La începutul studiului capitolului şase din Romani, trebuie menționat că acesta nu este decât continuarea capitolului cinci. Tema acelui capitol este harul superabundent şi, de asemenea, darul vieții şi al neprihănirii prin har. Ca păcătoşi noi suntem vrăjmaşii lui Dumnezeu, dar suntem împăcați, adică eliberați din păcat, primind neprihănirea vieții lui Hristos care nu are limite. Indiferent cât de mult s-ar înmulți păcatul, harul se revarsă și mai îmbelșugat.

Răstigniți, îngropați şi înviați „împreună cu Hristos”
Romani 6:1-11

¹Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulțească harul? ²Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat? ³Nu ştiți că toți câți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui? ⁴Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viață nouă. ⁵În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. ⁶Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; ⁷Căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. ⁸Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, ⁹Întrucât ştim că Hristosul înviat din morți, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui. ¹⁰Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viața pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. ¹¹Tot aşa şi voi înşivă, socotiți-vă morți față de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.

O întrebare importantă

„Să păcătuim mereu, ca să se înmulțească harul?”[1] Vă aduceți cu siguranță aminte de o întrebare similară în capitolul trei, versetele 5-7 şi de răspunsul din versetele 6-8. Este aceeaşi întrebare exprimată în altă formă: „Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el?” Răspunsul trebuie să fie evident pentru oricine: „Sub nicio formă!”, pentru că aceasta este forța cuvintelor[2] redate prin „Nicidecum!”.

Chiar dacă harul supraabundă acolo unde păcatul se înmulțeşte, nu există niciun motiv pentru care să îngrămădim păcate în mod conştient. Aceasta ar fi în modul cel mai categoric echivalent cu primirea harului lui Dumnezeu în zadar. (2 Corinteni 6:1).

Care este motivul

„Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat?”[3] Pur și simplu este o imposibilitate, iar în ceea ce priveşte întrebarea dacă putem s-o facem sau nu, aceasta nu intră în discuție, căci este clar că dacă suntem morți față de păcat nu putem în acelaşi timp să trăim în el. Un om nu poate fi în acelaşi timp şi mort, şi viu.

Capitolul precedent a subliniat faptul că noi suntem împăcați cu Dumnezeu prin moartea lui Hristos şi suntem mântuiți prin viața Sa. Împăcarea cu Dumnezeu înseamnă eliberare din păcat; astfel că a fi „mântuiți prin viața Lui” înseamnă că am „trecut din moarte la viață”. Viața de păcat, care a fost vrăjmăşie, a luat sfârşit în viața lui Hristos.

„Botezați în Isus Hristos”

Botezul simbolizează îmbrăcarea cu Hristos. „Toți care în Hristos v-ați botezat, cu Hristos v-ați îmbrăcat.” (Galateni 3:27). „Căci, după cum trupul este unul și are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, deși sunt multe, alcătuiesc un singur trup, tot așa este și Hristos. Într-adevăr, noi toți am fost botezați într-un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi (…).” (1 Corinteni 12:12-13).

În ce punct suntem uniți cu Hristos

Moartea este cea prin care intrăm în contact cu Hristos. El se uneşte cu noi la cel mai de jos nivel. Aceasta face ca mântuirea noastră să fie atât de sigură pentru fiecare, fără nicio excepție. Păcatul şi boala sunt tributare morții. Moartea este suma tuturor relelor ce pot afecta omul. Este punctul cel mai de jos şi aici vine Hristos în contact cu noi. Noi suntem uniți cu El în moarte. După cum ce e mare include ce e mai mic, faptul că Hristos S-a smerit până la moarte, demonstrează că nu există niciun rău care să ni se poată întâmpla pe care să nu-L ia asupra Sa.

Botezați în moartea Sa

„Toți câți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui.” Şi ce înseamnă a fi botezat în moartea Sa? Versetul 10 ne spune: „Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna.” El a murit pentru păcat, nu al Lui, căci El nu a avut niciunul; ci „păcatele noastre le-a purtat în trupul Său, pe lemn”. (1 Petru 2:24). „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” (Isaia 53:5). Deoarece prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, rezultă că dacă suntem botezați în moartea Sa şi noi la rândul nostru murim față de păcat.

O viață nouă

„Hristosul înviat din morți nu mai moare.” „Dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El.” Era cu neputință ca legăturile morții să-L țină pe Hristos. (Fapte 2:24). Prin urmare, pe cât de sigur este că suntem botezați în moartea lui Hristos, pe atât de sigur este că vom fi înviați dintr-o viață de păcat la o viață de neprihănire în El. „În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.”

