu poate fi. Și cei ce sunt în carne nu pot plăcea lui Dumnezeu.”

De asemenea, compară acestea cu explicația luptelor păcătosului condamnat, redate în ultima parte din Romani 7.

Acum citim:

„Dar dacă sunteți conduși de Duhul, nu sunteți sub lege.” (Galateni 5:18).

Am văzut deja că doar cei conduși de Duhul pot să-I facă plăcere lui Dumnezeu, și de aici învățăm că ei nu sunt sub lege. Acum, ce fac cei care umblă după (sau sunt conduși de) Duhul? Pavel spune:

„Fiindcă ce nu putea face legea, întrucât era slabă prin carne, Dumnezeu, trimițând pe propriul său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase și pentru păcat, a condamnat păcatul în carne; pentru ca dreptatea legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu conform cărnii, ci conform Duhului.” (Romani 8:3-4).

Dacă împlinim neprihănirea legii, trebuie să ne conformăm cu cea mai mică dintre cerințe, adică să ne supunem cu desăvârșire. Aceasta înseamnă să fim conduși de Duhul. Am citit (Galateni 5:18) că cei care sunt conduși de Duhul nu se află sub lege.

Atunci, e foarte clar că oamenii înclinați spre spiritualitate – cei care păzesc legea – nu sunt sub lege. Și așa, din nou, ajungem la concluzia inevitabilă că cei care nu păzesc legea sunt sub ea.

Acest lucru poate fi și mai evident. Am citit deja că faptele cărnii sunt în directă opoziție cu faptele Duhului. Și care sunt faptele cărnii? Pavel răspunde:

„Iar faptele cărnii sunt arătate; acestea sunt: adulter, curvie, necurăție, desfrânare, idolatrie, vrăjitorie, ură, lupte, gelozii, furii, certuri, dezbinări, erezii, invidii, ucideri, beții, îmbuibări și cele asemănătoare acestora; despre care vă spun dinainte, așa cum v-am spus odinioară, că toți cei ce practică astfel de lucruri nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.” (Galateni 5:19-21).

Toate aceste lucruri sunt interzise de lege. Ca dovadă, priviți la legea în sine și la comentariile lui Hristos din capitolul 5 din Matei. Având acum în minte faptul că îndeplinind faptele cărnii omul ajunge sub lege, învățăm că pentru a ajunge sub lege e nevoie doar ca ea să fie încălcată. Din nou:

„Dar rodul Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea (…).” (Galateni 5:22-23).

Acestea sunt îndeplinite de cei care sunt conduși de Duhul, și Pavel spune că „împotriva acestora nu este lege”. Legea nu îl condamnă pe un om dacă face aceste lucruri, deoarece el este condus de Duhul. Dar ea îl condamnă pe cel care face faptele cărnii. Îl condamnă pe înfăptuitorul acestor lucruri.

În armonie cu cele de mai sus, sunt cuvintele lui Pavel din 1 Timotei 1:9-10:

„Știind aceasta, că legea nu este făcută pentru cel drept, ci pentru cei fărădelege și neascultători, pentru cei neevlavioși și păcătoși, pentru oameni fără sfințenie și profani, pentru ucigași de tați și ucigași de mame, pentru ucigași de oameni, pentru curvari, pentru sodomiți, pentru răpitori de oameni, pentru mincinoși, pentru cei ce jură fals și orice altceva ar fi împotriva doctrinei sănătoase.”

Cuvântul „făcută” de mai sus provine din „keimai” – a așeza, a pune – iar înțelesul e că legea nu e așezată, ori pusă împotriva unui om neprihănit, ci împotriva celor fără lege. Adică, nu e în opoziție cu acțiunile unui om neprihănit, ci vine în directă contradicție cu omul nelegiuit.

Faptul că acesta este înțelesul, este arătat în argumentul precedent al lui Pavel. El spune în versetul 5 că scopul sau intenția legii este dragostea. Cu alte cuvinte, așa cum a fost demonstrat într-un articol precedent, intenția legii este ca ea să fie ținută. Un om neprihănit este un om care împlinește legea – îi respectă cerințele – și, prin urmare, legea nu are nicio dispută cu el. Omul care ține legea nu se teme de ea.

Dar unii, după cum spune apostolul în versetul 6, neîndreptându-se după lege, s-au abătut spre vorbărie deșartă. Pentru că nu au încercat să păzească legea, au avut probeme. El spune:

„Dar știm că legea este bună, dacă cineva o folosește în mod legiuit.” (1 Timotei 1:8).

Poate aceasta să însemne că o acțiune a unui om va avea vreun efect asupra legii pentru a o face fie mai bună, fie mai rea decât era când a fost dată? Este legea bună când este împlinită, și este rea când e nescototită? Sub nicio formă! Indiferent de ce face un om, legea rămâne la fel – sfântă, dreaptă și bună.

Dacă un om o întrebuințează corect, dacă o ascultă (deoarece acesta e singurul mod prin care o lege poate fi folosită corect), este o lege bună pentru el. Atunci ea nu-i găsește nicio vină.

Însă dacă un om nu o întrebuințează corect, dacă face lucruri nelegiuite, atunci legea nu este bună pentru el; este imediat împotriva lui. Dacă legea stă asupra unui om nelegiuit, cât de natural este să spunem că acesta este sub ea.

Dr. Adam Clarke, vorbind în comentariile sale despre pasajului din 1 Timotei 1:9 referitor legea morală, spune:

„Prin urmare, nu a fost făcută pentru cei neprihăniți ca o reținere de la nelegiuiri, și o impunere a pedepsei, pentru că cei drepți evită păcatul și trăiesc spre slava lui Dumnezeu, fără să se expună condamnării ei. Aceasta pare să fie gândirea apostolului. El nu spune că legea nu este făcută pentru cel drept, ci spune «ou keitai», adică ea nu stă împotriva unui om neprihănit, deoarece el nu o încalcă. Dar stă asupra celor nelegiuiți, pentru că aceștia, așa cum menționează apostolul, au nesocotit grav legea și sunt condamnați de ea. Apoi, cuvântul «keitai» (stă) se referă la obiceiul de a scrie legi pe table și de a le agăța în locuri publice la îndemâna tuturor, ca să fie citite de toți; pentru ca toți să vadă împotriva cui stă legea.”

În următorul capitol, vom analiza un pasaj care scoate în evidență înțelesul sintagmei „sub lege” mai clar decât orice altceva din ce am observat deja.