Răstignire împreună cu El

Deoarece Hristos a fost răstignit, rezultă că a fi botezat în moartea Sa înseamnă a fi răstignit împreună cu El. Astfel, citim: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Galateni 2:20). Răstignit şi totuşi trăind, deoarece fiind răstignit împreună cu Hristos, El totuşi trăieşte. Hristos a spus: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veți trăi.” (Ioan 14:19). Cum putem trăi o viață nouă? În noi înşine nu avem nicio putere; dar Hristos a fost înviat din morți de slava Tatălui; iar în rugăciunea Sa către Tatăl, El a spus: „Slava pe care Mi-ai dat-o Mie le-am dat-o lor”. (Ioan 17:22). Prin urmare, puterea care L-a înviat pe Isus din morți este folosită pentru a ne învia din moartea păcatului. Dacă suntem dispuşi să lăsăm ca vechea viață să fie răstignită putem fi siguri de cea nouă.

„Omul nostru cel vechi” răstignit

Vom fi una cu El printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Dacă suntem răstigniți împreună cu Hristos, păcatele noastre trebuie să fie, de asemenea, răstignite împreună cu Hristos, căci ele fac parte din noi. Păcatele noastre au fost asupra Sa atunci când a fost răstignit, deci, bineînțeles că păcatele noastre sunt răstignite, dacă suntem răstigniți împreună cu El.

Dar aici există o deosebire între noi şi păcatele noastre atunci când sunt răstignite. Noi suntem răstigniți pentru a putea trăi din nou; păcatele noastre sunt răstignite pentru a fi distruse. Hristos nu este „un slujitor al păcatului”. (Galateni 2:17)[4]. Viața lui Dumnezeu a fost cea care L-a înviat din morți şi în această viață nu există păcat.

O despărțire de păcat

Cititorul va observa că despărțirea de păcat are loc în moarte. Aceasta deoarece moartea este în păcat. „Păcatul odată făptuit aduce moartea.” (Iacov 1:15). De aceea numai moartea poate face despărțirea. Noi înşine nu ne-am fi putut despărți de păcat, deoarece păcatul era chiar viața noastră. Distrugerea păcatului, dacă ar fi fost posibil s-o realizăm noi, ar fi putut avea loc numai prin renunțare la viețile noastre, însă aceasta ar fi însemnat sfârşitul nostru. De aceea nu există niciun viitor pentru nelegiuiții care mor în păcatele lor; prin renunțarea la viață (sau, mai bine zis, viața fiindu-le luată) ei nu mai există. Însă Hristos a avut puterea de a-şi da viața şi de a şi-o lua înapoi; şi, de aceea, când renunțăm la viață în El, suntem înviați din nou prin viața Sa fără sfârşit.

Rețineți că El nu ne dă înapoi viața noastră, ci pe a Sa. În acea viață n-a existat niciodată păcat; şi de aceea răstignirea şi învierea noastră împreună cu El înseamnă despărțirea de păcatul care este în noi. Această idee trebuie avută în vedere când vom studia capitolul următor.

Trăind împreună cu Hristos

Când vom trăi împreună cu El? Bineînțeles că de îndată ce suntem îngropați şi înviați cu El. Viața noastră împreună cu Hristos în lumea care va veni, ne este asigurată numai prin trăirea noastră împreună cu El acum în această lume. Suntem despărțiți de păcat, prin moarte împreună cu El, pentru ca să putem primi viața în El. Cititorul este rugat să rețină şi aceasta până când vom ajunge să studiem capitolul următor.

„Îngropați cu el prin botez”[5]

Prin urmare, botezul înseamnă a fi îngropat. Dacă oamenii ar fi fost dispuşi să urmeze învățătura clară a Bibliei, niciodată n-ar fi existat discuții cu privire la „modul de a boteza”. Citind Biblia nimeni nu ar fi putut ajunge la altă idee decât că botezul se face prin scufundare. „După ce ați fost îngropați împreună cu El prin botez, prin care ați și înviat împreună cu El prin credința în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morți.” (Coloseni 2:12). Botezul reprezintă moartea şi învierea lui Hristos, prin acesta noi arătând că acceptăm jertfa Sa; şi chiar actul în sine este o îngropare reală cu scopul de a face această învățătură să fie şi mai impresionantă.

De ce a avut loc schimbarea botezului?

Cum a avut loc schimbarea botezului biblic cu cel prin stropire? Este foarte uşor de răspuns. Botezul este un memorial al învierii lui Hristos. Însă „biserica”, prin aceasta înțelegându-se episcopii care iubeau laudele oamenilor mai mult decât lauda lui Dumnezeu şi care doreau să obțină favoarea „clasei privilegiate” a păgânilor, a adoptat sărbătoarea păgână a soarelui. Şi pentru a avea o justificare, ei au spus că soarele venerat de către păgâni era un simbol al învierii „Soarelui Neprihănirii”, adică al lui Hristos, şi că păzind duminica ei sărbătoreau învierea Sa.

Dar ei nu aveau nevoie de două simboluri de aducere aminte pentru înviere şi astfel au renunțat la cel pe care Domnul îl dăduse. Cu toate acestea pentru a nu părea că renunță la botez ei au spus că stropirea cu „apă sfântă” făcută de păgâni, pe care o adoptaseră în mod firesc împreună cu sărbătoarea păgână a soarelui, constituia botezul poruncit de Biblie.

Oamenii s-au încrezut în părinții bisericii în loc să citească singuri Scriptura, şi astfel a fost foarte ușor să-i facă să creadă că urmează învățătura Bibliei. Este adevărat că există unii care ascultă de cuvânt în ceea ce priveşte scufundarea şi care, de asemenea, păzesc duminica; dar cele două practici sunt contradictorii. Cuvântul este neglijat într-un detaliu – prin păzirea duminicii – pentru a realiza un simbol de aducere aminte al unui eveniment pe care ei deja îl sărbătoresc conform cuvântului – botezul. Botezul biblic nu mai este folosit în rândul (multor) păzitori ai primei zile a săptămânii. Cu siguranță mai devreme sau mai târziu ei vor renunța cu totul la unul dintre ele.

Unelte ale neprihănirii – Romani 6:12-23

¹²Așadar, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor și să nu mai ascultați de poftele lui. ¹³Să nu mai dați păcatului mădularele voastre, ca unelte ale nedreptății, ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca înviați din morți, și dați-I lui Dumnezeu mădularele voastre, ca unelte ale dreptății! ¹⁴Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har. ¹⁵Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum! ¹⁶Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie ai păcatului, care duce la moarte, fie ai ascultării, care duce la dreptate? ¹⁷Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, deși ați fost robi ai păcatului, v-ați supus din inimă modelului de învățătură care v-a fost încredințat ¹⁸și, după ce ați fost eliberați de păcat, v-ați făcut robi ai dreptății. ¹⁹Omenește vorbesc, din pricina slăbiciunii firii voastre pământești: după cum odinioară ați făcut mădularele voastre roabe ale necurăției și ale fărădelegii, pentru fărădelege, tot astfel acum faceți mădularele voastre roabe ale dreptății, pentru sfințire! ²⁰Căci, pe când erați robi ai păcatului, erați liberi față de dreptate. ²¹Și ce rod aduceați atunci? Rod de care acum vă este rușine, pentru că sfârșitul acelor fapte este moartea. ²²Dar acum, după ce ați fost eliberați de păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, al cărei sfârșit este viața veșnică. ²³Fiindcă plata păcatului este moartea, însă darul lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Isus, Domnul nostru.

Domnia păcatului

Din capitolul cinci am învățat că domnia păcatului este domnia morții, deoarece moartea vine prin păcat. Dar am învățat și că darul vieții este oferit tuturor, astfel că oricine Îl are pe Hristos, are viața. În loc ca moartea să domnească peste aceştia, ei „vor domni în viață printr-unul singur, Isus Hristos”. Îndemnul: „Așadar, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor”, este, prin urmare, echivalent cu acela de a rămâne în Hristos sau de a păstra viața Sa. Am obținut viața prin credință, şi trebuie s-o păstrăm, tot astfel, prin credință.

Ai cui robi suntem?

Este foarte uşor de răspuns la această întrebare. „Aceluia de care ascultați.” Dacă ne supunem păcatului, atunci suntem robii păcatului, căci „oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului”. (Ioan 8:34). Dar dacă ne supunem neprihănirii atunci suntem robii neprihănirii. „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni.” (Matei 6:24). Nu putem sluji  în acelaşi timp atât păcatului, cât şi neprihănirii. Nimeni nu poate fi la un moment dat atât păcătos, cât şi neprihănit. Fie păcatul, fie neprihănirea, trebuie să stăpânească.

Unelte

În acest capitol sunt folosiți doi termeni pentru a descrie oamenii, și anume robi şi unelte. E nevoie de ambele pentru a ilustra relația noastră cu păcatul şi neprihănirea. Păcatul şi neprihănirea sunt stăpâni. Noi nu suntem decât instrumente în mâinile lor. Felul lucrării pe care un anumit instrument o face depinde în întregime de cel care-l foloseşte.

De exemplu, dacă avem un stilou bun, ce fel de lucrare va face el? El va face o lucrare bună dacă se află în mâinile unui scriitor îndemânatic, însă în mâinile unui cârpaci lucrarea sa va fi de slabă calitate. Cu alte cuvinte, în mâinile unui om bun, el va scrie numai ce este bine; dar în mâinile unui om rău, el va da pe față răul. Însă omul nu este un simplu instrument. Nu, nicidecum. Între oameni şi instrumentele obişnuite există această deosebire: cele din urmă nu-i pot alege pe cei care le folosesc, în timp ce primii au deplină libertate de a alege pe cine slujesc. Ei trebuie să se supună, nu o singură dată, ci mereu. Dacă se supun păcatului, ei vor face păcat. Dacă se supun lui Dumnezeu, pentru a fi instrumente în mâinile Sale, ei nu pot face altceva decât bine, atâta timp cât rămân supuşi Lui.

O comparație

În versetul nouăsprezece suntem îndemnați să ne supunem ca robi ai neprihănirii, tot așa cum ne-am supus ca robi ai păcatului. Fiind făcută aceasta, în versetele următoare suntem asigurați că, după cum cu siguranță roada era păcatul şi moartea când eram supuşi păcatului, tot aşa de sigur este că roada va fi sfințenia atunci când ne supunem pentru a fi robi ai neprihănirii. Da, şi chiar mai sigur; căci „unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a revărsat și mai îmbelșugat, pentru ca, după cum păcatul a domnit aducând moartea, tot astfel și harul să domnească prin dreptate și să dea viață veșnică prin Isus Hristos, Domnul nostru”. (Romani 5:20-21). Neprihănirea este mai puternică decât păcatul, după cum Dumnezeu este mai puternic decât Satana. Dumnezeu poate scoate din mâinile lui Satana sufletul care strigă să fie eliberat; dar nimeni nu poate scoate din mâna lui Dumnezeu pe copiii Săi.

Nu mai suntem sub lege

Sunt mulți oameni cărora le place să citeze această expresie, închipuindu-şi că îi absolvă cu totul, pentru totdeauna, de păzirea legii lui Dumnezeu. În mod ciudat, această expresie este folosită numai pentru a justifica refuzul de a păzi porunca a patra. Citiți cea de-a patra poruncă unui om care refuză să păzească Sabatul Domnului, ziua a şaptea, şi el va spune: „Noi nu suntem sub lege.” Cu toate acestea, acelaşi om va cita porunca a treia celui care înjură sau prima şi a doua poruncă păgânilor, şi va recunoaşte autoritatea poruncii a şasea, a şaptea şi a opta. Astfel, se pare că oamenii, de fapt, nu cred că afirmația potrivit căreia nu mai suntem sub lege înseamnă că avem libertatea de a o încălca. Să studiem acest verset în întregime şi pe bucăți.

Ce este păcatul?

„Oricine face păcat face și fărădelege; căci păcatul este fărădelege.” (1 Ioan 3:4)[6]. „Orice nelegiuire este păcat.” (1 Ioan 5:17). Acest lucru este clar; să-l ținem bine minte.

Ce este neprihănirea?

Neprihănirea este opusul păcatului, deoarece „orice nedreptate este păcat”[7]. Dar „păcatul este încălcarea legii”. Prin urmare, neprihănirea înseamnă păzirea legii. Aşa că atunci când suntem îndemnați să ne supunem membrele ca unelte ale neprihăniri pentru Dumnezeu, de fapt ni se spune să ne supunem ascultării de lege.

Stăpânirea păcatului

Păcatul nu are nicio stăpânire asupra celor care se supun şi sunt robi ai neprihănirii sau ai ascultării de lege, deoarece păcatul este încălcarea legii. Acum să citim versetul patrusprezece în întregime: „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har.” Adică, încălcarea legii nu are ce căuta în cei care nu mai sunt sub lege. Atunci cei care nu sunt sub lege sunt cei care ascultă de lege. Cei care o încalcă sunt sub lege. Nimic nu poate fi mai clar.

Sub har

„Nu sunteți sub Lege, ci sub har.” Am văzut că cei care nu sunt sub lege sunt cei care păzesc legea. Prin urmare, cei care sunt sub lege sunt cei care o încalcă şi care astfel sunt sub condamnarea ei. Dar „unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a revărsat și mai îmbelșugat”. Dumnezeu eliberează din păcat.

Chinuiți de amenințările legii pe care am încălcat-o, noi fugim pentru a găsi adăpost la Hristos, care este „plin de har şi de adevăr”. Aici găsim eliberare din păcat. În El găsim nu numai harul care acoperă toate păcatele noastre, ci şi neprihănirea legii, deoarece El este plin de adevăr, iar legea este adevărul. (Psalmii 119:142). Harul „stăpâneşte” prin neprihănire (sau ascultarea de lege) ca să dea viața veşnică prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Plata păcatului

Din capitolul doi am învățat că aceia care resping bunătatea lui Dumnezeu îşi adună o comoară de mânie. Însă mânia vine numai peste oamenii neascultării. (Efeseni 5:6). Cei care păcătuiesc îşi strâng plata. „Plata păcatului este moartea.” Păcatul are în el moartea, de aceea „păcatul odată făptuit, aduce moartea”. Nu poate exista un alt sfârşit pentru păcat decât moartea, deoarece păcatul reprezintă absența neprihănirii, iar neprihănirea este viața şi caracterul lui Dumnezeu. Alegerea persistentă şi decisivă a păcatului este, prin urmare, alegerea despărțirii totale de viața lui Dumnezeu şi astfel de viața în sine, deoarece El este singura sursă a vieții. Hristos, care este înțelepciunea lui Dumnezeu, spune: „Toți cei ce Mă urăsc, iubesc moartea.” (Proverbe 8:36). Cei care vor muri la sfârşit vor fi doar aceia care au lucrat pentru aceasta.

Darul lui Dumnezeu

Dar pentru viața veşnică noi nu lucrăm. Nimic din ce am putea face nu poate plăti nici măcar în cea mai mică măsură pentru aceasta. Este darul lui Dumnezeu. Adevărat, ea vine numai prin neprihănire, însă neprihănirea este un dar. „Căci prin har sunteți mântuiți prin credință. Și acest lucru nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:8-10).

„O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăți celor ce se încred în Tine, în fața fiilor oamenilor!” (Psalmii 31:19). Când oamenii păcătuiesc, Dumnezeu nu le dă decât ceea ce ei au vrut. Dar dacă oamenii se supun ca robi neprihănirii, El le dă neprihănirea, şi împreună cu aceasta viața veşnică – toate în dar. „Calea călcătorului de lege este grea”[8], însă jugul lui Hristos este bun şi sarcina Sa este uşoară.

Note de subsol

[1] „Atunci, ce vom spune? Să continu­ăm în păcat ca să abunde harul?” – Romani 6:1

[2] În limba greacă „mē genoito” înseamnă literal „să nu se întâmple”. Pavel a folosit expresia de paisprezece ori pentru a indica aversiune. Cuvântul ebraic care corespunde expresiei grecești este „chalilah” care înseamnă un lucru profan, abominabil. Înțelegem astfel că la întrebarea: „Să păcătuim mereu, ca să se înmulțească harul?”, Pavel răspunde cu putere că o astfel de întrebare este o abominație, ceva ce nu trebuie să aibă loc (n.ed.).

[3] „Nicidecum. Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în el?” – Romani 6:2

[4] „Dar dacă, în timp ce căutăm să fim declarați drepți prin Cristos, ne-am gă­sit și pe noi înși­ne păcătoși, este atunci Cristos servi­torul păcatului? Ni­cidecum!” – Gala­teni 2:17

[5] „De aceea suntem îngropați cu el prin botez în moarte; pentru ca, așa cum Cristos a fost învi­at dintre morți prin gloria Tatălui, chiar așa și noi ar trebui să umblăm în în­noirea vieții.” – Ro­mani 6:4

[6] „Oricine practică păcatul, de aseme­nea încalcă legea; căci păcatul este în­călcarea legii.” – 1 Ioan 3:4

[7] „Orice nedreptate este păcat.” – 1 Ioan 5:17

[8] „(…) calea călcători­lor de lege este grea.” – Proverbe 13:15